mesajul poeziei ,,Rondelul lunei” de Alexandru Macedonski

Mesajul  poeziei,,Rondelul lunei”

Desi pe cer e-aceeasi luna-
Dar unde e cea de-altadata
Minciuna vietei ce mă-mbata-
E azi o altfel de minciuna.

Ca si atunci, duios rasuna
Cavale-n noaptea instelata,
Si-n cer zambeste-aceeasi luna-

Dar unde e cea de-altădată?



A ei lumina argintata
Cu roze albe mă-ncununa,
Si canta tot pe vechea struna,
Dar pentru mine e schimbata,
Desi pe cer e-aceeasi luna.

Din punctul meu de vedre,MESAJUL poeziei pune în lumină condiţia omului în lume, motivul lunii, motivul rozei-trandafirul-simbolul solar,al luminii.                                           Titlul este format din două substantive :”rondel”, care precizează specia literară cu formă fixă, alcătuită din 13 versuri distribuite în 3 catrene şi un vers liber.( Numele "rondel" vine de la adjectivul „rond” (rotund), deoarece are drept caracteristică reluarea unuia sau a două versuri sub forma de refren, pe parcursul întregii poezii.) Al doilea substantiv din titlu, „luna”, este motivul literar al poeziei care se manifestă ca refren, sugerând eternitatea Universului în antiteză cu efemeritatea omului.

    Un prim argument îl reprezintă monologul liric,mărturisirea poetului care observă ,,aceeași lună”,în Univers,deși timpul trece nemilos,vorbele neadevărate nu se schimbă,nu devin adevăruri.

   În strofa a doua,sunetul fluierului ce vrăjește auditiv întreaga fire transformă luna într-o ființă „zâmbeşte aceeaşi lună”,astfel personificarea  arată neclintirea astrului care admiră zâmbind trecerea timpului numai pentru om, pentru că ea,luna, este eternă ca şi Universul. 

    Al doilea argument este prezent  în ultima strofă,când poetul privește lumina argintată-epitet,imagine de poveste,simțindu-se împodobit cu o cunună de ,,roze”,asemenea unui învingător observă că trecerea timpului îi aduce lui ca om o schimbare,nu mai este același se simte diferit.Este aici o antiteză între trecut și prezent,o tristețe pentru că timpul trece nemilos pentru om,iar Universul este veșnic. Prezentul verbelor arată că omul are sentiment de dezamăgire și nu vede o finalitate a acestei stării lui de tristețe.

   Prezenţa eului liric în poezie este evidentă prin pronumele la persoana I „mă”, „mine” ,dar şi întrebare fără răspuns pe care o adresează, meditând asupra lumii, "Dar unde e cea de-altădată?".

    În concluzie,poezia evidențiază   ipostaza artistului impresionat de trecerea ireversibilă a timpului, care-i amplifică tristeţea şi melancolia pentru condiţia sa trecătoare.

 .

            

  

  

  

  

     

text argumentativ--Despre adolescență

   Am citit că adolescența este o perioadă de ,,furtuni şi stres”, de mari transformări în plan fizic, mental, moral şi emoţional, perioadă în care ,,copiii”se confruntă cu “puseul de creştere”.

     Eu cred că adolescența nu reprezintă doar creștere și dezvoltare fizică, ci și o combinație de gânduri, simțuri care vor forma personalitatea adultului de mai târziu. Sigur că majoritatea adolescenților trec prin perioade de nervozitate, impulsivitate tocmai pentru a deveni centrul atenției prietenilor care fac parte din anturajul lor. În tot acest timp, orice adolescent își dorește să aparțină unei „turme”, așa cum spuneau mai demult stramoșii noștri,iar astăzi îi spunem ,,anturaj”.Din punctul de vedere al părințilorn-ar trebui să existe un anturaj nepotrivit pentru copii, deși, uneori, părinții au tendința de a judeca greșit prietenii copilului lor în funcție de ,,look” sau comportament,am observat chiar la mine în casă această idee.

    În primul rând,voi arăta câteva semne care ar putea avertiza că un  adolescent nu este în anturajul potrivit pentru el:

    Nu are încredere de sine;având încredere în forțele proprii, va fi mai greu de influențat în a face ceva ce nu-i convine.Apoi  este tot timpul agitat și iritat;și-atunci cei din jur vor fi atenți la felul cum vorbește și,delicat,îi vor atrage atenția.E bine să fie lăsat să-și dea seama singur de influența negativă pe care o au ,,prietenii” asupra lui și va renunța singur la ei.Sunt situații când ,,se ascunde”,se izolează, nu vorbește,îi  scade pasiunea pentru un anumit hobby.Dacă schimbarea vine din el, din noile lui valori, nu e nimic greșit,dar dacă îi este rușine cu ceea ce face din pricina anturajului, atunci se pune întrebarea:ce prieteni sunt în jurul lui?                                                                                            Un alt semn poate fi schimbarea stilului vestimentar-- semn de rebeliune.? Trebuie mult tact, fără  presiune pe el sau ea,se va îndepărta de adevăr,de părinți.În același timp poate apărea scăderea notelor,lipsa interesului pentru școală, comportament necorespunzător în timpul orelor, neefectuarea temelor.

    Ei bine, în condițiile în care acasă nu sunt probleme, acestea sunt semne că anturajul nu este prielnic și există o  influență negativă. 

      În al doilea rând,se pune întrebarea: ce e de făcut pentru a schimba anturajul? Eu consider că o persoană de aceeași vârsta cu mine, va înțelege mult mai bine decât un părinte și că nu voi fi criticat, că nu voi auzi reproșuri și că voi putea exprima tot ce simt.Dar cum rămâne cu privirile calde ale părinților,cu voia bună de la mesele de seară,cu întrebarea,,cum a fost ziua ta?”,cu filmul văzut seara cu fratele sau sora în liniștea camerei?

    Pe scurt, anturajul contează foarte mult, pentru că, în funcție de acesta, orice adolescent se va modela într-o direcție sau în alta; prietenul adevărat este acela care te sfătuiește de bine, nu acela care îți laudă nebuniile, prietenii adevărați sunt numai cei care te lasă să fii tu însuți, fără a se ivi dorința de modelare neapărat într-un sens sau altul. 

   În concluzie,atunci când ceva nu este în regulă cu anturajul unui adolescent, se pot gasi soluții în a reduce timpul petrecut în jurul acelor,,prieteni”,poate fi îndreptat spre altceva care l-ar atrage. Dacă rebeliunea pornește din interiorul familiei și copilul face ceva nepotrivit doar pentru a atrage atenția, atunci cei ce-l iubesc să petreacă mai mult timp alături de el, să-i invite prietenii acasă,să-i cunoască cum sunt împreună.

     Și nu în ultimul rând, copilul de ieri,adolescentul de azi să aibă toată dragostea familiei,să fie ascultat, să i se construiască încrederea de sine....îi va fi de mare folos în a face alegerile cele mai bune în viață!

Toamnă...toamnă...un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul și frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred ca am ajuns sa cunosc prea bine toamna,să-i ascult simfonia în andante melancolic și grațios,pregătindu-i admirabil solemnul adagio al iernii,apoi să-i privesc arta vie, în mii de culori,în mii de  expoziţii de pictură în aer liber!. Toamna este însuşi artistul cu cel mai frumos surâs care-și   gasește timp să privească căderea frunzelor și plopii lui octombrie transformați în flăcări ,în torţe de iluminat cerul cenușiu.

