poezia ,,La polul nord”de Iuliu Cezar Săvescu

 

,,La polul nord, la polul sud, sub stele vecinic adormite,
În lung și larg, în sus și-n jos, se-ntind câmpii nemărginite,
Câmpii de gheață, ce adorm pe așternutul mării ud,
Cu munți înalți, cu văi adânci, la polul nord, la polul sud.

Când dintre munții solitari, îngălbenește luna plină,
Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină,
Se văd ieșind ai mării urși, cu ochi de foc, cu pașii rari,
Când dintre văile adânci, când dintre munții solitari.

Și dorm adânc, și dorm mereu nemărginirile polare,
Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare,
Și urșii albi, înduioșați, într-un oftat adânc și greu,
Se-ntind pe labe de sidef, și dorm adânc, și dorm mereu.”

(laitmotiv— este un cuvânt care  înseamnă motiv principa;idee de bază a unei opere literare care se repetă, revine de mai multe în timpul expunerii

    Titlul poeziei „La Polul Nord” sugerează locul frigului etern, tărâmul alb al ghețurilor veșnice,loc al nemișcării.  

    În poezia “La Polul Nord” motivul singurătății care devine apăsătoare este asociat cu izolarea, pustietatea:,,munții solitari,văile adânci”,este fascinația ținuturilor îndepărtate. Cadrul natural care apare trist și deprimant,imaginarul poetic se organizează în jurul anotimpului veșnic- iarna, care domină întreg ținutul prin ,,albul dezolant” și aduce cu sine pierderea oricărei speranțe din sufletul poetului.

   În prima strofă, laitmotivul-formulă repetată-„la Polul Nord, la Polul Sud” accentuează spațiul polar, un univers dezolant, dar calm, în care marea speranță este doar odihna. Acest spațiu este infinit,necuprins,nelimitat cu granițe atât de îndepărtate,încât totul capătă funcția de simboluri cosmice.Stelele,luminile de sus,simboluri ale singurătății netulburate, declanșează melancolii ascunse,semne al depărtării.Câmpia,nesfârșitul terestru,capătă solemnitatea începutului de lume,,adorm”,are liniștea pe întinderea,,aștenutul mării ud”,loc al vieții și al morții,al nehotărârii.Pretutindeni,toate formele : munți,văi,câmpii,sus,în adânc,totul este trist și dezolant prin frigul albului,al gheții, aducând monotonie, nevroză, chin și frig lăuntric.

   În strofa a doua,decorul este luminat palid de,,luna plină” accentuând locul nemișcării,al morții, un decor al încremenirii. Metafora „o cadaverică lumină” sugerează paloarea luminii transmisă de „luna plină”, care se revarsă peste întinsele ținuturi polare. Această metaforă contribuie la crearea imaginii de încremenire a singurătăților glaciale, care dorm într-o neclintire stranie.În albul dominant ies de peste tot urșii mărilor ,,cu ochi de foc”,apariții stranii,fascinante ce par a limpezi decorul.Apariția lor este ca o joacă continuă,fără oprire.Acest poem este străbatut de fiorul imenselor spații încremenite pe blocuri de gheață, parcă în așteptarea morții. Până și lumina, care este dătătoare de viață, exprimă aici pregătirea pentru eternitate.

   În strofa a treia, repetiția „și dorm adânc, și dorm mereu” accentuează amorțeala,ca o aștepare somnolentă a nemișcării,a mortii, repetiția verbului. „dorm” creează senzația de somn etern. Freamătul ciudat auzit din adâncuri este starea de toropeală a universului hibernal.Prin imaginea urșilor polari ce hibernează,trăiesc în starea latentă, ascunsă se  realizeaza metafora somnului si a somniei universale,a ieșirii din timp,de dizolvare a prezentului,a oricări suferințe.

   Farmecul poeziei este dat de somnolență, de imensitatea înghetată, un paradis al hibernării, în care nimic nu se distinge, nu se diferențiază într-un spațiu imens,dar închis oricări speranțe de viață.

Cromatica este astfel sugerată prin nuanța de alb, simbolizând stări și atitudini poetice de izolare,întreaga natură ajunge să strige pustiirea eului liric.

Muzicalitatea exterioară este obținută prin ritmuri și rime perfecte, la fel ca și repetiția și simetria unor cuvinte la începutul și sfârșitul unei strofe:,,munii solitari, dorm adânc,dorm mereu, la Polul Nord,la Polul Sud.” Muzicalitatea versurilor,imaginile auditive  sunt date atât de „strania vibrare”,sonoritatea tremurătoare de la poli, ca un oftat adânc și greu”,străbătut de fiorul imenselor spații încremenite pe blocuri de gheață.

   Observ verbele la timpul prezent: ,,se-ntind, adorm, îngălbenește, se văd, dorm, se-aude” ce arată permanența stării de neliniște, intensificând sentimentele și dând adevăr întregului poem, străbătut de fiorul imenselor spații încremenite pe blocuri de gheață, în așteptarea morții. Folosirea timpului prezent conferă o impresie vie, reală, dar statică. Până și lumina, care este dătătoare de viață exprimă aici pregătirea pentru eternitate.

   Rolul descrierii în poezie este de a crea un decor, o atmosferă prin intermediul cărora eul liric își exprimă stările sufletești nelămurite și confuze prin a sugera un sentiment pe care îl creează elementele din natura arctică.

  Substantivele însoțite de adjective:,,stele adormite, câmpii nemărginite, așternutul ud, munți înalți, văi adânci” contribuie la descrierea spațiului,al cadrului polar-- adjectivele devin epitete personificatoare și  realizează imagini vizuale. Epitetul personificator ,,munții solitari” este folosit pentru a evidenția măreția munților care domină peisajul, par desprinși din universul terestru..

   Acest poem este străbtut de fiorul imenselor spații încremenite pe blocuri de gheață, într-o veșnică așteptare.

 

 

 

despre DISCREȚIE

 

  Părerea mea este că discreția înseamnă calitatea de a păstra o taină,un secret încredinţat,este acea rezervă în atitudine, reţinere în vorbe şi în fapte,calitatea de a nu atrage atenţia, de a nu şoca prin aspect.

  În primul rând,cred că discreția nu e totuna cu a fi modest sau a avea bun-simț, implică nu doar o eleganță, ci și o disciplină. Discreția este acea trăsătură foarte fină care vine din partea inteligenței și a iubirii și ne determină de a nu interveni, de nu ne impune prin exemple paralele din propria viață, de a da sfaturi rapide, de a desconsidera problemele puse.Cred că omul trebuie să manifeste  acea stare de amabilitate prin care se arată  gata de a asculta, dacă persoanele se arată dornice să vorbească.De asemenea există oameni care atunci când făptuiesc ceva, o fac cu discreție, însă există și reversul, alții doresc și luptă pentru asta, se simt foarte bine să fie în centrul atenției.

   În al doilea rând,sunt oameni care simt nevoia să fie apreciați și suferă dacă nu sunt apreciați cum și-ar dori,așa cum  cred că sunt conștienți.Pentru mine discreția e respect de sine, adeseori mă întreb: a fi sau nu discret e o calitate?Desigur cei care mă cunosc nu m-au auzit niciodată,dar niciodată vorbind despre succesele mele în turneele de tenis sau despre insuccesele mele...nu m-am întristat decât în sinea mea,n-am vrut să-i împovărez cu  trăirile mele,cu durerile mele sufletești.Am vrut ca nimeni să  nu găsească nimic prefăcut, teatral sau artificial în felul meu de a fi.Poate au fost momente când m-am făcut aproape neobservat,poate n-a fost bine să-mi arăt trofeele sau a fost bine,chiar nu știu.Dar m-am simțit copleșit cu liniștea, simplitatea si bunătatea celor apropiați.

