balada populară,,Soarele și luna”(fragment)

”Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Şi tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soţie;
Făr' de mi-a găsit
Şi mi-a nemerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde răsare.
Soarele şi luna
A mai mitică,
Ca o floricică,
În mijloc şedea,

La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot ţesea.
Ţesea, -nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Şi Soare-mi venea
La gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
- Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Cămăşi să-mi găteşti,
Şi mi te grăbeşti
Să te logodeşti”.....

Balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu caracter liric  sau dramatic  în care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic.Balada populară,,Soarele și luna”este o baladă fantastică.

            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Balada populară "Soarele si Luna" este mai apropiată de basm, deoarece este o baladă mitologică, unde fabulosul este mai accentuat prin personificarea astrului și introducerea unui personaj specific basmelor:Ileana.

Narațiunea începe prin expozițiune, în tradiția epicii populare de ficțiune, prin formula,,frunză  de cicoare”,apoi este prezentat Soarele,răsărind ,,în prunduțul de mare”,un peisaj la malul mării.Venindu-i vremea de însurătoare, Soarele coboară de pe cer, ca să-și caute aleasa pe pământ,are dorințe lumești: de a se însura,își caută,,dalbă soție”. Căutările lui au fost însă zadarnice,a colindat,,lumea-n lung și-n lat”,,a omorât”cinci cai în alergarea sa.

Intriga îl arată pe Soare undeva pe pământ,unde,,la nouă argele”- războiaie de țesut , zărește o fată,,ca o floricică”,hărnicia ei este redată prin repetiția,,lucra,lucra”,iar numele este Ileana Simzeana,zâna-,,doamna florilor ș-a garoafelor”,simbolul dragostei şi armoniei care se identifică cu simbolismul copilăriei.Atmosfera narațiunii este fantastică, astrului, dându-i-se atribute omenești prin personificare.

 Dar ea este ,,sora lui”,a Soarelui,căruia printr-un discurs pasional îi adresează cuvinte pline de admirație,dar și aluzii de însoțire,de logodnă între ei doi; prin folosirea pronumelui ,,mi” :,,să-mi gătești...mi te grăbești să te logodești.”

           Un alt argument este atmosfera narațiunii-fantastică: Soarelui atribuindu-i însușiri  omenești ,este viu,prin personificare: se coboară pe pământ, se îndrăgostește nebunește, are puteri supranaturale,este orbit de iubire. Ileana,sora lui,pentru puritatea și frumusețea ei răpitoare este Ileana Cosânzeana a basmelor noastre.Portretul este plin de gingășie, exprimat  prin diminutive: ,,mititică", floricică",apoziții:,,doamna florilor ș-a garoafelor”,,,spuma laptelui” care au o valoare stilistică deosebită. 

Tot sub aspect stilistic se remarcă și îmbinarea narațiunii cu vorbirea directă în care se întrebuințează formele de vocativ: ,,Ileană",,Puternice Soare”, verbe la  modul indicativ,imperativ .

Narațiunea conține și unele cuvinte și expresii populare care dau farmec relatării, fiind și ele o dovada a oralității povestirii. Naratorul își prezintă personajele la început prin narațiune și descriere,apoi urmărindu-l pe Soare,plin de pasiune prin adresarea directă. Vocea autorului este naratorul. Acesta se implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de Ileana şi surprinderea  faţă de Soare,care ,îndrăgostit, este gata să încalce legile morale. Sub raportul versificației, apar elementele caracteristice: monorima, ritmul trohaic, măsura de 6-7 silabe.

balada populară--Novac și corbul (fragment)

,,Fost-a, cică, un Novac,

Un Novac, Baba Novac,

Un viteaz de-al lui Mihai

Ce sărea pe șapte cai

De striga Craiova vai!

El un fecioraș avea

Și tot astfel îi zicea:

„Fecioraș, Gruiuțul meu!

Ascultă de ce-ți zic eu,

Să nu cazi la vreun loc rău,

La loc rău și mult departe

În neagra străinătate.

Dacă sorții te-or purta

Țările de-a vântura

Și-n Stambul de a intra,

Tu de asta nu uita:

Vamă dreaptă să plătești,

Armele să-ți oțelești,

Hainele să-ți primenești

Ca să pari un biet sărac,

Să nu semeni a Novac,

Că nu-i turcilor pe plac."

Grue-n Țarigrad intra,

Vamă dreaptă el nu da,

De haine nu se schimba,

Ci pe uliți se primbla

Tot în haine novăcești

Cum e drag ca să-l privești!”...............

Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.

 Balada populară este o operă epică în versuri, în care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic, uneori textul, interpretat de un rapsod, este acompaniat de un instrument. ,,Novac și corbul” este o baladă voinicească. Ca în orice operă epică, autorul-narator își exprimă indirect gândurile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al personajelor. Faptele sunt relatate de el, obiectiv, la persoana a treia. Autorul acestei opere nu este cunoscut, această baladă populară putând avea caracter oral. 

