1 mai--Armindeni

La 1 Mai românii sărbătoresc "Armindenul", simbol al vegetației care protejează recoltele și animalele, semnifică începutul verii. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației .Rolul Armindenului este apotropaic (superstiția apărării împotriva duhurilor rele), dar ne amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însaă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus. 

                

compunere--Prietenul meu...

În urmă cu doi ani,părinții mi-au făcut o surpriză,oferindu-mi ceva ce-mi doream de mult timp:   un cățeluș!Din cutie se vedeau doi ochișori care licăreau ca niște picături de rouă; mi-a sărit brusc în brațe,de parcă ar fi vrut să mă îmbrățișeze...și de atunci suntem nedespărțiți.  A crescut atât de mare... a trecut timpul,când îl luam în brațe,pentru a pleca la plimbare pe câmpul plin de maci.Acum cred că ar putea să mă ducă el în spinare,dacă nu ar rupe-o la fugă,când vede și simte iarba deasă.În plimbările lungi,abia pot să-l prind din urmă cu bicicleta.Noroc că blana lui  arămie cu nuanțe maronii mă ajută să-l văd ușor.De altfel,este foarte afectuos,plăcându-i să fie mereu mângâiat și alintat. Este însă înțelegător cu mine și așteaptă cuminte sub birou, până-mi termin temele.                                                                                                                                                                                       Deși pare blând,îmi este foarte devotat și,dacă simte vreun pericol,își arată imediat colții.Le  spun  tuturor că este cel mai bun prieten al meu.Îi mărturisesc necazurile,bucuriile,mă sfătuiesc cu el,căutând răspunsuri în privirea lui,îl oblig să-mi asculte muzica preferată,chiar dacă dă semne de nervozitate.Mă întreb ce mi-ar spune,dac-ar vorbi: ar fi mulțumit de prietenia mea,i-ar fi dor de ai lui sau și-ar dori un prieten asemenea lui. Dar îl privesc și-l văd așa cum este:mare,puternic,cu urechile atente,cu blana bogată,cu picioarele bine așezate,dar cu ochii blânzi.... ș-atunci îi spun doar atât: ești prietenul meu adevărat!!!!!!!!

compunere--Despre ouă roșii...

   O legendă spune că, după răstignire, Pilat din Pont a fost chemat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai-marii evreilor. Tocmai în momentul în care vroia să guste dintr-un ou fiert, un soldat intră în sală strigând: "Hristos a înviat!". Sceptic, Pilat, care nu credea în minuni, a spus: "O să învie când se va înroşi oul acesta". Şi oul s-a înroşit în aceeaşi clipă, iar procurătorul, speriat, l-a scăpat din mână. De atunci, se zice că a rămas obiceiul ciocnitului ouălor roşii.

    O altă legendă spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roșii.
    O altă poveste afirmă că Sf.Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce.
    Altă legendă afirmă că, după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saducei și rabinii farisei au făcut un ospăț de bucurie. Unul dintre ei a spus:- Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus. Nici nu și-a terminat acela spusele și ouale s-au și făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.

     Roșu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei și bucuriei de viață.

    Ornamentica ouălelor decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de muncă) și religioase. Astfel, numai în ornamentarea geometrică deosebim simboluri și semnificații precum:

linia dreapta verticală = viața

linia dreaptă orizontală = moartea

linia dublă dreaptă = eternitatea

linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea

linia ușor ondulată = apa, purificarea

spirala = timpul, eternitatea

dubla spirală = legătura dintre viață și moarte.

     În ceea ce privește ciocnitul ouălor, acesta se face după reguli precise: persoana mai în vârsta (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cuvintele: "Hristos a înviat", la care se răspunde "Adevărat a înviat",semnifică deschiderea mormântului din care a înviat Hristos.

    

compunere--de PAȘTE...e ADEVĂRAT!!!!!!!!!!

   În fiecare an,odată cu venirea primăverii și apropierea Sfintei Sărbători a PAȘTELUI,aflu că jertfa Mielului se aduce seara ,,deoarece preînchipuie pe Hristos, adevăratul Miel și Păstor de suflete, care se sacrifică de bună voie pentru curățirea de păcate a întregii omeniri”.

