joi, 29 iunie 2017

compunere--Mă încântă marea...

Imagine similară

Când ies în diminețile proaspete de lumină pe malul mării,mă bucur de  un moment de singurătate,de fericire totală.Simt că sunt singura ființă admirată de ape: atunci fiecare vedere îmi împărtăşeşte  minunăţiile sale.Apa se descoperă prin susurul său,arătându-și culoarea, perfecţiunea frumuseţii sale.
   Uitându-mă în înaltul cerului şi apoi coborând pe verticala pereţilor de aer,am zărit câțiva pescăruşi asemenea unor corăbioare făcute din hârtie albă,ce pluteau pe valurile înspumate ale mării, îşi întruchipau singurătatea cu un răsărit în plină înviere.Stâncile erau mişcate de durerea infinită  a tuturor adâncurilor în liniştea tulburată de un strigăt ce părea al unei sirene ademenind rătăciții. La adierea brizei,nisipul şuiera căutând adăpost printre pietrele spălate de ape. Bucăţi de roci aduse de valuri se odihneau în veșnică tăcere,păstrând taine știute numai de ele. Doar mândra lună încerca să-și ridice  vălul peste-a nopții feerie,urmărind cu licărul ei dansul fantomatic al  aburilor ce luau forme ireale în marea devenită scenă.Era o încântare priveliștea însoţită de o melodie mirifică deasupra mării, o mică parte din infinit,într-o atmosferă de basm.!!!



sâmbătă, 24 iunie 2017

de SÂNZIENE....

VERSURI Noaptea de Sanziene Cantece de Sanziene

S-au strâns Sânzienele-n cunună și-ncing o horă cu joc și voie bună. În noaptea asta vrăjile-s împrăștiate, iar luna nouă,ca o amfitrioană,privește petrecerea de poveste. Cerul, la miezul nopții, se deschide și sufletele se aprind. Aerul poartă miresmele-n valuri și dăruiește florilor vrajă. Vibrând în ritm cu toată depărtarea, noaptea Sânzienelor plină de magie învăluie cu farmec aerul plin de  mister.
            În noaptea de Sânziene
lasă cerul să te cheme....du-te,nu te teme...
                Eu mai visez, în noapte, fetele
fugind, prin iarba udă, pe frunte cu cununi
din flori de sânziene – venind din alte lumi.....
Sunt si voi fi... de veghe in lanul de sanziene

joi, 22 iunie 2017

marți, 20 iunie 2017

vacanțăăăăă.....

Dintre anii mei de şcoală
alegând la întâmplare,
îmi place, fără-ndoială,
cel mai mult... vacanţa mare!
nu voi avea clipe s-aud,
de citit, de studiat....
Dar aşa, ce bucurie!
că vacanţa a sosit
chiar la timpul potrivit!



Imagini pentru imagini vine vacanta

luni, 19 iunie 2017

compunere--O întâmplare petrecută în timpul unei întreceri sportive...

Compunere—COMPETIȚIE SPORTIVĂ
    A sosit ziua cea mare(parcă aș fi într-un film),este ziua în care turneul de tenis internațional va începe.Concurenții,băieți și fete,elevi,din diferite țări ale Europei se vor întrece pentru un loc cât mai bun în clasament.M-am pregătit în antrenamente sub atenta supraveghere a antrenorilor și am învățat că timpul petrecut pe terenul de joc trebuie să fie prioritar în programul meu de antrenament, dar nu voi ignora antrenamentele de forţă şi cardiovasculare, pentru a-mi perfecţiona jocul.Am  plecat însoțit de tatăl meu,fost tenismen amator,cu un bagaj consistent:mingi,rachete,prosoape,costum de schimb și multă încredere în puterea mea de a învinge.Pe teren,ne-am aliniat cei trei reprezentanți ai României alături de mulți,mulți din alte țări.Am avut noroc,mi-a spus antrenorul,vom intra primii pe teren.Și-atunci,când am salutat pe arbitrul și pe adversar,am auzit câteva voci care strigau,,hai România!”,m-am simțit  acasă.Deoodată cineva a numărat:unu,doi,trei și acei câțiva români au început,în liniștea terenului,imnul nostru naținal:,,Deșteaptă-te,române!”....emoția a fost atât de mare,că mi-au dat lacrimile.Am respirat adânc, m-am concentrat,mi-am amintit toate indicațiile antrenorului. Totul s-a jucat la intensitate maximă: bombe, pe dreapta şi pe rever, scurte, contrascurte, loburi, smeciuri returnate uluitor. Viteza de deplasare a mea și a adversarului părea ireală. Tensiunea a rămas atât de mare până la ultima minge, încât Italianul n-a observat că avea racheta,, varză” după o dreaptă năprasnică – se pregătea să servească, iar arbitrul i-a atras atenţia că i s-a rupt racordajul!(normal aștept să-și ia altă rachetă). Bat mingea de pământ îndelung, trag aer în piept, parcă aș vrea s-o ţin aşa la nesfârşit, să nu se termine vreodată acest meci de basm,lovesc și....sunt CAMPION.Cu mâna întinsă merg spre adversar și-i spun:grazie,noi sono i campioni!,chiar dacă am învins EU,îl socotesc EGALUL meu,asta înseamnă fair-play. Dar întâmplarea trăită în ziua aceea,când am auzit imnul,n-o voi uita niciodată!!!!!!!!!!




argumentare gen liric--poezia Ploaia de Magda Isanos(fragment)

Imagini pentru imagini cu ploaia

”Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,
și-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pămîntul cum respiră,
iarba cum crește, noaptea cum se lasă.

Nu era nimic trist, dar solemn,
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi și scaieți
revărsa bucuria tainicei vieți.

Cerul pierdut în cețuri îl uitam.
Nu mai eram nici eu decît ram,
decît rădăcină avidă și pace
de ierburi (vîscoase,) opace...

Însă irizata, subtila apă voioasă
avea licurici, clopoței în plete ;
jumătate din ființa ei luminoasă,
lăsînd să cadă văluri încete,

 apărea-n pajiște sau lîngă bălți,
o zînă pe care-o văzusem și-n alte dății.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumusețea-i dintăi.”

Continuare:

;Sunt ploaia, spunea, sunt ploaia de vară,
voi face să-nverzească pietrele și să răsară
ochii morților în cîmpia cu flori...
Tu m-ai visat, poete, de-atîtea ori.

Cînd vei muri, ai să-mi cunoști puterea,
dizolvantă, murmurătoare.
Oxigen și... H2 - mi se pare,
chicotea lîngă mine tăcerea.


Și-ndată vraja căzu, vraja cea mare,
din care cresc poeme, sființi ireale ;
spațiile fură din nou uscate, goale,
din apus pînă-n soare-răsare.”

   Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia ,,Ploaia”de Magda Isanos este un text liric, pe tema comunitate om-natură.
            Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului. Titlul este un substantiv articulat ce semnifică fertilitatea și al înviorarea,adună laolaltă simbolurile fulgerului și a apei; ea prezintă o dublă valoare: de fertilizare spirituală și materială.Poezia se constituie într-o descriere a unei,,vrăji” care este trăită în,,vară”. Prin monolog liric poeta, eul liric, își simte sufletul încântat,fermecat în fața atmosferei calme a melodiei ploii ce trece prin ramurile verzi.Vraja ploii îi dă puteri miraculoase:de a auzi sufletul ,trăirea din adâncuri a pământului. Se contopește cu natura, aude sunetul nașterii prin creșterea ierbii,a speranței vieții,aude tăcerea magică a nopții ca-n basme ce conferă lucrurilor grandoare şi maiestate. Se simte înconjurată de  măreţia sfântă a naturii,a bucuriei vieții ,,tainice”a lumii ascunsă în lemnul copacilor,în florile,,palide”,fără strălucire,în ,,hribi”-hrana din pământ,în buruieni-enumerație a  abundenței florale.Neliniștea trăită sub cerul aburit de,,ceață”,metaforă a stării omului, este risipită,se simte transformată în părți ale naturii(metafore:,,ram”-speranță ,, rădăcină”-locul originii grandios,,iarba opacă- se identifică, cu pământul şi veşnicia necunoscută).
   În următoarea strofă,poeta exprimă prin conjuncția,,însă”un alt aspect :personificând ,,apa”,ploii, devenită o ființă ireală, nepământeană,acvatică,este  descrisă vizual prin epitete strălucitoare: intens colorată,delicată,voioasă,în plete cu ,,licurici și clopoței”,este,,zâna”ce apărea peste tot pământul și apa acestuia sub forma văpăilor ce purifică lumea și transmite forţa dumnezeiască,este asemenea primei ființe din Univers.
  Un alt argument îl reprezintă aspectul confesiv al textului realizat prin exprimarea directă,prin construcția aparent simplă, dar plină de semnificații a textului.Astfel,  discursul liric este marcat de o puternică subiectivitate , eul liric îşi face simţită prezenţa prin pronumele personal,,eu”și verbe la imperfectul descriptiv care face trecerea de la realitate la imaginar:,,auzeam,uitam,eram”.
  Caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poeta îşi exprimă emoţiile prin imaginea vizual-auditivă a naturii copleşite de ploaie.                         Epitetele „verzi,caldă,rămuroasă,irizată,voioasă”  aduc strălucire,bucurie, iar,,trist,solemn,palide,pierdut,opace”neliniște.Personificarea ploii într-o zână exprimă frumusețea atmosferei acvatice de la începutul lumii,misterul naturii.  
   Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului,vocalele redau clipocitul apei. Versurile au măsură de 11 silabe, rima împerecheată şi ritm trohaic,dau cursivitate discursului liric.
   În concluzie,poezia,,Ploaia” este lirică, deoarece, prin vocea eului liric,poeta comunică în mod direct emoţiile și gândurile trăite, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze.
                                                          


duminică, 18 iunie 2017

sâmbătă, 17 iunie 2017

fragment epic:,,Căprioara”de Emil Gârleanu

Imagine similară

,, Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.
Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii.”

     În acest fragment narativ,autorul,Emil Gârleanu,prezintă acțiunea unui  personaj-animal,căprioara,care este hotărâtă să pornească spre vârfurile de stâncă,să-și lase iedul,,rătăcit”,singur ,ferit de dușmani.          
În fragment este utilizată narațiunea,iar autorul pătrunde în gândurile de protecție ale căprioarei, dar și neliniștite.O ușoară descriere a alergării celor doi:căprioara conștientă în dorința de a-și salva puiul,prevăzătoare, iedul,delicat,naiv,jucăuș.Acțiunile sunt dinamice,rapide exprimate prin verbe la timpul prezent,amenințarea plutește în aer.Natura sălbatică și grandioasă îi oferă protecție cu verdeața abundentă,cu întunericul protector,este un drum între viață și moarte.
   Indicii spațiali sunt multipli,bine căutați pentru protecția iedului-exprimați prin substantive:,,stâncă,locuri,poiană,bolți,hrube,pădure,iar repetarea adverbului,,acolo”accentuează un anumit loc al protecției. În țesătura epică a scrierii sunt strecurate epitete care arată îndrăzneala căprioarei:,,fulgerătoare,îndrăznețe,amețitoare”,delicatețea și naivitatea iedului care face dovada unei forțe în mișcări:,,voinicește,vesel,subțiri”.Comparațiile  punctează unele elemente de cadru sau stări sufletești sunt caracterizate diferite acțiuni relatate prin narațiune:.,,ca și cum ar mirosi,ca o săgeată,ca niște lugere...ca un iad”.
   Naratorul urmărește insistent desfășurarea acțiunii epice,evocând întâmplarea.



explicația unei strofe dintr-o poezie

Imagini pentru imagini cu flori de tei

,,Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare...
E dulce vara pe la noi!”(Vara de Duiliu Zamfirescu)


Poezia lirică,,Vara”are titlu numele anotimpului cald și prin personificări devine o ființă al cărui temperament ,,arzător”dogoritor,torid-epitet- se reîntoarce,găsind ,,pomii”simboluri ale vieții ce evocă verticalitatea,,în sărbătoare”-petrecere,bucuria de a exista,împodobiți cu flori.În teiul, fidel verii,florile calde și fragile,ușor mirositoare stau adunate, aducând taina frumosului dăruit lumii, armonie şi de fericire-repetița accentuează mulțimea florilor.Exclamația retorică din finalul strofei exprimă bucuria anotimpului,epitetul,,dulce”arată aspectul plăcut,încântător al verii,iar prezența eului liric prin pronumele,,noi”înseamnă pământ,neam ,viață,veșnicie.Imaginea vizuală a verii transformă pământul într-o grădină- simbol al raiului,al lumii ideale.Rima împerecheată,măsura 8-9 silabe,ritmul iambic această strofă exprimă  admirația poetului pentru natura verii.

cratima(recapitulare)

Imagini pentru imagini cu urări la examen

!!!în poezie, are rolul de a păstra măsura versului prin reducerea numărului de silabe-elidarea unui sunet- ajută la păstrarea ritmului şi a măsurii-și de a marca rostirea legată a două cuvinte.
       Exemple:
=Rolul cratimei din structura ,,să-nghețe'' marchează căderea vocalei î; și rostirea legată a celor două cuvinte ''să'' și ''înghețe'';
=Utilizarea cratimei în structura „de-abia" are drept consecinţă marcarea grafică a rostirii legate a două cuvinte prin eliminarea unei silabe. Sub raport prozodic acest fapt asigură păstrarea măsurii versului;
=Rolul cratimei în secvența ,,n-ai venit'' este de a marca elidarea vocalei u, de a evita hiatul, marchează rostirea într-o singură silabă a celor două cuvinte și de a conferi astfel vorbirii un ritm mai rapid;
 =Rolul cratimei în secvența ,,mai-nainte''  marchează pronunţarea legată a două cuvinte; marchează căderea vocalei ''î'';
=Rolului cratimei în secvența ,,câte-o hârtie'' marchează rostirea legată a două cuvinte;
=Rolului cratimei în secvența ,,și-n semne'' marchează căderea unei vocale; marchează rostirea legată a două cuvinte;
=Rolu cratimei în structura,,n-ar avea” marchează căderea unei vocale iniţiale şi a unei vocale finale, leagă două cuvinte care se pronunţă într-o singură silabă, ajută la păstrarea ritmului şi a măsurii versului;
În concluzie:
            Consecinţele folosirii cratimei
- marchează elidarea (lipsa) vocalei ,,?…” ;
- evită folosirea hiatului ;
- ajută la rostirea intr-o singura silabă a cuvintelor “…”, părţi de vorbire diferite “…” ;
- menţine măsura şi ritmul versurilor ;


vineri, 16 iunie 2017

Imagini pentru imagini de vara miscatoare

exerciții...

,,care”=pronume relativ

SB=Se știe1/care va rezolva dilema2/.
PR=Întrebarea este1/care va recunoaște greșeala2/.
AT=Întrebarea1/care va recunoaște greșeala2/este fără răspuns2/.
CD=Eu știu1/care a spus adevărul2/.
CI=Mă gândesc1/care a fost primul gând2/.

,,”=conjuncție subordonatoare

SB=E bine1/ ai recunoscut2/.
PR=Convingerea mea este1/ ai greșit2/.
AT=Convingerea mea1/ ai greșit2/am exprimat-o deja1/.
CD=Eu știu1/ visul mi se va-mplini2/.
CI=Mă gândesc1/ voi avea succes2/.
CZ=Am întârziat,1/ a plouat intens2/.
CNS=Am obosit așa de tare,1/ abia am putut saluta2/.