  În primul rând, este prezentată expozițiunea baladei.

Balada are acţiune: tatăl,Baba Novac, îi dă lui Gruia,feciorul său, trei sfaturi, pe care el nu le respecta: când va intra în Istanbul,loc străin, să dea vamă dreaptă, să-și pregătească armele și să se îmbrace ca un om sărac, pentru ca să treacă neobservat.Gruia nu respectă sfaturile tatălui său,se comportă normal,încrezător în felul lui de a fi.

  În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje: Portretul celor doi eroi este realizat prin exagerări voite de autor, din entuziasm față de faptele lor cu neputință de uitat. Pentru a se arata iuțeala și curajul luptătorului-Novac, se spune că ,,sărea pe șapte cai"-hiperbolă. Versul ,,De striga Craiova vai!” exprimă vitejia eroului care înspăimânta pe omul obișnuit. Trăsăturile eroului sunt exagerate, atingând uneori supranaturalul,ca-n basme. Specific baladei, personajul principal este hiperbolizat, atribuindu-i-se calități deosebite, totul pentru a reliefa anumite valori morale precum: vitejia, puterea, adevărul, curajul.  Gruia,feciorul,tânăr,fără experiența vieții, este neascultător,mândru de numele lui,se comportă normal,fără a-și da seama de primejdii.

  În al treilea rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului, care povesteşte admirativ la persoana a3a. Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere: naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea ce debutează ca-n basme cu formula,,fost-”; dialogul dă viaţă personajului-Novac,viteazul și tată, care-și sfătuiește cu dragoste,cu grijă, fiul; dialogul face ca întâmplarea să pară a se petrece ca-ntr-un film,iar descrierea apare foarte puţin, pentru a-l prezenta pe Novac ca un personaj din basme. Numărul verbelor este foarte mare,ceea ce imprimă dinamism versurilor, sunt la modul indicativ, timpul imperfect, timp ce indică o acțiune în desfășurare.Diminutivele,,fecioraș,Gruiuțul”sunt duioase.Versurile scurte au ritmul trohaic,măsura de 7silabe,rima pereche.

  În concluzie, balada,,Novac și corbul”este un text epic, în care autorul comunică indirect, prin intermediul unei poveşti, un mesaj adresat unui fiu:sfaturile unui părinte trebuie respectate și ascultate.
 

compunere--Un spectacol de dans

Un prieten care este la un liceu de artă,o clasă de  coregrafie,m-a invitat la un spectacol de dans.

Am mers de curiozitate,voiam să--l văd dansând,pentru că-mi vorbea mereu cu exaltare despre dans.

  De cum am păşit în sala frumos amenajată, am fost impresionat de imaginea pe care o aveam în faţa mea. Scena era cufundată în penumbră, doar locul în care urmau să danseze balerinii era puternic luminată. Cortina grea, de catifea roşie, era coborâtă, iar beteala luminilor de pe podeaua scenei făcea scena transformată în ring de dans să strălucească şi să împrăştie lumini sclipitoare. Într-un colţ al scenei, mai mulţi elevi se mişcau de colo-colo emoţionaţi, nerăbdători să urce pe scenă. Erau dansatorii, îmbrăcaţi diferit. Fetele, îmbrăcate cu rochii vaporoase, lungi până la glezne, ornate cu paiete strălucitoare, se învârteau cu multă graţie, asemenea unor prinţese într-o sală de bal. Băieţii, purtând haine de gală, le acompaniau şi se mişcau cu multă eleganţă, asemenea unor cavaleri.     Perechile păreau rupte dintr-o altă lume, o lume de basm, mai văzusem ceva asemănător în filme,  lumina, culoarea şi muzica se împleteau perfect cu stilul şi rafinamentul dansului. Mai multe serii de perechi s-au perindat prin faţa ochilor mei pe ritmuri de vals.

   Apoi a venit timpul tangoului. Perechile şi-au schimbat ţinutele. Fetele purtau rochii lungi din mătase, luxoase, iar băieţii fracuri elegante. Sala s-a umplut de ritmurile lente şi melodioase ale tangoului,ca-n saloanele argentinene.

