test,,Cao Wenxuan,, Bronz și Floarea-Soarelui”+Andreea Irimia,, Totul se adună în Semnele timpului”

Textul 1

,, Familia lui Bronz trebuia să-și ridice o casă înainte de venirea iernii. Tata, mama și bunica se sfătuiră multe zile la rând și se puseră de acord: dacă construiau o casă, atunci trebuia să semene a casă. Au făcut planuri toată vara. Vor tăia cei câțiva copaci din fața ușii și îi vor vinde. [...] Vor vinde tot ce vor putea. Însă, calculând, banii tot nu le ajungeau. Au lăsat rușinea deoparte și s-au dus să se împrumute de la rude. […] Pentru ca amândoi copiii să poată locui în casa nouă înainte de venirea iernii, erau gata să îndure răceala cu care i-ar fi putut primi rudele. Bunica vrea să meargă și ea să ceară sprijin, însă tata și mama au oprit-o categoric:

— Dumneata ești bătrână, nu te putem lăsa să înduri răutatea oamenilor.

Uitându-se la cei doi copii care se jucau afară, bunica zise:

— Eh, câți bani mai poate face chipul meu ridat? […]

A doua zi de dimineață, bunica ieși pe ușă și plecă. Nimeni nu știa unde s-a dus. S-a întors abia seara târziu, când a apărut legănându-se pe drumul mare din capul satului.

Văzând-o venind, Floarea-Soarelui alergă spre ea, strigând-o:

— Bunico!

Avea chipul obosit, însă ochii îi sclipeau de bucurie.

 Bunica era cea mai distinsă bătrână din tot satul. Era înaltă, cu părul auriu și foarte îngrijită. Se spăla tot anul cu apă curată, își strângea hainele cu atenție, astfel încât, când le purta, aveau dungă și nu erau mototolite. Deși rareori avea pe ea haină necârpită, chiar și peticele erau cusute cu mare grijă, cu împunsături fine și dese. Culorile erau asortate, cârpitura trebuia să se potrivească, iar haina să fie impecabilă. Lăsa impresia că, fără acel petic cârpit, haina nu ar fi fost la fel de frumoasă. De fiecare dată când era văzută în sat, bunica era curată, îmbrăcată îngrijit, cu chipul plin de bunătate.

În același timp, bunica era o femeie extrem de tenace.

Floarea-Soarelui o auzise pe mama povestind că bunica se născuse într-o familie de vază și că în tinerețe dusese o viață bună. În urechi purta cercei cu pietricele de jad de un verde pal. Pe deget avea un inel de aur și la încheietura mâinii, o brățară de jad […].

 Mergând spre casă alături de bunica, Floarea-Soarelui avea impresia că era ceva schimbat la ea azi. Privind-o îndelung, fetița tot nu reuși să își dea seama ce era diferit la bunica, așa că o măsură iar din priviri.

În cele din urmă, observă că bunica nu mai avea cei doi cercei. Arătă cu degetul spre urechile ei. Bunica nu zise nimic, ci râse.

Floarea-Soarelui îi dădu drumul la mână și se duse fuga acasă. Întâlnindu-i pe mama și pe tata, le strigă cu voce tare:

— Bunica nu mai are cerceii la urechi!

Tata și mama au înțeles imediat unde a fost bunica toată ziua.

Seara, cei doi au încercat să o descoasă, pentru a afla unde și-a amanetat cerceii, însă ea nu a vrut să le spună […].

Privind banii de pe masă, mama începu să plângă și îi zise bătrânei:

— Ai purtat la urechi cerceii aceia o viață întreagă. Cum să-i vinzi? […] Nu suntem demni de dumneata, chiar nu suntem…

Bătrâna zise supărată:

— Nu mai vorbi prostii!

Îi luă în brațe pe cei doi copii și ridică ușor capul spre luna de pe cer, râzând și zicând:

 — Bronz și Floarea-Soarelui vor locui într-o casă mare!

                                                                                 (Cao Wenxuan,, Bronz și Floarea-Soarelui”)

Textul 2

,,Încercăm să îi protejăm cât de mult putem de răutatea și de urâtul din lume, poate și pentru că știm că în inima lor nu încape indiferenţa la fel de ușor cum și-a făcut cuib într-al nostru. Și poate tocmai de aceea copiii sunt cei care ne dau lecţii uimitoare de sacrificiu și altruism.

Peter Larson avea doar şase ani când a auzit lucruri care l-au întristat profund. Bob Fischer, un invitat al grupului de cercetași din care făcea parte Peter, a povestit că erau mulţi copii la fel ca ei care nu aveau o locuinţă în care să stea și care dormeau afară, chiar și în frigul iernii. Le-a spus și că, de câţiva ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, el dormea afară într-un sac de dormit pentru a atrage atenţia asupra nevoilor oamenilor fără adăpost. Oamenii care erau mișcaţi de gestul lui donau unei organizaţii o sumă de bani pentru fiecare seară pe care o dormea afară. Atunci în mintea lui Peter s-a născut imediat ideea că ar putea să facă și el ca Bob.

Grupul de cercetași al lui Peter, condus de tatăl lui, a dormit o noapte afară, în saci de dormit, pentru a strânge bani de la vecini și trecători. Într-o noapte nu s-au strâns însă atât de mulţi pe cât ar fi vrut Peter. Așa că a decis să continue să doarmă afară singur, pe perioada vacanţei de iarnă. În acel prim an, a dormit pe veranda casei, unde era mai protejat de frigul pătrunzător ce cuprindea statul Minnesota. Dezamăgirea i-a fost însă destul de mare atunci când și-a numărat banii strânși: doar 100 de dolari.

O astfel de dezamăgire l-ar fi dat înapoi pe orice copil, dar nu și pe Peter. Acesta a continuat și anul următor, când și-a luat și o cutie de carton, în care dormea în curte. Părinţii au fost îngrijoraţi, dar nu l-au oprit, mai ales pentru că Peter le demonstrase responsabilitate. Devenise expert în metode de încălzire a corpului în frig, iar sacul de dormit al tatălui său – vechi de 40 de ani, dar călduros ca o plapumă – îl ferea de frig. „Dacă simte că ceva este important, se implică cu toată inima. L-am văzut cu gheaţă și cu zăpadă pe cutia lui de carton. Nu l-am oprit. Trebuie să faci un pas în spate și să-ţi lași copilul să-și dea seama ce îl atinge și îl motivează”, a mărturisit mama lui Peter despre temerile ei și despre curajul lui Peter.

