marți, 14 august 2018

Iubesc vara
Cu al ei izvor curat,cand simt respirația apei care știe să-mi spună o poveste....
Imagini pentru imagini de vară

luni, 13 august 2018

compunere--Noapte de vară

Imagini pentru imagini noapte de vară
Stelele dansează pe cer  clipind din genele albastre și darnice împrăștie aur și argint pană-n adancurile apei,spiriduși ascunși după trunchiurile copacilor își spun  povești fantastice despre zâne îmbrăcate în aur și lumină, care duc limpedea lor viață în palate de cristal.Deasupra lor cerul nopții este albastru, limpede, adânc.Ici colo nourii de jăratic și aur umplu cerul,  arborii în neclintirea lor  trimit şoapte de frunze şi de vânt, iar eu simțeam în acest peisaj de poveste adierile răcoroase şi uşoare cum  îmi atingeau faţa şi mă simțeam privit de florile câmpului cu atâţia ochi colorați.       
Toate stelele aduceau valuri de lumină trandafirie, cu care zorile vor inunda răsăritul depărtat.
 Niciun un vânt nu mișca aerul ,mă minunam cât de frumoasă era luna și cât de senină era noaptea! Tăcerea și misterul mă înconjurau din toate părțile. O linie de umbră, grațios ondulată, desena până dincolo de marginile vederii mele  o linie de umbră și lumină.Tăcerea îmi canta în urechi, iar privirea scânteietoare a milioanelor de stele mă ținea amorțit. Vântul nopții nu sufla și glasul ierburilor amuțise; o solemnă tăcere domnea în cer și pe pământ; numai zgomotul surd al unor aripi tulbura această tăcere.Dincolo de tăcerea nopții doar visele strălucitoare inundă ecranele de sub pleoape ...

sâmbătă, 4 august 2018

Grădina sufletului

Imagine similară   Toată atenţia unui om mic sau mare trebuie să fie concentrată asupra florilor sufletului său.Iubirea este o floare cu şapte petale, iar cel care o îngrijeşte a pătruns deja în lumea bucuriei. Cele şapte petale ale unei flori minunate sunt: credinţa, bunătatea, iertarea, dragostea, pacea, răbdarea.
   A iubi înseamnă a dărui, iar a dărui înseamnă a te bucura. Cel care dăruieşte este mai fericit decât cel care primeşte. Pe lângă florile minunate ale iubirii în grădina sufletului mai pot fi sădite flori de curaj, flori de încredere, flori de fericire, flori de prietenie, flori de speranță, flori de voință. Pentru ca în grădina sufletului să avem flori frumoase şi înflorite trebuie să le oferim lumina necesară şi să le ferim de buruieni şi de alţi dăunători. Să le udăm doar, nu este de ajuns. Cu cât suntem grădinari mai harnici, cu atât grădina va fi mai luminoasă şi mai frumoasă. În grădina sufletului trebuie să pătrundem zilnic şi să nu lăsăm buruienile:răutatea,invidia,violența,jignirea-să rodească, fiindcă, după ce prind rădăcini, greu mai pot fi smulse. Este foarte important să udăm grădina cu apă dătătoare de viaţă. Ca un curcubeu înmiresmat, florile sufletului ne luminează întreaga viaţă. Nu trebuie să păstrăm florile doar pentru noi, ci să le dăruim şi celor de lângă noi. Un lăstar de iubire şi unul de curaj sigur se pot prinde cel mai repede. Nimeni nu are toate florile sufletului: unii au crinii curăţiei, unii au macii vitejiei, unii au trandafirii dragostei, unii cactuşii suferinţei şi fiecare are florile lui. Deşi oferim flori din sufletul nostru, lăstari sau bulbi, unele s-ar putea să se prindă, altele să nu să prindă. Dacă este un teren arid florile se ofilesc, dispar, lăstarii nu se pot prinde, iar bulbii se usucă. Totul depinde de suflet...
  Fiecare zi este ca o zi de primăvară! Visele încolţesc, speranţele încolţesc şi se ridică încet, încet ca firele de iarbă. Ce să faci în fiecare zi…? Iubeşte şi vei fi iubit, dăruieşte şi vei primi, caută şi vei găsi, întreabă şi vei afla, bate şi ţi se va deschide, ajută şi vei fi ajutat, luptă şi vei câștiga, încearcă şi vei răzbate, visează şi se va împlini. În orice zi să lucrezi ceva pentru sufletul tău şi cu siguranţă vei avea grădina cea mai minunată, iar florile înflorite îţi vor dezmierda gândurile și vor forma poteci colorate în povestea ta de viață.
   Eu îmi  îmbrac sufletul în stele și zbor și eu cu ele!!!!!!!!!!!!!