,,dacă”=conjuncție subordonatoare

SB=E bine1/dacă înveți tot2/.
PR=Problema este1/dacă te vei concentra2/.
AT=Problema1/dacă vei scrie bine2/este în gândul tău1/.
CD=Eu nu știu1/ dacă te voi susține2/.
CI=Mă gândesc1/dacă te voi însoți2/.
CT=Dacă a văzut așa,1/atunci a tăcut2/.
CZ=Dacă a greșit,1/de aceea a plecat de lângă noi2/.
CDȚ=Dacă avea curaj,1/și-ar fi recunoscut greșelile2/.
CV=Dacă nu are timp,1/totuși ne va însoți la plimbare2/.




poezia--Somnoroase păsărele de Mihai Eminescu

Imagini pentru imagini cupăsări noaptea

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!                      
               

    Titlul poeziei lirice este format din adjectivul,,somnoroase”adormite,cuprinse de somn și substantivul ,,păsărele” diminutiv, simboluri ale relaţiilor dintre cer şi pământ,mesagere cerești. Folosirea punctelor de suspensie din titlul sugerează o comunicare întreruptă, suspin,dor,singurătatea celui ce ar dori ca persoana iubită să-i fie aproape în ceas de seară.
   Natura surprinsă este formată din elemente personificate, care acționează opus: izvoarele suspină, tânjind după lumina zilei,codrul negru al nopții tace, florile dorm în grădină-sunt în deplină armonie cu păsările: lebăda,pasăre imaculată, care prin albul, forţa şi graţia sa exprimă lumina, păsările,simbol al înălțării sufletului spre valorile absolute ale cerului,acestea se adună,trec către adăposturi: cuiburi,trestii,locuri ale ocrotirii. 
      Prima strofă debutează prin reluarea titlului,, somnoroase păsărele” și pregătirile micilor viețuitoare pentru trecerea la starea de somn,odată cu  venirea nopții: ,,Pe la cuiburi se adună,/Se ascund în rămurele”-cele două verbe exprimă pregătirea pentru momentul de taină al odihnei,al călătoriei în lumea de dincolo.
    Izvoarele,simboluri ale purității,,suspină”personificare a sunetului discret al regretului, în timp ce,, codrul negru tace”epitetul accentuează nuanța atmosferei nocturne.,, Dorm și florile-n grădină”-personificări ale  dragostei şi armoniei în raiul pământesc.E liniștea care celebrează starea de liniște atemporală dată de curgerea eternă prin univers a luminii.
     În strofa a treia este urmărită,,lebăda... între trestii să se culce”cu grație își alege un loc discret în care să-și ascundă fragilitatea. Dorința-rugăciune:,, Fie-ți îngerii aproape”este chemarea mesagerilor divini ,pentru a veghea ființa și somnul iubitei    Frumusețea nopții este împletită cu strălucirea și farmecul lunii, astru care domnește odată cu lăsarea cortinei negre, oferind misterul și magia nopții.În priveliștea feerică de basm,,luna” întreţine fascinația naturii, dar şi trăirea plină de pasiune a celui ce iubește.Epitetul antepus,,mândra”accentuează lumea paradisiacă a nopții în,,vis și armonie”într-o desprindere de realitatea pământeană.
   Toate cele patru strofe se încheie cu formule de alint,de iubire:,, Noapte bună!....Dormi în pace!... Somnul dulce!”într-un sentiment de liniște, pace,vrajă,alint,mângâiere.
     Poezia este asemenea unei șoapte de  dragoste,unui gând adresat  ființei dragi aflată departe (pronumele personal de persoana a 2a singular ,,ți” din versul:,, Fie-ți îngerii aproape”, precum și prin urările: ,,Noapte bună!... Dormi în pace!”).
      Poezia „Somnoroase păsărele…” este alcătuită din patru strofe cu rimă încrucișată, iar măsura este de opt silabe, cu excepția versului patru. Poezia încântă prin tabloul feeric creat prin armonia versurilor grupate în strofe de câte patru versuri, ultimul fiind o urare, rima este încrucișată.
Dacă primele trei versuri din fiecare catren conţin descrieri ale naturii, ultimul condensează o urare către o persoană dragă. 
      

joi, 15 iunie 2017

lebede....

Provocarea saptamanii: In pereche

,,Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ți îngerii aproape,
Somnul dulce!”

mi-e dor de Eminescu....(15 iunie)

Imagini pentru mi-e dor dor de eminescu și atât
Pentru mine, Eminescu reprezintă ceva curat, dragoste eternală, sensibilitate şi tot ce-i frumos în viaţă. Pentru mine este lirica ce m-a condus o viaţă întreagă şi, m-a şi îndemnat la citit. Eminescu este unic!
 Pentru mine și pentru toți românii și toți care cunosc și vorbesc românește, este poetul nostru, al tuturor..... este poetul, filosoful, astronomul, actorul, sufleorul,este poetul mondial al culturii și literaturii universale, sufletul tuturor.
....îl consider ....,,rege al poeziei// Veșnic tânăr și ferice ..."  Poeziile sale au fost, sunt și vor rămâne cele mai scumpe bijuterii ale literaturii române.
Eminescu este universal. Oriunde am pleca, îl luăm cu noi în inimile noastre. El emană iubire, căldură sufletească, bunătate, inspirație... este viu printre noi, mereu.
Opera literară a lui Eminescu este apoi singura care a putut să realizeze o unitate spirituală a românilor, popor amenințat veșnic de „blestemul tracic" al dezbinării. Partitură liturgică, sublimă, opera eminesciană în totalitate ne măsoară creşterea sau decadenţa: românismul are un program politic, social şi spiritual conţinut în Opera eminesciană. Acum şi în veacul veacului nu avem altceva de făcut decît să împlinim acest program, dacă ne simţim în stare... Cei care refuză azi modelul eminescian, refuză în fapt legitimitatea românismului şi a românilor în istorie.
În versul lui cuvântul// Este însuși neamul meu!// Este aici și este-n noi,// Este aici și este-n toate,// Este-n florile de tei,// Și în Luceafărul de noapte,// Și dacă privim la stele,// Cum pe cer, ele strălucesc,// Îl vom vedea și în ele,//Ca pe un crai împărătesc!// Luna, trecând printre nori,// În eterna ei mișcare,// Poartă în ea mii de culori:// Eminescu este-n fiecare! 



miercuri, 14 iunie 2017

compunere--Întâmplare petrecută într-o călătorie cu mașina

Imagini pentru imagini valea oltului
                                                                       Imagini pentru imagini beagle cu alți câini
A venit vacanța...strigăte,îmbrățișări,flori,coronițe,premii-pentru unii-cărți puse de-a-valma,caiet de vacanță-mă uit pe el,văd eu când,planurile părinților-le accept!Părinții stabilesc data concediilor.Eu sunt fericit!Surpriză...surpriză...vom pleca pe valea Oltului cu mașina peste două săptămâni.Tata îmi dă o,,sarcină”:să trasez itinerarul,doar am învățat la geografie.Tac și aprob,de acord.