 Povestea lui Peter a ajuns la posturi naţionale de televiziune, așa că sumele strânse au fost din ce în ce mai mari. A început și el, la fel ca Bob, să colaboreze cu o organizaţie a comitatului Hennepin, din Minnesota, numită Interfaith Outreach and Community Partners (IOCP). Organizația se ocupă cu ajutatul oamenilor fără adăpost. Banii pe care Peter îi strângea din donaţii mergeau an de an către organizaţie. Ani buni, Peter nu a avut satisfacţia să vadă nicio familie bucurându-se de banii donaţi, din cauza politicilor de confidenţialitate ale organizaţiei. Cu toate acestea, nu a fost an în care Peter să-și piardă din dedicarea pentru cauza celor fără adăpost.

 Până la începutul liceului, ţinta lui anuală ajunsese la 100.000 de dolari, pentru care dormea afară cel puţin 40 de zile în sezonul rece. Într-o iarnă, temperaturile de afară au coborât foarte mult, până la minus 23 de grade Celsius. Părinţii nu au reușit să-l convingă să intre în casă, nici cei de la IOCP. „Familiile fără adăpost nu aveau unde să doarmă la căldură, nu-i așa? Da, era foarte, foarte frig, dar mi-am luat un angajament și, dacă nu dormeam afară, IOCP nu ar fi primit donaţii, iar o familie nu ar fi primit o locuinţă”, a justificat mai târziu Peter determinarea lui.”

                                                                       (Andreea Irimia,, Totul se adună în Semnele timpului”)

6.Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a bunicii, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

,,Bunica era cea mai distinsă bătrână din tot satul. Era înaltă, cu părul auriu și foarte îngrijită. Se spăla tot anul cu apă curată, își strângea hainele cu atenție, astfel încât, când le purta, aveau dungă și nu erau mototolite.(…) De fiecare dată când era văzută în sat, bunica era curată, îmbrăcată îngrijit, cu chipul plin de bunătate. În același timp, bunica era o femeie extrem de tenace.”

O trăsătură morală a bunicii este distincția, este corectă cu ea însăți prin seriozitatea cu care are grijă de ființa ei curată și îngrijită.O astfel de ființă degajă bunătate,insistență în a-și păstra ființa într-un fel deosebit,dar ceea ce impresionează,, era o femeie extrem de tenace ”,însușire ce vine din interiorul unui om deosebit.Trăsătura menționată este evidențiată prin caracterizare directă de către naratorul care admiră o astfel de ființă.

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

      Un element de conținut comun celor două texte date sunt trăsăturile morale care pot fi observate prin comportamentul persoanelor, prin ideile și prin acțiunile lor: Bunica este o persoană ce manifestă respect și interes personal față de copiii ce-și doresc o casă, investind tot ce este necesar pentru a realiza un vis:își vinde cerceii de jad,obiecte ce-i dădeau eleganță și distincție:,, Îi luă în brațe pe cei doi copii și ridică ușor capul spre luna de pe cer, râzând”,iar Peter îndură prin curaj frigul,pentru a-i determina pe semenii săi să doneze bani pentru un acoperiș al celor sărmani.Discreția cu care Bunica obține banii pentru casa nepoților,dar și a lui Peter care nu renunță în a sta în frig înseamnă și generozitate, cei doi înțeleg că sunt capabili  să folosească orice mijloc pentru a ajuta:,,Părinţii(lui Peter)au fost îngrijoraţi, dar nu l-au oprit, mai ales pentru că Peter le demonstrase responsabilitate.” Prin inițiativa lor cele două personaje reușesc să vină în întâmpinarea nevoilor esențiale ale  celor nevoiași:copiii fără adăpost, fără a avea ca motiv vreo recompensă personală,le-au arătat altora prin faptele lor cât au fost de binefăcători pentru viața celor apropiați. 

8. Crezi că sunt utile exemplele personale ale altor copii/adulţi pentru dezvoltarea ta? Justifică-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând unul dintre textele-suport.

Noţiunile morale cum ar fi: empatia, generozitatea, respectul, responsabilitatea, nu pot fi înţelese de copii decât treptat, concomitent cu creşterea experienţei lor sociale și a dezvoltării lor intelectuale.
Este minunat să fii mereu prezent printre oameni cu inima și sufletul, să-i ajuți necondiționat acolo unde este nevoie.Impresionantă este dorința lui Peter de a îndura frigul,doarme în aerul înghețat  ,,afară singur, pe perioada vacanţei de iarnă.” El a socotit că este o onoare să-i pese de cei din jur și face același sacrificiu continuând și anul următor,iar părinții îl susțin,, Nu l-am oprit. Trebuie să faci un pas în spate și să-ţi lași copilul să-și dea seama ce îl atinge și îl motivează”, a mărturisit mama lui Peter.  De aceea cred că atunci când dăruiești iubire, primești iubire, când respecți, ești respectat. Toate aceste valori pot fi cultivate în conștiința copiilor prin participarea directă la acțiuni.
Astfel,va apărea dorinţa de a urma gesturile nobile,faptele morale,adevărate exemple pentru dezvoltarea noastră,a celor ce abia intrăm în viața adevărată.
Prin aceste acțiuni, vorm înțelege că valoarea unui om rezidă în ceea ce este capabil să dea și nu în ceea ce este el capabil să primească. Peter este un,,voluntar”în ajutorul dat oamenilor fără adăpost.Cu siguranță,acțiunile de acest fel sunt o  modalitate prin care putem readuce o rază de speranță în sufletele celor pentru care soarta, din păcate, nu a rezervat prea multe bucurii, iar în spatele acestuia, se ascund prietenii, emoții, respectul de sine și, implicit, respectul celor din jurul tău față de tine. Nu numai că îi ajuți pe cei nevoiași, în primul rând te ajuți și pe tine și îți construiești personalitatea, te poți simți cu adevărat un om, care nu este frumos doar la exterior, ci și în interior.

9. Asociază fragmentul din ,,Bronz și Floarea-Soarelui” de Cao Wenxuan, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare culturală/morală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

,, Să ai o bunică e ca și cum ai avea o armată. Acesta este privilegiul suprem al unui nepot: să știi că cineva este de partea ta, întotdeauna, indiferent de detalii.... Doar oamenii diferiți schimbă lumea”, obișnuia să spună bunica. ” Nici o persoană normală nu a schimbat vreodată nimic. O bunică e sabie și scut și e o iubire cu totul aparte, pe care niciun capsec n-o poate înțelege.” (citat)Fredrik Backman

Voi asocia fragmentul din textul 1 al romancierului chinez cu ,,Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”de autorul suedez Fredrik Backman. Cele două bunici au o influență semnificativă asupra vieții nepoaților.Bunica Elsei.era o femeie excentrică și plină de viață,fusese medic în zone calamitate,îi transmite fetiței  iubirea pentru povești ,creând chiar o lume imaginară.Bunica din textul 1 este diferită:distinsă atentă cu ținuta ei,rafinată.Ambele însă își iubesc nepoții.Elsa o consideră pe Bunica eroul său personal,știe că este întotdeauna pregătită să o apere când aceasta se află în probleme,, cineva este de partea ta, întotdeauna, indiferent de detalii.” Când lucrurile devin cu adevărat dificile, Elsa găsește alinare în ,,Țara-de-abia-trezită", un regat imaginar și magic creat de Bunica.Cealaltă Bunică,discretă găsește un mijloc de a procura banii necesari pentru o casă nouă:își vinde cerceii de jad și este fericită,, ochii îi sclipeau de bucurie.”

