marți, 28 februarie 2023

mărțișor....

 

   Nu trebuie să privesc în calendar, ca să știu că vine primăvara. O neliniște blândă, catifelată mă înconjoară și brusc, devin atent...
Când simt că se apropie primăvara, abia aștept să ajung în locul meu secret- acolo, în imensitatea câmpiei și apoi în desișul pădurii de la marginea ei,acolo  se petrece poate cel mai tulburător miracol al renașterii vegetale. Cu o grabă nebună, natura iese din hibernare – gheața heleșteului își crapă oglinda cu un vaier de eră geologică, mugurii plesnesc în rafale, copacii foșgăie de frunze minuscule, iar la poale, pământul se încovoaie sub apăsarea lăuntrica a rădăcinilor, a florilor de tot felul, care își întind leneș rădăcinile abia trezite din somn.
Sub ochii mei se săvârșește ritualul miraculos al învierii în culori și parfumuri solare - un moment tainic și aproape religios, când totul germinează, se desface, se scutură de tină și, într-o zvârcolire, tâșnește apoi năvalnic spre lumină. Nimic nu se poate compara cu această colosală trezire. Totul se schimbă și crește cu o viteză gigantică. Într-o secundă de neatenție, pot pierde totul- pierd slujba divină a creației. Sub ochii mei, Dumnezeu pictează din nou lumea, în culori și forme fără egal, în nuanțe și petale smulse chiar din straiele îngerilor. Natura iese din cuibare, în timp ce mestecenii își plâng melancolia cu lacrimi de sevă dulce.
   Ar trebui să ne aducem aminte de solemnitatea mărțișorului, de actul ritualic de speranță care alătură, în afecțiunea gestului, roșul vieții și albul gândului curat. Un simplu șnur ajunge.... el este aducătorul de noroc și belșug, numai el apără și poartă nevăzut mângâierea iubirii... e mai mult decât un gest... e chiar începutul speranței, nădejdea că va fi mai bine.
Dacă aș avea putere, dacă aș fi ce nu sunt, aș pune de 1 Martie un mărțișor în fiecare loc, la fiecare colț de stradă, la casele oamenilor. Dacă aș putea, aș pune un mărțișor pe întreaga țară, văruind-o apoi în albul cel mai imaculat!!!

    Scuturându-mă din hibernare, am făcut un mărțișor de gătit domnișorii și domnișoare!!!!

                                                  Să fiți senini și blânzi ca o primăvară! 







de mărțișor

 


                                         Mărțișorul aduce primăvara

În fiecare an, în cea dintâi zi a celei de-a treia luni, două fire răsucite de alb și roșu invită primăvara în calendar și pe cer. După zile în șir ghețoase și plumburii, vremea are în sfârșit motiv întemeiat să surâdă. Și ca să o îndemne să surâdă și să se schimbe, lumea își pune dorințele de soare în figurine de agățat în piept.

Le spunem generic „mărțișoare”, le dăruim și le purtam întru noroc la fiecare început de Martie. Și facem asta de pe vremea când pământul abia renăscuse după o lungă eră glaciară. Nu întâmplător sărbătoarea este începutul primăverii.

Cele două culori ale mărțisorului au căpătat conotații simbolice precum vitalitatea -culoarea roșie și victoria, înnoirea sau purificarea -culoarea albă.

Mărțișorul se dăruiește înainte de răsăritul soarelui, rostindu-se o formula magică :

“Sfinte soare, sfinte soare,
Dăruiescu-ți mărțișoare,
În locul lor mă ferește
De pistrui ce mă-nnegrește.
Ia-mi toate regretele
Și dă-mi albetele.”

                             (Romulus Vulcănescu – „Mitologie română”)

Mărțișorul poate lua orice formă și orice semnificație. A rămas, din fericire, obișnuința ca pe 1 Martie  să ne oprim o clipă,pentru a privi cu admirație magică desfașurare de forțe a primăverii și pentru a ne aminti că, asemenea naturii, putem renaște în fiecare zi și cu fiecare anotimp.

Scuturându-mă  din hibernare, m-am mobilizat și am confecționat un rând de mărțisoare, de gătit domnișorii și domnișoare.

                                                   Să fiți senini și blânzi ca o primâvară! 

 

luni, 27 februarie 2023

test: Adina Popescu,,,Cum am devenit poetă” și Edward Hirsch,,,Cum să citești un poem și să te îndrăgostești de poezie”


Textul 1

,,Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge poetă! Prima poezie din viața mea am compus-o pe la patru ani și, pentru că nu știam pe atunci să scriu, i-am dictat-o lui Anton. Se numea ,,Mâine mergem la friptură!” și evoca momentul în care eu, mama și Anton am mers la restaurantul Calul Bălan din Neptun în ultima noastră seară la mare. Mama s-a îmbrăcat cu un costumaș cu buline grena, pe care și-l cumpărase din Bucur Obor; Anton și-a pus un sacou. Amândoi arătau foarte bine, deși mama zicea tot timpul că-i grasă. Arătau cum trebuie să arate doi părinți în concediu la Neptun. La restaurant, am comandat toți la fel – ceafă de porc cu cartofi prăjiți. Eu am băut Pepsi-Cola, ei, vin. Cefele de porc erau atât de mari, încât ieșeau din farfurie. Asta m-a impresionat. N-am putut să mâncăm tot, așa că ce a rămas a luat mama în șervețele și a băgat în geantă. Apoi , pentru că era acolo o orchestră care cânta muzică internațională, i-am rugat să danseze. Și au dansat. A fost totul ca un vis. A doua zi , dimineața, pe balconul de la hotel, am mâncat resturile de la friptură, cu chifle de la micul dejun, uitându-ne la mare și părându-ne rău că trebuie să plecăm. O amintire atât de frumoasă nu putea să nu-mi inspire o poezie. [...]

Prima poezie adevărată am compus-o în clasa a III-a și am scris-o cu litere caligrafice pe un caiet dictando. Se numea,, Pacea.” Nu știu ce mi-a venit s-o scriu. La început, m-am gândit să scriu despre pionieri, însă tot timpul scriam diverse lucruri în Caietul de comandant de detașament și eram sătulă de treburi pionerești. Dup-aia am vrut să scriu despre tovarășul Nicolae Ceaușescu sau despre tovarășa Elena Ceaușescu. M-am uitat multă vreme la portretele lor ca să mă inspir. Mi-am dat seama brusc că erau niște oameni pe care nu-i întâlnisem niciodată, și cum poți scrie așa, pur și simplu despre niște necunoscuți? Ca să scrii poezii despre oameni trebuie mai întâi să vorbești cu ei, să afli ce le place și ce nu le place, pentru ca mai apoi să-i poți compara, în cunoștință de cauză, cu un stejar sau cu o grădină. Decât să scrii greșit, mai bine nu scrii deloc. Mai ales că Anton mereu îi înjura pe acești tovarăși și nu știam exact ce impresie să-mi fac despre ei. Și, dacă n-aveam nicio impresie, poezia ar fi fost nesinceră. Așa că m-am hotărât să scriu despre pace, pentru că știam că pacea e un lucru bun și că toată lumea e de acord cu asta. Așa că poezia mea suna cam așa: ,,Pacea e o floare / Menită să ne apere viața. /Pacea e dulce cântare/ Ce se-aude în zori, dimineața.”Mai erau vreo două strofe, dar nu le mai țin minte. La îndemnul tovarășei noastre, am trimis poezia la revista Cutezătorii. Am băgat foaia dictando într-un plic și am scris pe el adresa redacției. Am pus, împreună cu Anton, plicul la poștă și dup-aia am cam uitat de poezie, fiindcă aveam de crescut viermi de mătase la școală, precum și alte activități importante pentru care nu trebuia să fii cu capul în nori, ca poeții.”

                                  (Adina Popescu,,,Cum am devenit poetă”, în vol. ,,Povestiri de pe Calea Moșilor”)

Textul 2

,,Am fost inițiat în poezia transei într-o după-amiază ploioasă de la mijlocul lui octombrie 1958 (sezonul de baseball se terminase în anul acela) când am făcut o incursiune în subsol ca să-mi aleg ce voiam din cărțile uitate ale bunicului. Aveam opt ani. Îmi aminteam vag că bunicul copiase poeme în coperta interioară a volumelor lui preferate, iar eu mă hotărâsem să încerc să găsesc unul dintre ele. (Nu știam încă de fapt că, după moartea lui, cărțile fuseseră date unei societăți caritabile evreiești și că poemele lui erau prin urmare pierdute pentru totdeauna).

   Am deschis o antologie prăfuită de poezie la o secțiune numită ,,Noapte” și m-a țintuit pe loc: ,,Noaptea se-adâncește în juru-mi /Vuiesc vânturi haine și reci/ Dar o vrajă mă ține /Și eu nu pot pleca, nu pot./ Copacii uriași își îndoaie/ Crengile goale sub neaua cea grea, /Furtuna coboară grăbit /Iar eu nu pot pleca./ Noian de nori deasupra/ Noian de pustiu dedesubt/Dar această istovire nu mă atinge; /Nu vreau, nu pot pleca.” Acest poem ca un cântec nu avea nici titlu, nici autor și mi-am imaginat cumva că trebuie să-l fi scris bunicul. L-am citit în întregime, iar ritmul lui simplu și progresiv m-a captivat. L-am citit din nou încet, pronunțând fiecare cuvânt în gând și deodată m-am pomenit în două locuri în același timp: stăteam lângă un raft de cărți într-o cămăruță cu o fereastră din subsolul casei părinților mei și rătăcit într-un câmp undeva în Letonia în mijlocul unei furtuni dezlănțuite. Am simțit ca și când cuvintele poemului, ca și furtuna însăși, m-ar fi ținut într-o vrajă. Nu mă puteam mișca. Încă mai simt urgența teribilă a acestui poem scris la timpul prezent. Nu-mi dădeam seama dacă poemul era un farmec care chema furtuna în lume sau o vrajă care o ținea departe.

Am citit prima strofă și am simțit cum în jurul meu se lasă amurgul violet, cum bate un vânt înghețat și de nestăpânit, mâini invizibile ținându-mă pe după umeri. Am spus: ,,Și eu nu pot pleca, nu pot.” Întăririle repetitive se simțeau ca două lovituri în piept.