Dansatorii

executau paşii de dans cu multă fineţe,ritmul tangoului,muzica erau fascinante, astfel că întreaga atmosferă s-a umplut de un farmec aparte. Am aplaudat minute în şir prestaţia dansatorilor și mai ales a prietenului meu.În gând i-am dorit să ajunngă să danseze pe marile scene ale lumii. După aplauzele, dar şi după vociferările celor din jur mi-am dat seama că tuturor le-a plăcut spectacolul, a fost o reuşită.Este și acesta un talent,pe care prefer să-l urmăresc,nu m-aș încumeta să fac un pas de dans pe o scenă.....

compunere--În Bucegi

   După o răceală sâcâitoare,am plecat împreună cu ,,ai mei” spre valea Prahovei,spre munții semeţi, periculoşi şi misterioşi. Am citit despre Munţii Bucegi că sunt consideraţi un adevărat „pol energetic“, de la tuneluri subterane până la „guri de rai“, cărări ireale şi locuri foarte încărcate energetic, Munţii Bucegi mi-a suscitat imaginaţia.
   Aflasem că munţii Bucegi ar fi presăraţi de locuri misterioase, zone foarte încărcate energetic, unde aparatura se declanşează singură sau oamenii resimt simptome ciudate, locuri prin care oamenii dispar şi apar în alte locuri???la o foarte mare distanţă.Eram așa de curios,pentru că voiam să intru în acele tuneluri subterane,chiar dacă voi parcurge mai mulți kilometri,apoi, poate,hoinărând așa ajung și în locurile despre care se spune că oamenii se vindecă miraculos datorită „apei vii“ şi a „gurilor de rai“.Iar eu speram încă de la plecare că mă voi vindeca și voi fi din nou în formă sănătoasă.
   Am ajuns la „gura de rai“,iar bunicul s-a lungit pe pietrele albicioase,și-a întins brațele lateral,iar eu l-am imitat.Am stat un timp,am adormit,când m-am trezit am simțit o putere,o forță deosebită, oboseala îmi dispăruse ca prin farmec, corpul meu era învăluit de energie,mă simțeam bine,zâmbeam soarelui,mă roteam, fără să amețesc.Apoi am ajuns  la  apa unei cascade despre care se spune că este pură ca de la Facerea Lumii.Am băut și mi-am dorit să zbor,să-mi arăt fericirea lumii.Da! e adevărat! Am trăit un miracol ca-n povești.

   Voi reveni în aceste locuri și,cine știe,poate voi deveni un om al acelor locuri!!!!!!!!!!

au înflorit bujorii !!!!!!!!!!!!!

 

Când soarele privește pământul și-i topește zăpada, vine primăvara!

A trecut o ploaie de primăvară, s-a țesut în zare brâul de mătase al curcubeului, iar bujorul s-a-nclinat,  i-a primit duioșia cerului,ca să reamintească lumii că totul înflorește fără nicio opreliște. Dacă în locul culorilor bujorilor ar fi voci, o incredibilă simfonie s-ar naște în inima nopții misterelor.

Iubesc primăvara oriunde, dar, dacă aș putea alege, aș întampina-o mereu într-o grădină.Îmi spun că, dacă nu am fost niciodată cutremurat până în străfundul sufletului de o floare răsărită în primăvară , probabil că sufletul meu nu a cunoscut vreodată ănflorirea.

Bujorul primăverii îmi amintește de inocență,de copilărie. Ce sentiment poate fi mai plăcut decât cel când natura prinde viață? Primăvara e modul în care natura îmi spune: ,,Să înceapă petrecerea!" Unde înfloresc florile, există și speranța!Fiecare om  păstrează ceva din credința salcâmului care învinge mereu răul,iar bujorii înfloresc doar atunci când sunt siguri că e primăvară.  Ascult din înalturi vocea ce-mi șoptește: -Stai liniștit , nu te ocupa de nimic , primăvara sosește, iar iarba crește prin ea însăși. Primăvara este pentru sufletul tău un surâs al infinitului.Nu iubi primăvara, ci înfățișarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis,este  bujorul înflorit chiar pe obrazul tău!!

genul dramatic-fragment din opera,,Bălcescu”de Camil Petrescu

,,Bălcescu: Dacă mi-ar îngădui Știrbey să cobor,aș merge pe jos până la București,pentru ca să simt pământul sub tălpi...Să mă lovesc de toate glodurile drumului.

Alecsandri: Cum poți să vorbești așa?...Aici te-ar ucide viscolele și toamnele ploioase...îți trebuie soare mult...

Bălcescu: Ce știi tu?Ce știți voi?(merge la balustrada vaporului).Uite,vezi tu Dunărea asta mâloasă?Vezi cerul ăsta cenușiu?De ieri stau pe punte și m-am simțit mai bine decât pe Mediterana ta însorită.Am ascultat până am adormit orăcăitul broaștelor astea de la Galați,și niciodată nu m-a pătruns mai adânc.

Alecsandri: Mie,drept să-ți spun,mi se pare o nebunie să stai în septembrie o noapte întreagă pe puntea vaporului.

