joi, 28 martie 2024

test ușor: ,,Cetate în noapte”de Lucian Blaga +Liliana Nicolae, Sighișoara-Cetatea, text preluat de pe,,dilemaveche.ro


,,Cremene, bazalt e totul. Blocuri
drepte stau în noapte, cu temei.
Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă
grele curg miresmele de tei.

Din reverberații simți cum ziduri
foc de zi în ele mai cuprind.
După steaua care-n beznă cade,
din ferestre - albe mîni se-ntind.

Zborul bufniței e cald și moale.
Și te-ntrebi prin întuneric ce-i.
Sub o poartă-n loc de gură - simți în
gură nestemate de cercei.

Cremene, bazalt e totul. Blocuri
drepte stau în noapte, cu temei.
Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă
grele curg miresmele de tei.

Sec și sterp, oricum ar fi, își are
și orașul rodnicia lui.
Din semințe ce-au căzut pe piatră
în piețe au crescut statui.”

                         (,,Cetate în noapte”de Lucian Blaga)

Textul 2

,, Toboşarul e înalt şi mîndru. Poartă pe cap o bonetă de culoarea vişinei, cu un ciucure atîrnînd şic într-o parte. Face notă aparte şi cu cămaşa alb cu verde, dintr-un material lucios, în care cred că se încinge zdravăn cînd merge prin cetate în sus şi-n jos. Şi – nu în ultimul rînd – are agăţată de gît toba. E un „Premier“ primit din Olanda. Dar are şi o tobă medievală, care e la reparat de cîteva zile.

„Luume, luuume! Să ştie tăt natul! A fost ora 12 după miezul zilei şi nu s-a întîmplat nimic deosebit. Dar, la ora 8, după miezul zilei, se întîmplă ceva deosebit! La Sighişoara, la sala Baroc a Primăriei, în cadrul Festivalului de Muzică Academică, vom continua concertele, pentru toţi copiii de la 2 la 99 de ani! Intrareaaa este liiiberă. Moca. Facem să fie bine! Am zis!Copiii îl privesc curioşi. Uneori, îi adună în jurul lui şi cîntă sau face tot felul de giumbuşlucuri cu care-i vrăjeşte. E ca un Guliver în ţara piticilor. E înalt şi mîndru, spuneam. Doar unul e toboşarul cetăţii! Dorin Stanciu e absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj, masterand în pictură. De şase ani lumea îl ştie drept toboşarul cetăţii Sighişoara. Salută turiştii în 57 de limbi. Tocmai a văzut un japonez şi începe să turuie în limba lui mesajul de bun-venit. Japonezul e în al nouălea cer. Se luminează la faţă şi bate din palme bucuros.Înainte să devină toboşar, a studiat temeinic „personajul“. Aşa a aflat că, în Evul Mediu, toboşarul locuia în Turnul cu Ceas de la intrarea în cetate. Era şi pompier, şi gornist, şi paznic. Pe vremea aceea, toboşarul anunţa procesele sau execuţiile publice ale celor legaţi la stîlpul infamiei. Azi – folosind aceeaşi formulă din trecut (cu… „Lume, lume! Să ştie tăt natul!...“) – anunţă concerte şi expoziţii. „Toboşarul cetăţii Sighişoara“ nu este doar un personaj, ci şi marcă înregistrată la OSIM, costumele sale fiind reproduse după modelele originale ale toboşarilor din secolului al XVII-lea, cu ajutorul fotografiilor de la Muzeul de Istorie din Sighişoara. Aşa că, dacă te uiţi la pozele de demult şi la personajul de azi, e greu de spus care e „vechi“ şi care e „nou“. De ceva vreme, nu mai e singur pe străzile înguste ale cetăţii. Au apărut personaje noi: un străjer (care-i ţine isonul cu un gong) şi cîteva domniţe îmbrăcate în rochii lungi, de catifea, strînse în corset. Se spune că Sighişoara ar fi singura cetate medievală locuită din Europa. Nimic mai fals. Mai sînt destule. Numai că Sighişoara pare să fi fost foarte bine păstrată. Directorul muzeului, Nicolae Teşculă, spune că ar fi o ironie a istoriei. Cetatea a avut 14 turnuri (au rămas doar 9) şi era înconjurată de un zid de 930 de metri lungime, ceea ce o făcea una dintre cele mai bine apărate din Transilvania. Aşa se face că în toată istoria ei a fost cucerită doar de două ori. Pe de altă parte, viaţa cetăţii a fost împărţită în „viaţa de dinainte şi de după 1676“. Mai exact, 30 aprilie 1676. O dimineaţă cu vînt puternic, cînd o femeie din Oraşul de Jos era prinsă cu treburile casei. Spăla rufe, iar în cuptorul din curte cocea pîine. Cuptorul a luat foc, iar vîntul a făcut ca incendiul să se întindă repede, ajungînd pînă în cetate. Au murit 30 de oameni, iar 80% din oraş a fost distrus. Singurele clădiri care au scăpat au fost Biserica Leproșilor,care era dincolo de Târnava,și Biserica din Deal.Orașul a cerut ajutor tututror localităților săseşti din zonă şi totul a fost reconstruit.”

