marți, 27 decembrie 2016

ANUL NOU!!!!!!!!!!!!!!

Imagini pentru imagini de anul nou 2017Vechiul an s-a sfârșit! Prima zi a Noului An este ziua de naştere a fiecărui om,care-și dorește să lase trecutul să se risipească singur. Anul Nou a pus stăpânire pe orologiul Timpului.Jurnalul fiecărui om  simte că  i se va scrie o pagină nouă.  Vorbele noului an au sensuri noi, optimiste. Se va  deschide o carte nouă a unui început plin de speranță.
Bine-ai venit, An nou!...
Bine-ai venit...
  

câmpia ...iarna...

Imagine similară

compunere--Câmpia....iarna

                                                                                                                                                                          Amurgul punea o umbră albăstrie pe neclintitele întinderi de omăt ale câmpiei. Umbrele se întind pe pământ cu o magică frumusețe,sunt asemenea unor fantome ce coboară de sus,din neant și se pregătesc să cutreiere pământul.Câmpia doarme și visează  la aventura  rece  a  albului. Cu pași gigantici troienele cernute cutreieră  fața  netedă cu sclipiri argintii a pământului.E liniște,doar în adâncuri parcă se aude un oftat ,sunt semințele puse de toamnă și care-n primăvară vor decora  cu verde  întinsul...sunt rădăcinile amorțite ce vor scormoni pământul,ridicând sevele clocotitoare.Și pe-ntinderea pustie din loc în loc un petec ușor scormonit de fuga vreunui iepure speriat de propria umbră.Departe copacii rari și ninși par de cristal,foșnind cu glas de gheață.În noapte,pe cerul neclintit stelele par ochi înghețați,stranii ai ființelor din alte lumi.Luna se ridică mândră și rotundă ca o stăpână a albului-alb. Vâslind, un corb negru se lasă încet pe albul câmpiei,atras de lumină rece a cerului,fără a-ndrăzni să deschidă pliscul.Frig,noapte,zăpadă,tăcere.Pământul răbdător așteaptă dimineața cu speranța unui răsărit auriu pe seninul dorit.Și-atunci câmpia  își va arăta albul imaculat ca pe-o podoabă și va aștepta urma pașilor vreunui om dornic de a culege un ghiocel ascuns de omăt.Vântul de aseară, ce spulbera zăpada câmpiei și vuia nemilos,se domolise și dansa ușor printre fulgii poposiți  pe pământul golit de podoabele verzi de odinioară.Doar crengile din depărtare își înălțau brațele goale,rugându-se pentru a nu fi trimise pustiului.Câmpia însă doarme liniștită,se odihnește pregătind flori de marmură ce vor deveni  ghiocei și viorele,brebenei și toporași,așteptând oamenii să-i răscolească adâncul.



sâmbătă, 24 decembrie 2016

o,ce veste minunată.....

Imagini pentru felicitari de craciun

de CRĂCIUN!!!!!!!!!!!!

Adâncă-i noaptea, orele profunde..e ceas de taină și-ntreb în șoaptă fiece stea din cerul aburind de ceață: -Tu ești? și steaua fuge și se-ascunde. Mă-ntorc spre lună  cu  dor și-o-ntreb,iar ea-și- ntoarce fața spre Univers.O umbră văd și o ascult, în cuvânt și-n ochii lui Iisus e numai pace. Întreb: -Tu ești? iar umbra-mi răspunde: -SUNT! și îmi zâmbește ca un crin deschis.Întregul cer este deschis deasupra frunții mele,îi strâng pulberea de-argint și-o-mprăștii în  bradul cu daruri și lumini.
                                               Lerui, Doamne, Ler - au pornit să colinde îngerii prin cer!!!!!!!!







de CRĂCIUN!!!!!!!!!!!!!

Imagini pentru imagini de craciun cu îngeri

miercuri, 21 decembrie 2016

Solstițiul de iarnă

Imagine similarăNoaptea cea mai lungă vine la schimb, 
cu un ochi de
ceață și de lună albastră. Aerul îngheață!
Calc pe zăpadă și spun: da, e albastră.
Mă uit la lună și spun: o să apună curând.
N-am văzut de nicăieri o lună mai mare!
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăjile străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.
Ninge ușor
din aripi rupte de îngeri....
Iarna ne dăruie zbor.
E noaptea lungă a solstițiului de iarnă
privesc cerul și mă-mpac:e iarnă...iarnăăă....

marți, 20 decembrie 2016

compunere--Viitorul meu!?!?!!!!!!!!!!

Fotografia de profil a lui Alin FatuDe câteva zile,nu știu de ce, mă tot întreb ce vreau să fac cu viaţa mea, pe ce să mă axez, ce voi alege, ce meserie mi-ar plăcea să am,cui să cer sfatul. Sunt sigur că există mulţi adolescenți în aceeaşi situaţie. Am văzut filme în care existau persoane care au ştiut încă din copilărie ce vor să devină, iar alţii care s-au hotărât în ultimul moment,când au terminat liceul. Totuşi, cum să iei această decizie? Mai ales că sunt multe influențe din familie și din afara ei:părinții mă susțin în dorința mea de a practica tenisul,bunicii mă văd într-o carieră de:arhitect,medic-poate îi voi vindeca la bătrânețe,o mătușă îmi șoptește că nici profesor n-ar fi rău.Eu însă mă întreb:ce se întâmplă dacă nu mi-am găsit încă vocaţia, dacă nu mi-am stabilit clar drumul pe care vreau să-l urmez? sau poate acel vis pe care îl am încă din copilărie se dovedeşte a nu fi cea mai bună soluţie, pe care aș putea-o alege. Cât de mult contează să îmi aleg profesia ideală? Ar fi mai bine să-mi urmez visul de fi un bun tenismen, pentru că îmi place, pentru că m-am văzut în acestă postură de ani buni şi mi-ar fi greu să renunţ din dorinţa de a fi altfel, din ambiţie asociată şi cu un gram de teribilism, deşi ştiu că este o cale lungă şi grea, până să reuşesc-- mi se pare acum imposibilă? Sau să caut o altă cale, mai simplă, legată tot de ceva ce place altora, dar care m-ar condamna să îmi abandonez visul şi să-mi pierd orice drept asupra lui, rămânând doar cu amintirea? Oricum aș face, pierd ceva şi câştig altceva… deci cum să iau o decizie la această vârstă? Trebuie să merg pe calea care-mi place, să mi se potrivească, ca în final să am satisfacţii cu privire la profesie şi la drumul ales în viaţă. Dar cum fac asta? De unde ştiu că e bine?E ca un joc de-a baba oarba, e o alegere făcută din instinct. Nu am de unde să ştiu ce îmi rezervă viitorul. Pot doar să fiu inspirat sau nu, să am sau nu noroc. Aşa că…ce aleg?Răspunsul meu este așa de hotărât acum,că toate gândurile,întrebările nu mi se par chiar un joc:eu vreau să devin un mare tenismen al țării mele;voi munci din toate puterile mele,voi fi conștiincios,voi fi serios!(un singur gând mă neliniștește:participând la multe competiții,nu voi fi mereu la școală ca toți colegii mei,dar mă voi strădui-promit!!!!)