   Ascult  sunetele toamnei inconfundabile… foșnetul frunzelor rigide și grăbite suflate de-a lungul drumurilor de un vânt supărat si croncănitul stolurilor migratoare.

   Sufletul meu este foarte legat de toamna delicioasă, şi dacă aş fi o pasăre, aş zbura cu privire la pământ căutând o urmă de verde.....

culorile toamnei

                                                                                    

Titlul poeziei ,,Timpul”de Ion Pillat

                     In sticla nu-i, in ceasul cu nisip
Ce curge lin si sec aceeasi ora.
Nu-i in apus si nici in aurora
Si urma-i pe pamant nu are chip.
Dar il aud tarziu, la foc de soba,
Cum pasu-i apasat isi face drum
Venind din tara umbrelor si cum
In inima imi bate ca-ntr-o toba.
Recheama tot ce-a fost si o sa fie;
Toti anii mei cu clipa lor invie
Din totdeauna, fara ieri si azi.
Simt mana-i cum m-atinge ca o moarte —
Si in oglinda sta un alt obraz
Ingalbenind ca fila dintr-o carte.

 Titlul poeziei,un substantiv articulat,reprezintă tema poeziei- trecerea timpului.

Timpul -  imagine mobilă a veșniciei, poate fi imaginat și reprezentat, simbolizează o limită în durată, o modalitate de a trasa granița între Lumea de aici și Lumea atemporală, a Veșniciei.  Omul s-a confruntat dintotdeauna cu efectele timpului, iar în aceasta poezie eul liric își exprimă tristețea și dorința imposibilității de a schimba ceva în aceasta privință.

    Este o poezie lirică, deoarece poetul isi exprima direct sentimentele pe care i le trezeste trecerea timpului,eul liric este marcat, ca prezență, prin verbe la persoana I „aud” , „simt”și forme ale pron.pers,,îmi”,adj.pronominal,,mei”.

    În prima strofă negațiile,,nu,nici” au rolul de a întări ideea poetului că timpul nu este ceva palpabil și că acesta reprezintă o realitate abstractă. Caracterul inefabil al timpului care trece inexorabil este subliniat prin enumerații:,,sticlă,ceasul,apus,auroră”prin epitetul multiplu:lin și sec”.

    Pentru poet timpul personificat devine personaj, ce se infiltrează în esența lucrurilor,,venind din țara umbrelor”,a morții, pulsând simultan, cu ,,pasu-i apăsat" și rezonanțe de,, tobă”, și în sufletul poetului, ce nu poate înlătura trecerea lui . Șansa de a înfrânge trecerea  timpului nu este posibilă, pentru că toate lucrurile se transforma în simboluri ale morții.

 ,,Simt mâna-i cum m-atinge ca o moarte,

Și în oglindă stă un alt obraz.
îngălbenind ca fila dintr-o carte." 

Comparația „îngălbenind ca fila dintr-o carte” are rolul de a arata efectele trecerii timpului asupra omului, așa cum filele de cărți se îngălbenesc datorită vechimii. Aceasta sugerează fragilitatea omului si existenșa sa limitată. Semnele morții se transferă în fiecare obiect, chiar în chipul reflectat

în oglindă al poetului, care, deși își simte sufletul neschimbat, este cuprins de semnele apropiatei dispariții.

compunere--Dimineață de toamnă la malul mării

      Pentru mine e ca o zi de sărbătoare venirea toamnei, pentru că abia aştept frunzele foşnitoare în culori nebune, seri răcoroase cât să fie bine c-am ajuns acasă, soare blând, miros de pere dulci şi de gutui amărui, caiete noi în care îmi promiteam solemn că voi scrie frumos şi îngrijit şi chiar reuşeam asta,dar nu mereu.Chiar dacă timpul e altfel și a-nceput școala,îmi fac timp în câte-o dimineață să ajung pe malul mării.Soarele își arată chipul printre norii ce se fugăresc ,fără a ajunge undeva.

Marea este atât de frumosă în singurătatea ei dezlănțuită, cu valurile înspumate, furioase,măturând țărmul. Tunetul talazurilor se aude de departe, iar frământarea apelor îmi fascinează privirile. Zăbovesc pe mal și admir acest minunat spectacol al mării cu valuri înspumate ce par figurine dansând după o muzică auzită numai de ele,cu singurii spectatori-pescărușii ce strigă încântați de ceea ce văd și cu mine,un rătăcit ce -și amintește de vara cu nisipul fierbite.Este o dimineață de toamnă și ochii-mi se îndreaptă necontenit spre cer,dorind să văd cârdurile de păsări ce pleacă zorind spre zări mai calde și mă gândesc că zilele nu sunt doar senine,  ci și furtunoase cu valurile vieții mari și încercări nenumărate… Dar stâncile de pe malul mării mă îndeamnă să rămân….neclinti!

     Nu pot pleca de acolo, decât ascultând foșnetul sacadat al valurilor, simțind mângâierea răcoroasă a brizei și salutând soarele în spectacolul de rămas bun. E toamnă și atât.....                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   

despre campioni....

Am  terminat un turneu important și sunt unul dintre învingători....De obicei, se spune că un învingător este cel care se află mereu pe primul loc. Noi,jucătorii de tenis, îl definim total diferit: campion este cel care reușește să își folosească la maxim potențialul și să își crească performanțele, pentru a atinge rezultate semnificative și să le mențină chiar și atunci când se confruntă cu dificultăți și presiune. Eu știu că învingătorul este cel care își depășesșe permanent limitele.

   După ce am fost în nenumărate turnee de tenis,pot afirma că fiecare participant este un campion, trebuie doar să descopere acest lucru. Pot spune că a învinge înseamnă a te învinge pe tine iar și iar, să nu te mulțumești cu succesul obținut la un moment dat. Este ca și când ai împinge o stâncă de pe un munte: o dată ce ai urnit-o din loc, trebuie s-o deplasezi  mereu. Dacă stânca se oprește, trebuie să o iei de la capăt. 

       Antrenorii mei îmi spun că întotdeauna să definesc ce înseamnă succesul,să nu mă opresc la a visa, să fac tot posibilul, pentru a-l face să devină realitate, pas cu pas,să evaluez lucrurile pe care le-am făcut bine,să-mi cunosc punctele tari. Uneori îmi este teamă să mă autoreglez și-atunci îmi spun că,  dacă nu reușesc,trebuie să mă uit în jur....poate că am de învățat de la altcineva care face ce fac și eu. Trebuie să fiu optimist și să recunosc că trebuie să fiu tot timpul la potențialul maxim,să fiu mereu CAMPION....

e toamnăăăă...

Un dovleac portocaliu
A crescut fără să știu
În grădină, pe un strat....

compunere--Primul cuvânt magic....

Am citit și mi s-a spus despre importanța cuvântului care este puterea prin care noi creăm sau distrugem,că este darul care vine direct de la Dumnezeu. La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul și asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a crea ca și Dumnezeu.Simt că fiecare cuvânt pe care îl rostesc sau pe care-l aud are îmi dă puterea de a mă exprima și de a comunica, de a gândi și de a descoperi evenimentele din viață. Așa am înțeles: cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul și eu și tu și toți din orice colț al lumii. Cuvântul reprezintă manifestarea ființei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Sigur este că el,cuvântul,poate transforma cel mai frumos vis în realitate, dar poate și să distrugă o prietenie,un neam,un popor,poate schimba o viață în bine sau rău...tot ce există in jurul nostru. Cuvântul unui om este magie pură, iar folosirea lui greșită poate deveni magie neagră.