    A doua zi iau atlasul și încep să-mi notez.Mama conduce facerea bagajelor,tata pregătește mașina și plecăm ,,cu noaptea-n cap”.Adorm imediat și visez că plouă,că e umed în jurul meu,mă trezesc și lângă mine este Rico,câinele familiei,membru cu drepturi depline.Nu putea să fie lăsat acasă,îmi explică mama.Acum nu mai sunt singur.Mâncăm amândoi un sandviș și privim pe fereastră.Și iată munții, râul învolburat,simt aer curat,vegetația asa cum era acum 2 000 de ani, când drumul era bătut de daci și romani.Coborâm și bem dintr-un izvor cu apă minerală cu miros nu foarte plăcut.Plecăm și avem o surpriză:drumul este ocupat de o turmă de oi,câțiva măgăruși,câini mari ciobănești.Rico,un beagle nu prea mare îi vede,sare pe geam,aleargă spre ei,latră de bucurie.Ciobănești mioritici îl privesc de sus,îl miros și-i întorc spatele.Rico aleargă,vrea să-i cunoască,ei merg măreți înainte,au o misiune:sunt protectorii turmei.Oprim mașina,iar eu merg să-l recuperez pe Rico...e supărat,dar îl consolez,spunându-i că el e cu mașina,iar ciobăneștii sunt pe jos. Cred că înțelege,iar eu îi dau un fursec,pe care-l savurează.Ajungem la Mânăstirea Cozia,unde-mi place liniștea din jur, icoanele impresionante de pe zidurile bisericii, peșterile mici săpate în stânca în care, demult, se rugau călugării.Îmi amintesc poezia,,Umbra lui Mircea la Cozia”,n-o știu prea bine,dar sunt salvat de Rico, care latră după o pasăre așezată pe un gard.Pornim din nou și ajungem la pensiunea unde am făcut rezervarea.Toți îi căutăm un loc de odihnă pentru Rico....

poezia--Amurg de Octavian Goga

Imagini pentru imagini omul cu un mesteacăn
Poezia AMURG de Octavian Goga
  Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Când cernindu-şi pânza rară
Cade vânătul amurg.

Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri.
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.

Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis -
S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis...

Unde eşti tu, să ne plouă
Plânsul funzelor ce mor
Şi cu braţele-amândouă
Să oprim căderea lor?...

Mâna ta să le culeagă
Şi să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veştedele foi...
      Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic,poetul se exprimă prin intermediul unei voci numite eu liric;limbajul artistic este încărcat de subiectivitate.
     Poezia ,,Amurg” de Octavian Goga este un text liric, pe tema naturii și a iubirii, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text. În primul rând, textul liric exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.Titlul este un substantiv ce semnifică un timp magic al înserării. Contemplând mesteacănul-copacul luminii,al purității,poetul observă desprinderea unor,,foi îngălbenite”,frunze deteriorate,zile trecute,îmbătrânite,moarte.Momentul amurgului este vizual:amurgul este un timp al durerii,al stingerii.Mărturisirea poetului surprinde:copacul i-a fost,,frate”apropiat,protectorul fericirii,confidentul în ,,două veri”timpul vitalității,al căldurii si al bucuriei trăită din toată inima.
 Căderea fiecărei ,,foi”înseamnă pierderea  viselor,a speranțelor.Imaginea copacului este copleșitoare ,,zgribulit”încovoiat,umilit,,peste geamul meu deschis”-metaforă a luminii sufletești -este martorul nefericirii.Strigătul poetului-interogație retorică-către iubita absentă este dureros de dulce: ar dori ca îmbrățișarea,apropierea,căldura sufletească,iubirea să oprească timpul în loc.Povestea de iubire va rămâne o amintire ștearsă,dispărută, Dorința spusă cu durere nu se va-mplini: mâna iubitei,ființa ei,destrămarea iubirii,totul va fi doar o amintire. Omul se simte neputincios în faţa iubirii apuse.
            În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa în a doua strofă prin pronumele persoana I „mi”şi în interogația retorică,în adresarea directă  către iubita sa care nu se mai întoarce.
            În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Epitetele „îngălbenite...vânătul...veștedele” transmit un sentiment de nelinişte,de durere sufletească pentru iubirea pierdută. Imaginea mesteacănului sugerează măreţia şi misterul naturii,simbolizează lumina,puritatea,feminitatea,protectorul,confidentul unui om nefericit.Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală de 7 -8silabe, rimă împerecheată şi ritm iambic,iar  construcția strofelor creează o cursivitate deosebită a discursului liric și sporește caracterul confesiv al poeziei.

   
    
           




compunere--E vară...vară!!!!!!

Imagine similară

    La început au fost câțiva muguri în cireșul de la geamul camerei mele,apoi florile alb-trandafirii au început să-și scuture petalele,încât am crezut că ninge cu fulgi roz.Sticletele cântător mi-a arătat într-o dimineață primele cireșe-erau mici,verzi,delicate și tremurau în adierea vânticelului parfumat.
Sigur se vor înroși,e cald,iar pământul își răsfață sub soarele auriu florile colorate,împletește cununi și buchete și  i le oferă mâinilor doritoare.Doar printre ierburile legănate un mac râde cu floarea deschisă de un roșu, bucurându-se de căldură.
   Cu glas de frunze mă cheamă codrul cu verdeață,alerg prin trifoiul adormit cu flori ușoare și rotunde,iar umbra călătoare a câtorva nori răzleți îmi amintesc  că formele lor ușor conturate poartă mesaje tainice.N-am timp să le deslușesc,în jurul meu câmpul miroase a flori de romaniță şi-a fân abia cosit,iar boabele de grâu se desfac  mirosind a pâine coaptă.
    E vară...vară!Pașii mei ajung în poiana tăinuită, unde zbor lucirile soarelui și unde îmi voi desfăta auzul cu cântece fără nume al înaripatelor.De undeva,de departe,apa lină a unui izvor se alătură melodioasă concertului pădurii.
   Și din nou plec...acum  în amiază, din când în când un strigăt mic de greier se aşază peste tăcerea și odihna grădinei de rai cu parfumul florilor de salcâmi.Soarele nu se-ndură să plece,umbra se face tot mai mică,eu îmi simt sufletul plutind spre amurgul zilei ce pune culori tot mai închise pe ierburi și flori și arbori.Tot el,amurgul,suflă spre norii roșietici ,aducând pe-o rază din apus pe o aripă de porumbel culoarea nopții.Din ce în ce s-alină toate zgomotele zilei, luna se-nalță încet,tot mai încet—e semn că-n atâta tăcere aud glas de îngeri zburând cu mulțimea de fluturi nocturni.E o noapte de vară caldă,iar ochii nopții sunt cireșele ce se coc la lună.


luni, 12 iunie 2017

titlul unei poezii(În miezul verii)

Titlul poeziei,,În miezul verii“de George Coșbuc(format din două substantive:unul în cazul acuzativ menționează timpul,al doilea un genitiv articulat-numele anotimpului) este sugestiv pentru o zi toridă de vară. Natura inertă este cuprinsă de un calm şi o linişte surprinzătoare, ,e pustiu; şi nu se’ngână nicio boare”. Nimic nu se mişcă din cauza căldurii dogoritoare, nici măcar păsările nu aleargă prin văzduh. În poezie sunt surprinse elemente ale satului,iar peisajul descris este reprezentat de luncă, vale, câmp, dealuri; natura este toropită de căldură. Întreaga poezie este dominată de moliciunea specifică arşiţei copleşitoare într-o zi din ,,miezul verii".
   Observ prezența verbelor şi pronumelor la persoana a3 -a singular, ceea ce argumentează absenţa directă a eului liric: ,,nu se'ngână...e linişte...dorm...se revarsă...să ascunză...nu se mişcă".
   Poezia aparţine genului liric,deoarece modul de expunere predominant este descrierea, poetul îşi exprimă în mod direct sentimentele de melancolie și tristețe prin  imagini vizuale şi auditive,compuse prin intermediul unor figuri de stil- ex : epitetul ,,nesfârșită" îi dă adâancime tabloului, transformând imaginea fotografică într-un spațiu tridimensional; movila apare ca o culme singuratică, pierdută in imensitatea holdelor, unicitatea ei este sugerată de epitetul personificator ,,rătacită";participiul ,,arși" creeză imaginea câmpilor cu iarba pârjolită, cu flori amorțite ale căror boboci nu au puterea să înflorească. Numele predicative ,,goală...pustiu" sugerează lipsa faunei în lunci;comparaţia ,,Şi e linişte pe dealuri/ Ca-ntr-o mănăstire arsă" are rolul de a accentua imaginea calmului şi a liniştii care străbate întreaga poezie--arşiţa de pe dealuri este asemănată cu atmosfera tăcută şi relaxantă dintr-o ,,mănăstire arsă", unde domină tăcerea şi nemişcarea......
   Astfel prin titlul poeziei,autorul a desenat un tablou al naturii într-o zi amiză de vară. Întreaga poezie este dominată de moliciunea specifică arșiței copleșitoare în,,miezul verii".
!!!!!!!!!!!!poezia o citești singur!!!!!!!!!!!