   La sfârșitul unei zile din Săptămâna Patimilor urmează seara și apoi noaptea care este simbolul morții, al odihnei pentru refacerea forțelor fizice ale omului. În intervalul dintre zi și noapte se jertfește mielul pascal, care a prefigurat pe Mesia. El se aduce în perioada lunii pline, deoarece lumina astrului de noapte simbolizează divinitatea, iar corpul lunar reprezinta umanitatea lui Hristos. După cum lumina lunii înlătură întunericul și guvernează noaptea, la fel și Hristos luminează pe cei din întuneric și restaurează toată firea. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca Hristos să moară, în timpul lunii pline, ca să înlăture negura păcatelor care cuprinseseră toată lumea.

    Privesc într-o poză un miel și mă uimesc ochii cuminți de copil,i-aș șopti:

          Tu, inimă cuminte, blând miel în soare,
          pe pajiște, sprințar, în primăvara nouă....
          Nu căuta să sorbi lumina din izvoare,
          ci potolește-ți setea cu boabe mici, de rouă....

  În această săptămână încerc să-mi înveselesc puțin sufletul nu numai cu verdele crud al ierbii,al frunzelor firave,dar mai ales cu roșul ouălelor.Oul este considerat simbol al echilibrului, creației, , simbol al vieții și al reînnoirii naturii. O legendă relatează că Maica Domnului,venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu oua lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.Ce trăia Mama privindu-și Fiul umilit,chinuit,știind că acolo,sus,pe cruce își va da sufletul,cerând iertare pentru cei care ÎL iubiseră și apoi L-au osândit la moarte?

   În dimineața primei zile de Paște,înainte de a ciocni primul ou roșu,simt nevoia să mă rog pentru EL, să-l rog să ierte greșelile de odinioară și de astăzi. Îmi spun că această culoare roșie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sângele lui Iisus scurs pentru mântuirea mea,a lumii,iar ciocnitul ouălelor semnifică sacrificiul divinității primordiale.

   E sărbătoarea ÎNVIERII,toți din jur au bucurie în gesturi,în priviri....îmi întorc totuși privirea spre o icoană a Răstignirii și aud lângă mine un glas fericit: Hristos a înviat!...da! e adevărat că A ÎNVIAT!este în sufletele celor ce cred.Răspund cu bucurie,privind înaltul albastru: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

  

poezia--Pe CRUCE de Vasile Voiculescu

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii

Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere.
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

de sărbătoare!!!!!!!!!!!

compunere--de Paște....

                        ,, Cântați cu bucurie acelui Ce-a scăpat

pe om și omenirea de moarte sufletească.
E Paștele! Viața! Hristos a înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!....

  Sunt cuvintele pe care le rostesc în fiecare miez de noapte,privind lumina din palmele-mi tremurânde.,,Veniți să luați LUMINĂ”este îndemnul pe care-l aștept,privind veștmintele albe ale preoților,iar cântecul,,Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând”îl cânt cu glasul înecat de durere și de bucurie; de durere pentru chinurile,umilința îndurată de EL,care a alinat suflete,a mângâiat dureri,a adus speranță,a schimbat destine,a iubit atât de mult,încât i-a adunat pe cei rătăciți și le-a dăruit împărăția vieții veșnice,a dus povara unei cruci,știind că-i va fi lemnul supliciului,și-a privit mama îndurerată și i-a iertat pe toți—buni sau răi--; de bucurie că m-a învățat rugăciunea către ,,Tatăl nostru din ceruri”,că ÎL simt aproape când cad,când plâng,când tristețea mă apasă,ÎL aud prin glasul mamei,cântându-mi,alintându-mă,prin mâna care-mi șterge o lacrimă sau mi se așează protectoare pe umăr,ÎI văd privirea prin fiecare senin al cerului și mai ales CRED în EL...eu știu că                            ,,ADEVĂRAT A ÎNVIAT!!!!!!!

ascultați cântecul florilor și al păsărilor....

să ai o zi de sărbătoare fericită!!!!!!!!!!!!!

poezie de FLORII....