  În concluzie,consider că cine este discret si stie când e timpul să vorbescă, are multe de câștigat.

E bine să fim discreți cu propria viață.

　Dacă am greșit cu ceva în această viață, faptele noastre vor fi puse într-o balanță divină și nicidecum într-una lumească.　　
　Eu urmez îndemnul citit într-o carte veche:trăiți-vă viața cu iubire,maturitate și discreție!

 

    Tema este element al structurii operei literare,constituindu-se prin corelarea funcţională a motivelor între ele.

    Tema este definită astfel: un aspect dintre cele mai generale ale realităţii în opera literară : un domeniu, o idee, o atitudine, un sentiment, în jurul cărora se încheagă acţiunea unei opere artistice.    

      Teme:

 -natura, iubirea, timpul, războiul, geniul, patriotismul, moartea, destinul, copilăria;

 -aventura-călătoria, locul, istoria;

 -condiţia umană =viaţa, moartea, fericirea, suferinţa, eşecul existenţial;

-destinul omului superior=condiţia geniului;a aspiraţiei spre ideal, a creaţiei şi creatorului, a jertfei creatoare; 

-tema vârstelor =copilăria, adolescenţa;

-tema raportului dintre om şi Dumnezeu;

-tema eroismului, a luptei pentru libertate, pentru dreptate;

     exemplu:

-tema iubirii:,, Călin (file din poveste)”de Mihai Eminescu

-tema jertfei pentru creație: Balada ,,Monastirea Argeșului”

-tema copilăriei:,, Amintiri din copilărie”de Ion Creangă

-tema condiţiei omului superior:,,Luceafărul,Oda în metru antic,Scrisoarea I”de Mihai Eminescu

-tema istoriei:,,Scrisoarea III” de Mihai Eminescu

      În sistemul operei literare,motivul reprezintă modalitatea de reliefare a temei.

ex: în elegia,,Mai am un singur dor”de Mihai Eminescu, motive precum: singurătatea, marea, codrul,teiul, izvorul, luna- pun în evidenţă tema morţii.

     Motivul literar este element component al unei opere literare, definit prin repetabilitate.

                               este, de asemenea, modalitatea prin care se realizează tema în operă.

Motivul poate consta într-un simbol, o idee, o imagine reluate sau subliniate cu insistenţă şi care contribuie la definirea mesajului unei opere.

După locul deţinut în opera literară, motivul poate fi:

-central sau fundamental: oaia năzdrăvană din balada,,Miorița”

-lateral sau secundar: fântâna din,,Monastirea Argeșului”

-irelevant pentru desfășurarea acțiunii;

După felul de exprimare,motivul poate fi:

-explicit-numit printr-un cuvânt: teiul, luna, turnul;

                                      -o sintagmă, o propoziţie, un personaj;

-implicit- sugerat de imagini poetice: motivul singurătăţii ,, Mai am un singur dor”de Mihai Eminescu 

   Motivul central care se repetă se numeşte laitmotiv:

   ex: plumbul este laitmotivul din poezia,,Plumb”de George Bacovia,

          rozele sunt laitmotivul din,,Rondelul rozelor de august”de Al.Macedonski;

  Motivul se concretizează în:

--personaj =motivul lui Făt-Frumos; al măicuţei bătrâne din ,,Mioriţa;al mamei vitrege, al calului năzdrăvan, al îndrăgostitului, al copilului;

-obiect= motivul obiectelor folositoare: arcul, hainele tatălui, săgeţile, paloşul

-natura:  codrul,teiul, lacul, marea,soarele,luna,stelele;                                                             

-număr simbolic: 3,7,9,12,99;

-formule specifice în basme= formule iniţiale, mediane şi finale

Motivele literare capătă note particulare în funcţie de gen, specie, curent literar. Cel care îi oferă o notă particulară este creatorul.

=alte exemple:

                          obiecte:

-motive acvatice= izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima, apa vie,apa moartă,zăpada;

-motivul focului, al pietrei (preţioase),

-motive vegetale,florale=iarba,floarea albastră, crinul, trandafirul;

-arborele sacru= teiul, salcâmul, bradul, gorunul;

-motive terestre=codrul, grădina, muntele, dealul;

- motive astrale =steaua,luceafărul, luna, soarele, norul,

- obiectele fermecate =paloşul fermecat, armura tatălui, oglinda, peria, basmaua;

- obiecte simbolice=cartea,treapta(ascensiunea),oglinda(reflectarea în conștiință),cheia(accesul, calea, soluţia),lacătul(interdicția),masca(aparenţa,jocul,rolul),plugul(munca),ochiul(cunoaşterea prin contemplare),buzele(rostirea, cunoaştere prin cuvânt, sărut),inima(iubirea)

                          motive cromatice:

-verdele= viaţă, tinereţe;albul=puritate,ideal;negrul=moarte,

                          cifre:

 -zero=nimicul, golul, vidul, perfecţiunea;

-unu= cifră sacră,divinitatea nepereche;

-doi= pereche,cuplul originar;

- zece= totalitate ; fiinţa < nefiinţa 1+0;

-doisprezece= ciclu temporal;

                          sentimente:

-dorul,suferinţa,bucuria, comuniunea om-natură,aspiraţia spre ideal, nostalgia absolutului,răul esistenţial, spleen-ul,tristețea,singurătatea, uitarea prin somn,visarea;

                           acţiuni:

-vânătoarea magică transhumanţa, călătoria iniţiatică,coborârea în infern, omorul, călcarea interdicţiei, lumea ca teatru,viaţa ca vis ;

                          personaje biblice: Iisus, Lucifer,șarpele, Adam, Eva;

                          folclorice : zburătorul,Manole,ciobanul mioritic, haiducul, câinele credincios,Făt-frumos, Ileana Cosânzeana,calul năzdrăvan,zâna,sfintele,ursitoarele,zmeul,strigoiul, ielele

 

 

 

 

MULȚUMIRI

 

2.000.000 M  (M)

Istoricul general al afișărilor de pagină=astăzi- BLOGUL meu—data 25 martie 2022

Tot timpul 2.000.386

Azi 313

Ieri 1082

Luna aceasta 26258

Luna trecută 36715

(Istoricul general al afișărilor de pagină vizualizează numărul de utilizatori care au accesat această pagină de la înființarea ei.)

Blogul a fost creat de mine în 2015--- după 7 ani de zile cu articole diverse, am generat (astăzi) un număr de 2.000.352 de afișări de pagină.

   Gândul meu a fost să ajut pe aceia interesați-elevi,părinți,chiar profesori-să le descopăr felul în care eu comentez anumite subiecte necesare pentru înțelegerea unor texte literare; nu port un dialog decât,poate, în gând cu cei ce citesc paginile mele.Dacă vă sunt de folos,mă bucur...nu aștept mulțumiri...e felul meu de a conversa cu cei,,curioși”.