sâmbătă, 10 iunie 2017

poezia--Lecția de zbor de Nichita Stănescu

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor.
Şi acesta e timpul.
Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor.
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripilie altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.....

compunere--Zborul

Imagini pentru parapanta imagini

Compunerea narativă trebuie să ţină cont de caracteristicile naraţiunii, care constituie o succesiune de momente: expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământul.
Indicaţii de natură generală:
Atenţie la ce persoană povesteşti şi la ce tip verbal.
Respectă firul narativ, trecând prin momentele subiectului.
Creează personaje. Personajele înseamnă nume, portret fizic, portret moral, fapte, relaţii cu alte personaje, limbaj.
Păstrează reperele spaţio-temporale în care se petrece acţiunea.
Alege un titlu potrivit
Respectă normele ortografice.
Utilizează figuri de stil.
Mizează pe valorile stilistice ale adjectivului, adverbului şi verbului.

                       
   A trecut 1iunie cu flori,baloane,iarbă verde,călușari,jocuri,mașinuțe,râsete,aplauze,cântece,poezii,
soare,plimbări,părinți grijulii,apa mării-rece,poteci de munte,ochii curioși ai căprioarelor,zborul păsărilor,concertul în lunci,câmpii și dumbrăvi minunate.
   Stau lângă fereastra deschisă,scăldându-mi ființa în soarele dimineții,care-și aruncă razele calde pe florile de iasomie,sorbindu-le parfumul.Dar eu îl aștept pe el,sticletele colorat și cântător, să apară pe una din crengi,oriunde ar fi numai să apară.Și-a făcut obiceiul să vină,să-și cânte ariile melodioase,să mă privească,să ciugulească boabele dintr-o farfurioară și-apoi să plece numai el știe unde.A venit! și așa se repetă ritualul știut numai de noi doi.
  Astăzi mă voi întâlni cu un coleg de care mă simt mai apropiat,avem aceleași preocupări:tenisul,jocurile inteligente,cărțile de aventuri.A venit de curând în clasa noastră...în primele zile nu l-am băgat în seamă,dar într-o zi l-am auzit vorbind cu tatăl său despre un zbor cu paranta,râdeau și i-am invidiat pentru apropierea dintre ei.Și așa din curiozitate l-am întrebat de ce este atras de acest zbor.În loc de răspuns m-a invitat să văd parapantiștii.Am mers cu el și i-am văzut pe îndrăzneții aerului,am vorbit cu unii dintre ei,i-am urmărit și-am înțeles că te poți bucura de senzații diferite, pentru că fiecare zbor este unic,acolo sus trăiești senzația de zbor absolută,iar peisajul văzut de la înălțime este altfel.Bineînțeles m-am lăsat ademenit și am zburat,,în tandem”,adică am decolat ținut de un pilot și am privit pământul,l-am văzut,,altfel”,parcă era un desen colorat...dar ce m-a uimit a fost un vultur care ni s-a alăturat,crezând că îi suntem prieteni.Am înțeles că primul meu zbor cu parapanta tandem a implicat o doză de curaj și încredere în pilotul care făcea toate manevrele necesare pentru ca decolarea, zborul și aterizarea să fie în siguranță deplină. Încă de la decolare, când ne-am desprins cu picioarele de pe pământ, în zbor, când am făcut ușor virajele în aer.. până când am aterizat.. m-am  simțit ca un înger.. La aterizare, l-am îmbrățișat pe pilot de bucurie,dar și că eram puțin amețit-asta n-am spus-o nimănui.Dar colegul meu zbura alături de tatăl său departe,ei erau obișnuiți,erau asemenea păsărilor-simțeau libertatea absolută,i-am asemănat cu doi Icari...superbi!!!!

   Totuși,ce voi spune acasă?Adevărul,a râs colegul meu,strângând mătasea parapantei.Chiar așa:le voi spune cum a fost: parcă am zburat cu aripile mele, am plutit printre nori, iar de sus totul mi s-a părut în miniatură,am uitat de tot și am simțit doar aerul care mă mângâia că mâna mamei.  

joi, 8 iunie 2017

compunere---Descrierea unui monument

Imagini pentru coloana infinitului semnificatie

     Liniște,căldură,soare...de undeva abia vine un murmur slab ca de albine,apoi simt o adiere de zefir prin frunzele copacului bătrân sub care mi-am găsit adăpost.De atâta lumină îmi țin ochii întredeschiși și privesc COLOANA care-ar putea sprijini bolta cerească.O voce venită de undeva din neant îmi spune că în fața mea este Coloana Recunoștinței fără Sfârșit,un Centru al Lumii.
Mi-am amintit cuvintele lui Brâncuși:„Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”...și-
apoi,citind, am înțeles că lucrarea „Coloana Infinitului” este o înşiruire a unui singur motiv: un element romboidal numit de Brâncuşi „mărgea”. Astfel, acest şir de „mărgele” romboidale legate printr- un fir străpunge şi leagă între ele toate lumile -manifestările. O astfel de lume poate desemna orice formă a manifestării, poate reprezenta, de exemplu, întregul cosmos sau doar umanitatea, sau chiar un singur individ uman, fiind în acelaşi timp „suflul” care le susţine şi le menţine şi fără de care ele nu ar putea să aibă vreo realitate şi nici să existe în vreun fel.Dar eu o asemăn cu un colier,un şir de perle înșirate pe un fir sau cu rozariul-şiragul de mătănii, îmi pare că fiecare mărgea reprezintă o „lume”,o respiraţie într-o clipă de linişte în care și eu îmi odihnesc ființa.Mă surprinde galbenul strălucitor al „Coloanei Infinitului”și în imaginația mea ar putea fi ca un stâlp de lumină... de foc..
        Sunt convins că numărul de 16 module ales de Brâncuşi pentru capodopera sa poate sugera şi el ideea de absolut, deoarece se ştie că în diversele tradiţii el simbolizează perfecţiunea. 
       Am trecut prin sate, până să ajung la Coloană și iată că pot să o văd  ca pe o stilizare monumentală a unui stâlp de poartă gospodărească sau de cerdac dintr-o casă țărănească obişnuită.
    Ce ascunde Coloana?iată: 512 triunghiuri de aur calculate după formula 8x8x8...trunchiurile de piramidă sunt goale pe dinăuntru și au câmp de forță puternic și o energie vibrațională deosebită prin formă și structură(trebuie să discut serios cu profu de fizică!!!)
    Dar eu cred așa:Coloana este mai mult decât o sculptură perfect realizată,are la bază temele ce zbuciumă sufletul omenesc:infinitatea sau nemurirea...timpul sau tăcerea.Ea urcă spre cer clipă de clipă,clepsidră cu clepsidră,legând cerul cu pământul într-un univers dinamic.
    Fascinant!copleșitor!iar vocea revine,îndemnându-mă:

     - Du-te! îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o... şi vei cunoaşte astfel, într-adevăr, sinele cerului!

