pomii-nfloriți....

Pomii-nfloriți din noapte
par candelabre,așa-s de albe florile voalate!

Sunt flori?sau stol de albe porumbițe
ce-așteaptă semnul zborului spre casă?

 Florile țes dantele, coronițe,
Iar pomii parcă-s gătiți în straie de mireasă!

Dar, când s-au desfăcut așa de dalbi?
Aveau doar muguri fragezi până ieri,
Precum coconii fluturilor albi,
Țineau închise-aripile de îngeri!

Pomii-nfloriți mă-nvață: ca floarea, să port haină albă-n viață!

compunere--Despre fotografie...

-o familie fericită---

   Fotografia există de două secole. De două sute de ani fotografia contribuie la scrierea istoriei. Fotografiile au stat drept dovadă a unui număr extrem de mare de evenimente care au marcat lumea. Care au schimbat-o. Fotografiile îngheață acel moment și îl transmit mai departe. Cu adevăratul mesaj. Cu exact starea din acea clipă. Fotografiile nu mint.Am văzut fotografii cu aspecte din cele două războaie,imagini cutremurătoare din lagărele morții,imagini cu peisaje de vis din locuri neștiute de mulți oameni,unele luate chiar din navele spațiale

   Privind în jur mă-ntâlnesc cu fotografii peste tot. Avem acasă tablouri cu chipurile persoanelor dragi,îmi place să-i privesc pe cei din familie,să le văd chipurile pe care le aveau cu ani în urmă:ce frumoasă era bunica în tinerețe,ce sportiv era bunicul,ce mult seamănă fratele meu cu tata,când era licean,ce chip superb de fotomodel avea mama.Doamne!ce minunată le-a fost viața!ce chipuri fericite aveau la diverse evenimente:în școală,la petrecerile din adolescență,în vacanțe,la venirea mea pe lume-se văd lacrimile pe obrajii emoționați...mă văd făcând primii pași,apoi la grădi recitând...a!prima zi de școală,tortul la șapte ani.Fiecare fotografie îmi aduce aminte de clipele trecute,pe unele mi le amintesc,pe altele le-am uitat,dar acum,da!le retrăiesc.Zâmbesc...aș vrea să întorc timpul...nu! mai bine merg înainte și voi înscrie alte și alte momente din viața mea pe care le voi retrăi ,privindu-le peste ani.Mă uit în reviste și de multe ori trec peste text și privesc doar imaginile,mă aștept ca fiecare poveste să aibă o ilustrație atașată, merg pe stradă și mă  întâlnesc cu fotografii prin tot felul de panouri publicitare,pe care le admir sau nu,pe care le apreciez sau nu. Dar ele fac parte din viața noastră,a oamenilor. Mă gândesc că fiecare persoană e un fotograf prin camera pe care o are cu el, fie că-i un telefon sau un aparat compact. Orice ar fi ai o cameră cu tine cu care poți fotografia oriunde sau pe oricine.

   Eu cred că fotografia că nu este artă, ci este memorie emoţională,devine astfel un depozitar al realităţii ce prinde viaţă prin emoţia imprimată, o voce ce vorbeşte despre ce ştim şi ce nu ştim, este ochii noştri acolo unde noi nu suntem sau, din contră, este vocea noastră când nu avem curaj să vorbim.

   

clasa a7a--ScrisoareaIII--

SCRISOAREA III-pag.156(citește textul!!!)

Ex.1=Primul tablou, lucrat intr-o impletire de metafore, personificari, repetitii, inversiuni, transpune pe cititor intr-o atmosfera de fabulos oriental. Autorul infatiseaza, prin alegorie, visul unui sultan de a deveni stapanul lumii. Luna, prefacuta in fecioara, coboara pe pamant, chemandu-l pe sultan, intr-un straniu joc nuptial; apoi, din inima lui, creste un arbore urias, a carui umbra cuprinde intreaga lume. Desteptandu-se, sultanul interpreteaza visul ca fiind trimis de profetul Mahomed. intelege astfel ca destinul a hotarat ca, "din dragostea lumeasca", un imperiu "se va naste".Este vorba, desigur, de un vis simbolic, sugerand dorinta de expansiune a Imperiului Otoman, de cotropire a unor -popoare pasnice:
"Iara flamura cea verde se inalta an cu an, Neam cu neam urmandu-i zborul si sultan dupa sultan. Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid... Pan-in Dunare ajunge furtunosul Baiazid..." 

 Al doilea tablou prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la Rovine in campii".

Autorul con­tureaza, cu acest prilej, portretele morale ale celor doi conducatori de osti, slujindu-se de acelasi procedeu ronan-tic, al antitezei.

Al treilea tablou este descriptiv si infatiseaza lupta de la Rovine, din 1394, Eminescu slujindu-se, pentru evocarea ei, de stralucite imagini vizuale, de miscare si auditive.
Al patrulea tablou, tot descriptiv, zugraveste odihna luptatorilor. Unul din fiii viteazului domn trimite satiei sale, "de la Arges mai departe", o scrisoare de dragoste, alcatuita in stilul creatiilor populare.
Partea a doua a poemului cuprinde o imagine pmo-ramica a prezentului decazut. Dupa ce se intoarce inta o data spre "veacul de aur", pentru a-i elogia pe domnitorii, creatori "de legi si datini", ascutisul satirei se indreapta spre demagogia patriotarda a vremii sale.

Ex.2=Lupta de. la Rovine este infatisata, in a doua parte a tabloului, cu o maiestrie artistica deosebita.

Este o adevarata gravura de epoca. Tensiunea psihologica este inlocuita cu tensiunea luptei, cu confruntarea ostilor, autorul reusind sa evidentieze vitejia armatelor lui Mircea, deci vitejia intregului popor roman.

Fiind un razboi de aparare a independentei nationale, intreaga armata romana isi mobilizeaza puterea de aparare.


Ostirea romana iese naval­nic din umbra intunecoasa a codrului si loveste fulgerator pe dusmani:
"Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa".

Iuresul bataliei va fi zugravit de poet prin folosirea indeosebi a imaginilor vizuale, auditive si motorii. Nu lip­sesc (fireste) diferitele figuri de stil, epitete, repetitii, in­versiuni, dar mai ales comparatiile si metaforele, prin care se obtine o imagine simfonica a tabloului. De exemplu, in acord cu hiperbola ("codrul clocoti") este enumerarea: (clocoti... "de zgomot", "de arme", "de bucium"), dar si repetitia ("mii de capete pletoase", "mii de coifuri luci­toare") in care superlativul popular "mii de" este expresia unei forte pe care nimeni n-o banuia. Epitetul are rol de a vizualiza imaginea ("coifuri lucitoare").
Miscarea abia dezlantuita creste vertiginos, iar patriotis­mul este demonstrat prin faptele eroismului colectiv:

"Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn Si in caii lor salbateci bat cu scarile de lemn, Pe copite iau in fuga fata negrului pamant, Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni Orizonu-ntunecandu-l , vin sageti de pretutindeni, Vijaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie.., Urla campul si de tropot si de strigat de bataie".

Procedeeleprin care autorul obtine aceasta miscare a "vijeliei ingrozitoare" (metafora) sunt felurite: mai intai semnalam forta sugestiva a verbelor "implu", "roiesc", "iau in fuga", "scanteie", "se intind", "vajaind", "urla", Re­memoram, de asemenea, expresivitatea sugestiva a verbului "roiesc", capabil sa noteze agitatia albinelor, ca si a sin­tagmei referitoare la ostenii capabili sa "ia ii fuga fata negrului pamant" - in care locutiunea verbala e magistral imbinata cu personificarea si inversiunea; aceasta lasa im­presia unei multimi de osteni in necontenita crestere. Miscarea dobandeste relief si prin nuantarea, in culori de­osebit de vii, a imaginilor ("cai salbateci", "lanci scanteie lungi in soare", "orizonu-ntunecandu-l " etc), incat totul se transforma intr-o imagine cinematografica. Ritmul alert se obtine mai ales prin aliteratie simpla si complexa ("Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie"). De asemenea, terme­nii onomatopeici contribuie la cresterea accelerata a ampli­tudinii muzicale, ei aflandu-se intr-o subtila gradatie: ("freamat", "zbucium", "clocoti", "zgomot", "de arme", "roiesc", "urla" (campul), "ropotul de grindeni" - cul­minand intr-un cuvant care exprima sintetic toata atmos­fera:

"durduind soseau calarii", cu intelesul de "a cutremura", "a dudui", "a zgudui".

Apar si hiberbole care gigantizeaza totul, dar si comparatia (care asociaza mereu forta naturii cu forta omului):

"Orizonu-ntunecandu-l , vin sageti"; "Pe pamant lor li se pare ca se naruie tot cerul"). Sagetile vin "ca nouri de arama", "ca plesnetul de ploaie"; imparatul striga "ca si leul in turbare"; asabii cad "ca si palcuri ri­sipite"; sagetile suiera "ca si crivatul si gerul"; calaretii soseau "ca un zid inalt de suliti", ale tarii steaguri vin "ca potop ce prapadeste", "ca o mare turburata".




Prin tehnica basoreliefului este scoasa in prim plan oastea romana care domina campul de bataie. Romanii "printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti" (metafora si inversiune), iar Mircea, mare comandant de osti, asigura, prin exemplul personal, victoria armatei sale, vadindu-se un bun strateg si bun tactician:
"Mircea insusi mana-n iupta vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calca totul in picioare".

Pronumele de intarire "insusi", pus langa substantivul propriu "Mircea", detine si accentul afectiv. Repetitia, la randul ei, mareste si mai mult efectul bataliei, care se desfasoara intr-un ritm ametitor. in acelasi scop, Eminescu foloseste comparatiile homerice (spectaculoase) si hiperbolele, cum am vazut in exemplele de mai sus:

"Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti".