O lecție, pe care am putea să o desprindem din experiența de viață a acestor bunici, este că au dorit  să facă un bine,să aducă un ajutor de suflet pentru nepoți,să le schimbe viața: i-a creat Elsei o lume fantastică prin povești,lume care se va asemăna cu viața pe care fetița o va trăi în viitor,iar cealaltă bunică le-a dăruit nepoților un loc unde vor fi protejați,o casă. 

 

 

 

test,,,,La Medeleni", de Ionel Teodoreanu(fragment)+text nonliterar

 

Textul 1

,,Ȋn jurul lămpii cu glob roz, începură să cotească fluturii ca nişte delicate vehicule la ultimul rond al unei şosele...

 ― Dănuţ, nu sorbi supa.

Iar!

― Dănuţ, de ce nu te-nveţi să mănânci frumos?... Monica, arată-i, te rog, cum se mănâncă supa.

 Cu rumen în obraji, ca o logodnică sărutată în faţa părinţilor, Monica aplecă vârful lingurii spre buze, insinuând supa, lin, fără murmur.

― Acum fă şi tu la fel.

 ― Miauuu... Modulaţia de foame a pisicilor se mlădie veridică în noaptea de vară.

 ― Câţţ! se stropşi doamna Deleanu spre întunericul de subt masă, dând cu piciorul.

 O pisică nevinovată suferi în locul Olguţei. Domnul Deleanu îşi şterse cu şervetul un zâmbet înstelat de supă. Începură să se adune oaspeţii nepoftiţi ai meselor de-afară. Veni, mai întâi, Ali: pointer-ul lăptos, roşcat şi jovial. Se aşeză lângă doamna Deleanu, privind-o cu deferenţă hemesită. Era plin de ticuri sau de purici. Clipea: nările-i tremurau, mereu mobile; strănuta; îşi sucea gâtul ca cei care poartă gulere strangulatoare; îşi culca tâmplele când pe-o parte, când pe alta; hăpăia muşte şi le înghiţea ca şi cum ar fi avut amigdalită; îşi freca dinapoiul pe jos, botul i se sfădea cu coada; coada cu podelele; podelele cu picioarele...

― Marş, Ali!

Se dădu lângă Dănuţ, tot scuturându-se, tot gudurându-se, plin de vorbe dulci, dar vorbind prea tare: Uu-iuuu, hau-hau!

Din farfuriile schimbate se înălţă mirosul fripturii... Chemaţi de el, dulăii din ogradă ― cu ochi de haiduc şi sfieli de căprioară ― răsăriră întunecaţi pe scări... şi nu îndrăzniră... Subt garda picioarelor mesenilor, pisicile se strânseră mai tare, mute, c-un fior de frig de-a lungul spinării.

― Patapum, stâng! Patapum, drept! Patapum, stâng! Patapum drept! comandă Olguţa ― în picioare pe scaun ― nemaiţinând samă de nimic.

C-o ureche neagră pe ochi şi una răsfrântă pe ceafă, castanie; cu bot crocodilian; pieptos; cu picioarele strâmbe; cu mers legănat şi chilos de atlet în frac, basset-ul Patapum, ghiduşul ghiduşilor şi ,,bucuria Olguţei", îşi făcuse apariţia. În timpul zilei nu-l putea descoperi nimeni. Se ascundea ca o tragediană răscoaptă de lumina soarelui.

Veni de-a dreptul la Olguţa, conştient parcă de ilaritatea care-l întâmpină. Se opri la picioarele scaunului, aplecându-şi capul într-o parte, ca cineva care spune: "Aud?"(...)

― Patapum, hap! Cu o strâmbătură acră, ca la unt de ricină, Patapum înghiţi musca oferită.

― Bravo, Patapum!

Patapum făcu o piruetă, şi înflori sluj, cu jumătate din friptura Olguţei în dinţii ilari. Monica râdea cu hohote. Îi căzură lacrimi pe friptura surprinsă. Doamna Deleanu râdea cu ochii la Monica; domnul Deleanu, cu ochii la Olguţa; Olguţa, în braţe cu Patapum; şi lampa roză, tuturora. Demn, Dănuţ întinse o bucată de friptură lui Ali: singurul rest de seriozitate cu care mai putea vorbi ― şi care-l asculta.”

                                                                    (fragment din romanul ,,La Medeleni", de Ionel Teodoreanu)

Textul 2

,,Părinţii s-au străduit ȋn mod constant sǎ le ofere copiilor cele mai bune oportunitǎţi de creştere şi dezvoltare. Un aspect adesea neglijat pentru a sprijini bunǎstarea emoţionalǎ, socialǎ şi cognitivǎ a copiilor noştri este relaţia lor cu animalele de companie. Legǎtura dintre copii şi animalele de companie este una puternicǎ, oferind o multitudine de beneficii care au un impact pozitiv asupra vieţii copiilor ȋn diferite moduri. (...)

 Pe lângǎ beneficiile emoţionale şi sociale, animalele de companie contribuie şi la dezvoltarea cognitivǎ şi la ȋnvaţarea copiilor. Iatǎ cum:

2.1 Responsabilitate şi auto-disciplinǎ Ȋngrijirea unui animal de companie ȋi ȋnvaţǎ pe copii despre responsabilitate şi auto-disciplinǎ. Hrǎnirea, ȋngrijirea şi activitatea unui animal de companie necesitǎ efort şi rutinǎ constantǎ, ceea ce ajutǎ copiii sǎ dezvolte un sentiment de responsabilitate. Prin asumarea acestor responsabilitǎţi, copiii ȋnvaţǎ importanţa respectǎrii angajamentelor şi impactul acţiunilor lor asupra unei alte fiinţe vii. (...)

2.3 Rezolvarea problemelor şi gândirea criticǎ Animalele de companie adesea le oferǎ copiilor oportunitǎţi de a rezolva probleme şi de a gândi critic. De exemplu, ȋnvǎţarea metodelor de dresaj a un câine sau gǎsirea de soluţii creative pentru a ţine ocupatǎ o pisicǎ curioasǎ ȋi provoacǎ pe copii sǎ gândeascǎ “ȋn afara cutiei” şi sǎ dezvolte abilitǎţi de rezolvare a problemelor. Aceste abilitǎţi sunt transferabile ȋn alte domenii ale vieţii şi contribuie la creşterea cognitivǎ globalǎ.(...)