Și parcă la o masă de piatră am zărit,învăluit într-o ceață, un om ce privea spre infinitul albastru,zâmbea ușor spunându-și că a venit pe lume cu o misiune care va fi înțeleasă în ETERNITATE...semăna cu un dac de pe o altă columnă sau era chiar EL?????

miercuri, 7 iunie 2017

Cireșar de Ion Pillat

Imagine similară

,,Deschide poarta lunii cu coșul de cireși !
S-au îmbrăcat cireșii în roșile cămeși


Și zarea în lumină de aur în spre seară.
Auzi cum cântă-n luncă, lung, roata de la moară !


Arinii ei din sita ușoară de frunziș
Îi cern pe-oglinda apei luminile furiș


Și săgetând penumbra la stăvilarul morii
Se-alungă rândunele și fulgeră prigorii.


Călare vii în voie pe bunul buiestraș
Pe care iarba-n margini pe șanț s-o pască-l lași.


Ți-au cunoscut prin ramuri mari pălăria moale
Și-n drum își dau binețe cosași ce merg la vale”....
..............................................................................



spice.....

Provocarea saptamanii: Galben & mov

Mi-s brațele pline de spice de grâu!
privesc înspre soare zâmbind...
plutesc între Cer și Pământ...
Sunt!

poezia--Plopul de Ion Pillat

Imagine similară


Născut din țarină spre cer se-avîntă
Ca un izvor de ramuri și de foi...
Și doru-l mînă, norilor, spre voi,
Dar lutul rădăcina-i înmormîntă.

Vioară e - și-n vîntul serii cîntă.
Ce suflet plînge în buștean greoi ?
Ce gînd de aur piere prin noroi,
Căzîndu-i frunza, aripa lui frîntă ?

Cînd va suna a morții grea secure,
Atuncea doar, din lemnul de pădure,
Din flăcări fumul alb o să învie


Plutind senin pe-al cerurilor larg...
Sînt Doamne, plopul cel legat de glie
Întins spre infinit ca un catarg.

Din punctul meu de vedere, mesajul poeziei ,,Plopul”exprimă simbolul vieţii, copacul poate fi considerat o legătură, un intermediar între pământul în care îşi înfige rădăcinile şi bolta cerească pe care o atinge cu creştetul.Titlul este un substantiv articulat, acest copac are în el ceva tainic, datorită însușirii frunzelor sale de a tremura,foșnetul este interpretat ca un mesaj secret venit din alte lumi, fundalul suferinței,neliniștea omului în fața marilor taine.

          Simbol al vieţii în continuă evoluţie, în ascensiune, arborele evocă verticalitatea. Avîndu-şi rădăcinile înfipte în pămînt şi crengile înălţate spre cer, este considerat un simbol, el are caracterul unui centru, ceea ce face ca plopul să fie sinonim cu Axa lumii.   Tema poeziei este natura, iar ipostaza eului liric este aceea confesivă.(este un sonet=poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie)
            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă descrierea copacului răsărit  din ,,țarină”(cuvânt vechi derivat din,,țară”)-pământul străbun,dătător de viață.În comparația din versul al doilea plopul devine izvor,o sursă a vieții,cunoașterii,iar prin podoabele sale:ramuri și foi,plopul este renașterea.Căutând nemurirea cu dorința neîmplinirii pe pământ,plopul s-ar avânta spre nori, dar,,lutul rădăcina-i înmormântă”.Foșnetul și neliniștea îl transformă într-un instrument,,vioară” ce-și cântă singurătatea,iar interogațiile caută dezlegarea tainelor ascunse:plânsul neauzit al unui suflet ținut ,,în buștean”loc al întunericului;,,gândul de aur”al frunzei plin de strălucire.Metafora prin care este definită frunza,,aripa...frântă” sugerează disperarea, sentimentul apăsător de izolare şi singurătate.
             Va veni totuși apropierea armei morții-securea-,iar renașterea prin puterea creatoare a focului purificator va învia speranța,,fumul alb”ce se roagă a fi recunoscut de Dumnezeu ca,,plopul cel legat de glie”,o scară la cer cu dorința de a merge mai departe la nesfârșit –comparându-se cu,,un catarg”vertical,de neînfrânt al credinței . Prin catarg –metaforă,poetul denumește intermediarul, mijlocitorul comunicării între cer și pământ, este marea cale de comunicație. Astfel spațiul întâlnirii cu divinitatea este magic, nepământean.           
              Un alt argument îl constituie imaginea tristă pe care poetul, eul liric,o exprimă prin  atitudinea meditativă. Principala figură de stil este personificarea  plopului al cărui foșnet vine din alte lumi,din lemnul lui a fost făcută crucea lui Hristos,iar frunzele lui tremură, când își amintesc aceasta. Prezența imaginilor vizuale și a celor auditive accentuează contopirea simţirii poetice cu natura înconjurătoare, a planului interior cu cel exterior al naturii. Expresivitatea poeziei este dată de prezentul etern  al verbelor care exprimă continuitatea stărilor de tristeţe, de melancolie ale eului liric.                                                                                                                                                                  Exprimarea stă sub semnul simplității, al purificării:epitetele triste:,,înmormântată,frântă,grea”se opun celor senine:,,de aur,alb”;comparațiile:,,ca un izvor...ca un catarg”;metaforele:,,vioară...aripa frântă”. Poezia este formată din două catrene și două terține,rima este împerecheată și liberă,măsura este de 10-11 silabe.                                                                                                                                                                 










luni, 5 iunie 2017

balada populară Radu lui Anghel

Imagine similară

,,Foicica – a vrejilor,/ Sus pe dealul Grecilor,/ deasupra Căndeştilor,/ La cel fag cu frunza deasă/ Şi cu umbruliţa groasă/ Stau voinicii ca-ntr-o casă./ La tulpina fagului/ Carabina Radului/ Iar mai sus, pe rămurele/ Sunt vreo şapte revolvere/ Ce trage Radu cu ele"
" Măre Radu ce-mi făcea?/ Măna la gură ducea/ Şi-ncepea a fluiera/ Şi voinicii s-aduna/ Mare, Radu ce făcea?/ Lăngă fag s-apropia/ Şi de acolo ce lua?"
O ploscuţă ce avea/ Şi mai mică nu era/ Şi da la băieţi să bea/ Băieţii se imbăta/ Iară Radu mi-i certa/ Şi din gură le zicea:/ – Hai, băieţi, plecaţi acasă/ La copii şi la nevastă/ Că sunteţi băieţi de gloată/ Bunicei de sapă lată./ Radu singur rămănea/ Şi-un căntecel cănta:/ "Şi-am zis verde trei sipici/ Dintr-o ceată de voinici /Rămăsei singur aici./ Măre, Radu, că pleca,/ La popa Ion mergea/ Şi din gură cuvănta:/ – Bună sara, popă Ioane,/ – Mulţumescu-ţi, căpitane,/ – Nu-mi mai zice căpitane,/ Zi-mi pe nume, Răducane!/ Căpitanii sunt la tărg/ Eu sunt Radu cel din crăng./ Potera il ajungea/ Casa o inconjura/ Şi la Radu că striga:/ – Dă-te, Radule, legat/ Ca să scapi nevătămat.
Cum să mă dau eu legat/ La un ciocoi gulerat?/ Ziceţi că mă dau legat/ Cănd cu trei poteri mă bat?/ Comandiru ordona,/ Foc la casă că dădea,/ Iară Radu ce-mi făcea? Drumu carabinii da,/ Pistoalele slobozea,/ Acoperişu cădea,/ Radu jos se arunca,/ Drum prin poteră făcea/ Şi spre pădure fugea./ Dar un om din poteră,/ De-o vadră şi cinci oca,/ Argintu-n patru tăia/ In puşcă el mi-l băga/ Şi după Radu trăgea,/ Pieptul mi-l străpungea/ Atunci Radu se sfărşea."