                                          (Liliana Nicolae, Sighișoara-Cetatea, text preluat de pe,,dilemaveche.ro) 

6.Scrie,în două-trei enunțuri,două elemente care alcătuiesc tabloul descris în poezie,ilustându-l cu secvențe din text.

   Cetatea este simbolul refugiului interior al omului,descrisă ,,în noapte”pare a fi greu de străpuns,neclintită în fața timpului cu ,,miresmele de tei”ce îndeamnă la visare,loc al misterului străbătut de pasărea nopții cu,,zborul bufniței e cald și moale.”În cetatea de piatră poate cădea o sămânță din care răsar ,,statui”, ca o împlinire de viață,un miracol al luminii în noapte. Prin transformarea seminței miraculoase în piatră și apoi în statui neclintite este explicată rezistența cetății în fața timpului. Imaginilor vizuale li se adaugă cele olfactive realizate prin epitete:,,străvechea,grele,albe,cald și moale;:comparația:,,ca-ntr-o matcă”;metafore:,,nestemate de cercei.”

7.Prezintă un element de conținut comun celor două texte ,valorificând câte o secvență din fiecare text.

   În ambele texte este prezentată o cetate, simbolul al vechimii.În poezie, cetatea este descrisă noaptea,timp al miracolelor când din piatra zidurilor se simt,,miresme de tei”,apar,,din ferestre-albe mâini”fantomatice,iar un zbor misterios al bufniței,,e cald și moale.”
  În al doilea text este prezentată cetatea Sighișoarei străbătută ca în trecut de un toboșar și este amintit un timp al distrugerii cetății prin foc ,,vîntul a făcut ca incendiul să se întindă repede, ajungînd pînă în cetate.”

8.Care este mesajul transmis de poezie?

   Consider că mesajul poeziei este misterul unei nopți care sporește măreția unui loc vechi,cetatea neclintită în fața timpului.
   Descrisă,,în noapte”,un timp miraculos,cetatea din,,cremene și bazalt”este un loc greu de străpuns, încremenit în timp,înstrăinată de natură,cu miracolele ascunse în ,,miresmele de tei”amețitoare ce vin din timpuri străvechi.Zidurile vechi poartă sunete și umbre ale gesturilor ce căutau,,steaua care-n beznă cade”,destinul,nemurirea.
În întunericul misterios zborul,,cald și moale”al bufniței,pasărea nopții,ascunde taine vechi,neștiute.
În cetatea de piatră dintr-o sămânță fantastică,miraculoasă  răsar ,,statui”,forme încremenite ale timpurilor trecute, ca o împlinire de viață,un miracol al luminii în noapte. Prin transformarea seminței în piatră și apoi în statui neclintite este explicată rezistența cetății în fața timpului.
   Mesajul poetic este pus în lumină cu ajutorul limbajului expresiv realizat prin imagini vizuale-strofa întâi și a patra,imagini olfactive:,,miresmele de tei”;figuri de stil: epitete:,,străvechea,grele,albe,cald și moale;:comparația:,,ca-ntr-o matcă”;metafore:,,foc de zi,nestemate de cercei,din semințe au crescut statui.”Elementele de prozodie potenţează expresivitatea textului: versurile au măsura 9-10 silabe şi rimă în versurile 2 și 4,ritm trohaic. Remarcăm o muzicalitate internă discretă ce arată o atmosferă plină de farmec în care sunetele,miresmele,umbrele ascund magia unor vremuri trecute.
   În concluzie, textul descriptiv înfățișează o lume magică, a unui loc miraculos, în care trecutul ascunde mistere de nepătruns.

9.Asociază textul poeziei cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună prin referirela câte o  secvență relevantădin fiecare text.