luni, 19 decembrie 2016

compunere--Vis de Crăciun

E iarnă din nou, și totul doarme sub geana nopții, doar lemnul uscat pe care l-am aruncat mai înainte-n sobă, încă zugravește pe pereți fantasme de basm, stârnindu-mi în suflet amintiri cu nopți înstelate, cu țurțuri de gheață pe la geamurile înălbite de frig și cu povestea mamei : poveste cu un staul, cu îngeri si cu un prunc născut pentru Lume. Mirosea a cetină și vocea mamei este așa  de caldă....cântecul șoptit:,,astăzi s-a născut Hristos,Mesia cel luminos”....m-a adormit și-n aburii somnului se făcea că s-a dechis o poartă,scârțâind ușor și un moș bătrân,bătrân m-a luat de mână și m-a dus undeva într-un loc puțin luminat,unde un prunc zâmbea,iar niște regi în straie bogate,strălucitoare stăteau în genunchi cu capetele plecate,iar în mâini aveau daruri de preț.Era cald și totul liniștit,iar de undeva de sus se auzeau voci armonioase,un cor al îngerilor.Era fascinant,iar eu aveam ochii plini de încântare,am întins mâna spre prunc și-am simțit o adiere de vânt,am fost potopit de petale albe și purtat într-o grădină unde oameni în straie albe cântau,mulțumind unei stele de pe cer.Apoi m-am ascuns,când am auzit zăngănit de arme și pași grei de soldați și țipetele oamenilor și mai ales plânsete de copii.Și din nou m-am simțit purtat de o furtună, până undeva pe un drum unde un om purta o cruce enormă pe umăr și plângea cu lacrimi de sânge...și-a ajuns sus...sus,luat de aripi albe și....m-am trezit.În cameră mirosea a brad verde,iar din vârful lui parcă-mi clipea,zâmbind un înger...semăna cu pruncul din somn.I-am mulțumit pentru visul de noapte.Este Crăciunul .... toți oamenii sunt mai apropiaţi,mai fericiți,au în suflete icoane și bucurii...iar moșul bătrân,bătrân mi-a adus în dar o zi minunată...


vine moșul....

Imagine similară

compunere--Pomul de Crăciun....

Seara în care împodobeşti bradul e ca o poveste. În casă e cald şi miroase frumos a verde. Mama trebăluieşte de zor şi privește casa cu zâmbetul bun ca de obicei, tata e puţin emoţionat, puţin stângaci şi nerăbdător,el împreună cu copiii,a fost în locul de unde se aleg brazii ce vor împodobi sărbătorile,iar acum vrea să -și vadă familia primind vestea cea mare a nașterii lui Iisus. În cutii, globuleţele colorate sclipesc cu ochi colorați, iar când le atingi între ele, din greşeală sau intenţionat, scot un clinchet cristalin, ca al clopoţeilor. Le punem  în brad și ne învârtim ca într-o horă; ca să iasă bine culorile, cineva puţin nemulţumit, mai ia unul de colo şi îl pune mai sus sau mai jos,. Nu toate globurile sunt rotunde, unele au formă de steluţă, altele de brăduţ, altele de animăluţe. Apoi se pun  bomboane şi clopoţei,și artificii. Beteala- drumul spiridușilor şi beculeţe vin la sfârşit, după ce s-a pus îngerașul alb în vârf.E ca-n basmul acela cu o crăiasă din ținutul alb,cu daruri,cu zăpadă,cu reni,sănii. Instalaţia luminoasă va merge ca un semnal pentru Moșul cel așteptat,iar umbrele colorate care apar pe pereţi şi pe perdea sunt  tablouri  din basmele iernii.
Din când în când pe fiecare îl fulgeră întrebarea :dar dacă nu vine?... trebuie să vină!... și așa adormi şi visezi că a venit Moşul şi că stai de vorbă cu el,iar renii cuminți la fereastră își scutură clopoțeii ca-ntr-un colind vechi.E Crăciunul și odată cu el cerul trimite o veste minunată,iar florile dalbe încălzesc sufletele....

joi, 15 decembrie 2016

Fetița pădurarului de Nicolae Toniza

Imagini pentru fetiţa pădurarului de tonitza

tabloul--Fetița pădurarului--Nicolae Toniza

Nicolae Toniza„pictorul copiilor”, reflectă un cult al frumosului, o artă înţeleasă ca expresie a permanenţei valorilor spirituale. Apariţia copilului în câmpul vizual al lui Tonitza este legată de naşterea propriilor copii.                                                                                                                                                                            Privesc tabloul și observ chipul suav şi inocent pictat în tonalităţi calde,mă  frapează sunt ochii, deosebit de expresivi. Chipul neștiutor al tainelor lumii este pictat în tonalități calde și fragede,pe fondul tabloului de galben ce dă senzația de căldură și intimitate într-o zi plină de soare și de  verdele închis al frunzelor ce  realizează un efect de liniște, bună dispoziție, relaxare, meditație, echilibru, siguranță,este culoarea speranței.Locul ales de pictor este sub o creangă de stejar,pentru că acolo fetița nu se va lăsa doborâtă de soartă,știe că arborele semnifică continuitatea vieții.A privit femeile din jur ,le-a imitat ,legându-și o maramă copilărească,ca să-și exprime ca și ele seriozitatea,dar mai ales să-și arate podoaba părului negru împletit în cozi mândre și bogate, vin să adauge cu grație această apariție discretă. Tușele feței se topesc sub calmul cromatic, dar ceea ce frapează sunt ochii, de un negru atât de misterios, încât simplul portret de copil pare prea puțin pentru o astfel de compoziție accentuată în jurul unui singur punct de focalizare. Astfel cade asupra privirii acel accent expresiv și totuși timid,ce subliniază totodată starea și sufletul copilului, dar poate și mai mult exaltarea spirituală pe care o simțea pictorul. Așa cum Da Vinci se autoportretiza în multitudinea de chipuri pe care le crea, așa și Tonitza se privea pe sine prin ochii copiilor pictați cu atâta grijă și zvăpăiere sufletească.Sufletul este concentrat desigur în ochii deosebit de expresivi, a căror lumină interioară reflectă și vibrează în întreaga compoziție. Ei acaparează o bună parte a chipului, se contopesc cu genele și sprâncenele, ce se topesc sub căldura acelui negru intens, amintind de o apariție nepământeană, ca de luceafăr. În aceeași manieră inefabilă de semitransparență, sprâncenele,nasul și buzele roșii sunt numai menționate, impresia fiind subordonată și topită de înflăcărarea unei priviri pătrunzătoare.Rochia copilărească ,de culoare roșie captează atenția, simbolizează căldura, foc, pasiune, entuziasm,este culoarea copilăriei,iar manșetele albe,dantelate arată cochetăria feminină.Este o fată abia ieșită din copilărie,ca o zână din povești,delicată,suavă,așteptând  cuminte cu mâinile linștite să i se împlinească un vis știut numai de ea.Este așezată în mijlocul tabloului și nu este singură,pentru că mii de gânduri și vise îi dau târcoale,făcând-o să viseze,acolo în mijlocul naturii,unde se simte ZÂNA ZÂNELOR....

marți, 13 decembrie 2016

miraj....