     Balada populară este o operă epică în versuri, în care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic, textul fiind interpretat de un rapsod care se acompaniază de un instrument. ,,Radu lui Anghel” o baladă haiducească.
            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Autorul anonim își exprimă indirect sentimentele și gândurile prin intermediul acțiunii și al personajelor. Ca în orice opera epică se identifică timpul in care se desfășoară acțiunea:vara,,frunza deasă”.  Expozițiunea îl prezintă pe Radu, un haiduc curajos, bucuros de a se afla în mijlocul naturii cu care se simte în comuniune:,,foicica”-diminutiv ce semnifică feeria și frumusețea naturii,este a ,,vrejilor”-tulpinelor,speranțelor.Locul este numit:,,dealul Grecilor deasupra Cândeștilor”,refugiul misterios,,la cel fag”al voinicilor, într-un spațiu al vieții fără de moarte care ascunde armele.Chemarea prin fluierat a voinicilor este semnalul sonor de întâlnire.Ca-n basme,Radu îi probează pe voinici,ademenindu-i cu ,,o ploscuță”.Înțelege că plăcerea băuturii i-a transformat în,,băieți de gloată...bunicei de sapă”,incapabili de a lupta.Intriga este momentul tristeții când Radu înțelege că este singur.Desfășurarea acțiunii—Radu merge la popa Ion,care-l prețuiește,îl cunoaște,îi dă rangul de,,căpitan”-căpetenie de haiduci.Nu este în siguranță,fiindcă,,potera”îl înconjoară,cerându-i să se predea.Este punctul culminant al baladei,iar autorul anonim inspirat de basme îl transformă într-un personaj fabulos:înconjurat de foc,ajutat de arme,își face ,,drum”spre pădure,loc de adăpost.Deznodământul este tragic,pentru că ,,un om din poteră”neînsemnat,mărunt,un individ perfid își încarcă pușca cu argint-metal al purității,dar și al trădării,al morții.Lovit în piept,loc vulnerabil,Radu moare.Finalul este scurt,neașteptat.
Spre deosebire de basm, în baladă nu învinge binele.( Balada prezintă o situaţie mai aproape de realitate.)
         Un alt argument îl reprezintă existența personajelor reale, pozitive: Radu,caracterizat indirect,haiduc,luptător viteaz,neînfricat,încearcă vigilența voinicilor,care sunt atrași de băutură,deci nu vor fi buni de luptă, hiperbola folosită în caracterizarea eroului amplifică fabulosul, şi îl transformă astfel pe Radu într-un personaj de legendă, forţa spirituală a lui Radu constă în aspiraţia sa spre libertate, pe care o va plăti cu viaţa ; preotul,confident,om de încredere; negative: omul din poteră,mărunt la statură,plin de ură,ce va aduce moartea haiducului.

        Naratorul omniscient își prezintă personajul la început prin narațiune și apoi urmărindu-le prin dialogul dinamic,plin de pasiune. Vocea autorului este naratorul. Acesta se implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de erou şi antipatia faţă de personajul negativ.
 Dialogul dintre personaje,dar mai ales monologul haiducului au un rol important în desfăşurarea acţiunii şi în caracterizarea personajelor, se remarcă prin expresivitate şi dramatism.
       Folosirea exprimării caracteristice comunicării orale  sunt :,,măre...ce-mi făcea”,formulele de adresare: ,,hai băieți....bună sara”,diminutive:,,foicica...umbrulița..rămurele....ploscuță...bunicei...cântecel”; cuvinte și expresii populare:,,rămănea...comandiru...o vadră și cinci oca...și-am zis verde trei sipici”. Epitetele și comparațiile sunt puține:,,frunză deasă...ca-ntr-o casă..”; o hiperbolă:,,Radu jos se arunca,drum prin poteră făcea”.

    Balada „” este o creație epică în versuri care respectă versificația specific populară: rima împerecheată și monorima, ritm trohaic și măsura versurilor de 7-8 silabe.           

sâmbătă, 3 iunie 2017

argumentare gen dramatic--fragment drama,,Eminescu”



EMINESCU : Dacă vrei să mă veseleşti... (Dar se opreşte, fiindcă Creangă întinde mîna spre hîrtia pe care scrisese ceva.) Simple notații... deocamdată răzlețe... CREANGĂ (citeşte) : De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi ? De ce ritmul nu m-abate eu ispita-i de la trebi ? EMINESCU : Lasă... CREANGĂ (continuă) : De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu ? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu ? EMINESCU : Lasă... Gînduri răzlete... CREANGĂ : „A vorbi într-un pustiu"... Nu-s răzleţe, bădiţă Mihai. Au rădăcini. EMINESCU : De ce nu vrei să mă veseleşti ? Hai, povesteşte-mi ceva din amintirile tale... pe care, tot de gura mea, o să le scrii odată şi odată ! CREANGĂ (e preocupat de un gînd ; se reculege, pentru a povesti) : la... am fost şi eu, drăgălită-Doamne, în lumea asta, un boț eu ochi, o bucatâ de humă însufleţită. din Humuleşti, care nici frumos pînă la douăzeci de ani, nici cuminte pînă la treizeci, şi nici bogat pînă în ziua de azi nu m-am făcut... Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de cînd sînt, niciodată n-am fost... (Eminescu râde, dar Creangă se opreşte.) EMINESCU : Hai, bădiţă Ioane, hai ! CREANGĂ : „A vorbi într-un pustiu..." Ăsta-i gînd crescut din rădăcină, bădită... din adînc... din amarul adâncului... EMINESCU : De ce mă întorci la durerile mele ? CREANGĂ : Ascultă, bădiţă Mihai... iacă ce mă chibzuiesc eu, eu cu mintea mea cea proastă... (Punînd nişte bani mărunţi pe masă.) Păi, să-ţi iei matale lada din drum şi să vii să găzduieşti în bojdeuca din Ţicăul meu... şi, dacă- ţi place cum cântă mâțele cînd li-i foame, apoi să ştii că din neamul ista n-am decît douăspreze lighioane flămînde. (Se ridică.) EMINESCU (se ridică şi-l strînge de braţ) : Nu vreau să cad pe capul nimănui, bădiţă Ioane... CREANGĂ : D-apoi eu te poftesc să mi te sui cucuiete-n creştet ? Acolo are cin' să mi se suie, că pe lîngă cele mîţe mai am şi-o fimeie cam nevastà, Dumnezeu bunul să mi-o ţină cu gura lăcătuită... (la lada de pe jos şi şi-o pune pe umăr ; în mîna cealaltă, apacă boarfele.) Eu te poftesc să-mi intri creştineşte în casă, unde ne-a aștepta pe amândoi sărăcia cu masa întinsă... (Pornind.) Că, vorba ceea, de n-ai ce mînca la dumneata... apoi, hai la noi să postim cu toţii ! (lese.) EMINESCU (urcă treptele după el, strigîndu-i rugător) : Bădiţă Ioane... Zău aşa, bădiţă Ioane....”

   Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează rapid în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul aparține unei opere dramatice,,Eminescu”—dramă de Mircea Ștefănescu.
                  În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Cele două personaje:Eminescu și Creangă schimbă replici într-un ritm viu, alert. Cei doi prieteni sunt într-o încăpere,Creangă îl simte pe Eminescu trist și-ar dori să-i schimbe starea,dar citește câteva versuri,pe care prietenul său le numește,,gânduri răzlețe”.Eminescu schimbă tema dialogului, rugându-l pe interlocutor să-i povestească din ,,amintirile” copilăriei,îndemnându-l să le și scrie.Deși este preocupat de cuvintele versurilor, povestirea pe care o începe destinde atmosfera și fiecare dintre cele două personaje se simte mai liber, din moment ce și-au îngăduit unul altuia să fie mai degajați.
Interesante sunt indicațiile scenice(didascaliile)prin care autorul arată preocuparea lui Creangă pentru unul dintre versuri,îi înțelege durerea sufletului și glumind,printr-un joc de cuvinte își convinge prietenul să schimbe locul,să-i devină oaspete în ,,bojdeucă”.
               În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor. Cele două personaje individualizate prin nume reprezintă tipologii umane: Eminescu-trist,neliniștit,își ascunde durerea sufletească în versuri,discret,tăcut gânditor,își alintă prietenul cu diminutivul,,bădiță”,cedând în fața zâmbetelor și bucuriei vorbelor,,bădiței Ion”.Creangă este un personaj de poveste,plin de haz,guraliv,aduce un moment de voie bună în momentul când înțelege gândurile triste din versurile Scrisorii II.Știe de minune să facă haz de propriul necaz,de propriile lipsuri,iar lumea din bojdeucă este atractivă cu mâțe și cu nevasta vorbăreață. Învăluit în frumuseţea firii, cuprins de duioşia amintirilor, Creangă a îndreptat povestirea spre întâmplări din viaţa lui Este atât de convingător prin felul în care îmbină zicătorile cu vorbele populare,știind că prietenul său nu-i poate rezista. Dialogul este viu, intens, chiar dacă se finalizează cu o rugăminte inutilă a lui Eminescu.
             Indicațiile de regie îi apropie pe cei doi de cititor,de spectator, cadrul scenei se constituie din replicile personajelor.Limbajul personajelor este prietenos,cald.
              În concluzie, datorită argumentelor evidențiate mai sus, se poate afirma că textul citat aparține unei opere dramatice.






balada populară,,Ștefan-vodă”--fragment

Balada populară este o operă epică în versuri, în care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic, textul fiind interpretat de un rapsod care se acompaniază de un instrument. 
,,Ștefan-vodă” este o baladă haiducească.
            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Autorul anonim narează câteva aspecte importante din viata unui domn,,Ștefan-vodă” atribuindu-i o serie de însușiri negative,om primitor pentru oaspeții săi,cărora le aduce bunătăți deosebite la masa împărătească,dar răzbunător.Prima parte se deschide prin versul ,,în oraș,în București,astfel este localizată masa domnească.Aceste versuri conțin expozițiunea.Este  prezentat  cadrul,,casele mari,domnești”și participanții:,,boieri mari...sfetnicii”,apoi sunt prezentate mâncărurile și băuturile alese cu care se desfătau.Intriga îl prezintă pe domn mulțumit de prezența oaspeților săi,cărora le propune o,,vânătoare”,indicându-le locul,,la fagul Miului...din codrii Cobiului”.Desfășurarea acțiunii prezintă ironia din cuvintele domnului,care-și exprimă dorința de a vedea armele haiducului Miu,iar rostul vânătorii este uciderea lui, care-i ,,bate poterile și-i scurtează zilele”.Haiducul îi este dușman și-l vrea omorât.În continuare, este prezentat  un alt personaj: Calea,,surioara Miului”,a haiducului,fata era slujnică la palatul domnesc și ca-n basme este folosită hiperbola,pentru că fata,auzind planul domnului, străbate distanțe impresionante,pentru a-l atenționa pe fratele său.Cei doi frați comunicau printr-un sunet cunoscut numai de ei.Dialogul celor doi frați exprimă sentimentele de apropiere dintre cei doi,glumele lui Miu și răspunsul de avertizare al fetei:viața lui este în pericol,domnul îl vrea ,,spânzurat. unde-o fi fagul mai înalt”.Faptele reale:masa împărătească,planul de ucidere a haiducului,dialogul celor doi frați, se împletesc cu cele fabuloase: fuga fetei pe distanțe mari,greu de străbătut pentru un om.Un  motiv exprimat este cel referitor la legătura omului cu natura,codrul apare în postura de frate și apărător al haiducului,partaș la bucuriile și necazurile lui,îl ascunde,îi oferă fetei o frunză,instrument muzical de atenționare.Naratiunea scoate în evidență bogăția mesei domnești,fuga sorei haiducului.Personajele:Ștefan-vodă,prin monologul lui își arată cruzimea sufletului de a lua viața celui ce i se împotrivește,ce luptă pentru adevăr și dreptate,  iar dialogul celor doi frați arată iubirea,fata este îngrijorată,îi destăinuie planul criminal al domnului,iar Miu-haiducul este un om cu sufletul deschis,râde de apariția sorei,întrebând-o de ce are nevoie,glumind de venirea ei ,,ți-o fi sosit vremea de căsătorit?”,este felul de a o proteja,de a-și ascunde îngrijorarea. Un alt argument este folosirea exprimării caracteristice comunicării orale sunt :,,interogații:,,ei la masă ce mănâncă....din pahare ce-mi înghit?”,vocative:,,boieri..surioara mea”,enumerații:,,cu suliți și cu pistoale”,epitetele sunt simple sau duble...lucesc frumos..vinul alb și rumenit” :,,mari,domnești... hiperbole:,,și din fugă potrivea câte-un deal,câte-o vâlcea”,diminutive:,,surioara”, metafore sugestive :,,stâlpii Țarigradului”.
Remarcăm, de asemenea că limbajul artistic conferă o muzicalitate deosebită poeziei. Același efect îl accentuează și elementele de versificație, măsura de 7-8 silabe, monorima,rima împerecheată.

  Epicul este însoțit de elemente lirice și dramatice care contribuie la exprimarea unor sentimente ale personajelor aflate în situații-limită.
Imagini pentru imagini haiducul miu
,,În oraş, în Bucureşti,
La casele mari, domneşti,
În curte la Ştefan Vodă,
Mare masă mi-e întinsă
Şi de mari boieri coprinsă,
De boierii
Sfatului
Stâlpii
Ţarigradului,
Sfetnicii
'Mpăratului.
Ei la masă ce mănâncă? 
...................................

Din pahare ce-mi înghit?
Vinul alb şi rumenit 
................................
Dacă vorba
Conteneşte,
Foamea
Se mai potoleşte
Şi mâncarea
Se sfârşeşte,
Iară vodă ce-mi grăieşte?
- Beţi, boieri, vă ospătaţi!
Mâine-zori să vă sculaţi
Şi frumos să vă armaţi,
Pe la brâne cu pistoale,
După mâini cu iatagane,
La picior cu sulicioare,
C-o să facem vânătoare
D-un voinic ce seamăn n-are:
Pân' la fagul Miului
Din codrii Cobiului.
Să-i vedem fagu-ncărcat
Şi de arme-mbrebenat,
Cu suliţi şi cu pistoale
Ce lucesc frumos la soare,
Iar pe Miul spânzurat
Unde-o fi fagul mai nalt,
Că-mi bate poterile
Şi-mi scurtează zilele.
Beţi, boieri, vă ospătaţi,
Mâine-aici să vă aflaţi!
Foicică salbă moale,
Iată Calea,.....
Surioara Miului,
Ce slujeşte domnului,
Ea, pe dată ce-auzea,
Printre slugi se furişea,
La picior că mi-o lua
Şi din fugă potrivea
Câte-un deal, câte-o vălcea,
Pân' la codru d-ajungea;
Iar în codru când intra,
Mâna dreaptă ridica,
Frunză de la fag rupea
Şi-n guriţă c-o punea,
De şuiera voiniceşte,
Ca s-o-nţeleagă frăţeşte.
Miul, unde o auzea,
Înainte că-i ieşea
Şi din gură mi-i grăia:
- Dar tu, surioara mea?
Neica nu te aştepta!
La mine de ce-ai venit?
Au haine ţi-ai ponosit,
Au vodă mi te-a gonit,
Au ţie ţi-o fi sosit
Vremea de căsătorit?”......