Bălcescu: Ascultă,Bazil,și înțelege.Știi tu când m-am simțit mai sănătos în acești zece ani, de când sunt bolnav?Când am dormit o lună în bordei,în pădure,în Țara Moților...Și după aceea trei săptămâni...cât a durat drumul până la Belgrad...Avram Iancu mă sfătuise,ca să pot trece printre trupele imperiale,să mă prefac vânzător de ciubere.Mi-a dat 50 de galbeni și un car de ciubere...iar eu cu însoțitorii mei ne-am îmbrăcat în straie de munteni și ne-am spoit pe față cu funingine.Ca nu ne trădăm cumva,ne tocmeam cu babele câte o oră pentru doi-trei creițari.Era tot pe vremea asta,ploua și dormeam pe iarbă sub car.N-am tușit o dată,trei săptămâni cât a durat călătoria,iar la Belgrad,medicul,care mă văzuse cu câteva luni înainte și mă știa bolnav,spunea că nu mai pricepe nimic.Ah,să mai muște iar viscolul din obrazul meu pe dealul Topologului,ca în atâtea ierni când veneam în sanie,învelit în sarică,la Pitești!Mi-ar face de zece ori mai bine decât soarele leșinat al Mediteranei.”

                                                                   (Camil Petrescu, Bălcescu)

 

Fragmentul din opera dramatică,,Bălcescu”de Camil Petrescu este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul aparţine genului dramatic, deoarece: principalul mod de expunere prezent în text este dialogul; autorul lipseşte din textul dramatic; structura textului este alcătuită din replici ; numele fiecărui personaj este menţionat înaintea replicii.  

                În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Cele două personaje:Bălcescu și Alecsandri schimbă replici într-un ritm viu: Bălcescu este trist ,fiindcă nu i se îngăduie să coboare pe pământul românesc.Aerul și cerul,cântecul broaștelor îl fac să se simtă bine,acasă. Alecsandri nu-i înțelege dorința,părându-i-se neconfortabilă atitudinea acestuia.Bălcescu îi povestește despre o experiență trăită alături de niște oameni în drum spre Belgrad,a dormit în pădure,pe iarbă,iar medicul a fost uimit de starea lui. Se dorește în viscolul țării decât sub soare străin. Discuția este destinsă și fiecare dintre cele două personaje se simte confortabil.

               În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor: Alecsandri este surprins de atitudinea lui Bălcescu,care ar dori să alerge pe pământul natal,nu înțelege de ce a stat o noapte pe puntea vaporului,în luna septembrie.Alecsandri se dovedeşte un prieten adevărat, sensibil şi iubitor. Portretul lui Bălcescu reiese în mod indirect din vorbele personajului. Bălcescu iubeşte cu patimă România, evocând natura dezlănţuită şi crudă şi, mai mult decât orice, vrea să-i simtă ,,pământul sub tălpi” şi să-i audă glasul: ,,am ascultat până am adormit orăcăitul broaştelor’’. Considerându-se un neînţeles:,,ce ştii tu?’’, încearcă să-l facă pe Alecsandri să priceapă ,,Ascultă ... şi înţelege’’ că natura ţării este ca un cămin pentru el:,,ploua şi dormeam pe iarbă, sub car’’, care ’,,mi-ar face de zece ori mai bine decât soarele leşinat al Mediteranei’’. Patriot înflăcărat, personajul devine convingător, atunci când argumentează că nici medicul ,,nu mai pricepe nimic’’ din faptul că, deşi plouase şi dormise pe iarba de sub car, nu tuşise niciodată în cele trei săptămâni cât a durat călătoria, deşi era bolnav. Bălcescu realizează că nici ceilalţi oameni nu-i înţeleg dragostea sfâşietoare de ţară, unde se simte totdeauna mult mai bine cu sănătatea în ,,viscolul....în atâtea ierni”,decât sub soarele străin al Mediteranei. Dialogul este despre sănătatea lui Bălcescu, despre nostalgia pe care o simte,neputând păși pe pământ,iar amintirile le povestește cu drag.Se remarcă o singură indicație de regie, cadrul se constituie din replicile personajelor,iar modalităţile de realizare a oralităţii sunt: dialogul, expresii onomatopeice:,,ah”; interogaţii retorice:,,Ce ştii tu? Ce ştiţi voi?’’;
adresarea directă: ,,- Ascultă, Bazil";,,Cum poţi să vorbeşti aşa?" Se remarcă apariția numelui lui Avram Iancu,bun sfătuitor pentru Bălcescu.         

             În concluzie, datorită argumentelor arătate, se poate afirma că fragmentul aparține unei opere dramatice.

,,Tata florilor”-fragment--basm popular

,, A fost ce a fost... A fost un împărat....

Și împăratul acela avea o grădină de parcă nici raiul nu era mai rai decît ea. Plină de pomi, plină de flori, plină de pasări și de mîndrenii, iar chiar în mijlocul grădinei o fîntînă de lapte dulce. Nici că se mai afla pe podul pămîntului fîntînă scumpă ca aceea. Dar nime nu era iertat să ieie lapte dintr-însa, nici chiar pentru curtea împărătească, căci așa dedese împăratul poruncă. Și de ce poruncise el așa? El va fi știut, destul că păzitori erau acolo zi și noapte, ca nici pasăre măiastră să nu se apropie de ea.