3.1 Empatie şi compasiune Ȋnţelegerea şi satisfacerea nevoilor unei alte fiinte vii ȋi ajuta pe copii sǎ dezvolte o ȋntelegere mai profundǎ a emoţiilor şi capacitatea de a empatiza cu alţii. Cercetǎrile au arǎtat cǎ copiii care au animale de companie sunt mai predispuşi sǎ manifeste comportament empatic faţǎ de colegii lor, membrii familiei şi chiar strǎini.

3.2 Reglarea emoţiilor Interacţiunea cu animalele de companie poate ajuta copiii sǎ-şi regleze emoţiile. Animalele de companie oferǎ un canal sigur şi fǎrǎ judecatǎ pentru copii sǎ-şi exprime sentimentele, ceea ce poate fi deosebit de benefic pentru cei care au dificultǎţi ȋn verbalizarea emoţiilor. Ȋmbraţişarea unui animal de companie poate ajuta la calmarea copiilor ȋn perioadele de stres sau tulburǎri emoţionale.”

                          https://petguru.ro/blogs/news/puterea-transformatoare-a-animalelor-de-companie-cum-imbunatatescanimalele-vietile-copiilor

 

6. Precizeazǎ, ȋn douǎ-trei enunţuri, tiparul textual identificat ȋn fragmentul ȋngroşat din primul text şi justificǎ-ţi opţiunea, ilustrând-o cu o secvenţǎ:

,,  O pisică nevinovată suferi în locul Olguţei. Domnul Deleanu îşi şterse cu şervetul un zâmbet înstelat de supă. Începură să se adune oaspeţii nepoftiţi ai meselor de-afară. Veni, mai întâi, Ali: pointer-ul lăptos, roşcat şi jovial. Se aşeză lângă doamna Deleanu, privind-o cu deferenţă hemesită.

O trăsătură a textului narativ pe care o identific în fragmentul de mai sus este prezența unui narator,vocea textuală care prezintă un moment al mesei,când alături de oameni își fac apariția,,oaspeții nepoftiți”animalele din curte.În acest fragment naratorul este obiectiv,relatează întâmplărea cu ajutorul narațiunii,la persoana a 3a.

Oamenii sunt toleranți,îngăduitori cu animalele,care se știu acceptate.Verbele de mișcare:, să se adune,veni,se așeză”arată prietenia de care se bucură animalele,astfel câinele prepelicar,Ali,o privește pe doamna Deleanu cu,,deferență”,un respect deosebit,deși este flămând. 

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text. 

Un element comun celor două texte este relația de prietenie între om și animalele de companie,toleranța cu care sunt privite aceste viețuitoare.În fragmentul din roman,fluturii nopții aduc liniștea,pisicile și câinii vin nechemați la masa stăpânilor,știind că vor primi ceva din farfuriile celor de la masă. Basset-ul Patapum execută mișcări hazlii,, făcu o piruetă, şi înflori sluj” în fața Olguței,stârnind râsete,primește o bucată de friptură,iar Dănuț care se străduiește să fie serios îi dă și el din friptura sa celuilalt câine,Ali.Atmosfera din jurul mesei este plină de bucurie.În al doilea text nonliterar sunt expuse câteva idei despre beneficiile legăturii copiilor cu animalele ,,care au un impact pozitiv asupra vieţii copiilor ȋn diferite moduri”: responsabilitate şi autodisciplinǎ, felul în care animalele de companie oferǎ copiilor oportunitǎţi de a rezolva probleme şi de a gândi critic, de a fi empatici,de a-i ajuta să-și regla sentimentele. 

8.Crezi că este benefică prezența unui animal de companie în familiile cu copii?Motivează-ți răspunsul,valorificând unul dintre textele propuse.

 Da, cred că un animal de companie este bine primit în orice casă,mai ales acolo unde sunt și copii.În multe case, animăluțul apare chiar înaintea copilului, așa că e firesc ca odată cu venirea celui mic, părinții să se întrebe dacă prezența acestuia este benefică sau nu în educarea și creșterea sănătoasă din familie.
Desigur creșterea unui copil alături de un animal de companie îl va ajuta pe acesta să învețe de la o vârstă fragedă ce înseamnă să fii umil, empatic și respectuos, dar aduce și o serie de alte beneficii:
animalele sunt emoție pură, sunt parteneri care îi însoțesc oriunde și oricând, gata să ofere sprijin emoțional și iubire necondiționată.Fidelitatea și loialitatea lor pot servi drept exemple pentru ca cei mici să adopte aceste calități, extrem de util și de valoroase, încă din copilărie, pentru tot restul vieții. Copiii care cresc alături de o pisică sau un câine, își vor dezvolta mai ușor abilitățile emoționale și se vor exprima cu mai multă ușurință.
Am observat că animalul este o responsabilitate. Prin împărțirea sarcinilor pentru îngrijirea lui, copilul va deveni mai responsabil și va învăța să aibă grijă de el, să fie atent la hrănirea lui sau atunci când se îmbolnăvește, când trebuie plimbat. Având un animal, în special un câine, familia dezvoltă anumite obiceiuri și își formează o rutină care îl va maturiza pe cel mic. Acesta va realiza că spre deosebire de jucăriile lui, animalul este o ființă cu nevoi ca oricare alta, atât fizice, cât și financiare, materiale sau emoționale.În fragmentul din romanul,,La Medeleni”animăluțele de curte:pisici și câini sunt acceptate,au nume,iar cei doi copii:Olguța și Dănuț îi răsplătesc cu mâncare,mai ales când câinele Patapum demonstrează prin mișcări învățate că este prietenos.Patapum și Ali sunt parteneri de joacă neobosiți,prieteni și membri din familie,toți îi cunosc și-i iubesc.

   De aceea e bine ca un copil să fie aproape de un animal,acesta are capacitatea unică de a atrage atenția,așa cum Patapum a strârnit hohotele de râs,iar cei doi :copilul și animalul au abilități deosebite: comunică,cooperează,empatizează,au capacitatea de autocontrol și de a relaționa cu alte persoane.

9. Asociazǎ fragmentul din La Medeleni de Ionel Teodoreanu cu un alt text literar studiat la clasǎ sau citit ca lecturǎ suplimentarǎ, prezentând, ȋn 50 - 100 de cuvinte, o valoare comunǎ, prin referire la câte o secvenţǎ relevantǎ din fiecare text.