În finalul nuvelei,,Sobieski și românii”de Costache Negruzzi apare ca un personaj simbolic:
......,,cetatea(Neamț) cu porțile deschise, purtând pe zidurile sale urmele bombelor dusmăneşti, rămase singură pe culmea înverzit înverzită, ca un mare schelet de uriaș.”
   Apărată de ziduri de nepătruns în fața timpului,cetatea constituie  o imagine micșorată a pământului strămoșesc etern,un simbol al demnității. Imaginea cetății care rămâne trufașă pe pajiștea înverzită, ca mărturie peste veacuri a istoriei naționale,ca un vestigiu al patriotismului celor ce-au apărat-o semnifică locul care depăşeşte limitele realităţii spre un alt timp trecut.
   În viziunea poetului Lucian Blaga, cetatea din,,cremene și bazalt”este un loc greu de străpuns, încremenit în timp,înstrăinată de natură,cu miracolele ascunse în ,,miresmele de tei”amețitoare ce vin din timpuri străvechi.Zidurile vechi poartă sunete și umbre ale gesturilor ce căutau,,steaua care-n beznă cade”,destinul,nemurirea.

Subiectul al II-lea

Crezi că istoria se învață doar din cărți?Scrie un text argumentativ în care să susții rrăspunsul la întrebare,valorificând textul 2 și experiența personală.

    Cartea de istorie este menită să învingă uitarea și să conducă la frângerea risipirii noastre,poate fi ca o conversaţie despre trecut.  Istoria nu este o ştiinţă exactă, ci un discurs, o perspectivă despre trecut care nu poate fi acaparată de către istorici. Cărțile de istorie oferă ocazia de a descoperi povești uimitoare din trecut și de a înțelege mai bine lumea în care trăim.
Indiferent de motive, de consecinţe, de ce facem sau nu facem cu ea, istoria a fost şi va fi mereu o posibilitate infinită de a cunoaşte, a înţelege şi a contempla umanitatea în toată diversitatea sa. Jocul cu trecutul ne poartă spre tărâmuri de poveste, o poveste care este chiar a noastră şi pe care este păcat să nu o investigăm şi să o trăim.
   În primul rând,învăț istorie, studiez despre civilizații și evenimente istorice majore,însă când mă plimb pe străzi și vizitez muzee, palate și galerii, istoria întregii națiuni iese altfel în fața mea.
În plus, cel mai adesea, ceea ce învățăm despre istorie prin manuale este deviat de la realitate.
Dar intrând într-un dialog cu oamenii care au trăit evenimente, înțeleg istoria într-un mod mai precis sau cel puțin îmi oferă o perspectivă complet diferită.
   Colecțiile expuse în muzee oferă imagini ale trecutului :astfel ,,Gânditorul de la Hamangia” arată cea mai veche cultură neolitică din Dobrogea, asociată cu o populaţie venită din Anatolia.Vizitând un muzeu de istorie văd hărți ale teritoriilor conduse de Burebista,Decebal,locul unde  poetul Publius Ovidius Naso şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii sale „printre greci şi geţi.”Apoi sunt mărturii scrise despre  Formarea poporului român,despre  voievozii Mircea cel Bătrân al Valahiei (1386-1418) şi Vlad Ţepeş (Dracula din legendele medievale – 1456-1462), ,Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504), voievodul Moldovei şi Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. 
Documentele vechi ale mişcării „Şcoala Ardeleană” cu reprezentanții:Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuil Sandu Micu-Klein, Ion Budai-Deleanu,pagini scrise chiar de ei. Vântul revoluţiei din 1848 a bătut şi asupra principatelor româneşti și sunt expuse tablouri cu oamenii ce-au dorit libertatea provinciilor românești. Mărturii impresionante despre marile bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, despre Adunarea naţională din Transilvania, convocată la Alba-Iulia în 18 noiembrie-1 decembrie 1918, unde s-a votat unirea Transilvaniei şi Banatului cu România.
   În al doilea rând,Istoria se poate învăța și din operele literare :,, Istoria românilor supt Mihai - Viteazul, (Romanii supt Mihai - Voievod Viteazul) de Nicolae Bălcescu;,,Frații Jderi”de Mihail Sadoveanu,unde apare figura luminoasă a lui Ștefan cel Mare,,Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi,poezii ca,,Umbra lui Mircea la Cozia”de Grigore Alexandrescu sau poeziile lui Alecsandri.
   În filmele istorice despre,,Dacii;Mihai Viteazul”urmărim pagini de istorie,oameni cu portul vremurilor,obiceiuri sau în,,Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război” apar scene din primul război mondial.
   Tablourile lui Nicolae Grigorescu din Muzeul de Artă în mod asemănător aduc prin pictură scene,figuri impresionante din Războiul pentru Independența României,iar privind scenele sculptate pe,,Columna lui Traian”îi vedem  aproape reali pe dacii viteji. 
   În excursiile cu tematică istorică,desigur că putem învăța istoria privind urme ale antichității,castele medievale,ruinele unor cetăți,palatele domnitorilor,locurile unde s-au dat marile bătălii pentru apărarea pământului strămoșesc.Astfel,vizitând Cetatea Sighișoarei,așa cum se arată în textul 2,îl vom urmări pe toboșarul ce anunță evenimente ca în Evul Mediu,aflăm o întâmplare nefericită a cetății.
  În concluzie, studiem istoria din cărți,din tot ce ne-nconjoară,pentru a înțelege societatea în care trăim, cunoaștem o parte dintre oamenii importanți și despre războaiele purtate,ne înțelegem pe noi înșine și știm că  nu vom repeta greșelile din trecut,fiind motivați să realizăm, la rândul nostru, lucruri mărețe.