        

   Mă gândesc că așa cum văd un fir de iarbă,o floare,cum privesc un crin regal în haină albă,
mă simt dator să mulțumesc cerului și pământului....așa vă mulțumesc vouă despre care nu știu nimic,dar existați!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 

Scrie o narațiune fantastică de 200 – 250 de cuvinte, la persoana I, în care să relatezi o întâmplare legată de trecerea unui tren misterios.

 

Mă aflam cu părinții în gara mică și slab luminată de la marginea orașului nostru,pentru că numai de acolo pleca trenul spre orășelul unde urma să ne petrecem vacanța.Din când în când un om cu șapcă roșie și fața palidă apărea și se uita curios spre linia care se pierdea spre o pădure întunecată.Plictisiți părinții s-au așezat pe o bancă veche,eu însă am rămas pe marginea peronului,uitându-mă spre locul privit de omul cu șapca roșie.Eram curios.Deodată a apărut o locomotivă veche cu aburi și trei vagoane cu desene ce reprezentau capete de animale. Mai mult, în locomotivă nu era nimeni, iar geamurile vagoanelor erau bine închise cu perdele. Trenul era învăluit în ceață albă,dar am putut zări prin crăpăturile perdelelor capete de oameni lipite de geamuri,aveau ochii mari,strălucitori ca niște globuri.Am ridicat mâna să-i salut și am simțit că mi se prinde de degete o floare.Omul cu șapcă roșie a alergat spre mine și mi-a smuls floarea și a aruncat-o spre tren.Am văzut cum se preface într-un praf albastru,iar ceața s-a luminat în culorile curcubeului.Oamenii de la ferestre au dispărut,iar omul m-a tras cu putere spre mijlocul peronului.Așa cum a apărut brusc și la fel de brusc a dispărut.Am înțeles că e ceva neobișnuit,cu vocea tremurândă le-am povestit părinților totul.Au râs amândoi și mi-au spus că n-au văzut nimic...totul a fost o închipuire a mea,iar omul cu șapcă roșie se plimba liniștit pe peron însoțit de un cățeluș.

 Și-atunci eu ce-am văzut???

 N-am avut timp să mă gândesc,pentru că trenul nostru a sosit în gară.

 Pe marginea peronului omul cu șapcă roșie îmi făcea semne cu o floare albastră.

 

compunere-- E mai bine să-ți asumi riscul de a spune adevărul, decât riscul de a nu îl spune

 

   Eu cred că oaamenii nu vor să audă adevărul, pentru că adevărul este cea mai corectă formă de cunoaştere umană. Adevărul, odată cunoscut, nu lasă loc la nicio dezbatere, interpretare sau viitoare negociere. Adevărul permite doar tragerea unor concluzii şi construirea unui răspuns de reacţie legat de o situaţie de viaţă sau o relaţie interpersonală.

    Minciuna lasă loc compromisului şi iluziei că adevărul este o alegere subiectivă. În lipsa adevărului, speranţa omului se hrăneşte cu iluzii şi dorinţe neîmplinite şi oferă posibilitatea de a construi o strategie alternativă, pentru a rezolva problemele existenţei.

Frica de adevăr, incapacitatea de a ne accepta aşa cum suntem, ne fac uneori să ne minţim singuri. Minţim şi ne minţim, pentru a ne atinge anumite obiective, dar, mai ales, pentru a acoperi unele goluri din viaţa noastră şi pentru a ne crea iluzia că ne apropiem de ceea ce am vrea să fim.

                             De ce e bine să spun adevărul?

  E scris în Biblie, e demonstrat de legile nescrise și dure ale vieții: e bine să spui adevărul,așa cum l-a spus Iisus:,,eu sunt CALEA,ADEVĂRUL și VIAȚA.”

 Eu aud mereu îndemnul: mergi acum și spune totul! Sună-i pe cei dragi și zi-le ce ai pe inimă, cu ce le-ai greșit, cu ce i-ai mințit! Le poți spune și de ce ai făcut toate astea, dar cel mai important va fi că le-ai zis!

   În acest mod,eu voi recunoaște că am slăbiciuni, că am mai multe zone gri decât aș vrea să recunosc, dar în același timp, le arăt cât sunt de importanți pentru mine. Dacă am fost în stare să-mi depășesc ezitările și să acționez, să spun care e de fapt situația, arăt celor din jur că pot avea încredere în mine.

    Îmi vei spune că uneori reacțiile nu vor fi cele dorite, că mai bine tăceam, că eu spun numai prostii.     Ei bine! nu mă las păcălit. Acum mă simt cel tare,dețin controlul,pot lupta cu propriile îngrijorări.

Poate așa ceilalți se vor baza pe mine,cei din familia mă vor îndrăgi și mai mult, iar prietenii vor ști că oricând le sunt aproape.

   E adevărat că uneori, oameni nu sunt pregătiți să audă adevărul, deși ascultă, aud doar ceea ce vor să audă.

                                        Voi urma sfatul înțelept:

              Chiar dacă îți tremură vocea atunci când spui adevărul, tot trebuie să îl spui. Probabil că te întrebi cum vor reacționa oamenii la adevărul tău. Dacă îi dezamăgești?Nu poți decât să vorbești din inimă și să elimini orice sentiment de frică, furie sau ură.

            Adevărul reprezintă limbajul sufletului tău. Dacă ascunzi adevărul, poți deveni o persoană pe care nu îți dorești să o mai privești în oglindă. Trebuie să îți alegi cuvintele cu înțelepciune și să îți asculți inima când spui adevărul.

            Dacă adevărul este rostit din inimă, poți spera că cealaltă persoană îl va primi cu inima și mintea deschisă.

             INIȚIATORUL adevărului e cel care mângâie gâtul unui cal lovit de biciul unui birjar. 

 

romanul,, Darul lui Jonas” de Lois Lowry

 

,,Darul lui Jonas” este un volum captivant şi provocator, un volum care vorbeşte despre secretele, pierderile şi sacrificiile care se ascund în spatele perfecţiunii, un volum care ne arată cât de uşor ne putem pierde pe noi înşine într-o lume în care totul este controlat şi fiecare alegere ne-a fost răpită înainte de a şti că o putem face. Jonas,un copil de 12 ani ar putea trece neobservat, dacă nu ar fi avut ceva special și dacă lumea în care el trăiește nu ar fi la fel de specială. . Trecutul nu există, viitorul este dinainte stabilit, fiecare emoţie şi sentiment este lipsit de intensitate, iar suferinţa, violenta şi teama sunt demult uitate. O lume monocromă, în care clima şi temperatura sunt controlate, conflictele sunt suprimate înainte de a izbucni, totul este Uniform, iar libertatea nu există.

Societatea în care Jonas trăieşte nu evoluează şi nu se schimbă, stagnează, împietrită de reguli şi privată de alegeri, se pierde în încercarea de a crea fiinţe desăvârşite şi o lume perfectă, de a elimina tot ceea ce este diferit şi tot ceea ce ne face umani.