 ,Apariţia lui Fram se bucura cu totul de altă primire. El era cel mai mare şi mai puternic animal, născut în ţara zăpezilor şi a gheţurilor veşnice, îmblînzit ca un miel şi înţelegător ca un om. Pentru dînsul nu era nevoie de nici o cravaşă, de nici o privire poruncitoare, de nici un deget care să-i arate locul şi să-i amintească în fiecare clipă ce are de făcut. Aplauzele erau răsplata lui. Iar Fram iubea aplauzele. Se vedea bine că înţelege rostul lor, că le aşteaptă, că-i fac plăcere. Iubea aplauzele, iubea publicul, iubea mai ales copiii. Cînd îi vedea ronţăind o bomboană, întindea laba să capete şi el. Saluta mulţumind, cu laba la cap, ca un soldat. Iar, dacă se întîmpla să capete mai multe bomboane, îşi oprea numai una şi pe celelalte le întindea în palmă altor copii, parcă ar fi ştiut că nu toţi au parte prea des de dulciuri. Un copil curajos cobora să primească darul. Fram îl alinta pe creştet, cu laba lui mare, care devenea deodată uşoară şi lină ca o mînă de mamă.”

Voi asocia primul fragment cu un fragment drag mie din,,Fram,ursul polar”de Cezar Petrescu.Este momentul apariției lui Fram în arena circului,moment așteptat cu nerăbdare și bucurie de spectatori.Ursul alb mare și blând se comportă cu prietenie mai ales cu copiii,iar răsplata pe care o primește sunt aplauzele și dulciurile.Darnic,salută și le oferă copiilor din bomboanele primite.Execută cu plăcere mișcările învățate,pentru că știe că este iubit. La fel câinele Patapum își face apariția când este chemat de Olguța și face mișcările învățate:o piruetă,sluj-se ridică și salută în două labe și el este răsplătit cu o friptură și râsete asemenea unor aplauze.

Cei doi:un urs și un cățel sunt ca niște artiști ce-i bucură pe oameni,pe copii cu prietenie și devotament.

SUBIECTUL al II lea:

Imaginează-ți că ai primit în dar, de ziua ta, animalul de companie pe care ți-l doreai. Redactează o notă din jurnalul tău, în care să prezinți aceastǎ experiențǎ, incluzând o secvență descriptivă și o secvență narativă. Data redactării jurnalului este 30 iunie 2023 

                                                                                                                           30 iunie 2023.

                                   Dragul meu jurnal,

       Mă-ntorc la tine iar și iar cu prietenie și-ți mărturisesc gândurile,trăirile mele.

În urmă cu două zile am fost sărbătorit,a fost și o frumoasă zi de vară… ziua aceasta va rămâne pentru mine specială, eu îmi iubesc ziua de naștere…nu îmi este teamă că trec anii…e o parte firească a vieții…trupul meu se schimbă de la un an la altul , dar sufletul…nu…îmi simt același suflet de copil…e drept, un suflet copil mare acum și de aici izvorăște toată energia mea. Și nu încerc să trăiesc „ieri” sau „mâine”…ci „astăzi” Mă uit la cerul încă albastru și la soarele ce încălzește, simt vântul blând ce mă mângâie, ori aroma dulce de cireșe coapte și mă gândesc la Ea.,mama și mă bucur că e cu mine totdeauna și așa va fi mereu,indiferent câți ani voi avea și eu și ea.Dar de ce sunt singur?unde sunt toți ai casei...ei!!!!!astăzi este ziua mea!!!!

    Deodată,liniștea mea este întreruptă de o  larmă de glasuri ,strigăte,urări și pe ușă năvălesc  prietenii,părinții ,florile,cadouri felurite,baloane,muzică.Masa din sufragerie se umple de bunătăți...dar unde este tortul ?nu întreb,probabil este o surpriză.Dansăm,râdem,e așa cum mi-am dorit.Soneria anunță un nou oaspete...deschid și un tort uriaș îmi zâmbește ...e superb...iar cel care-l ține este fratele meu venit de departe.Acum,totul e perfect!O cutie mare se rostogolește la picioarele mele și văd doi ochi,două urechi și un botic,apoi o vietate mică îmi sare direct în brațe.Sunt uimit,iar toți râd și aplaudă.Cine mi-a ghicit gândul meu ascuns?O mână îmi face semne...e bunicul!de când e ghicitor?Râd cu lacrimi și sunt fericit,fericit!!!

       Așa  am visat să-mi serbez ziua de naștere: cu  bucurii,surprize și cu cei dragi alături.

Acum te las,dragul meu prieten tăcut,ne ducem la o plimbare,eu și micul meu prieten patruped.

 

 

 

test ,,O vară cu Isidor”de Veronica Niculescu +Condorul( wikipedia)

,, Eram uluită. Nu doar că salvasem un condor de la Zoo, nu doar că locuiam cu el în camera mea, dar pasărea asta știa să citească și să scrie. Puteam să vorbim. I‑am dăruit pixul meu alb în formă de pană, ca să nu se mai jumulească. Scria scurt, concis, fără explicații inutile. Știa să scrie și pe față, ca noi, dar și pe dos – adică așa cum citea el unele plăcuțe transparente de la Zoo, văzute din spate, din cușcă. Răspunsurile lui scurte erau scrise ba așa, ba așa, și de aceea foloseam mereu coli noi, neîncepute. Trebuia, la nevoie, să pot întoarce foaia pe dos și să citesc răspunsul privind în lumină. Făcea unele mici confuzii adorabile. Scria unele cuvinte așa cum se aud. Iar uneori dădea câte un accent spaniol unui cuvânt. Nu părea s‑o facă din neștiință, ci era un fel de marcă personală, cum fusese acel strigăt de „Ajutor !“. Cred că, din punctul lui de vedere, era foarte corect. Într‑o dimineață, când stăteam și ne uitam pe fereastră, a trecut un avion. Isidor a luat o coală și a scris cu pixul‑pană :

                             AVION CU MODOR IA‑MĂ ȘI PE MINE‑N ZBOR !

 Am făcut un avion de hârtie și l‑am lansat de la geam, privind amândoi cum plutește înainte, coboară, face o roată și poposește între crengile înverzite ale magnoliei. Am citit iarăși paginile de internet despre condor. I‑am înșirat cu voce tare informațiile care mi se păreau cele mai interesante. Selectam tot ce consideram important, i le citeam rar, răspicat, mă opream și mă uitam la el, ca să văd dacă are ceva de întrebat. Era limpede că pe majoritatea le auzea pentru prima oară. Am înțeles că Isidor știa mult mai multe despre tot ce e‑n jur decât despre el. Din cușca lui, observase lumea vreme de patruzeci de ani, învățase o grămadă de lucruri privind și ascultând, dar despre el însuși nu știa la fel de multe. În fond, nu mai întâlnise pe altul ca el.

