poezia-MĂRȚIȘOR de Ion Pillat

                                                                    MĂRȚIȘOR de ION PILLAT
Pastelul este creația lirică în versuri, în care este descris un tablou de natură, iar poetul își exprimă în mod direct sentimentele trăite în fața peisajului zugrăvit.

În pastelul ,,Mărțișor",poetul  Ion Pillat construiește un tablou al primăverii, încântător și sugestiv din punct de vedere vizual.

Poezia ,,Mărțișor" are ca titlu denumirea populară a lunii martie, cea dintâi lună a primăverii, când natura se trezește treptat la viață.


Această creație lirică este structurată în 13 distihuri (strofe de câte două versuri)  și  descrie, prin imagini vizuale și auditive, sentimentele de încântare și admirație pe care poetul le simte contemplând natura în cel mai frumos anotimp al anului, primăvara.

În poezia ,,Mărțișor", Ion Pillat observă trezirea la viață a naturii și invită, prin verbele la persoana a II-a singular, vizionarea acestui  spectacol fascinant: ,,privești, vezi, auzi, simți". Sunt enumerate aspectele caracteristice ale primăverii: întoarcerea păsărilor călătoare : ,,Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi"; înflorirea pomilor : ,,A nins cu nea de floare pe prunii din livezi"; trezirea la viață a întregii naturi : ,,Ce limpede te cheamă un cuc", ,,Gâlgâitor din iarba un șipot s-a trezit", ,,Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi"; reînceperea muncilor de primăvară,bucuria de a trăi : ,,Și omul care sapă și plugul care ară",,Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei".

Legătura om-natură, atât de prezentă în poezia românească, este evidențiată și aici: ,,Te simți legat de toate - nu poți  urni o piatră", ,,De fiecare dată mai trainic te unești / Cu farmecul acestor priveliști câmpenești". Bucuria naturii care s-a trezit la viață se reflectă și în sufletul poetului, care își exprimă starea de calm și optimismul în mod direct prin versurile: ,,Ce sfântă bucurie descoperi pe pământ", ,,De fiecare dată ți-e inima mai nouă, în tine și prin ramuri e cerul limpezit".

Poetul accentuează veșnicia naturii ,a lumii: ,,Aceste lucruri simple ce veșnice își sunt!",, Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii". Repetabilitatea fenomenelor și a prefacerilor din natură sunt sugerate prin  versurile: ,,O nouă viață astăzi de viața veche legi / Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi" și prin repetiția locuțiunii ,,de fiecare dată".
Nuanța  predominantă a acestui tablou de natură este albul,sugerând o atmosferă pură,
calmă, luminoasă  realizată cu ajutorul epitetelor: ,,pomi ninși, nea de floare, omul în alb".

Natura este înfățișată  cu ajutorul imaginilor vizuale, construite prin epitetele : ,,pomi ninși, cer limpezit"; personificările ,,pomii pe dealuri îi flutură batiste", ,,Cu apa ei lumina ți-a botezat câmpia" și metafora ,,nea de floare". Nu lipsesc nici imaginile auditive, realizate prin epitetul dublat de personificare :,,Gâlgâitor, din iarba un șipot s-a trezit" sau personificarea ,,Ce limpede te cheamă un cuc".

Tabloul de natură este dinamic:,,întâia barză ... cade pe zăvoi", trenul ... intră încet de tot în gară, omul ... sapă" compun imagini de mișcare, dând viață cadrului natural.

Elementele din natură aparțin preponderent spațiului terestru, cosmicul  este sugerat doar prin cuvântul ,,cer".

Prozodia: ritmul este trohaic, măsura versurilor este de 13 silabe, rima este împerecheată.

Deoarece este o operă literară în versuri, în care este descris un tablou din natură prin intermediul căruia autorul își exprimă în mod direct sentimentele, poezia "Marțișor" de Ion Pillat este un pastel.

compunere--RĂSĂRIT de SOARE

        Noapte magică ca de poveste cu lună,jocuri de stele,cu o stea căzătoare ce se grăbește spre pământul  argintat de boabele de rouă ,așteptând  minunea începutului de zi.Încet,la orizont o lumină se strecoară printre aburii ușor cenușii..Este ca un văl diafan,fluturând peste cerul ce se  lasă mângâiat.O mână nevăzută insistă purtând lumina plăpândă pe lângă aștrii nopții. La margine de lume,acolo unde cerul este cu pământul înfrățit,  lumini roșiatice dansează ieșind parcă dintr-un foc  veșnic,iar pe scena cerului  începe un dans al luminilor și umbrelor.Săgeți aurii se îndreaptă spre umbrele nopții,alungându-le. De acolo de departe  mingea de foc răsare  încet ca o frunte a unui gigant.La început  o linie ușor rotunjită ,apoi  se mărește din ce în ce mai mare și mai mare,roșu aprins,incandescent,orbitor pentru ochii pământenilor.El, discul de foc  răsărind printre norii cerului,își domolește culoarea și devine bând- auriu,