Într-o dimineață vin păzitorii înaintea feței luminatului împărat și zic:

— Înălțate împărate! De cînd străjuim la fîntînă, încă pățanie ca cea de astă noapte nu ne-a mai păscut; colo cătră miezul nopții era lună de se vedea ca ziua, cînd numai auzim ceva lipocind în fîntînă. Mergem mai aproape, – adică un om străin se scălda acolo și se zvîrgolea în lapte de săreau stropii cît colo din fîntînă. Dacă am zis să iasă, el a rîs de noi; iar cînd a văzut că întindem puștile cătră el să-l pușcăm, știuldic! în fundul fîntînei, și nu l-am mai văzut.

Împăratul s-a supărat de vestea asta și a pus păzitori și mai mulți, dar în zadar, că din ora cînd s-a arătat mai întîi, în toată noaptea venea de se scălda și cînd păzitorii dau să-l prindă ori să-l puște, se știuldica în fundul fîntînei și atîta-l vedeau pînă în altă noapte. Se luase împăratul pe gînduri: ce ar fi de făcut? Trimis-a cărți în toate părți și răvașe prin orașe, că cine s-a afla să prindă și să scoată din fîntîna cea de lapte dulce, viu sau mort, pe cel ce cutează a se scălda acolo, va căpăta mare cinste, avere și boierie. Și cercatu-și-au norocul sute și mii de voinici, dar după ce străjuiau două-trei nopți și vedeau că nu pot, se duceau de unde au venit cu buzele umflate.”

                                                                       (Tata florilor—basm popular)

Basmul este o specie literară epică, de mare întindere, în care personaje reprezentând binele şi răul se înfruntă, totul terminându-se cu triumful binelui. Lumea basmului, populată cu personaje tipice (împăraţi, feţi-frumoşi, zmei) stă sub semnul supranaturalului. Basmul are formule specifice, de început, de mijloc şi de final. Titlul acestui fragment este numele personajului principal-o metaforă-un nume căruia nu i se dezvăluie originea, omul ce primește de la flori rolul de a domoli dorul de viaţă,de frumos.

  În primul rând este un text epic: cu acţiune, personaje, narator. În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele subiectului sunt prezente expoziţiunea şi intriga. Un împărat avea o grădină simbolul raiului pămîntesc, al cosmosului, o imagine de Paradis cu o fântână,,de lapte dulce”,loc vrăjit al tinereții veșnice, al continuităţii vieţii,loc păzit continuu,pentru a nu fi ferit de acțiunile oamenilor. Intriga constă în apariția unui om străin ce se scaldă noaptea în fântână și care dispare misterios în fundul fântânii. Apoi urmează numai partea de început a desfăşurării acţiunii. Împăratul a pus păzitori mai mulți,a dat de veste că acela care-l va prinde pe cel ce cutează a se scălda în fântână,,va căpăta mare cinste”.Niciun voinic nu a reușit să-l prindă pe răufăcător.

    Naratorul povesteşte întâmplările la persoana a III-a.

   În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece lumea înfăţişată are caracteristici supranaturale:o grădină ca un Paradis pămîntesc cu o fântână cu lapte dulce,apă a nemuririi,un om ce apare din adâncuri și se scaldă în lapte ca un ritual al veșniciei-este o întâmplare ciudată, cu acea fiinţă misterioasă. Personajele care populează această lume sunt şi ele specifice basmului: împăratul-stăpânul unui loc deosebit de frumos și al unei fântâni ciudate,este autoritar,dornic de a-și păstra frumusețile grădinii,dar și generos pentru cei ce-i vor îndeplini poruncile.Omul misterios, ce apare din adâncurile fântânii și se scaldă în noapte,este așezat între cer și profunzimea pământului,se scaldă în laptele fântânii,poate pentru a-și păstra nemurirea.

    Un al treilea element caracteristic basmului este formula iniţială:,, A fost odată…, care plasează acţiunea într-un timp nedeterminat, fabulos,iar noaptea este poarta spre eternitate,când se produc fenomene stranii.Narațiunea este modul de expunere din fragment,iar dialogul aparține slujitorului nedumerit de apariția stranie.

   În concluzie, caracterul epic, universul supranatural şi formula iniţială sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui basm.