      Există un singur cuvânt care se pronunţă la fel în mai toate limbile de pe Pământ: „mama”,ființa care îi vorbește copilului pe un ton cald, ușor precipitat când se entuziasmează și întotdeauna cu inflexiuni inconfundabile.Mă înreb de ce copilul rostește primul cuvânt-mama și nu altul?Poate că aude cuvinte simple și adevărate și întotdeauna din suflet,o simte sinceră și deschisă ,simte,deși nu se ridică pe propiile picioare,iubire, respect și considerație,ajutor...o vede că se pune întotdeauna pe ultimul loc,e fericită și suferă,cântă și plânge și-i este sprijin și mai ales nu așteaptă nimic . Când mă rog în taină să fie bine, mă rog la EA, când am o problemă, invariabil îi cer ei un răspuns, când plâng, gândul că este acolo, în sufletul meu mă reechilibrează. De fiecare dată îmi mai dă o șansă, de fiecare data de la EA primesc un impuls să continui, să demonstrez că pot, că nu este totul în van. Fiecare pas pe care îl fac poartă umbra mamei mele în el. Fiecare idee pe care o am are embrionul în ceva ce probabil mi-a șoptit, când eram cât un sâmbure și-apoi cât o șchioapă. Uit să îi mulțumesc în fiecare zi că mi-a dat viață,, dar azi, mai ales azi, vreau să îi mulțumesc că a fost, că este și că va fi lângă mine și vreau să știe că primul cuvânt pe care-l rostesc odată cu răsăritul este:MAMA.....

Titlul poeziei--Mă scald în zi de Magda Isanos

Mă scald în zi ca un copil în râu.
N-am ieri, nici mâne, și voioasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
și mă gândesc la vară și la grâu.

Voi scrie despre-acea necruțătoare
bucurie de-a fi tânăr sub soare;
cu fruntea lângă cer voi scrie despre viață.
Tu, sărută-mi cartea, dimineață...

Fereastra se umple de-amurg și-ngândurată
se uită la mine cum mă bucur și cred –
ca și când eu am scornit grădina-ntomnată,
și stelele nalte, și coarnele scunde de ied...

 ,,Mă scald în zi”este o poezie a Magdei Isanos,o confesiune lirică despre bucuria de a trăi.                                                                                                                                                                    Titlul este reluat în primul vers ,este mărturisirea poetei care se cufundă în ,,zi”,lumina începutului. Cuvintele titlului sunt :verbul pronominal activ însoțit de un pronume reflexiv,,mă”-marcă a eului liric  și locuțiunea adverbială,,în zi”-în viață,existență,trai.

Poeta se compară cu ,,un copil”inocent scăldat,,în râu”,apa vie din care iau naștere toate formele,este ca un botez,moment  al curăţirii spirituale,  renaşterea pentru viaţa cea nouă.Necunoscând trecutul și nici viitorul hoinărește,,voioasă”pe cărările însorite ale verii,timp al soarelui,al căldurii și al vieții ce dizolvă umbrele ,de care se bucură ,,grâul”-sămânța regeneratoare.

Strofa a doua conţine acelaşi amestec de bucurie cu promisiunea de a descrie sentimentul victoriei luminii  pure,al sincerătății în ora vie a încrederii în sine,timpul orientat spre viitor,al speranței-,,dimineața”.Este oda bucuriei de a fi într-un timp al purităţii, al făgăduiţei: e ora vieţii paradiziace, dar şi cea a încrederii în sine, în ceilalţi, în existenţă,de aceea adresarea directă  prin vocativul și imperativul cuvintelor. Își arată felul de a scrie,,cu fruntea”-simbolul gândirii, demnității,nobleții sufletului,cutezanței,,lângă cer”-simbol al conștiinței și al absolutului aspirațiilor.Tabloul plin de lumină dispare când,,fereastra”,ochiul casei se umple de-amurg, un timp situat înainte de înfăptuirea unui miracol.Personificată aceasta devine preocupată de starea de bucurie a poetei ce poate imagina abundența-,,grădina”,luminile destinului-,,stele-nalte”și începutul drumului spre lumina zilei—enumerație a ideilor poetice.Strofa abundă în figuri de stil:epitete antitetice,,înalte,scunde”;personificare:,,fereastra...se uită” contribuie toate la crearea unui sentiment al bucuriei  de a scrie.

   În concluzie, poezia exprimă   conştiinţa unei creatoare de versuri ce scoate la iveală  lumina vieţii şi natura cu splendorile ei.

compunere--Cartea care mă definește

Paul Sweeney spunea :„Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună, dacă, după ce ai întors ultima pagină, te simți ca și cum ai pierdut un bun prieten.”  Remi ,Tom Sawyer,Winetou,Lizuca cu Patrocle al ei,Nică,Moby Dick și nu numai, mi-au fost prieteni de care m-am despărțit cu greu, iar, când mă apropiam de ultimele pagini ale cărților, citeam și reciteam aceleași rânduri, doar ca să amân momentul sfârșitului. Am întors ultima pagină cu nod în gât nu pentru că aș fi sensibil, ci datorită modului în care sunt relatate poveștile acestor oameni fictivi, un mod care îi atinge și pe cei de neatins.

 Am citit cărți ,nu prea multe, care mi-au influențat modul de gândire, care m-au făcut să îmi pun întrebări și care m-au ajutat să mă descopăr și să mă construiesc. Din acestea, am preluat ce am considerat că mă definește și pot îmbunătăți la mine.

Singur pe lume – celebrul roman al scriitorului francez, Hector Malot, redă povestea unui orfan, micul Remi, care trăiește în casa unei femei, tușa Barberin. Soțul acesteia , zidarul Jerome, suferă un accident grav fiind astfel nevoit  să îl închirieze pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea reprezentații alături de un cățel, Capi, care-i conduce pe Dolce și Zerbini, alți căței artiști și pe Suflețel, o maimuță dresată. Romanul se termină în momentul în care Remi, ajuns adult, își regăsește familia, după nenumărate greutăți pe care le întâmpină.Este o carte care poate schimba o viață,chiar a unui copil,cum sunt eu și apoi mă gândesc cât de fericit sunt în casa mea confortabilă,cu familia mea,cu școala mea,cu prietenii mei,cu profesorii mei înțelepți și chiar cu ciobănescul meu lătrător.Citind-o am înțeles că iubirea oamenilor este sentimentul divin,că rugăciunule sunt auzite,că cea mai importantă ființă este mama.

Cred că dacă vrei să fii scriitor,dacă nu vine arzător din tine,atunci,orice ar fi,nu o face...dacă nu vine pur și simplu din inima și din nintea și din gura și interiorul tău,nu o face.....sunt cuvintele pe care le-am auzit de la un om deosebit,când am fost la o expoziție de cărți.