Antiteza, procedeul fundamental din acest tablou, (dar si din intregul poem) este un mijloc magistral de-a infatisa batalia de la Rovine ca pe o uriasa revarsare a maniei pedepsitoare a romanilor: in tabara invadatorilor, domina haosul: ,
"in zadar striga-mparatul ca si leul in turbare, Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare; in zadar flamura verde o ridica inspre oaste, Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste, Caci se clatina rarite siruri lungi de batalie; Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie, in genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna, Cand sagetile in valuri, care suiera; se toarna Si, lovind in fata,-n spate, ca si crivatul si gerul, Pe pamant lor Ii se pare ca se naruie tot cerul".

Sa observam bogatia verbelor de miscare la prezentul istoric, dar si la imperfect ("veneau", "striga", "soseau") sau la gerunziu ("lovind", "durduind", "rupandu-si", "gonind") ca si prezenta anaforei (o repetitie la inceput de vers).
Fratia om-natura spulbera inca o data agresivitatea invadatorului:
"Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana, Si in urma lor se-ntinde falnic.armia romana".

Simfonia luptei culmineaza prin strigatul de triumf al poetului (detectabil in comparatia "ca pleava vanturata", dar si printr-o tonalitate majora, realizata prin vocale deschise, sub accent, a ritmului trohaic). E aici o cadenta martiala, oastea lui Mircea cel Batran fiind ordonata ca pentru o parada militara festiva.
Tonalitatea de oda este sustinuta atat prin ritm (trohaic), cat si prin masura versurilor (de 16-17 silabe) la care se adauga rima imperecheata. Fraza eminesciana este plina de cursivitate si de echilibru. Predomina raportul de coordonare, fata de cel de subordonare. De exemplu:

"Eu nu ti-as dori vreodata /sa ajungi/sa ne cunosti/, Nici /ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti./" Propozitia a 4-a are exprimata doar conjunctia coordonatoare "nici", care leaga doua propozitii negative:

"Eu nu ti-as dori vreodata" cu "Nici nu ti-as dori".

Aceasta omitere a predicatului are ca urmare o concentrare a exprimarii, iar avertismentul cuprins in prima propozitie devine si mai puternic, capatand o tonalitate dramatica.


Uimeste si incanta la Eminescu miscarea muzical-simfonica a luptei; totul da impresia unei orchestratii in care instrumentele intra treptat, imprimand o crestere trepidanta a vuietului, pana la explozia finala a triumfului

Ex.3= tabloul prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la Rovine in campii". 

Ex.4=finalul luptei de la Rovine

Ex.5= Cel mai încărcat de podoabe stilistice este fragmentul bătăliei de la Rovine, unde avem o adevărată tornadă de mijloace artistice:

-   epitete: „poala… verde”, „capete pletoase”, „negruluipământ”, „caii sălbateci”, „flamura verde”, „zid înalt”, „mare turburată”.

-   comparaţii: „ca nouri de aramă”, „ca ropotul de grindeni” „ca vijelia” „ca şi crivăţul şi gerul”, „ca un zid”, „ca potop”, „ca o mare”. -metafore: „călăreţii… roiesd\ „după un semn”, „nouri de aramă”, „săgeţile în valuri … se toarnă”, „grindin-oţelită”, „large uliţi”.

-   hiperbole: „câtă frunză câtă iarbă”, „înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi’.

-   metonimii: „codrul clocoti… de arme şi de bucium”, „coifuri lucitoare ies”, „pe copite iau în fugă faţa negrului pământ”, „lănci scânteie”, „arcuri se întind”, „urlă câmpul”, „şi de tropot şi de strigăt”, „umbra morţii se întinde”, „se clatină … şiruri”, „săgeţile … şuieră”, „se năruie tot cerul”, „calcă totul în picioare”, „durduind soseau călării”, „se-mprăştie a duşmanilor şiraguri”, „veneau a ţării steaguri”, „păgânitătea e ca pleava vânturată”, „orizonu-ntunecându-l vin săgeţi”.

-   repetiţii: „care vine, vine, vine”, „tot mai mare şi mai mare”.

-   simboluri: „flamura verde”, „a ţării steaguri”, „ după un semn”.

- aliteraţii: „codrul clocoti”, „vâjâind ca vijelia”, „plesnetul de ploaie”. Preponderenţa metonimiilor, a rimelor rare, a ritmurilor alternante, a metaforelor, care dau relief ideilor, exprimă, de fapt, vigoarea spiritului eminescian. Ritmul cristalizează ideea poetică, de aceea continua alternanţă şi marea varietate a ritmurilor utilizate de Eminescu dau conturul timbrului unic, care, aşa cum arăta Garabet Ibrăileanu, este o trăsătură fundamentală a originalităţii actului de creaţie.

În balada,,Pașa Hassan”,Coșbuc evoca batalia de la Calugareni din anul 1595, elogiaza eroismul ostasilor romani sub conducerea lui Mihai Viteazul si satirizeaza lasitatea turcilor si a conducatorilor acestora. La inceputul poeziei se infatiseaza figura impunatoare a lui Mihai care patrunde vijelios printre dusmani urmat de vitejii sai. Maretia eroului este evidentiata prin constructia metaforica cu ,,fulgeru-n mana”, iar tumultul luptei se releva prin imagini vizuale, auditive si motorii. Avantul eroic al romanilor contrasteaza cu spaima si dezordinea din ostirea turcilor. Iuresul luptei este surprins prin verbele urland, s-arunca si prin substantivele flinte si fum. In aceasta parte a baladei este infatisat Pasa Hassan caracterizat de la inceput prin lasitate. In contrast cu pasa care se multumeste sa dea porunci, ramanand departe de primejdii, domnitorul romanilo se avanta asupra paganilor, incurajandu-si ostasii prin fapte. Comparatiile ca volbura toamnei, ca lupu-ntre oi, verbele frange, bate, vantura, adverbele degraba, inapoi pun in lumina vitejia legendarului Mihai. Provocat la lupta deschisa de catre domnitor, pasa alearga ingrozit pierzndu-si demnitatea de conducator gandind ca orice moarte este mai usoara decat cea survenita in confruntarea cu ghiaurul Mihai.

Ex.6= Cuvintele voievodului dovedesc intelepciunea si patriotismul sau. Patriotismul domnitorului este evidentiat nu numai prin vorbe ci si prin fapte, deoarece bun conducator si strateg, in timpul luptei este un adevarat exemplu pentru ostasii romani pe care-i conduce la victorie:

„Mircea insusi mana-n lupta vitejia ingrozitoare

Care vine, vine, vine, calca totul in picioare.”

Intre vorbele sale intelepte si faptele lui si ale oamenilor sai exista o concordanta deplina caci, „peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata”. Mircea exprima ideea ca Domnul apartine tarii, subliniind ideea legaturii dintre romani si pamantul unde dorm oasele inaintasilor. Pentru a sublinia trasaturile morale caracteristice ale lui Mircea, autorul foloseste antiteza permanenta cu Baiazid. in acest personaj M.Eminescu a intruchipat demnitatea de neclintit si patriotismul fierbinte al poporului roman, care a luptat veacuri de-a randul pentru apararea fiintei nationale.La fel și în portretul lui Mihai, hotararea, darzenia, energia si curajul eroului se desprind, in primul rand, in timpul bataliei cu ultimele forte ale turcilor trimise de Hassan pe campul de luptă. Mihai este vazut astfel de ochii ingroziti de spaima ai pasei, asemenea unui urias care domina campul de lupta si care baga panica in dusmani. Imaginea lui se realizeaza ca un reflex al spaimei.

Ex.7=  Poemul eroic este o opera culta in versuri in care se povestesc fapte istorice marete sau legendare din trecutul unui popor, savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile.
Batalia de la Rovine este un tablou plin de dinamism in care se reliefeaza vitejia, iubirea de patrie dar si virtutile ostasesti. Cei doi conducatori trec in planul al doilea, in prim plan fiind ostile.

compunere--De ce mi-e frică???.....

Frica este o stare emoțională creată de mintea noastră în unele situații incerte. Atunci când nu știm ce urmează să se întâmple, ne imaginăm viitorul, pozitiv sau negativ. Atunci, când scenariul este negativ și credem că se va întâmpla ceva rău, ne cuprinde frica.

De cele mai multe ori, ea este cauzată de lipsa încrederii în sine, care are două componente:

- teama că nu suntem suficient de: buni, talentați, deștepți, frumoși, etc.

- teama că nu merităm să fim iubiți.

Mama mi-a spus cele de mai sus,apoi m-a încurajat așa: Să nu uiți că frica este doar în mintea ta, este o plăsmuire a minții, o creație  a ei. De aceea, pentru a o dizolva și transforma în putere, trebuie să pătrunzi în mintea ta și să cauți soluții. Tot ce trebuie să știi este că ești capabil să faci asta și că îți ești dator ție să te eliberezi.

  Apoi mi-a mai spus că fricile pot fi multiple: frica de singurătate, de boală, de schimbare, de nou, de necunoscut, de întuneric, de pierderea cuiva drag, de pierderea libertății, de umilință.... Ele sunt atât de puternice, încât ne blochează, ne acaparează toată atenția și concentrarea, ne distrag de la multe lucruri pe care ar trebui să le facem.

  Încă de când eram mic, am avut momente în care mă simțeam învăluit de gânduri și mi se face frică. Întotdeauna noaptea sau când era întuneric. Pur și simplu, întunericul îmi transforma mintea într-un mediu prielnic gândurilor prăpăstioase

  Nimeni nu vrea ca toată viața să poarte greutatea pe umeri, nimeni nu știe cum poate scăpa de trăirile astea, dar le simte aproape mereu când nu e lumină.

  La mine a început cu o întâmplare povestită de o vecină, că într-o seară, nu știu ce necunoscuți încercau ușile apartamentelor și când li s-a deschis, indivizii au început să pună întrebări despre cine stă la apartamentul cutare, dar la numărul de sus? Vecina interogată a avut prezența de spirit să le spună că vecinul de vis-a-vis e polițist. Au plecat. S-a pus lacăt pe ușa din spate și nimeni, în afară de femeia de serviciu, n-are cheie.

