Sfarsit de toamna
Vasile Alecsandri
Poezia
lirica in care se prezinta, prin intermediul descrierii, sentimente fata de
natura se numeste pastel.
Preluat
din pictura, termenul denumeste un desen realizat cu tonuri calde, palide,
delicate.
“picturile verbale” ofera o fresca a naturii
in diverse anotimpuri, exprimand legatura armonioasa a omului cu natura.
Pastelul
“Sfarsit de toamna” surprinde elementele specifice sfarsitului acestui anotimp
si schimbarile ce au loc in natura, odata cu apropierea iernii.
Prima
strofa fixeaza, prin intermediul verbelor la timpul perfect compus, exodul
pasarilor calatoare – “cocostarci”, “randunele”, “cocori” – care si-au parasit
cuiburile, alungate de “zile rele” ale toamnei. Regretul eului liric pentru
trecerea verii este exprimat direct prin epitetul antepus “jalnic dor”, iar metafora “zile rele”, care contine si un
epitet, sugereaza raceala specifica toamnei. Verbele sinonime “parasit-au” si
“pribegit-au” cu forma inversa accentueaza starea de tristete, creand impresia
curgerii in eternitate a tot ceea ce inseamna viata.
La
hotarul dintre anotimpuri, natura isi schimba infatisarea(strofa a doua):
campia pana nu demult verde si vesela, este acum trista, vestejita, iar lunca
peste care a cazut bruma “acum pare ruginita”.
Zborul
frunzelor care parasesc crengile sunt asemenea dorintelor omenesti neimplinite
caci poetul raporteaza fenomenele naturii la propria stare sufleteasca.
Transformarile din natura sunt reliefate prin epitete(“vesela verde campie”, “acu-i trista”, “lunca pare
ruginita”), prin personificari(“frunzele
zbor”), prin comparatii(“frunzele
se dezlipesc ca frumoasele iluzii”) si printr-o serie de antiteze(“vesela – trista”, “verde – vestezita – ruginita”).
De
pretutindeni(“din tuspatru parti a lumei” – strofa a treia) pe cer se ridica
“nouri negri plini de geruri”, soarele isi ascunde fata, iar pe sub nori trece
un card de corbi care prevesteste apropierea iernii. Atmosfera devine agitata,
intunecata pentru ca norii negrii par “balauri din poveste”(comparatie), iar
trecerea corbilor este insotita de croncanituri prevestitoare de rau.
Structurile:
“nouri negri plini de geruri”, “soarele iubit”, “grozavii nori”, “corbii
iernatici”, “croncanitori”, “norii se ridica”, “soarele s-ascunde”, se
concretizeaza in imagini vizuale, auditive dar si de miscare bazate pe o
varietate de figuri de stil( Epitete, comparatii, personificari), sugereaza
agitatia din natura, dar si nelinistea, teama, regretul si tristetea eului
liric.
Finalul
ofera surpriza aparitiei iernii, odata cu scaderea zilei. Ca-n basme, ea “vine,
vine pe crivat calare”, iar vantul care “suiera prin hornuri raspandin
infiorare”, creeaza panica in randul tuturor vietuitoarelor domestice: “Boii
rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc”. Personificarea iernii si a
vantului, repetitia, enumeratia, prezenta unor verbe la indicativ prezent
contribuie la realizarea unei atmosfere careia omul nu i se poate impotrivi, de
aceea se resemneaza, cade pe ganduri si s-apropie de foc.
Vocabularul se remarca uneori prin
utilizarea unor forme invechite sau regionale(“acu”, “vestezita”, “nourii”,
“cocoare”, “a rancheza”, “lumei”), dar de cele mai multe ori limbajul este “cel
firesc”, surprinzand intr-o forma aleasa, realitatea cu miscarile, cu formele,
cu sunetele ei.
Intrucat
este prezentat un aspect din natura(descriere de tip tablou), surprins in timp
si spatiu si sunt exprimate direct trairile sufletesti ale eului liric, prezent
in ipostaza privitorului, poezia “Sfarsit de toamna” este un pastel.