 — Condorul andin (Vultur gryphus) este răspândit în Munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de Sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică, am citit. Isidor a ridicat din umeri. M‑am întins și‑am luat globul pământesc de pe un raft de deasupra biroului. L‑am rotit, apoi i‑am arătat cu un deget America de Sud, coasta vestică. Mi‑a urmărit degetul foarte atent.

 — Condorul are lungimea de 1‑1,5 metri și deschiderea aripilor de 3‑3,5 metri, am continuat.

Isidor s‑a ridicat în picioare, a plecat capul și a privit în jos, de parcă și‑ar fi estimat înălțimea. Apoi a întins o aripă ușor, spre perete, atent să nu dărâme calendarul. M‑am ridicat și eu în picioare, am stat amândoi drepți, umăr în umăr. Eram un pic mai înaltă ca el. Dacă îndoiam genunchii, eram aproape la fel. Știam că eu am un metru și cincizeci și șase de centimetri. Apoi am adus metrul de croitorie din camera părin­ților și i‑am măsurat aripa. Corespundea. Avea, de la subsuoară la vârful terminat cu șase pene mari, un metru și șaizeci de centimetri. S‑a gâdilat când l‑am atins cu capătul metalic al metrului și‑a țopăit ușurel, scoțând un gâlgâit.

— Ești foarte bine, i‑am zis râzând. El m‑a privit serios, sau cel puțin așa mi se părea, după pliul care continua dinspre despicătura ciocului în sus, pe obraz, către ochi. Despicătura asta făcea niște curbe ușoare, un fel de zig‑zag blând, cu capătul în jos. Ne‑am așezat la locurile noastre.

 — Adulții cântăresc în medie 10 kilograme, am citit în continuare. Am dat fuga în hol și‑am adus și cântarul. I‑am arătat cum să se suie pe platforma de sticlă. S‑a supus și am citit amândoi : 8,1 kilograme.

— Speranța medie de viață este de 50 de ani, am citit mai departe.

Isidor a stat un pic și s‑a gândit, apoi a fluturat cu o pană din vârful unei aripi. L‑am interpretat ca pe‑un fel de „Nu‑i rău“.

— Condorul este o pasăre răpitoare.

 — Sunt de‑a dreptul răpitor ! mi‑a răspuns încântat, mâzgălind apăsat literele pe o foaie.

— Dar bineînțeles că ești, i‑am zis râzând. Am continuat cu descrierea penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos de la gât, apoi am ajuns la gâtul golaș, la pielea care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile condorului. S‑a înroșit ușor. Apoi am citit despre diferențele dintre masculi și femele, iar informațiile acestea păreau să‑l intereseze foarte tare pe Isidor. I‑am citit că masculii au o creastă roșie în creștet, iar femelele n‑au. Asta a părut să‑l pună foarte tare pe gânduri. M‑a oprit, punându‑mi vârful aripii pe mâna de pe mouse, și s‑a aplecat înainte, apropiindu‑și mult capul de monitor, citind informațiile cu ochii lui. Părea uluit. Când mi‑a eliberat mâna, am tras de text și i‑am citit mai departe, că femelele sunt mai mari ca masculii, lucru des întâlnit la păsările de pradă.

 — Așa e, a confirmat Isidor, după care s‑a așezat iarăși confortabil pe scăunel, sprijinindu‑se de ghiveci. I‑am citit apoi despre hrană, despre cuibăritul pe stânci înalte și pe pante greu accesibile, iar el privea acum într‑o parte, pe geam, și părea să știe toate acestea. Nu știam dacă să mai continuu sau să mă opresc. Am continuat. I‑am citit despre faptul că vârsta de 50 de ani îl face pe condor una dintre cele mai longevive păsări din lume. Și astfel, am reluat toate informațiile importante. Am sărit peste ce nu mi se părea foarte interesant. I‑am spus însă fără ocolișuri că specia a fost mult timp pe cale de dispariție și că în unele grădini zoologice din lume au fost crescuți condori care s‑au împerecheat, iar puii au fost eliberați și acum situația e mult mai bună. I‑am citit că acolo, în grădinile de departe, oamenii trebuie să se poarte cu grijă cu păsările, fiindcă condorii au tendința să se împrietenească cu oamenii, iar asta nu îi ajută deloc mai apoi, în libertate. M‑a privit lung, rotind pixul, însă n‑a scris nici un răspuns. Apoi am ajuns, în sfârșit, la zbor. Am tras aer în piept și i‑am citit încet, răspicat, tot pasajul, cu senzația că abia acum înțeleg și eu importanța acestor cuvinte : „Condorii arată spectaculos când plutesc lin la înălțimi mari, făcând cercuri în curenții ascendenți de aer cald. În timpul zborului, își țin aripile drepte,cu vârfurile puțin ridicate. Planarea este favorizată de o serie de trăsături anatomice. Condorii își fac foarte rar vânt cu aripile, utilizând masele de aer pentru a‑și diminua eforturile.  Charles Darwin, urmă­rind zborul unui condor în Patagonia, a observat că într‑o jumătate de  oră  pasărea nu și‑a făcut elan deloc. Însă condorii se desprind de sol cu efort, luându‑și un elan mare“.

Asta era tot. Ne‑am oprit aici. Ne‑am trântit pe pat amândoi, privind în tavan și cugetând la ceea ce citisem. Fusese o lecție destul de obositoare și în curând aveau să vină mama și tata acasă. În seara aceea, m‑am tot gândit la ce citisem despre zbor. Poate că Isidor făcea ceva greșit. Toate acele explicații, cu planarea, cu efortul la desprindere și cu elanul, când să fluturi din aripi și când nu, păreau destul de complicate.”

                                                                                        (Veronica Niculescu,,O vară cu Isidor”)

Textul 2

,, Condorul andin (Vultur gryphus) este o specie de păsări din familia Cathartidae , unicul reprezentant al genului monotipic Vultur. Este răspândit în munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică.

Pasărea are un penaj negru-strălucitor, cu un „guler” alb în jurul gâtului și cu margini pufoase, albe, ale aripilor, evidențiate la masculi. Pe cap și pe cea mai mare parte a gâtului, penele aproape lipsesc, iar pielea goală din aceste locuri capătă nuanțe de la pal-roz până la roșu-cafeniu, în funcție de starea emoțională a condorului. Masculii au „cercei” la gât și o creastă roșie-întunecată, destul de mare. Unii dispun și de o excrescență în zona ciocului. Femelele sunt mai mari decât masculii, lucru des întâlnit la păsările de pradă.

Condorul andin se hrănește preponderent cu hoituri de animale, mai ales mari, cum ar fi cerbii guanaco sau vitele mari cornute. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5–6 ani și cuibărește la altitudinea de 3.000–5.000 m deasupra nivelului mării, de regulă pe pante abrupte și greu accesibile. Femela depune 1–2 ouă. Acest unic reprezentant al genului Vultur este una dintre cele mai longevive păsări, putând atinge vârsta de 50 de ani.

