EXPRIMAREA OPINIEI DESPRE MESAJUL UNEI
OPERE LIRICE
Amurg de iarnă
George
Bacovia
Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia
albă ─ un imens rotund ─
Vâslind,
un corb încet vine din fund
Tăind orizontul,
diametral.
Copacii
rari şi ninşi par de cristal.
Chemări de
dispariţie mă sorb,
Pe când,
tăcut, se-ntoarce-acelaşi corb,
Tăind
orizontul, diametral.
C. Scrie o compunere de 15-20 de rânduri, în care
să-ţi exprimi opinia despre
semnificaţiile sau despre mesajul poeziei Amurg
de iarnă, de George Bacovia (formularea clară/logică a opiniei şi motivarea
acesteia).
INTRODUCERE
Opera literară „Amurg de iarnă”, de George Bacovia este un text liric care are ca temă solitudinea
eului liric şi imposibilitatea de
evadare dintr-un univers pustiit şi mărginit.
CUPRINS.
Prima strofă a poeziei zugrăveşte realitatea exterioară apăsătoare sugerată de
epitetul multiplu „sumbru, de metal”. Vocea lirică adoptă o perspectivă aparent
neutră, obiectivă, sub masca unei voci impersonale. Aflat în ipostaza de
observator, poetul descrie moartea universului sugerată de sintagma „amurg de
iarnă”. Cadrul natural este trist şi dezolant, producând în sufletul eului
liric frig lăuntric şi monotonie. Imaginea vizuală „câmpia albă” are rolul de a
sublinia atmosfera glacială. Culoarea dominantă, albul, amplifică senzaţia de
sufocare. Metafora „un imens rotund”creează impresia unui peisaj pustiit şi
enorm, un loc închis şi apăsător de unde nu se poate evada. Elementele de decor
(„copacii ninşi”) amplifică iluzia imensului. Corbul, simbolul morţii,
ilustrează imposibilitatea de a fugi de moarte.
A doua
strofă are în centru realitatea
interioară a poetului. Vocea lirică îşi face prezenţa prin pronumele personal
de persoana a I-a singular „mă” care asigură perspectiva subiectivă şi conferă
textului un caracter de confesiune lirică. Eul liric transpare în ipostaza unui
meditativ.
Corespondenţa dintre decor şi sentimentele eului liric este
ilustrată de sintagma „copacii rari” care accentuează singurătatea. Comparaţia
„par de cristal” semnifică îngheţul puţinelor elemente existente în peisajul
încremenit. Metafora „chemări de dispariţie mă sorb”, precum şi personificarea
„tăcut se-ntoarce acelaşi corb” sugerează
apropierea de pragul morţii.
ÎNCHEIERE
Concluzia se află în
laitmotivul cu care se sfârşesc cele două catrene: „Tăind orizontul diametral”.
Deoarece nu se poate scăpa din acest spaţiu închis, apăsător şi pustiit, este
imposibil ca fiinţa umană să-şi depăşească limitele. De aceea rămâne ca alternativă
doar resemnarea în faţa morţii.