Este o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie

Şi dangăte de clopot în turlele de fer,

Pe Domnul primăverii îl aşteaptă pământul,

Iisus vine cu florile și sălciile-n vad

Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheie vestmântul

Şi-n cale ploconită salcia îi aşterne...

Nu-i lacrimă mai dulce ca aceasta

Din ziua de Florii!

Mă rog cu ochii către soare:

Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,

Dă-mi bucuria ca să-mi pot îndepărta sfiala,

Dă-mi, Doamne, spor la minte

Dă-mi zborul râdunicii peste mări,

Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta!!!!!!

fabula--Papagalul și celelalte păsări

Lăsând a sa colivie, În pădure vru să vie Papagalu-a se plimba; Şi îndată ce ajunse Să judece el se puse Păsările ce cânta. Că deloc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ţine, Filomelei tot zicea. Şi aşa pe orişicare Pasăre mică sau mare El să tacă le făcea. Dar odată supărate, Păsările adunate, Împotriva lui strigând, Merseră ca să vorbească Cu dânsul, şi să-l silească Să cânte ceva, zicând: "Cântă dar tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai: Căci din a ta şuierare, Socotim cu-ncredinţare Că prea minunat glas ai." El atunci stă la-ndoială, Şi prea cu multă sfială Le răspunde c-un cuvânt: "Domnilor! eu râz prea bine De-alţii; iar cât pentru mine, Deloc cântăreţ nu sunt." În opinia mea, scrierea,,Papagalul și celelalte păsări”, de Grigore Alexandrescu este o fabulă, deoarece autorul exprimă alegoric prin intermediul animalelor,păsărilor,plantelor,obiectelor neînsuflețite, acțiuni specifice oamenilor,satirizând defectele acestora și încheindu-se printr-o morală cu conținut educativ. În primul rând, este o opera epică în versuri cu o structură specifică.Astfel, prima parte se povestește o scurtă întâmplare la care iau parte personaje-păsări:un papagal,pasăre de noroc,dar și de ghinion ce simbolizează flecăreala și alte păsări,considerate prevestitoare,mesagere ale cerului, imaginea sufletului liber, asemănate cu destinul.   Acțiunea fabulei este simplă, urmează un singur fir narativ, este liniară și concisă. Putem recunoaște în înlănțuirea evenimentelor schița unui subiect epic. Astfel se  prezintă dorința unui papagal de,, a se plimba”prin pădure,părăsindu-și,,colivia”ce-l lipsea de libertate,loc al singurătății. Din acest moment,personificându-l, devine un critic al păsărilor,,ce cântau”,este un fel greșit de a intra într-o situație care îi este necunoscută: manifestarea păsărilor pe care le vedea pentru prima dată.Le corectează,le ceartă,atribuindu-și rolul de dirijor,observând filomelei-rândunica-adevărate reguli de teorie muzicală.Derutate,,supărate”,păsările tac,își potolesc glasurile,apoi vor să li se exemplifice prin cântecul lui propriu,,cu prea minunatu-i glas”,,șuierare”-o ușoară,subtilă ironie!- cum se cântă.Este o adevărată revoltă păsărească exprimată prin verbe:,,strigând,merseră,să vorbească,să silească,să cânte”,iar vocativul,,împărate”susține strigătul de nemulțumire,de neliniște a vieții obișnuite tulburate acum de un oaspete nedorit.   Răspunsul,monologul- papagalului constituie morala fabulei: are o atitudine de ezitare,din certăreț devine timid,plin de jenă-nu s-a așteptat la o așa cerință,recunoscând printr-un discurs adevărul:,,eu râz de-alții,iar cât despre mine,deloc cântăreț nu sunt”. Prin morală, scriitorul își exprimă dezaprobarea față de papagalul,obligându-l să recunoască adevărul,n-a fost decât un moralist,a criticat pe alții,dar,în final, s-a dovedit un ipocrit.   Principalul mod de expunere este narațiunea, în final apare monologul papagalului,iar vocabularul este simplu. În al doilea rând, opera prezintă un defect omenesc pus pe seama unui papagal,prin intermediul alegoriei, sugerând omul superficial,căruia îi place să dojenească;înțelegem că niciun om nu-i este superior altuia. Autorul își exprimă atitudinea critică față de defectul înfățișat, urmărind îndreptarea acestuia.  În concluzie, ținând cont de argumentele menționate, putem afirma că textul citat este o fabulă.

bujorii...

compunere--De FLORIIIII...