Imagini pentru imagini fum de iarnă

poezia--Miraj de iarnă de A.E.Baconsky


Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.
Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Și parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.
(între vis și realitate)
Poezia ,,Miraj de iarnă”  emoționează prin felul  în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, sentimentele de dor, de iubire apelând la un limbaj artistic. Poezia  este un text liric, pe tema iubirii, punând în lumină dorul copleșitor, exprimat prin elementele naturale în care-o regăsește pe iubită.

            În primul rând, monologul îndrăgostitului se oprește din căutări,,aicea”, într-un loc,un popas unde ,,totul seamănă cu tine”,unde o poate regăsi în fiecare detaliu.Îi este dor și mărturisește glumind că-i caută ,,poate”potriviri,similitudini în florile zăpezilor ,,diamantine”strălucitoare sau în cântecul vrăjit ,,de flaut”al mestecenilor reînnoitori de viață. Dansul privirilor în natură  admiră brazii,,copleșiți de nea”comparați cu,,crini”regali,puri și inocenți,imagini vizuale de basm. Îndrăgostitul plin de sensibilitate se vede ca într-un  spectacol al vrăjii-,,ca o plantă suitoare”- dorul o caută oriunde,și-o imaginează  întrupându-se,, în șarpele de fum ce suie lin”, metaforă a iluziei morții și a învierii,risipite,alinate,înviorate de mistuirea sufletului . 
            În al doilea rând, iubita visată în aburii  de,,flori”ai întunericului-ceața- i-a împrumutat nopții magice ,,ochii”care-l privește,iar el se simte adorat.Personificarea nopții ca o  iubită dorită,asociată subconștientului,visării este o prezență constantă, și nu o revelație spontană.În penultima strofă, interjecția,, o” accentuează o altă stare a eului  liric :este gândirea în ,,ceas de taină”, timpul nu mai există,spiritul hoinărește  într-o lume ireală a purității ,se simte inundat ,bântuit de,,pădurea”-metaforă a freneziei,spaimelor,loc al durerii,al dorințelor.În final realitatea este văzută cu tristețe:,,sunt numai eu”cu propriile  trăiri,iar ea,iubirea  a pierit ca fumul,ca vântul,ca ceața,ca un abur,Este atâta durere în,, inima cu dorul ei fierbinte”,încât poate topi răceala,distanța,imposibilitatea la reîntoarcerea clipelor fericirii.
             În concluzie, poezia este o confesiune,o meditație despre iubire și existență ,o metaforă a iubirii spiritualizate a celuia pentru care dragostea este dureros de dulce ,pură, nostalgică, iar iubita este dorită. 
          Versurile sunt scurte și uniforme, toate au 11 silabe, rima este încrucișată ceea ce conferă versurilor o sonoritate melodioasă, înaltă care sugerează pasiunea ființei în consonanță cu natura.

            

luni, 12 decembrie 2016

poezia--Înserare de Șt.O.Iosif

                                                                                                                                                                   S-a înserat.Ușor se-nalță fumul 
De prin ogeaguri către bolta vasta,
Domol coboară turma de pe coasta,
Umplând cu larma de talange drumul.
Blând, florile, în liniștea lor casta,
Iși dăruiesc văzduhului parfumul,
Și noaptea-și cerne peste toate scrumul...
Ici-colo numai licăre-o fereastră...
Un clopot plânge-o clipa, si-apoi tace...
Luceafărul în alba-i strălucire
Răsare sus... Și-atâta sfânta pace
Domnește-acuma peste-ntreaga fire,
Ca sufletul aripile-și desface
Ca sa se piardă în nemărginire...

Poezia debutează prin constatarea poetului,fin observator al naturii; este fascinat de momentul zilei-înserarea.  Sensurile etimologice ale cuvântului sugerează dispariţia luminii sângerânde a soarelui care moare în negura nopţii.
Totodată, această moarte a unui timp şi a unui spaţiu vesteşte alt timp şi alt spa­ţiu ce vor lua locul celor vechi.Înserarea simbolizează şi frumuseţea nostalgică a declinului şi a trecutului, este imaginea şi ceasul me­lancoliei şi nostalgiei.

  Această poezie este o opera lirică, creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia  este un text liric, pe tema naturii.
       Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului. Poezia se constituie într-o descriere lirică a momentului liniștii,a păcii. Privirea poetului urmărește  fumul purificator,ce va alunga spiritele nopții,ale întunericului,ca un omagiu adus divinității,înălțat din ,,ogeagurile”,hornurile caselor către cerul ,sufletul Universului,al aspirațiilor,al divinului.Sentimentul de liniște este completat de cuvântul,,domol”-adverb al stării de împăcare, de domolire a zilei  pline de tumult.Este momentul coborârii turmelor,,de pe coastă”,al întoarcerii  din înaltul naturii ,momentul când în liniștea atmosferei se aude ,,larma de talange”,un cântec de vestire a existenței vieții.Privirea omului se întoarce spre pământul –paradis plin de armonie și puritate oferită de ,,florile”ce se dăruiesc zărilor ce vor deveni întuneric,își oferă ,,parfumul”,imagine olfactivă,îmbietoare pentru momentul magic,când prin sita nopții vor primi ,,scrumul”-cenușa cu puterea sacră a fertilității.Se vede ,,ici-colo”lumina ferestrelor caselor  ce ascund viața,se-aude plânsul de-o clipă a clopotului ,,și-apoi tace”lăsând să domnească armonia între cer și pământ.Și cum sunetul se-nalță,,sus” ,pe cer în lumina purității divine răsare luceafărul,mesagerul solar,steaua magilor. Aripile îngerești ale păcii,ale liniștii aduc cu sine o stare neobișnuită omului, un apogeu al sublimului.                                                       Un alt argument îl reprezintă exprimarea directă a sentimentului de liniște prin construcția aparent simplă, dar plină de semnificații a textului.Există un câmp lexical al stării de pace a naturii în momentul înserării:ușor,domol,blând,tace,pace. Numai iubind natura,omul  se poate apropia de universul naturii, o poate cunoaște. Utilizarea imaginilor auditive și vizuale,a rimelor diverse în construcția versurilor creează o cursivitate deosebită a discursului liric și sporește caracterul descriptiv al poeziei.
       În concluzie, prin argumentele dezvoltate mai sus, am arătat că poezia citată aparține genului liric.