  !!! Cea mai simplă formulă inițială a basmului românesc este „A fost (era) odată…”. Formula respectivă constată existența unor personaje și, totodată, le plasează în timp, ea conține o afirmație: cândva au trăit un împărat și o împărăteasă...etc. Timpul nu este precizat! O altă formulă inițială se formează prin adăugarea unui nou element „ca niciodată” subliniază caracterul excepțional, unic al faptelor relatate. Introducerea noului element schimbă structura formulei, astfel, verbul,,a fi” cu înțelesul de a trăi, a viețui, căpătă forma impersonală cu sensul de: a se petrece, a se întâmpla, a avea loc. Rezultă în felul acesta o formulă de sine stătătoare care nu se referă la personajele basmului, ci plasează în timp acțiunea în general!!!!!!!!

compunere--Plăcerea de a citi

 Când eram mic,mic,ascultam cuvinte citite de părinți,bunici când aveau timp,pentru a deschide o carte sau când,pentru a mă adormi mai repede,îmi citeau -odată tata mi-a citit o rubrică sportivă și am adormit imediat,cred că nu înțelesesem nimic.Apoi am mers la școală și am înțeles că odată ce am învățat să citesc, am fost pentru totdeauna liber.„Nu ai voie să…”-cuvinte pe care le-am uitat, dar „A fost odată ca niciodată”... dăinuie și astăzi în mintea mea.Dacă în camera mea e întuneric,văd cartea căutată ca pe o stea, un foc viu și nu mă simt singur.

   Am primit cartea,,Micul prinț”în dar și de atunci o deschid mereu când vreau să gândesc altfel,cred că am găsit lectura potrivită,parcă undeva în lume se deschide o ușă, care lasă să intre mai multă lumină și nu mă simt singur,în jurul meu roiesc peisaje,personaje.Nu e suficient doar să citesc o carte,e nevoie s-o înţeleg ce-mi transmit fiecare autor care a scris o carte sau o poveste, pentru că a avut ceva de spus,iar eu îmi spun că trebuie sa înțeleg acel ceva.

  Când citesc este ca și cum se aprinde un foc; fiecare silabă pronunțată este o scânteie,cuvintele pătrund în sufletu-mi și devin o parte din gândurile mele. Am găsit în biblioteca,unde merg cu colegii,cărți care nu se potrivesc cu vocea mea interioară și-atunci le închid.

  Lectura este o călătorie interioară îndelungată,pentru că o carte bună nu are niciodată sfârşit.

Am constatat că uneori îmi plac mai mult cărţile decât oamenii.Cele adevărate- nu vor să mă convingă de nimic, nu vor să aibă dreptate,personajele lor mă fascinează,pe unele le îndrăgesc,sunt surprins de evoluția lor,pe altele ...nu.Personajele din cărţi sunt ca oamenii,asemenea nouă şi reflectă într-un anumit mod adevărata faţă a societăţii în care trăim.De câte ori citesc,îmi place să fac comparaţii între personajele din carte şi oamenii pe care îi cunosc.Şi,spre surprinderea mea câteva chiar se aseamănă.

  Observ că, citind, îmi îmbunătăţesc vocabularul,dau înţelesuri noi cuvintelor şi îmi este mai uşor să-l aleg pe cel potrivit din marea de cuvinte,pot să transform o propoziţie care nu e frumoasă în una care să-i emoţioneze pe cei care mă ascultă.

    Sunt oameni care nu citesc,se mulțumesc cu căutările pe internet;înseamnă că nu și-au găsit cartea potrivită,că nu au găsit plăcerea de a întoarce paginile,de a simți foșnetul hârtiei,de a reține cuvinte,expresii. Ce mă interesează este să învăț din cărți,acestea să mă schimbe.

            Este o chestiune de respect față de carte: o cumpăr, ca să o păstrez de bibelou în biblioteca mea sau ca să o folosesc la maxim?

Opinia privind mesajul fragmentului următor:

, Părinţii ei nu au avut niciodată maşină, Sonia a rămas şi acum un pieton convins. Dacă într-o zi nu parcurge trei, patru kilometri, nu poate să doarmă. Pentru un om care merge atat de mult, ar putea să pară ciudat că evită drumurile principale. Si totuşi ea, ca un animal nocturn, forţat să circule la lumina zilei, în văzul lumii, a ales mereu să se strecoare pe străzile mici, preferând ocoluri nu totdeauna la îndemână.
Alege şi acum astfel de drumuri - înguste, pustii- tocmai fiindcă ele, precum nişte buzunare secrete, de interior, paralele cu drumurile larg croite, la vedere, alcătuite confortabil pentru restul lumii, pentru tot restul lumii, sunt paralele cu lumea însăşi. Ceilalţi oameni sunt niste spectatori care o paralizează. Acum e convinsă că de lumea întreagă fugea apucand mereu pe acea alee, unde doar  câinii de după garduri luau în seamă zgomotul paşilor vreunui rătăcit de bunăvoie.”
                                                              (Veronica Niculescu, Dincolo de iederă)

Din punctul meu de vedere, mesajul fragmentului gravitează în jurul nefericirii trăită  de personajul Sonia care viețuiește într-o altă lume,o lume proprie.Tema textului o constituie singurătatea,izolarea unei ființe de,,restul lumii”obișnuite.(Titlul,,Dincolo de iederă”semnifică ideea că într-o lume deosebită,omul își căută norocul,credința adevărată,încrederea).