Am intrat într-o grădină plină de flori colorate,parfumate și mi-am spus că parcă aș fi în Raiul visat sau descris în povești,unde citisem că floarea nu este floare în sine, ci oglinda altui suflet sau că

florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult suntem iubiți.  

M-am simțit transformat,aveam o altă stare decât cea normală,e adevărat că veselia  pe care o simțeam  e ca mirosul florilor: ea îmi înalţĂ sufletul.   

Mama îmi spune adeseori că am rămas mic, fiindcă mereu culeg flori – florile iubirii şi pe acestea le ofer celor dragi și la sărbători lui Dumnezeu.   

Se aproprie sărbătoarea FLORIILOR și un preot spunea că nu e deajuns să ,, porţi ” nume de floare,dar să te manifeşti ca o buruiană, nu e deajuns să te numeşti tu însuţi ,, angel ” şi să continui să fii un demon, nu e deajuns să trâmbiţezi că doreşti linişte cuminte tuturor în ”,,bunătatea ta ” şi să perseverezi în a tulbura liniştea celorlalţi… nu e deajuns ce spui , ci trebuie să convingi prin fapte şi-abia atunci se cheamă că înfloresc florile sufletului tău, că-nmuguresc florile gândurilor tale, că ai învăţat,ai desluşit lecţia florilor, daruri de la Dumnezeu…  până atunci, taci, fiindcă şi EL tace, aşteptând să-i ,, vorbeşti ” prin… fapte, vorbele sunt la-ndemâna oricui, nu te mai folosi de ele, nu eşti tu, sunt… vorbe …  

Merg printre straturile pline de flori și am puterea de a le auzi,spunându-mi că noi,oamenii suntem unici, la fel cum sunt și ele,florile- unice, daruri de la Dumnezeu, fărâme de suflet, frumuseţi, tresărind în parfumul iubirii, bunătăţii, iertării, milei, stimei… și-atunci înțeleg cum florile sufletelor noastre înfloresc, atunci când dăruim flori nu doar cu un scop anume, ci, conştientizând că ele, florile sunt frumuseţea sentimentelor pe care dorim să le transmitem, pentru că ni le-a lăsat Creatorul,să ne desfete, ca flori ale  frumuseţii, ale Înţelepciunii…

Cu ocazia acestei mari sărbători am observat că mulţi oameni au nume de flori, doar pentru că… sună bine?.. cred că este o falsă impresie,nu sunt mai interesanţi; oare au habar că floarea e un DAR? Oamenilor le place să fie numiţi : ,, trandafirul galben ”, ,, rose ”, ,, floare de colţ ”, ,,bujorul sălbatic ”, dar se ridică ei oare la Demnitatea de-a purta în văzul lumii pelerina unei flori despre care nu ştiu decât că e frumoasă, atrage atenţia, se… ,, poartă ” … ? se folosesc de frumuseţea florilor, sunt demni de a îmbrăţişa un  nume de floare? Creatorul a lăsat florile, ni le-a dăruit, ca să adauge frumuseţe lumii, să învăţăm de la flori, să înflorim...  Cum să te numeşti  ,,Trandafir ” dacă nu înţelegi măreţia florii,broderia petalelor catifelate ce-au ţâşnit din împletirea mugurilor străjuiţi de Spini şi care ne transmit să fim credincioşi, fideli …  Oare acel om a învăţat ceva din ,,purtarea trandafirului”,i-a desluşit tâlcul?