duminică, 11 decembrie 2016

compunere--O vizită la Grădina zoologică

Orice om,dacă are suflet de copil, nu are cum să nu se bucure de o vizită la Grădina zoologică, de toate animalele,păsările și de zâmbetele calde,prietenoase pe care oricine  le poate  vedea întipărite  pe fețe. Mi s-a spus  că ar fi bine sa nu vizitezi animalele imediat după ce au mâncat, pentru că atunci au obiceiul să se odihnească – și o fac de cele mai multe ori la umbră, ascunse în cuști. Astfel, maimuțele nu se joacă nebunatice, năstrușnice,sunt somnoroase,leneșe.                   
Se pot încerca  și câteva senzații ,,tari”:o vizită la  familia leilor: cușca lor este transparentă, astfel încât  există sentimentul ca te afli chiar lângă ei,sunt ca într-o curte regală.
Văd multe animale care trăiesc în luxuriantele păduri tropicale amenajate: elefanții inteligenți cu abilități  de a învăța noi lucruri,îi  privesc cum își fac baia de dimineață,sunt mari,enormi,greoi,dar au o delicatețe,o ușurință de a se mișca,încât parcă  se supun unui ritual.Departe,hipopotamilor nu li se vede decât spinările enorme în apa noroioasă.E liniște și dintr-odată  o armată de babuini năvălesc pe malul apei aplaudându-i.Se bucură de libertate,de verdele copacilor,se joacă asemenea copiilor fără griji.Mai departe trăiesc în habitatul lor bine amenajat șacali și manguste, lemuri care vin lângă oameni, vulpi zburătoare - un fel de lilieci, dar mai mari. Urangutanii, blânzi se leagănă agale de crengile arborilor din împrejurimi.Toți ochii îi privesc cu admirație și gândul zboară către King Kong din film,cel îndrăgostit de o fată frumoasă,blondă.La soare se ,,bronzează” broaștele țestoase gigant, în alte ape calde se fugăresc dragoni de Komodo, crocodili fioroși și printre ei diverse specii de șerpi.Într-un copac fără frunze o pumă urmărește nepăsătoare,iar Baghera –pantera neagră rămâne înțeleapta junglei.Pe alei trec în curse poneii cu coamele fluturânde.Dar atenția  este atrasă de tigrul siberian alb,un exemplar superb,cu ținută regală,mândră,iar privirea pătrunzătoare pare că aduce imagini din timpuri vechi,vechi. Rinocerul alb, mandrilul, maimuțele Proboscis, ursul malaezian,urșii panda,girafe,cămile,lame,canguri,hiene sunt privite cu multă curiozitate, bine întreținute și puse în evidență în habitatul natural amenajat. Parcul cu păsări este ultima atracție,este atâta culoare și note muzicale,că dă impresia unui început de spectacol muzical.În finalul vizitei mulți vizitatori cântă și aplaudă o familie de urși polari –este o aniversarea ,dar și apariția unui bebeluș-un ursuleț alb,mângâiat de o mamă grijulie.
Am vizitat,m-am încântat,dar undeva în suflet simt o tristețe apăsătoare...de ce?m-am simțit ca micul Mowgli...dar mă întreb:cum ar fi fost toate animalele acestea în LIBERTATEA  ADEVĂRATĂ.....


vineri, 9 decembrie 2016

compunere--Iarna la malul mării


Valuri mari, care depășesc statura unui om lovesc fără milă malurile litoralului. În liniștea plajei pustii, departe de vacarmul obișnuit al orașului de la Marea Neagră, marea agitată scoate sunete puternice. Parcă ar fi niște  tobe uriașe care sunt lovite necontenit. Mișcarea de du-te-vino a valurilor, atât de calmă și caldă altădată, acum, iarna, este tulburătoare. Marea pare o fiară dezlănțuită care mușcă neîncetat din nisipul fin al malului. Se zbate, zbiară, după care se retrage la fel de furioasă în larg,undeva la orizont. Apoi se reîntoarce mai nervoasă și mai șuierătoare, aducând totodată  curenții din nordul cel înghețat.

Privirea mi-e atrasă de digul înalt,cenușiu de piatră. Apa rece înspumată, adusă din largul mării agitate, se rostogolește,vrând parcă să ia în stăpânire țărmul.Șuieratul apei se unește cu asprimea sunetelor vântului într-un murmur metalic,nemelodios . Răsuflarea rece și violentă a acestuia amenință orice ființă care îi stă în cale.Și-n toată această încleștare un pescăruș înfruntă urgia valurilor,cătând în adâncurile tulburi hrana. Cu un sunet prelung, triumfător, se ridică sus,agil,grațios ca o săgeată,triumfător.Îi aplaud îndrăzneala și-i trimit o fluturare de gând cald.

Dar cerul îmi primește și el salutul și printre norii cenușii o rază luminoasă se strecoară ,desenând pe nisipul înghețat o linie argintie.Pot s-o prind în palmă și s-o arunc spre larg ca Poseidon,zeul furtunii și să potolesc urgia apei.Dar rămân privind dansul valurilor ,închipuindu-mi că așa au fost create lebedele-din spuma furtunilor marine de iarnă.

iarnă.....

93995878_e

compunere--O amintire din muzeu....

Muzeul figurilor de ceară, cunoscut şi sub numele de “Muzeul Madame Tussaud”, are o istorie deosebit de palpitantă.Sunt fericită...am ajuns și intru cu emoție Muzeul are mai multe săli, fiecare având o anumită tematică sau prezentând o anumită perioadă istorică. Celebrităţile în viaţă sunt modelate chiar în atelierul expoziţiei sau la ele acasă, în cabinetul de lucru.  Personajele istorice sunt realizate după tablourile care prezintă cel mai sugestiv particularităţile ce caracterizează personalităţile respective.Impresionant,în “Holul de onoare” se află şi Henric al VIII-lea (1509-1547), unul dintre cei mai importanţi regi englezi, înconjurat de cele şase nefericite soţii: Caterina de Aragon; Anne Boleyn – moartă prin decapitare; Jane Seymour – decedată; Anne de Cleve – de care a divorţat; Catherine Howard – decapitată, şi ultima, Catherine Parr..câtă istorie...

O scenă ce-mi  atrage privirea este cea a “Frumoasei din pădurea adormită”, a cărei figură se aseamănă cu trăsăturile doamnei du Barry, ultima iubită a regelui Franţei, Ludovic al XV-lea. Realizată în 1765, aceasta este cea mai veche figurină de ceară a muzeului. Un mecanism de ceas, acum electric, ascuns sub corsajul rochiei, produce respiraţia Frumoasei din pădurea adormită, încă din 1837, atrăgându-mă şi fascinându-mă. Mă apropii cu pași ușori de Frumoasa și rememorez povestea care m-a fascinat,o privesc și am impresia că mă simte și-mi zâmbește, de parcă între noi ar exista un secret neștiut de nimeni ,de veacuri,o mângâi ușor și-i doresc fericire veșnică,iar ea clipește și respiră urmărindu-mă.Acasă,privesc fotografia din muzeu și,surprinsă,îi revăd zâmbetul ,era ca al meu,iar eu semănam cu ea.Cred că a fost iluzie optică....sau cu adevărat ceara a prins viață...enigmă....

gânduri...

Imagini pentru imagini cu ramuri de brad

gânduri de sărbători...