Nu știm exact când se desfășoară povestea, dar aflăm că lumea este Uniformă: există reguli, unități familiale și nu familii, copiii erau aduși pe lume de Născătoare, crescuți cu atenție de Îngrijitori, până când erau trimiși în unități familiale în urma cererilor acestora. Atunci primeau un nume- erau folosite numele celor care erau Puși pe liber,adică Bătrânii,ei erau Puși pe liber și trimiși Altundeva. Nimeni nu știa ce însemna Altundeva ăsta, dar își închipuiau toți o lume la fel de ordonată ca a lor. Copiii care nu creșteau în greutate și nu păreau a fi conform standardelor erau Puși pe liber. Existau câteva etape în viața unui copil: la naștere, toți primeau o jucărie de alinare,erau toate în formă de animale- în lumea asta perfectă animalele nu existau. Nimeni nu își aducea aminte de animale și nici nu aveau păreri legate de acest subiect, credeau numai ceea ce au fost programați să creadă.Fiind tratați cu o injecție zilinică, oamenii sunt transformați genetic pentru a nu simți vreo emoție, și nu pot percepe nici culori. Acest mediu controlat științific preîntâmpină orice distincție vizuală care ar putea să stimuleze simțurile și să altereze ordinea acestei lumi utopice. Comunitatea trăiește, așadar, în case identice, haine identice, având structuri familiale identice.

La 8 ani – aveau voie să poarte haine cu nasturi în față, ca și cum își afirmau independența. Și nu mai aveau nevoie de un ritual de adormire.

La 9 ani – primeau o bicicletă care avea chair și un ecuson cu numele lor.

Următoarele aniversări nu erau chiar atât de importante.

 Ceremonia de la 12 ani era „piatra de hotar”: copiii erau aduși în fața celor care conduceau comunitatea – Consiliul Vârstnicilor – și li se dădea câte o slujbă în comunitate. Slujbele erau decise după un studiu îndelungat, în funcție de calitățile fiecăruia- unii ajungeau Muncitori, alții Îngrijitori sau Născătoare, chiar Directori de Recreație.

  Jonas este sărit la ceremonie. La început, crede că s-a produs o greșeală, află apoi că el este cel înzestrat și ales drept Primitor. Nu auzise de funcția asta și nici nu o considera atât de importantă. Dar va afla cât de tare se înșela. În pragul lunii decembrie, starea de spirit a lui Jonas s schimbă radical, se simte înfricoşat, însă acest calificativ nu este de ajuns, pentru a i se contura starea sufletească: nerăbdător, hotărât, emoţionat, temător sunt cuvinte mult mai potrivite, pentru a-i descrie nuanţat trăirile. Ales să devină următorul Primitor de memorie, cel care va păstra toate amintirile omenirii, toată suferinţa, durerea, fericirea şi pierderile îndurate de oameni de-a lungul istoriei, Jonas este silit să ducă o povară,este copleşitoare şi şocantă şi îi dezvăluie o multitudine de noi sentimente, trăiri şi experienţe. Lumea pe care o descoperă în amintirile pe care Dăruitorul i le împărtășește, îi schimbă percepţia asupra vieţii şi îl modelează, făcându-l să se îndoiască de regulile societăţii în care trăieşte, de cei apropiaţi lui şi de justeţea deciziilor luate de liderii comunităţii. Inteligent, curios, blând şi curajos, Jonas este un personaj de care cititorul se ataşează cu uşurinţă, un băiat puternic, care se răzvrăteşte împotriva lucrurilor pe care le consideră greşite şi care alege să piardă totul pentru a salva o singura ființa.

   Familia acestui tânăr, mama, tata, el şi sora sa mai mică, Lily, în fiecare seară iau parte la ritualul relatării sentimentelor: fiecare membru al familiei povesteşte despre sentimentele ce l-au stăpânit peste zi. Această masă rotundă oferă prilej membrilor familiei de a-şi face confidenţe şi în acelaşi timp creează o legătură specială între părinţi şi copii, o legătură de prietenie, lipsită de secrete.

Lumea descrisă în roman este una perfectă, unde oamenii au anumite reguli pe care le respectă cu sfinţenie de la cei mici la cei mari. Voluntariatul reprezintă o etapă importantă în maturizarea tinerilor, dar şi în dezvoltarea încrederii în sine; această acţiune, voluntariatul, are menirea de a-i ajuta pe cei tineri în alegerea unei meserii, îndreptându-i uşor, uşor către profesia care corespunde propriilor interese şi aptitudini.

  Pătrarii, Cinciarii şi Şesarii purtau cu toţii haine care se încheiau la spate, astfel încât să trebuiască să se ajute unul pe celălalt şi să vadă ce înseamnă interdependenţa.

Haina care se încheia în faţă era primul semn de independenţă, cel dintâi simbol foarte vizibil al creşterii. Iar când ajungeai Nouar, bicicleta era emblema puternică a integrării treptate în comunitate, departe de unitatea familială protectoare.

Odată ce Jonas a devenit Doişpear, în cadrul primirii Însărcinării, Vârstnica-Şefă l-a numit pe băiat Primitor de Memorie. Pentru această nouă etapă din viaţa sa, calităţi precum: inteligenţa, integritatea, curajul dar şi Puterea de-a Vedea Dincolo, l-au recomandat ca fiind persoana potrivită pentru rolul de Primitor.

   În prima zi, în calitate de Primitor, băiatul a primit de la Dăruitor, un bărbat în vârstă, amintiri deloc cunoscute, cu zăpadă, sanie şi ger. Odată ce aceste clişee au fost date lui Jonas, Dăruitorul nu mai avea acces la ele; amintirile au fost transferate cu totul noului deţinător.

Căutând prin amintiri, tânărul erou a descoperit fericirea dar şi iubirea, sentimente plăcute, calde dar totuşi uitate de oamenii comunităţii. Fără amintiri, comunitatea trăia în linişte şi pace fără vreo încărcare sufletească care le-ar fi putut umbri starea de bine, însă toate clipele de demult intrau în memoria lui Jonas determinându-l să vadă realitatea, împingându-l chiar să-şi dorească să schimbe ceva. Jonas începe încetul cu încetul să afle adevărurile întunecate și mortale din trecutul lumii în care trăiește. Această putere, a cunoașterii, îl face să descopere faptul că miza e una mult mai mare decât își imagina, și că cei pe la care ține cel mai mult sunt în pericol de moarte. Jonas trebuie acum să evadeze din lumea aceasta, pentru a-i proteja pe toți, o faptă căruia nimănui nu-i reușise înainte.

  Naşterea unor gemeni poate însemna, în loc de bucurie, o grijă în plus pentru comunitate. O scenă cumplită ne este prezentată cu o pereche de gemeni de sex masculin; după ce micuţii sunt cântăriţi, cel mai fragil este pus pe liber, adică i se administrează o injecţie în urma căreia pierde lupta cu viaţa. A avea un frate identic cu tine înseamnă a avea un duşman, un pericol, şi în acelaşi timp, a duce o luptă în urma căreia cel mai puternic sau cel mai norocos va câştiga. Aceeaşi soartă o au şi bătrânii, care sunt de asemenea puşi pe liber. Împreună, Jonas și Dăruitorul vor ajunge să își dea seama că acum e momentul pentru schimbare, căci Comunitatea s-a rătăcit de pe drumul cel bun, și că trebuie să-și recupereze amintirile pierdute. Trăind pentru prima dată emoții reale, Jonas se îndrăgostește de prietena lui, Fiona, și intră într-o cursă contra cronometru pentru a evada și a-și salva propria viață, dar și pe aceea a celorlalți la care ține. Odată cu puterea cunoașterii, Jonas descoperă că miza e mult mai gravă decât își imagina, și că, pentru Fiona, fratele lui mai mic, Gabriel, și chiar și pentru Dăruitor, totul e acum o luptă pe viață și pe moarte. Având de înfruntat obstacole mortale, Jonas are acum o misiune pe care nimeni înaintea lui nu a mai reușit să o ducă la bun sfârșit. Punerea pe liber a lui Gabriel, bebeluşul adus în familia lui Jonas, îl determină pe erou să grăbească plecarea din comunitatea sa şi chiar să-l ia pe micuţ cu el. În această evadare, tânărul a fost susţinut de Dăruitor. De-a lungul călătoriei fugarii au cunoscut culorile, ploaia, păsările, zăpada, dar şi sentimente precum: foamea, frigul sau frica.. Finalul deschis și vag lasă la alegerea cititorului viitorul lui Jonas și al lui Gabe, permițându-ne să interpretăm sfârșitul volumului drept un nou început bun sau lipsit de speranță. Cuvântul de final al autoarei ne deschide ochii, dacă mai era nevoie, asupra mesajului cărții: ,,Bărbatul căruia i-am spus Dăruitorul i-a transferat băiatului cunoaștere, istorie, amintiri, culori, durere, râs, iubire și adevăr. Ori de câte ori puneți o carte în mâna unui copil, faceți același lucru. E foarte riscant. Dar ori de câte ori un copil deschide o carte, el împinge în lături poarta care-l desparte de Altundeva. Iar asta îi dă de ales. Îi dă libertate. Sunt lucruri magnifice și minunat de nesigure.”