Dar eu..... dacă aș fi scriitor,despre ce aș scrie?Răspunsul mi-a venit dintr-odată:  aș scrie despre iubirea față de părinți ,cei care mi -au dat viata, m-au iubit din prima clipă,s-au bucurat că sunt băiat,că alături de sora mea vom forma perchea ideală, apoi aș povesti despre primii pași,primele cuvinte,primele căzături,primul zâmbet spre cer,despre icoana din fața patului care m-a fascinat,crezând că sunt eu cu mama.Aș mai scrie despre prietenia cu tatăl meu,mai ales cum mă privește ca pe egalul său,despre discuțiile lungi avute ,când suntem noi doi,băieții,despre călătoriile în locuri de poveste, unde am cunoscut oameni buni.Aș scrie despre bunicii care m-au  invățat cu blândețe și înțelepciune sa fac diferenta intre bine si rau,povestindu-mi întâmplări din viața lor.Și așa am inceput să am vise, cerințe, dorințe.Poate mi-aș intitula prima carte,,ÎNCERCĂRI”sau poate nici n-aș îndrăzni să arăt cuiva ce am scris,dar n-aș uita să le zâmbesc părinților,șoptindu-le:,,Mulțumesc că exist,că existați”! Mă mai gândesc dacă să devin scriitor sau nu ,mai am o viață înainte....am mult de învățat,așa că mă gândesc.....

compunere--Întâlnire cu un scriitor

L-am văzut așa cum mi-l închipuiam:înalt,puțin adus de spate,cu capul plecat într-o parte,de parcă voia s-asculte vorbele lumii,cu ochii mari,uimiți,dornici de a cuprinde Universul.Aintrat în sala de lectură cu pași mici și ne-a privit pe noi,elevii dornici de a-l cunoaște.Nu s-a așezat așa cum l-a invitat profesoara noastră de română la o masă lungă,plină de cărți și flori,ci alături de noi,pe un scaun liber.Ne-a privit pe fiecare,parcă inchizându-ne într-o cutiuță a sufletului și ne-a zâmbit....apoi ne-a întrebat ce mai facem.Nu s-a așteptat nimeni la întrebarea asta,iar eu,timd,i-am răspuns că sunt fericit, că-l văd;așteptam să intre în dialog,pentru că am pregătit numeroase întrebări despre personajele din cărțile sale, ba chiar unii colegi voiau să-i ia scriitorului un adevărat interviu. Ne-a povestit despre copilăria sa,despre profesorii,preocuparea de a scrie ,ne-a arătat fotografii de la expozițiile de carte din țară și străinătate,despre bunicul său, cel care i-a trezit pasiunea pentru lectură, ne-a explicat de ce a scris că ,,lucrurile cele mai importante în viață sunt cele care servesc Binelui” și cum ,,într-un pix se poate ascunde o lume”, pentru că părinții îi cumpărau pixuri în loc de jucării.

    Și dintr-odată am avut un imold:să mă duc lângă el și să-i cer un autograf.M-a privit și mi-a pus o condiție:să-i spun ce-am citit seara trecută.A fost ca un bum!...ce să-i spun?Și-atunci i-am răspuns râzând:,,La fel ca dumneavoastră!”A izbucnit în râs,nu citise nimic,pentru că se jucase cu unul din fii săi.Râsete și aplauze...eram ca-ntre prieteni...dărâmasem o barieră nevăzută,dar simțită.

 Sincer,citisem despre el și mi-a plăcut că mi-a povestit despre scenariul unui film premiat la,,Globul de aur”,acolo unde merg cineaștii cei mai mari. Ne-a sfătuit să aleagem cărțile liber, după preferință, pentru a deveni creativi. Și mi-a scris pe cartea dăruită că-mi dorește să devin un om adevărat.Nu știu cum a trecut timpul,dar mâna lui s-a îndreptat spre geam,arătându-ne o lună mare și rotundă.La plecare m-a îmbrățișat.A fost o întâmplare deosebită pentru mine și cuvintele lui le voi discuta la ora de română: ,,A învăța e mai bine decât a preda. Am învățat de la fiii mei să fiu tată, cum știu că profesorii învață alături de elevi să devină mai buni, iar scriitorii învață citind cât mai multe cărți”.

    Am trecut prin fața unei librării și din vitrină îmi zâmbea,pe coperta unei cărți scriitorul cu care mă întâlnisem  în urmă cu câteva zile, am intrat,am cumpărat cartea cu gândul că-l voi mai întâlni odată....

compunere--Văl de brumă argintie

                

  Soarele scăpăta spre asfințit.Venea amurgul cu unde de răcoare.Cerul sfârșitului de vară era brăzdat de cârduri de călătoare ce se îndreptau spre sud,spre ținuturile calde.Cu pași repezi se vestea toamna aurie înconjurată de nimburi de nori cenușii,urmată ,pe pământ ,de alaiurile frunzelor moarte și ruginii.

  Aș fi vrut să-i șoptesc verii care se îndepărta cu pași șovăielnici:,,o! rămâi,rămâi la mine!’’,dar adierile reci ale vântului m-au trezit și mi-am zis că așa e firesc,să vină și ea,anotimpul belșugului,al roadelor.

  Pe zi ce trecea aveam mai multe certitudini că toamna se instala:aerul,până atunci înmiresmat al verii,plin de cântece ,devenea tot mai rece,ceața se așternea,era tot mai persistentă,semn că toamna era adevărată.

  Și atunci mi-am propus să văd toamna cu ochii adevărului:zilele sunt încă străbătute de razele soarelui,dar nu mai e soarele strălucitor al verii,o mână parcă nevăzută a tras un val peste el,astrul e neputincios să se ferească și trist strălucește tot mai slab pe cerul albastru,iar când obosește în lupta cu norii se ascunde în lăcașul său și atunci lacrimi mari și reci picură pe pământul arămiu.Era ploaia cu care toamna încerca să spele urmele verii.

  În valsul lor, frunzele toamnei povestesc oamenilor,acum grăbiți și zgribuliți că frigul se va apropia și va cuprinde întreaga natură,că viața naturii va amorți și că pământului i se va potrivi haina rece și albă a zăpezii.

  În bătaia rece a vântului,copacii își scutură podoaba și își cântă melodia tânguitoare și jalnică a regretelor.Am simțit o înfiorare privind un trandafir ce-ncerca să-și desfacă petalele în umbra cerului,era poate rodul soarelui care apărea tot mai șters pe cerul întunecat.

  Nu se poate ca anotimpul acesta să fie numai al regretelor,omul dintotdeauna a luptat ca tot ce-l înconjoară să însemne viață.Chiar dacă a muncit sub vântul rece și sub ploaia ce-i biciuia obrazul,mâinile lui au reușit să strângă rodul verii,să-l ferească de ghearele frigului.

  A născocit cu mintea lui isteață o zi în care a râs și a chemat din nou,pentru o clipă soarele pe cer,o zi în care și-a adunat tot rodul muncii și i l-a arătat ,iar soarele a clipit vesel și l-a mângâiat pentru ultima oară cu o rază caldă,prietenoasă,încurajându-l că nu va trece mult timp și va reveni pe cerul albastru.

  Și omul încurajat a mers înainte prin ploaia și vântul rece  cu fruntea senină,plină de speranță.

  Vălul argintiu al brumei înconjoară în fiecare dimineață natura,dar acum mă obișnuisem cu el și curios aștept să-l văd înlocuit cu zăpadă și să asist și la marea bătălie a instalării anotimpului alb.

compunere--Doar toamna...

