CARACTERIZAREA
VITORIEI LIPAN
Mihail
Sadoveanu este
unul dintre prozatorii reprezentativi ai secolului XX-lea, in a carui vasta
opera se regasesc aproape toate speciile literare precum si cele mai importante
teme ale umanitatii. Romanul "Baltagul", apartine acestui scriitor si
are ca tema fundamentala cautarea si aflarea adevarului in legatura cu uciderea
unui oier (Nechifor Lipan), de catre sotia acestuia - Vitoria.
Romanul
evoca o lume patriarhala dintr-un sat de munte din Moldova care se conduce dupa
legea nescrisa a traditiei. Intre fapturile "de mirare" ale acestei
lumi, Vitoria Lipan, nevasta oierului Nechifor Lipan din Magura Tarcaului ocupa
un
loc aparte fiind personajul principal al romanului, prezent in toate momentele
subiectului si 232h79c in relatie cu celelalte personaje.
Ca
personaj de roman, Vitoria reprezinta un destin impresionant cu o structura
sufleteasca de exceptie pentru a carei caracterizare scriitorul foloseste o
paleta variata de mijloace si procedee imbinand armonios caracterizarea directa
(autocaracterizare, caracterizarea facuta de autor, de alte personaje) cu
mijloacele caracterizarii indirecte (framantari sufletesti, limbaj, fapte,
comportamente anume, mediu de viata).
Portretul
fizic realizat in mod direct evidentiaza frumusetea fizica a unei femei aflate
in plina maturitate "ochii ei caprii", "genele lungi rasfrante
incarligase", castaniul parului, ii dau un farmec aparte ce impresioneaza
pe cei din jur. Prefectul de la Piatra la care femeia a venit sa-si
planga amarul remarca o frumusete neobisnuita in privire. Vitoria insasi este
constienta de farmecul si taina feminitatii ei marturisind ca Nechifor
"venea la ea ca la apa cea buna".
Infatisarea
femeii si mai ales vorba ei taioasa ca baltagul il
inspaimanta pe calatorul indraznet din zona Dornelor. Portretul moral dezvaluie
atat calitatile cat si defectele femeii surprinse in cele trei ipostaze in care
apare personajul: sotie, mama si munteanca. Dominanta sufleteasca a Vitoriei in
ipostaza de sotie redata prin monolog interior ramane zbuciumul sufletesc, un
adevarat labirint care evolueaza de la neliniste la framantare, la certitudine
culminand cu durerea pentru cel mort. Banuiala
o roade "ca un vierme", "se simtea moarta ca si sotul ei".
In ceasurile de singuratate asteptandu-si sotul, Vitoria intelege ca dragostea
ei a ramas neatinsa de trecerea timpului, ca-si iubeste sotul ca in tinerete
desi s-ar fi cuvenit sa-i fie rusine caci avea copii mari.
In numele acestei iubiri Vitoria hotaraste sa porneasca pe urmele sotului si
"sa nu-si gaseasca linistea cum n-are apa Tarcaului" pana nu l-o gasi
fiind dispusa sa traiasca chiar
fenomene neobisnuite "daca el a intrat pe celalalt taram m-oi duce si eu
dupa dansul".
Inmormantarea
fastuoasa pe care i-o organizeaza sotului cu trei preoti, masa bogata si cu vin
bun este semn al pretuirii lui Nechifor.
In
ipostaza de mama Vitoria se caracterizeaza prin dragoste si grija pentru
formarea copiilor ei in spiritul respectului fata de valorile comunitatii:
harnicie, cinste, respect fata de datina. Pe Minodora o pregateste pentru viata
aspra a muntencelor si o dojeneste ori de cate ori fata incalca datina strabuna
"iti arat eu tie coc, valt si bluza", "nici eu, nici bunica-ta
nici bunica-mea n-am cunoscut acestea si in legea noastra trebuie sa traiesti
si tu". Pe Gheorghita il
ajuta sa-l formeze, sa constientizeze datoria de
a deveni in absenta tatalui bratul de barbat de care avea nevoie,
"intelege ca jucariile au stat, trebuie sa te arati barbat". Vitoria
isi iubeste baiatul, ii admira infatisarea si il
dojeneste atunci cand manifesta slabiciune.
Ca
munteanca, Vitoria isi duce existenta dupa legi stravechi cunoscand si
respectand toate traditiile legate de cele trei momente din viata omului.
Intalnind in drum un botez si o nunta,
femeia se adapteaza situatiei trebuind sa-si
ascunda ingrijorarea si sa gaseasca vorbe si gesturi diferite: pune pe fruntea
nou nascutului bani, saruta mana preotului, inchina paharul pentru nasi, face
urare frumoasa miresei aratand "vesela fata si limba ascutita".
Inmormantarea organizata sotului cu trei preoti, buciumasi, bocitoare, car cu
boi, gaina data peste groapa, nu sunt doar semne ale cinstirii mortului ci si
traditii pe care Vitoria le respecta.
Femeie
simpla nestiutoare de carte, Vitoria crede in semne si vine, apeleaza la
vrajitoare, insa isi pune nadejdea in Dumnezeu, de aceea posteste douasprezece
vineri, purificandu-si sufletul, plateste rugaciuni, merge la manastiri, se
spovedeste asteptand sa
faca Dumnezeu lumina.
Harnica,
energica, Vitoria are
un simt practic dezvoltat randuindu-si gospodaria in vederea unui drum lung. Pe
parcursul drumuluidovedeste prudenta, intelepciune, tenacitate, facand
popasuri, punand intrebari, evitand sa
dezvaluie motivul calatoriei, hotaraste sa
se amestece in multime pentru a putea cerceta in voie urmele lui Lipan. Masura
inteligentei si a capacitatii de a cunoaste sufletul omenesc, are loc in scena
praznicului, in razboiul psihologic pe care-l poarta cu Calistrat Bogza.
Cu dibacie si pricepere, Vitoria insinueaza ca stie cum s-au petrecut lucrurile
insa amana dezvaluirea pana cand atrage atentia subprefectului. Inspaimantat,
Bogza isi pierde siguranta de sine, devine manios, recunoscand pe jumatate
faptele scrise pe baltag "chiar daca as fi eu mi-oi primi osanda".
O
data justitia infaptuita, Vitoria isi regaseste echilibrul sufletesc, devine
stapana pe viata ei, capabila sa-si
conduca gospodaria, hotarata sa ia viata de la capat.
Vitoria
este
caracterizata indirect si prin nume, care sugereaza numele de biruinta, de a depasi
greutatile.
Cu
un
destin mitic amintind de maicuta batrana din "Miorita" sau de zeita
Isis, Vitoria Lipan ramane un personaj complex, simbol al omului de la munte,
darz si mandru surprins in confruntarea cu moartea.