Mărturisirea autoarei:

     ,,Când am început, cu aproape douăzeci de ani în urmă, să scriu ceea ce avea să fie în cele din urmă ,,Darul lui Jonas”, am crezut că scriu o carte de aventuri. Mă gândisem îndelung la conceptul de memorie și la felul cum ar arăta viețile noastre, dacă ar exista o tehnologie care să le permită amintirilor să fie selective, în așa fel încât să ne putem descotorosi de cele care ne provoacă neplăceri. Era speculația de tip ,,ce-ar fi dacă…” din care se nasc adeseori cărțile de ficțiune.(…)”

     M-a surprins romanul,m-a pus pe gânduri și mi-a arătat că ar trebui să apreciez mai mult ceea ce am, ar trebui să fiu mai atent la ceea ce mă înconjoară.... prefer o lume imperfectă, dar plină de emoție și trăiri.

                           !!!!!!cartea a fost ecranizată în 2014 ; filmul se numește ,,The Giver”.

 

 

 

 

povestirea--,,Capul de zimbru” de Vasile Voiculescu

 

Povestirea ,,Capul de zimbru” începe într-o atmosferă sumbră,o situație limită, provocată de ,,întâlnirea uluitoare" a două timbre rare cu,,capul de zimbru",într-un peisaj de apocalipsă:marea stepă de la începutul celui de-al doilea război mondial,este o istorisire în ramă.

Ţintuit la pat într-o „zi malefică” ,naratorul, lovit de o „crâncenă melancolie prilejuită de vederea câtorva mărci poştale(moment ce-i amintește de chipul mamei), este salvat de vizita unui prieten, inginerul G..., adus parcă prin puterea telepatiei să-i aline suferinţele. Acesta începe cea de-a doua naraţiune din cadrul povestirii--povestirea în ramă--transpunându-ne în lumea fabuloasă a povestirii. Naratorul se simte cuprins de liniște,, în moliciunea pernelor şi a povestirii,pe care mă pregăteam s-o suport nu numai cu ochii închişi, dar şi cu acea destindere a existenţei... cît de magic şi de alinător”. Filatelist vechi, prietenul autorului fusese martorul unei întâmplări ciudate, proiectată mai întâi pe un fundal tensionat – expresie a disperării soldaților blocați undeva în stepă. Astfel că povestirea oaspetelui începe undeva,în imensitatea apăsătoare şi terifiantă a stepei ucrainene,unde o mână de ofiţeri români comandaţi de un general înfruntă, pe frontul jalnic al unui ospăţ cazon,un  arogant general german cu aere de shōgun, însoţit de un maior descendent dintr-un prinţ lituanian germanizat şi o domniţă moldoveancă.Ofiţerii români, aflaţi într-o teribilă aşteptare se mulţumesc cu rolul de gazde sărace, dar săritoare, entuziasmate şi umilite de şampania oferită de către oaspeţi în locul apei sălcii de stepă. Cu limba dezlegată de dramul de sânge moldovenesc pus în mişcare de licoarea franţuzească, maiorul german, contele K..., provoacă o discuţie pe teme filatelice, pentru a avea prilejul să se laude cu un trofeu care, printre altele, simbolizează şi mobilul celei de-a doua conflagraţii mondiale, setea de putere şi lăcomia. După ce a început discuția despre timbrul celebru, gesturile maiorului ce dorește să le arate comoara urmează chiar tehnica desfacerii unui mare mister: ,,cu gesturi febrile scoase portfeiul, trase din el un pliculeț și din acesta dete la iveală un pachețel învăluit în sugătoare. Din sugătoarea despăturită, ca din niște scutece, ieși o bucațică de hârtie albă de mătase, pe care, desfăcând-o, mi-o întinse cu un zâmbet triumfător”. Timbrul circula, privit cu mare evlavie, dintr-o parte în alta: ofițerii nu sunt preocupați atât de frumusețea și de raritatea timbrului, cât de valoarea enormă a acestuia. Un moment de distragere a atenției, sosirea unui sergent cu o ștafetă de război din partea unei companii, bulversează atmosfera de admirație și marchează catastrofa pentru ofițerul german și mai ales pentru comandamentul român. ,,Capul de zimbru” dispare. Este interesant de observat atât reacția generalul în fața acestei catastrofe, dar și a celorlalte persone din încăpere--onoarea importantă în lumea militară era pusă la îndoială cu fiecare moment care se scurgea.Comandantul cere atunci percheziția ordonanțelor, care se lasă dezbrăcate docile până la piele și apoi și a ofițerilor, pentru ca rușinea să cadă numai asupra unuia dintre ei. Căpitanul Tomuț refuză percheziția, preferând să fie împușcat sau să se sinucidă. Ne întâlnim cu

o situație stranie. Onoarea este mai presus decât viața, iar conflictul unic al acestei povestiri nu este cel dintre ofițeri, ci cocnirea mentalităților.Căpitanul Tomuț refuză ordinul unui superior--el avea asupra lui același timbru,cu o valoare sentimental inestimabilă.

 Dispariția timbrului atât de valoros,(fusese luat, din greșeală, pe fundul unei farfurii) stârnește o emoție colectivă, cu urmări ce puteau fi tragice: ofițerii români sunt percheziționați, la piele; unul singur-- căpitanul Tomuț - refuză să se supună comandantului român, cu amenințarea sinuciderii. Amenințat cu împușcarea,,în clipa nebună, când comandantul ajunsese cu revolverul în dreptul ochilor" timbrul reapare.După încordarea extremă creată de misterioasa dispariție a timbrului, lămuririle intră în sfera banalului comic.

Informația a venit atât de brusc, încât generalul izbucnește în hohote de plâns și își pune revolverul la tâmplă, însă căpitanul Tomuț îi smulge arma, iar comandantul îi mulțumește ,pentru că prin refuzul său a salvat onoarea ofițerilor români,pentru atitudinea de mare demnitate pe care o adoptase.” Acesta mărturisește că motivul pentru care nu a acceptat să fie percheziționat a fost că avea un cap de zimbru identic și nu ar fi fost crezut că este altul decât cel dispărut.Tomuț nu-i arătase ofițerului german timbrul, pentru că ar fi fost un gest copilăresc, de competiție inutilă, iar când timbrul germanului dispăruse, era deja prea târziu.  