O floare înfloreşte pentru ea, pentru că aşa există, dar înfloreşte şi pentru oamenii care vin în legătură cu ea. Există o floare care se numeşte ,,Floarea Reginei ” sau ”,,Floare de Colţ ”,creşte pe munte, în locuri la care se ajunge greu,este văzută de puţini oameni,totuşi înfloreşte... Iar când ajunge cineva totuşi la ea,înseamnă că a înflorit  şi pentru acela care o vede şi care o culege. Aşa trebuie să fim şi noi: ceva unic, trebuie să avemşi noi ceva din gingăşia unei flori.

De altfel , florile sunt de mai multe feluri:iată un bujor,plăcut mirositor, parcă ar vrea să spună ceva prin mărimea lui, prin parfumul lui,îl aud:,,să nu fiu ca buruienile, pe care le smulg oamenii, pentru că nu au nevoie de ele, să fiu iubit,oferit, primit”.

 Am auzit corul florilor: am fost create, ca să înmulţim binele!!! Iar noi am fost creați, ca să învăţăm de la flori: să fim curaţi, să fim luminaţi , să ne bucurăm de ceea ce există în lumea!!!

Oameni, să știți:  FLOAREA pe care o priviţi vă vorbeşte prin culorile sale, forma sa, parfumul său, ea îşi deschide drum în voi, pentru a trezi în sufletul vostru forma, parfumul, culoarea căreia îi corespunde!!!

        LA MULȚI ANI!!!!
tuturor celor care poartă nume de floare!!!să aibă zborul unei rândunici,vestind o primăvară veșnică!

flori...

compunere---O fotografie...

  Am găsit într-un album fotografii pe care nu le știam,nu le-am recunoscut,dar una mi-a atras atenția,era chipul unei fete cu aripi de înger.Mi s-a părut ireală,poate era o copie,poate o cumpărase cineva din familie cu ocazia vreunui eveniment.Cine era fata aceasta?Privindu-i forma feței delicată,ușor alungită,mi-a amintit de desenele medievale ale unor ființe ce-și trăiau viața departe de lume,undeva într-un turn,așteptând un prinț pe-un cal alb.Buzele ar fi rostit o chemare sau o rugăminte cuiva aflat în spatele celui ce o urmărea prin aparat.Dar ochii,oglinda sufletului,ce ascundeau,ce taine neștiute,ce gânduri i se amestecau în privirea ușor umezită de lacrimile abia șterse?Aș fi vrut să pătrund ca printr-un tunel prin fruntea frumos arcuită,locul nobleței sufletului,vulnerabil, unde se găsesc cutiuțele amintirilor,secretelor.
  Era o fotografie de portret ce a vrut să exprime interacțiunea între fotograf și fată,între ei a fost o comunicare, o poveste, prin intermediul privirii ea-i transmite emoțiile,sentimentele,ar vrea să-i destăinuie trăirile,dar nu-ndrăznește.Unghiul de la nivelul privirii o plasează la egalitate cu cel care o urmărește prin obiectiv,de aceea i-a surprins o aură de neliniște,de neîncredere,
  Lumina este accentuată în jurul aripilor pe care un înger i le-a dăruit pentru o clipă,fundalul este  cenușiu,nuanța amintirilor,a arderilor trăite cândva,a focului stins?din inima tristă,ce dorește o purificare.Oare de aceea este lângă ea îngerul?
  Planul detaliu,gros-plan,al fotografiei i-a redat naturalețea chipului frumos încadrat de părul așezat pe umerii gingași.
  Privind-o,îmi veneau în minte versurile rostite de Romeo sub balconul iubitei:
            ,,E ea, domniţa mea, iubirea mea !

O, dac-ar ști că este !
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând

Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.”
   
             ,,E ea, domnița mea, iubirea mea !
O, dac-ar ști că este !
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.”

basmul--Pasărea măiastră de Petre Ispirescu

(citește-o...este interesantă...)

   Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiune implicând supranaturalul și supusă unor acțiuni convenționale, care înfățișează parcurgerea unui drum al dreptății de către erou. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui. Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate.

Petre Ispirescu și-a câștigat faima de scriitor care a ascultat și a cules basme.,,Pasărea măiastră” este o creație complexă care depășește modelul basmului tradițional printr-o serie de elemente ce evidențiază originalitatea scriitorului.

Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea. Narațiunea este dramatizată prin dialoguri, are ritm rapid, realizat prin reducerea descrierilor. Dialogul are o dubla funcție, ca în teatru: susține evoluția acțiunii și caracterizarea personajelor.                                                                                                                       Tema basmului este triumfului binelui asupra răului. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, călătoria, ruperea unui blestem, aflarea locului de unde poate fi găsită pasărea,vindecarea,travestiul fiului cel mic, demascarea fraților,pedeapsa, căsătoria.

   Acțiunea se desfășoară linear până la un punct,când ciobanul-fiul cel mic se întoarce în timp și povestește cum a luat de la zmei pasărea măiastră. Coordonatele acțiunii sunt vagi, prin neprecizarea timpului și al spațiului,bănuim un timp al credinței:, A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori. Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o monastire de care să se ducă pomină.”Intervine ca în legende zădărnicia muncii meșterilor: surparea turnului,simbol al veșniciei cerului,al lui Dumnezeu.Asemenea meșterului Manole, împăratul are un vis,,în a treia noapte”,timp al adevărului,când i se dezvăluie misterul surpării,,  dacă va aduce cineva pasărea măiastră de pe tărâmul celălalt şi să-i aşeze cuibul în turn”-pasărea este o entitate supranaturală de pe alt tărâm,plină de lumină,înzestrată cu puteri magice,cu un cântec deosebit.      Fuziunea dintre real si fabulos se realizează pe parcursul basmului. Destoinicia fiilor plecați în căutarea păsării este probată mai întâi de un vulpoi,animal înzestrat cu darul vorbirii,ce-și poartă un blestem,le cere pe rând mâncare și băutură.Vulpoiul este aici un ghid înțelept,cu puteri magice ce-i transformă pe cei doi fii în stane de piatră, ca pedeapsă a indiferenței. Mezinul pleacă,deși tatăl se împotrivește,pierduse deja doi fii,trece proba impusă de vulpoi,este generos,îi dă acestuia din mâncarea sa,băutură.Acesta este un drum al cunoașterii,al dărniciei.

   Povestea prezintă,fără a marca un timp, aducerea păsării măiastre  de cei doi fii apăruți parcă din neant,turnul nu se mai surpă,oamenii sunt fascinați de înfățișarea păsării,dar aceasta nu cântă,mister nelămurit.Odată cu cei doi fii apare ,,o roabă” devenită ,,găinăreasă”,care-i aduce împăratului o veste: pasărea a cântat ,când în biserică a intrat un cioban.Este un moment de tensiune al basmului: ciobanul este căutat de cei doi fii și de împărat,toți vor dezlegarea misterului.

   Față-n față cei doi: tată și fiu,,nu ştiu ce simţi în inimă când îl văzu aşa de tânăr, blând, smerit şi cu boiul de voinic”,tatăl își recunoaște propriul fiu,cel mic.A doua zi,după o noapte de așteptare pentru amândoi,,ciobanul”îi povestește despre plecarea lui de la casa părintească,întâlnirea cu un vulpoi,cina cu acesta,descoperirea blestemului prin care trecuse,devenind om datorită generozității,iar ca recunoștință îl însoțește în căutarea păsării.Hotarul dintre lumea reală și tărâmul zmeilor este locul marilor încercări.(Băiatul nu-și descoperă identitatea,deși își iubește părintele,greutățile prin care trecuse îl maturizase,îl făcuseră înțelept,povestește ca despre un străin trecut prin încercări.)Descrierea Tărâmului zmeilor este de o frumusețe ireală,plină de strălucire și încântare.Sunt întâmpinați de o fată frumoasă- descrisă ca o ființă nepământeană și totuși de care se simte atras,,cu chipul ca de zahăr...frumoasă,frumoasă”,comparația și repetiția ascund admirația pentru fată.Comportamentul zmeului seamănă destul de mult cu cel uman,are case, îi place bogăția,strălucirea,este atras de frumusețea unei fete,pe care o răpește de pe pământ,luptă.Fata îi explică secretele prin care îi poate înfrunta pe zmeii care au pasărea măiastră,mai ales cum poate supune un cal de-al zmeilor.Povestind,împăratul înțelege că,, ciobanul” este fiul cel mic,iar ,,găinăreasa”este fata adusă de pe tărâmul zmeilor și că pasărea cânta,recunoscându-l.Îi este recunoscător celui ce l-a însoțit ca un adevărat prieten,i-a transformat în stane de piatră pe zmeii urmăritori,regretă că a fost nevoit să dea zmeilor calul năzdrăvan. La rugămintea lui,frații împietriți sunt transformați în oameni,dar își arată invidia și răutatea(asemenea fraților lui Prâslea),când îi taie picioarele,care-i asigurau relația cu lumea exterioară,libertatea de mișcare.Prin întâlnirea cu un orb ce a pierdut lumina cunoașterii,calea, vor ajunge să se vindece cu sângele ,,scorpiei”,vietate fantastică,dar cu sânge miraculos.La rândul ei,fata povestește cum a ajuns umilită de cei doi frați și dovedește adevărul spuselor arătând mărul care ascundea bogățiile zmeilor.În final,dreptatea divină intervine,iar cei doi fraţi sunt pedepsiţi,fuseseră transformați în pietre și tot câte o piatră îi va pedepsi, fiul cel mic se însoară cu fata cea mică şi-i urmează tatălui său la domnie. .

