dac-aș fi Anul Nou

 

dac-aș fi Anul Nou 

 ....ți-aș aduce un zâmbet în prima dimineață, apoi te-aș învăța să zâmbești tot restul anului

… ți-aș spune că, în ciuda tuturor greșelilor, ești iubit,să nu îți  fie teamă de lumea ,,oamenilor mari’’,

… ți-aș aduce în dar toate amintirile frumoase, toate clipele frumoase petrecute cu ai tăi,

… ți-aș asculta vocea ochilor, a inimii și a mâinilor,

… te-aș învăța să vorbești cu Universul,cu florile, cu copacii,cu frunzele lor, cu păsările, cu animalele, cu oceanele, cu râurile, cu TOT,

… ți-aș aduce în dar chiar Sufletul tău de Copil și te-aș învăța să trăiești cu bucurie și curiozitate fiecare clipă, să aștepți cu o și mai mare bucurie clipa ce urmează să vină,

… ți-aș ține în palmele mele toate clipele grele și te-aș lăsa să te joci, fără griji cu Timpul – măcar pentru câteva clipe,

… ți-aș lua mâinile între palmele mele și ți-aș asculta toate întrebările, fără să te întrerup – așa te-aș ajuta să afli răspunsurile, în tăcerea ascultării mele,

… te-aș invita la o plimbare în Țara Basmelor și a Sufletelor Frumoase, pentru că știu că ai nevoie de povești adevărate cu oameni frumoși,

… te-aș ajuta să îți faci ordine în gânduri și te-aș învăța cum să le păstrezi doar pe cele luminoase, vesele, tandre, jucăușe,

… ți-aș proteja fiecare gând, de dimineața până seara și apoi te-aș veghea până adormi,

… ți-aș picta un vis frumos despre inocență, bucurie adevărată, curiozitate, spontaneitate, curaj și energie pură,

… ți-aș spune că toate visele pot deveni realitate, dacă tu crezi în ele, dacă le hrănești cu energia de care au nevoie,

… ți-aș aprinde steluțe în priviri, pentru a te ajuta sa vezi CALEA pe care să o urmezi, dar și pentru a vedea frumusețea vieții, clipă de clipă, zi de zi,

… aș număra împreună cu tine toate florile de gheață pe care iarna le-a pictat pe fereastra camerei tale,

… ți-aș spune ca Viața este Minunată, că tot ce trebuie să faci este sa fii în acord cu tine și cu Existența,

… ți-aș spune că nimic nu este mai important decât Clipa de Acum, pe care îți doresc să o vezi ca pe un Miracol,

… ți-aș spune să asculți cu atenție, întotdeauna, ceea ce îți șoptește Sufletul,

… ți-aș spune să ai curajul să scrii o scrisoare către Inima ta, pentru a ajunge să experimentezi libertatea unei trăiri cu Lumina în Suflet și necesitatea unei trăiri cu Sufletul în Lumină,

… ți-aș spune să îți rogi Inima să îți spună Adevărul despre tine și să îți transmită ce anume are nevoie de la tine,

… te-aș încuraja să îți deschizi Sufletul … și să te încarci cu Iubire,

… ți-aș spune că toate deciziile pe care le vei avea de luat în viață TREBUIE să fie luate din Iubire, nu din frică,

… ți-aș mai spune că cel mai frumos dar pe care îl poți oferi celor din jur este Darul Iubirii … este un dar pe care nu îl vei găsi împachetat în hârtie colorată și nici ambalat în vreo cutie specială pentru cadouri … pentru că este un Dar, iar pentru Daruri nu există cutii pe care să le poți cumpăra din magazine; în magazine găsești doar cutii pentru cadouri,

… te-aș invita să descoperi cum să transformi un cadou într-un Dar, pe care apoi să îl oferi cu simpla intenție de a face o bucurie celui căruia îl vei oferi,

… ți-aș aminti că eu te iubesc, pentru că te iubesc și că dorința mea nu este să faci anumite lucruri- eventual să iei note mari  – unica mea dorință este să crești frumos, să fii ceea ce ești menit să fii, să fii în Armonie cu tine și cu tot ce te înconjoară – chiar și atunci când dăruiești și atunci când primești, dar mai ales atunci când iubești!!!!!!!!!!!!!!

                                         ANUL NOU să-ți aducă daruri,bucurii,zăpadă și o stea                                                                                                                                     luminoasă!

                       LA MULȚI ANI SUFLET DE COPIL!!!!!!!!!!!!