              Colindele  pentru Moș  Crăciun  încep sub zăpezi pe o cărare
         a magilor,cu sania zburând prin ninsoare,cu mama împletind colăcei,
         cu mireasma dulce de Iisus născându-se în iesle…și bradul scuturând

         arginturi.Veniți să fiți cuprinși de colindele mărturisite-n roua datinilor!

                  În ziua luminării,când steaua a vestit nașterea sufletului curat,
         învelit în trupul rănit de drumul pătimirii,ne înălțăm sufletul-clepsidră în dorința veșniciei…și…colindăm iubirile cu bucurii,tristețile cu lacrimi…       
          Ne urăm și vă urăm s-avem și s-aveți suflet de stea și soare,de iubiri de viață,de ani fără sfârșit................e acesta un colind de-mbrățișare pentru momentul
                            când gândurile noastre se strâng și parfumul bradului vă învăluie întru mulți ani fericiți și verzi......

            Cu câteva clipe înainte ca păstorii să aducă vestea cea mare vă amintim că nimic nu arde și nu încălzește ca iubirea!!!!!

          Fiecare avem țesut Crăciunul în suflet cu fir de stea,cu aur și smirnă,cu darurile aduse de glasurile îngerilor ce aduc o veste minunată…să ne bucurăm de lumina dăruită în zilele sfinte!!!!!!!!

compunere--Prietenul meu




În urmă cu doi ani,părinții mi-au făcut o surpriză,oferindu-mi ceva ce-mi doream de mult timp:   un cățeluș!Din cutie se vedeau doi ochișori care licăreau ca niște picături de rouă; mi-a sărit brusc în brațe,de parcă ar fi vrut să mă îmbrățișeze...și de atunci suntem nedespărțiți.  A crescut atât de mare... au trecut timpurile,când îl luam în brațe,pentru a pleca la plimbare pe câmpul plin de maci.Acum cred că ar putea să mă ducă el în spinare,dacă nu ar rupe-o la fugă,când vede și simte iarba deasă.În plimbările lungi,abia pot să-l prind din urmă cu bicicleta.Noroc că blana lui  arămie cu nuanțe maronii mă ajută să-l văd ușor.De altfel,este foarte afectuos,plăcându-i să fie mereu mângâiat și alintat. Este însă înțelegător cu mine și așteaptă cuminte sub birou, până-mi termin temele.                                                                                                                                                                                       Deși pare blând,îmi este foarte devotat și,dacă simte vreun pericol,își arată imediat colții.Le  spun  tuturor că este cel mai bun prieten al meu.Îi mărturisesc necazurile,bucuriile,mă sfătuiesc cu el,căutând răspunsuri în privirea lui,îl oblig să-mi asculte muzica preferată,chiar dacă dă semne de nervozitate.Mă întreb ce mi-ar spune ,dac-ar vorbi: ar fi mulțumit de prietenia mea,i-ar fi dor de ai lui sau și-ar dori un prieten asemenea lui. Dar îl privesc și-l văd așa cum este:mare,puternic,cu urechile atente,cu blana bogată,cu picioarele bine așezate,dar cu ochii blânzi.... sș-atunci îi spun doar atât: ești prietenul meu adevărat!!!!!!!!

joi, 8 decembrie 2016

Zâna Zorilor--fragment de basm

,,A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti.
A fost odată un împărat, un împărat mare și puternic; împărăția lui era atât de mare, încât nici nu se știa unde se începe și unde se sfârșește.
Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alții spuneau că țin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau și mai mari și mai puternici, iară alții mai mici și mai slabi decât dânsul.
Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea și țara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba țara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde și nu le zicea nimic. Așa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu știa nimeni nimic, afară de împăratul.
Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în țară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niște umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciș.
Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu brațul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea și cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subțire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde și cântă, cântă și râde de dimineață până în seară.
Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta și în stânga de pe frunte și atunci ți se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului.
– Măi Floreo, tu ești acum mare; du-te și întreabă pe taica, pentru ce-i plânge lui un ochi, iar altul râde pururea.
Așa zise Petru către frate-său Florea într-o bună dimineață. Dar Florea nu s-a dus: el știa încă de mic că împăratul se supără, dacă-l întrebă cineva de astă treabă.
Tot așa o păți Petru și cu frate-său Costan.”   (Ioan Slavici-Zâna Zorilor)
  
       Fragmentul citat aparţine unui basm cult, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia: ca structură, basmul cult, deşi este o creaţie originală, nu se îndepărtează esenţial de modelul folcloric.Astfel,  preluând şi îmbinând motivele basmelor populare, prin marelei talent scriitoricesc, reuşeşte să imprime o coloratură poetică personajelor, naturii şi sentimentelor, dând, astfel, epicului fantastic o liricizare aproape desăvârşită.Titlul basmului ,un substantiv compus–,,Zâna”,făptură magică,simbol al purității,al făgăduinței și genitivul ,,zorilor”-ora vieții paradisiace,a bucuriei de a trăi.

În primul rând este un text epic: are acţiune, personaje, narator.Aparține genului epic ,pentru că  apare vocea naratorului,care relatează fapte și  întâmplări la persoana a-3a,principalul mod de expunere fiind narațiunea.(Prin descriere se fixează cadrul întâmplărilor,atmosfera,se încetinește ritmul și se caracterizează direct personajele.Dialogul dinamizează acțiunea,conferă autenticitate,pune accent pe relațiile dintre personaje).În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele subiectului este prezentată expozițiunea și o parte din intriga basmului.Se fixează cadrul spațio-temporal,formula inițială indică intrarea în timpul imaginar,un timp nederminat,,a fost ce-a fost”,spațiul este arătat exagerat,marcat de nedeterminare,este atât de necuprins,încât pare că împărăția cuprinde întreaga planetă,iar confruntările armate din vechime s-au purtat între cele  mai mari sau mai mici teritorii. Împăratul ce stăpânea marele teritoriu era deosebit la înfățișare:un ochi îi râdea,trăia bucuria vieții,celălalt plângea ca semn al durerii,tristeții.Taina ,,vrajba”ochilor era necunoscută  chiar și de cei apropiați.Cei trei feciori ai împăratului admirați ,parcă nepământeni,,ca trei luceferi”-fii ai soarelui,sunt descriși ca Feții Frumoși cu înfățișarea unor adevărați luptători.Au nume din calendarul ortodox:Florea,Costan,Petru-cel mic este plin de optimism:râde și cântă,dar este dornic de a afla taina tatălui său și-i îndeamnă pe frații mai mari să dezlege misterul,simte că părintele său este nefericit ,nu trăiește în echilibrul firesc.Temători,aceștia refuză.
În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece locurile  și personajele înfăţişate au caracteristici deosebite.În basm apare cifra ,,trei”care este  un semn al  totalității. Specific basmului cult este modul în care se individualizează prin descriere personajele. Prin portretele fizice acestea sunt modele de perfecțiune.Mesajul fragmentului este plin de mister .   Oralitatea se marchează prin exprimare afectivă cu hiperbole,comparații, exclamații,asemenea vorbirii simple,populare.
În concluzie,fragmentul aparține basmului prin cele arătate.







marți, 6 decembrie 2016

în peșteră...