   Și deodată am înțeles că: VIAȚA este minunată, dacă nu te temi de ea. Am făcut experimentul de a sta 15 minute pe întuneric,am cântat,am dansat,am râs de unii colegi,aducându-mi aminte prostiile lor,mi-am impus curajul de a mă privi în întuneric,am văzut undeva departe o lumină și am simțit cum frica se transformă în forță.

   Așa am înțeles că pot fugi de temerile mele,pot să-ncerc să le evit,dar nu pot fugi la nesfârșit,trebuie să le înfrunt,iar apoi voi fi liber total.Dacă sunt prins cu 100 de sfori,voi fi captiv,dacă scap de 99 din temeri și rămân cu o singură sfoară,încă nu sunt liber.Așa că voi scăpa de toate 100,voi fi liber și-mi voi trăi viața fără frică de întuneric,de nimeni și nimic.VOI FI UN ÎNVINGĂTOR!!!!

compunerea--tabloul--Noapte înstelată

„Noapte înstelată” este  una dintre capodoperele semnate de pictorul olandez Vincent van Gogh, unul dintre cei mai mari reprezentanți ai post-impresionismului. Lucrarea este una reprezentativă, prin tușe și compoziție, pentru stilul acestui mare pictor modern. Lucrarea a fost finalizată în salonul sanatoriului în care van Gogh și-a petrecut ultima parte a vieții. Pictată în anul 1889, unul dintre cele mai cunoscute peisaje nocturne ale artistului înfăţişează priveliştea văzută de la fereastra camerei artistului din sanatoriul în care era internat. Partea centrală arată satul Saint-Remy sub un cer învolburat.
 Liniile învolburate și formele distorsionate creează o atmosferă intens emoțională. El este unul dintre cunoscutele peisaje nocturne ale lui Vincent( a pictat noaptea cu ajutorul unei lumânări pe care a pus-o într-o pălărie)și reprezintă o demonstrație impresionantă a modului unic de percepție și interpretare a naturii de un artist care a știut să își proiecteze sentimentele asupra lucrurilor din jurul său. În această perioadă, Van Gogh își pierduse credința, dar mărturisește că mai simte "o groaznică nevoie de - oare pot spune cuvântul - religie. Și atunci mi se întâmplă să ies noaptea să pictez stele. " Artistul a pictat cerul înstelat cu un sentiment teribil în fața măreției Universului. Totuși nu e vorba de o trăire neașteptată,spontană, planul fiind frumos calculat cu copacii profilați pe fundal, echilibrând compoziția.

În acest peisaj nocturn, compoziția e dominată de cerul înstelat,brăzdat de nori ondulați,stele ce strălucesc și o semilună puternic evidențiată.Cerul,luna și stelele sunt înlănțuite într-un ritm unduios.. Culorile predominante sunt albastru, galben si verde. Cerul menține ochiul privitorului ocupat în labirintul creat în jurul stelelor din nenumărate linii și puncte. Stelele, neobișnuit de mari și de strălucitoare, sunt înconjurate de o aureolă și par că se învârt continuu pe firmament. Semiluna degajă o lumină atât de puternică, încât poate fi comparată cu soarele. Spirale de lumină străbat cerul ca niște valuri, dând naștere unor reprezentări extrem de stilizate ale Galaxiei. Chiparoșii saltă spre ceruri ca limbile de foc, dar întunecimea lor transmite o senzație de greutate, astfel că sentimentul de mișcare nu devine copleșitor
Alături de chiparoși, numai biserica se ridică deasupra dealurilor..

  La poalele dealurilor ondulate se distinge un oraș în care unele case au ferestrele luminate. . Centrul orășelului este biserica, care tronează deasupra celorlalte clădiri, ca un simbol al stabilității dar conferind locului un aspect retras.

La stânga picturii se poate observa o structură masivă întunecată. Aceasta contribuie la senzația de izolare. Comparând-o cu restul obiectelor din tablou, structura pare gigantică. Unduindu-se la fel ca norii și cerul, ea oferă senzația de adâncime tabloului. De asemenea reprezintă un element extrem de important, deoarece îmi oferă mie,privitorului, ocazia de a fi parte din tablou: Ce este structura, ce reprezintă?sunt întrebări pe care mi le pun în gând și pe care le voi desluși în alte momente.... 

Tabloul relevă o scenă pe care eu o simt familiară,de parcă aș fi stat alături de pictor și i-aș fi urmărit mâna talentată.

(Din 1941 pictura este expusă la Muzeul de Arta Modernă din New York.)

compunere--Pădurea (descrierea obiectivă--subiectivă)

Descriere obiectivă:

Pădurea este o componentă a mediului terestru cu cea mai complexă structură și are o mare importanță economică, socială și ecologică.  Astfel, plantele sunt reprezentate prin arbori, arbuști și diferite specii ierboase.

             În pădure se întâlnesc ciuperci, licheni,. alge, bacterii etc.

             Aici trăiește o mare diversitate de animale. În pădure viețuitoarele sunt dispuse în straturi succesive care, în general, corespund cu dispunerea pe verticală a vegetației. Pădurea, datorită copacilor săi, are o climă moderată care influențează  zonele înconjurătoare. Ea menține umiditatea și scade temperaturile extreme din timpul verii și iernii; de asemenea, micșorează puterea vânturilor,copacii rețin picăturile de apă pe frunze și ramuri, care apoi se scurg, astfel nu se ridică nivelul apelor râurilor.

       Datorită fotosintezei, ea îmbogățește atmosfera cu oxigen, contribuind la menținerea vieții.

       Pentru omul modern, pădurea este un loc recreativ, de odihnă și uneori terapeutic.

        Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit lemnul copacilor din pădure. Fructele și florile de pădure se folosesc la ceaiuri sau pentru obținerea unor medicamente, se consumă proaspete sau preparate. Datorită tăierilor efectuate de om ,furtunilor puternice, incendiilor, astăzi există suprafețe întinse de pe care pădurea a fost nimicită.

       

Descrierea subiectivă:

    Privită de undeva de la înălțime,pădurea pare un uriaș ce urcă domol coline,poteci neștiute,pentru a ajunge la un pisc prăpăstios,unde numai vulturii se-avântă.Îi caut  frumusețile, farmecul și viața ei trepidantă dimineața,când soarele începe să-i pătrundă ascunzișurile.
Privirea-mi se încântă de lumina care se cerne în ploaie deasă și caldă de raze,iar roiuri de musculițe, granguri și sticleți, pițigoi și cintezoi pictează verdele pădurii cu coloritul penelor și înfiorează văzduhul cu trilurile lor.Gâzele dansează amețitor,fluturii se joacă pe deasupra ierbii dese  și a florilor multicolore,transformând locul într-o sală de bal.Pătrund în adâncu-i ,unde lumina ajunge mai greu și-mi pare că sunt înconjurat de taine,mistere,foșnete ca o chemare nedeslușită.Este o pădure fantastică în care aburii se ridică înconjurând copacii în tăcerea de nuanțe verzui-culoare ce-mi dă senzația de iluzie,de basm.Ierburi uriașe se cațără pe trunchiurile copacilor,cerându-le ajutor,iar privind spre Cer printre crengile dese, îl văd acoperit cu un abur verde.Străbătută de izvoare repezi,pădurea ascultă simfonia picăturilor ce se strecoară printre rădăcini și pietre acoperite de flori delicate.Într-un culcuș ferit ,un iepure alb privește stejarul imens din față,așteptând să apară o zână  bună,care i-ar alunga singurătatea.E liniște,cald și răcoare,câte o picătură de apă îmi cade pe mână a rămas de la o ploaie ce-a trecut cândva.E ca-n Paradisul visat.....

compunere--- Despre sănătate...

Stau de multe ori de vorbă cu bunica mea cea înțeleaptă și-mi spune câteodată,văzându-mă dezordonat,că sănătatea este darul cel mai frumos şi mai bogat pe care divinitatea și natura mi l-a  făcut la naștere...cea mai preţioasă comoară şi cea mai uşor de pierdut. Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă. Apoi adaugă cu supărare că această comoară este tot mai rău păzită de noi,oamenii,,de azi”.În gândul meu știu că într-o lume a calculatoarelor şi a tehnologiilor moderne, eu și cei din jur suntem de orice mai interesat decât de sănătate,ba chiar trăim fără a ne gândi că ar avea rost să facem ceva pentru acest DAR.Mi-am amintit de momentele când am fost răcit,cum toți se-nvârteau în jurul meu,cum mama îl privea cu îngrijorare pe medic,îi asculta sfaturile,nu dormea ore,ascultându-mi respirația și ce bucurie îi strălucea în ochi,când îmi vedea privirea vioaie,dornică de viață. Atunci conștientizez faptul că trebuia sa fiu atent la felul cum mă îngrijesc, promițându-mi că voi avea mai multa grijă, însă curând ca și alții îmi uitam propriile promisiuni…. și regrete….
Dacă ești sănătos, trăiești mult și bine! Asta ne dorim cu toții. Iubim viața.
Oamenii au trăit milioane de ani într-o intimă comunicare cu natura, cu fauna și cu vegetația ei, din acest cadru, el și-a extras cele necesare, pentru a se adăposti, pentru a se hrăni și pentru a se îmbrăca. A căutat leacuri contra bolilor, tratamente naturale din plante ,pentru a-și conserva sănătatea,ba chiar a visat la ,,tinerețe fără bătrânețe”....
Ne dorim o sănătate de fier, însă…. facem ceva pentru asta?
Ar trebui să acordăm mai multă atenție felului cum trăim și ne hrănim,ce atenție acordăm mișcărilor fizice, cu toate că în zilele noastre este din ce în ce mai greu să ne păstrăm sănătatea intactă, cu atâtea E-uri existente în alimente și cu atâta stres în viața cotidiană,chiar dacă suntem încă sub grija celor mari.
Animalele au fost primii medici formați de natură. Omul a studiat comportamentul animalelor și a învățat, voind să-și păstreze sănătatea sau pentru a se însănătoși. Astfel, au imitat animalele și au intrat în posesia unor mijloace terapeutice, după ce le-au testat pe propria piele.Am privit o pisicuță bolnavă,câteva zile a stat nemișcată,fără a se văicări ca noi,oamenii. Am citit în basme și am înțeles despre miracolele medicinei naturiste,leacurile vindecătoare, transmise din generație în generație.Dar medicamentele? Acestea sunt prescrise de medic, dar trebuie să cunosc regulile de bun simț,pentru a le lua,numai la indicații corecte.