Gânduri de Crăciun

 

Am găsit între cărțile vechi din bibliotecă ilustrate vechi.V-ați întrebat vreo­da­tă de ce ne plac atât de mult ilustratele vechi, de Cră­ciun, pli­ne de pă­rinți și copii fe­riciți, adu­nați în jurul bradului îm­podobit? Eu cred că reprezintă tihna sărbă­torii creștine, senti­men­tul de acasă, fiorul bucuriei de a fi împreună, de a trăi alături emo­ția și înălțarea spiri­tuală a unei mari împliniri su­fletești. Poa­te că cel mai fru­mos înțeles al ier­nii e chiar acesta: fap­tul că ea este Casa Cră­ciu­nului, săr­bă­toarea prin care ne amintim că Dum­nezeu a pus în fiecare din noi o scânteie divină, o scară ce duce spre cer. O sărbătoare atât de bogată în sem­ni­ficații cum e Nașterea Domnu­lui tre­buie trăită cu partea „înaltă” a fiin­ței noas­tre, cu sufle­tul și cu min­­tea, cu toată forța ima­gi­nației.E sin­gu­rul fel în care ne vom putea înăl­ța, în care vom izbuti să ne ilu­mi­năm. Pentru asta e suficient să fim oameni, să ne amintim că avem suflet și sentimente și să tră­im acum, în preajma Naș­terii Dom­nului, în numele lor. Cră­ciunul este un prilej de înăl­țare spi­rituală, de apro­pie­re de latu­ra reli­gi­oasă a ființei uma­ne, o ade­vă­­rată ilu­minare.

  Bunica îmi spune cî în preajma săr­bă­torilor, îngerii lui Dum­ne­zeu coboară pe pământ, ca să pregă­teas­că ini­mile pentru mi­racolele ce vor urma.Nici­când, parcă, nu este mai multă pace și mai multă lumină în case,decât în ajunul sărbă­to­ri­lor. Lu­mina lumânărilor, strălucirea icoa­­ne­lor, mă duc cu gândul la eterni­tate. Și uite-așa neliniștile se pot șterge ca prin farmec. În felul acesta, vom mai face un pas, pen­tru ca să pricepem că iarna merită să fie iubită. Sub bolțile ei lu­ci­toare, Îl sim­țim mai aproape pe Dumnezeu..

 

 

Visul nopții de Crăciun

 

  Afară-i frig și fulgi mari se rotesc  prin aerul nopții și,fără a-și alege un loc,cad pe pământul pustiit de crivățul vijelios,el, vântul iernii ce se cred ,,prințul zăpezii”,singur urmat de pajii albi,în căutarea unei crăiese,ascunsă în vreun palat de gheață pe undeva prin ținuturile albe.Dar nu-i ascult vuietul și-mi caut căldura lângă focul ce dansează cu brațe subțiri,de parc-ar vrea să prindă o stea.

     Colinde,colinde....e vremea colindelor ...N-am înţeles niciodată de ce apare cu atâta frecvenţă în colindele tradiţionale româneşti motivul florilor de măr. De ce în plină iarnă? De ce tocmai într-o colindă? De ce sunt numite tocmai ele "dalbe"? Mai dalbe decât florile de cireş?                                  Îmi spun că ele sunt speranța,sinceritatea,iubirea ...sentimente curate ca drumul luminos al stelei ce i-a condus pe magi,ce a strălucit deasupra păstorilor,ce a înseninat privirea Mamei,privindu-și Pruncul. Retrăiesc ca-ntr-un vis timpurile, când Dumnezeu a hotărât sa izbăvească lumea din păcat,simt adierea aripilor îngerului,care-n taină i-a șoptit Mariei că Ea este ,,aleasa”.Apoi caut un adăpost de la marginea Betleemului și privesc fascinat scara de lumina pe care a coborât îngerul până în locul nașterii- loc al smereniei, al tainei.În noapte,aveam impresia  că pământul se străduia sa-L ascundă pe Ziditorul său, iar cerul prin stea, îl va descoperi înțeleptilor. Sunt acolo și înțeleg că Pruncul nu s-a născut în casa zidită, ci aproape de pământul pe care a venit să-l răscumpere. Îl privesc  culcat în iesle și încălzit de răsuflarea caldă a vitelor adăpostite.... prin El noi,toți oamenii, vom  fi izbăviți  de suferință și vom fi uniți. .. . Pruncul sfânt îmi reamintește  de frumusețea Paradisului,a naturii care-mi dă puterea de a spera.

    Dorm sub bradul verde și visez...visez... deasupră-mi voci din înalt îmi cântă :

                                          Astăzi s-a născut Hristos,

                                          Mesia,chip luminos....