Căpitanul Tomuţ lasă, pentru străini, iluzia unei alte realităţi în ceea ce priveşte mentalitatea românilor, dovedind reale abilităţi politice.,a fost refuzul de a accepta să devină ceea ce vor ceilalţi. Ofiţerul ce nu admite a se lăsa percheziţionat, când se constată absenţa timbrului-tezaur este considerat, rând pe rând, un posibil hoţ, apoi un apărător, cu primejdia vieţii, al demnităţii cuvântului de onoare şi al onoarei de militar. Iar el refuză pe rând,a confirma opiniile atât de repede schimbătoare despre sine şi are curajul a dezvălui adevărul. Ieşind din scenă puţin jignit de întâmplare,contele K... a ratat adevărata lecţie despre onoare. După plecarea oaspeţilor, nemaiputând suporta privirile admirative ale camarazilor, căpitanul Tomuţ este nevoit să scoată la lumină „capul de zimbru oferit de către mama sa, pentru a-l apăra de relele războiului.” Căpitanul Tomuţ iese din scenă „- Şi acum, iertaţi-mă, domnule general, pentru decepţia ce v-am pricinuit şi daţi-mi voie să ies. Simt nevoia să iau contact cu pustietatea, mult mai nobilă decât oamenii, un loc sacru, al forțelor încreate,E mai nobilă decît noi”. Aruncă în jarul sobei timbrul ce simbolizează începutul drumului către mântuire al căpitanului Tomuţ, drum ce începe cu cuptorul de foc ,simbol al curăţirii, reprezintă acel gen de încercări la care ne supune Dumnezeu, pentru a ne elibera de egoism.Strigătul ,,tertium non datur”-a treia cale nu ne este dată este lecția

de onoare ce se împletește cu sentimentul, dramatic, al pierderii funcției de talisman al timbrului

Pe de alta parte, povestirea are finalitate terapeutică pentru ascultătorul bolnav, care cunoaște acum, în timpul audierii, o stare de spirit asemănătoare cu aceea trăită atunci de eroii întâmplării.

   Naratorul termină povestirea într-o atmosferă de liniște, o întâmplare deosebită,un caz-limită de conștiință.

 Narațiunea este dominantă ca mod de expunere, creează suspans și trezește interesul, fiind întrepătrunsă de porțiuni de descriere și dialog.

,, Capul de zimbru este o povestire despre pierderea speranţei şi despre fuga din lume. Despre renunţarea la tot ce însemnase până atunci sensul vieţii unui om: demnitate, onoare, solidaritate cu tradiţia neamului său. Despre prăbuşirea sistemului de valori morale care alimentează, în  război, demnitatea, onoarea, sacrificiul şi...speranţa. Autorul alege ca obiect emblematic prima marcă poştală românească, timbrul cunoscut sub denumirea „cap de bour”, emblema întemeierii şi identităţii naţionale, a valorilor morale moştenite-- el o numeşte „cap de zimbru.” Pentru tânărul german, emblema are o valoare exclusiv comercială, un preţ uriaş estimat în mărci.;,pentru ofițerul român Tomuț  este valoarea inestimabilă a identităţii personale, solidară cu identitatea tradiţională. Al treia valoare nu există în viaţa reală, tertium non datur.În gura lui Tomuţ expresia exprimă recunoaşterea  faptului că victoria aparţine existenţei comerciale şi competitive, că nu mai merită să lupţi şi să rişti pentru valorile tradiţionale.

Ce-l determină pe căpitanul Tomuţ să-şi arunce timbrul-talisman în foc?

 De ce îl lasă pe adversarul de care e unit prin posesia aceleiaşi valori să câştige, fără măcar ca acesta s-o ştie vreodată?

Putem interpreta oricum noi,cititorii, nu şi camarazii căpitanului, care nu se miră deloc şi nici nu încearcă să-l oprească pe acesta să-şi distrugă emblema identitară.

compunere--echinocțiul de primăvară

 

Primăvara a început iar să vibreze tri­umfătoare, cu aburul ei îmbătător. Vi­brează în aer, pe străzi, vibrează peste tot pământul, făcându-mi cu mâna de după mugurii co­pacilor care vor exploda într-o simfonie de culori. Dau per­deaua la o parte şi mi se luminează faţa. Es­te un moment pe care-l aştept nerăbdător, o mare bucu­rie:doresc să văd primii copaci înfloriţi, poate asta e cea mai frumoasă pe­rioadă a anului.Pornesc prin grădină urmat de  stoluri jucăuşe de pă­sări care ciripesc cu glasuri vesele,mă urmea­ză, zburând pe deasupra, alergându-se printre primii muguri. Soarele încălzeşte uşor şi simt cum în lumina lui, ar­borii încep să freamăte, să se dezmorţească. Adie un vânticel subţire şi încă rece, care mă învăluie cu mirosul umed al pământului, mirosul frunzelor uscate, abia ieşite de sub zăpadă. Păsările sunt încă lângă mine, cântă şi zboară cu o bucurie de neoprit. Pe cerul albastru-albastru strălu­ceşte în soarele amiezii un norişor alb. În aer s-au ridicat gâze ce par să se mişte fără o direcţie anume: sunt doar bu­curoase de căldură, se zbenguie în aerul primăverii. Chiar lân­gă piciorul meu, o al­bină a găsit fericită o floare mică şi albă de urzică. Eu însă merg într-un loc anume.Poate că dacă aş fi închis ochii, l-aş fi găsit. Dar așa merg, cu ochii închişi, dus de aburul acela de par­fum dulce-amărui, delicat şi profund. Poate îl gă­seam doar ascultând zecile de gâze mici, ce lăsau în urmă, ca nişte firişoare invizibile, zumzetul lor, pentru a deveni în jurul lui o vibraţie veselă şi neîn­treruptă. Dar înainte să-i simt adierile, l-am văzut. Era acolo, un pic înclinat, cu o coroană rotundă, albă, de flori: primul pom înflorit din an. Era ca un soare alb şi strălucitor. M-am apropiat şi m-am alăturat şi eu roiului de albine, gâze şi musculiţe ce se învârteau fericite în jurul glo­bu­lui alb de flori. Câteva păsăruici au și venit, neştiind ce altceva să facă de bucurie, săreau de pe o cren­guţă pe alta, cântând şi ciripind.

                Fără îndoială era momentul de glorie al echinocțiul de primăvară....

 

Crezi că prima impresie contează în stabilirea unei relații de prietenie?

 

La ora de dirigenție ni s-a spus că pentru a ne forma o prima impresie despre un om sunt suficiente între 30 de secunde și 4 minute, în acest interval, atenția și capacitatea de a reține amănunte sunt maxime, pot produce un impact negativ sau pozitiv, decizi să te implici ori să renunți la cel pe care l-ai numi mai târziu-prieten.

Definiția cuvântului,,impresie”în limba română este: IMPRÉSIE, impresii, s. f. Efect lăsat în conștiința omului de lucruri sau de întâmplări din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întipărite în amintire.