  

  Pe la ferestre se prelinge din cerul posomorât o  lumină lichidă,care se preface încet,încet pe geamuri și tremură ca o perdea groasă de gelatină. Văzduhul e plin de melancolia stridentă a cârdurilor de călătoare îndrumate de nevăzut spre caldul cel cald.Grădinile se îmbracă în chimonouri ușoare de borangic,zidurile și balcoanele în haine de purpură vegetală.Tonuri de bronz și de aur fără strălucire alternează acum pretutindeni cu portocaliul palid de flacără înaltă,cu roșu dulce al merelor coapte.

  Fiecare copac primește toamna după un ritual propriu.Salcia,scuturându-și pletele, plânge cu amar plecarea

verii.Plopii lungi trimit toamnei în întâmpinare roiuri mărunte de fluturi, stejarii îi sună în cale din foi ruginite și arțarii îi depun la picioare stele mari de aur.Perii se aprind la față de nerăbdare,gutuii ies la garduri îmbrăcați în catifele scumpe,iar zarzării o așteaptă gătiți cu salbe vii.Frunzele salcâmilor se agită,se strâng într-o adiere de vânt și-ncep să șușotească între ele,până când se desprind de pe ramuri.Numai candelabrele castanilor mai agită stegulețe uitate.

   În grădini,daliile înalte,ochiul-boului și crizantemele cu cârlionți asistă nepăsătoare la haosul universal,ca și cum nu s-ar fi întâmplat.Splendoarea lor târzie în lumina celor din urmă zile cu soare nu pălește de spaimă la apropierea nopților friguroase.Doar toamna colindă zările pustiind cărările .....

compunere-Furtuna de pe munte

 În casă e o agitație neobișnuită,toți ai mei fac bagaje,sunt îngrijorați să nu uite ceva,să mai ia și...și...Eu,însă,îmi iau rămas bun de la prietenul meu,câinele bun și drag și-i promit un os-cadou la întoarcere.Plecăm,vom merge la prietenii de la munte,vom sta departe de alte așezări,singuri-noi,muntele,păsările cerului și,poate,vreo viețuitoare.Ajungem seara și,lipit de ușă, un bilet care ne anunță că vom fi singuri,prietenii noștri sunt la o aniversare.Îi las pe ai mei să se instaleze și pornesc,fără a anunța,pe o cărare străjuită de brazi înalți.Și deodată sunt luminat de o rază strălucitoare,apoi un tunet și,grăbit,mă adăpostesc sub o stâncă parcă răsărită din pământ. Uimit observ cum  de sub marginile depărtate ale văzduhului, de pretutindeni, nenumărate grămezi vinete de nori, cu frunți încruntate și amenințătoare, se ivesc fără de veste și unesc cerul cu pământul..

        Puhoaiele supărate,vijelioase pornesc la vale pe cărările pe care am urcat la venire,vântul ca un vifor furios geme și urlă, fulgerele spintecă văzduhul. Ploaia își picură stropii argintii peste văzduhul întunecat..Ascult îngrozit un alt tunet venit din înalturi,apoi mă luminează din nou sclipirile focului ceresc , iar norii negri clocotesc, și munții parcă tremură până în adânc.

        Sunetul haotic, dar și armonios se aude de pretutindeni. Ploaia cade necontenit, iar brazii trufași păreau niște uriași cu brațele ce se rugau cerului.Era înspăimântător,dar și uimitor.În simfonia cerească,totuși  mă încumet să mă întorc ,,acasă”-unde-i cald și bine- și adorm  cu gândul să povestesc  despre furtuna la care am fost martor.Dimineața a fost o surpriză,fiindcă priveliștea văzută din pragul casei era verde,colorată de florile de munte,iar de pe o creangă mă privea un vultur curios.Aș fi vrut să-i fac un semn, să-l iau martor la povestirea mea,dar a zburat spre locuri știute numai de el,iar eu singur voi înfrunta dojenile.....

compunere--O întâmplare la ora de română

  Soneria, neplăcută auzului meu, anunță începutul unei noi ore de...română,caut înfrigurat caietul,cartea,le deschid și răsuflu:am toate răspunsurile scrise,cred... bine.Toți ochii urmăresc mișcările Doamnei:vom discuta,vom da vreun test,ne va povesti...Deschide cu mișcări ușoare o carte micuță pe coperta căreia scrie ,,Poezii”și începe să citească rar,cu voce înceată:

     ,,învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi”...

  Ascult,toți sunt atât de atenți,încât nimic nu se aude în jur,închid ochii și dintr-odată mă văd pe malul mării,într-o zi cenușie,cu nori groși deasupra-mi,lovită de valuri grele, înspumate,gălăgioase.Sunt singur,parcă în tot acest univers marin,mă aplec să culeg un fir de nisip și alături de mâna mea apare un abur din care răsar degete fine,delicate,care-mi desenează în aer forme de aripi,de stele,de cuvinte,iar apoi mă desprinde,purtându-mă peste apa mării spre orizontul devenit limpede,albastru.Totul e colorat,ușor foșnitor,e altă lume,a zâmbetelor,a mângâierilor,a florilor de nuferi galbeni,a unui pământ plutitor spre înalt.,iar vocile cerului îmi cântă :,,să-i spui lumii tale că te-a născut cu truda ei întreagă”....Tresar,aceleași cuvinte le aud lângă mine....deci n-a fost decât un vis frumos.Poezia citită a fost adevărată sau vis sau vocea Doamnei a fost fermecată?Nu mă mai gândesc,pentru că soneria mă aduce în realitatea clasei,voi scrie pentru o dată viitoare impresiile mele despre poezia citită.Mă întreb cum va fi lucrarea mea,când eu am fost acolo,în poezie?N-am timp să-mi răspund,va începe altă oră,alte caiete,cărți,dar.. ce frumos a fost acolo,departe în culorile și liniștea cerului,a altui pământ,a mării,a visului...

compunere cu figuri de stil--Răsărit de soare

Noapte magică(ep) ca de poveste(comp) cu lună,jocuri de stele,cu o stea(enumer) căzătoare(ep) ce se grăbește(personif) spre pământul  argintat(ep) de boabele de rouă ,așteptând  minunea începutului de zi.Încet,încet(repet)la orizont o lumină se stecoară(personif) printre aburii ușor cenușii(ep).Este ca un văl(comp) diafan(ep),fluturând cu mâini gigantice(hiperb)peste cerul ce se  lasă mângăiat(personif).O mână nevăzută(ep) insistă purtând(personif) lumina plăpândă (ep)pe lângă aștrii nopții. La margine de lume,acolo unde cerul este cu pământul înfrățit,  roșieticele(invers) lumini dansează(personif) ieșind parcă dintr-un foc veșnic,iar pe scena cerului(metafor)  începe un dans al luminilor și umbrelor(metaf+enumer).Săgeți imense(ep+hiperb) aurii(ep) se îndreaptă spre umbrele nopții,alungându-le. De acolo de departe  mingea de foc(metaf) răsare  încet ca o frunte(comp) a unui gigant(hiperb).La început, o linie ușor (invers)rotunjită(ep) ,apoi  se mărește din ce în ce mai mare și mai mare(hiperb),roșu aprins,incandescent,orbitor(epit+ enumer) pentru ochii pământenilor.El, discul de foc  răsărind printre norii cerului,își domolește culoarea și devine bând- auriu,
mângâietor,timid,(enumer)sorbind(personif)  roua nopții(,potolindu-și setea(personif) .A luptat cu nemărginirea universului(hiperb),cu întunericul,cu dansul stelelor(metaf) și-a biruit.Pământul cu florile lui îi dăruie culorile în dimineața măreață(ep),primind geana de foc(metaf) a unui soare curat Se bucură (personif)de lumina de aur a razelor viețuitoarele și oamenii,munții și câmpiile și apele(enumer), iar ierburile subțiri și mlădioase(ep),își  pleacă molatic fruntea lor spre pământ; sub căldura soarelui dătător de viață florile galbene, albastre, ,roșii(enumer), ca trezite(comp) din somn, își ridicau încet către cer strălucirea. Un văl străveziu(ep), țesut din fire limpezi(ep) de lumină trandafirie(ep) și cer albastru(ep), acoperă întreg pământul în răsăritul soarelui,care se bucură(personif) iar și iar că străbate Raiul....

compunere--O persoană deosebită--Modelul meu....