 

                                                    cetatea Neamț

joi, 21 martie 2024

 


compunere- Poveste de primăvară--echinocțiul--

 

        

 Aștept dimineața...în jurul meu este o tăcere care face să se audă cum se desfac mugurii sau florile micuțe petalele, cum luna plină mătură plecând  acoperişurile caselor şi cum se aşterne zăpada mieilor prin înălțimi. În sfârșit pleacă noaptea...la început, lumina e albicioasă şi grea, orizontul prea aproape, zgâriat de crengile copacilor goi, pă­mân­tul lipicios şi vântul grăbit şi rece. Soarele apare mai târziu, când înaltul cerului devine atât de adânc, când în aer adulmec parfum de verde, roz şi albastru, când dimi­neţile sunt simfonii ale tuturor păsărilor venite din depărtări,reunite într-o formidabilă orchestră. Indiferent dacă e înveşmântată în diafane dante­lării vegetale ori e doar o adiere înmiresmată, efectul ei este înviorător. Deodată mă trezesc în altă lume, mai colorată, mai vie, care mă entuzias­mează.Îmi spun că  primăvara, îşi are poveştile ei,atunci  când plantele înverzesc, sub cerul albastru, de cobalt, se naşte al doilea cer, de smarald. În lumina lui verde, viaţa închipuie un spectacol miraculos. Trebuie doar să mă opresc în loc, să văd şi să înţeleg.Mă opresc lângă un fag și îmi sprijin spatele de el şi închid ochii. De îndată ce am simţit trupul rece, al arborelui,am avut senzaţia că fagul ace­­la uriaş de care stăteam lipit res­pira odată cu mine. Sus, în crengile mele şi ale lui cântau păsări cu glasuri vesele. Cum de nu le auzisem până acum? Alte glasuri le răspundeau din întreaga pădure, cu triluri de bucurie întortocheate sau scurte, ca nişte fluierături. Le auzeam până şi zborul, dintr-o parte în alta, şi în răstimpurile de tăcere, mugurii plesneau cu sunete delicate. Pământul pe care stăteam avea acum un foşnet neîntrerupt, pen­tru că firele noi de iarbă îm­pin­geau frunzele uscate, încercând să iasă la lumină, în timp ce furnici şi gândăcei umblau încolo şi încoace pe sub ele, ca prin camerele unui nesfârşit palat. Oare ce le stârnea aşa? Mireasma po­milor ce voiau să înflorească sau razele de soare, ce cădeau ca o pulbe­re aurie peste pământ? Și totul era verde-gălbui, verde profund, verde-luminos. Orice plantă aş atinge, simt în ea fra­gilitatea începutului. Pe orice scoarţă de copac îmi li­pesc obrazul, simt pulsând din adâncurile pămân­tului o energie ce se transformă la început în sevă apoi, pe măsură ce urcă în crengi, devine pasăre şi se avântă înspre cerul verde. O picătură de bucu­rie a căzut parcă din cer şi toate s-au împodobit în verde şi alb, în parfum de flori şi în triluri de păsări. Îmbătat de viaţă, un flu­ture zboară,căutând o floare. E primul fluture pe care îl văd primăvara asta. Ne salutăm, şi fiecare pleacă pe drumul lui, să se bucure cum ştie de primăvară.

                          E bucuria echinocțiului de primăvară,al creației...e începutul armoniei dintre

                                                            lumină și întuneric!!!!!!