        În primul rând, observ că naratorul o prezintă direct pe Sonia ca pe,,un pieton convins”,un trecător prin viață,dornică de a prețui fiecare clipă din existența ei. În mersul ei se ferește de locurile ,,principale”,importante,poate, pentru oamenii obișnuiți,cunoscute de toată lume,devenite banale.Știe că ar trebui să aleagă un alt univers-al adevărului,al căutării destinului.Călătoriile,căutările ei sunt asemenea unui labirint cu rătăciri și pericole,cu dorința de a ajunge la o împlinire sufletească.

        În al doilea rând,consider că oamenii văzuți de Sonia sunt spectatori absenți pe scena vieţii, topiţi într-o lume comună,obișnuită,nedorind aflarea adevărului adevărat.Drumul ales de ea este al încrederii,al simplității,iar între ea și restul lumii era un,,gard”,un hotar păzit de ,,câini”-mijlocitorii între două lumi:a ei cu rătăciri și devieri,căutări și a celorlalți cu comodități și superficialitate. 

        În concluzie, consider că mesajul acestui fragment este pentru omul care alege un drum al vieții cu încredere,deosebind răul de bine.

Toma Alimoș(fragment)-variantă-

,, Departe, frate, departe,
Departe si nici prea foarte,
Sus, pe sesul Nistrului,
Pe pamantul turcului;

Sedea Toma Alimos,
Boier din Tara de Jos;

Sedea Toma cel vestit
Langa murgu-i priponit

Si din gura-asa zicea:
- Inchinare-as si n-am cui!
Inchinare-as murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Si de fuga numai bun;
Inchinare-as armelor,
Armelor, surorilor,
Dar si ele-s lemne seci,
Lemne seci, otele reci!

Iata, mari, cum graia,
Ca-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Si se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste campuri se uita
Si zarea un hotoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc

Platea cat un cal domnesc.
Hotomanul nalt, pletos

Era Manea cel spatos,

El la Toma-ncet venea
Si din gura-asa-i graia:
- Alei! Toma Alimos,
Boier din Tara de Jos,
Ce ne calci mosiile
Si ne strici fanetele?
Boier Toma Alimos
Ii da plosca cu vin ros:
- Sa traiesti, Mane fartate!
Da-ti mania dupa spate,
Ca sa bem in giumatate.
Mane cu stanga lua,
Cu dreapta se inarma,
Palosul din san scotea,
S-asa bine-l invartea
S-asa bine mi-l chitea,
Ca pe Toma mi-l taia
Pe la furca pieptului,
La incinsul braului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului....

Eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sari!
Iar cand sufletul mi-oi da,
Cand nu te-oi mai dezmierda,
Din copita sa-ti faci sapa,
Langa ulmi sa-mi faci o groapa,
Si cu dintii sa m-apuci,
In tainita sa m-arunci,
Ulmii ca s-or clatina,
Frunza ca s-a scutura,
Trupul ca mi-a astupa”.

Balada este o operă literară epică în versuri, inspirată de obicei din tradiţia istorică sau populară, în care se povesteşte o întâmplare neobişnuită, la care iau parte două sau mai multe personaje, prezentate de obicei în antiteză şi în care realul se împleteşte cu fabulosul. Ca în orice operă literară epică, autorul îşi exprimă indirect gândurile şi sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor, iar cel care povesteşte subiectul acţiunii este naratorul.

Titlul precizează numele personajului principal,un ideal uman; erou legendar, Toma este un personaj cu însușiri excepționale, asemenea eroilor din basme.

    Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Autorul anonim își exprimă indirect sentimentele și gândurile prin intermediul acțiunii și al personajelor.La începutul baladei, Toma Alimoş alături de murgul său în cadrul naturii,undeva departe pe șesul Nistrului,loc sigur, însă ocupat de un stăpân turc. Singur și nefericit în mijlocul naturii, boierul Toma (boier-om stăpân pe viața și menirea lui de luptător) îşi exprimă, printr-un monolog, dorinţa de a închina,a cinsti un pahar,dar alături îi sunt doar murgul,armele din oțel,care nu pot ține loc unui om.Prin apariţia neașteptată a lui Manea,anunțat printr-un nechezat, conflictul baladei prinde contur.Manea este definite prin trăsături negative: ,,un hoțoman”,viclean, este întruchiparea răului şi a urâţeniei fizice .Uimește apariția lui pe un cal,,sprinten,voinicesc”și acuzele aduse. Împăciuitor și calm,Toma,imprudent, invocă pacea și-i oferă frățește vin din ploscă,Manea se preface că-i acceptă propunerea, dar îl înjunghie mortal.Simțind că i se apropie sfârșitul, Toma regretă că nu va mai ,,sări”pe cal și îi cere singurului suflet de aproape-calul- să-l îngroape în mijlocul naturii,plâns și acoperit de verdele veșniciei.

