Caisul de Magda Isanos

Azi-dimineaţă m-am trezit,
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.

Şi nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb şi roz îşi răsfăţa risipa,
că m-am gândit un înger c-a trecut
şi-n ramura lui şi-a frânt aripa.

Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
şi-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul înflorit
şi-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.

opera epică în versuri: FAPT DIVERS de Ana Blandiana

          În volumul,,Întâmplări din grădina mea”,poeta Ana Blandiana înfățișează lumea vegetală proaspătă,un Paradis al tuturor libertăților,o lecție de inițiere cu aventuri fermecătoare.

Astfel,în poezia,,FAPT DIVERS”- o creație epică,o povestire cu subiect polițist, în versuri-urmărește cu lupa unui detectiv o aventură a unui vierme pătruns într-o prună, zâmbește cald și nu găsește nicio pricină nimănui.Ca-ntr-o anchetă polițistă sunt expuse orele anchetei,etapele investigării,participanții.  Titlul: un substantiv comun și un adjectiv, arată o întâmplare banală,evenimente petrecute în timpul zilei,sunt probleme aparent mărunte,care nu atrag atenția publicului.

La început,în momentul inițial,este stabilit timpul,,ieri dimineață pe la ora șapte”,în zori,moment de liniște și somn.În armonia ce părea netulburată,când copiii dorm, s-a întâmplat o fărădelege,,o crimă”în natură,în grădină,spațiu al aventurii: un vierme,răufăcătorul,a intrat în interiorul unui fruct,,,i-a supt sângele dulce”ca un vârcolac și-apoi nepăsător a azvârlit pruna și-a plecat.Este momentul intrigii.

Poeta-martor relatează cu un umor fin în desfășurarea acțiunii petrecute ora: opt și zece minute, la care a fost descoperit faptul , de către furnici,bune cunoscătoare a  ritualului înmormântării;,,pioase”au îndeplinit toate datinile:l-au bocit,,,l-au coborât în pământ”.Dar întâmplarea continuă prin consemnarea altei ore,,nouă și cinci”odată cu apariția păsărilor ,,detectivii cei mici” ce anchetează și acuză furnicile.Acțiunea se precipită, apar și procurorii,,îmbrăcați în uniforme de grădinari”,pun întrebări,cercetează,,cu severitate”, dau agresorul-vierme în urmărire.

Punctul culminant al întâmplării nefericite este ora treisprezece și două minute,vinovatul nu este dovedit, pentru că  viermele fusese o omidă,care în mijlocul zilei se transformase într-un fluture,,extraordinar”.

Finalul este plin de priviri admirative ale tuturor spre fluturele ce plutea ,,ironic și grațios”,liniștea se așterne în grădină,iar așa-zisă,, crimă”va rămâne neelucidată,pentru că în natură transformările sunt surprinzătoare,iar apariția unei minuni este urmărită cu plăcere,cu încântare,fiind uitate întâmplările,socotite,acum,banale.

Impresionează povestirea unui fapt divers,dar atât de obișnuit în natură,cu exactitatea unui jurnalist dornic de a relata senzaționalul în ore și minute,de a urmări participanții din lumea gâzelor și ai vegetalului,personificându-i,iar limbajul ușor ironic,polițienesc este direct ,fără înflorituri,accesibil publicului dornic de fapte diverse,în fond obișnuite.Ca-ntr-un desen animat,filmul este urmărit de spectatori cu încordare,iar imaginile se derulează cu rapiditate,abundența de verbe dau dinamism acțiunii.Personajele:viermele,furnicile,păsările sunt obișnuiți ai unei grădini,iar acțiunea,întâmplarea,crima este neluată în seamă decât de lumea miniaturală,deseori nebăgată în seamă de oameni

Umbra lui Dumnezeu

                            poezia:  UMBRA LUI DUMNEZEU

                                                           de Lucian Blaga

                     ,, Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,
ce-n spațiu se desparte și s-adună,
pământ e ea, și prund și undă,
un drum cu călătorul dimpreună,
fântâna-adăpostind o lună.
Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre. Și nu-ți scapă.
Și poți s-o strângi sub chip de holdă și grădină.
Și poți s-o bei în chip de apă. ”

        Umbra divină este timpul declanşat odată cu intrarea în existenţă, Dumnezeu prin cuvântul său este viu si lucrător, lumina sa are capacităţi revelatorii, descoperind fragmente din misterele ce se refuză cunoaşterii, astfel încât: ,,Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în  lumină”.  ,,Cu floarea mea de foc în mâini”,poetul, eul liric participă subiectiv la momentul miraculoasei comunicări cu universalul, recunoscând într-un aforism perpetua oscilare între cele două regimuri ale imaginarului: ,,Umbrele seamănă, ce-i drept, cu întunericul, dar sunt fiicele luminii”. Frumusețea este umbra lui Dumnezeu asupra Universului,umbra este neființa,este simbolul eternității.