Imagini pentru imagini cu pesteri cu stalactite si stalagmite

poezia--În peșteră de Panait Cerna


De pe tavane-ntunecate,
Tăcute lacrimi cad mereu,
Și parcă tot sporesc din greu,
Din mari izvoare depărtate.
Șuvițe tainice de apă
Spre peșteri drum de ani străbat -
Întruna se preling și sapă
Tavanul șubred și-nnoptat.
Dar după ani de picurare
S-au închegat coloane pline:
Eterna bolții lăcrimare,
În loc s-o surpe, - o susține.
Tot astfel, lacrimi nesecate în suflete ne-au picurat,
Și de furtuni nenumărate
Viața noastră-a tremurat...
Dar azi, când stau vârtejuri grele
Să ne răpună-orice avânt,
Noi trecem fără păs prin ele
Și-aproape izbucnim în cânt.
Un suflet tânăr ne străbate
ȘI ne Îndeamnă către cer -
Din suferinți abia-ndurate
Ne-am făurit armuri de fier.

Poezia este o meditație asupra suferinței ce fortifică ființa, o cugetare completată cu farmecul tablourilor geologice, pline de încărcătură emoțională a începuturilor de vremuri,, mari izvoare depărtate”vremuri străvechi- de la Facerea Lumii,când  lacrimile durerii pământului purificatoare,,tăcute” s-au cristalizat în forme,,coloane” ale morții și învierii .
Peștera este un simbol al vremurilor primare, bolta aparent șubredă, amenințătoare, supusă eroziunii continue a apei, în fond este semnul implacabilei treceri a timpului, este oglinda mişcătoare şi sonoră a lumii şi a cunoaşterii ,un izvor de energie.
E înscrisă, în aceste versuri, o simbolistică profundă a elementelor, angajate într-un proces al schimbării continue, al metamorfozelor materiale lente, dar de neînlăturat, al reorganizării, din plânsul discret al materiei, a unor forme noi, stâlpi de susținere ai plafonului aparent deteriorat.,,în loc s-o surpe...o susțin”.Peștera devine astfel un simbol mitic al regenerării perpetue.
Peștera și bolta sunt două simboluri ale eternității: acolo ard Focurile Veșnice, răspunzătoare de imortalizare și de construcția unei noi forme de transformare a sufletului. Peștera este aici o metaforă pentru,, furtuni nenumărate” care domnesc în sufletul poetului,ale omului care și-a simțit viața că,,a tremurat”,a îndurat greutăți.
 Zbuciumul acestuia, "vârtejurile grele" la care este supus, furtunile de lacrimi nu-i răpun,,orice avânt” omului angajat în lupta continuă din viață, ci îl fortifică la fel ca eterna lăcrimare din adâncurile peșterii.,,Coloanele”din peșteră devin în viața omului,,armuri de fier”,metaforă.
Sufletele, cuprinse de aceasta vibrație melodică, având grandoarea reverberării în pereți de stâncă, devin armuri de neînvins,,de fier”: armură spirituală  care cultivă credinţa şi dreptatea,adevărul ca şi cum ne-am încinge cu el, speranţa. Omul trebuie să învețe să mânuiască sabia spiritului. Dacă va  îmbrăca armura divină, poate ieşi învingător în lupta împotriva Răului.                                                     Poetul însuși metamorfozează materia dură, granitul, în simboluri profunde ale lumii imateriale: peștera devine, astfel, un loc al cunoașterii, furtunile din afară se transformă în energii spirituale,
 stalactitele și stalagmitele devin coloane de sprijin, idee care transpusă în planul vieții morale găsește un sens suferinței. Peștera e viața tragică : ,,Eterna bolții lăcrimare, / în loc s-o surpe, o susține". Ținuta curajoasă, dublată de încredere asigură victoria Binelui : ,,Din suferinți abia-ndurate / Ne-am făurit armuri de fier". Deși Plânsul lui Adam relevă dilema omului hărăzit durerii, sensul existenței este acțiunea, lupta ,conferindu-i un orizont inalt : ,un cer",o speranță, credința.

Omul, dornic de a-şi trăi viaţa plenar, trebuie să înlăture durerea prin luptă, prin bărbăţie. Tendinţele pozitiviste ale lui Panait Cerna se evidenţiază pregnant în acestă poezie de o rară frumuseţe, valorificată prin meditaţia profundă şi prin limpezimea ideii.
Nota de individualizare specifică lui Panait Cerna este tocmai acest optimism, un optimism hrănit din înţelegerea profundă a vieţii, ca o continuă luptă pentru realizarea dreptăţii şi demnitaţii umane, ca o permanentă depăşire a momentelor de îndoială sufletească.


luni, 5 decembrie 2016

punctele de suspensie.....

   Punctele de suspensie marchează întreruperea șirului gândirii și o pauză afectivă ce accentuează sentimentele exprimate în text.
 Punctele de suspensie evidențiază surprinderea, ezitarea, durere, regret, îndoială, o vorbire incoerentă, disperare, meditație, nedumerire, renunțare, haos în gândire.
   În textul literar, reprezintă un semn grafic, dar și de tonalitate, care marchează discursul fragmentar, de tip reflexiv/meditativ, semnificând interiorizarea trăirilor sau a gândurilor.
   Punctele de suspensia marchează întrerupere comunicării. Motivațiile subiectului vorbitor sunt multiple; consideră că destinatul subînțelege ceea ce urmează; un moment de surpriză sau șoc emoțional, având ca efect instaurarea tăcerii semnificative; o pauză psihologică, intenționată, a vorbitorului, după care urmează un cuvânt neașteptat, care poate avea nuanță ironică.
  Punctele de suspensie interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric). Ele constituie fundalul pe care se realizează trăiri și sentimente.

Formule de utilizat:
Punctele de suspensie reprezintă declanșarea unei game de emoții (atitudini) ...
Model:
,,Rar ninge-n noapte fără vindecare,
Cu leru-i ler peste un sfert de veac...
Mi-e dor,,......         Punctele de suspensie marchează întreruperea enunțului, a discursului liric. Au valoarea de a sugera starea profundă a eului liric de retrăire a amintirilor legate de frumusețea tradițiilor, de casă părintească și de părinți. Ele angajează și cititorul într-o stare de reflexivitate.
  Punctele de suspensie folosite în mod repetat în text sunt pauze afective în fluxul narativ și sugerează reflecțiile rememorării unor întâmplări din trecut.       
    Punctele de suspensie îndeamnă la meditație, sugerând totodată o puternică încurcătură emoțională a eului liric.

de moș NICOLAE!!!!!!!!!!!!

Luna-şi picură argintul,
Tremurându-l pe fereastră;
Blând zâmbeşte din icoană
Cuviosul Niculae…


Imagini pentru imagini cu mos nicolae

vineri, 2 decembrie 2016

Imagini pentru imagini ce-ți doresc eu ție dulce românie

1-DECEMBRIE

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Vis de răzbunare negru ca mormântul
La trecutu-ţi mare, mare viitor!


joi, 1 decembrie 2016

se-ntâmplă în Japonia!!!!!!!!!!!!!!