Condorul andin este simbolul național al mai multor țări din America latină(Argentina,Bolivia,Chile,Columbia,Ecuador,Peru) și joacă un rol important în cultura popoarelor din Anzi. Cu toate acestea, în secolul al XX-lea populația condorilor s-a micșorat semnificativ, motiv pentru care specia a fost inclusă în Lista roșie a IUCN drept specie vulnerabilă (categorie VU). Principalii factori care au dus la scăderea numărului de condori sunt de natură antropică. Omul a schimbat ecosisteme întregi populate de condori și a practicat excesiv vânătoarea animalelor ierbivore, otrăvindu-le carnea, astfel prejudiciind și condorii. În plus, mult timp condorii andini erau uciși în mod deliberat din cauza clasificării lor ca animale dăunătoare industriei zootehnice. În prezent, mai multe state din America de Sud au adoptat programe de ocrotire, creștere și îngrijire a condorilor andini în parcuri zoologice, pentru a-i elibera ulterior în sălbăticie.”

                                                                                                          (wikipedia.ro)

==Precizează tiparul textual din fragmentul de mai jos:

,, Am continuat cu descrierea penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos de la gât, apoi am ajuns la gâtul golaș, la pielea care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile condorului.S-a înroșit ușor.”

Tiparul textual este descriptiv prezintă prin descriere condorul printr-un limbaj expresiv, și subiectiv,folosind grupuri de substantive și adjective:,, penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos”și mai ales epitet duble:,,negru strălucitor;alb și pufos; dar și cuvinte din câmpul lexical al părților păsării:,,penaj,guleraș,gât,pielea-care contribuie la descrierea condorului. 

==prezintă o temă comună celor două texte,valorificând câte un element de conținut.

Textele  au o tema comună: pasărea condor,considerată o specie rară,apre ca personaj;în textul  1 este przentată întâlnirea unei fetițe cu un condor,subliniindu-se prietenia,libertatea,visurile,procesul de cunoaștere și autocunoaștere:fetița îl ajută pe condor să înțeleagă adevărata sa natură,totul despre viața lui.În textul 2 nonliterar este o descriere obiectivă și sunt prezentate informații despre răspândirea speciei,penaj,mod de viață. 

==crezi că este important să-ți sprijini prietenii în procesul cunoașterii de sine?-textul 1

Consider că prietenia poate fi o cale prin care oricine se poate cunoaște mai bine,mai ales la vârsta adolescenței,de aceea un prieten poate fi un sprijin în procesul autocunoașterii.Astfel fetița îl ajută pe Isidor,condorul,care trăise într-o grădină zoo să afle informații despre specia sa,să-și descopere posibilitatea și dorința de a zbura.

==asociază fragmentul din textul 1 cu un allt text literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Fragmentul din textul 1 poate fi asociat cu,,Micul prinț”de Antoine de Saint-Exupery—ambele texte reliefează valoarea prieteniei care este o relație umană complexă,indiferent de felul de a fi al celor care se împrietenesc.Fetița și condorul devin prieteni,se cunosc cu bunăvoință și umor,se încurajează,își descoperă calitățile.Vulpea devine prietena micului prinț,căruia îi spune că trebuie să fie,,îmblânzită”,adică,,a-ţi crea legături” ,îi explică sensul prieteniei,doar cu inima poate vedea mai bine,  Inima stă la temelia adevăratelor legături umane-- prietenia şi iubirea. Și atunci între ei va fi o legătură puternică și vor avea nevoie unul de altul toată viața,nimic nu-i va despărți.

== Crezi că te poți împrieteni cu o persoană care are preocupări diferite de ale tale?

scrie un text argumentativ în care să susții răspunsul la întrebare,valorificând textul 1 și experiența personală.

   Prietenia se poate defini ca una din cele mai importante valori ale sufletului nostru,încarcată de noblețe și dăruire pentru ceilalți prin existenta ei, prin curajul nostru de o căuta capătă o aură ce ne înnobilează sufletul.

  Consider că putem fi prieteni cu cei care au preocupări comune dar și cu cei care sunt mai diferiți.precum trăsăturile de caracter,pasiunile,scopurile.

  Pe de o parte este firesc să întâlnesc persoane care au un mod de viață deosebit de al meu și poate aceste diferențe mă atrag,îmi provoacă curiozitatea,îmi stârnesc interesul.Există prietenii și între oameni care provin din spații și culturi diferite cu obiceiuri,mentalități specifice.Ceea ce unește oamenii sunt valorile comune:respectul,bunătatea,generozitatea,dorința de a împărtăși experiențe de viață,de a asculta,de a fi ascultat.

În textul 1 fetița și condorul stabilesc o relație specială,dorința de a se cunoaște unul pe celălat,fără a se judeca,ținând cont de nevoile sale și nu de propriile dorințe. Mă întreb și eu unde se ascunde prietenia necondiționată dintre un suflet de om și sufletul unei ființe care pentru ceilalți e doar o necuvântătoare, dar care pentru cei care nu au renunțat la vise e un prieten adevărat.

  Pe de altă parte sunt și cazuri când mă împrietenesc cu cei care-mi seamănă,mă simt apropiat ca-n propria familie.Astfel mă împrietenesc ușor cu cei apropiași de vârsta mea cu care am în comun preocupări,pasiuni,preferințe asemănătoare:muzică sport....Toate sunt motive pentru care alegem să petrecem timp împreună,relațiile se strâng tocmai datorită acestor activități. Fiecare dintre noi are nevoie să se simtă frumos și curajos și demn de a fi admirat. Fiecare are nevoie de cineva care să îl iubească necondiționat. Fiecare are nevoie să fie încurajat să îți desfacă aripile și să zboare.

   În concluzie,prietenia este posibilă și pentru și pentru cei diferiți,cu preocupări diverse și pentru cei care se aseamănă;importante sunt sentimentele de sinceritate,generozitate,ajutorul,toleranța,dorința de a fi împreună în situații fericite sau mai puțin fericite,pe care le putem schimba fiind alături. Prietenia… e nevăzutul care dă frumusețe oamenilor,este acel ceva pe care-l simți, pe care poți să-l vezi limpede doar cu inima. Și nu contează cât, ce, cum, unde, de ce… Contează momentul. Contează ca, atunci când îl privești pe celălalt, să îl vezi cu inima.

 

model evaluare națională:poezia,,Prietenul”de Tudor Arghezi +asociere Jack London,,Chemarea străbunilor”

,,Aşa, Ursei,                    

Pune-ţi botul pe genunchii mei -

Şi uită-mi-te-n ochi cu bunătate.

Câine frumos, tu ştii că ţi-s un frate.