 Am recitat a doua strofă și am simțit povara uriașă a iernii cum se lasă. Simțeam copacii gigantici cum cedează, cum ramurile li se apleacă sub zăpadă. Eram departe de casă. Furtuna mă urmărea, dar eu nu mă puteam desprinde să plec. Am repetat cu încăpățânare refrenul:,, Iar eu nu pot pleca.” Cuvântul ,,pleca” care rimează cu,, nea”, era ca o ușă trântindu-mi-se în cap.

 Am rostit strofa a treia cu voce tare și am simțit că mă aflu în centrul lumii. Am văzut nori care se adună dincolo de norii de deasupra mea. Straturile de nori urcau spre rai. Am văzut spații goale care se întindeau la nesfârșit dedesubt – țara în flăcări a iadului. Dar eu eram bine înfipt în sol, un copac cu rădăcini în pământ. M-a îmbărbătat versul:,,Dar această istovire nu mă atinge.”

                                         (Edward Hirsch,,,Cum să citești un poem și să te îndrăgostești de poezie”)

==Precizează, în unu-două enunțuri, felul naratorului din textul 1, susținând afirmația cu o secvență relevantă.

Tipul naratorului din primul text este subiectiv,prin monolog naratoarea își destăinuie gândurile,povestind cu plăcere despre prima poezie,apoi despre momentele petrecute cu părinții.Tonul povestirii devine serios când povestește despre prima poezie adevărată.Sunt folosite formele pronumelui personal-pers.I și verbele la timpul perfect compus,pers I sing.dau impresia că apropie acţiunea de momentul povestirii, ceea ce măreşte emoţia,creează impresia unui joc al destinului naratoarei:,, ,,Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge poetă!”

==Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Un element de conținut comun al celor două texte este plăcerea pentru a scrie,plăcerea pentru lectură. În primul fragment, naratoarea mărturisește cum a scris primele poezii,momentele în care a creat poezii cu pasiune,gândind că a scrie despre oameni ar trebui să-i compare,, cu un stejar sau cu o grădină,”,elemente ale existenței. În al doilea text un băiat trăiește emoții deosebite citind un poem,el simte cum se transformă în copacul vieții,,eu eram bine înfipt în sol, un copac cu rădăcini în pământ”cu  individualitatea,stabilitatea,puterea de a exista,nemurirea,veșnicia,pentru că,,istovirea nu mă atinge”va înfrunta greutățile vieții.

==. Crezi că este importantă sinceritatea pentru a crea o poezie autentică? textul 1.

Cred că un poet nu se teme să-şi exprime emoţiile,frămîntările în texte de o mare autenticitate, care nu au cum să lase indiferent orice cititor. Probabil că secretul său este sinceritatea. A fi sincer înseamnă, în primul rând, să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi. Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este, în ochii celorlalți, care se descoperă cu bune şi cu rele, cu lumini și umbre, care conştientizează că nu este perfect și că pe lângă calităţi are şi multe defecte, care se lasă citit ca o carte deschisă, şi cu pagini curate, şi cu pagini murdare, şi cu poveşti frumoase, şi cu poveşti mai puţin frumoase şi plăcute. Un om sincer recunoaşte când greşeşte, nu dă vina pe nimeni pentru greșeli, şi le asumă şi nu vrea să găsească „ţapi ispăşitori” pentru ele. Unui om sincer îi poţi ierta cu uşurinţă toate greşelile. Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata prietenie.  Indiferent de perspectiva din care citești aceste poezii sau ce cauți în ele, combinația de grijă și simplitate prin care autorul își potrivește în versuri trăirile proprii nu are cum să nu farmece.

Poezia, cea mai sinceră formă de artă,așa crede autoarea care a devenit ,,poetă”scriind despre,,friptură”și apoi după multe căutări a scris o poezie despre,,pace”,o noțiune pe care a socotit-o,,un lucru bun”pentru lume.Sinceritatea copilului de odinioară este exprimată în versurile naive,curate,originale în care și-a deschis porțile ființei, a dat glas adevărului.

==Asociază fragmentul din „Cum să citești un poem și să te îndrăgostești de poezie” de Edward Hirsch cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

O valoare culturală comună, la nivelul celor două texte este interesul pentru creație și lectură.

 În textul 2, un băiat ajunge în subsolul casei și descoperă o poezie fără titlu și autor care-l impresionează și citind-o simte că este purtat în peisajul descris,că trăiește sentimentele poeziei, schimbându-și viziunea asupra lecturii,simțind transformări în propria ființă.

În scrierea,,.Poveste fără sfârșit” de Michael Ende, un băiat,Bastian,intră într-un anticariat,pentru a evita copiii care îl amenințau. Iese de acolo pe furiș cu cartea „Povestea fără sfârșit”și la fel ca băiatul din textul 2 începe să o citească undeva ascuns,în podul școlii.Și el se lasă transpus într-un alt tărâm magic, unde un întuneric distruge tot ceea ce atinge. Regatul are nevoie de ajutorul unui copil,pentru a supraviețui. Când Bastian citește o descriere a sa în carte, începe să se întrebe dacă tărâmul magic este real și are nevoie de ajutorul său pentru a supraviețui. La fel ca băiatul din textul 2 și el,treptat, se implică în versurile magice,trăiește cu pasiune emoțiile,trece prin peisaje imaginate și devine unul dintre eroii principali ai salvării tărâmului.

Astfel cei doi băieți prin interesul deosebit pentru lectură se lasă strămutați cu imaginația în lumi magice.

!!!!!!!!!!!puteți asemăna cu poezia,,Controverse”de Nina Cassia()am publicat-o pe blog=data:  7  noiembrie  2020)

                                 sau cu poezia:,,Ca să faci portretul unei păsări” de Jacques Prevert(am publicat-o pe blog=data: , 29 decembrie 2019)

==Scrie rezumatul textului 1.

O fată nu își imaginează că va ajunge poetă.La patru ani, ea a compus prima poezie pe care o dictează.Este despre familia sa cu care a fost la mare. Mai târziu,scrie o altă poezie adevărată despre pace. Înainte de a o scrie se gândește la mai multe teme:despre pionieri,despre figurile din tablouri.Apoi înțelege că în poezie trebuie să scrie despre teme cunoscute cu sinceritate,așa că va scrie despre pace.Poezia o trimite la o revistă și își continuă activitățile obișnuite la școală.

 

 

                                10 motive să începi să citești poezie

Poezia poate părea greu de digerat, dar dacă îi dai o șansă, s-ar putea să te cucerească definitiv.                 Descoperă 10 motive pentru care ar trebui să incluzi poeme în lista ta de lectură.

1. Poezia poate fi distractivă

Să citești poezie poate fi o activitate distractivă, mai ales dacă reușești să găsești poeții pe gustul tău. Poate dura ceva timp, până găsești autorii potriviți, dar căutarea merită. Vei găsi versuri pentru orice stare, de la amuzante, nervoase, descriptive, sincere, satirice, la triste, romantice și emoționante. Există poeme scurte, dar și unele lungi, așa că va fi imposibil să nu găsești ceva pe gustul tău.

2. Versurile îți pot face ziua mai frumoasă

Indiferent despre tema abordată în poemul tău, autorul va folosi un limbaj diferit și frumos. Poeții se concentrează, de obicei, pe cum spun lucrurile, nu neapărat pe ce spun, așa că dacă îți dorești să îți dezvolți capacitatea de comunicare, poezia este un pas bun în această direcție. În plus, o astfel de lectură îți va schimba, cu siguranță, starea de spirit.

3. Vei fi surprins

Dacă citești poezie pentru prima dată, pregătește-te să descoperi un teritoriu nou, dar vei fi surprins și dacă ai experiență cu acest gen. Nu știi niciodată cum vei răspunde la poezie, așa că fii pregătit pentru orice stare.

4. Poezia îți dezvoltă imaginația

Poezia are o reputație care îi face pe oameni să o ignore: este confuză! Uneori este adevărat, alteori nu. Multe versuri sunt ușor de înțeles, iar cea mai bună metodă de a consuma acest gen este să îți păstrezi mintea deschisă. Poemele îți pot dezvolta imaginația și te ajută să ieși din zona ta de confort. Nu trebuie să înțelegi tot ce citești, uneori confuzia este eficientă și te poate ajuta să pornești pe căi necunoscute.

5. Te ajută să meditezi

Poezia te poate ajuta să te liniștești și să fii mai concentrat. Poți citi versurile de mai multe ori, dacă asta te calmează, iar procesul te va ajuta să uiți de grijile zilnice.

6. Poezia te face un cititor mai bun

Poezia îți dezvoltă imaginația și te ajută să fii mai atent la detalii, astfel că vei înțelege mai bine și alte genuri. Versurile nu sunt atât de diferite de proză și pe cât citești mai multă poezie, cu atât vei înțelege că este doar o altă formă de literatură. Poezia te ajută să fii mai atent la limbaj și va schimba modul în care citești orice alt gen literar.

7. Vei înțelege mai ușor diferențele dintre genuri literare

Poemele te ajută să înțelegi mai bine ce gen literar preferi și vei fi mai deschis să încerci și cărți pe care le-ai evita în mod normal. Dacă vrei să crești ca cititor, este important să citești și versuri.

8. Poți citi versuri oricând

Poemele sunt perfecte pentru acele momente în care nu ai mai mult de zece minute, dar ai vrea să citești ceva, pentru a te deconecta. Poezia îți oferă foarte multă flexibilitate și în doar câteva minute poți citi mai multe poeme. Îți poți seta ca obiectiv să citești cel puțin 2 poezii pe săptămână și cu timpul îți va fi mult mai ușor să incluzi versurile pe lista de lectură.

9. Poezia este pe val

Sunt foarte mulți autori noi care preferă să scrie în versuri, iar operele lor sunt chiar interesante.Alege singur după dorimța inimii tale.

10. Te ajută să înțelegi istoria

Poezia este cea mai veche formă literară, existând dinainte ca oamenii să înceapă să scrie. Petrece câteva minute pe zi făcând ce făceau oamenii cu multe milenii în urmă și obișnuiește-te să citești versuri mai des.

 

sâmbătă, 25 februarie 2023

test: ,,Vânătorii de zmeie”de Khaled Hosseini +.............................