Am mers în cantonament cu echipa mea ,antrenorul și alți însoțitori.Îmi cunosc coechipierii de la antrenamente și simt că suntem toți pentru unul și unul pentru toți.În autocarul nostru a urcat un băiat necunoscut,despre care antrenorul ne-a spus că va face parte din echipa noastră. Și, pentru că lângă mine era un loc liber,s-a așezat.A avut grijă să nu mă incomodeze și iată că pentru prima întâlnire l-am privit cu simpatie.Apoi mi-a întins mâna și și-a spus numele cu o voce înceată,dar hotărâtă.Totul exprima încredere,mai ales poziția lui,verticală,îmbrăcămintea curată,,zâmbetul cald parcă-mi spunea:, „Sunt prietenos şi deschis“,era ca o invitație la comunicare,la prietenie.Din primele secunde din mesajul pe care mi-l transmitea înțelegeam optimismul, entuziasmul, încrederea, liniștea din ființa lui.Am înțeles apoi că este un băiat echilibrat,de încredere,care poate stabili o relație armonioasă.Și așa am început să vorbim și fiecare și-a spus ideile,pasiunile.Apoi ne-am privit și am convenit că între noi sunt niște unde care ne apropie,de parcă cineva îmi șoptea expresia,,cine se aseamănă, se adună" care-mi spune că întotdeauna eu caut să comunic cu cei care sunt asemănători mie, cu care am ceva în comun.Ei bine,cred că pentru mine a fost un impact pozitiv întâlnirea cu băiatul necunoscut,prima impresie a fost pozitivă pentru amândoi și sper că se va adeveri și peste timp că nu m-am înșelat.....

                        Ne punem întrebări la care trebuie în timp să răspundem:

De ce ne preocupăm să facem o impresie bună?

Nu ar fi mai bine să facem o impresie reală?

Nu ar fi mai bine să dăm ocazia celeilalte persoane să ne cunoască, așa cum suntem în realitate?

De ce oamenii sunt atât de preocupați să fie percepuți ca fiind mai buni,mai atrăgători, mai siguri pe sine, cu mai multe succese decât sunt în realitate?

   Să ne gândim și singuri să răspundem!!!!!!!!!!!

 

compunere--Ce înseamnă fericirea?

 

 Cred că să trăiesc doar pentru mine n-are nici un sens, ca să fiu fericit trebuie să știu să mă dăruiesc și să mă înconjor de prieteni, fie ei oameni sau animale. Eu mă simt fericit în mijlocul familiei,alături de prieteni,alături de micul meu prieten patruped.Am înțeles  că iu­bi­rea este o necesitate bio­lo­gică, la fel ca hra­na sau pro­tec­ția îm­po­tri­va fri­gu­lui.

  Să mă înconjor de iu­bi­re înseamnă să învăț să co­munic senin cu cei apro­piați, să fiu prezent, atent cu aș­tep­tările lor, știind totuși să pun și li­mite.Am primit un sfat important: există o soluție pen­tru a alunga singurătatea: muzica,desenul,sportul...m-am gândit și am mers pe un teren de tenis,apoi într-o sală unde băieți de vârsta mea se antrenau pentru un meci de basket.Am intrat în mijlocul echipei,iar antrenorul mi-a aruncat mingea.Ceva s-a petrecut cu mine,am aruncat spre coșul înalt,iar mingea parcă a dansat prin aer și a intrat în cercul magic.... am primit aplauze.Din ziua aceea mi-am găsit prieteni cu care co­mu­nic ușor, vor­besc și sunt as­cul­tat,zâmbesc mai mult,îmi place să citesc și să povestesc ce m-a impresionat,sunt atent în clasă și am note bune...sunt fericit.

  Am învățat să-mi las  gândurile să plu­tească cu norii, ob­ser­va­rea cerului mă ajută să mă con­centrez  asupra lu­crurilor esen­țiale, dar îmi  dă și un sen­timent al infinitului.Cățelul îmi produce bună dispoziție,este prietenul căruia îi spun secrete,mici supărări,iar el mă ascultă,înclinând capul.În drum spre școală,spre sala de sport am descoperit frumusețea unei rămurele înmugurită și parcă am privit o pădure întreagă.Privesc pe fereastră mersul oamenilor,fuga mașinilor,ascult zgomotele din aer,văd ochii prietenilor,căldura glasului celor dragi din casă,totul mă face să înțeleg ce este fericirea....

  Iată ce înseamnă fericirea:dragostea unuia pentru celalalt, tandrețea, înțelegerea, încrederea, și, mai ales, respectul.

  Așa am descoperit și miracolul: m-am oprit din mersul meu și am privit cu atenție trans­­formarea unui bo­boc de pe o ramură în floarea superbă, cu petale roz-albe, întinse de­licat în lumină. Nu doar că pare vie, chiar este! O făptură chemată la viață, temătoare și gingașă, dar și bucuroasă să fie mângâiată de soare și legănată, ușor, de vânt. Îmi trebuie doar o fărâmă de liniște și un picur mic de emoție, pentru ca să văd că floarea de măr de­vine un eveniment. O minune întâmplată în­ grădină, căreia îi sunt martor și spec­ta­tor și care îmi umple ochii de bucurie. Universul e plin de ase­­menea taine, pe care depinde de noi să le vedem și să le înțelegem cu adevărat. Iarba, co­pa­cii, apa, pietrele, florile, toate pot fi trans­for­­mate în eve­nimente.Mă gândesc că o parte  a ființei mele poate să înmugurească, să facă flori,dacă  totul ar porni din suflet, de­­sigur.Simt că sunt străbătut de o sen­za­ție de desprindere de pă­mânt...un senti­ment ușor de înăl­țare. Ru­gă­ciu­nea pe care o spun se înalță ca fumul spre cer. Știu si­gur că cineva, acolo sus,mă aude,sunt sub pro­tec­ție magică absolută.Sunt fericit!!!  

Să învățăm de la cei mari :

Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat, dar fericirea e aici, este ceea ce faci în fiecare zi, este o călătorie, nu o destinație....

 

 

                                               Pronumele fără forme personale

          

                               Pronumele demonstrativ

pronume demonstrativ de apropiere:  acesta, ăsta, aceștia, ăștia aceasta, asta acestea, astea;

pronume demonstrativ de depărtare:  acela, ăla, aceia, ăia aceea, aia, acelea, alea;

pronume demonstrativ de identitate: același aceiași aceeași aceleași;

pronumele demonstrativ de diferențiere:celălalt ceilalți cealaltă celelalte;

subiect:                               Aceea este colega mea. (cine e vecină?)

nume predicativ:          Colegii mei sunt aceștia.

                                           Cadoul este pentru celălalt.

                                           Părerea greșită era a aceluiași.

complement direct:            Pe aceeași am cunoscut-o la școală. (pe cine?)

complement indirect:     Acestora le place compunerea mea. (cui place?)

complement prepozițional:M-am întâlnit cu aceiași.(cu cine?)

complement circumstanțial:

                de loc:                      Cartea o așez lângă celelalte. (undeo așez?)

                de mod:                   Scrieți ca aceștia. (cum scrieți?)

                de timp:                   Ar fi bine să veniți odată cu ceilalți. (când să veniți?)

                de cauză:                 Din cauza celorlalți s-a întâmplat. (din ce cauză?)

          de scop:                  (Am un test și) mă pregătesc în vederea acestuia.(în ce scop?)

atribut pronominal prepozițional: Cartea de la acesta mi-a fost de ajutor. (care carte?)

atribut pronominal genitival:        Cartea aceluia este de la bibliotecă.(a cui carte?)

atribut adjectival:                          Băiatul celălalt va pleca .

