august....

Luna august năvălește asemenea unui potop de ploaie în deșert ... 
                     este ca o revărsare de frenetice transformări așteptate, dar mă ia mereu prin surprindere....

                    Purtându-și coroana aurită,pârguind câmpurile cu promisiuni strălucitoare de belșug,August îmi dăruiește căldura și ceața apusurilor purpurii...

                   Vara lui August este o mare de flori și fructe,o mare de soare și căldură...

(Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August)

ei sunt campionii de la Tenis la olimpiada de la Baku

Campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare.

                                       

compunere--În grădina mea

 Este  o zi de vară nehotărâtă, cu vreme schim­bătoare şi capricioasă, un vânt ușor înfioară crengile copacilor în lumina soarelui ce îmbră­ţi­şează dimineaţa.Îmi doresc să calc  pe iarba proaspătă, în mi­rosul flo­rilor, în susurul apei apropiate, în dansul fluturilor şi în concertul păsărilor.

Îmi plac zilele de vară, toa­te au  începuturi de speranţă, de promisiuni, de îm­pliniri, dar trebuie să aleg un loc anume de întâlnire cu ea, în care să simt mai bine toate acestea... nu poate fi decât în grădina mea! Acolo mă simt bine,acolo iarba aceea ver­de-crud, smăl­ţată galben cu păpădii, îmi pare ca un brâu aruncat peste ro­chiţa maronie a pământului,acolo parcă s-a strâns tot verdele lumii. Și tot acolo vin şi se aşază fel de fel de păsări, iar între ele, apare,câteodată, o pasăre cu pene cenuşii albăstrii şi cu aripi dungate în alb şi negru. Nu am auzit-o niciodată cântând, şe­derea ei pe creangă fiind însoţită doar de sunetele şi mişcările frunzelor,a vânticelului. Dar dacă am răbdare şi aştept o vreme fără să fac nimic, să stau doar cu ochii închişi şi să ascult, atunci pot să aud înfiripindu-se, undeva, aproape, un foşnet fin. Vine din aer? Vine de sub pământ, dintre pomi sau din spatele tufelor de trandafiri? Cine face aşa? Al cui e freamătul acesta care se face simţit doar atunci când se apropie?E cald! Trun­chiurile pomilor strălucesc proaspăt în lumina di­mineţii. E o stare de bucurie şi un aer de sărbătoare care se simte până şi în cele mai ascunse cotloane ale grădinii. Firele de iarbă subţiri şi firave joacă în lumină cu o bucurie nestăvilită,unduindu-se asemenea unor grațioase balerine. Grădina mea strălucește imperial în soare ca un rai săl­ba­tic, mic şi tihnit.Și-n liniștea ei, cred că fericirea umblă liberă şi se ascunde uneori în copaci și...o  caut.Îmi ridic din când în când privirea  înspre copacii înalţi şi tineri, cu frunzele până la ceruri, drepţi şi fără capăt, iar când ajung într-o pădure,oricând ajung,o caut lângă copacii bătrâni împovăraţi de ani, contorsionaţi şi noduroşi, stăpânii pădurii.Și dintr-odată înțeleg că fericirea mea nu se va găsi  în locuri măreţe,ascunse şi nici măcar în copaci, ci stă pitită pe umărul meu,pentru că acolo fiecare om este însoțit de îngerul lui ...adusă poate de pasărea aceea,pe care n-am auzit-o niciodată cântând....

Daca aș fi o pasăre....sigur aș zbura.Nu m-ar opri nici picurii grei căzuți pe aripile mele,nici fulgerele, nici vântul care m-ar purta hai-hui,nu m-ar opri nici soarele verii sau norii grei,chiar dacă m-ar acoperi cu fulgii iernii.Aș zbura în înaltul cerului,aducând raza primăverii,m-aș întrece cu călătoare venite din alte meleaguri,le-aș duce spre cuiburile părăsite,iar oamenilor le-aș așterne petalele bucuriei în sărbători, noaptea aș cobori încet,purtând pe aripile mele tăcerea.

Dacă aș fi o pasăre...aș fi liberă,purtându-mi dorul și dorința de a colinda munții și verdele câmpiilor,răcoarea apelor,aș cânta în concertele din lunci,aș sta pe umărul omului obosit și-n palma unui copil,aș mângâia cu aripa lacrima de pe obrazul unei mame și aș veghea somnul tuturor vietăților.

 Dacă într-o zi un,,rău”m-ar închide într-o colivie de aur-dac-ar fi- aș suferi,chiar dacă aș fi admirată,hrănită, i-aș spune celui ce m-a închis să nu-și impună voința chiar și asupra unei păsări, o colivie de aur este tot o colivie. Pasărea din colivie nu îşi cântă bucuria, ci suferinţa .Viața adevărată este în libertate! Păsările îşi poar­tă do­rin­ţele şi spe­ranţele de a zbura tot mai sus,mai cad,dar se ridică,se mai lovesc, se împiedică, dar într-un final își iau  zborul cu o dorință arzătoare de a scăpa.