 

Textul 1

„Nu mai văzusem niciodată atâția oameni pe strada noastră. Puștii se băteau cu bulgări de zăpadă, se ciondăneau, se alergau și chicoteau veseli. Vânătorii de zmeie se îmbulzeau împreună cu purtătorii sforilor înfășurate pe mosoare, ca să facă ultimele pregătiri. De pe străzile adiacente se auzeau larmă și râsete. Acoperișurile gemeau deja de spectatori tolăniți pe scaune pliante, iar aburii ceaiului se ridicau din termosuri pe muzica lui Ahmad Zahir, care se scurgea cu hârâit din casetofoane. [...]

Fața lui Hassan s-a luminat. [...]

 - Amir, începem!

A ridicat zmeul nostru roșu cu margini galbene, care în punctul de intersecție al lonjeroanelor avea semnătura inconfundabilă a lui Saifo. În rarele ocazii când înălțam zmeie vara, dădea cu piciorul în praf, să vadă încotro îl duce vântul. Mosorul se învârti în mâna mea până când Hassan se opri, la vreo douăzeci de metri mai încolo. Ținu zmeul sus mândru, cu încredere, deasupra capului, ca un atlet participant la olimpiadă, care-și arată medalia de aur. Am tras de sfoară de două ori, semnalul nostru obișnuit, și micuțul Hassan a aruncat zmeul în sus. [...]

Nu trecuse un minut și zmeul meu se îndrepta glonț spre cer. Scotea un sunet ca fâlfâitul aripilor unei păsări de hârtie. Hassan a bătut din palme, a fluierat și a fugit înapoi, spre mine. I-am dat mosorul, ținând de sfoară, și el a înfășurat repede, până când ața a rămas întinsă. Cel puțin două duzini de zmeie fluturau deja pe cer, ca niște rechini de hârtie în căutarea prăzii. Peste o oră numărul lor se dublase, iar zmeiele albastre, roșii sau galbene se unduiau și vâjâiau pe cer. O adiere rece îmi trecu prin păr. Vântul era perfect pentru înălțat zmeie – sufla exact atât de tare cât să poată ridica puțin zmeiele, ușurându-le virajele. Chiar lângă mine, Hassan ținea mosorul, cu mâinile mici deja însângerate de sfoară.

În curând începu tăierea și primul zmeu înfrânt, scăpat de sub control, se prăbuși într-un vârtej. Cădeau din cer ca stelele căzătoare, cu cozile lor lungi, scânteietoare, presărând cartierele de dedesubt cu daruri pentru competitorii rămași, fiindcă erau ele însele mult-râvnitele trofee. Auzeam vânătorii, care zbierau și alergau de-a lungul străzii. Cineva striga că a izbucnit o bătaie, cu două străzi mai jos. [...]

 Zmeiele începeau să cadă pretutindeni, iar eu încă mai zburam. Mai zburam! Ochii negri, ageri mi se tot îndreptau spre Baba, înfofolit în puloverul lui gros de lână. Era oare surprins că rezistasem atât de mult? Dacă nu-ți ții ochii pe cer, n-o să mai reziști mult! Mi-am întors repede privirea înapoi spre cer. Un zmeu roșu se apropia cu viteză de mine – și l-am prins la timp. M-am încurcat un pic în sforile lui și am sfârșit încrezător biruindu-l, când și-a pierdut răbdarea și a încercat să mă taie de jos. [...]

 După o altă oră, numărul de zmeie „supraviețuitoare” scăzuse dramatic, de la vreo cincizeci la douăsprezece. Al meu era unul dintre ele. Ajunsesem printre ultimii doisprezece. Știam că partea asta a campionatului avea să mai dureze o vreme, pentru că tipii care rezistaseră până acum erau buni – și nu ar fi căzut în capcana unor șmecherii simple, ca aceea a ridicării și a coborârii bruște a zmeului, trucul preferat al lui Hassan. Pe la ora trei după-amiaza apăruseră șiruri lungi de nori, iar soarele se ascunsese printre ei. Umbrele începeau să se întindă. Spectatorii de pe acoperișuri se înfofoleau cu fulare și haine mai groase. Mai erau numai șase zmeie, iar eu încă mai zburam. Picioarele mă dureau îngrozitor, iar ceafa mi-era înțepenită. Dar cu fiecare zmeu doborât, speranța creștea în inima mea, așa cum zăpada se adună pe un zid, fulg cu fulg.”

                                                                       (adaptare după Khaled Hosseini ,,Vânătorii de zmeie”)

     baba – echivalent pentru „tată”

Textul 2

,, Cu peste 2000 de ani în urmă, chinezii foloseau zmeie pentru a transporta frânghiile de pe un mal pe altul al râurilor, astfel încât să poată ridica poduri. În aprilie, în China se desfășoară Festivalul Internațional al Zmeielor de la Weifang, în provincia Shandong, care continuă până la începutul lui mai.

Nu știi nimic despre zmeie? Îți spunem noi. E frumos când se înalță zmeul. Iată ce trebuie să afli pentru a înălța corect un zmeu!

Descifrează vântul. Un vânt ușor, cu viteza de 6,5 − 11km/h, este ideal pentru zmeie în formă de diamant sau de triunghi.

Nu-ți trebuie instrumente precise pentru a măsura viteza vântului: dacă frunzele foșnesc și steagurile flutură fără să se întindă în vânt, vântul e bun pentru zmeie. Dacă steagurile flutură puternic, aproape complet desfășurate în vânt, iar arbuștii se mișcă cu totul, vântul suflă cu 16 − 19 km/h. Aceste condiții sunt bune pentru zmeie celulare, așa-numitele box-kite, care sunt mai grele. Dacă se lovesc crengile și se rup corzile de la drapele, vântul e prea puternic pentru a înălța orice tip de zmeu.

Caută spații largi, deschise, sub cerul liber. Nu numai copacii și liniile sub tensiune pun în primejdie zmeul. Mai există un motiv: când vântul se lovește în orașe de clădiri și de alți copaci, se creează turbulențe, iar acestea pot duce la prăbușirea zmeului. Așa că du-te pe câmp sau pe plajă și înalță zmeul într-un loc unde nu mai e nimic altceva între voi și cer.

Rămâi pe loc. Pe bobocii care nu au mai înălțat zmeie îi ghicești imediat după stilul în care aleargă peste câmp târând zmeul după ei. Stai cu spatele spre direcția din care suflă vântul și ține zmeul cât de sus poți în fața ta. Vârful acestuia trebuie să fie îndreptat în sus. Când simți că a prins un curent, dă-i liber. Nu-l arunca, dă-i drumul doar.

Stai la depărtare de zmeu. Dacă zmeul nu se înalță, cu toate că tu stai pe loc, s-ar putea ca vântul să nu fie suficient de rapid. Când vântul e slab, zmeiele au nevoie de mai mult spațiu pentru a-și lua zborul, așa că roagă pe cineva să țină zmeul, iar tu mergi înapoi, desfășurând frânghia zmeului, preț de vreo 50 − 60 de pași. Apoi roagă-ți prietenul să dea drumul zmeului. Smucește de sfoară ca să determini zmeul să-și înceapă ascensiunea.

Trage sfori. Pe măsură ce zmeul se înalță, joacă-te cu frânghia. Când începe să coboare, întinde coarda un pic. În acest moment, zmeul se va ridica din nou – de data aceasta ceva mai sus, așa că trebuie din nou să-i mai lași frânghia liberă, pe care o vei strânge-întinde din nou, când începe iar să piardă altitudine. Acest proces trebuie repetat până când zmeul ajunge suficient de sus cât să prindă un curent puternic și constant.

Pune-i coadă. Daca zmeul se zgâlțâie în toate direcțiile în aer, pune-i o coadă în partea de spate, jos. Majoritatea celor cumpărate sunt fabricate cu coadă. Nu e doar un accesoriu drăguț, ci și unul extrem de practic, esențial. Ajută la echilibrarea zmeului în aer. Va trebui să testezi cozi de diverse lungimi până găsești ceea ce se potrivește. Vei ști că ai nimerit-o atunci când zmeul se îndreaptă și-și ia zborul în linie dreaptă.

Evită încurcăturile. Fă-ți rost de o agrafă cu vârtej de la magazinul de pescuit și leag-o la capătul frânghiei. Se va putea agăța ușor de zmeu și va diminua răsucirile și încurcăturile care se pot produce cu frânghia.

                                                                                                            (text preluat de pe ww.edu.ro)

==precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură a textului narativ, ilustrând-o pe baza textului 1.

 În acest text narativ principalul mod de expunere îl constituie narațiunea care se caracterizează prin relatarea unui eveniment:un concurs de înălțarea zmeielor, la care iau parte două personaje,băieții:Hassan și Amir. Hassan înţelege că a-l ajuta pe Amir să cîştige întrecerea de zmeie este esențial.

==prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Înălțatul zmeului este un joc frumos și distractiv pentru orice vârstă. Zmeul oferă bucurie pentru o comunitate care privește spectacolul înălțării zmeilor și felul cum înving în luptă cei îndemânatici.Doi băieți se bucură de acest joc și urmăresc fiecare detaliu al zborului zmeului lor.În al doilea text sunt enumerate etapele care trebuie parcurse,pentru a înălța corect un zmeu.

==crezi că oamenii sunt entuziaști când participă la un concurs? valorifică textul 1.

A participa la un concurs înseamnă a învăţa să accepţi că te poţi încadra într-una din cele două categorii: cei care pierd şi cei care câştigă. Participanţii acestor concursuri sunt puşi într-o continuă competiţie, încercând atât să iasă în evidenţa în domeniul respectiv:înălțatul zmeului, cât şi să obţină recunoașterea victoriei din partea tuturor.Cred că oamenii sunt entuziaști participând la un concurs de înălțat zmeie,într-o atmosferă zgomotoasă:spectatorii așezați comod beau ceai și ascultă muzică,iar concurenții se întrec în desfășurarea zmeielor pe cer.

Participarea celor doi băieți la concursul de înălțat zmeie a însemnat urmărirea direcției vântului,îndemânarea conducerii sforii în așa fel,încât să nu se lase prins de alt zmeu și mai ales rezistența mâinilor în conducerea  mosorului cu sfoară.Entuziasmul se împletește cu atenția în concurs,pentru că dorința de a învinge este importantă.

==asociază fragmentul adaptat din „Vânătorii de zmeie”, de Khaled Hosseini, cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentar

           Iată un fragment asemănător:

,,Unchiul meu spunea că „Zmeiele trebuie să înveţe să zboare, ca toată lumea“ și, de la vârsta de șapte ani, îl însoţeam după școală la ceea ce el numea „antrenamentul“, când pe pajiștea din faţa Măgurii, când ceva mai departe, pe malul Rigolei, cu un gnamas care încă mai mirosea plăcut a clei proaspăt.

— Trebuie să le ţii zdravăn, îmi explica el, pentru că ele trag și uneori se smulg, urcă prea sus, pornesc spre cer în urmărirea albastrului și nu le mai revezi, doar dacă nu le aduc oamenii aici în fărâme.

— Dar dacă le ţin prea tare n‑am să‑mi iau zborul și eu, odată cu ele?

Zâmbea, ceea ce‑i făcea mustaţa groasă încă și mai cumsecade.

— Asta s‑ar putea întâmpla, spunea. Nu trebuie să te lași dus.

Unchiul meu le dădea zmeielor nume afectuoase: Croque‑muche, Batifol, Clopin‑clopant, Patapouf, Zigomar, Palpitar, Aimable, și nu știam niciodată de ce purtau numele acela și nu un altul, de ce Titube, un soi de broască ilară, cu labe care‑ţi dădeau „bună ziua“ în vânt, se numea astfel mai degrabă decât Clapote, care era un pește zâmbăreţ, fremătând în aer cu solzii săi argintii și cu aripioarele roze, sau de ce îl lansa mai adesea deasupra pajiștii din faţa Măgurii pe Popotin decât pe Mimile, un marţian pe care‑l găseam foarte drăguţ, cu ochii săi rotunzi și  aripile  în  formă  de  urechi,  care  începea  să  se  vânzolească  atunci când se înălţa, gesturi pe care mă străduiam să le imit fără succes, bătându‑i pe toţi colegii mei de clasă în competiţiile noastre. Atunci când lansa un gnamas căruia nu‑i înţelegeam formele, unchiul îmi explica:

— Trebuie să încerci să faci din el unul care să fie diferit de tot ceea ce s‑a văzut sau s‑a cunoscut. Ceva cu adevărat nou. Dar în cazul acesta trebuie să le ţii de capătul sforii încă și mai strâns, pentru că dacă le lași, ele se duc spre cer și riscă întotdeauna să facă mari pagube atunci când cad la pământ.

Mi se părea uneori că zmeul era cel care‑l ţinea la capătul sforii pe Ambroise Fleury.

Preferatul meu o bună bucată de vreme a fost bravul Patapouf, al cărui pântece se umfla uimitor cu aer de cum prindea ceva altitudine și care, numai să fi fost o briză, executa tumbe bătându‑se în mod comic pe burtă cu labele, după felul în care unchiul trăgea sau slăbea sforile.

Îi dădeam voie lui Patapouf să doarmă cu mine, căci la sol un zmeu are nevoie de multă prietenie; el își pierde forma și viaţa  la  nivelul  pământului  și  cade  pradă  tristeții.  Îi  trebuie  înălţime, aer liber și mult cer în jur pentru a se etala în toată splendoarea.

Tutorele meu își petrecea zilele bătând câmpul în exercitarea meseriei, ducându‑le oamenilor de la ţară corespondenţa, pe care o ridica dimineaţa de la poștă. Dar atunci când reveneam de la școală după un trap de cinci kilometri, îl găseam aproape întotdeauna în uniforma de factor poștal pe pajiște de la Măgură, curenţii de aer de la noi fiind întotdeauna favorabili la sfârșitul după‑amiezii, cu ochii ridicaţi spre câte unul dintre „micii lui tovarăși“ care fremătau deasupra pământului

.Şi  cu  toate  acestea,  atunci  când  ne‑am  pierdut  într‑o  zi  superbul  Quatremer,  cu  cele  douăsprezece  pânze  ale  sale  pe  care vântul, umflându‑le dintr‑o suflare, le‑a smuls din mâna mea odată cu vârtelniţa, unchiul meu, urmărindu‑și din priviri opera care se pierdea în albăstrime, îmi spuse, pe când eu începeam să mă smiorcăi:

— Nu plânge! Pentru asta e făcut. El este mulţumit, acolo sus.”

                                                                          ( Roman Gary,,Zmeie de hârtie”pag.9;10;11;)

În textul 1, Hassan înţelege că a-l ajuta pe Amir să cîştige întrecerea de zmeie este important și îl ajută cu îndemânare: ridică zmeul lor roșu cu margini galbene, încercă să-și dea seama din ce parte bate vântul, fuge în direcția respectivă,apoi aruncă zmeul în sus,îndreptându-l spre cer. ,,Hassan ținea mosorul, cu mâinile mici deja însângerate de sfoară”,încercând să nu-i fie prins zmeul în mulțimea celor de pe cer.În lupta de pe cer zmeiele au început să cădă,dar zmeul celor doi băieți rezistă,urmărit de spectatori,mai ales de tatăl lui Amir și de ceilalți puțini concurenți. Aceeași plăcere de a înălța zmeie o are un băiat împreună cu unchiul său în romanul,,Zmeie de hârtie”.Amir și Hassan au un zmeu și participă la un concurs,băiatul cu unchiul său au multe zmeie ce poartă nume și înfățișări simpatice,pe care le înalță pentru propria plăcere.Băiatul are un zmeu preferat cu care se comportă de parcă ar fi o jucărie.Unchiul său îl inițiază în înălțarea zmeului și-l consolează atunci când scapă un zmeu care se pierde în văzduh.

În ambele texte jocul cu zmeul de hârtie înseamnă bucurie,ridicarea sufletului ,privitul către cer, stele, univers. 

====Scrie o compunere în care să caracterizezi un personaj din textul 1.

                   Lecţia prieteniei dată de Hassan prietenului său Amir.

 Personajul este construit impecabil,Hassan este caracterizat direct de celălalt personaj,Amir.

Într-o atmosferă plină de bucurie și așteptare se desfășoară un concurs de zmeie la care iau parte printre mulți jucători și doi băieți,Amir și Hassan.Nerăbdător Hassan își anunță prietenul de începerea jocului și ridică,,zmeul nostru roșu cu margini galbene”, încercă să-și dea seama din ce parte bate vântul și fuge în direcția respectivă, bătând cu piciorul pe pământ şi văzând unde se duce praful.El face primele mișcări,pentru a-l ajuta pe Amir să conducă zmeul.Îndemânatic aruncă zmeul spre cer,iar Amir îl observă cum ținea mosorul, cu mâinile lui mici însângerate de sfoară,fără să se plângă. Hassan era un bun vânător de zmeie și îl ajută pe prietenul său să reziste în văzduh.Condus cu iscusință de Hassan,zmeul lui Amir reuşeşte să câştige şi să rămână în aer printre ultimele zmeie.

Este un prieten bun de un devotament dus la extrem pentru Amir care-și dorea să câștige,pentru a-l face fericit pe tatăl său.

    (ce se-ntâmplă mai departe este FOARTE TRIST)

 

 

marți, 21 februarie 2023

test: ,,Ca peştele în copac” de Lynda Mullaly Hunt(fragment)+...........................


  Textul 1

—,,Așa, fantasticilor! zice domnul Daniels […]. Astăzi, primul lucru pe care o să-l fac va fi să vă vorbesc despre cărți. O să vorbim des despre cărți anul ăsta – vreau să vă spun despre unele dintre poveștile mele preferate.

Când vorbește despre cărți, […] parcă-i gata să dea o petrecere uriașă. Îmi place să-l ascult vorbind despre povești. Dar să-mi ceară mie să citesc este ca și cum i-ar cere unui homar să joace tenis. Și pe urmă situația se înrăutățește. Domnul Daniels scoate un teanc de caiete.

— Am o surpriză. Un jurnal nou-nouţ pentru fiecare dintre voi, în care veți scrie zilnic.

    O, nu! […]

— Și încă ceva. Din când în când vă voi indica eu câte un subiect, dar nu foarte des. Și niciodată, dar absolut niciodată – nici chiar dacă m-ar amenința un vrăjitor că o să-mi transforme pixurile cu care corectez în unele cu cerneală invizibilă – nu voi corecta ce aţi scris.

    Poftim?

— Nu vă voi da niciodată note pe jurnale. Nu le voi corecta niciodată. Și în majoritatea zilelor n-o să vă spun despre ce să scrieți. Puteți scrie despre viața voastră, despre sport, despre Bulgaria, despre marca preferată de săpun, despre ce cărți vă plac și despre ce cărți nu vă plac. Despre orice!

   Uau! Mă întreb dacă delirează. Nu le corectează? Scriem despre ce vrem? E prea frumos ca să fie adevărat; sunt sigură că mai urmează ceva.

— Respectăm doar două reguli.

Aha! Iată-le! Vin și regulile.

— Trebuie să puneți creionul pe hârtie și să scrieți ceva. Și adeseori vă voi răspunde și eu cu o frază sau două.

 — Ne scrieți și dumneavoastră? întreabă Oliver. Putem să vă dăm note?

Domnul Daniels râde.

— Nimeni nu dă note, Oliver. Este un exercițiu de comunicare. De exprimare personală. Fără evaluări. — Putem să vă punem întrebări? se interesează Max.

 — Sigur! zice domnul Daniels, împărțind caietele. Al meu e galben. O culoare prea frumoasă pentru ceva în care trebuie să scrii.

— Pot să scriu despre fotbal? întreabă Max.

— Despre orice vrei tu.

— Ce grozav! strigă Oliver. O să vă cer răspunsurile la teste. Și mai multe pauze! Și ketchup la discreție la cantină.

— Așa cum am spus, tu n-ai decât să ceri orice, îi răspunde zâmbind domnul Daniels. Deschideţi caietele și faceți prima însemnare. Și aveți grijă… să vă reprezinte. Jurnalul acesta este al vostru, așa că n-ar strica să  începeți prin a vă prezenta în orice mod vreți voi.”

                                                              ( Lynda Mullaly Hunt, Ca peştele în copac (fragment)

Textul 2

,, Relația dintre profesor și elev este unică pentru că implică două elemente fundamental umane: învățarea și comunicarea. Consider că ideea de învățare este definitorie pentru om fiindcă implică atît adaptarea naturală la condiții străine individului, cît și înțelegerea experienței la nivel rațional și emoțional. Omul tinde către comunicare și expresie. Aristotel vede în om un animal social (zoon politikon), care nu este destinat doar dimensiunii biologice a existenței, ci și căutării fericirii și împlinirii. Acest ultim țel este tangibil doar prin ancorarea în comunitate, singura structură capabilă și să ofere individului independență față de constrîngerile naturale. Comunitatea de învățare devine astfel o structură superioară care răspunde și nevoilor spirituale ale elevilor.

  Departe de situația ideală prezentată de variantele romantizate ale istoriei, relația dintre profesor și elev poate fi dificilă într-un mediu precum liceele din România. Deși există multe obstacole în clădirea unei relații care să cuprindă încredere de ambele părți, consider că nu trebuie susținută imposibilitatea comunicării între cele două instanțe. Nu cred că elevii sînt atît de rebeli și de răsfățați și nici că profesorii sînt așa de conservatori, de inflexibili și de lipsiți de interes precum sînt prezentați prea adesea în mass-media. Această opinie este susținută de mărturiile tinerilor care s-au simțit bine în liceu, ale profesorilor care s-au bucurat că ne-au avut ca elevi și de experiența personală. Am avut norocul să întîlnesc în școală și în afara ei oameni minunați de la care am avut enorm de învățat, dintre care unii mi au devenit mentori în adevăratul sens al cuvîntului. Sînt de părere că orice referință particulară ar reprezenta implicit și o omisiune, ceea ce ar fi nepotrivit și nedrept, așa că mă voi mărgini să prezint relația profesor-elev și să realizez un portret general al dascălului, cu implicațiile subiective ale propriei experiențe.

  Epicur susține că omul învață cu mai multă ușurință de la dușmani decît de la prieteni, deoarece cei dintîi îi sesizează mai repede greșelile. Pentru mine, profesorul reprezintă acel prieten care poate afișa exigența și obiectivitatea unui dușman. Discuția în contradictoriu, element neglijat în școlile din România, este fundamentul formării oricărei opinii. Dintre profesorii mei, cel mai tare i-am admirat pe cei care m-au învățat să îmi formez, să îmi susțin și să îmi schimb opiniile. Îmi aduc aminte cu drag de momentele în care m-am simțit pusă în situația dificilă în care a trebuit să îmi susțin o opinie contrară opiniei majoritare, de emoțiile pe care mi le creau anumiți profesori în momentul în care trebuia să expun o idee mai neobișnuită.

  Cei mai buni profesori pe care i-am avut au reușit să îmi creeze iluzia lumii reale, cu tot cu plasa de siguranță care să mă țină după cădere. Mă raportez adesea la metafora „plasă de siguranță“ cînd mă gîndesc la par-cursul meu intelectual și personal. În esență, parcursul fiecărui om reprezintă o ascensiune și, la fel ca în cazul unui traseu de alpinism, pericolul căderii este iminent. Părinții, mentorii și profesorii sînt cei care țin plasa de siguranță pentru tînărul aplinist neexperimentat, care confundă adesea stînca fermă cu cea care se poate disloca la cea mai mică atingere. Profesorul adevărat știe unde să țină această plasă, suficient de jos încît elevul să învețe ce înseamnă căderea și că aceasta poate produce suferință și frustrare, dar suficient de sus încît aceasta să nu lase urme de neșters. Scopul ultim al mentorului este ca elevul său să poată urca, în cele din urmă, muntele singur, fără nici o structură de siguranță.”

                                                                       (Teodora Silvia Modoi,,Portret de dascăl”în Dilema veche)

==rolul dialogului în primul text

Dialogul din acest fragment(informal) se derulează în clasă,este un cadru familiar, prietenesc și are forma unui conversații între profesorul Daniels și elevii săi.Îi vede pe elevii săi ca ființe miraculoase,extraordinare,se adresează numindu-i,,fantasticilor”,anunțându-i că vor vorbi despre cărți,mai ales despre cele preferate de el,apoi le dă fiecăruia câte un caiet care va deveni un jurnal propriu în care vor scrie orice din viața lor care să-i reprezinte,iar el le va adăuga câteva observații,fără a le pune note. Dialogul este un mijloc de caracterizare indirectă a profesorului:un om deschis,încurajează creativitatea elevilor săi,este calm și mai ales prietenos.Prin dialogul cu cei doi băieți este arătat prietenia dintre profesor și elevi,încrederea pe care aceștia o au în el,starea de bună dispoziție din clasă,iar limbajul este cald,amical.Acest dialog dinamizează atmosfera din clasă și toți se simt într-o  ambianță plăcută.

Paralel cu dialogul profesorului există un monolog interior al unei eleve care exclamă nemulțumită la vederea caietelor,își pune întrebări despre necesitatea jurnalului,exprimă îngrijorări despre regulile ce vor apărea și speranța că propunerea profesorului poate fi interesantă.

==o temă comună celor două texte—câte un element din fiecare text

       Tema comună celor două texte este lumea școlii în care există relația profesor-elev.

Profesorul Daniels este tipul profesorului răbdător, creativ, amuzant, calm, sigur pe el, conectat la nou, prietenos, egal în reacții. Profesorul le aduce elevilor un cadou—caiete care vor deveni jurnale în care vor scrie ceea ce vor dori ei,îi încurajează să-și spună gândurile.În al doilea text,autoarea are o admirație deosebită pentru profesorii care au știut să-i arate greșelile,să i le corecteze,pentru a deveni mai bună,pentru a se depăși. Relația dintre profesor și elev este unică, pentru că implică învățarea și comunicarea, încrederea. Parcursul fiecărui om reprezintă o ascensiune,dar și o cădere. Scopul profesorului este ca elevul său să aibă încredere în el însuși.

==ești de acord cu metoda domnului Daniels pentru a-i învăța pe copii să se exprime?

O!daaaa....sunt de acord cu această metodă de exprimare liberă=n-am mai auzit de ea,probabil că există doar în scrierile unor autori visător.

Profesorul le dă elevilor cadouri?!?!caiete care vor deveni jurnale,în care ei se vor exprima liber,vor scrie ceea ce cred despre orice,despre ceea ce-i preocupă.Este o metodă care nu constrânge,elevii nu vor primi note;cred că așa nu vor apărea greșeli,iar profesorul va adăuga observații pe fiecare scriere, probabil ceva important,astfel va fi un dialog în comunicarea scrisă.Elevii înțeleg ce înseamnă libertatea de a se exprima,nu vor fi judecați,notați,clasificați într-o ordine(de la deștepți până la proști!!!)Teama de greșeli înseamnă oprirea,încetinirea aspirației de a inventa,de a realiza,de a vedea și transforma realitatea.Regulile profesorului sunt acceptate cu plăcere,elevii înțelegând că au în profesor un prieten și vor participa împreună fără a exista diferențe.

==asociază textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună,o secvență din fiecare text 

Autoarea citită de elevi cu plăcere,Simona Goșu,o prezintă în povestirea,,Negresa”pe profesoara de română,doamna Barbu, care propune elevilor un experiment,pentru a determina o elevă să vorbească,iar fetița îi surprinde pe toți, recitând integral „Luceafărul” eminescian.Reacția profesoarei este neașteptată: după o clipă de tăcere s-a ridicat şi a aplaudat-o. Avea ochii măriți de încântare i-a rugat pe elevi să se ridice să o aplaude în picioare. Apoi i-a dat un cadou fetei ce a uimit o clasă.

Dacă profesoara Barbu a convins un singur elev că-și poate înfrânge teama,profesorul Daniels solicită elevii dintr-o clasă să scrie despre ei înșiși în caietele dăruite.Elevii sunt încurajați să se exprime liber. Ambii profesori au un rol important în formarea elevilor,unul deretmină un elev să se poată exprima cu vocea sa,celălalt încurajează elevii să se exprime liber în scris.

==rezumatul text 1

Surâzător,domnul Daniels le spune elevilor că le va vorbi despre cărți,apoi le arată un teanc de caiete,care vor fi jurnalele lor.Adaugă că le va indica subiecte despre care ei vor scrie pe care nu le va nota.Vor scrie și despre ce va dori fiecare.Și el le va adăuga câte ceva pe aceste jurnale.Nu se vor da note.Max va scrie despre fotbal,iar Oliver dorește să ceară diverse lucruri.Profesorul îi îndeamnă să înceapă să scrie.Una dintre eleve gândește că nu e de acord cu propunerea profesorului,dar auzindu-i explicațiile se declară încântată.

               Rolul dialogului într-o operă epică
Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea dintre două sau mai multe persoane.

Într-o operă epică, rolul dialogului este de a da dinamism şi de a caracteriza personajele în mod indirect; prin dialog acțiunea este ajutată să meargă mai departe; sunt puse în evidență relațiile dintre personaje și limbajul acestora;

Caracteristicile dialogului:
– personajele se prezintă singure prin ceea ce spun și prin modul lor de a vorbi;
– dialogul dinamizează narațiunea, o face mai vie și mai sugestivă;
– dialogul marchează diverse valori expresive: sentimente, atitudini, întreruperi, ezitări ale personajelor;
– dialogul este și o sursă a comicului prin contrastul dintre ceea ce declară și ceea ce gândește personajul în realitate;
– dialogul este mijloc de caracterizare indirectă a personajelor;

-- dialogul ajută și la evidențierea anumitor trăsături morale ale personajelor;

 

 


vineri, 17 februarie 2023

test,,Aventurile lui Tom Sawyer ”de Mark Twain (fragment)+....................

 

   Textul 1

,, Iata ca lucrurile apareau într-o lumina cu totul noua. Ben înceta brusc sa mai rontaie marul. Tom plimba gratios bidineaua în sus si-n jos, se dadea câte un pas înapoi, ca sa vada efectul, mai migalea pe ici, pe colo, îsi privea din nou opera, iar Ben - Ben îi urmarea fiece miscare, din ce în ce mai îngândurat. Nu trecu mult si, nemaiputându-se stapâni, zise:

- Ma Tom, lasa-ma sa varuiesc si eu nitel!

Tom se opri o clipa, chibzuind adânc în sinea lui, fu cât p-aci sa încuviinteze, dar numaidecât se razgândi:

 - Nu, nu se poate, Ben. Matusa Polly tine mult la gardu' asta, fiindca, stii, e la strada... Sa fie al din dos, n-as zice nimica, si nici ea. Zau, nu-s' ce-are ea cu gardu' asta: zice ca trebuie varuit cu mare, mare grija. Eu zic ca din o mie de baieti, ce din o mie... din doua mii, unu' daca s-o pricepe sa-l varuiasca bine!

 - Ce spui, ma!... Hai, Tom, nu mai fi asa, lasa-ma si pe mine sa încerc numai un pic. Ce, sa fiu eu în locul tau, nu te-as lasa?

Tom se desparti de bidinea cu sovaiala pe chip si cu bucurie în suflet. Iar în timp ce fostul vapor „Marele Missouri" trudea si nadusea în soare, artistul scos la pensie sedea pe un butoi din apropiere, la umbra, balabanindu-si picioarele, molfaind din mar si urzind planuri cum sa mai prinda în lat si pe alti prosti. Se gasira destui; una-doua rasarea câte un baiat. Venea sa-si bata joc si ramânea sa varuiasca. În clipa când Ben nu mai putu de oboseala, Tom îi si ceda rândul lui Billy Fisher, în schimbul unui zmeu bine cârpit, si când îi expira termenul lui Billy, Johny Miller oferi un guzgan mort, plus sfoara de hâțânat; si tot asa în sir, timp de câteva ceasuri. De unde, dimineata. Tom fusese un biet baiat nevoias, pe la mijlocul dupa-amiezii abia îsi mai putea numara avutiile. În afara de obiectele mai sus numite, avea douasprezece bile, un ciob de sticla albastra stravezie, un mosor fara ata, o cheie care nu descuia nimic, o bucata de creta, un dop de sticla, un soldat de plumb, o pereche de mormoloci,șase pocnitoare, un pisoi chior, o clanta de alama, o zgarda de câine (pacat ca n-avea câine!), niste plasele de briceag, patru coji de portocala si o cercevea veche, stricata.

Timpul trecuse—placut, fara nici o oboseala, fusese înconjurat de prieteni si unde mai pui ca gardul avea pe el trei straturi de varuiala! Daca nu s-ar fi ispravit varul, i-ar fi ruinat pe toti baietii din târg.

Tom spunea ca, la urma urmei, lumea nu era chiar asa de plicticoasa. Descoperise fara sa stie ca pentru a face pe om sa doreasca un lucru, fie ca-i barbat în toata firea, fie ca-i baietas, trebuie sa-i înfatisezi acel lucru ca greu de obtinut. Daca ar fi fost un filozof mare si întelept, de pilda ca scriitorul acestei carti, ar fi învatat de pe urma întâmplarii de mai sus ca munca înseamna ceea ce esti nevoit sa faci, iar joc—ceea ce nu esti nevoit sa faci.”

                                                  (Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain-fragment)           

Textul 2

,, Jucăriile au fost utilizate în toate timpurile ca mijloc educativ, mai ales la copiii de vârstă mică și în special în cadrul familiei. .. Este firească întrebarea dacă alegerea unei jucării pentru copil ar putea deveni pentru părinți o problemă. Răspunsul la această întrebare este, fără îndoială, negativ: a cumpăra o jucărie nu este niciodată o corvoadă, ci rămâne de fiecare dată o plăcere.

Este un lucru bine știut că o jucărie pentru copil nu trebuie cumpărată de adult după propriile gusturi, dar totuși trebuie să ne placă jucăria pe care o cumpărăm. Alegerea fericită a unei jucării trebuie să conducă la transformarea sosirii acasă cu acest cadou într-o adevărată sărbătoare și apoi la zile multe de joc cu respectiva jucărie.

De aceea, pare deosebit de importantă cunoașterea gusturilor copilului, schimbarea preferințelor sale în materie de jucării. Fabricanții și vânzătorii de jucării s-au înmulțit considerabil în ultima vreme, ceea ce n-a făcut decât să complice într-un fel această problematică a alegerii unei jucării...

Alegerea devine și mai grea în cazul jocurilor apărute în ultimii ani, aici incluzând în primul rând jocurile pe calculator. Cu toate aceste dificultăți în alegerea unei jucării, trebuie să admitem că a oferi o jucărie nu este o problemă, dar rămâne o artă. Fiind responsabili de alegerea jucăriilor care le intră în casă, părinții trebuie să aibă grijă în primul rând să nu strângă jucării de un singur tip, ci variate, care să-l stimuleze pe copil multilateral. Jucăria trebuie să lărgească orizontul copilului, să-i stârnească o curiozitate care să-l facă să nu se plictisească de ea....

Prin joc se dezvoltă imaginația copilului, acesta pătrunzând într-o altă lume și uitând de cea obișnuită. Jocul determină imaginarea de situații, transpunerea în pielea personajelor, găsirea de soluții noi, originale, de a ieși din impas sau de a câștiga. Prin libertatea de acțiune și de gândire, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile educative devin pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. Anumite jocuri favorizează, dimpotrivă, viața în societate. Ele ajută, pe de o parte, pe copii să-și învingă timiditatea, iar pe de altă parte, prin intermediul regulilor jocului, îi obișnuiesc pe aceștia cu respectarea, mai târziu, a legilor ce guvernează societatea.”

                                                                                                     (wikipedia.org)                           

==precizează o trăsătură morală a lui Tom-text 1

Tom este inteligent,viclean,se preface în fața lui Ben că-i face plăcere munca de a vopsi gardul,plimbând ,,grațios bidineaua în sus și-n jos”de parcă dansa,, se dădea câte un pas înapoi, ca să vadă efectul,”retușa câte un punct, îsi admira opera.Vrea să-i stârnească invidia lui Ben,știind că acesta nu va rezista și va voi șă-i ia locul,iar el se va odihni și va căpăta ceva.Era sigur că va reuși,având încredere în slăbiciunea lui Ben. 

==o temă comună celor două texte

Jocul este tema comună celor două texte ,element esențial al copilăriei.În primul text Tom transformă obligația,munca neplăcută de a vopsi un gard într-o joacă prin atragerea unor băieți ce doresc să-i ia locul,a fost doar un moment de a se preface că munca este o plăcere și toți au gustat păcăleala.fără să-și dea seama.În al doilea text sunt prezentate aspecte despre importanța jocului în dezvoltarea copilului,iar jucăriile care sunt obiecte în joc,stârnesc curiozitatea și îndemânarea copiilor.Prin joc copiii învață respectarea unor reguli și mai târziu vor respecta legile societății. 

==care este părerea ta despre afirmația,,Munca înseamnă ceea ce eşti silit să faci; iar joc-ceea ce nu ești nevoit să faci”

  În opinia oamenilor mari munca este un aspect esențial al vieții, ne oferă un scop și ne ajută să ne îmbunătățim viața, ne învață și discipline și responsabilitate, ne poate oferi oportunități de a ne dezvolta și de a ne îmbunătăți abilitățile.Prin muncă învățăm creștem și ne dezvoltăm.

Prin experiențe diverse putem învăța lucruri noi despre noi înșine și despre lume. Putem învăța cum să lucrăm în echipă, cum să comunicăm și cum să luăm decizii. Munca poate fi orice activitate la care ne dedicăm cu pasiune și dăruire.Eu cred că munca nu ar trebui să fie văzută ca o povară sau o obligație, ci ar trebui să fie văzută ca un prilej favorabil de a ne împlini și de a ne realiza ca indivizi, de a ne îmbunătăți viața proprie și a celor din jur.Munca poate fi o sursă de bucurie și împlinire dacă o privim din acest punct. Desigur, munca este stresantă,obositoare,omul este obligat să muncească,altfel cum ar putea omul să trăiască,dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui să evităm sau să urâm munca.

Iar jocul este o cale prin care ne armonizăm noi cu noi şi comunicăm cu cei din jur. Ne jucăm în fiecare secundă şi aceasta este o stare frumoasă, prin care putem rezolva multe lucruri.Înţelegem mai bine realitatea exterioară prin joc, pentru că este cel mai uşor sistem de educaţie. Prin joc ne dezvoltăm mai ușor limbajul, găsim soluţii la diferite piedici, depășim anumite situaţii-cheie. Fiecare își cultivă curiozitatea care devine imbold pentru procesul de dobândire a unor noi experienţe. Joaca se poate transforma în muncă. Şi, redu­când motivaţia intrinsecă, pot răsturna performanţa, creativitatea şi chiar comportamentul onest ca pe nişte piese de domino. Să denumim acest lucru Efectul Sawyer!!!!!!!!!!

==asociază fragmentului din textul 1 un alt text literar

Ca și ,,Amintirile”lui Ion Creangă, opera literară ,,Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain are caracter autobiografic. Amintirile lui Nică sunt pline de haz și de farmec.totul este joc în existența lui. El și frații lui se joacă cu tatăl lor, o joacă este colindatul, furatul cireșelor și al pupezei din tei sau scăldatul.De fiecare dată reușește să păcălească pe cineva,își păcălește mama,mătușa,pe Irinuca.La fel ca Nică și Tom este un ștrengar care se ține numai de șotii și-și găsește în joacă libertatea.

Ca și Nică,nici Tom nu este chiar încântat de anumite obigaţii, astfel plictisitoarea sarcină de a vopsi gardul o socotește corvoadă.Se preface că munca sa este atât de captivantă încât, atunci când Ben îi cere să dea şi el câteva pensule, Tom refuză. Nu se înduplecă până când Ben nu-i cedează mărul în schimbul aces­tei şanse. Curând apar şi alţi băieţi, toţi căzând în capcana lui Tom şi sfârşesc prin a vopsi gardul în locul lui. Din acest episod, Twain extrage un principiu motivaţional cheie, anume că „munca reprezintă ceva ce eşti obligat să faci, în vreme ce joaca este ceva ce nu eşti obligat să faci”

Atat în copilaria lui Nică cât și în copilăria lui Tom se pot recunoaște aproape toți copiii prin faptele, trăznăile, pățaniile lor,cât și prin bogata imaginație cu care sunt dotaț.i

Umorul celor doi scriitori este duios, agreabil, de factură populară,pe ambii îi apropie duioşia evocării.

==caracterizează personajul Tom

Tom este personajul principal din acest fragment.Prn caracterizare indirectă,Tom este prezentat îndeplinindu-și munca dată de mătușa Polly.Prin mișcări grațioase se preface încântat de munca sa, văruitul gardului, este o plăcere.Este un vicleșug cu care-l ademenește pe Ben care,naiv,intră în jocul lui,insistând să văruiască și el.Și astfel joaca de-a văruitul devine un lanț al slăbiciunilor de care profită Tom.În joaca lui intră mulți băieți care se întrec în a-i oferi Tom diferite obiecte,pentru a se bucura de îngăduința lui.Tom nu este numai un băiat inteligent care profită de naivitatea prietenilor,dar este descurcăreț:scapă de munca silită la care fusese supus,strânge cadouri și nu se obosește.În dialogul cu Ben aduce argumente serioase,privind munca lui de a vărui,este un gard important care trebuie să arate bine,iar Ben se lasă păcălit.Asta înseamnă istețime, convingându-i pe toți copiii că munca este un drept sacru și nu o povară grea.Prin joacă el trăiește în lumea copilăriei,este un băiat obișnuit ca majoritatea băieților din jurul său și totuși - un personaj special, înzestrat cu minunate  calități de psiholog și organizator.Reușește cu ușurință să-și inspire prietenii mai puțin inventivi și curajoși să muncească. 

 

 

 

miercuri, 15 februarie 2023

test,,Toate pânzele sus”de Radu Tudoran(fragment)+.....................


Textul 1

,, — În port? D-apoi acum nu-i nici un vapor!

— Dumneata mână, dacă ţi-am spus!

Călătorul porni la deal, spre oraş, cu pelerina şi cu şapca la subsuoară, cu micul geamantan în mână, lăsându-l pe birjar singur. Acesta ridică din umeri a nedumerire, dar, ca să nu-şi mai bată capul cu un călător zănatic, smuci hăţurile şi porni spre locul poruncit.

Călătorul nostru,Anton Lupan,urca strada la deal,spre oraș,să zici că uitase de cufăr și de port.

Curiozitatea din privirile lui nu mai părea atât de vie ca la început, ceea ce dovedea că locurile îi erau cunoscute şi nu înfăţişau pentru el nimic nou. În schimb, între sprâncene i se iviseră două cute grele, semnul unei nelinişti, al unei mâhniri care nu se văzuse până atunci.

 Pe o parte şi pe alta a străzii se înşirau magazii închise, cu drugi de fier puşi de-a curmezişul uşilor, prăvălii cu obloanele trase, fiindcă era zi de duminică, apoi frizerii, cafenele, birturi şi alte locande nu prea înţesate de muşterii. Cartierul, aflat între gară şi port, trăia mai viu, desigur, în zilele de lucru, când aici, în locul acesta de legătură a negoţului dintre Apus şi Orient, se vânturau mărfuri de la vapor la tren, sau de la tren la vapor.

Anton Lupan merse astfel pe trotuarul aproape pustiu vreo câteva sute de metri, fără ca semnul de îngrijorare de pe chip să fi dispărut, până ce ajunse la biroul domnului Iacomachi, unde mai fusese o dată acum câteva luni. Nu nădăjduia să aibă o veste mai bună decât rândul trecut, totuşi, de vreme ce era în oraş, nu-l lăsa inima să plece mai departe, înainte de-a afla dacă, prin cine ştie ce minune, între timp...

În liniştea desăvârşită a casei ...kir Iacomachi se ivi în uşă, cu papuci de atlas verzui, ridicaţi de vârf, cu giubeaua de duminică, neagră, bătută cu fir gălbui şi împodobită pe margini cu blană de samur, cu tichie albastră în cap...

— Să mă ierţi, kir Iacomachi, dacă ţi-am stricat tabietul, începu acesta, uitându-se la ciubuc şi la mătănii. Cred că mă mai ţii minte. Am fost la dumneata în noiembrie, anul trecut. Nu cumva s-a auzit ceva, între timp, despre Pierre Vaillant sau despre corabia lui?

Kir Iacomachi se uită la el mirat, sau poate chiar altfel... apoi ridică braţele spre cer.

Anton Lupan nu se aştepta la o altă veste... Dar ocolul, făcut în căutarea unui prieten de negăsit, îi prilejui lui Anton Lupan să întâlnească alt om, prin una din ciudatele întâmplări ale vieţii care îţi scot în cale, când te aştepţi mai puţin, tocmai pe cel de care ai nevoie mai mult.”

                                                 (Radu Tudoran,,Toate pânzele sus”)

Textul 2

,, Unul dintre marile orase ale Romaniei, Brasovul, are un farmec aparte greu de expus in cuvinte care sa ii faca dreptate. Este un oras al contrastelor, un oras modern si totusi bogat in istorie, in care influentele diverselor minoritati se impletesc armonios iar stilul de viata de aici, mult mai calm si linistit, rezistent parca la trecerea anilor, este protejat de muntii ce inconjoara orasul. Pentru turistul pasionat de locuri speciale si comori ascunse, Brasovul are multe de oferit...

 O  plimbare de dimineata pe Strada Republicii cunoscuta si sub numele de Ulita Caldararilor este inceputul perfect pentru o zi ce imbina cultura, istoria si natura in reteta perfecta pentru calatorul adesea grabit. O plimbare pe aceasta strada pare o plimbare inapoi in timp, unde sunetul masinilor, poluarea si viata haotica din marile orase par la mii de kilometri distanta.

De pe strada Republicii pana la Piata Sfatului, intreg Brasovul pare sa stea undeva la granita intre fascinantul Ev Mediu si prezent, adesea turistul trezindu-se coplesit de diferenta dintre cladirile ce respira istorie si trecatorii moderni si grabiti, la fel ca in orice alt oras. Aici turistii se pot opri pentru o cafea de dimineata inainte de a porni in prima aventura a zilei.

Strada Sforii, cu o latime cuprinsa intre 1.11 si 1.35 metri, este unul dintre obiectivele turistice pentru care orasul Brasov este cunoscut in toata Europa si nu trebuie ratat la o plimbare prin oras, aceasta fiind una dintre cele mai inguste strazi de pe continent.

Masivul Tampa: Turistii care ajung in Brasov pot profita de prima parte a diminetii pentru a se bucura de natura din zona, natura ce incadreaza perfect orasul. Ridicat la 400 de metri fata de oras si ajungand la altitudinea maxima de 960 de metri, masivul Tampa este o rezervatie naturala ce adaposteste peste 450 de tipuri de plante printre care si zambila salbatica, dar si fauna protejata in intreaga Uniune Europeana.

Biserica Neagra: Nici un tur al orasului nu se poate incheia fara o vizita in Biserica Neagra, simbol al orasului,realizată in stil gotic, construita in anul 1380 a fost partial distrusa intr-un incendiu in urma cu 300 de ani, moment in care si-a primit numele actual. Aici au loc concerte de orga pe timpul verii.

  Program de vizita: Marti – Sambata 12:00 – 19:00, Duminica 12:00 – 15:00, Luni inchis.

  Cetatea Brasovului: Cetatea ce dateaza din secolul XV este un ansamblu fortificat cu o suprafata de aproximativ 23.000 mp construiti din piatra. Intre fortificatiile Brasovului, construite de diverse bresle, se numara 3 bastioane ce mai pot fi vizitate si astazi alaturi de fortificatiile din afara zidului, Cetatuia si muzeul Muresenilor. Intre acestea, Bastionul Tesatorilor, asezat pe Aleea Tiberiu Reiceanu, este un punct perfect de incheiere a turului orasului in atmosfera tipic medievala.

  Program: Marti – Duminica 10:00 – 18:00, Luni: Inchis

                                                                                                       (blog travelminit.ro)

==prezintă o trăsătură a textului narativ, ilustrând o secvență—text 1

  În acest text narativ principalul mod de expunere îl constituie narațiunea care se caracterizează prin relatarea unor evenimente la care iau parte personaje: un personaj,Anton Lupan, merge printr-un oraș,pe străzi spre a afla vești despre un prieten și corabia acestuia. 

==un element de conținut comun celor două texte,o secvență din fiecare

  Un element de conținut comun celor două texte este prezentarea unui oraș:în primul text sunt prezentate locuri diferite dintr-un oraș-port într-o zi liniștită de duminică străbătute de un personaj,Anton Lupan, ce-și caută un prieten.În al doilea text,nonliterar, este prezentat ca într-un ghid turistic orașul Brașov cu numele câtorva obiective ce pot fi văzute de turiști,cu orele de vizitare.

==crezi că materialele informative turistice contribuie la formarea culturii generale?=text 2

  Da,cred că ghidurile turistice oferă informații, motivează călătoria, ajută orientarea și deplasarea călătorilor de orice vârstă, facilitează înțelegerea unor locuri sub aspect geografic, istoric, cultural și economic, educă felul de a privi obiectivele turistice,programul de vizitare.Acestea pot fi procurate de la agențiile de turism și sunt atractive prin informații despre obiectivele ce urmează a fi vizitate,arată fotografiile din locurile de vizitat. Pentru orice turist aceste materiale pot fi adevărate manuale,deoarece prezintă hărți geografice ale locurilor,numele locurilor,obiective de vizitat,orele de acces,muzee,parcuri,nume ale personalităților ce au trăit sau trăiesc,case memoriale.Astfel,un turist învață și noțiuni de geografie,de istorie,literatură,vizitează muzee cu opere de artă,merge la spectacole din acele locuri turistice.Astfel în prezentarea orașului Brașov sunt numite câteva obiective,detalii istorice sau de interes pentru turiști,programul de vizitare a accestora.

  În concluzie,materialele turistice oferă adevărate lecții de viață din domenii diferite,iar vizitatorii dobândesc cunoștințe ce-i îmbogățesc spiritual. 

==asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare comună prin referire le câte o secvență din fiecare text.

   Tema prieteniei în acest fragment și în,,Micul Prinț”de Antoine de Saint-Exupery .

  În peregrinările sale Micul Prinț întâlnește vulpea care-i vorbește,fără a i se arăta,din umbră--e vocea șoptită pe care fiecare o aude din teamă.La invitația lui de a se juca,vulpea refuză,pentru că nu e îmblânzită—ea știe că apropierea de micul Prinț i-ar însenina viața,dându-i un sens nou.Micul Prinț înțelege că apropierea înseamnă timp, așteptare,îndoială.Înainte de a se despărți,vulpea îi împărtășește o taină: numai cu inima va vedea limpede,ochii nu pot pătrunde în interiorul lucrurilor. Inima stă la temelia adevăratelor legături umane-- prietenia şi iubirea. Inima omului, asemenea soarelui, străluceşte ca aurul, luminează şi încălzeşte, îmblînzeşte, alină şi îndulceşte. Secretul pe care îl ştia Vulpea, taină pe care i-a dăruit-o Micului Prinţ, se poate enunţa în cîteva cuvinte: O inimă iubitoare,prietenoasă este o manifestare a divinității.

  Și în fragmentul din,,Toate pânzele sus”,Anton Lupan este omul neliniștit care-și caută neîncetat prietenul,corabia acestuia.Revine în port,parcurge străzi,locuri cunoscute.Deși nu se așteaptă la răspunsuri,își caută continuu prietenul,întreabă același om,pe kir Iacomaki,cu speranța că-i va da o veste bună.Va continua să-l caute ,pentru el prietenia este o marcă esențială a omului.

=rezumatul fragmentului:

Călătorul,Anton Lupan,merge spre oraș,lăsându-și bagajele în grija unui birjar.Este neliniștit,supărat.Trece pe lângă prăvălii închise,locuri cunoscute,gândind că e o zi de duminică și de aceea nu vede oamenii obișnuiți.Își amintește că în celelalte zile era o mișcare a oamenilor prin aceste locuri.Ajunge la biroul domnului Iacomachi,deși nu are vreo speranță în a afla vreo veste despre prietenul său,Pierre Vaillant și corabia acestuia.Kir Iacomachi apare înaintea lui și acesta îi observă îmbrăcămintea de duminică.Nu primește nicio veste bună.Gândește că în drumul lui poate întâlni un alt om care i- ar putea fi de folos.

marți, 14 februarie 2023

am citit câteva note despre simularea la română(evaluare națională) =Bacău=

 🙉🙉🙉

Inspectoratul Școlar Județean a recunoscut eroarea din baremul de corectare a tezelor de la simularea județeană a examenelor naționale, cea în care elevii erau puși să numere diftongii dintr-o propoziție. În barem erau numai trei dar în propoziție erau, după spusele profesorului universitar Ioan Dănilă, patru. Acum ISJ vine și spune că, în realitate, erau cinci…

Însă aceasta este singura eroare pe care ISJ o recunoaște, celelalte probleme semnalate de Deșteptarea nu sunt considerate suficient de grave de către prof. Dorel Nistor, inspector școlar de specialitate limba și literatura română.

În ceea ce privește subiectul prin care elevii erau puși să argumenteze dacă credința în Dumnezeu îi ajută să-și depășească necazurile, subiect considerat de unii părinți dar și profesori a fi inoportun, deoarece mulți elevi sunt de alte credințe sau sunt atei, ISJ susține că nu e nici o problemă deoarece toate religiile promovează credința într-o entitate superioara, doar numita diferit:

„Apreciem că toate religiile promovează o credință într-o entitate superioară, numită diferit. Prin urmare, elevilor nu li s-a lezat libertatea de credință, ci li s-a cerut să argumenteze pro sau contra, în funcție de valorile în care cred. Elevii atei puteau argumenta că nu sunt credincioși, nu sunt ajutați în depășirea dificultăților de divinitate, ci de propriile lor convingeri, de familie, de prieteni, etc.”, se arată în răspunsul primit de la ISJ.

În ceea ce privește problema cu maimuțele, și aici ISJ argumentează ca nu a greșit. La acest subiect, elevilor li s-a dat să spună dacă o propoziție bazată pe informațiile dintr-un text este adevărată sau falsă. Propoziția în cauză era „Maimuțelor le place să se joace”, dar în text era doar informația că maimuțele POT juca jocuri. Prin urmare, multă lume a concluzionat că nu se poate spune dacă propoziția este adevărată sau falsă deoarece „a putea” nu înseamnă și „a place”; dacă poți să faci o activitate, nu este obligatoriu să-ți și placa acea activitate.

ISJ susține, însă, că răspunsul la propoziție trebuie să fie „adevărat” deoarece jocul este, conform DEX, „o activitate distractivă”.

Cât despre problema cu adjectivul, în răspunsul ISJ ni s-a transmis că „trebuia precizat adjectivul provenit din verb la participiu, noțiune ce trebuie să fie cunoscută de către elevii de clasa a VIII-a. Nu li s-a cerut elevilor să prezinte poziția sintactică pe care o ocupă adjectivul în enunț, respectiv de predicativ suplimentar”.

 

                         Iată  textelecerințele de rezolvat le puteți căuta!!!!!!!!!!!

 

,,M-am strecurat pe lângă perete, pe prispă, apropiindu-mă cu pași de indian de ușa bucătăriei, unde bunica mea făcea mâncare. După ce m-am asigurat că e acolo, ascultându-i pașii prin încăpere, am sărit urlând în cadrul ușii. Nu prea a apreciat gluma. A scuipat în sân și m-a amenințat:

- O să te bată Dumnezeu!

Dar chiar așa de supărată nu era:

 - Treci și mănâncă, mi-a spus.

N-avea rost să-i spun că nu mănânc, ca de obicei, că niciodată nu-mi place mâncarea ei. Și atunci am zis s-o mai duc cu vorba, în timp ce mă prefac că mănânc.

 - Care Dumnezeu, bunică?

M-a privit mirată, în timp ce se așeza pe scăunelul ei.

 - Ăla care a făcut cerul și pământul, oamenii și toate viețuitoarele.

Așa era bunica. Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos. Ce să știe, săraca? Așa-s femeile vădane. Totuși m-am întins la vorbă.

- Deci Dumnezeu l-a făcut pe om?

- Normal.

- Bunică, zic, dar ia spune-mi mie cine l-a făcut pe Dumnezeu.

 - Maica Domnului, a răspuns ea, sigură pe sine.[...]

 - Buuun, și pe Maica Domnului cine a făcut-o? S-a enervat cumva.

- Ia taci tu și mănâncă acolo și nu mai vorbi prostii. [...]

- Dacă vrei să știi, Dumnezeu nu există. Omul se trage din maimuță.

A fost una dintre rarele ocazii în care am văzut-o pe bunica aproape izbucnind în râs. Nu arăta nicidecum indignată.[...]

- Cum să se tragă din maimuță?

 - Dacă-ți zic.

- Cum adică?

- Uite-așa. Erau odată niște maimuțe zgribulite de frig care stăteau în ușa unei peșteri.

-Unde?

- Unde, unde...Unde trăiesc maimuțele. În Africa.

 - Și stăteau ele așa, în peșteră ca sfinții?

 - Bunică, dar m-asculți?...Apoi taci să-ți spun...Ce sfinți, ce tot tragi pe poveștile tale?...

 -Hai, zi.

- Tremurau ele așa, cât de frig, cât de frică, pentru că, am uitat să-ți spun, afară ploua, tuna și fulgera... Și-odată trosnește un copac și ia foc...

 - Cine?

- Copacul... Și-o maimuță mai curioasă - c-așa sunt maimuțele - , hop, s-a dus să vadă care- i treaba... Și, când s-a apropiat , a văzut că-i cald. Și și-a data seama că de la foc se trage. Și-a luat o creangă aprinsă și-a venit în peșteră să le-arate și celorlalte maimuțe. Acestea s-au bucurat foarte tare și-au adus pe urmă niște lemne și le-au pus peste creangă, care s-au aprins.[...]

                                                                               (Florin Lăzărescu, Lampa cu căciulă)

Textul 2

,, În lume există peste două sute de specii de maimuțe, foarte diferite ca dimensiuni și aspect. De la maimuțe de doar câțiva centimetri până la unele cu dimensiuni impresionante, care cântăresc zeci de kilograme, acestea sunt unele dintre cele mai interesante animale de pe Pământ.

   Maimuțele trăiesc în toată lumea și există în diferite forme, dimensiuni și culori. Fiind una dintre rudele noastre cele mai apropiate, aceste mamifere sunt foarte inteligente și au degetele mari opozabile, permițândule să folosească unelte și să joace jocuri, dovadă a evoluției lor. Există mai mult de 260 de tipuri diferite de maimuțe. Ele sunt împărțite în două mari categorii: Lumea Nouă și Lumea Veche. Maimuțele Lumii Noi trăiesc în America, în timp ce maimuțele Lumii Vechi trăiesc în Asia și Africa. O diferență între cele două categorii este că maimuțele Lumii Vechi nu au cozi prehensile, maimuțele Lumii Noi au. Maimuțele Lumii Vechi au pungi speciale în obraz unde pot depozita alimente. Maimuțele din Lumea Veche au pernuțe la crupă, iar maimuțele din Lumea Nouă nu. De asemenea, nările maimuțelor din Lumea Veche sunt mici, curbate și apropiate; majoritatea maimuțelor din Lumea Nouă au nări rotunde așezate la distanță. Cea mai mică maimuță din lume este marmosetul pigmeu. Cântărește doar aproximativ 113 grame și are doar aproximativ 12,7 centimetri înălțime. [...] Gorila este cea mai mare dintre primate și este, de asemenea, unul dintre cele mai inteligente animale. Studiile arată că ADN-ul unei gorile este în proporție de 98 % identic cu cel al omului. Gorila de munte trăiește în regiunile muntoase din Africa Centrală, în timp ce gorila de câmpie trăiește în pădurile plate și dese din Africa Centrală și de Vest. Deși cele două tipuri sunt foarte asemănătoare, au câteva diferențe. De exemplu, gorilele de munte tind să aibă părul mai lung, în timp ce gorilele de câmpie au părul scurt și moale.

                 (Sofia Ionescu, Maimuțe - cele mai cunoscute specii. Curiozități și lucruri mai puțin știute)