 

                      Pronumele interogativ

subiect:       Cine a condus mașina? (colegul)

                     Ce te-a speriat? (tunetul)

                     Care vine la teatru?(colegul)

                     Câți se întorc?(băieții)

nume predicativ: Al cui este stiloul?

                            Ce este acest obiect?

                            Care este elevul premiat?

                            Câți sunt elevi?

complement direct: Pe cine ai chemat la petrecere?

                                Ce ai văzut?

                                Pe care l-ai trimis în excursie?

                                Pe câte ai întrebat?

complement indirect: Cui îi duci cadoul?

                                  Căruia i-a dat cartea?

                                  Câtorva le-ai spus povestea?

complement prepozițional: Cu cine te întâlnești?

                                           Cu ce ai scris lucrarea?

                                           În care dormim?

                                           Despre câte ați vorbit?

complement circumstanțial:

                 de loc:             Spre cine alergi?

                                         Pe ce stai?

                                         În care vom locui?

                 de timp:          După cine a ajuns Ion la şcoală?

                 de mod:          Decât cine erai mai înalt? 

                 de cauză:         Din cauza cui ai întârziat?

                 de scop:           Pentru ce sunteți mereu pregătiți:

atribut pronominal:         Apele cui se revarsă în Dunăre?(râului)                                       

atribut adjectival:            Ce carte ai citit?

                                        Care pix îți place?

                                        Câți colegi vor veni?

Propozițiile construite cu pronume interogativ sau cu adjective interogative sunt folosite în frază ca propoziții subordonate față de regentă.

    ex: Știți 1/cine lipsește astăzi?2/

          Tu nu ai aflat1/ce temă ni s-a dat?2/

 

                                   Pronumele relativ (folosit numai ÎN FRAZĂ)

subiect:                        Am cules floarea 1/care mi-a plăcut.2/

                                    Cine învață 1/reușește.2/

                                    Ce ție nu-ți place, 1/altuia nu-i face.2/

nume predicativ:         M-am întrebat 1/care este cartea preferată?2/

                                    Profesorul a stabilit 1/al cui este premiul.2/

                                    Am aflat1/ce vor deveni după examene.2/

                                   Nu știe 1/ce este o eclipsă. 2/

complement direct:   Am ales cartea 1/pe care mi-am dorit-o.2/

                                   Pe cine am ascultat 1/a știut grijile mele.2/

                                    Eu am înțeles 1/ce-mi povestește el.2/

complement indirect:  Am cules floarea 1/căreia i se spune crin.2/

                                     Cui i-am spus povestea 1/nu m-a crezut.2/

complement prepozițional: Iubesc filmele1/ despre care mi-ai povestit.2/

                                            L-am întrebat 1/despre cine vorbește. 2/

                                            Mă gândesc 1/cu ce să mă îmbrac la petrecere.2/

complement circumstanțial:

                de loc:                       Merg pe drumul 1/pe care au mers bunicii mei.2/

                                                  Am aflat1/ în ce  ține scrisorile. 2/

                                                  Admirăm munții 1/ spre care ne îndreptăm pașii. 2/

               de timp:                     Mi-am amintit ziua 1/ în care am primit vestea. 2/

               de mod:                      Nu-mi dau seama1/ ca și cine au dansat în concurs.2/

                                                  Știm1/conform cui ai procedat.2/

               de cauză:                    Nu am aflat1/din cauza cui am fost pedepsiți.2/

               de scop:                      Este interesant spectacolul 1/ pentru care a exersat.2/

atribut pronominal genitival:    M-am oprit lângă izvorul 1/a cărui apă era rece.2/

                                                  Profesorul știe 1/al cui proiect este mai bun.                                             

atribut adjectival:                      Mă gândesc 1/care carte să o cumpăr.2/

                                                  Zâna a cules 1/ce floare i-a plăcut.2/                              

                  

                                    Pronumele nehotărât

subiect:                                 S-a defectat ceva la televizor. 

                                              Îl invitase altcineva la masă.

                                              Unul are o idee,altul nu-l aude.

                                              Fiecare își are viața sa.

nume predicativ:                   Fiul lui va fi cineva.

                                              Nu voia să devină orice.

                                              Cartea este a oricui.

                                              Cadoul este de la altcineva.

                                              Colegul meu este asemenea oricui.

complement direct:               Aflase ceva nou.

                                              Îl asculta pe oricare.

complement indirect:           Fiecăruia îi voi explica.

                                             Le-am spus tuturor adevărul.

complement prepozițional: Prietenii vorbesc  despre orice.

complement circumstanțial:

                   de loc:                    Se îndrepta spre altcineva.

                                                  Dinaintea fiecăruia se află o poartă.

                   de mod:                  Colegul meu se poarta ca oricare.

                                                  El muncește asemenea fiecăruia.

                  de timp:                  A sosit înaintea tuturor. 

                                                 Am ajuns acolo odată cu toți. 

                  de cauză:                 Din cauza multora vom pierde.              

atribut pronominal genitival:        Părerile unora mi s-au parut interesante.

atribut pronominal prepozițional: Sfaturile de la oricare m-au ajutat.    

                                                       Purtarea asemenea oricui este dăunătoare.

adjectivul pronominal nehotărât:   O altă idee a fost acceptată.

                                                       Pe oricare om  îl pasionează sportul.

Locuţiunea pronominală nehotărâtă este grupul de cuvinte cu înţeles unitar care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.

ex: cine ştie cine, cine ştie ce, nu ştiu care, nu ştiu cine,, nu ştiu cât, te miri cine, te miri ce, te miri cât 

!!!!!!Atenţie la valorile următoarelor cuvinte:,,un”:

 a) Pe stradă trecea un om. – articol nehotărât

b) Am văzut un copil aici şi altul acolo.—adjectiv pronominal nehotărât

c) Am văzut un copil aici şi doi acolo. – numeral cardinal cu valoare adjectivală

 

                                         Pronumele negativ 

subiect:                                      Nimeni n-a ieșit din casă.

nume predicativ:                       Câștigătorul concursului nu este niciunul dintre cei prezenți.

                                                  Cadoul nu este de la niciunul dintre ei.

                                                  Caietul este al niciunuia.

complement direct:                   N-am primit nimic.

complement indirect:                Nimănui nu-i i-am spus adevărul.

complement prepozițional:       N-am vorbit cu nimeni.                                        

complement circumstanțial:

                   de loc:                       N-am mers la nimeni în vizită.

                                                     Nu s-a oprit în fața nimănui.  

                   de mod:                     Nu vorbește asemenea niciunuia dintre ei.

                   de timp:                     Atunci nu va explica înaintea niciunuia.

                   de cauză:                   Nu s-a întâmplat din pricina niciunuia dintre ei.

                   de scop:                     Nu s-a pregătit în vederea niciunuia dintre ei

atribut pronominal genitival:  Cartea niciunuia n-a fost cumpărată.

atribut pronominal prepozițional: Mesajul de la niciuna dintre ele nu a fost înțeles.

atribut adjectival:                          Niciun om nu este în pericol.

!!! atenție: Formele pronumelui negativ: niciunul, niciuna şi ale adjectivului pronominal negativ corespunzător: niciun, nicio se scriu legat.

Atunci când segmentele componente au alte valori se scriu în două cuvinte:

- Conjuncţie + pronume nehotărât: Nu îmi place nici unul, nici celălalt.

- Conjuncţie + numeral: Nu voia să cumpere nici o floare, nici două cărţi, voia să plece acasă.