Tu ai încredere în mine,

Ciobanule de munte, sălbatec, şi ţi-e bine,

 Să te mângâi cu glasul şi cu mâna,

Că simţi în mine Gorjul de piatră, strunga*, stâna

 Şi sarica* şi-opincile de-acasă.

Zbârlită blana ţi-este mătăsoasă,

 Şi labele vânjoase ţi-s

Ca bâta căluşarilor ce te-au trimis. puteri magice

Colţii de fier au însă muşcătura moale

Când îmi apucă mâna-ntre zăbale,

Ca să-mi arate că ţi-s drag.

Mă prind de haină-n glumă şi mă trag.

Mă-mbie, mă răsfaţă.

Îmi ieşi în drum şi-mi sai în faţă.

Şi nasul rece mi-ajunge la mustaţă.

Te ştii al meu şi vrei să fiu al tău.

Am scris pe poartă: „Câine rău” 

                                                              (Tudor Arghezi,, Prietenul ”)

strungă – loc îngrădit într-o stână

sarică – manta țărănească lungă, țesută din fire de lână, purtată mai ales de cioban

6. Precizează felul rimei și măsura primelor patru versuri din textul arghezian.

rima primelor patru versuri este împerecheată,

măsura versurilor :1=4silabe;2=9 silabe;3și 4=11silabe.

9. Asociază textul „Prietenul” de Tudor Arghezi cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

,, Toţi recunoşteau că Buck era un animal minunat, dar se temeau să îşi piardă banii. Thornton îngenunche lângă dulău. Îi luă capul în mâinile sale şi rămaseră, câteva clipe, obraz lângă obraz. Nu-­l scutură, aşa cum obişnuia, nici nu­-l înjură. Îi şopti însă la ureche:

— Arată cât ţii la mine, Buck. Arată asta! Mulţimea se uita foarte curioasă. Treaba devenise misterioasă. Părea o  conjuraţie. Când Thornton se ridică în picioare, Buck îi prinse mănuşa în colţi,  apoi îi dădu drumul fără grabă. Era răspunsul lui, fără cuvinte, ce exprima  dragostea lui. 

Thornton se retrase.

 — Acum, Buck! strigă el. Dulăul se opinti, trăgând din răsputeri din ham..... Thornton căzu în genunchi lângă Buck. Îşi rezemă capul  de capul câinelui.... se ridică în picioare. Ochii îi erau umezi. Lacrimile i se  scurgeau pe obraji. Buck îi apucă mâna cu colţii. Thornton îl scutură scurt.”

                                                     ( Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney,,Chemarea străbunilor”)

Voi asocia poezia lui Arghezi cu un fragment din scrierea lui Jack London,,Chemarea străbunilor”.În ambele texte apare afecțiunea,simpatia, iubirea dintre om și câine.,prietenul credincios.În fața privirii sincere a lui Ursei omul își îndeamnă câinele să-i fie aproape ca semn de respect și de dorință de a comunica  direct,din toată inima.Trăind alături de om, câinele este simțit ca un ,,frate”,este,,câine frumos”,plăcut,într-o  legătură de apropiere,armonie sufletească ,de siguranță.

  În fragmentul din Jack London,,Buck”- bărbătușul- asemenea lui Ursei este puternic,curajos,neînfricat.Stăpânul Thorton are deplină încredere în câinele devotat și-i vorbește ca și poetul cu dragoste,știind că între ei este o apropiere sufletească,frățească.Și Buck îi apucă mâna stăpânului în colți,arătându-i supunere,dar și siguranță,nu-l va trăda,îi va urma porunca.Ambii oameni simt dăruirea câinelui,afecțiunea puternică:,, Îmi ieşi în drum şi-mi sai în faţă și nasul rece mi-ajunge la mustaţă”.... Îşi rezemă capul  de capul câinelui.... se ridică în picioare. Ochii îi erau umezi”,iar mângâierea este recunoștința umană.

Scrie un text în care să prezinți mesajul textului/o semnificație a textului ,,Prietenul ”de Tudor Arghezi.

Mesajul poeziei transmite printr-un monolog al omului sentimentul de apropiee sufletească față de prietenul necuvântător,Ursei,nume ce arată putere,curaj,dârzenie.Tema poeziei este prietenia pentru câinele și-a legat soarta de cea a omului,iar ipostaza eului liric este aceea confesivă. Prietenia unui câine contribuie la fericirea omului și-i  dă un sentiment de împlinire. 

  Poetul pregătește o atmosferă de liniște,împăcare prin adverbul,,așa”,în acest fel poate începe o mărturisire în fața prietenului credincios. Își îndeamnă câinele să-i fie aproape ca semn de respect și de dorință de a comunica cu sinceritate.Privindu-și stăpânul,,cu bunătate”,omul își arată tot sufletul ca unui ,,frate”într-o  legătură de apropiere sufletească ,de siguranță.Prietenul necuvântător trăiește alături de om într-un loc al înălțimii,muntos, loc al permanenţei, al stabilităţii şi al durabilităţii.Câine de stână,Ursei,cunoaște locurile,felul de a fi al oamenilor,obiceiurile.

Descrierea prietenului,,câine frumos” este plină de simpatie:cu blana,,zbârlit”,ciufulită,dar catifelată,labele,,vânjoase”,viguroase ,,ca bâta căluşarilor”au puteri magice,iar,,colții de fier”devin delicați  și în semn de afecțiune,iubire se joacă în felul lui:îi apucă mâna stăpânului,pentru a-l simți aproape,îl conduce,îl îndeamnă,îl alintă, se bucură că exită, pentru că îl iubește.Manifestările pline de tandrețe exprimă bucuria de a fi împreună-om și câine- ca două ființe menite a trăi împreună.Mărturisirea iubirii este adâncă,necondiționată,, Te ştii al meu şi vrei să fiu al tău”își aparțin oriunde,oricând,oricum,nimeni și nimic nu-i va despărți.Și pentru a nu fi despărțiți,pentru a înlătura vreun rău care i-ar separa, înscrisul,,câine rău”este asemenea unei protecții sau un avertisment.

   Textul liric este încărcat de numeroase figuri de stil ce contribuie la ilustrarea prieteniei sincere dintre un om și un câine:epitete:,, câine frumos, zbârlită blana ţi-este mătăsoasă, labele vânjoase, câine rău”;comparații:,, labele vânjoase ţi-s ca bâta căluşarilor”;personificare:,, ca să-mi arate că ţi-s drag.” O tehnică artistică ce se regăsește în poezie este monologul liric, are rolul de a capta atenția. Limbajul lui Arghezi  este încărcat de sensibilitate, iubire pentru prietenul devotat necuvântător și cunoaștere. Muzicalitatea versurilor este redată de ritmul trohaic și măsura variată a silabelor.

 

 

 

prietenie