Deși sunt la o vârstă nu prea mare,mă consider jucător de tenis,profesionist.Am intrat pe terenul de tenis  când am împlinit 5  ani...era început de primăvară și cu o rachetă potrivită pentru mâna mea am trimis prima minge spre fileu,iar un om de lângă tatăl meu m-a aplaudat,am simțit în jurul meu fluturi și aripi de păsări,ce parcă mă înălțau.Din clipa aceea am știut că tenisul va fi viața mea.M-au învățat mulți antrenori,toți deosebit de talentați cărora le sunt profund recunoscător.Dar antrenorul meu, care-mi este acum  profesor,prieten,sfătuitor, este omul pe care-l admir și-i urmez cu atenție sfaturile.A fost întâlnirea cu el,probabil,un semn dorit de amândoi.Privit de departe are o statură atletică,doar a fost campion,om de performanță,cunoscut de lumea de peste tot,iar vorbele lui,îndemnurile sunt spuse hotărât,autoritar,îmi sunt atât de necesare și le urmez cu sfințenie.Îl urmăresc cum se-nalță în servicul,adică dirijarea mingii către careul de serviciu advers sau voleul,lobul sau când îmi arată trecerea mingii pe lângă, printre adversarii aflați într-o poziție avansată -în drum spre fileu sau lângă fileu--și-mi pare că terenul s-a transformat,că suntem doar noi doi într-un turneu admirați de o lume întreagă.În toate turneele naționale și internaționale el,antrenorul meu, și părinții mei sunt alături de mine,iar când intru pe teren ni se întâlnesc privirile și știu că voi învinge.Este modelul meu,omul acesta tânăr cu ochii verzi și zâmbetul reținut ,nu-l imit,dar de la el învăț că și o înfrângere este o lecție,că o victorie mă ambiționează,că în el voi avea mereu un prieten adevărat, îi sunt și-i voi fi recunoscător,iar încrederea lui în mine îmi dă speranță că într-o zi voi fi un campion și- ii văd salutul către mine și tribune spunând:,,Și eu i-am fost mereu alături!”

compunere descriptivă

Mijlocul oraşului ascunde o oază de verde şi de oxigen. De cum mă apropii de gardul ce înconjoară această oază, formată din copaci înalţi,seculari , sunt încântat văzând cât de frumoasă este natura.Arborii verticali  oferă priveliștea unui loc liniştit,sunt asemenea unor străjeri ce-au înfruntat zile și ani. Potecile ce-ascund urmele pașilor grăbiți sau înceți,acoperite cu frunzele căzute sunt flancatede flori multicolore,iar pietrele  ce răsar ici-colo ,de diferite mărimi, par aruncate de forța unor uriași cu care,probabil,se jucau.demult,demult.Mă odihnesc pe una și urmăresc dansul amețitor al unor fluturi. Undeva în mijlocul parcului, un firişor de apă se scurge ca o șoaptă abia auzită, se unduieşte în jurul copacilor, după care părăseşte parcul, alergă  zglobiu, pentru a scălda cu cristalina sa apa locurile însetate de mai departe și mai departe. Chiar dacă nu este adâncă, apa şerpuitoare hrănește adâncul, astfel încât locurile să nu sufere de sete, nici în cele mai secetoase zile. Câte o broscuţă înviorează atmosfera cu câte un oac-oac subţire,își caută o frunză de unde se dorește admirată. Din loc un loc, în zonele umbroase câteva răţuşte se bălăcesc în apa limpede,povestindu-și întâmplări știute numai de ele. Nu sunt deranjate nici măcar de trecătorii care se apropie se le admire.Îi privesc pe aceştia, ca şi când i-ar invita să li se alăture corului zgomotos.De pe o ramură,un sticlete le privește,așteptându-și rândul în concert.Cerul albastru-auriu își revarsă buchetele enorme de raze și se bucură când ochii pămâtului râd spre înalt.E pace și fericire ca-n rai!!!!

eseu--Literatura și cinematografia

În opinia mea, vizionarea ecranizărilor poate fi utilă în înțelegerea unei opere literare, însă nu trebuie să ne rezumăm doar la aceasta. Pe de o parte, ecranizările operelor sunt utile pentru întipărirea mai bună în memorie a șirului cronologic al evenimentelor. De asemenea, într-o ecranizare portretele personajelor sunt mult mai bine ilustrate, precum și aspectele epocii și decorurile. De exemplu, sunt persoane cu o memorie vizuală bine dezvoltată pentru care urmărirea acestor ecranizări reprezintă un real folos în memorarea  acțiunii.Iată,de exemplu,personajele:Vitoria Lipan interpretată de o actriță italiană relevă latura de iluminat, de justițiar cu vedere extralucidă,mizând  astfel pe un portret de o puritate deosebită .Filmul însă se îndepărtează de viziunea romanului lui Sadoveanu, insistând pe aspectele folclorice și pe pitorescul plaiurilor moldave. În filmul,,Moromeții”actorul  Victor Rebengiucmărturisește că personajul pe care trebuie să-l interpreteze este ţăran,recunoscând:„În film am fost sărac de dimineaţa până seara... Nu ştiu cum e ăla un ţăran, aşa că am uitat că era vorba de un ţăran. Am jucat numai un om care are probleme”.În,,Ultima noapte de dragoste” filmul nu urmăreşte cu maximă fidelitate firul narativ al romanului, dar reuşeşte să redea zbuciumul celor doi protagonişti-locotenentul Tudor Gheorghiu şi soţia sa Lena(numele sunt schimbate) a căror dragoste este întreruptă de începerea Primului Război mondial.

  Pe de altă parte, urmărirea ecranizărilor după opere literare pot reprezenta un mare dezavantaj, deoarece simpla vizionare a unui film nu este suficientă pentru înțelegerea unei creații literare. De cele mai multe ori ecranizarea nu coincide perfect cu opera literară ,deoarece regizorul intervine cu propria viziune asupra lumii, din cauza condițiilor de filmare și a limitei de timp, concentrând desfășurarea acțiunii  sau „sărind” unele etape.Deci, ideal este ca în principal să optăm pentru citirea operei literare, pentru că aceasta, prin vocea naratorului, oferă cititorului toate detaliile necesare reconstituirii universului ficțional al cărții.Un exemplu, după cum este înscris pe genericul de început al filmului, „scenariul este inspirat din romanul lui Camil Petrescu ,,Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”.Regizorul, Sergiu Nicolaescu, a precizat că el a făcut „multe și importante schimbări, mai ales în ceea ce privește structura dramaturgică a poveștii” , filmul nefiind o ecranizare fidelă a romanului, ci doar inspirat de opera literară din care a împrumutat dialoguri și scene. El s-a axat pe analiza sentimentelor pe fundalul unei drame sociale care este războiul.