1. Din clasa intâia pâna într-a 6-a se preda o materie” drumul spre bunul simț”, in care elevii invața comportamentul civilizat și manierele de bun simț!
2. Nu rămâne nici un elev repetent din clasa intâia până in clasa a 7-a, fiindca scopul este educația și implantarea principiilor și nicidecum invațamântul și stocarea informațiilor!
3. Japonezii, desi sunt considerați printre cei mai bogați oameni din lume,nu angajeaza femei de casa sau dadace pentru creșterea copiilor, parinții fiind primii raspunzatori de educația copiilor!
4. Elevii japonezi, zilnic și timp de 15 minute fac curat in școlile lor impreuna cu educatorii, invațatori și profesori, lucru ce a determinat apariția unei generații modeste și atente la fenomenul curațenie și igiena!
5. Fiecare elev japonez are tot timpul la el periuța de dinți și își spala dinții dupa ce mananca și in acest mod invața de mic cum să se pastreze igienic!
6. Profesorii iau masa cu 30 de minute inaintea elevilor, ca să fie siguri ca mancarea este buna și nu este alterata, fiindca elevul este considerat viitorul țarii și trebuie protejat!
7. Gunoierul in Japonia este cunoscut sub numele de ”inginer sanitar” și are un salariu de 5000 până la 8000$. Pentru a ocupa acest post, candidatul trebuie să treaca o proba scrisa și una orala!
8. Este interzisa utilizarea mobilului in trenuri, restaurante și locuri publice cu spații inchise. Mobilul trebuie setat pe modul ”bun simț”, care la ei este foarte important!
9. Daca te duci la un restaurant cu bufet suedez vei vedea ca fiecare pune in farfuria lui doar atât cât ii trebuie, nu face risipa, nici nu lasa resturi de mancare in farfurii!
10. Media de intarziere la trenuri, pe an, este de 7 secunde!!

!!!!!!!!!!!!!bine că se-ntâmplă la ei!!!!!!!!!!!!!!!


marți, 29 noiembrie 2016

lacrimiiiiii

Imagine similară

poezia--Lacrimile de Lucian Blaga


Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.
Titlul poeziei este un substantiv  plural,articulat,care exprimă curgerea neîntreruptă a apei sufletului,picătura care moare evaporându-se,după ce a adus o mărturie,este un simbol al durerii.
Alături de teme generale din sfera religioasă, Blaga preia în multe dintre poeziile sale şi teme biblice, ca în poezia „Lacrimile”, pe care o ţese după tiparul unei legende. Sub acest pretext, eul liric dezvăluie tristeţi nemărginite, ale dorului de o lume spirituală originară. Lacrimile amintesc de  chinul omului rupt de lumea sa. Izgonit din “cuibul veşniciei” -metaforă pentru Paradis, întâiul om este mustrat de lumină, zare şi nori care devin simboluri ale cunoaşterii, nemărginirii şi ale obstacolelor vieţii.  Verbele: „chinuiau”, „mustrau”, „îl săgeta”, „istovit”, „căzu” ilustrează emoția care încearcă să redea suferinţa provocată de amintire. Poezia ne prezintă „întâiul om”, chinuit de frumuseţea lumii care îl înconjoară, căci din „lumina, zarea, norii – şi din orice floare” îi revine amintirea Paradisului pierdut. Deosebit de sugestivă este şi sintagma “istovit de albastrul prea senin al primăverii”, simbolizând începutul trăirii omului care a comis păcatul,zugrăvesc ideea că frumusețea provoacă durere celui ce simte că nu o poate cuprinde,că nu o poate înțelege. O altă sintagmă sugestivă este “suflet de copil” ce trimite la ideea de inocenţă primară.
  Omul biblic nu suferă atât de intens de despărţirea de divinitate, ci îşi urmează drumul în lume călăuzit de profeţii trimişi de Dumnezeu. Acesta se poticneşte de chinul amintirii lumii originare şi refuză vederea perfecţiunii şi frumuseţii, ce devin pentru el izvoare de dureri, îl chinuie întâlnirea cu tot ceea ce avea cândva în Paradis şi acum a pierdut pentru totdeauna. Speranţa pare să dispară sub semnul resemnării. În acest prag al disperării, omul „căzu cu faţa-n pulberea pământului” – imaginea accentuează căderea în lumea murdară – şi a cerut zeului său, pe care încă îl respectă şi îl recunoaşte ca stăpân, să-i ia vederea. Sub pretextul „lumina lor mă doare”, lumina florilor, a cerului, a norilor, a zâmbetului iubitei, zeul nu îi ia omului această vedere, ci îi dăruieşte lacrimile, pe care sufletul lui de copil încă nu le cunoscuse.
Dacă privim poezia ca pe o legendă ce explică geneza lacrimilor, în mod simplist, putem spune că plânsul a apărut în mod mitic, odată ce omul a fost despărţit de Creatorul său. Faptul că „Stăpânul” îi dăruieşte întâiului om lacrimile, când acesta cerea să îi fie luată vederea, trimite către semnificaţii mai adânci. Lacrimile îi înceţoşează ochii, când omul plânge, nu poate  vedea lucrurile aşa cum sunt. De ce omul adamic ar primi cadou plânsul? Răspunsul poate fi:  omul care nu vede lucrurile aşa cum sunt, cade în disperare, în amăgire şi plânge, iar, plângând, omul nu poate vedea frumuseţile lumii. Plânsul nu este tocmai alinarea pe care ne-am aştepta să ne-o dea Creatorul spre a ne uşura suferinţele. Faptul că Stăpânul-Milostivul- din poezie dă această soluţie, arată resemnarea faţă de situaţia mărginită şi limitată a omului actual, fără şanse de îndumnezeire, de recuperare a illo tempore-ului(în acea vreme).
Cuvântul lacrimile care încheie poemul devine simbolul căinţei, al eliberării de obsesia păcatului.




La mulți ani!!!!!!!!!!!!!