     Un alt argument îl reprezintă existența personajelor văzute în alb și negru: în caracterizarea directă Toma este prezentat ca un om cuviincios, ospitalier, împăciuitor,dar singur; indirect este prezentat în momentul rănirii cu paloșul,când nu se lasă ușor doborât,îi vorbește calului, cerându-i ajutorul pentru a-l înmormânta. În antiteză este caracterizat personajul Manea prin mijloace de caracterizare directe:,,viclean,înalt,pletos”-ca un zmeu, animat de dorința de răzbunare; indirect:  laș,îl lovește pe Toma,apoi fuge mișeleste. Alt personaj este calul care-i va îndeplini ultima dorință-de a fi îngropat,,lângă ulmi”,iar frunzele-i vor acoperi trupul.

Vocea autorului este naratorul,care se implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de erou şi antipatia faţă de personajul negativ,Manea.

     Un alt argument este îmbinarea armonioasă a cele trei moduri de expunere - naraţiunea, descrierea şi dialogul,folosirea figurilor de stil cu o mare valoare de sugestie: epitete:,,cel vestit,reci, seci,sprinten,voinicesc,pletos”;repetiții:,,închinare-aș,ș-așa”; un rol important în dinamizarea acţiunii îl are numărul mare de verbe;formulele populare de adresare caracteristice comunicării orale.:,,alei,mări,frate,să trăiești”. Versificația contribuie la sporirea valorii baladei prin caracterul oral, versurile scurte, rima împerecheată,ritmul trohaic, măsura de 7-8 silabe.

pastelul,,Zi de vară”de George Topârceanu

,, Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, -
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas! ”

Pastelul este opera lirică în versuri care pune în evidenţă ideile şi sentimentele autorului prin intermediul unor imagini din natură,un anotimp, un colț de natură, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare în culori armonioase. Modul de expunere folosit este descrierea, iar discursul poetic poartă amprenta sentimentelor autorului.

    ,,Zi de vară” de George Topârceanu este un pastel, pentru că are caracteristicile acestui tip de text. Tema poeziei reiese din titlu, poetul descrie un tablou, natura într-o zi de vară.,

     În primul rând este o creaţie lirică în care se zugrăveşte un tablou din natură,iar autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele în mod direct.În primul vers sunt enumerate aspectele verii:cu liniștea,nemișcarea adusă de căldura soarelui,substantivele definesc momentele unei zile copleșite de căldura verii.

Priveliștea înfățișată în prima strofă vizualizează râul,apa liniștită generatoare de viață cu sălciile plângătoare,,dormitând”,cu,,vițelul”inocent ce-și ia putere din locul vieții, al regenerării și al purității,iar,,o femeie”își exprimă bucuria de a curăți,cântând.Din vale susurul râului sclipitor, cu freamătul stins completează starea de calm,fiecare șoaptă pare o mustrare pentru nemișcarea sălciilor melancolice și triste,dar acesta este și un loc al protecției,al alinării sufletești,unde poetul adoarme în simfonia naturii.Somnul îi este ușor întrerupt de o lăcustă,zburătoarea ce-i tulbură odihna,aducându-i o notă ironică în nemișcarea zilei de vară.

    În al doilea rând, o altă trăsătura specifică pastelului, care se regăsește în poezie, este aceea că figurile de stil au un rol deosebit în prezentarea tabloului și a sentimentelor.Astfel regăsim enumerația substantivelor,în primul vers care definesc vara;la fel substantivele:,,cântec,murmur,adiere”aduc tabloului verii o delicată notă muzicală.Epitetele:,,plângătoare,somnoros,lin”armonizează frumuseţea peisajului cu bucuria interioară, într-un inedit tablou al verii,au rolul de a da mai multa forță detaliilor tabloului. Imaginile vizuale accentuează starea de toropeală a naturii când sălciile dorm,poetul este cuprins de un somn adânc;o mișcare domoală a râului și a zefirului se armonizează cu cântecul femeii ce spală rufe.Personificarea râului certând sălciile ce dorm pare a însufleți decorul.Eul liric își face simțită prezența prin formele pronumelor:,,mi,m-”. 

 Măsura versului este de 7-8 silabe și contribuie la sugestia de liniște a tabloului. Rima împerecheată conferă o muzicalitate discretă, armonizată cu conturul în tonuri ușoare, iar ritmul trohaic creează o legănare încetinită a versului, ușor monotonă, accentuează senzația de ușoară somnolență din  poezie.

    În concluzie, poezia, descriind un tablou din natură în anotimpul vara, exprimă sentimentele de liniște  ale autorului față de peisajul contemplat. Poezia conturează imaginile vizuale ale tabloului cu ajutorul unui limbaj plastic expresiv, în care predomină substantivele și adjectivele, dobândind valori stilistice deosebite. Poezia este o descriere în versuri surprinzând trăsăturile caracteristice ale peisajului. Prin contemplarea acestui tablou, poetul își exprimă propriile sentimente legate de peisajul descris, deci pastelul este o poezie lirică.