de 1 iunie.....

                            Copilăria                                                                                                                                                                                                         Din fericire,există în lume copilăria…Vârsta marilor superlative,poate a singurelor superlative pe care le merită viața,vârsta celei mai pure sincerități,a celei mai depline libertăți,vârsta viselor fără graniţe,vârsta care troienește prin fiori și se exprimă prin exclamații,vârsta în care toți suntem frumoși,încât îi molipsim și pe ceilalți,vârsta în care declară frumusețea ca un adversar al tuturor,vârsta marelui albastru,pe care-l ascundem în noi adânc și mereu,parcă anume pentru a-l descoperi și redescoperi și a ne spăla ochii și inimile în momentele de convulsii si de spaime ale vieții noastre.

  Din fericire,există pe lume copilăria,susur al tuturor izvoarelor de cristal,râs gingaș al răsăritului lumii,privire candidă și adiere a dimineților care proclamă lumina și opresc gesturile negre ale inconștienței,pulbere de aur și diamante cu care vrea să ne obișnuiască eternitatea.

  Din fericire,există pe lume copilăria…Ea este stindardul de inimă al fiecăruia,prin care se unesc antipozii și meridianele,stindardul în care se revarsă toate culorile și sunetele naturale ale lumii,stindardul care culege toate râsetele pure ale vieții,stindardul prin care elementele Universului,căutându-se și implicându-se,după atâtea veșnicii,într-o coroană tulburătoare,unică,aceea de ființă umană,își afirmă sinceritatea lor supremă,aceea a existenței,în afara oricărei cauze și anulând însăși cauza.

  Din fericire,există pe lume copilăria…Ea ne dăruieşte și ne revelează verbul tuturor verbelor,în înțelesul lui cel mai duios și mai adevărat,verbul a iubi  și ne îndeamnă parcă să facem din întreaga noastra viață o nesfârșită și pasionată declarație de dragoste,adică să supunem creației și frumosului,îngemănând ca într-o pecete nealterabilă aceste două noțiuni,care,la urma urmei,unesc copilăria de celelalte vârste ale omului.Copilăria înseamnă frumusețe,iar frumusețea trebuie știută și apărată.Ah!!! să ne dăm seama că iubim și slujim copilăria!!!

compunere--Descrierea unui obiect de vestimentație=ia românească

Fără prea mult elan ,am plecat să vizitez un târg meșteșugăresc,deschis la Muzeul Satului...aș fi vrut să merg prin parc,unde florile lui Mai răspândesc un miros divin.Am intrat,conduși de o doamnă-ghid,într-o casă țărănească,unde erau expuse multe, multe ii.N-am purtat niciodată o astfel de bluză,dar acum am aflat ce este ia-o cămașă tradițională românească de sărbătoare,confecționată din pânză albă,bumbac,in sau borangic și împodobită cu mărgele,broderii la mâneci,în față,spate.Mi s-a explicat cum este croiala-relativ simplă:un dreptunghi de pânză tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit.Mânecile sunt,de cele mai multe ori,încrețite atât la umeri,cât și la încheietura mâinilor.Este un tip de cămașă scurtă până în talie,spre deosebire de cămașa mai veche,ce îmbrăca întregul corp și,zâmbind,ne-a spus că unele femei credeau că sunt apărate de ,,vrăji și pericole”.Am fost fascinată,aflând că tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică,fapt care a conservat tradiția.Dar motivele?-sunt stilizate,geometrice sau inspirate din natură,femeile au privit frumusețile cerului și pământului și s-au împodobit cu ele.Am observat mai multe variante  în compoziția decorului de pe mâneci:dungi verticale brodate în râuri drepte,oblice sau,,ie cu stele”,parcă era din poveștile copilăriei.Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată prin repetarea acelorași modele de pe mâneci.Am probat o ie cu,,spic”-parte din costumul de nuntă.culorile erau în mai multe nuanțe cromatice.Dar iile din Ardeal brodate cu o singură culoare,aminteau de sobrietatea femeilor dace.
    Pe o canapea,o femeie terminase de cusut o ie,am rămas uimită cât de elegantă era,am probat-o și m-am simțit bine,parcă eram acasă,m-am privit în oglinda mică,eram ca-ntr-un tablou de Grigorescu.Am cumpărat-o și o voi purta cu mândrie,este doar românească,iar eu sunt ca ea.

E timpul trandafirilor.....

Dacă se-ntinde o mână
să îți ofere-un trandafir,
cu ochi zâmbind a mulțumire
vei admira petala,
frumusețea florii de catifea.
Și chiar dacă spinii te-nțeapă,
chiar dacă picurii de sânge
vor colora durerea....
nu!trandafirul e mult prea frumos
să-l poți refuza.

Dar dacă omul îți oferă inima,
așa cum e ea:
cu flori și spini,
calde petale și 
țepi ascuțiți,
de ce-i privești doar ghimpii
și nu vrei să-i vezi frumusețea?

O BALADĂ POPULARĂ--Novac

 Balada populară este o operă epică în versuri, în care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic, uneori textul, interpretat de un rapsod, este acompaniat de un instrument. ,,Novac” este o baladă voinicească. Ca în orice operă epică, autorul-narator își exprimă indirect gândurile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al personajelor. Faptele sunt relatate de el, obiectiv, la persoana a treia. Autorul acestei opere nu este cunoscut, această baladă populară putând avea caracter oral. 

            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Expozițiunea îl prezintă pe  Novac ca un om primitor,înconjurat de mulți boieri, bucuros de a se afla în mijlocul unei petreceri. În intrigă,Novac îl surprinde pe Ioviță,nepotul său,trist care,,nu bea,nu mânca”,ci ,,numai cu ochii”se uita ,care i se destăinuie că,,la inimă mi-a căzut”,fata Cadiului din ,,munții Pindului”și că ,,n-am cal de pristinit”(călărit).Desfășurarea acțiunii este impresionantă:Novac îi oferă un cal,Ioviță ajunge la Stanca,fata Cadiului,care-i oferă o floare,dovadă a iubirii,iar Ioviță o răpește,deși fata îl atenționează că vor fi urmăriți de,,Catârca”,un cal ca din basme ce fuge,,ca luna și răsuflă ca ziua”.Monologul fetei trădează îngrijorarea de a nu fi prinși:,,de ne-o afla taica...ne-o răpune viața”.Anunțat de,,o robă”,Cadiul îi urmărește,dar Novac îi iese înainte invitându-l,,nu glumi cu copiii,ci cu bătrânii”.Dialogul celor doi,punctul culminant, este plin de amenințări:Novac,deși-l numește,,cuscre”,rudă apropiată,îl atenționează că nu e o glumă întâmplarea,Cadiul dorește o pedeapsă și amenință,,mi-e frică de păcat,să nu te las făr de cap”.Novac îl pedepsește luându-i capul,iar trupul rămâne în drum,iar ca dar de nuntă Ioviță va primi calul Cadiului.Deznodământul amintește de finalul basmelor:,,mare nuntă că făcea,vin prin pahare puneau”.                                                                                                                                                                 Personajelel sunt reale:Novac,luptător viteaz,neînfricat,plin de iubire,dar îngrijorat pentru nepotul său,îi dăruiește asemenea împăratului din basme un cal,pentru a-și vedea iubita,apoi îl pedepsește pe cel ce se opune iubirii tinerilor.Este caracterizat indirect dialogând cu nepotul său ca un părinte;cu Cadiul pe care-l vede ca pe o viitoare rudă,iar apoi

îl pedepsește, și ironic își oprește,,luleaua”.Ioviță este un tânăr îndrăgostit,nefericit că nu este aproape de fata pe care a văzut-o în călătoria sa,,în munții Pindului”,primește în dar un cal și pleacă asemenea unui Făt-Frumos din basme să-și vadă iubita,o răpește printr-un șiretlic și se alege cu un dar de nuntă:un cal,,ce fuge ca luna”.Stanca,fata Cadiului îl iubește pe Ioviță,îi oferă o floare,simbol al iubirii,dar îngrijorată,acceptând fuga, se teme de viața ei și a lui Ioviță.Cadiul este personajul negativ ce se opune iubirii tinerilor și-și primește pedeapsa,rămânând cu trupul,,în drum grămădit”.

           Naratorul omniscient își prezintă personajele la început prin narațiune și apoi urmărindu-le prin dialogul dinamic,plin de pasiune. Vocea autorului este naratorul. Acesta se implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de erou şi antipatia faţă de personajul negativ.
Ca orice balada ,,Novac" prezintă înfruntarea între Novac și Cadiu, de fapt înfruntarea între bine și rău. Balada se bazează mult pe contraste; cel mai evident este contrastul dintre calitățile eroilor (vitejia, curajul lui Novac) și răutatea Cadiului.

        În întreaga operă, ca în orice creație populară, se observă folosirea exprimării caracteristice comunicării orale. În acest sens se remarcă folosirea unor interjecții de factură populară ,,dur,dur”-exprimă contradictoriul,agitația, a unor formule de adresare din același registru popular: ,,nepoate,unchiule,frate,nene,măi”. Acestora li se adaugă construcții interogative:,,ce nu bei,ce nu mănânci?ce-mi făcea?”, repetiții:,,nepoate,cuscre” și comparație de tip popular,,ca un puternic” sau cuvinte și expresii populare:,,la inimă mi-a căzut,silea,ne-o răpune viața”. Dativul etic ,,mi” marchează participarea afectivă a naratorului la cele relatate, dar și dramatismul situației în care se află personajele.  Figurile de stil sunt puține,(pe autorul anonim l-a interesat acțiunea) scot în evidenţă trăsăturile personajelor, sunt: epitete:mare masă,fir roșu;comparaţia;repetiţia; enumeraţia şi hiperbola ,,Catârca nebuna care fuge cu luna și răsuflă cu ziua”antiteza personajelor.

          Sub raportul versificației, apar elementele caracteristice: monorima, ritmul trohaic, măsura de 7-8 silabe.

DISCURS (clasa a8a)

E Mai,luna când se deschid ferestrele inimii și oamenii se bucură de miracolul verdelui,al petalelor colorate,al parfumurilor ce amețesc văzduhurile senine.E Mai și în sufletele adolescenților de-a 8 a picură gânduri de despărțire vremelnică,pentru că-n acolo ne apropiem în lumina recunoștinței.Vă privesc,vă privim cu ochii aburiți  și înțeleg că sunteți un Profesor cu adevarat înțelept,care ne-a  invitat să intrăm în casa înțelepciunii sale ,ne-a călăuzit către pragul minții sale. Sunteți un bun profesor și v-am simțit arzând asemenea unei flăcări vii,v-ați  mistuit, pentru a ne lumina calea, mintea și sufletele.Știm acum că  menirea unui profesor nu este să creeze elevi asemenea imaginii lui, ci să ajute elevii să își creeze propria lor imagine și am înțeles ideea aceasta în fiecare zi, în fiecare clipă.  Ne plac profesorii noștri care ne dau, pe lângă obișnuitele teme și ceva de gândit pentru acasă și-acum înțeleg, și alături de mine și prietenii mei, că sunteți  un profesor bun care ați  făcut ca lucrurile mai grele să ni se pară ușoare.Am simțit că ați avut  preocuparea continuă de a ne  învăța pe noi,ucenicii, să mergem înainte, cu privirea spre seninul infinit,să avem curaj,să spunem adevărul,să nu privim în urmă cu mânie,

 Ne vom aminti cu apreciere de toți străluciții noștri profesori,  cu gratitudine de toți care ați atins simțămintele noastre umane, căldura dumneavoastră este elementul vital pentru creșterea și înălțarea noastră.

Ceea ce ați scris pe tabla vieții noastre nu poate fi niciodată șters,ne-ați  învățat din inimă și nu din carte că scopul învățării este să mergem mai departe singuri,dar urmăriți de ochii dascălilor noștri,iar noi ne plecăm în fața ostenelilor dumneavoastră și vă mulțumim!!!!!!!!!!!!!!.(A!!!!și-n încheiere:ne iertați pentru năzdrăvăniile mici sau mari ?da?știm că ne iertați și vă iubiiiim)

(poți să reciți poezia,,ÎNVAȚĂ sau,,FĂ-ȚI TIMP”de ....de Kipling-alegi câteva versuri,le poți combina)

compunere---O VIZITĂ ÎNTR-UN MUZEU

Muzeul figurilor de ceară, cunoscut şi sub numele de “Muzeul Madame Tussaud” are o istorie deosebit de palpitantă.Sunt fericită...am ajuns și intru cu emoție Muzeul are mai multe săli, fiecare având o anumită tematică sau prezentând o anumită perioadă istorică. Celebrităţile în viaţă sunt modelate chiar în atelierul expoziţiei sau la ele acasă, în cabinetul de lucru.  Personajele istorice sunt realizate după tablourile care prezintă cel mai sugestiv particularităţile ce caracterizează personalităţile respective.Impresionant,în “Holul de onoare” se află  Henric al VIII-lea (1509-1547), unul dintre cei mai importanţi regi englezi, înconjurat de cele şase nefericite soţii: Caterina de Aragon; Anne Boleyn – moartă prin decapitare; Jane Seymour – decedată; Anne de Cleve – de care a divorţat; Catherine Howard – decapitată şi ultima, Catherine Parr....câtă istorie...impresionant!

O scenă ce-mi  atrage privirea este cea a “Frumoasei din pădurea adormită”, a cărei figură se aseamănă cu trăsăturile doamnei du Barry, ultima iubită a regelui Franţei, Ludovic al XV-lea. Realizată în 1765, aceasta este cea mai veche figurină de ceară a muzeului. Un mecanism de ceas, acum electric, ascuns sub corsajul rochiei, produce respiraţia Frumoasei din pădurea adormită, încă din 1837, atrăgându-mă şi fascinându-mă. Mă apropii cu pași ușori de Frumoasa și rememorez povestea care m-a fascinat,o privesc și am impresia că mă simte și-mi zâmbește, de parcă între noi ar exista un secret neștiut de nimeni ,de veacuri,o mângâi ușor și-i doresc fericire veșnică,iar ea clipește și respiră urmărindu-mă.Acasă,privesc fotografia din muzeu și,surprinsă,îi revăd zâmbetul ,era ca al meu,iar eu semănam cu ea.Cred că a fost iluzie optică....sau cu adevărat ceara a prins viață...enigmă....