mângâietor,timid,sorbind  roua nopții,potolindu-și setea .A luptat cu nemărginirea universului,cu întunericul,cu dansul stelelor și-a biruit.Pământul cu florile lui îi dăruie culorile în dimineața măreață,primind geana de foc a unui soare curat .Se bucură de lumina de aur a razelor viețuitoare și oameni,munți și câmpii și ape, iar ierburile subțiri și mlădioase,își  pleacă molatic fruntea lor spre pământ; sub căldura soarelui dătător de viață florile galbene, albastre ,roșii, ca trezite din somn, își ridicau încet către cer strălucirea. Un văl străveziu, țesut din fire limpezi de lumină trandafirie și cer albastru, acoperă întreg pământul în răsăritul soarelui..

de MĂRȚIȘOR.....

Aş dori să pot trimite către tine plin de cântec, de lumină şi de dor  adevărul frumuseţilor divine, împletit în bucuriile senine Minunat, Iubit şi Veșnic Mărțişor... și-aș dori ca mâna mea să ţi-l aşeze nu pe inimă, ci-acolo…adânc în ea... ca frumoasă şi curată s-o păstreze… ca un soare minunat să-ţi lumineze și să-ți facă fericită viața ta... e podoaba minunată mai de preț decât oricare talisman... a sufletului comoară: Un curat, iubit şi veşnic mărţişor…..

compunere-Apusul soarelui

                                                 Compunere=APUSUL  SOARELUI

  Lumină pe cer,pe frunzele copacilor,pe culorile florilor ce-și răsfață parfumul trimițându-l în zbor norilor pufoși ,ascunși ștrengărește după soarele amiezii.Vântul fură miresmele pământului și le trimite nemărginirilor  Discul mare al soarelui își împrumută culoarea norilor timizi care par panglici aruncate pe albastrul infinit.Apoi își pregătește treptele,pentru a coborî pe lumea cealaltă,știindu-se așteptat .Orizontul devine scena străbătută de un singur dansator ,ce se rostogolește amețitor, scoțând scântei de un roșu aprins ,este dansul de rămas bun al soarelui.   Strălucirea lui se micșorează, iar în jur împrăștie o lumină tot mai palidă,care abia mai transpare prin aburii roșiatici.Totul e atât de roșu-fumuriu,de parcă lava vulcanilor cerești se revarsă peste orizonturile terestre. Căldura scade simțitor și  răcoarea coboară grăbită până-n adâncul pământului.. Este semnalul așteptat de mugurii înserării, care împânzesc nemărginirile rotunde., Soarele mai murmură câteva licăriri luminoase și apoi se retrage,lăsând loc chipurilor de umbră.Amurgul se instalează confortabil peste natură. Cheamă în ajutorul lui vântul, care se strecoară printre frunzișuri. O liniște apăsătoare domină întreaga atmosferă.  Amurgul este un timp situat înainte de înfăptuirea unui mira­col şi anunţă marea călătorie, oprirea clipei. Atunci se produce imperceptibila trecere spre magia nopţii, blânda lunecare spre înțelesurile ei ,își spune singură poveștile,își poartă întunecimea.O noapte cu lună plină ,sfânta și clară domnește peste stelele ce se nasc umezi pe bolta senină .Norii par fantome uriașe adunate la sfatul tăriilor cerești.E liniște blândă de taină.

poezia PASTEL de George Coșbuc

,,PASTEL” de George Coșbuc este o poezie alcătuită din cinci strofe şi a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Pagini literare” în 1899.                                                                                              Pastelul este o specie a liricii peisagiste în care se descrie un colț din natură: aici-grădina, pădurea,deal și vale ,păduri și ape,satul,vatra,drumul,întreaga natură-cer și pământ.                     Poetul, exprimându-și propriile sentimente în strânsă legătură cu aspectele înfățișate,simte pacea naturii,se lasă copleșit de  împăcarea din întregul Univers. Aspectele din natură prezentate sunt  peisaje de diferite  dimensiuni.
Modul de expunere predominant este descrierea, iar, când poetul zugrăvește un peisaj de început al serii, înfățișând  momentele înserării în derularea  ei, pastelul dobândește caracteristicile unui tablou în versuri. Aspectele zugrăvite și sentimentele poetului sunt puse în evidență prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale, locul culorilor din pictură fiind luat de figurile de stil, între care epitetele cromatice ocupă un loc important. 

   Titlul „Pastel” este sugestiv, indicând denumirea speciei liricii peisagistice, utilizată doar în cadrul literaturii române. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colț de natură, în care poetul își exprimă discret sentimentele de încântare în liniștea ce cuprinde împrejurimile satului în noapte ce,,scoboar-adânca pace”.Treptat, orice trimitere spre ideea de mișcare dispare.

Căutând să surprindă momentul înserării, Coșbuc recompune, în spațiul imaginar al poeziei, un peisaj rustic, în care noaptea se insinuează treptat, până reușește să ia în stăpânire întregul tablou. Cadrul descrierii este vast.Astfel,în strofa întâi privirea poetului se oprește în grădină,simțind adierea muzicală a vântului,ființă supranaturală,înzestrată cu,,aripi”(folosind aliterația,alternează repetiția consoanelor,,v”,care dă senzația de mișcare a vântului cu ,,ș”ce aduce liniștea înserării),urmărindu-l alinându-se în căutarea ,,culcușului”; macul,,roș”,cicoarea își închid florile,adormind.Imaginile vizuale urmăresc roșul macului,culoarea bucuriei,freamătul petalelor,refugiul vântului, prin vișinii grădinii, personificat asemenea unui plimbăreț prin natură.  Personificarea „Din ochi clipește-ncet cicoarea/ Și-adoarme-apoi și ea” exprimă starea de liniște redată de contemplarea naturii, cu puternice reverberații în sensibilitatea eului liric. Aceasta personificare are rolul de a crea o atmosferă în care liniștea își pune amprenta asupra florilor.

Elementul uman este prezent prin ființa poetului:,,eu”,care se oprește lângă pădure ce-a obosit,,căci ziua-ntreag-a tot cântat”, pare o ființă ce ocrotește arborii,păsările,le ascultă glasurile.În tăcerea amurgului,ființa ei se retrage în gânduri.Privirea alunecă spre dealuri,spre cărarea și mai departe spre sat,totul umbrit de noaptea ce se apropie..Personificarea pădurii,verbele: a obosit,tace,amurgește,întunecă- aduc liniștea care cuprinde natura. Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea eternizării naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării.

În a treia strofă a pastelului este prezentat un tablou static, care întregește starea de liniște ce a cuprins întreaga natura în momentul inserării. Descrierea surprinde trecerea de la crepuscul la noapte, prin imaginea vizuală: „amurgul moare… dă semne nopții din ponoare”. Personificarea „Ea-mbracă haine-ntunecate”, precum si epitetul personificator „tăcută”, au rolul de a crea o atmosferă plină de mister,noaptea este o ființă de basm,un înger întunecat,care ,,bate din aripi,plutind”.  Se remarcă impersonalitatea vocii lirice, pentru că poetul a  accentuat spectacolul naturii, o magnifică panoramă surprinsă în toate detaliile ei.Verbele sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o liniște profundă.

În atmosfera întunecată apare lumina ,,tăciunilor”,imagine caldă,odihnitoare,de pace,singura mișcare este graba unei femei ,,să ceară cu-mprumut jăratec”și a păsării de noapte care ,,dă roate--tăcutul liliac”,epitet ce completează liniștea,ușoara mișcare.

Tabloul plin de mișcare lină devine,în final,static,totul este copleșit de somn,de adânca pace,iar sunetul ,,zăvorului”închide poarta dintre om și natură .Liniștea domină pe ,,drum”și în cer,iar luna devine stăpâna nopții.În ultima strofă,poetul redevine copilul,,visându-și jocul”, alături de mama care face ultimele mișcări casnice:,,mai toarce,învelește focul”,grijulie,,încuie ușile” și apoi ,,se culcă”.Noaptea în sat e încremenită într-un prezent etern. Singurele zgomote în liniștea nopții sunt: zăvorul și cariul care roade,,în grindă”,sunete calde,plăcute în noaptea odihnitoare,o muzică abia șoptită în tăcerea desăvârșită.

Măsura versurilor de 8-9 silabe,ritmul iambic,rima neegală:pereche,monorimă dau o legănare a timpului în pacea nopții ce cuprinde natura.

compunere-- O întâmplare la mare

                 COMPUNERE=O ÎNTÂMPLARE LA  MARE

Era o zi de primăvară liniștită. Vântul adia ușor, spulberând nisipul auriu de pe plaja aproape pustie,ici colo câte un copil- constuctor de castele,gălăgioșii aruncători de discuri sau oameni odihnindu-se sub razele soarelui. Valuri ușoare,înspumate aduceau glasul adâncului din  marea cea albastră.Totul părea nemișcat,liniștit.
Dar dintr-odată, au ieșit la iveală nori cenușii, care au acoperit cerul.
Vântul a devenit furios, a început să bată tare, formând valuri mari și înspumate.
Printre norii ce stăpâneau întreg cerul, apărea ici-colo câte un fulger răzleț, luminos,urmat de glasul strident al tunetului.
A început să picure,și în curând stropii de ploaie și-au început dansul pe oglinda mării,tulburând-o.. Fulgerele si tunetele se amestecau într-un zbucium al înaltului. N-am putut să plec,voiam să văd freamătul naturii,eram curioasă.Și-atunci am trăit o adevărată scenă de film,eram singură,eu, marea și cerul.Am văzut și-am auzit fantasticul:balaurii cenușii cu ochi de foc se înfruntau,se rostogoleau spre plajă și apă,revărsând lumini orbitoare.Departe,pe apa mării răsăreau din adâncuri corăbii fantomatice pline de umbre căutând,parcă,viața pierdută în aburii trectului.. Totul era cuprins în furtună,iar eu asemenea unei zeițe nemișcată,ocrotită, urmăream scena zbuciumului universal.
O lumină strălucitoare a risipit norii întunecoși și o formă cerească ciudată a alungat valurile spre orizont...era oare zeul din legende?
Și pe cerul limpezit,razele aurii ale soarelui au ieșit din nou , strălucind peste marea acum liniștită.

Totul s-a umplut de lumină și cer albastru,iar soarele a revenit pe imensitatea solemnă a nesfârșitului, fericită mi-am înălțat ochii spre cer,mulțumindu-i.                                    

compunere

                                     ÎNTÂMPLARE ÎN EXCURSIE

   

  De câteva zile în casa noastră este o agitație cum n-a fost de mult timp,se fac bagaje,părinții șușotesc,vorbesc la telefon,se privesc complice și spun întruna că vom avea noi,copiii, o surpriză.Nu sunt curioasă,pentru că nu voi fi cu prietenii mei.Da,sunt bucuroasă că voi fi cu familia,dar aș fi vrut puțină libertate.În sfârșit,îmi fac și eu bagajul,așa cum vreau eu,deși mama îmi spune să-mi iau lucruri ca pentru o petrecere în natură.N-o ascult și-mi pun numai îmbrăcăminte de oraș.Plecăm și observ un cort  și alte obiecte ciudate.Mi-am luat telefonul,muzică și privesc  pe fereastra mașinii,fără interes.Ajungem pe drumul îngust din dealurile Buzăului.A!dar aici e totul sălbatic,niciun hotel,nimic din ce-aș fi vrut eu.Cu toții întindem un cort mare,scaune pliante,saltele ,pături.Vom face foc din crengi,vom colinda locuri pe cărări înguste,vom culege fructe din pomii ce cresc prin pădure...,dar avem și provizii de-acasă.Adormim,sunt  nemulțumită de așa-zisul meu pat și adorm totuși.Un foșnet mă trezește,deschid ochii, afară în noapte văd cerul aproape de mine cu mii de stele,luna ce mă privește liniștită,parcă vorbindu-i lumii.E ireal,e ca-n poveștile copilăriei.Aș alerga prin noapte,aș cânta,dar foșnetul îl aud din nou.Privesc în jur și văd un iepure alb cu ochii mari strălucitori,mă privește,fără a se teme...îl privesc și eu să-mi dau seama că poveștile sunt adevărate.Nu-l voi urma,pentru că îi știu povestea,dar rămân să-mi încânt sufletul de magia nopții,de luminile ei,de cântecul frunzelor,de  adierile ce-mi recită șoapte venite din adâncul locurilor ascunse în noaptea magică.E poveste sau....

 

Vârful dealului

                                        Vârful dealului

                                                                de Ion Pillat

-demonstrație pastel-

Pastelul este creația lirică în versuri, în care este prezentat un tablou din natură, iar poetul își exprimă direct propriile sentimente. Poezia ,,Vârful dealului’’ este pastel, pentru că are trăsaturile specifice: în pastel dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere tip tablou,poetul descrie o natură mai frumoasă decât în realitate,exprimându-și propriile sentimente. În primul tablou al poeziei, autorul prezintă ,,pletosul deal˝ care,, cu-o singură sforțare-ncordând vânjosu-i umăr”pleacă ˝,luându-și,,vii și crâng,,,poverile” cu care este împodobit, ,,ca să-și revadă țara cu sate fără număr˝.Dealul personificat, descris cu ajutorul hiperbolei, devine ˝ un uriaș ,,urcându-și poverile ce-l strâng˝. Dealului-călător îi era dor ,,să-și revadă țara˝, descrisă ,,cu sate fără număr ˝,coborâte spre câmpia argeșeană.  Poetul privește tabloul panoramic,descriind elementele pitorești care se întind la poalele dealului.Tabloul descris este specific românesc ca în picturile lui Grigorescu: enumerând:cu case, turle,cu drumul (mioare, păstori).Asemănarea este surprinzătoare,privite de sus, casele sunt văzute ca niște mioare ce  pasc , iar turlele sunt păstorii ce le veghează.Uriașul deal revede drumul,,ce-nsoțește înceata caravană”,cu ,,sălciile plângătoare și plopii pribegitori˝,revede,,ținutul apelor sclipitoare ,,ca argintul” ce străbat luncile și zăvoaiele,aude ,,cântecul de clopot creștinesc”a cărui claritate a sunetului unește cerul și pământul,,seara”,timpul nașterii cosmice.În finalul poeziei,vârful dealului este văzut de poet ca un capăt al drumului,este locul în care poetul își oprește sufletul încântat de măreția naturii,exclamând ca-ntr-o rugăciune,,o!vârf....o!capăt liniștitor de drum”,își eliberează privirea de înalt.În acest capăt  de drum,înțelege că omul ce visează,,nemărginirea”,infinitul,absolutul aparține pământului,locului de unde a plecat și urmărește,,fumul”ieșit din fiecare casă,,un crin”,floare a visului.

            O altă trăsătura specifică pastelului care se regăsește în poezie este aceea că figurile de stil au un rol deosebit în prezentarea tabloului descris de poet:dealul este personificat, exagerat-hiperbolă- asemenea unui uriaș din povești care,,ncordându-și vânjosu-i umăr˝pleacă,,din vale cu vii și crâng˝.În călătoria sa poetul îl urmează pe gigant,descriind prin epitete- personificatoare peisaje de poveste:dealul are ,,vânjosu-i umăr˝, ,,pletosul deal˝, drumul însoțește,,înceata caravană˝, de ,,sălcii plângătoare și plopi pribegitori˝pe ,,verdea câmpie”.Seara este momentul magic,iar imaginile vizuale și auditive descoperă argintiul apelor,aud clopotul și urmăresc contopirea cerului cu pământul.

            Titlul poeziei este alcătuit din două substantive: vârful-loc al înaltului,al aspirațiilor,exprimă un loc definit, în care teluricul se îmbină cu,,a cerului văpaie”, sugerând starea de încântare a poetului, de admirație pentru paradisul cuprins cu ochii, ilustrând un spațiu spiritual al vieții și substantivul,,dealului”spațiu ce domină lumea,în care sufletul se întâlnește cu căile stelare,este un ax al Universului care unește cele două nivele cosmice:cer și pământ și grupează în jurul său toate elementele peisajului. Cadrul de natură descris creează armonie și echilibru în lumea de trăiri ale eului liric.          

o poezie....

                                       MURMURUL  FÂNTÂNII
                                                                         deDimitrie Anghel
     Poezia,,Murmurul fântânii” de Dimitrie Anghel este un text liric,pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.
     În primul rând,este un text liric ,pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.Contemplând trecutul,poetul aude din adâncurile vremurilor șoapta pământului,plânsul,,vremilor trecute”.Impresionantă este metafora,,murmurul fântânii”,cuvintele șoptite încet și neclar,confuz ca un susur de apă curgătoare al anilor,când ,,viața s-a ars atâta foc de soare”,dureri și patimi ale trecutului dureros.Înțelegerea șoaptelor trecutului o au numai cei ce știu s-asculte glasul ,ce vine de demult,cuvintele gurilor,,ce-s astăzi mute”.Vorbele ce aduc trecutul de foc sunt prețioase,,mărgăritare”ce se rostogolesc în auzul celor ce știu s-asculte,oamenii s-au schimbat,,grădina și-a schimbat stăpânii”.Repetiția,,de ani și ani”duce povestea în adâncul timpului,în anii de demult trecuți.Pământul,,grădina”este locul în care asemenea timpurilor sfinte se adunau ,,bătânii”care,,sfătuiau”în amintirea umbrelor istoriei.Erau toți împreună prețuind viața trecută,glasurile,,gângave”abia deslușite,ascultate de cei dornici de a afla.Regretul pentru acele vremuri de ascultare și învățătură dată de cei știutori este exprimat prin cuvintele,,ne-am răzlețit”,împrăștiat,uitând trecutul,uitând prețuirea lui,a rămas doar timpul,,apa”care trece ducând plânsul anilor trecuți.Intrerogațiilor poetului nu le va răspunde nimeni:,,unde-s copiii gureși?”,veseli,întrebători,dornici de adevăruri,,unde-i copila”,puritatea visătoare,încrezătoare în semnele naturii:,,curcubeiele de soare”,speranțele,visurile de a afla adâncurile trecutului,de a prețui vorbele înțelepte.Peisajul grădinii,vocea din adâncuri a,,fântânii”,cerul străbătut de speranțele culorilor sunt imagini ce trezesc amintirea unei copilării pline de învățămintele trecutului,și eul liric,sufletul poetului simte plânsul apei,al timpului curgător.Anii,,s-au năpustit”,au năvălit,au trecut; dintre toți ,doar el,poetul,desface,,firul Ariadnei”,firul călăuzitor care-i poate arăta calea de întoarcere prin labirintul vieții,pentru a reveni,,pe-aleile deșarte,pustii,reascultând șoaptele pământului,,glasuri ce vin de dincolo de moarte”.Este singur în reîntoarcere,trist,,plângând ca un copil”speranțele colorate ale trecutului.Dorința din finalul poeziei este de a cânta în unduiri de cuvinte,,un cântec etern”,care va fi nemuritor peste ani,luând locul bătrânilor,continuându-le poveștile din adâncuri din,,murmurul fântânii”.
    În al doilea rând,textul este liric,deoarece poetul,eul liric își face simțită prezența prin verbe la persoana I,,eram,rătăcesc,ascult,aș vrea”și pronumele repetat,,eu”.De asemenea,se simte prezența eului liric prin întrebările pline de regret,de căutarea timpurilor copilăriei din strofa a 3a și dorința din finalul poeziei de a legăna prin spuneri trecutul pământului.
    În al treilea rând,caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit.Este un limbaj artistic, care creează imagini,prin intermediul cărora poetul își exprimă emoțiile.Astfel,prima strofă începe cu imaginea vizual-auditivă a pământului,,fântâna”care,,plânge”,imaginea cerului colorat cu speranțe.Epitetele,,trecute”,,,mute”,,gângave”,,,sure”,,deșarte”transmit un sentiment de tristețe în fața timpului ce trece.Metaforele ascund înțelesul adevărurilor ce-i scormonesc mintea copilului de altă dată,dornic să reînvie printr-un cântec murmurul fântânii,al adâncului;cuvintele din titlul poeziei,două substantive comune alcătuiesc metafora șoaptei trecutului.
    Limbajul artistic se arată și prin forma muzicală a textului,care este organizat în versuri cu măsură egală de 18-19silabe,rimă împerecheată și ritm iambic.
    În concluzie,textul acestei poezii este liric,deoarece prin vocea unui eu liric,autorul comunică în mod direct emoții și gânduri legate de timpul care curge,de trecutul povestit,de farmecul vremurilor ce nu se vor mai întoarce, folosind un limbaj expresiv prin care reușește să ne impresioneze puternic.

un OM a scris așa.....

                           un OM a scris așa....
   
     

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului lui
Abraham Lincoln catre directorul scolii fiului sau: "Fiul meu va trebui sa invete ca nu toti oamenii sunt sinceri si onesti. Invatati-l, daca puteti, minunatia cartilor; totusi, dati-i si timp sa se gandeasca la misterul etern al pasarilor cerului, al albinelor de sub soare si al florilor de pe camp.
In scoala, invatati-l ca e mult mai onorabil sa esueze decat sa triseze… Invatati-l sa aiba incredere in propriile-i idei, chiar daca ceilalti ii spun ca se inseala. Invatati-l sa fie amabil cu oamenii amabili si dur cu cei duri. Incercati sa-i dati fiului meu taria de a nu urma multimea, sa nu urmeze turma… Invatati-l sa-i asculte pe toti oamenii, dar invatati-l, de asemenea, sa selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevarului si sa pastreze doar ce e bun. Invatati-l, daca puteti, cum sa rada cand e trist… Invatati-l ca nu e nicio rusine in a plange. Invatati-l sa fie grijuliu cu cinicii si sa fie atent la lingusitori. Invatati-l sa-si "vanda" creierul celor care dau mai mult, dar niciodata sa nu puna un pret pentru sufletul lui. Invatati-l sa-si astupe urechile la barfa si sa lupte cand crede ca aceasta este solutia. Tratati-l gentil, dar nu-l protejati, deoarece numai testul focului face otelul bun. Lasati-l sa aiba curajul de a fi nerabdator. Lasati-l sa aiba curajul de a fi brav. Invatati-l sa aiba intotdeauna incredere in el insusi, deoarece, apoi, va avea incredere in umanitate. Aceasta este o cerinta mare, dar vedeti, totusi, ce puteti face; este asa un copil de treaba, fiul meu!"

Atenție!!!!!!!!!!!!!

                                   ATENȚIE!!!!!!!!!!
                   
            (despre baltag):

    Făurit în vederea plecării și sfințit de preot,baltagul nu are altă întrebuințare decât simbolică și magică,el rămâne pur,nepătat de sânge; lovitura răzbunătoare este dată de Gheorghiță cu un alt baltag, cu al ucigașului însuși.

poezia---Lupul de Octavian Goga

                            Lupul 

           de Octavian Goga

Te-am auzit cum hăuleai departe,          (luna februarie—făurar—
Înfiorând pădurea-nzăpezită,                         luna lupilor)
Bătrâne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte,
Te-am auzit cum hăuleai departe.

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele...

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea câinilor la pândă,
Îţi plimbi prin codri ura solitară -
Tu înţelegi un suflet fără ţară...

poezia--Am iubit de Nicolae Labiș

      Am iubit..., de Nicolae Labiş, este o poezie care a fost publicată în 1958 în volumul Lupta cu inerţia, ciclul Confesiuni; este o confesiune lirică,sentimentală,o destăinuire a ființei dornice de   a-și arăta iubirile.Poetul a iubit și iubește cu pasiune tot ce-l înconjoară de la începuturi,,de când mă știu”.    Iubirea și-o exprimă prin verbul,,am iubit,prin expresia populară,,mi-a fost drag”.

Iubirile,elemente din natură, sunt enumerate cu vocea îndrăgostitului de frumos,fiecare element al naturii este însoțit de epitete colorate,se joacă cu privirea  pe care o rotește ca pe un aparat  foto,în vară și-n gerul alb,privește înaltul,,cerul verii ”,coboară spre,,răchitele,nimfe ale apelor,,despletite”,urcă pe stânci admirând curcubeiele,aleargă după,,fetele morgane”,iluzii, din Bărăgan,urcă din nou pe munți să vadă trăsnetele,tulburând liniștea paradisiacă,urmărește,,scurgerea cocorilor,admiră,,semeția pinilor”ce se prind de nori.             Are neastâmpărul cunoașterii lumii,își îmbată privirile de cer și pământ,de culori și mișcări,de liniște,de împăcare,iubind tot.

   Își privește sufletul îndrăgostit de frumosul naturii și-și dorește,,iubirea pură”,sinceră ca o floare roșie ,pasională,ca o arsură a inimii, cu privire ,,candidă”curată,neprihănită,cu pieptul străbătut de ,,voci necontenite”.Sufletul dornic de căutare este,,veșnic”înfiorat de gânduri, de idei,alunecând  ca niște dansuri repezi sau legănate.

  Măreția dragostei, a iubirii este existentă în sufletul omului de la începuturi,,din vecie”și poetul o primește cu seninătate,lăsându-se în voia ei.

  Impresionează viziunea proprie a lumii înconjurătoare, zig-zagul privirii dornice de a înconjura lumea,al sufletului de a găsi iubirea adevărată,pură,dansul neostenit al gândului de a căuta.

  Versurile conțin imagini vizuale variate,epitetele simple:,,străveziu,rotunde,pură,roșie”, sunt luate din adevărul naturii în care-și caută iubirile,iar metaforele uimitoare:,,joc de trăsnete rotunde,pacea înălțimilor,al filelor polei”au muzicalitate și culoare ca-ntr-un tablou ce se rotește amețitor.Prin prezența eului liric repetat,,am iubit,m-a înfiorat”,prin existența unui monolog interior,destăinuirea iubirilor,prin viziunea subiectivă pusă în lumină de imaginile artistice realizate prin figurile de stil,prin organizarea strofică cu rimă împerecheată,dar și monorimă asemănătoare poeziilor populare,măsura de 7- 8 silabe,ritmul trohaic,această poezie este o operă lirică.

 

compunere---Să ocrotim natura

                                            Să ocrotim natura(compunere)

      Pe la ferestre se prelinge din cerul posomorât o lumină cenuşie.Este sfârşitul toamnei şi mă simt tristă.Deodată telefonul sună şi o aud pe mama vorbind,apoi intră în camera mea,mă priveşte şi, zâmbind, îmi spune că vor sosi în vizită câţiva colegi de clasă.De ce...nu ştie...Şi dintr-odată mă simt înviorată,cobor să-mi întămpin curiosă colegii-prieteni.Sunt mulţi şi gălăgioşi,unii au mănuşi de menaj şi saci negri de plastic.Îmi explică: vom merge în parc şi vom face curăţenie,dovedind că dorim o atmosferă curată,liniştită,locuri de joacă,de plimbare,de recreere liniştite,încântătoare,a căror prospeţime să ne dea siguranţă.                                                                                                                                                                                                                                                                                   Ajungem în parc, ne împărţim în grupe de câte trei copii:eu cu...şi cu...am ales partea dinspre lac,cu bănci,cu câteva alei.Adunăm hârtii,sticle mai mari sau mai mici goale,bucăţi de hârtie,fragmente din jucării stricate,o minge spartă,crenguţe uscate şi multe,multe frunze uscate.  La început am muncit în linişte,apoi ,,artistul”clasei a început să recite teatral o poezie învăţată de mult la grădiniţă;ceilalţi care adunau la fel de conştiincioşi au început să râdă.                                                       Dar a fost doar începutul,fiecare a cântat,a povestit o mică întâmplare şi n-am simţit când am umplut  sacii cu gunoaie.Am privit în urmă şi deodată am auzit aplauze:erau trecătorii,care ne admirau şi ne mulţumeau pentru curăţenia făcută.                                                                                    Până la lăsarea serii am stâns un munte de saci ,dar niciunul nu era obosit.Mi-am privit colegii-erau puţin murdari,obosiţi,dar în ochi le luceau luminiţe vesele.Apoi Doamna ne-a felicitat şi ne-a spus că avem un parc frumos,curat şi important este să preţuim natura,s-o iubim,    s-o salvăm de gesturile oamenilor nepăsători.                                                                                                             Acum ştim că verdele ierbii,crengile copacilor,limpezimea apei înseamnă viaţa de care ne bucurăm cei prezenţi,dar care trebuie s-o transmitem celor ce vor veni. 

compunere--Vacanță în Maramureș

                                              Compunere—Vacanță în Maramureș

           

Plec în vacanță într-un loc dorit de mult timp--în Maramureş, considerat  sufletul satului tipic românesc. Ajung într-o zi cu soare și-mi desfăt privirile cu aşezările pitoreşti,cu  dealuri înverzite şi câmpii pline de flori sãlbatice, Știam din auzite,de la cei care au mai fost pe acolo că Maramureşul concentreazã tot ceea ce înseamnă viaţa la ţarã. Și acum iată că și eu am ocazia unicã  de a mă  întoarce în timp, de a fi martora  unor obiceiuri păstrate cu mare grijã,a tradiţiilor şi a stilul de viaţă al ţăranului din vremuri trecute.Sunt așteptată de prietenii părinților mei,care trăiesc aici,după ce au părăsit orașul.Îmi este dat să văd cu ochii adevărului că regiunea ţine locul unui testament al tradiţionalului, al unei ere romantice a simplităţii şi a valorilor morale despre care în zilele noastre doar citim sau auzim de la bunicii noştri sau de la cei care au stat o vreme în aceste locuri.

O întâmplare a fost deosebită,când am mers la o familie primitoare și am văzut că,deși toți au urmat școli ca și ai mei, trăiesc ca strămoşii lor,că îmbrăcămintea este ţesută manual și  purtată cu mândrie,că la biserică, sufletul satului,merg toți,de toate vârstele.Am fost și eu îmbrăcată în costumul maramureșean și am fost primită ca una de-a lor,numai că n-am înțeles unele cuvinte.Am mers cu noii prieteni la slujba de duminică și i-am privit pe oameni,erau alții parcă,ascultau cu atenție cuvintele preotului,ochii căutau spre icoane,erau adevărați,erau frumoși,aveau o lumină pe chipuri,credeau în adevărurile sfinte.La plecare i-am văzut îmbrățișându-se cu urări de bine pentru cei mici,mai ales. M-a uimit o altă realitate: vecinii se cunosc unii pe alţii şi se ajutã între ei,iar pe mine mă strigau și mă invitau în casa lor,de parcă eram rude adevărate.Noii prieteni m-au dus într-un loc sfânt la mănăstirea Bârsana, construită de familia lui Dragoş Voievod în secolul al XVI-lea pe malul stâng al Izei( fiind strămutată apoi pe malul drept pe locul numit Podul Mănăstirii).Am aflat de la un bătrân ce se odihnea pe una din alei că pentru orice construcţie realizată, biserică sau casă nouă, trebuie făcută rânduiala veche, aceea de a îngropa o vietate sub talpa bisericii cu nişte grâu (precum mitul meşterului Manole). Deoarece nu s-a făcut acest ritual, biserica nouă a „cerut” o plată mai mare: capete de oameni. Aşa explică localnicii nefericitele evenimente în care au fost implicaţi cei care au pus umărul la ridicarea frumosului lăcaş. O fi mit ....sau realitate ...povestea m-a uimit pe mine orășanca din Regat. 

Viaţa în Maramureş este învăluitã în mister. Mi-am făcut prieteni cu care am străbatut pasurile montane, am coboarât în văile însufleţite de cântece și dansuri amețitoare A fost o experință deosebită,parcă am trăit într-o lume de film,acolo ,,în ȚARA veche cu oameni fără pereche”.