Mai multe nume sunt schimbate față de cele din roman, chiar și biografiile personajelor sunt uneori schimbate.

  Un alt argument îl consider că simpla limitare la vizionarea unei ecranizări reprezintă un dezavantaj atât în fixarea conținutului operei,chiar dacă, anumite aspecte din cărți pot fi mai bine reprezentate în ochii receptorului prin intermediul cinematografiei. De exemplu, înţelegând textul plin de dramatism al nuvelei,,Moara cu noroc”, regizorul a reuşit să transpună pe ecran caractere vijelioase, care se înfruntă năprasnic, dând naştere unei tensiuni crescânde ce se precipită într-un final de un tragism negru. Asemenea nuvelei, sfârşitul filmului, cu cârciuma incendiată peste cei doi soţi, într-o noapte cu furtună, cu Lică zdrobindu-şi capul de un stejar, atinge “sublimul tragicului”. Filmul ne-a lăsat impresia că regizorul a mers pe prea multe căi şi-a asumat riscul eliminării unor episoade din roman şi a adăugirii altora, supunând personajele unor uşoare transformări, obţinând în esenţă un film al pasiunilor şi o poezie a imaginilor .Deși prin lecturarea cartii, unui cititor ii poate fi greu sa isi reprezinte mental anumite scene, decoruri, personaje din opere literare,cuvintele,străduința autorului este exemplară ,pentru că orice literatura mare este o literatura de cunoastere care inseamna reprezentare rationala a vietii, spre deosebire de reprezentareaprin imagini.  De exemplu, romanul ,,Enigma Otiliei”devine filmul ,,Felix și Otilia”, semn că asupra acestor două personaje urmează a se concentra atenția regizorului, deci, implicit și a spectatorilor. Ori,tocmai Felix și Otilia sunt cele mai palide apariții ale filmului, pentru că actorii sunt depășiți de roluri.E dreptul regizorului de a-și imagina o altă Otilie a sa,o tânără femeie senzuală și interesată care nu-i lasă nicio speranță lui Felix.

    În același timp, vizionarea ecranizărilor are rolul ei în înțelegerea unei opere literare, dar nu trebuie să ne bazăm numai pe aceasta. Cea mai bună soluție este lectura operei literare, apoi  vizionarea ecranizării după acea operă, deoarece în acest mod  se pot înțelege deosebirile și  asemănările dintre creația literară și adaptarea cinematografică.

   Iată de ce, vizionarea ecranizărilor poate fi folositoare în înțelegerea unei opere literare, însă nu trebuie să ne rezumăm doar la aceasta,paginile cărții,rândurile,cuvintele,dialogurile,descrierile prin figuri de stil nu pot fi înlocuite deo imagine color sau alb-negru

      În consecință, consider, așadar, că vizionarea ecranizărilor are rolul ei în înțelegerea unei opere literare, însă nu trebuie să ne folosim abuziv de ea. Mai întâi trebuie citită cartea, apoi văzut filmul, ca să se poată lăsa propria imaginație să acționeze liber,devenind,poate,regizorul adevărat....

poezia Octombrie de George Topârceanu

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

Poezia,,Octombrie” de George Topârceanu  este un text literar liric în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente,descriind schimbările din natură, în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.

În prima strofă sunt descrise urmele lunii octombrie care a așternut ,,covoare galbene şi roşii”-roșul arage atenția și păstrează din energia verii,iar galbenul a strâns razele soarelui,oferindu-le pământului. Personificarea lunii octombrie creează o imagine vizuală cromatică completată de imaginea norilor transformați în valuri,,de argint”purificatori,dar și auditivă prin cântecul cocoșilor,,a dragoste”ca o rugăminte a rămânerii luminii solare. Ușor ironic,poetul consultă ,,barometrul”-instrument ce anunță schimbările atmosferice-și simte senzația ușoară de frig,privind micșorarea discului solar(îi place jocul cu neologisme).Curios,poetul observă cerul cald și,nostalgic,își aminteşte  luna mai, doar zilele,,albe” tihnite,liniștite trec unele după altele nestatornice,schimbătoare  şi subtile,neînțelese de omul tulburat de imaginile noi.

   Toamna,,întârziată”primește un titlu nobiliar-marchiză -cu  faldurile mantiei,,hlamida”împodobite cu crizanteme- flori sacre, care dau viață lungă și nemurire, plimbarea  ei,,prin grădini”locuri ale bogăției vieții și nemuririi este urmărită,,cu surpriză”,uimire,bucurie neașteptată de-,,ntregul Univers”. Mişcările acestei nobile fermecătoare cu ,,alura de domnişoară”,înfățișarea uimitoare,dar cu o frumusețe seducătoare au atras privirile unui,, liliac nedumerit ”,el semnifică inocența tinereții, puritatea.,renașterea, reînnoirea care,, s-a zăpăcit/ Şi de emoţie-a-nflorit/ A doua oară”…atitudinea celui neinițiat în tainele vieții.

      În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin pronumele de persoana I,,mă”și verbele la pers.I sing:,,uit,înfior”.

       În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Poezia „Octombrie” este alcătuită din cinci strofe;prima strofă începe cu imaginea vizual cromatice a naturii descrise în bogăţia de culori pe care toamna o aduce în natură. Enumeraţia epitetelor

„galbene şi roşii”accentuează bogăția de culori a anotimpului,iar comparaţia,,cerul cald ca-n mai”

evidenţiază atmosfera caldă, nepotrivită pentru luna octombrie, seninătatea cerului îi amintește de luna mai, pragul către vară.Inversiunile,,trec  nouri...trec zile”evidențiază trecerea ireversibilă a timpului.Repetiţia,,zile albe după zile”artă,de asemenea, ritmul alert  al trecerii necontenite a

timpului,. trădează emoţia eului liric. Metafora ,,faldurile hlamidei plini de crizanteme”compune o imagine vizuală, sporește expresivitatea tabloului descris- florile de crizantemele înseamnă optimism, bucurie, iubire, adevăr,astfel toamna este și ea anotimpul vieții.Epitetul personificator,,liliac nedumerit”conturează imaginea fragilă și inedită a florii care înflorește într-o perioadă nepotrivită,conferă unicitate liliacului descris. Punctele de suspensie din final sunt o mărturie lirică a frământărilor, gândurilor şi imaginilor trăite de poet.

  Ţesătura fină de figuri de stil face rostirea lirică să fie profundă şi expresivă, trăind o dată cu eul liric, luna octombrie.

  Poezia este alcătuită din cinci strofe,iar măsura versurilor este inegală:4,5.8,9 silabe,rima încrucișată,ritmul iambic.

          În concluzie, textul „Octombrie” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de  anotimpul toamna, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze.

.

poezia--Daruri de Magda Isanos

  
 Tu esti în inima mea ca un dar

neasteptat si mult prea scump,
pe care
il cercetez mirata iar si iar,
cu-aceeasi nesecata desfatare.

Esti
tainica-mi putere si mandrie,
de când te stiu mi-i cerul mai aproape
si
nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului
ape.

Tu mi-ai facut tarana mai usoara
si inima asa de dulce, grea,
ca
ramura ce toamna se-mpovara
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui
mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,
si-adanci
de-atuncea-s gandurile mele,
de aur glodul inimii, sarac.