Și pentru că e primăvară,am aflat că 25 martie este ziua Pământului,când fiecare fir de praf,de floare,frunză,de senin al cerului ne roagă să avem grijă de pământ,de sănătate,de viață!

compunere--Despre curcubeu...

Dincolo de semnificaţia sa principală, de semn al păcii și al speranței, deoarece leagă cerul de pământ, curcubeul reprezintă legământul cel nou prin Întruparea şi Moartea Domnului Iisus Hristos, este Chipul păcii, simbolul Fecioarei Maria, împăcarea lumii cu Dumnezeu.Cele şapte culori ale curcubeului sunt privite ca cele şapte Taine pe care fiecare om le primește la naștere.Am privit curcubeul ca pe un pod plutitor al cerului,o scară cu șapte culori,un portativ cu șapte note muzicale,un calendar cu  cele sapte zile ale săptămânii.

Știam de la orele de fizică așa: Curcubeul este, din punct de vedere ştiinţific, un fenomen optic şi meteorologic atmosferic manifestat prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat, atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. Curcubeul se observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont. Uneori se poate produce şi curcubeul de Lună -curcubeul lunar sau curcubeul din timpul nopţii, care poate fi observat în nopţile senine cu Lună Plină.
După o ploaie de vară,am ţinut curcubeul în palmă,l-am privit și l-am văzut ca o tapiserie cerească ţesută de vânt,o punte de culori pe care pot urca spre tăriile cerești; altădată o mână nevăzută a  aruncat ,precum valurile marii când se izbesc de stâncile de la țărm, culori care aduc ochilor mângâierea bucuriei nemărginite... le simți ca un balsam sufletesc.                                                                                                                                                                                                                                    Fiecare culoare îmi spune:deschide-ți inima și sufletul și îndreaptă-te către frumos,fiindcă speranța ta de mai bine nu va rămâne fără răspuns și mai ales,fără un ecou nedefinit și totuși,atât de fermecător.. .să nu disperi...trimite lumii tot ce ai mai frumos și mai bun în tine și radiază de necuprinsul care fascinează un timp care se scurge neîncetat și care totuși,câteodată,ca un dar divin,se mai oprește în loc,pentru tine anume și pentru ce va mai fi...
Astfel gândesc  vorbind cu astrele și rugându-le să nu uite niciodată să-mi arate toleranța divină,prin magnificul Curcubeu al vieții. 

Îi spun omului pe care-l privesc că prietenia noastră este ca un curcubeu: roșie ca un măr dulce cules din pomul vieții; portocalie asemenea unei flăcări arzânde, care nu se stinge niciodată; galbenă ca soarele care îi luminează ziua; verde asemenea unei plante, care nu se va ofili; albastră precum apa, care este atât de limpede; purpurie ca floarea fericirii, care înflorește și aproprie sufletele,indigo ca visele de noapte...este sensibilitatea . Culorile se aşază pe aripile fluturilor și pe obrajii oamenilor, iar aceştia devin mai buni şi mai fericiți, zâmbesc şi uită tristețea cenuşie și-atunci... scriu despre iubire înmuindu-mi pana în culorile curcubeului.

au venit berzele....e primăvarăăăă!!!!!!!!!

compunere--Pasărea Măiastră-sculptură de Brâncuși

N-am văzut decât în albume sculptura ,dar am citit că a fost sculptată în 1910, ,,Măiastra” relevă aspirația lui Brâncuși către perfecțiune.
Se spune că forma pe care artistul a dat-o Păsării Măiastre ne trimite cu gândul la legene și povești. Măiastra, nu este o pasăre obișnuită, ci una înzestrată cu puteri magice, ea l-ajutat pe Prâslea,pe Făt Frumos.
Profesorul de desen mi-a explicat că între 1910 și 1944, Brâncuși a creat 29 de păsări, căutând să exprime esența zborului, care pentru el simbolizează ascensiunea către spiritualitate dincolo de cunoașterea omului. Mi-a plăcut explicația!
Am văzut un album și am înțeles că pentru Brâncuși zborul este „cel mai minunat lucru din natură”.

În povești,Pasărea Măiastră este considerată regina păsărilor, mesagera zânelor, este supranaturală, înzestrată cu puteri magice, o frumusețe unică,cu penaj multicolor,răspândește o lumină celestă. Cântecul ei răsună numai în singurătate, se spune că întinerește pe cel ce o ascultă.

Ipostaza oraculară a Păsării Măiastre apare în baladele populare:
,,Codrule, orice-i vede
Nu spune la maica me;
De mi-i vede mort în tine
Spune maicii că mi-i bine;
De mi-i vede c-am murit
Spune-i că nu m-ai tâlnit;
Lasă-mi frunza de-nvălit,
Crengile de-acoperit,
Să gânea c-am adurnit.
Vântul noaptea și-a sufla,
Crăngile le-a negura
Si pă mine m-or afla.
Cine m-a afla pă mine
Om pemintean n-a ști nime,
Numa Pasărea Măiastră
Ș-a zbura maicii-n fereastră
Și maicii i-a povesti
Unde mi-am putut muri:
În mijlocu pădurii
Ducând doru bădiții;
În mijlocu codrului
Ducând doru dorului.
În alte povești,Pasărea Măiastră poartă numele melodios Andilandi, fiind o zână înaripată ,transformată în pasăre din cauza unui blestem, trăiește în împărăţia Ielelor, spre soare-răsare.

    Iată ce a mai citit: se crede că Pasărea Phoenix este un echivalent al Păsării Măiastre,are darul de a se mistui în flăcări și de a renaște din propria cenușă, ca simbol al focului creator, dar și distrugător al lumii,ca pasăre sacră este asociată Arhanghelului Mihail.
    Pasărea de Foc este un alt nume al Păsării Măiastre,în basme ea apare ca o pasăre miraculoasă, cu un penaj cu sclipiri de aur si argint , cu ochi strălucitori precum cristalele. Poate ca descrierea cea mai frumoasă a Păsării Măiastre este cea imaginată de Petre Ispirescu:,, Toată lumea se mira de frumuseţea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se aşeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, şi toţi câţi o vedea o căinea cum de o aşa pasăre frumoasă şi mândră să nu aibă viers”.
Zborul si frumusețea Păsării Măiastre au fost imortalizate de către Constantin Brâncuși în sculptura aleasă în anul 2000, drept sculptura secolului al XX-lea. Am mai aflat că Brâncuși a ales un soclu asemănător cu Coloana Infinitului,trimițând pasărea spre Universul dorit de oameni.  Brâncuși își închipuie Păsările în văzduh tâșnind impetuos spre cer, spre focul solar, apte să urce neabătut spre bolta siderală, acolo unde materia își pierde,în fapt, greutatea.Privind sculptura,observ că Măiastra lui Brâncuşi este mai apropiată de vultur decât de oricare altă pasăre. Volumele maiestuoase ale vulturului în picioare au fost păstrate, deşi ciocul încovoiat şi ghearele au dispărut prin simplificare, iar masa pieptului a devenit un oval perfect. Această stilizare, împreună cu frontalitatea strict a pozei, sugerează o apropiere de arta primitivă. În dezvoltarea Păsării, forma vertical ascendentă, elementul solar a prevalat asupra formelor curbe şi a formei ovale. Executată din bronz polizat,îi observ pieptul umflat, capul înălţat, gâtul arcuit şi ciocul distinct; e o pasăre destul de grea, de voinică. Ea se apropie de zbor prin volum (poate prin aerul pe care îl ghicim în pieptul rotund) şi prin cântec. Pasărea măiastră este o pasăre cântătoare, o artistă. Cu pieptul înfoiat, împins înainte, pregătită să ne încânte, pasărea aceasta e mai mult despre miracolul sunetului fermecător. Cu forma ei rotundă, mândră şi lucitoare, Măiastra e o pasăre dornică de cântec... E maiestoasă şi statică, ca orice fiinţă care ascunde şi adăposteşte pentru o vreme zborul în ea.                                                                                          ,, Pasărea este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. Aici am avut de luptat cu două mari probleme. Trebuia să arăt în forma plastică sensul spiritului, care este legat de materie. Concomitent, trebuia sa fuzionez toate formele - într-o unitate perfectă. Chiar formele contradictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală, în filosofia mea asupra vieţii, separarea materiei de spirit și orice soi de dualitate rămân o iluzie. Sufletul și lutul formează o unitate. Prin acest oval al trupului Păsării Maiestre, eu am separat și am combinat două mișcări imperioase - una deasupra ovalului și alta dedesubt. Mă întrebam singur: cum trebuie să balansez oare formele, pentru a da Păsării un sens al zborului - fără efort? După cum observaţi, am reușit cumva să fac ca Pasărea Măiastră să plutească.  După cum observaţi, am reuşit cumva să fac ca Pasărea măiastră să plutească.”-CONSTANTIN BRÂNCUȘI---

        “Iată Pasărea Măiastră

    cum își desface aripile în noaptea albastră..

    Și de la mine pare că zboară către Tine

    Iar de la Tine pare că zboară către mine

    Însă ea...

    Este suspendată atât de frumos ..

    Deasupra Eternității”.

((Geometria Păsării este tot geometria pentagonului regulat. Dacă înălţimea ei este într-adevăr  de 61,9 cm, ea ar fi cu o eroare infimă, un multiplu de zece al inversului numărului de aur. Se ştie că:

 Se observă că triunghiurile ascuţite ACD şi A’C’D’sunt triunghiuri de aur iar diagonala C’E’ marchează punctul de inflexiune între linia pieptului şi a gâtului păsării.))

compunere--Iubim natura...

Mă gândesc,văzând reportajele de la televiziune,că ar trebui sa nu mai fie tăiați copacii. Oamenii ar trebui să fie conștienți de importanța aerului pe care îl respirăm,nu de sumele colosale pe care le încasează pe lemnul vândut.Munții par pustii,stâncile se rostogolesc,peisajul este dezolant,animalele,păsările  dispar.Am văzut cum a fost tăiat un copac,i-am auzit vaietul,i-am văzut lacrimile,era ceva disperat ,de parcă striga.

Am rupt o floare și i-am simțit tremurul,se desprinsese de rădăcină,ca și omul,fără,,ai lui”este singur...chiar dacă floarea înfrumusețează o încăpere,va muri,se va ofili în locul care nu este al ei. În toate religiile vechi,am citit,cum este adorat  spiritul copacului, pădurile fiind primele temple ale omului primitiv.
Copacului îi este asociat conceptul de creștere ,,în ani" -arborele genealogic, dezvoltare, protecție, rezistență, înrădăcinare și îmbătrânire. El, copacul, este simbolul stabilității reprezentând: viața, moartea și renașterea.

Mă plimb cu colegii prin parc și ne împiedicăm de gunoaie,sticle,resturi.Dar o priveliște supărătoare mi s-a întipărit pe retină:o lebădă albă se rotea că-ntr-un vals printre gunoaiele lacului,le îndepărta cu ciocul,iar mișcările ei erau așa delicate ,parcă dornice de a se apăra de urât.Oare oamenii n-au observat că  la primul val de ploaie aceste gunoaie devin stăvilare,umplu albiile râurilor,se produc inundații, supraviețuirea viețuitoarelor care trăiesc în adâncuri este amenințat?.A fi eco înseamnă a fi o persoană umană.E comod într-o mașină,înregistrez din fugă imagini de care vag îmi mai aduc aminte,iar, când merg pe pământul reavăn sau prin frunzele toamnei și privesc soarele,norii,simt ploaia, mă întreb ce-au simțit cei doi de pe Titanic,când și-au desfăcut brațele în fața cerului și-al apelor?LIBERTATEA  adevărată,dorința de a trăi curat ca la Facerea Lumii.

Mediul are nevoie de mai mult spaţiu pentru zâmbet decât pentru aer poluat, mai mult aer pentru viaţă decât pentru ploi acide, mai multe ploi pentru renaşterea naturii decât pentru împlinirea apelor cu elemente nenaturale, mai multă apă pentru o compoziţie existenţială sănătoasă decât pentru excesul de căldură ce promite repetarea sfârşitului biblic. De ce să căutăm abia atunci corabia salvării? Ce ar fi să urcăm acum cu toţii în ea? Să ne salvăm viaţa şi mediul! Să fim în trend abordând stilul de viaţă eco!Să ne bucurăm de verdele curat al pomilor,al ierbii,de flori și soare și-atunci vom fi liberi și buni.

compunere--O întâmplare din tabăra de vară la munte...

Compunere=întâmplare dintr-o tabără-vara

Sunt în tabără,departe de oraș ,de casă,de confort.Am plecat ,ca să fiu alături de colegii-prieteni.Într-una din zile, am făcut o drumeţie pe traseul montan Poiana Brașov - Cristianu Mare. A fost frumos,dar greu pentru mine,pieton de oraș,dar glumele ,muzica auzită a pietrișului ce se rostogolea sub pașii noștri,aerul tare, pozele cu peisajele de vis ,ca din filme,m-au făcut să uit de oboseala pe care o simțeam din când în când. Cea mai frumoasă poză a fost aceea în care am surprins de pe vârful unui munte golaș, popasul unui vultur..

N-am simțit când  vântul s-a  înteţit puţin. Era o atmosferă numai bună pentru înălţatul unui zmeu,a strigat unul dintre băieți.Era un desen cu o pasăre,colorat. L-am urmărit cum s-a ridicat la cer  atât de sus, brăzda atât de frumos înaltul cerului, încât nu am răbdat să nu fac un filmuleţ cu telefonul. Deodată s-a petrecut ceva incredibil: un vultur apărut din senin,probabil cel văzut adineauri, a luat în plisc zmeul,s-a rotit deasupra noastră și a plecat, lăsându-ne încremeniți.Srigăte,râsete,alauze,dar pasărea nu auzea.Unde zboară?Sus...unde se-avântă ei,vulturii.Este un zăgan-cuvânt moștenit din limba dacilor,ne explică un om de la cabană,se numește Adonis. Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul-ruginiu cu negrul într-o combinație inegalabilă.Zboară alături de parapantiști,se întrece cu ei,crezând că fac parte din neamul lor.Vulturii îi spun omului că, dacă va zbura cu ei, va deveni mai puternic.Iar omul li se alătură.Oare ce văd ei de-acolo de sus?Văd altfel pământul,marea,oamenii?Sigur ,ei văd Raiul pământului,cred în verdele,culoarea speranței,cred în bucuria de pe chipul oamenilor.

Spre seară,am coborât obosiți,povestindu-ne întâmplarea cu vulturul și, nerăbdători ,toți așteptau să vadă filmul meu al cărui personaj era un vultur-zăganul.La focul din mijlocul taberei am povestit întâmplări cu vulturi pe care,unii,le citiserăm sau le auzisem de la bunici....

compunere--Gânditorul de la Hamangia

GÂNDITORUL

Cu coatele așezate pe genunchi
Și palmele lipindu-le de față
Privește gânditorul către viață
De grija ei s-a aplecat de trunchi.

Mileniile, în zborul lor solemn,
Ca un vârtej trecut-au peste el.
Dar gânditorul a rămas la fel,
Curat în cugetarea sa și demn....

Miraculos cum într-un chip de lut,
O epocă a omenirii a încăput.

Nu vorbește,
Nici nu face vreun semn
Ci înclină din cap sacadat,
Hotărât să gândească la fel
Cum că nu se găsea singur pe lume
Și-undeva, cineva l-ascultă
Când visa…

,,Gânditorul”un bărbat în poziţie şezândă pe un scaun mic, fără spătar, cu motive decorative liniare pe lături. Partea superioară a corpului este aplecată în faţă, cu capul sprijinit pe ambele mâini, cu coatele sprijinite pe genunchi. Capul este oval și i se văd gura, ochii şi nasul. Fruntea este îngustă, iar urechile au un orificiu circular. Ochii au fost umpluţi cu pastă albă pentru a accentua expresivitatea lor. În timp, statueta s-a îmbogăţit cu noi semnificaţii şi a devenit un simbol universal al spiritualităţii omului preistoric, omul acelui timp apare mult mai uman.Alături o altă statuetă ,,Femeia şezând” este perechea Gânditorului de la Hamangia reprezintă o femeie care stă, probabil, direct pe pământ, partea inferioară fiind plată. Cele două piese sunt singurul ansamblu preistoric în cadrul căruia fiecare dintre ele are o personalitate vizibil exprimată și care se completează reciproc. Este posibil ca el să fi reprezentat un zeu al naturii, al vegetației, iar ea o zeiță a fertilității.

     O CURIOZITATE: „Gânditorul” ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întâlnire cu o civilizaţie extraterestră. „Gânditorul” îşi relevează adevăratele virtuţi, o serie de relaţii matematice interesante şi importante impunându-se încă de la început prin parametrul înălţime, 113 cm, care nu este deloc înâmplător şi 355 cm circumferinţa cercului în care se înscrie, întrucât aceste valori sunt unice în perimetrul matematicii, fiind singurele numere întregi al căror raport este chiar „Pi”, cu o imprecizie de numai 3 zecimi de milionimi”. Aceste numere au fost păstrate cu străşnicie de iniţiaţii vechilor popoare, ele fiind atestate mai târziu şi de învăţaţi geto-daci, codificate şi în structura sanctuarelor de la Sarmisegetuza Regia. Vechii egipteni le cunoşteau şi ei iar la chinezi apar ceva mai târziu. Înălţimea statuetei nu a fost făcută la întâmplare, dovedind că strămoşii noştri aveau cunoştinţe de matematică şi geometrie, iar această operaţie de obţinere a lui „Pi” din două numere întregi reprezintă poate cea mai veche atestare a relaţiei fundamentale.

„Gânditorul” este o statuetă multifuncţională. Răsturnându-l cu faţa în jos, se poate observa că vârful nasului, antebraţele şi genunchi sunt pe aceeaşi linie, dovedind o poziţie de rugăciune, dar şi construite spre a fi instalate şi în alte poziţii. Dar „Gânditorul” nu a fost conceput să rămână singur, așa cum nici lui Adam nu i s-a întâmplat. Dovadă este statueta feminină cu aceeaşi alură. Perechea lui. Astfel, doi gânditori identici, aşezaţi cu spatele unul către altul, în aşa fel încât vârful picioarelor scăunelelor şi punctul de contact al spatelui lor (poziţie unică) coincid cu piramida lui Keops. Linia dreaptă a mâinilor lor este paralelă cu muchiile piramidei. Inversând poziţiile celor doi gânditori şi punându-i faţă, aşa încât vârfurile nasurilor, mâinilor, genunchi să fie lipite, constatăm că suprafaţa plată a cefelor lor este paralelă cu liniile muchiilor piramidei lui Keops. Acelaşi lucru se întâmplă şi în situaţia în care cei doi gânditori stau cu spatele spre observator şi cu faţa spre piramidă, uniţi prin punctele de contact ale braţelor, antebraţelor şi capetelor (poziţie nefortuită) reproduc din nou modelul piramidei cu ajutorul liniei marginale, drepte, a gâturilor, ce se suprapun peste muchiile piramidei. 

muzeul....

compunere--O vizită la muzeu...

Vara simt chemarea mării,dorința de a auzi sunetele sirenelor ce pleacă să colinde apele știute și neștiute,țipătul pescărușilor,să descopăr pașii mai vechi ,mai noi ai celor ce-au căutat un răspuns ,privind nemărginirea.Am ajuns în Piața Ovidiu,acolo unde  marele poet roman Publius Ovidius Naso privește trist orizontul,iar în spatele lui este Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.    L-am vizitat curios să-i descopăr patrimoniul impresionat.Citisem că există peste 430.000 de obiecte care datează din paleolitic până în epoca modernă și că ,deși pune accent pe istoria Dobrogei, are o arie tematică națională.

M-am plimbat întâi împrejurul muzeului și am văzut un amplu lapidariu -ansamblu de pietre gravate și sculptate ,apoi Edificiul Roman cu Mozaic, un monument istoric unic.Muzeul este impresionant , adăpostește obiecte de origine greacă, romana, bizantină și medievală :unelte și arme din piatră, bronz și fier; ceramică, elemente arhitectonice antice :coloane, capiteluri, frontoane, decoruri;sculpturi antice, vase din sticlă, statuete din bronz, bijuterii, numismatică :colecția cuprinde monede din argint, bronz și aur, unele dintre ele fiind unice; icoane, documente, hărți, machete, fotografii, telegrame, reviste, obiecte ce au aparținut unor personalități ale începutului de secol XX, piese de mobilier și alte obiecte cu o mare încărcătura istorică.
La parterul Muzeului se află două săli în care sunt expuse monumente arheologice cu valoare deosebită,unicate. Splendide piese,monumente reprezintă divinităţi clasice din pantheonul greco-roman, precum şi zeităţi orientale şi locale: Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Gratiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac. Piesele descoperite pot fi admirate în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.  Şarpele Glykon, divinitate asiatică, înfăţişează un şarpe încolăcit, cu cap de ovină, urechi şi plete de om, iar coada e terminată printr-un smoc de păr, cum este coada leilor. Mi se explică de ghid că Şarpele cu privirea lui severă şi măreţia lui, face parte din categoria divinităţilor binefăcătoare, paznic al locurilor sfinte, legat de zeii htonici, fiind un agathodaimon sau un genius loci(cuvintele astea mi le-am notat,sunt curioase,le voi găsi într-un Dicționar mitologic).Dar nu m-am putut dezlipi de Fortuna cu Pontos, statuie lucrată în marmură albă.Fortuna ţine în mâna stângă cornul abundenţei, plin cu fructe, iar pe cap poartă o diademă. Zeiţa numită în limba greacă Tyche, iar în latină Fortuna, era personificarea influenţelor capricioase. La picioarele sale, în stânga, stă Pontos, zeul Mării Negre, purtând pe cap o coroană murală, înfăţişând un zid de cetate cu o poartă cu două intrări arcuite, mărginite de turnuri. Pontos ieşind din valuri, sugerate de frunze de acant, se sprijină cu mâna stângă de o proră de corabie. În timp ce admiram cele două minuni,un fulger a răsărit de pe malul mării,lumina a strălucit ireal și parcă ceva s-a întâmplat,ochii zeiței au clipit albastru și o melodie stranie m-a înconjurat ca o vrajă.Mă simțeam înfiorat,alunecam spre adâncuri,obiectele din jur prindeau viață,erau în mâinile unor ființe ce se plecau apelor,vedeam șiruri de vietăți ca de la Facerea Lumii.O voce m-a trezit la realitate,îndemnându-mă să merg spre celelalte etaje ale muzeului.
Am urcat și am admirat exponate ordonate cronologic, începând cu primele dovezi de locuire a Dobrogei și încheindu-se cu epoca modernă. Dintre aceste piese am remarcat "Gânditorul" si perechea sa, piese emblematice pentru cultura Hamagia -Neolitic. Aș fi vrut să aflu mai multe despre omul care de milenii cu coatele așezate pe genunchi și palmele lipindu-le de față privește plin de griji către viață.Voi mai veni....sunt atâtea de văzut!!!!a! să nu uit de Cavalerul Trac,dar e o altă poveste....

compunere--Întâmplare petrecută în timpul unui joc

Merg deseori cu tata sau bunicul la meciurile de fotbal desfășurate pe stadionul din orașul nostru,deși nu sunt dedicat acestui sport,dar îmi place atmosfera de pe stadion,alinierea echipelor,salutul către tribune,salutul căpitanilor celor două echipe adverse.Tata îmi explică regulile de joc,completat ,bineînțeles, de bunicul,care a fost fotbalist profesionist.Îmi povestește că a început să joace pe stradă cu prietenii-vecini.

   Astăzi suntem anunțați că vom desfășura ora de educație fizică pe ternul de fotbal mare,acolo unde se desfășoară meciuri adevărate.Ajungem și pe teren, vedem băieți de vârsta noastră în tricouri galbene jucând fotbal.Sunt juniorii clubului,ni se explică.Profesorul nostru vorbește cu antrenorul și se formează două echipe:șase băieți din clasa noastră,printre care și eu și șase din echipa juniorilor.Ei cu tricouri galbene,noi cu tricouri roșii.Vom juca o miuță-30 minute în reprize de câte un sfert de oră fiecare repriză.Avantajul este că ei au deja încălzirea făcută,noi facem câteva exerciții ca la orice oră de sport și un arbitru adevărat ne invită în mijlocul terenului,ne aliniem,ne salutăm și auzim fluierul de începerea meciului.Mingea este una adevărată.

    Mingea curge ca pe aţă, cautăm încă aşezarea optimă, şi eu culeg o minge la centrul terenului şi paralizez întreaga apărare a gazdelor cu o pasă în adâncime pentru unul dintre colegi.Și deodată o pasă puternică a unui junior lovește poarta noastră și...gol.Suntem dezamăgiți,unul dintre noi cade,lovit de un adversar și-atunci un băiat de pe margine cere voie să intre în echipa noastră.Arbitrul este de acord și ,,intrusul”aleargă,mingea parcă este legată de picioarele lui,driblează pe toți care-i ies în cale...golul lui este de neevitat.Juniorii sunt derutați,aleargă,dar mingea rămâne numai la noi.Rezultatul ne este favorabil..Juniorii sunt uimiți,nu înțeleg cum niște,,nimeni”i-au învins.Iar noi ne îmbrățișăm cu băiatul străin și-l aplaudăm,recunoscându-l:un fost elev al școlii noastre care joacă undeva într-o ,,țară caldă”.Bineînțeles că ne-a invitat la o prăjitură și ne-a povestit despre meciurile lui din Premier League.L-am privit cu admirație,fiecare gândind că am vrea să fim în locul lui....

poezia--Toamnă la Miorcani de Ion Pillat(o alegere neinspirată pentru simulare)

Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasa
O lumina invelita in marame de matasa.
Vin iar carele-ncarcate si cu spice, si cu vis
Si pe ceruri linistite si in suflet si-au deschis
Unghiul dorului de duca stolurile de cucoare.
Mori de vant nostalgic-nalta aripile calatoare
Si se lasa in durere sa zdrobeasca graul nou.
Pasii tineretii mele ma urmeaza in ecou,
Umbra mea de altadata umbla-n miezul umbrei mele.

In gradina aurita de lumina si de frunza —
Rodu-n care o dulceata inteleapta sa se-ascunza.
Poate-un om atunci sa vina sa-mi culeaga cate-un vers
Cum din prun culegi o pruna fara-a te opri din mers,
Insetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O sa-i para — cine stie — mai putin amara sarea
Lacrimelor sale-n drumul de dureri si dor ascuns
Binecuvantarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.

 Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia ,,Toamnă la Miorcani” de Ion Pillat este un text liric, pe tema naturii și o meditaie despre soarta omului ,despre existența lui . ( La Miorcani Ion Pillat și-a petrecut veri multe, încă din copilărie.) Titlul este un substantiv,,toamnă”anotimp al declinului,timp mijlociu al vieții,al culegerii roadelor naturii,dar și ale creației

            Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului, o descriere subiectivă a unui peisaj de toamnă, realizată prin imagini vizuale.Poezia debutează printr-o imagine panoramică descrisă într-o lumină neclară,învăluită de fire de nori tulburi.Metafora ,,marame de mătase”delicată ,este o imagine vizuală a cerului,sufletul Universului.Enumerația din primul vers cuprinde un peisaj amplu pe care privirea îl cuprinde și apoi coboară pe drumul pe unde ,,vin carele-ncărcate”cu spice-semn al belșugului,cu vis-aspirația secretă a aventurii tainice a ființei.Dar ,,stolurile de cucoare”exprimă lupta luminii cu întunericul pe cerurile ,,liniștite”și-n sufletul cu dor de ,,ducă”,sentiment profund și răvășitor ,neliniște și nostalgie.Asemănarea aripilor călătoare cu ,,mori de vânt”accentuează destinul ființei în trecerea timpului,în aspirația sufletului către cunoaștere într-un peisaj al melancolie,al durerii de a distruge,,grâul nou”,metaforă a vieții,a renașterii. Monologul liric al poetului este o privire înapoi a timpului trecut pe care-l aude ca un ,,ecou”,o repetare a imaginilor zilelor ,,de altădată”ascunse-n,,miezul”-interiorul unde sunt trăirile propriei ființe. Eul liric individual poate fi sesizat prin prezența adjectivelor posesive,,mea,mele”.

Meditația poetului își găsește spațiu într-o oază a luminii ,a cunoașterii,a perfecțiunii ,a unui început,,grădina aurită”,loc în care ,,dulceața”-mulțumirea sufletească se ascunde.Comparația  culegerii roadelor creației de ,,un om”cu adunatul ,,unei,,prune” fruct aducător de noroc , dar al naturii,,fără-a te opri” din mersul vieții semnifică dăruirea cuvintelor din opera poetului celui care își caută ,,alinarea”,domolirea sufletului plin de dureri și dor.Și-atunci poetul se simte binecuvântat în semnul de recunoștință a celuia care-i înțelege versul,cuvintele .

            Un alt argument îl reprezintă aspectul descriptiv și confesiv al textului realizat prin exprimarea directă a imaginii naturii în anotimpul toamnei, dar și cadrul meditației prin care poetul își dăruiește roadele creației celor îndurerați de viață.Decorul toamnei,versul domol și amplu,îmbinarea neobișnuită a cuvintelor arată o TOAMNĂ simbolică . Substantivele si adjectivele sunt plasate în sintagme care,din punct de vedere stilistic,formează figuri de stil:epitete:,,învelite,liniștite,nostalgic,aurită”;metafore:,,pașii tinereții,miezul umbrei,dulceața înțeleaptă”. Repetarea adverbului,,poate”și construcția,,cine știe”exprimă îndoiala,dar și speranța că versurile,creația sa vor alina un suflet .
Rima pereche, ritmul trohaic,măsura de15- 16silabe în construcția strofelor creează o cursivitate deosebită a discursului liric și sporește caracterul confesiv  al poeziei,iar muzica versurilor vine din ecourilor auzite şi transmise mai departe în poezie.

            În concluzie, prin argumentele dezvoltate mai sus, am arătat că poezia citată aparține genului liric.

compunere despre Sărbătoarea SÂNZIENELOR

  Citisem într-o revistă că  noaptea de Sânziene  este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Bunica îmi povestise demult,pe când vizitase Maramureșul că , mai ales ,în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele. M-am rugat de părinți să mergem acolo sus,în Maramureșul cu tradiții încă vii, să trăiesc acestă sărbătoare.Nu,mi-a replicat mama e departe,nu are timp,poate la vară.Da, dar eu vreau acum în iunie.Și-atunci salvarea a venit de la ei,de la bunici,vom merge cu mașina bunicului,eu cu ei.Minunat!Am ajuns în locuri de poveste,am  văzut oameni îmbrăcaţi în haine tradiţionale la muncile câmpului: la cosit , la strâns fânul , la săpat și-apoi de sărbătoare.Popasul l-am făcut la Borşa ,un oraş de pe Valea Vişeu,apoi mai departe spre Vișeu.De dimineaţă, flăcăii îmbrăcați asemenea lui Făt-Frumos umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.Apoi fetele ca niște zâne în alb culeg flori de sânziene galbene și delicate și-și fac cununi sau le poartă pe cele prinse de la  băieți.Dealurile înverzite par de departe presărate cu flori de toate culorile,sunt oamenii care petrec în hore,cântece ,mese îmbelșugate.Bineînțeles că am purtat un costum popular compus dintr-o basma înflorată, cămașă cu decolteu dreptunghiular, cu mâneci trei sferturi, poale peste care se îmbracă două zadii, un pieptar din pănură sură sau un „lecric” (jachetă), iar ca accesoriu „zgarda scumpă” (mărgele de corali), zgărdanele (țesături de mărgele mici în jurul gâtului).Am asculat povești despre ele,Sânzienele-  Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele,fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare.Aș fi vrut să văd cum  fuioarele uşoare de vânt  ale zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase.Să dansez cu ele, entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile.Dar am trăit acest moment de răscruce din mijlocul anului ,înscris sub semnul focului, al Soarelui.Am trăit momentul în care , încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se roteau în jurul focului, apoi au aruncat în foc aceste brâuri, ca să ardă odată cu posibilele necazuri viitoare. La finalul zilei, băieții au  rostogolit la vale roţi aprinse, simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Am sărit peste focul purificator,mi s-a spus că , dacă voi trece prin foc, voi sări peste el în această noapte, mă voi purifica şi întregul an care urmează voi fi apărată de duhurile rele, de boli şi voi fi fericită. Da,dar în acele zile de sărbătoare am fost foaaarte fericită și în fiecare clipă ochii mei le mulțumeau bunicilor că-mi dăruiseră clipe deosebite.

castelul Himeji din Japonia...

Descrierea obiectivă---Descrierea subiectivă

Descrierea obiectivă--oferă informații cu privire la obiecte,clădiri,persoane,obiective turistice,într-o manieră neutră,conformă cu realitatea. 

CASTELUL EGRETEI ALBE- Castelul Himeji(Japonia) este situat în centrul orașului Himeji,pe dealul Himeyama,a fost construit la începutul secolului XIV, în 1346 de fiul shogunului Akamatsu Norimura. Castelul Himeji are Turnul principal de 150 picioarele şi este format din cinci etaje. La baza turnului este un loc numit Donjon, exista o poarta numita HaraKiri Maru, adică poarta sinuciderii.( În acest loc, războinicul japonez care nu a reuşit în activitățile sale își facea hara-kiri (sinucidere), voluntar sau forţat.) Castelul Himeji se deosebeste de castelele europene, acesta fiind un excelent exemplu de arthitectură traditionala japoneza, continand multe dintre caracteristicile defensive si arhitecturale asociate cu castelele japoneze. Pereti curbati ai castelului sunt asemanati unor evantaie gigantice. Principalele materiale folosite in constructia sa au fost lemnul si piatra (peretii sunt imbracati in ipsos tocmai pentru a fi cat mai protejati de incendii).

Complexul castelului este un adevarat labirint de cladiri – o retea de 83 de cladiri precum depozite, coridoare sau turnulete, dintre acestea 74 sunt desemnate „bunuri culturale importante”. Turnul principal se afla in centrul complexului si are o inaltime de 46.4 m. Din exterior Turnul pare a avea 5 etaje, insa in realitate are 6 etaje si un subsol.

In Castelul Himeji inca se gasesc sisteme defensive din perioada feudala a Japoniei, precum creneluri in forma de cerc, triunghi sau dreptunghi cat si santuri cu apa.

  Descrierea subiectivă--oferă informații filtrate prin viziunea personală a celui ce descrie.

Cine a vizitat Castelul Himeji (Himeji-jo), cunoscut și sub numele de Hakuro-Jo, "Castelul Egretei Albe" sau Shirasagi-jo, "Castelul Stârcului Alb", din cauza exteriorului său alb strălucitor și a acoperișului în formă de pasăre care își ia zborul,a înțeles că este considerat cel mai spectaculos castel și printre cele mai frumoase trei castele din Japonia, supraviețuiește și astăzi în forma sa originală

Am citit o veche legendă japoneză care povestește că “aflând despre lipsa pietrelor de construcție, o văduvă bătrână și săracă, ce pregătea și vindea în oraș prăjiturele de orez, a dăruit piatra de la moara ei de mână pentru a fi montată în zid. Darul a fost primit, iar zidul în care a fost montată a fost numit Ubagaishi, adică “Piatra bătrânei văduve”. Vestea s-a răspândit în lung și în lat și din toată provincia au început să sosească tot felul de pietre, astfel încât zidul a fost finalizat”. În castel se intră prin Ote-mon, “Poarta de intrare”, o poartă din lemn, nu foarte mare, apoi te îndrepți spre San-no-Maru, a treia curte interioară a castelului, cu un gazon mare, cireși aliniați și o panoramă deosebită asupra castelului. La capătul ei se află Hishi-Mon, “Poarta Hishi”. Nu am mers în față pe lângă bazinul cu apă, Sangoku Bori, ci am urcat treptele și aleea din stânga intrării pentru a vedea Hyakken Roka și grădinile de aici. Un element foarte important al sistemului defensiv al castelului este labirintul confuz de căi care duc la donjonul castelului, porțile și pereții exteriori ai complexului, care au o astfel de construcție. “Turnul Cosmetic”- se spune că acest turn a fost construit pentru prințesa Sen, ca zestrea ei la căsătoria cu shogunul Honda Tadatoki. Turnul are la etajul superior trei camere, două mai mari în care prințesa se odihnea și își refăcea machiajul, înainte să meargă în camera a treia, mai mică, de la a cărei ferestră prințesa se închina către Otokoyama Tenmangu, sanctuarul de pe colina Himeyama, aflat la nord-vest de castel. Camerele sunt frumos realizate, cu tavane din lemn de cedru marmorat și pereți decorați cu rame negre de lemn și diferit tapetați. Turnul și Coridorul Lung, în ale cărei camere așteptau doamnele de companie, formează zona destinată femeilor. În cadrul plimbării am văzut mai multe porți impresionante: Poarta Hishi, Poarta Ha, Poarta Ni, Poarta Ho, cinci Porți de apă, “Mizuichi-mon”, Poarta Nu.Din cele nouă grădini m-a impresionat “Grădina Copacilor de Vară”, grădina care își schimbă aspectul în fiecare anotimp, de la verdele crud al mugurilor primăvăratici la ruginiul frunzelor de toamnă.

Am admirat simțul nipon pentru frumos la construcția acestui turn, unde nodurile din grinzile de lemn au fost scoase și înlocuite cu bucăți de lemn de diferite forme, steluțe, semiluni, iar îmbinările dintre diferite piese de lemn au fost mascate cu piese ornamentale.

Balada popii din Rudeni de George Topârceanu

(citește versurile baladei...sunt plăcute)
 

   ,,Balada popii din Rudeni" este un text literar epic, în care naratorul,George Topârceanu, îşi exprimă în mod indirect sentimente ușor ironice, prin intermediul unei acţiuni simple şi a unui singur personaj.

Balada este un text epic, deoarece are acţiune: naratorul prezintă  plecarea de la Vadul-Mare prin poieni,călare, a popii Florea din Rudeni. Poezia începe cu prezentarea unei atmosfere de iarnă ce cuprinde întreaga natură.Este o descriere a unui tablou, a unei nopti de iarnă, copleșitor prin perfecțiunea și grandoarea naturii cu,,codrii vineți”, încremenită de un ger ,,sfânt”,ce îmbracă intinderile ,,în falduri” de argint,sub o boltă ,,sură ca cenușa”-imagine vizuală de basm.Promoroaca  cu ,,fire lungi ” transformă  înfățișarea popii .În tăcerea drumului cu ,,urme de dihănii”,sub ,,bolți de ramuri albe”se aude doar șoapta popii,sigur o rugăciune și sunetul căldărușii,,atârnată de oblânc”. Gândul poetului îl însoțește pe călător,urmărindu-i mișcările:,,strânge frâul...ascultă” ,,vuietul de clopot”din ,,adâncuri”,senzații miraculoase provocate de singurătate și imaginea ce-l înconjoară. Este surprins în gestul de a se încuraja :,,scoate ,,plosca...din desagă ”,și-n acest moment pe fundalul unui ,,cer gol”al nopții de iarnă,,cu plosca ridicată ,,capătă deodată măreție de simbol”,asemenea unui grup statuar-om și cal ,emblemă a eroicului,călărețul apare ca un erou inițiat în cultul Cavalerului prin:jertfă,luptă și izbândă.Nota de umor este evidentă. Pustiul,teama dispar la apariția fumului purificator al spaimelor,iar hanul devine loc al refugiului,al adăpostului.Calul cunoscător al ,,patimei sfinției-sale”își conduce stăpânul spre ,,hangița...bucuroasă de câștig”.Dialogul din încheierea baladei dintre cei doi este scurt și vesel.                                                                                                                      În al doilea rând, textul este epic, deoarece apare un personaj:popa din Rudeni,plin de curaj și aventură,pornește la drum într-o noapte de iarnă,spre han,înfruntă vitregiile iernii într-un peisaj de poveste descris cu măiestrie de poet prin epitete: palidă,sură,reci,albe ;metafore:plăzmuirile de fum,faldurile zăpezii; personificări:iarna arată plăzmuiri,bura...joacă...a țesut pe barbă”,imagini vizuale în albul iernii. Personajul prezentat de narator este urmărit cu duioșie,înțelegere și umor este caracterizat direct de autor și indirect prin gesturi,comportament,limbaj.

 Povestirea însoțită de o descriere a peisajului nocturn de iarnă se face la persoana a III-a.                           În concluzie, pentru că are acţiune, personaj şi narator,, Balada  popii din Rudeni”este epică. George Topârceanu îşi exprimă admiraţia pentru peisajul descris și simpatia pentru cel ce slujește prin cuvântul Domnului,dar și cu dorințe lumești.

poezia--Pace de George Coșbuc

Galbene văpăi de soare
Peste deal acum se scurg,
Şi-n noptateca răcoare
Peste sat se nalţă fumul,
Codrii-alene cântă-n drumul
Vântului de-amurg.

În curând o să s-aline
Truda chinului de azi.
Vei privi prin zări senine
Stelele, sclipind mărunte,
Cum încet de peste munte,
Ies de printre brazi.

Ca şi ieri rotundă luna
O să ias-acum-acum,
Steag de aur pe cununa
Dealului, privind în luncă
Plopii doinitori ce-aruncă
Umbre peste drum.

Coasa va dormi şi sapa
Va tăcea cântarea-n grâu.
Şi-o s-auzi ca-n vis cum apa
Pe sub iaz se mai frământă,
Şi privighetori cum cântă
Dincolo de rîu.

Noaptea-ntreag-o să-şi murmure
Apele povestea lor—
Şi ieşind de prin pădure,
Căprioarele pe creste
Vor cătá prin văi de este
Pace la izvor.

Şi va fi! De sus, va face
Dătătorul de vieţi
Parte tuturor de pace.
Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea,
Suflete,-aşteptând ivirea
Albei dimineţi.

   Opera lirică este creația în care autorul își exprimă gândurile, emoțiile, în mod direct, apelând la vocea imaginară a eului liric și la un limbaj artistic. Poezia ,,Pace” de George Coșbuc aparține genului liric,poetul este un pictor al cuvintelor și se adresează sufletului mâhnit de plecarea luminii.Titlul poeziei este un substantiv care celebrează starea de liniște dată de curgerea eternă prin univers a luminii.

   Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului. Poezia se constituie într-o descriere panoramică a unui peisaj în momentul stingerii luminii soarelui,,peste deal”.Fin observator,poetul observă ,,fumul” ,mesagerul pământeanului către înalturi,aburul liniștitor al caselor în ceas de seară,iar privirea-i aleargă spre,,codri”,spațiu misterios, acolo timpul își domolește mersul,,alene”,îi cântă vântului de-amurg,forța ce dirijează lumea prin mișcarea neîntreruptă,el va potoli osteneala lumii.Își ia alături propriul suflet-un fel de dublu al său-adresându-i-se direct ,îl invită a privi  apariția stelelor ,ochii cerului,călăuze ale destinului,a lunei ce întreţine feeria naturii, dar şi trăirea,este astrul ce sugerează viaţa care se repetă ritmic,,ca și ieri”.Plopii doinitori, al căror foșnet au un mesaj secret venit din alte lumi, își proiectează umbra,conturul întunecat peste drum,loc al devenirii,al transformării ,al destinului.Muzica domoală a înserării este auzită prin foșnetul codrilor,al   plopilor,al vântului de seară,apoi totul devine tăcere.Uneltele nu se vor mai auzi,,în grâu”,doar apa în iaz,privighetorile,,dincolo de râu”vor fi muzica nopții.Părăsind pădurea,locul de adăpost,căprioara,ființa fragilă,pură, de ,,pe creste”cată  să găsească jos,,prin văi”,loc al alunecării,al primejdiei, pacea,liniștea,viața ,,la izvor”.Finalul este speranța că divinitatea,,dătătorul de vieți”va aduce liniștea în sufletul mâhnit, dimineața înseamnă lumină neprihănită,ora încrederii în sine,în existență,bucuria luminii căutată de om și natură.

   Un alt argument este limbajul artistic care se arată prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală de 7 –8 silabe, ritm trohaic. limbajul simplu este sugestiv şi expresiv, generator de imagini artistice. Frumuseţea şi strălucirea versurilor sunt exprimate prin imaginile vizuale din înaltul cerului și de pe pământ,epitete ce dau culoarea înserării,imagini auditive precum melodia doinită a naturii,metafore,iar în adresarea directă sunt folosite pronume și verbe la pers.a2a-,,ți,tu”...,,vei privi,o să uiți”.

Repetarea structurii din titlul în versurile poeziei sugerează o anumită continuitate a sentimentului de liniște ,a modului de înţelegere a speranței că în natură omul își găsește pacea sufletului.

    În concluzie, prin argumentele dezvoltate mai sus, am arătat că poezia aparține genului liric.

îți trimit un porumbel cu o ramură de cireș și .... mi-e dor de tine,mamă!!!!!

Flori de cireş mă ispitesc c-un vis de primăvară

Din petalele cireşilor fur raze de lumină....

Adăpostesc în mine visuri atinse de soare,
iar cerul scutură ploi cu zâmbete de îngeri.

Când muguri de dor au prins fluturi din zare
am ştiut că iubirea-i o clipă de-nfiorare.

iubirea...iubirilor...

In zilele acestea de așteptare a unei aripi,unui ciripit,a noului verde,când prima silaba a lunii martie este insistent repetata,îmi voi aduce plecăciunea sufletului către tine—mamă!

  Ma gândesc adesea cum am venit pe lume,cum te-ai hotărât,cum a fost când ai aflat ca sunt acolo în întunericul tău,ai fost fericita,puțin înspăimântată,ai tăcut,ai strigat sau ai dansat?

  Sunt sigura ca mi-ai zâmbit din prima clipa,ca mi-ai ascultat prima suflare,ca te-ai rugat pentru mine,ca în nopțile liniștite mă visezi om adevarat,că-mi dorești noroc,ca mă vezi străbătând lumea și viața.

  Te simt uneori privindu-mi somnul,te aud in fiecare zi urându-mi ,,la mulți ani!’’,în fiecare zi ma iubești iar și iar....

  Iți mulțumesc ca mi-ai pus un nume de cântec si de aceea te iubesc pana la cer…la soare și al luna și te rog: nu pleca niciodată,niciodată,nici..o..da..tă!

                           

flori de 8 Martie....

Doamnei.....

          Martie—in timpul cuvenit de la inceputul primaverii scriem carte

                             Doamnei noastre

                  Si o pecetluim cu gandul de a avea

                          Trai cu sanatate,cu iubire de viata,cu puteri neostenite,

                          Suflet de stea si soare,

                           Ani fara sfarsit!

Va facem aceasta urare in clipele renasterii si albastrului! 

      

Mamă......

  Ziua ta,mamă,înseamnă mai mult decât această zi fericită și-n cuvintele mele stau multe înțelesuri,pe care cred că acum nu voi apuca să ți le spun toate.

  Dar fiecare privire și respirație a mea înseamnă că te iubesc pe tine mai întâi,apoi că-ți mulțumesc,pentru că m-ai adus pe lume.Fiecare gest și cuvânt  al meu este viață și lumină,mă gândesc  la fericirea ta în acestă zi,când vreau să-ți alung umbrele din ochi,să-ți șterg lacrimile,să-ți sărut mâinile și să te rog: nu pleca niciodată,nu pot să respir fără tine!

scrisoare....

                                  Draga mea mamă,

  Simt primăvara invadându-mi simțurile și,ca de obicei,gândurile mele se îndreaptă către tine.Mă gândesc că sunt câteva clipe de când nu ți-am spus : te iubesc!Dar odată cu primăvara albastră de flori am găsit un mod de a-ți spune:te iubesc!Nu este doar iubire,ci este recunoștință,tandrețe și dulceață.   Tu ești aceea care mi-ai fost alături din primele clipe,tu și mama ta –bunica mea,care te-a privit cu lacrimi în ochi când i-ai spus:-Mamă,și eu acum sunt mamă!

  Aș dori să vă am mereu alături,nu mă pot despărți de una privind-o pe cealaltă în ochi cu seninătate și… mă gândesc cât de mult îți datorez pentru sărutul prin care mi-ai spus cine sunt,când mi-ai dat cadoul suprem: iubirea de-o viață,care apare mereu și mereu în ochii tăi.

  Datorită ție lumea mea este purtată de vântul norocului și de parfumul îmbrățișărilor tale.

                                                  Te iubesc!!!