                  Pasărea liberă dansează pe aripile vântului,până ce suflul se oprește și își înmoaie aripile în razele aurii de soare și-ndrăznește să dorească ca întregul cer să fie al ei....

compunere--Cerul cu stele

 La câteva ceasuri după ce soarele sca­pătă, liniştea se întinde nestin­gherită şi clară, încremenindu-mi ființa, stelele se odihnesc printre mesteceni,strălucind fan­tomatic, acoperind tot cerul.

Niciodată visele nu sunt mai frumoase ca vara, în nopțile bătute cu stele și amețite de miresmele florilor- regina nopții.Ce­rul albastru al nopții de­cupat parcă din cărţile cu poveşti mă transpune într-o stare de liniște .De aceea privesc cu nesaț cerul plin de stele strălucitoare și mi se pare că este unul dintre misterele cele mai fascinante ale universului. Cu cât mă scufund mai mult în adâncul lui, cu atât mai mult mi se pare că e plin de viaţă, că forfota stelară e semnul unui univers la fel de viu ca al nostru.Stelele sunt întotdeauna nesfârşite pe ce­rul imens, prăbuşit par­că peste pământ. De aici şi până la dorinţa de a trăi pe o altă planetă nu e decât un pas.

Să plec,să evadez departe acolo sus... ce mi-ar lipsi acolo?Sigur mai mult decât orice... Pământul...

 Mi-ar lipsit miresmele florilor, copacii,pereții albi ai casei,fereastra de unde privesc fulgii,ciripitul sticletelui care mă trezește dimineața,ochii mamei,privirea furioasă a fratelui meu,glasul tatălui meu,bicicleta...  Eu cred că că stelele se mişcă pe cer după o mecanică a sufletelor şi a minţilor noastre, iar noi suntem urmaşii lor, pentru că ne-am născut din pulberea primelor raze ce au luminat acest univers. Suntem, cu toţii, doar pulbere de stele...

În fond, stelele sunt îndeajuns de frumoase privite de aici, de pe Pământ. De ce să ne chinuim să punem piciorul pe ele?

compunere--Vântul verii

Nu cred că există ceva mai minunat ca o zi de vară calmă, fără vânt, când nu se clatină nicio  frunză, iar lumina se filtrează prin crengi... culcat în iarbă, ascult zumzetul insectelor care ciuruie liniștea, privesc cerul ce se vede prin frunzișul unui copac, simt mirosuri amețitoare, sunt fericit și nu știu de ce. Nu-mi mai trebuie nimic...e vară....

 Aș vrea mai întâi să vină la mine vân­tul. Să-l văd cum vine, bucuros că mă vede, fugărind nişte petale așternute înaintea unei zâne, făcându-le să zboare,ca un vânt lăudăros. Dar vântul verii e bun, aiurit şi jucăuş şi n-am cum să mă supăr pe el, când văd cu câtă poftă răsuceşte norii alburii,frunzele devin fluturi colorați...ploaia este doar evantaiul ce răcorește pământul.... pur şi simplu n-am cum.

 Uite-l, a venit până la mine, mi-a dăruit cireșe ascunse în frunze, a colorat aleea şi a făcut-o să danseze, şi, pe deasupra, mi-a adus şi mi­nună­ţia asta de miros de levănțică, cel mai frumos miros pe care aș vrea să-l dăruiesc celui ce va şti cum să-l prefacă în parfum. Şi închid ochii, ca să ascult mai bine rapsodia verii, şi închid ochii, ca să mulţumesc cerului și pământului,aerului pe care l-aș numi

 albastru, dacă ar avea o culoare,sticlos ca o apă de munte....aerul adus de vânt,care mă mângâie când îl respir, aerul ca o vrajă, aerul ca o aşteptare. Şi dacă aşteptarea ar avea o culoare, culoarea aceea ar fi albastră. Şi dacă ar fi să spun ce înseamnă albastru, ar trebui să închid iar ochii şi să simt că în curând voi adormi pe aripile vântului....

iulie...

Iulie, superba lună cu flăcările-n plete a venit să-și verse focul peste pânze de păienjeni,ce-au făcut poduri din dantele,apoi în rochia ei de gală pleacă mai departe să ardă tot ce-atinge.
Raiul verde din păduri și-a deschis brațe de aur,ascultând vântul-maestru cum își poartă degetele pe clapele unei mărețe orgi....iar eu m-avânt în muzica din adâncimea codrului într-un imn de fericire și mulțumire.....