 Fiul cel mic este un personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de el se constituie forţe ale binelui: împăratul, vulpoiul, calul, fata,orbul. Personajele care reprezintă forţele răului sunt adversarii fiului: fraţii invidioşi, (care îi doresc pieirea, pentru a se lăuda cu izbânda) şi zmeii, personajele fantastice, care trăiesc într-o lume ce funcţionează după legi proprii, sunt pedepsiţi întotdeauna. Întâmplările se petrec pe două tărâmuri diferite:într-o împărăție oarecare și pe tărâmul zmeilor.Fiul cel mic este cel de-al treilea fiu al împăratului, fiind un personaj complex:este modest, inteligent, are un acut simț al anticipației, este viteaz, curajos, consecvent, cinstit, generos. Acestor trăsături obișnuite li se adaugă cele fantastice: are o forță fizică impresionantă: se luptă cu zmeii, omoară scorpia,îi redă vederea orbului,își vindecă picioarele cu sângele scorpiei,este ajutat de vulpoiul-om,de orb,iar fata  transformă palatul într-un măr,vulpoiul este un tânăr blestemat,dar cu puterea de a transforma omul în piatră.

    Interesant este că niciun personaj nu are nume propriu: fiul cel mic este neînsemnat în familie-al treilea,calitățile se dezvăluie pe parcurs prin iubire,devotament,bunătate,înțelepciune,curaj,acceptă ajutorul altor personaje necunoscute în care are încredere,are și puteri supranaturale,dobândite prin trecerea unor probe de viață..

   Textul se remarcă prin registrul oral, popular al narațiunii, susținut de formulele adresării directe, termeni și expresii populare.

   

1 aprilie --ziua păcălelilor

        (A păcăli=a înşela, a amăgi, a trage pe sfoară)

Azi e zi de păcăleală,
De glume şi zăpăceală.
Însă omul bun de-i păcălit,
Greu a doua oară-i amăgit.

Ai grijă omule, pe cine crezi
Că nu-i adevărat chiar tot ce vezi,
Să nu mai păcălim omul curat,
Că toate ni se-ntorc multiplicat.

Tu poţi să te distrezi şi să glumeşti,
Să râzi de omul drag care-l iubeşti,
Apoi te păcăleşte un alt om mai rău,
Şi te întorci spăşit la cuibul tău.

Căci toate le păţim în viaţă,
Din păcăleli luăm povaţă,
Că nu tot ce-auzim e-adevărat,
Si nici tot ce-i frumos e şi curat...

Dar dragi prieteni, astăzi ne distrăm.
Ne păcălim, zâmbim şi ne-amuzăm,
Căci ce-ar mai fi frumos în astă viaţă,
Fără un zâmbet şi-o sărbătoare-n casă?