   și mai visez un moș cu haine roșii,cu barbă albă și cu un sac plin....zâmbesc și mă întreb ce ascunde moșul în sac?????????????

 

,,Preșul”de Ioana Pârvulescu---text narativ

 

,,Duminică,văzând că iar n-am pâine,am coborât la magazinul Angst din apropiere.Era o vreme splendidă,neobișnuită pentru luna ianuarie.Ca mulți dintre semenii mei,am și eu,probabil,în trup,o mulțime de celule cu amintiri vegetale,care mă fac să,,râd la soare”și să fiu veselă odată cu,,vremea cea bună”.De data aceasta,totuși,meteosensibilitatea mea nu funcționa normal.Am intrat în magazin cu un soi de neliniște pe care n-am stat s-o analizez,am cumpărat pâine,am ieșit din magazin cu un aer posac,deși nu mă certasem cu nimeni,și a trebuit să constat evidența:eram de-a dreptul supărată,supărată rău.M-am oprit brusc în mijlocul drumului,ca Socrate când trebuia să se gândească la adevărurile lumii,și m-am întrebat ce se întâmplă.N-a trebuit să stau locului o zi întreagă,ca filozoful,ca să rezolv problema,căci mi-am dat seama imediat de ce mă purtam ca un om profund ofensat.Fiindcă în cele două săptămâni de când începuse anul,era a doua oară când mi se furase preșul din fața ușii.Într-adevăr,la ieșire am constatat lipsa celui de-al doilea preș,dar sentimentul de rău s-a cristalizat abia apoi...

   Am studiat intrările de la celelalte apartamente din bloc.Jumătate n-aveau în față niciun fel de preș,mi-am amintit de roțile de automobil fără apărătoare,iar jumătate erau împodobite cu un soi de cârpe jegoase,una mai neplăcută la vedere decât alta.La ce bun să te ștergi pe ceva mai murdar decât pantofii?Mi-au venit în cap câteva soluțiii ca să rezolv această primă problemă socială de care mă izbeam în 2004.Cea dintâi,cum se și cuvine,literară,era să lipesc pe ușă,jos,blestemele lui Arghezi pentru cel care ar mai atenta la preșul meu.Celelalte:să-i pun o alarmă,ca la mașinile scumpe;să-l lipesc cu Super Glue;să scriu pe dos HOȚULE!”

                                                                                                             (Iona Pârvulescu, Preșul)

 

    Textul,,Preșul”este nartiv: prezintă o întâmplare, într-o succesiune de momente în care este implicat direct naratorul –personaj ;în succesiunea evenimentelor, relatate la persoana I, creând perspectiva subiectivă -narator subiectiv. Naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea.

Timpul şi spaţiul evenimentelor este relatat banal:într-o duminică caldă,după primele două săptămâni din ianuarie,când,deși vremea ar fi trebuit să o îndemne să fie veselă,simte o neliniște nelămurită.Își aseamănă starea cu filozoful care gândea despre adevărurile lumii.Spațiul nu este arătat-poate să creeze o iluzie a realitații-poate fi drumul spre casă.

Naratorul descoperă motivul tulburărilor  deosebit de banal,mărunt,neînsemnat:preșul de la ușă fusese din nou furat..Ar fi fost o întâmplare neînsemnată,dar gestul i se pare agresiv,deranjant.Este încercată de un ,,sentiment de rău”ca o încercare de răsturnare a unei ordini,de a tulbura rânduiala unei persoane,felul în care aceasta își pregătește intrarea în casă,acolo este o protecție la intrare,acolo va rămâne răul. Întrebarea retorică (o întrebare retorică este o întrebare la care nu se așteaptă răspuns),, la ce bun să te ștergi pe ceva mai murdar decât pantofii?”ar trebui să justifice lipsa preșului,este nefolositor.Nici alte apartamente nu aveau preșuri  și-atunci  se gândește la câteva soluții pentru hoții de preșuri:să transmită ,,blestemele lui Arghezi”, invocare a unei nenorociri sau a unui ghinion asupra hoților , o alarmă sau ,dacă va fi dezlipit de podea,hoțul  va înțelege că a fost demascat.

 În această povestire faptele narate  sunt relatate de un narator-personaj,credibil,subiectiv,prezent în narațiune,care și-a exprimat părerile,concepția asupra unor aspecte de viață.Naratorul este aici persoana care a relatat evenimentele în cauză, acesta au făcut parte efectiv din poveste,iar verbele la timpul perfect compus persoana I singular au rol de evocare, marcat de indicii subiectivităţii, dau  impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia,  creează impresia unui joc al destinului.

   În concluzie,relatând un fapt banal,naratorul a impus o lecție de viață: a dorit respect,prețuire  pentru persoana sa și pentru bunurile sale. Respectul față de cei din jur arată dacă există un grad  de educație;îi poți privi cu dispreț pe cei ce nu cunosc respectul,este o reacție meritată. Prin stilul direct,simplu,narațiunea aceasta poate aduce o schimbare de comportament.

     

 

 

,, În ajunul Anului Nou”de Emil Gârleanu

 

,,Conul Grigori și coana Ruxanda n-au copii; singurul copil ce avusese, o fată la care ținuse ca la ochii din cap, murise, s'a'mplinit anul. De la dânsa le rămăsese copilașul, amintire vie pe urma odorului pierdut. Nepoțelul, era un băețel gingaș, cu ochii negri-negri și umezi ,ca și când ar fi plâns într-una, și neobișnuit de deștept. Semăna cu mama lui cum seamănă un ochi cu altul. De multe ori, coana Ruxanda sta ceasuri întregi într-un colț al odăiei, și de acolo, îi urmărea toate mișcările: în clipitul genelor, în adusul capului, când se uita încotrova, în înseninarea ușoară, ca o adiere, a feței, în suspinele fugare pe care, așa din senin, această inimă plăpândă le avea, dânsa întrezărea viața copilului ce se odihnea acuma în pământ. Când se îmbolnăvește nepoțelul, bătrânii nu mai sunt pe lume: tânjesc, nu mănâncă, nu dorm, nu vorbesc, — copilul și iar copilul. Ce are? Ce-i lipsește? Toți doctorii din târg, toate jucăriile din dughene, toate îs împrejurul pătișorului. Un zâmbet a lui e ca o revărsare de lumină. Pentru râsul lui, pentru ca să-i vadă gurița deschisă ca o floare, și-ar fi dat, bieții, și viața...

E în ajunul anului nou. Bătrânii au umblat două zile de-a rândul ca să cumpere jucării. Astă seară le-au așezat pe toate în câte un colț, ca să nu se vadă.

S-a înoptat, și, cu toate că au aprins lampa, perdelele nu-s lăsate; pe luciul geamului se văd, afară, lunecând fulgii mari de ninsoare. Din când în când răsună clinchetele zurgalăilor dela sănii, iar câteodată și pocnetul scurt, al vreunui harapnic, — umblă urătorii. Conul Grigori stă pe divan, lângă sobă, și ține nepoțelul pe genunchi; coana Ruxanda, în picioare, îi privește pe amândoi.

Uitându-se zâmbitor, cu înțeles, la soția dumnisale, bătrânul începe a povesti:

— Era odată, dragul tatei, un copilaș, un copilaș frumos ca tine, și cuminte...

— Tot ca tine, adaogă coana Ruxanda, care nu răbda să tacă.

— Și cuminte cum nu era altul pe fața pământului de atunci — acum ești tu dragul tatei. — De cumințenia lui se dusese vestea peste nouă mări și țări; ba ajunsese vestea pană la casa anului celui vechiu și bătrân, care avea să plece pe alte tărâmuri, cum pleacă cel de acuma. Și ce și-o fi zis anul cel gârbovit de zile: „așa bătrân cum îs eu, am să mă duc, cum oi putea, cum n'oi putea, să văd așa minune de copil”. Și-a luat, bătrânul, traista, toiagul de fier, și a purces la drum. Și-a mers, și-a mers, moșneagul, pănă. în dimineața zilei când avea să-și ieie rămas bun dela pământ, și numai, ce-a ajuns într'un târg. A luat ogradă de ogradă, căutând, căci nu-l vedeau decât copiii, pe ceilalți îi împedeca puterea lui să-l zărească. Cari cum îl vedeau — pe el: — unii îi săreau în spate, alții îl trăgeau de suman, alții îi smunceau traista: „dă-mi și mie moșule, dă-mi și mie”. Cum îs plodurile, obraznice. Bietul moșneag începuse a se căi: „Pe semne ceasul rău m'a'ndemnat, gândea dânsul, să-mi las eu liniștea, și să mă iau după o vorbă”. Ajunsese pe la rohatcă, gata să iasă din tîrg, când, obosit, mai cu seamă că începuse și a viscoli, se așeză pe prispa celei din urmă case, își puse traista și toiagul lângă dânsul și-și sprijini capul în palme. Numai iată că se deschide ușa, și iese un copilaș, care-l privește cu milă și-i zice: „Vino moșule în casă de te odihnește puțin”. Bătrânul se sculă, intră înăuntru, și puse întradins traista cu jucării pe masă, în lumină, doar ar străluci mai tare. Copilul parcă nici nu le văzuse; i-a așezat moșneagului un scăunaș, lângă sobă, și i-a dat să mănânce o bucată de colac uns cu miere. „Dar mama unde ți-e?” îl întrebă. — „S'a dus pănă 'n târg” răspunse copilul — „Să-ți cumpere jucării?” adăogă iscoditor moșneagul. — „Noi suntem săraci, mama n-are bani pentru jucării; s-a dus pănă la o rudă”, răspunse tot așa de cuminte copilașul. Bătrânul a-nțeles atunci că găsise copilul despre cumințenia căruia ajunsese vestea pănă la el. Atunci i-a făcut cu mâna peste ochi, așa, copilul a lipit genele și-a adormit îndată.

Și iată ce a visat... Părea că plecase cu moșul care-l ținea de mână, și cum ieșiau din ogrăgioară, deodată se ridică un omăt cât casa; dar moșul suflă odată și ca prin farmec se deschide o cărare lungă, lungă, acoperită de iarbă verde, din care se ridica miros dulce de toporași; iar pe demarginea cărărei tot felul de copaci: smochini cu frunzele late, și roadele zăhărite gata”...

                                                               (Emil Gârleanu,În ajunul anului nou)

 

Textul narativ  prezintă fapte, întâmplări, evenimente, într-o succesiune de momente. Se consideră că un text este narativ atunci când: evenimentele prezentate implică acţiunea unor personaje, aceste evenimente au o legătură între ele şi urmează o succesiune cronologică. Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:

        naratorul

        subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor narate)

        personajele

         timpul şi spaţiul evenimentelor.

   Autorul este persoana care creează opera și se detașează de narator sau de eul liric.

   Naratorul este o instanța intermediară între cel care a scris opera și cel care povestește întâmplările.

   Autorul este o persoană reală, în timp ce naratorul este entitatea fictivă care relatează textul.

Personajul este elementul central al unei opere dramatice sau epice care determină acțiunea și se află în centrul evenimentelor. 

   În ceea ce privește perspectiva narativă și relația sa cu personajele și întâmplările din text, se definesc trei tipuri de viziune narativă: 

- naratorul știe mai multe decât personajul, este omniscient și omniprezent, știe tot ce fac personajele și ce gândesc. 

 -naratorul știe exact câte știe și personajul iar narațiunea este la persoana I. 

 -naratorul știe mai puțin decât personajul, iar naratorul-martor relatează întâmplări la care a asistat, spunând doar ce a văzut, fără să știe gândurile sau sentimentele personajelor. 

   Un text narativ este împărțit în trei părți: introducerea, prin care se prezintă povestea și se petrece conflictul, desfășurarea acțiunii, unde se desfășoară evenimentele povestite și rezultat, unde sunt rezolvate conflictele și se prezintă deznodământul. 

 

  În fragmentul de mai sus acțiunea se petrece într-un spațiu real, familiar:o încăpere caldă,sfârșitul lui decembrie-ajunul anului nou.Sunt prezentate personajele:conu (termen de politețe)Grigori și coana Ruxandra,vârstnicii ce înconjoară cu iubire nepoțelul.Descrierea copilului:,, un băețel gingaș, cu ochii negri-negri și umezi ,ca și când ar fi plâns într-una, și neobișnuit de deștept”este un prilej de a aminti pierderea mamei,fata,,odorul” celor doi bătrâni.De aceea copilul este înconjurat cu iubire,gesturile lui sunt urmărite cu duioșie,pentru că amintesc mișcările mamei lui.Apar și momente nefericite,când copilul este încercat de vreo boală,iar bunicii trăiesc clipe de neliniște.

  În seara de ajun a noului an în casă domnește o atmosferă de poveste:pe geam se văd fulgi,se aud zurgălăi,urători,iar bătrânul povestește despre ,,un copil minune”pe care anul cel vechi,bătrân și gârbovit dorește să-l cunoască înainte de a pleca.În poveste,anul este un moș asemenea lui moș Crăciun,care pleacă să cunoască lumea.Spre regretul său întâlnește numai copiii fără astâmpăr,însă la ultima casă,unde se așezase deznădăjduit ,îl întâlnește chiar pe băiatul după care plecase.Felul în care se poartă cu anul-moș îi arată că el este cel căutat.Acesta îi povestește despre necazurile familiei lui.Mâna bătrânul este fermecată,protectoare,pentru că   îi închide ochii copilui ,trimițându-l într-o lume de vis ,pe un drum unde zăpada,frigul în care se străduise să supraviețuiască este înlocuit cu iarba verde,simbol al  fericirii, al norocului.Îi arată o altă lume ,a speranței de care,poate,într-o zi va avea parte.Copilul este dus într-un Rai,un loc surpriză, o promisiune, că va primi ceea ce își dorește, ce și-ar imagina.

  Bunicul a fost astfel un narator ce și-a purtat nepotul printr-un tunel al visului spre o lume a încrederii,a bucuriei.

       Aș putea asocia fragmentul de mai sus cu povestea lui Andersen,,Fetița cu chibrituri”, o fetiță săracă,asemenea băiatului vestit pentru cumințenia lui, spre care a pornit bătrânul, Anul cel vechi, trăiește tot în noaptea din ajunul anului nou un vis la lumina chibriturilor arse.Băiatul este condus de Anul cel vechi spre locuri pline de verde,culoarea speranței;fetița desculță,înfrigurată se visează   stând lângă un pom de Crăciun mare și frumos cu lumânări aprinse,cu poze colorate.În agonie,fetița a văzut cum lumânările au devenit stele pe cer,știe că dacă o stea cade,sufletul urcă spre cer,spre Dumnezeu...așa va urca și ea  alături de bunica sa,acolo unde nu este foame,frig,frică. Băiatul cel cuminteva trăi sperând că va avea o viață frumoasă.

   Sau o altă asociere poate fi cu lectura cu titlul asemănător:,,În ajun de Anul Nou”de Fănuș Neagu.Cei doi băieți sunt iubiți:nepoțelul orfan este iubit de cei doi bătrânei,care își revăd fata plecată la ceruri în ,,copilașul, amintire vie”,îi povestesc despre cumințenie,despre speranță;iar Bănică,iubit de mama,visează fericit un munte de colaci,saci de nuci poleite, sub geam aude colinde cântate de o căprioară și  patru iepuri.Și el ca și celălalt băiat,,cuminte” ajung în lumea dulciurilor,o lume a speranței,unde nu există singurătate,suferință,unde este căldură,locul unde există BINELE,VIAȚA....  

 

 

îți propun un test pentru evaluarea națională de la vară.....

 

,, Când am sosit acasă de la concurs, i-am găsit pe ai mei la masă, gata să-nceapă să mănânce. Cum era și firesc, m-au întrebat ce subiect ne-au dat și ce am făcut la examen.

 — Ne-a dat să scriem o poveste pe care o știm, cu cuvintele noastre.

— Ei, și tu ce poveste ai scris?

— Păi... ce să scriu... o poveste pe care o știam de la Ana... cu niște pungași isteți!

— A... cap sec! scrâșni tata din dinți la mine... Cui ăi fi semănând, nu știu! Numai pungași, hoți și haiduci îți umblă prin minte... Numai Iancu Jianu și Ghiță Cătănuță! Aventurile lui Sherlock Holmes! Altceva mai știi? Mai citești tu altfel de cărți?

Este adevărat că întotdeauna mi-au plăcut întâmplările cu hoți și romanele polițiste! Pe vremea aceea, eram, cred, unul dintre cei mai credincioși cititori ai lui N.D. Popescu, faimosul romancier popular, specialist în „viețile de haiduci!” Îi citeam așa-zisele „nuvele originale” pe nerăsuflate, de câte două-trei ori la rând și tot nu mă săturam, căci aveau un farmec specific lor, pe care nu l-am întâlnit în operele multor scriitori consacrați.

Tata își continua rechizitoriul, iar eu îl ascultam mirat că este atât de furios pe eroii mei, care-mi dăduseră atâtea emoții și-mi procuraseră atâtea ore de nevinovată plăcere...

— Auzi, nu mai știa dumnealui alte povești. Cu împărați..., cu zâne..., cu Feți-Frumoși..., cu Zmei, cu..., în fine... n-a găsit de scris altceva decât isprăvile unor hoți! Numai hoți și haiduci... N-ai să faci nicio ispravă! Cine știe ce gogomănii ăi fi scris! Crezi că o să le placă ălora de la „Tinerimea” povești de astea?

 Deși mă făcusem mic și mă cuprinsese sfiala și-mi părea rău de timpul pierdut în dimineața aceea frumoasă de primăvară, totuși cutezai să-i răspund:

— Eu nu-nțeleg de ce ești așa de înverșunat? Ce, numai mie îmi plac toate astea? N-a scris Ghica, în Scrisorile lui către Alecsandri, două povestiri cu haiduci: Aliuță, cu haiducul Bujor, și Șanta cu Codreanu? N-a scris și N.D. Popescu: Iancu Jianu, zapciu și Iancu Jianu, căpitan de haiduci? Și apoi Bucura Dumbravă, romanul Haiducul, tot cu viața lui Iancu Jianu, care, la urma urmelor, nu era un haiduc ca toți haiducii, că era de neam boieresc și fusese mai înainte zapciu?!

— Hm... hm! tuși tata, că nu-i prea convenea pomelnicul, de care rămase foarte surprins, neașteptându-se la această bibliografie haiducească – dar de unde le mai știi toate astea?

— Le-am citit în biblioteca ta, unde am găsit și Aventurile celebrului detectiv englez Sherlock Holmes și Arsène Lupin!

— Hm! Așa îmi trebuie, dacă țin biblioteca descuiată, să-și bage nasul în ea toți neghiobii! Dumnealui citește d-astea... Boccaccio și „Kikirezul”! (...)

— Păi dacă nu trebuie citite, de ce le ții în bibliotecă? Pune-le pe foc!

 — Obraznicule, acum îmi faci și tu morală? Alea să le citești mai târziu... Acum să citești: Cuore... Micul Lord... Singur pe lume... Robinson Crusoe...

— Gulliver în Țara piticilor... Cinci săptămâni în balon... continuai eu în râs. Le-am citit și p-astea de câte două, trei ori, dar m-am plictisit de ele... mai vreau și altfel de cărți!

— Ah, cui Dumnezeu ăi fi semănând, nu știu, că m-ai scos din pepeni! Dar abia mă lăsă tata, că mă luă mama în primire:

— Colegul tău, Vasile Velciu, mi-a spus că ai de gând să te faci haiduc! E adevărat?

— Da, e adevărat că mi-ar plăcea să mă fac haiduc..., dar mai târziu! (...)

 — Ah, zevzecule, mă apostrofă tata din nou, d-aia n-o să faci nicio ispravă la „Tinerimea”, că-ți umblă prin cap numai blestemății. ”

                                                                                               (Grigore Băjenaru, Cișmigiu&Comp.)

( rechizitoriu – acuzarea pronunțată de procuror la judecată; (aici) un șir de acuzații violente

zapciu – rang de conducător al unei subdiviziuni dintr-un județ, care strângea datoriile și plățile neachitate)

 

!!!!Asociază fragmentul din Cișmigiu&Comp., de Grigore Băjenaru, cu un alt text literar studiat sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50–80 de cuvinte, o asemănare și o deosebire între ele.

Cred că o asemănare se poate stabili între protagonistul romanului ,,Cișmigiu&Comp”., de Grigore Băjenaru și Hermione Granger, personajul feminin din seria de volume,, Harry Potter” de J.K. Rowling. Amândoi sunt iubitori avizi de carte.

Primul este un tânăr care a epuizat deja volumele de literatură pentru vârsta lui, trecând la cele destinate adulților: opere scrise de Boccacio, Sir Arthur Conan Doyle, Ion Ghica , iar fata consideră că răspunsurile la întrebări le poate afla îndeosebi din cărți, devenind în timp o „enciclopedie ambulantă”. Spre deosebire de personajul lui Grigore Băjenaru, o prezență veridică în universul romanului -este licean, citește din scriitori consacrați, Hermione acționează într-o lume fantastică, fiind descendenta unei familii de vrăjitori care poartă numele de „Încuiați”. Datorită pasiunii pentru lectură, ea devine o elevă strălucită, contribuind, prin abilitățile sale, la salvarea prietenilor ei, Harry și Ron.

      SUBIECTUL AL II-LEA

Te numești Traian și ești redactorul-șef al revistei școlii. Redactează un interviu imaginar, de cel puțin 150 de cuvinte, cu un coleg/colegă pasionat/ă de lectură, Ionuț/Ioana care să cuprindă prezentarea unei emoții/a unui sentiment din timpul lecturii unui volum preferat. În text, vei introduce o secvență narativă, una descriptivă și una argumentativă.

                                 Pentru mine, o carte este bună când mă recheamă...

Ca redactor-șef al revistei școlii noastre o voi cita pe  J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, care consideră că „Dacă nu-ți place să citești, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită”.

 Și în acest context, am ales să realizez un interviu cu Ioana, colega mea de clasă, participantă la Olimpiada de Lectură.

                 Dragă Ioana,aș vrea să mă ajuți să realizez un interviu,în care tu să vorbești despre sentimentele trăite în lecturile tale.Iată întrebările mele:

                  Îți mai amintești cum ai început să citești?

 De mică am fost fasciată de cărți, de ceea ce se ascunde în ele. Poate tocmai această curiozitate m-a ajutat să citesc încă de la vârsta de 5 ani.

                 Poți să-mi spui trei motive care te-au determinat să citești?

 Îmi plăcea să îi imit pe cei mari și astfel am luat prima carte în mână, apoi ilustrațiile mi-au stârnit curiozitatea,dar ce m-a determinat mai mult a fost faptul că uneori părinții nu îmi puteau citi poveștile preferate.

                  Cât timp dedici lecturii?

Nu-mi pot închipui cum ar decurge o zi fără să pătrund în lumea ființelor de hârtie măcar o oră,oricând. De obicei, citesc în weekend,ba chiar pierd noțiunea timpului. Norocul meu este  că  la fiecare două zile am antrnamente la dans,apoi plimbări cu bicicleta și.....

                   După ce criterii alegi o carte?

Pentru mine, o carte este bună atunci când reușește să-mi trezească anumite trăiri și emoții, când mă recheamă.În general, îmi aleg cărțile în funcție de numele autorilor, de recomandări, dar și după titlu.

                    Care este ultima carte citită?

Ultima carte citită este ,,Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen. O carte pe care am primit-o cadou,iar mama mi-a spus că e scrisă într-o manieră unică, mereu actuală, care abordează numeroase subiecte inspirate din lumea și viața secolului al XIX-lea.Sigur,mama consideră că a fost cel mai revoluționar roman feminist, oferindu-mi o poveste despre vremurile trecute ale societății  engleze.

                      Ce sentimente, stări, reacții ai avut la finalul lecturii?

 Finalul cărții mi-a provoacat regretul despărțirii de personajele pentru care am încercat sentimente și stări diferite,de la mâhnirea provocată de inegalitatea socială la bucuria manifestată odată ce Elizabeth Bennet,personajul meu preferat, răzbate într-o societate cu idealuri și convingeri complet diferite.

                   Descrie, în maximum patru enunțuri, personajul preferat din această carte.

 Complexitatea personajului Elizabeth Bennet m-a copleșit,este ființa cu principii solide de viață. Mi-a plăcut  stilul vioi, ironia înțepătoare, forța de caracter, modul de a privi lumea.                   

                    Ce  întâmplare te-a impresionat?de ce?                           

 M-a impresionat momentul în care Elizabeth Bennet a dat dovadă de un caracter foarte puternic pentru acea epocă, refuzând cererea în căsătorie a domnului Darcy. Aceasta îl înfruntă, jignită de atitudinea lui discriminatorie și îndurerată de faptul că el a contribuit la sfârșitul unei povești frumoase de iubire între sora ei, Jane, și domnul Bingley. Este evident că Liz este total diferită de celelalte fete de vârsta ei, pentru că nu pune preț pe situația materială, ba dimpotrivă, admiră persoanele inteligente, evoluate spiritual și emoțional.

                   Ce preferi: să vizionezi filmul sau să citești cartea?

 Întotdeauna m-a interesat ecranizarea unei cărți, după ce am citit-o, pentru a întâlni o altă perspectivă asupra romanului, oferită de un regizor. Personal, prefer lectura unei cărți decât vizionarea filmului, pentru a avea șansa de a-mi forma propria viziune asupra personajelor construite, a cadrelor, asupra lumii și a vieții, împletită cu cea a scriitorului.Mi-a plăcut însă și ecranizarea romanului cu actorii englezi:Jennifer Ehle și Colin Firth,filmat în Derbyshire(Anglia).

                   Ce carte ai recomanda cititorilor revistei școlii?

 Le recomand să se oprească asupra romanului ,,Mândrie și prejudecată”,să fie cuceriți de maniera elegantă, ușor comică în care a fost scris.Jane Austen,autoarea, tratează într-un mod unic tema aparențelor înșelătoare, îndemnând cititorul, prin intermediul unei povești de dragoste, să analizeze circumstanțele și oamenii, înainte de a eticheta și de a judeca.Este o carte pentru adolescenți,replici inteligente,altceva decât romanele ,cărțile de astăzi.

         Să admirăm și vremurile de demult trecute,poate învățăm și altfel de comportament!!!!!!!!

Ioana,își mulțumesc pentru răspunsurile tale ,sper ca articolul nostru să fie citit cu plăcere de colegii și profesorii noștri....pe curând și la bună citire!!!!!!!!!!