 Lumea în care trăim este o lume amețitoare a jocului de lumini și umbre . A zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” 

     Titlul poeziei este o metaforă :duhul,urma,imaginea divină există în tot și-n toate ,în semnele lăsate de porunca Lui de a crea Raiul pe pământ,o natură desăvârșită.Astfel pământul a devenit RAIUL ,loc al frumuseții și măreției dăruit oamenilor, o lume ospitalieră dăruită omului, ca să o poată locui. 

     Poezia este o descriere a fiecărei amprente divine,a poruncilor care au despărțit și au adunat apele și pământul,a așezat unda apei lângă prund,i-a dat călătorului ,,un drum”,a adăpostit ,,o lună”în ,,fântână”,loc al vieții,al originii vieţii, al purificării, al regenerării.În lumina revărsată pe pământ ,,umbra ”divină este viguroasă, puternică,nu poate fi comparată cu ,,alte umbre”ale minunilor lăsate de  EL pe pământ. ,,Creaţia", departe de a mai fi fapta semnificativă a lui Dumnezeu, este numai un efect de lumină, lumea-umbră arendată în beneficiul omului, căruia îi spune: "poţi s-o strângi sub chip de holdă şi grădină. / Şi poţi s-o bei în chip de apă" o lume, plină de Dumnezeu, fiindcă ea e consecinţă a existenţei Sale.                                                                                                                                 Miracolul  transformării umbrei este dedicat omului,de aceea ultimele versuri  sunt un îndemn ,o poruncă pentru binele ființei umane: repetarea verbului,,poți”atrage  atenția  asupra puterii de  fi protejat de duhul divin,de a se bucure el,omul, de darurile semănate pe pământ:holde,grădină,apa,omul poate,trebuie să se bucure de darurile divine. Enumerarea darurilor este  plină de simplitate ,de parcă ar fi luate din cărțile sfinte ,fiecare cuvânt este o  taină  tandră, ocrotitoare dată destinului uman,iar pământul ce-a primit darurile este locul unde se poate înfiripa povestea umană.

           Simplitatea versurilor sugerează amplificarea misterului creației dăruită oamenilor,Dumnezeu  le-a dăruit oamenilor un pământ –rai.Poezia este alcătuită din  versuri cu  monorimă ca-n poeziile populare si cu măsura inegală,al căror ritm interior redă fluxul ideilor; substantivele  enumerate,verbele  la prezent sunt cuvinte-metaforă,iar cele două epitete – adjective la grad comparativ de superioritate: ,,mai vârtoasă,mai grea” dau contur amprentei dumnezeiești .Opțiunea poetului pentru versul liber și lipsa elementelor de prozodie clasică permit exprimarea fluxului ideilor și a intensității sentimentelor, precum și eliberarea de rigorile prozodice clasice. Aceasta este o formă a modernismului poetic.

        

complementul de scop(verifică!!!!!!!)

PAG.204=SCOP

1=c.c.scoânat=verb supin;pentru a cunoaște;pentru a comunica;pentru a afla=verb infinitiv;în scopul informării=locut.prepoz+subst.com.genitiv;

2=c.c.scop=cu ce scop?in ce scop?       =spre a scăpa;pentru plăcerea;cu scopul scrierii;in vederea examenului;pentru aceasta;in vederea celor doua;cu scopul de a scrie;după cules;de asta;

PAG.205

1=Maria…..cu scopul de a aerisi//Am luat….pentru vacant de vara//A……in scopul verificării nivelului uleiului//Ana…..pentru a nu ma imbolnăvi//.

2=pentru vicii=cauza;pentru săptămâni=timp;pentru aniversarea=scop;pentru iarna=cauza;

3=pentru a vedea=scop;a nu ințelege=nume predicat;a face=subiect;a lucre=compl.dir.;inainte de a sosi=c.c.timp;a citi=c.indir.;de a minți=atr.verbal;

4=c.c.scop=după sare=subst.com,ac;la prins=verb mod supin;spre a veni=verb mod infinit;după brânza=prepoz+subst.com,ac;

PAG.206

1=Alina……1/ca sa……2/Pentru ca sa……1/i-a……..2/

      PP            SC                            SC              PP

2=Alina…….pentru a-și cumpara…….///Pentru a-și alege…………///

3=locuț. verbal……ca sa scape……//interjecție/ca să…../

PAG.207

1+2=S-a spart…….1/si am…….2/,ca s-o lipească3/=PP-PP-SC;

     Alexandru……1/sa-si……..2/si face……3/pentru ca să……4/=PP-CD-PP-SC;

     Pentru ca…….1/a luat……2/ca să………3/=CZ-PP-SC

     Profesorul……..1/ca ………2/fiindcă……3/ca să………4/=PP-CD-CZ-SC;

     Inadins……….1/ca să……..2/pe care……3/=PP-SC—AT;

PAG.208

3=A venit…..1/ca sa-i dau un sfat2/;Ca sa te iau la…….1/,am trecut……2/Am acționat1/spre a ne fi bine amândurora2/.A amânat……1/,ca   să nu deranjeze pe cineva2/.

4=Bunicul a cumpărat o stropitoare pentru a uda gradina.

                                                              / ,ca să ude gradina.

=I-a luat o carte pentru a citi-o.

                          / ,ca s-o citească.

Copilul s-a urcat pe o scara pentru a culege fructe.

                                              / ,ca sa culeagă fructe.

A plecat devreme pentru a fi primul.

                              / ,ca să fie primul.

5=Vine la noi,/sa asculte muzică//E bine/ sa inveți tot//Problema este /sa ajungi la timp//Problema/ sa ajungi la timp/ e dificilă//Eu știu/ sa desenez//Ma gândesc/ sa scriu o scrisoare//

Dar trebuie1/să scoboare2/să strabată….3/,ca sa urce….4/=PP-SB- SB-SC;

Si……….1/sa stea……….,2/sa………./,sa nu……..4/= PP-CI-SC-SC;

Auzise……..1/ca2/omul3/va trebui2/sa mearga la padure3/sa aduca…….4/=PP-CD-SB-SC;

Evident1/ca ar fi putut spune2/ca ………3/sau ca…….4/sa-mi…..5/,dar………6/=PP-SB-CD-CD-SC-SB;

Si 1/fiindcă……2/in care…….3/sforaia…….2/ma dusei1/s-o dezleg…..4/si s-o…….5/=PP-CZ-ATSC-SC;

Trec……..1/ca să coacă…….2/si albinele………3/,aduc………4/ca cercei……….5/care-i……6/=PP-SC-PP-PP-SC-AT;

Odata,……1/si ma duc……..2/sa fur…..3/căci……..4/care se cocea……….5/=PP-PP-SC-CZ-AT;

El ………..1/ca ………2/si 3/când…….4/ca să-l…….5/dânsul……3/si p use……6/ca să-i cerce7/=

         PP           CD                       CT               SC                  PP                  PP                      SC

Imi pare bine1/c-aveți…….2/si faceți…..3/cum v-am spus4/,ca să ……….5/=PP-SB-SB-CM-SC;

un fragment dintr-o operă dramatică--STEAUA FĂRĂ NUME de Mihail Sebastian

D-ra CUCU (Făcând un pas pe peron): Zamfirescu! (Formidabilă): Stai pe loc, Zamfirescu… Ia vino aici domnişoară… Mai aproape! Mai aproape, n’auzi? (Prin fereastră se vede ivindu-se din stânga o fată de şcoală în uniformă. Abia îndrăzneşte să se apropie de teribila d-ră Cucu, care a rămas în faţa uşii şi-i face semn cu degetul): Prin urmare, de astea-mi eşti d-ta? Aici îţi faci d-ta veacul? La gară, ai? La gară! ELEVA (Pierdută): Domnişoară… D-ra CUCU Taci! (Din dreapta se iveşte Ichim împingând căruciorul lui ceferist. D-ra Cucu cu un gest scurt îi arată elevei uşa biroului): Intră înăuntru… (Fata ezită): Intră înăuntru, n’auzi? (O împinge înăuntru. Intră şi ea, trage uşa): Ce cauţi aici? ELEVA (Pe jumătate moartă): Dom’şoară vă rog. D-ra CUCU Taci! (Răspicat): Ce cauţi aici? ELEVA Dom’şoară vă rog… D-ra CUCU Taci! Nenorocito. Să n’aud o vorbă. Unde ti-e numărul? ELEVA (Inocentă şi speriată): Numărul? D-ra CUCU (Apucând-o de mâneca stângă a şorţului): Da, numărul. Te faci că nu ştii? Ce număr ai? ELEVA 218.  D-ra CUCU Şi unde e? ELEVA A… a… a căzut. D-ra CUCU :L-ai prins în copci, Zamfirescu! ELEVA Dom’şoară vă rog. D-ra CUCU Taci! (Caută în buzunărelul de sus al şorţului şi scoate de sus un petec de stofă): L-ai prins în copci! Şi de când porţi d-ta gamenul pe o ureche? Şi şorţul pe talie! (Cu fiecare cuvânt îi corectează ţinuta): Unde te trezeşti? La bal?

      STEAUA FĂRĂ NUME (scena V) ---    Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează  în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul citat din creația lui Mihail Sebastian aparține unei opere dramatice.

                  În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Domnișoara Cucu,o profesoară dintr-un orășel uitat de lume, e la pândă. Le face viaţa iad elevelor care vin la gară, să vadă trenurile,este un mod de a evada din viața monotonă,gara este speranța,altă lume,alt univers Aşa o detectează, de exemplu, pe eleva Zamfirescu că încalcă regulamentul,acela de a se retrage  acasă odată cu lăsarea întunericului,de a purta oriunde și oricând uniforma,pentru a se deosebi de cealaltă lume.Întâlnirea este tensionată: eleva este în gară la o oră nepotrivită,uniforma este transformată într-o rochie de stradă,numărul matricol este în buzunar,ascunsă,iar bereta este pe o ureche,pentru a-i da un aer de domnișoară. Rândurile acestea constituie un dialog între două personaje..

               În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor: Domnișoara Cucu este o fată bătrâna, evident austeră, bănuitoare și ridicolă. Ea face poliție școlară, controlează gara, cinematograful și gradina publică, urmărind pe elevii care încalcă disciplina școlară.Tonul prin care se adresează este ridicat,autoritar,menit să intimideze,nu suportă să i se răspundă,deși întreabă,repetă imperativul,,taci”,pentru a arăta că ea controlează dialogul.Cuvintele sunt jignitoare,,nenorocito”,nu-i permite să răspundă,o umilește pe fata dornică de a visa cu ochii deschiși, gesturile sunt brutale:o împinge pe fată ,îi scotocește în buzunarul rochiei,pentru a găsi numărul matricol.Prin toată atitudinea ei o disprețuiește pe fată,o desconsideră,impunând frica,nu respectul.Eleva,Zamfirescu,este dornică de a cunoaște și altă lume,gara este locul de a evada din cotidian,de a vedea trenurile care vin și pleacă oriunde și nicăieri,luminile ,lumea din tren.Vorbește cu teamă,rugându-se pentru situația gravă în care se află,repetă cuvintele continuu,implorând:,,domnișoară,vă rog”,cuvinte spuse rugător,cerând parcă iertare.Replicile ei sunt scurte,timide.Personajele sunt descoperite spectatorului prin gesturi,cuvinte pe care autorul le notează în explicațiile suplimentare  puse alături de numele personajelor,în paranteze,care sunt de ajutor regizorului,dar și actorilor,când învață replicile și mișcarea scenică.

          În concluzie , deoarece dramaturgul apare în această operă prin vocea,mișcările personajelor , dintre modurile de expunere predomină dialogul, lista personajelor apare la începutul operei , fiecare replică începe cu numele personajului , apare structurarea în acte şi scene , sunt prezente indicaţiile scenice şi de decor şi faptul că această operă poate fi pusă în scenă demonstrează apartenenţa operei "Steaua fără nume" la genul dramatic.

poezia : CLONȚ de Nicolae Labiș

                                       

,,Toamna asta lunecă
Iarăşi pe păduri,
Iarăşi se întunecă
Munţii ştirbi şi suri;

Berzele, încetele,
Au pornit în şir.
Încâlcit în pletele
Albei amintiri.

Stau pe unde bucină
Visul tău când treci,
Şi adânc mă zdruncină
Clonţul toamnei reci.

Umbra mea îşi clatină
Limpedele var;
Vine ca o datină
Noaptea de coşmar.”

     În opinia mea, poezia lui Nicolae Labiș se intitulează ''CLONȚ'', întrucât în această operă poetul prezintă natura în anotimpul ,,toamnei reci”, fapt sugerat încă din primul vers: '' Toamna asta lunecă”, autorul își exprimă în mod direct sentimentele de tristețe,melancolie, prin intermediul confesiunii lirice.Privirea identifică anotimpul prezent văzut,(toamna),,asta” este un adjectiv care stabilește observarea sigură. 

        În primul rând, titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv comun simplu (clonț=plisc,gură), care se află în deplină concordanță cu tema poeziei, motiv pentru care, încă din incipit, poetul folosește imaginea anotimpului care ,,lunecă”,se strecoară prin natura întreagă:păduri,munți. Mărturisirea directă aduce starea de tristețe,neliniște, ce se combină cu starea de regret, întrucât scurgerea nemiloasă a timpului, generează în sufletul eului liric sentimente de nostalgie.Adverbul,,iarăși”exprimă revenirea constantă a anotimpului pe pământ.Imaginea vizuală a tabloului pe fundalul căruia sunt ,,munții știrbi și suri”este dezolantă,cele două epitete arată îmbătrânirea peisajului,stingerea.

      În al doilea rând, conexiunea dintre titlu și textul liric este foarte bine definită, vizibil fiind faptul că  autorul observă păsările care pleacă primele,așa cum au și venit,,berzele”,nu se grăbesc în pornirea,plecarea lor este înceată; ,,încetele”,adjectiv articulat,de parcă ar amâna zborul,le urmărește șirul,,încâlcit”,întortocheat ca amintirile,,albe”.Nuanța păsărilor se identifică cu a amintirilor: albă,încă vie,dar nedeslușite  în memoria eului liric,a poetului. Metafora ,,pletele amintirii”are menirea de a arăta mulțimea imaginilor păstrate.Continuă astfel durerea sufletului la vederea stingerii naturii.

          În al treilea rând, titlul poeziei  se afla în strânsă legătură cu sentimentele de nostalgie ale eului liric, generate de,,toamna rece”.Poetul mărturisește ,,stau pe unde bucină”,loc al sunetului plin de durere,loc al trecerii unei ființe dragi,loc al visului,,tău”.Se adresează memoriei cu sentimentul singurătății. Discursul liric adâncește sentimentul de melancolie, este,,zdruncinat”,tulburat de atingerea,,clonțului”,lovit nemilos de,,toamna rece”,anotimp al pierderii,al uitării,al indiferenței.Se simte fără vlagă,o umbră,știind că va veni,,noaptea de coșmar”,întunericul gândurilor apăsătoare.

            În concluzie, titlul poeziei este deosebit de sugestiv,  constituind o sinteză a conținutului de idei si sentimente ale poeziei, iar sentimentele eului liric sunt acelea de durere, de nostalgie, poetul se simte atins de clonțul nemilos al singurătății.Și prozodia poeziei contribuie la accentuarea acestor sentimente:măsura de 7-5 silabe,ritmul iambic și rima împerecheată.

de 8 MARTIE!!!!!!!!!!!

Nu există dragoste  ca dragostea  mamei!

   Nu există o legătură mai strânsă cu pământul, decât.... legătura aceasta nevăzută

      cu Dumnezeu a unei mame ,atunci când aduce pe lume copilul său…

   O dragoste de mamă este, pentru veșnicie,puternică și nu se schimbă niciodată…

   iar,când copiii au nevoie mai mare de ea,dragostea mamei strălucește…

    Dumnezeu binecuvântează aceste ființe care-au dorit să devină mame…

             pentru lacrimile,durerile,bucuriile,speranțele,

                     spaimele,împlinirile,fericirile,zâmbetele,

             pe care le primesc sau le așteaptă... sau nu…

    Își trăiește zilele și nopțile,diminețile cu toate temerile lumii...

    iar, când zilele lor se apropie de orizontul întunecat al sfârșitului,

            dragostea lor continuă să trăiască prin cei dăruiți de Cerul sfânt…

    Și atunci ele așteaptă mulțumire?

            Nu!!!!…. doar …un…zâmbet…

  

Expresia: ca și....

    Cacofonia este o asociaţie supărătoare, dezagreabilă, dizgraţioasă de sunete, indiferent care. Într-o propoziţie cum ar fi : ,,Adesea la şedinţă toţi taţii tac" finalul sacadat şi ţăcănitor e o cacofonie perfectă! La fel, într-o propoziţie de genul ,,La petrecere mama mea m-a mascat", această succesiune de ,,ma"-uri, care seamănă cu o bâlbâială, este tot o cacofonie indiscutabilă. Asemenea cacofonii, ca şi(comparație) cele banale, de tipul ,,o statistică care...o politică care... să definească calitatea", toate astea trebuie evitate mai ales, pentru că ele alterează receptarea enunţului, prin aceea că fac lumea să zâmbească şi deturnează atenţia,(dacă ascultătorul e atent).

          Cea mai bună soluţie e să intercalăm un cuvânt adecvat:nu:o statistică corectă,ci: ,,o statistică recentă,alcătuită...... care",sau:să vorbească când,ci:,,să vorbească atunci când". Un truc aplicat în cursul vorbirii, dar nerecomandabil, este des întâlnit de genul: ,,că virgulă cartea",corect:că această,prezenta carte”. BINE AR FI să schimbăm unul din cuvinte, să găsim altă construcţie sau o intercalare(dacă avem bun-simț sau gândim ): nu vom spune: afirm că cartea, ci: afirm că volumul sau afirm că această carte; nu: ca şi coleg, ci: în calitate de coleg,precum un coleg... sau: el, de coleg, e bun coleg,ci pur și simplu:el este un coleg bun.  Unde chiar NU se poate, nu schimbăm,iată denumirea medicală: ,,stenoză aortică calcificată"; întrucât în limbajul ştiinţific contează precizia termenilor,aici  folosim pronunția asemănătoare cu Ion Luca Caragiale şi biserica catolică.
         De unde această tendinţă de a pune ca şi  unde n-are niciun pic de rost, unde nu există vreo cacofonie de evitat,nu poate nimeni explica,dar e ,,cool”,așa cum în urmă cu câțiva ani toți își începeau vorbirea cu,,deci”,deși nu concluzionau nimic.
         Acest „ca și” este o greșeală veritabilă, pentru că înseamnă altceva decât ce vrea vorbitorul să spună. E o deformare a sensului. Nici nu se compară gravitatea acestei greșeli cu stângăcia estetică a unei cacofonii. 

              !!!!FOLOSEȘTE expresia "ca și" pentru comparare și eventual pentru evitarea unei cacofonii.

Nu imita ce auzi: ,,eu ca și profesor îți spun că....”; spune-ți în gând :CORECT este :eu ca profesor sau ,,în calitatea mea de....”,cel care a vorbit ar trebui să știe că este unic în menirea lui de a învăța elevii,dar era,probabil,neatent sau obosit.Nu ești în pas cu moda,dacă repeți oricând,,ca și”!!!!

    ==După ce dai un examen să nu spui:,,eu ca și notă,am luat 10.....CORECT :eu am luat nota 10!

                                                 SUCCES!!!!!!!!!!!!!

și==pronume reflexiv

!!!! și(își) ==PRONUMELE REFLEXIV

(El)  Își  ia cartea  din bibliotecă.///Băiatul și-a uitat caietul(său,lui) de teme.

Pronumele reflexive își, și- determină substantivul ,,cartea”, respectiv,,caietul” și(conjuncție coordonatoare) arată că subiectul (el – băiatul) este posesorul obiectului,,caietul”, respectiv

Își = pronume reflexiv, persoana a III-a, numărul singular, cazul dativ (posesiv), forma neaccentuată, funcție sintactică de atribut pronominal,

și- = pronume reflexiv, persoana a III-a, numărul singular, cazul dativ (posesiv), forma neaccentuată, funcție sintactică de atribut pronominal.

Specificul pronumelor reflexive cu sens posesiv constă în faptul că ele determină un substantiv, care denumește obiectul posedat de subiect.

(el) Și-a amintit de mine.

și=nu are funcție sintactică; este marca diatezei re flexive.

(el) Și-a cumpărat (sieși) un bilet.

și=are funcția sintactică de complement indirect; diateza activă (pronominală)

cuvântul,,și”

Valorile cuvântului „și” în limba română: 

I. a) „și”- adverb de mod,accentuează cuvântul pe care-l precedă:

La ședință au venit şi profesorii (inclusiv,chiar  profesorii).

Se pare că şi mâine va ploua.

!!!când vrei să insiști pe un anumit cuvânt folosești: chiar şi sau până şi:

   b) Chiar şi:

 Chiar şi (până şi) copiii ştiu că asta este o mare greşeală,adulții habar n-au.

!!!  Când este urmat de un grad comparativ, arată intensitatea:

Am să-ţi aduc alte albume şi mai frumoase.

!!! Când este intercalat între auxiliar şi verb are sensul „deja”:

Ai şi venit, aşa de repede? ( ai venit deja?)

  c). Şi mai şi

!!! adjectivul sau adverbul comparat nu mai este exprimat, exprimă o intensificare a unei aprecieri făcute anterior:

Sora ei era frumoasă, dar ea era şi mai şi ( era mult mai frumoasă), nu se utilizează în limba îngrijită(pe care astăzi o folsesc puțini oameni). 

II.  „și „ – conjuncţie.

a).  cea mai frecventă conjuncţie coordonatoare,folosită  între două cuvinte sau două propoziţii aflate pe aceeaşi poziţie sintactică:

Dimineaţa era caldă şi luminoasă.(nume predicative)

Crinii şi trandafirii începeau să se ofilească.(subiecte)

Au mâncat 1/ şi au plecat la serviciu foarte devreme 2/.(propoziții principale)

!!! la numeralele peste 20 face legătura între zeci şi unităţi: douăzeci şi şapte, patruzeci şi doi.

  !!! în structura locuţiunilor adverbiale: aşa şi aşa, când şi când, unde şi unde.

  !!! și cu=conjuncție cu sens de și:

Sora şi cu fratele meu mă protejează.( sora şi fratele meu) 

b).   în vorbirea familiară stabileşte o coordonare adversativă:

Aş pleca 1/şi-mi pare rău 2/să te părăsesc aşa repede3/. (dar îmi pare rău)

c)  Şi ceva.

!!!! când vorbitorul nu ştie sau nu vrea să folosească un număr rotund, foloseşte un număr inferior, adăugând şi ceva(numeralul are valoare aproximativă)

Sora mea are douăzeci şi ceva de ani.

Albumul a costat trei sute şi ceva de lei.

 d).  Şi jumătate

Urmând după un substantiv sau după un adjectiv substantivizat, marchează ideea de superlativ:

Ai fost un prost şi jumătate 1/că ai crezut spusele lui.2/(foarte prost).

Fratele tău este un om şi jumătate (un om extraordinar).

e)  Şi totuşi

Şi se asociază adesea cu totuşi în construcţiile concesive:

A  luat tot felul de pastile şi totuşi nu se simte bine.(totuși)

  !!! în dialog nu este urmat de nimic,se lasă loc unei bănuieli:

I-am povestit tot 1/ce s-a întâmplat,2/ nu știu 3/de ce nu crede,4/ şi totuşi….5/

f).  (Ei) şi?

În dialog şi poate apărea singur, când vorbitorul cere interlocutorului mai multe amănunte despre problema discutată, aşteaptă urmarea relatării:

-        Am vorbit cu el, dar,parcă, avea ceva pe suflet..

-        (Ei) şi? (ce s-a întâmplat, ce-a mai urmat?)

!!! (ei) şi se poate utiliza când vorbitorul ignoră,disprețuiește  ce îi spune interlocutorul.

-        Am vorbit cu el1/ şi părea nemulțumit de tot 2/ce aflase .

-        Ei şi?! ( și ce dacă ,puțin îmi pasă)

 III.  „și” interjecție

- șiii....! acum ce mai spui?!?!

inițiala minusculă

Dacă vei întâlni versuri :,,Când te vei trezi,lipiți de geamuri,
                                          arlechini din sticle colorate
                                          vor lăsa prin ei să-ți cadă-n brațe soarele....
explici folosirea literei mici la început de vers așa:

                 Inițiala minusculă conferă fluență și spontaneitate(cursivitate,naturalețe)exprimării lirice,fiind o marcă a modernității poeziei;ideile poetice sunt organizate în micronuclee strofice care au în centru un motiv sau o imagine artistică predominantă.

poezia-CÂNTEC de PRIMĂVARĂ de Șt.O.Iosif

   Vii să-mi bați iar la ferestră,        

 Tânăr soare auriu,
 Şi zăpada de pe coastă
 Fuge ca argintul viu.

Saltă gureşe şuvoaie.
Spumegate şi zglobii.
Cântă cinteze-n zăvoaie
Şi-n văzduhuri ciocârlii!

Ca zăpada care piere
După veacul iernii greu,
Piei şi tu de-acum, durere,
Iarna sufletului meu!



   În  opinia mea,în poezia ,,Cântec de primăvara'' poetul Șt.O.Iosif  își exprimă într-un mod subiectiv, direct sentimentele de încântare generate de transformările suferite de natură, la sosirea primăverii.
    În primul rând, mesajul poeziei poate fi identificat încă din titlu, care se constituie dintr-o structură de tip nominal, deoarece este format din substantivul comun ,,cântec” și  din atributul substantival ,,de primăvara'', care stabilește anotimpul plin de exuberanță, de optimism , manifestat  prin cântec,veselia de a trăi.
    În al doilea rând, elementele naturale ce compun tabloul descris din natură  sunt specifice acestui anotimp, fiind conturate cu ajutorul imaginilor vizuale și auditive: ,,soare auriu'', șuvoaie spumegate'', ''zăpada care piere'',păsări cântătoare. Poezia începe printr-o adresare directă,,vii”-verb imperativ- către soarele,,auriu”,căruia îi simte bătaia,,la fereastră”,epitetul ,,auriu”simbolizează perfecțiunea spirituală,dar și  căldura.Tabloul este plin de mișcare:,,zăpada fuge ca argintul viu”,comparație  ce  încântă privirea. Natura întreagă cântă un imn al bucuriei, ce cuprinde sufletul omului: ''Saltă gureșe șuvoaie /Spumegate și zglobii/”,epitetul triplu transformă natura într-o scenă a dansului șuvoaielor argintate,vesele,agitate.  Cântecul ,,cintezelor și al ciocârliilor”,,în zăvoaie,în văzduhuri”completează armonia muzicală din natură.Finalul poeziei este o  poruncă,,piei și tu,acum, durere”,un strigăt de eliberare,de speranță  ce  compară dispariția zăpezii,,de pe coastă”,de pe pământ,cu a nemulțumirilor sufletești:  ,,iarna sufletului meu”, metaforă  a nostalgiei eului liric, durere sufletească alungată de primăvară.
     În concluzie, mesajul liric conturează ideea că  primăvara este  anotimpul reînvierii ,al renașterii naturii, al bucuriei,al speranței în viața plină de soare,de cântec și veselie exuberantă, sentimente de care este cuprins sufletul omului,al eului liric într-o  armonie perfectă cu natura. 

compunere--Visul unei nopți de primăvară

                                          VISUL UNEI NOPȚI de PRIMĂVARĂ 

  Este așa un lucru mic să te bucuri de primăvară? mă întreabă spiridușul nopții,strecurat în visul meu.

  Este așa un lucru mic să trăiești în lumina primăverii,să iubești verdele,să culegi un ghiocel?

  Și visul aleargă și eu împreună cu el,simțind vânturile primăverii,cum suflă mustățile zăpezilor de pe câmp,iar căldura timidă răsare din sânul pământului să întâlnească razele soarelui în cer și ochește sângerii înfloriți și muzica nopții anunță începutul călătoriei mele în vis.

  Privesc verdele răsărit în câmpul de iarbă moartă:verdele de viață,pentru reînviere,pentru iubire.  Mă rotesc cu ființe delicate,ireale din abur ,care îmi arată bobocii și semințele cum se desfac și cu degete de fum îmi împletesc coroniță din fire de iarbă și ghiocei și albăstrele. Zbor purtată pe aripile de nori,sunt ale zeiței Flora,care se împodobește cu  onduleurile zambilelor violete,cu narcise galbene ,iar stelele se adună pe fruntea-i în cununi luminoase.

  Fiecare frunză,fiecare fir de iarbă i se înclină, flori minuscule abia răsărite i se aștern în cale,iar ea  cântă,chemând păsările din depărtări.     Și până să-mi dau seama,îl aduce printr-un semn pe Eol, vântul de martie vesel,căruia îi place  joaca,să glumească,întoarce umbrelele pe dos,zboară pălăriile,caută prin salciile plângătoare,șoptește de iubire în fiecare ureche,adie norii,apoi evadează pe coșul casei și…râde.

  Amândoi mă învață cum să iubesc primăvara și-mi arată că  în fiecare zi este ceva nou: un alt boboc…..o altă pasăre….o altă frunză…..soarele!

  Mă îndeamnă să rămân cu ei în vis,dar eu simt adierea unui parfum proaspăt și mă trezesc, la geam este o ramură înflorită ce poartă un șnur roșu și alb.