Imagini pentru felicitari de sf andreiVine de la munte iarna la câmpie,
Scuturând din poale-i zile de urgie.Bate la fereastră iarna degerată.
Fruntea ei de țurțuri este încărcată.
Vine de la munte iarna la9e urgie.

duminică, 27 noiembrie 2016

compunere--UN film care m-a impresionat--Viața lui PI


Mai nou, destul de rar se întâmplă să vezi un film în urma căruia să rămâi cu ceva bun, să înveţi sau să transmită înţelepciune. Şi la fel de rar se întâmplă să vezi un film care să te ţină în acelaşi timp cu sufletul la gură şi să ai impresia că a durat jumătate de oră, deşi filmul a fost de două ore. Ei bine,  am avut parte să văd un astfel de film: “Life of Pi”.
Sincer, din trailer-ul filmului, mai ales cel de la cinema, nu îţi poţi da seama de mare lucru.  Am să vă spun  O ÎNTÂMPLARE petrecută în timpul vizionării.
Întregul film arată călătoria iniţiatică a unui indian adolescent, călătorie pe care, la un moment dat al vieţii, cu toţii o parcurgem, şi în urma căreia devenim maturi. Lumea în care trăim e precum tigrul bengalez cu care Pi călătoreşte pe apele neliniştite: un alt Univers, diferit de al nostru, în care trebuie să ne adaptăm pentru a supravieţui în călătoria vieţii. Filmul ne învaţă şi despre religii. Pi încearcă, cât e copil, trei religii diferite: hindusă, islamică şi creştină. Încearcă să descopere adevărul şi le adoptă pe toate. Tatăl lui îi spune că el îl respectă mai mult pe cel care nu crede în nimic sau care crede în altceva decât crede el, decât să accepte totul orbeşte. Şi asta începe cu a gândi raţional. ,,Credinţa e o încăpere cu mai multe camere, cu îndoieli la fiecare etaj. Dar îndoielile sunt utile şi întăresc credinţa. Nu poţi ştii puterea credinţei, până ce nu a fost testată.”
Până la urmă, Dumnezeu există în fiecare religie. În cazul lui Pi, care a avut parte de o călătorie însoţită de lupta pentru supravieţuire după ce s-a scufundat nava, împreună cu tot ce avea, el trăieşte o experienţă incredibilă. Ajungând pe uscat, el povesteşte prin ce a trecut, dar oamenii nu-l cred. Atunci, îşi spune povestea în alt mod, personajele fiind nu animale, ci oameni, dar cu aceleaşi însuşiri. Şi le spune să o creadă pe care vor. ,,La fel e şi cu Dumnezeu”, spune el. Şi într-adevăr, e diferit în fiecare religie, dar, de fapt, e acelaşi. Noi alegem pe care îl urmăm şi în care credem.În timp ce eram captivată de imaginile filmului,am simțit o mișcare pe lângă picioarele mele,apoi zdup!un cățeluș mi s-a așezat în brațe,s-a alintat și a adormit.Nu m-am mișcat,iar, cînd s-a deschis lumina,m-a privi,a mârâit ușor și m-a părăsit,fără să-mi mulțumească,ducându-se repede spre o doamnă ce l-a primit cu dojeni.Am trecut pe lângă ei și...surpriză...a dat din coadă,probabil,recunoscându-mă,pentru câteva clipe am fost parteneri de film,iar eu am rămas cu gândul la film.....


Balada unui greier mic de George Topârceanu


Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,
http://Versuri.ro/w/mefdi
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
Poezia are o structură bine articulată, începând cu sosirea toamnei și încheindu-se cu monologul greierului prin care exprimă o mare delicatețe și duioșie.

Sosirea neașteptată a toamnei ,,celei întunecate" este prezentată expeditiv în primele patru versuri, poetul insistând asupra rapidității acțiunii, asupra surprizei :,,A venit așa, deodată" și a dimensiunilor impresionante ale peisajului luat în stăpânire de anotimp :,,Peste dealuri zgribulite,peste țarini zdrențuite". Elementele cadrului natural sunt caracterizate prin epitetele ,,zgribulite și zdrențuite” care atribuie însușiri celor doi termeni ai enumerației ,peste dealuri, peste țarini”, iar epitetul ,,cea întunecată” evidențiază una din trăsăturile anotimpului — atmosfera mohorâta.

Topârceanu insistă apoi asupra chipului toamnei prin intermediul epitetului triplu:,, lunga, slabă și zaludă” cu rol personificator, ea apărând asemenea uni duh malefic, care lasă în urma sa toate relele posibile: ,,ploi mărunte, frunze moarte, stropi de tină. guturai." Enumerația: ploi, frunze, stropi de tină, guturai între termenii căreia se intercalează epitetele :mărunte și moarte reliefează într-un ritm alert fenomenele specifice acestui anotimp și transmite un sentiment de neliniște și de teamă.

Natura reacționează diferit în fața toamnei care ,,vine de la munte blestemând si lăcrimând"... cuprinși de panică ciulinii ,,se pitesc prin văgăuni", măceșii o întâmpină ,,cu grăbite plecăciuni", iar greierașul își face apariția ,,pe coastă, la urcuș", ieșind "din,, căsuța lui de humă". Atât toamna, care blestemă și lăcrimează-sugestie a vântului si a ploii- cât și celelalte elemente ale naturii apar personificate prin intermediul unor verbe de mișcare: ,,se pitesc...întâmpin...a ieșit". Cu o artă desăvârșită de miniaturist, de fin bijutier, scriitorul zăbovește asupra imaginii greierului insistând asupra coloritului prin folosirea enumerației ,,negru, mic, muiat în tuș..., pudrat cu brumă". Duioșia și compasiunea cu care Topârceanu scrie  despre greier, gingașia acestuia sunt evidențiate și de diminutivele ,,căsuța...greieraș".

Partea finală, care cuprinde monologul greierului, copleșește prin delicatețe și duioșie. Toamna îl găsește pe greier cu cămara goală, fapt pe care-l motivează prin credulitatea sa izvorâtă dintr-un calcul greșit: ,,Nu credeam c-o să mai vii  înainte de Crăciun ,că puteam și eu s-adun o grăunță cât de mică". Drama micii vietăți este cu atât mai mare, cu cât posibilitatea împrumutului la ,,vecina furnica" este exclusă atâta timp cât orice încercare este urmată de refuz și de bârfă: ,,fi'nca nu-mi dă niciodată, și-apoi umple lumea toată că m-am dus și i-am cerut.." De aceea, în cuvintele greierului își face loc disperarea și resemnarea :,,Dar de-acuș,  dar de-acuș s-a isprăvit...", singura consolare rămânându-i autocompătimirea: ,,Cri-cri-cri, Toamnă gri,tare-s mic și necăjit."Personificat,greierele poate fi un om simpatic,dar distrat,un neînțeles,un  umil,o victimă a propriei nechibzuințe,aflat în antiteză cu furnica chivernisită,neobosită,plină de sîrguință,dar răutăcioasă.

În cuvintele greierului ca și în întregul text îsi face loc umorul, folosit ca mijloc de transmitere a duioșiei, fiindcă scriitorul privește cu îngăduință, cu înțelegere pasivitatea, neglijența, naivitatea- ca atribute specific omenești. El,greierele, a participat la Facerea Lumii cântând ,este simbol al alternanței luminii și a întunericului.De aceea în loc de morală,poetul își exprimă înțelegerea pentru greierele ,,mic și necăjit”.Un rol important în reliefarea atitudinii poetului îl au epitetele: ,,toamna gri, glas sfârșit”, diminutivul ,,picioruș", repetiția ,,dar de-acuș' și adjectivele cu rol de nume predicativ ,,mic și necăjit", care îmbogățesc registrul stilistic folosit anterior.

                Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, în care personajele sunt necuvântătoare, puse în situaţii omeneşti. La baza fabulei stă alegoria, animalele, plantele,  dând viaţă unor noţiuni abstracte - calităţi şi defecte ale oamenilor - într-o formă satirică.