Acestea toate
să ti le platesc
nu voi putea, ci lasa-mă macar,
risipitorul
meu, să te iubesc,
din darurile tale dandu-ti dar.

 Genul liric  cuprinde texte literare în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate,vocea poetului din text este eul liric care exprimă  stări și sentimente la persoana I singular, cu ajutorilor figurilor de stil și imaginilor poetice.

  Poezia ,,Daruri” este un text liric, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.Titlul este un substantiv care exprimă plăcerea pe care o simte ființa ce a primit iubirea,darul unei alte inimi.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.  Poezia surprinde stările și sentimenteleunei ființe îndrăgostite,ale  Eului liric, care printr-un monolog,adresare directă, își mărturisește iubirea  primită, comparând-o cu un un,,dar”,cadou,,neașteptat,scump”,cele două epitete exprimă fericirea sufletului,extazul de care se lasă cuprinsă.Plăcerea pe care o simte iubind o face să-și întrebe ,,iar și iar”continuu,nevenindu-i să creadă starea în care se află.Definește iubirea ca un mister,o taină ce-o transformă,dându-i ,,putere și mândrie”,poate înfrunta greutățile vieții.Cerul și pământul îi înconjoară inima plină de plăceri dulci,încărcată de sentimente,asemenea unei ramuri pline.Comparația exprimă mulțimea de trăiri ale unui suflet ce se simte iubit. Iubirea transformă Universul,poate coborî cerul,paradisul,în sufletul omului,tulburându-i gândurile.Finalul poeziei este o mulțumire pentru darul iubirii primit,dar și o rugăminte de a-i întoarce iubirea ,oferind tot un dar de iubire.

          În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin forme ale pronumelui personal,,mi”;,,mă”;,,tu”;,,te”;,,ți”, prin verbul la persoana I „cercetez,știu.”.  De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în verbela persoana a2a în discursul liric:,,ești,te-ai răsfrânt,ai făcut”, la modul imperativ în rugămontea :,,lasă-mă”.

           

             În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic,  prin intermediul cărora poeta îşi exprimă emoţia de a fi iubită. Epitetele: „nesecată,dulce,grea,mare,de aur”  definesc iubirea trăită cu intensitate de poetă. Comparaţiile: „ca un dar,ca ramura,asemeni unui cer,” sugerează frumuseţea şi strălucirea sentimentului , care  încântă eul liric,pentru a arăta măreţia şi misterul iubirii. Eul liric îl numește pe cel ce i-a dăruit  clipe de iubire,,risipitorul meu”-metaforă ,care va fi mereu așteptat,pentru a fi iubit.                                        Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri inegale,cu măsură  inegală,are rimă albă și încrucișată şi ritm trohaic.

   În concluzie,poezia „Daruri” este lirică, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autoarea își comunică în mod direct emoţiile şi gândurile pline de iubire, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să  impresioneze puternic.

poezia--Emoție de toamnă--gen liric

Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

   Poezia,,Emoție de toamnă” este un text liric pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.

   Poezia „Emotie de toamna” face parte din volumul „O viziune a sentimentelor”, iar titlul este o metaforă:substantivul ,,toamnă” exprimă o stare sufletească, iar cuvântul ,,emoție” simbolizează starea de teamă, deoarece sentimentul iubirii este pe cale să se stingă din cauza scurgerii ireversibile a timpului.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.

          Poezia are 2 părți și surprinde stările și sentimentele îndrăgostitului,ale  Eului liric, care descoperă fragilitatea sentimentului de iubire odată cu venirea toamnei.

          Prima parte alcatuită din 6 versuri evidențiaza teama îndrăgostitului ca iubirea va fi tulburată din trecerea timpului.

          De aceea, pentru a-și putea păstra sentimentele puternice de iubire, el își implora iubita să-l protejeze cu dragoste și să-i aline tristețile: „a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta”. Cuvintele ,,inima” și ,,umbra” sunt metafore care sugerează trăirea sufletească.

          Îndrăgostitul este speriat la gândul că iubirea i se va stinge, daca nu își poate vedea iubita. Dispariția sentimentului de iubire poate fi determinat și de înstrăinarea iubitei și suferințelor. Aceste stări sunt redate cu ajutorul metaforelor:,, aripi, ochi străini, frunza de pelin”, care semnifică nevoia de zbor, înstrăinarea, suferința și durerea singurătății. În versul :,, Să-mi crească aripi ascuțite până la cer ”concretizează dorința poetului de oprire a timpului în loc și în același timp dorința iubirii eterne, cât și faptul că acesta va căuta iubirea oriunde s-ar duce.

          Partea a doua alcăuită din ultimile 4 versuri exprimă ideea că iubirea nu dispare, ci trece într-un alt plan, al creației, al unei lumi imaginare, deoarece îndrăgostitul este în stare să transforme tot ce îl înconjoară. Astfel, iubirea își păstrează puritatea și forța printr-o continuă regenerare: „și atunci mă apropri de pietre și tac, iau cuvintele și le înec în mare. Șuier luna și o răsar, și o prefac într-o dragoste mare”.  Metafora din ultimul vers sugerează elanul zborului interior, înălțarea sufletului spre extazul iubirii și teama de deziluzie, aceasta din urma fiind exprimată prin lipsa de consistență a norilor. Starea interioară a îndrăgostitului este disperarea că iubita îi va părea, în curând, o străină - "că ai să te ascunzi într-un ochi străin". Amărăciunea care îl va cuprinde este exprimată prin metafora sugestivă a frunzei de pelin, ce va închide definitiv în el speranța iubirii - "o să se-nchidă cu-o frunză de pelin".

    În al doilea rând, textul este liric, deoarece eul liric  îşi face simţită prezența prin puternica trăire exprimată prin verbe la prezent, al căror sens potențează sentimentul de dragoste interiorizat: "mă apropii de pietre și tac", "iau cuvintele și le-nec în mare", "șuier luna și o răsar și o prefac".Eul liric își face simțită prezența prin pronumele de persoana I :,,mi,mă” și de persoana a2a:,,ta,te”.
   În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic folosit,care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. 

          Întreaga poezie cuprinde atât elementele terestre: „toamna”, „mare”, cât și elementele cosmice: „norul”, „luna”, eul liric pendulând între cele două spații.

          Între elemtele planului natural întâlnim și pe cele fundamentale Universului: „pământul”, „apa”, „aerul” și „focul” care în poezie ne sunt sugerate de cuvintele: „pietre”, „mare”, „nori”, „luna” Epitetele : ,,aripi ascuțite, ochi străin”,metafora:,, frunza de pelin” subliniază emoția și amarul trăit de autor la gândul pierderii iubitei..

          Pentru a-și exterioriza sentimentele, poetul folosește verbe la toate cele 5 timpuri, formele de viitor exprimă încrederea în persistența sentimentului iubirii ceea ce mai diminuează din tristețea îndrăgostitului.

          Din punct de vedere al versificației observăm că prima strofă formată din șase versuri (sextina) are rima împerecheată, iar cea de-a două strofă care este un catren are rima încrucișat, măsura versurilor este inegală variind de la 7 la 15 silabe.

         În concluzie, poezia,,Emoție de toamnă”este lirică, deoarece prin vocea  eului liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri de dragoste, de iubire, teama că ele vor dispărea în anotimpul toamnei, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze.