test: Mihail Sebastian,, Insula”(fragment) + Gabriel Șerban,, Urme pe zăpadă și nisip”

 

TEXTUL 1

          SCENA a IX-a

                  NADIA, BOBY, MANUEL

,,NADIA: Așadar, plecăm.

MANUEL: Cine?

NADIA: Cum cine? Noi.

MANUEL: Care noi?

BOBY: Noi trei: eu, dumneata, dumneaei.

MANUEL: Nici nu mă gândesc.

NADIA: Vrei să spui ... vrei să spui că ne lași aici?

MANUEL: Nu. Nu vreau să spun nimic.

BOBY: Ne lași aici?

NADIA: Nu ne iei cu dumneata?

MANUEL: Nici nu vă iau, nici nu vă las. Nu vă cunosc.

BOBY (gata să se prezinte): Dați-mi voie: numele meu este ...

MANUEL: Nici nu țin să vă cunosc.

NADIA: Nici eu nu țin. Dar asta n-are nicio importanță. Nu suntem aici într-un salon. Suntem într-un

birou de voiaj. Cunoști pe cine vrei și pe cine nu vrei.

MANUEL: Ei bine, eu nu vreau!

NADIA: Nici eu nu vreau! Și totuși voi pleca cu dumneata.

MANUEL: Crezi?

NADIA: Sunt sigură.

MANUEL: Aș vrea să știu cum.

NADIA: O să vezi.

BOBY: Da, da. O să vezi.

MANUEL (începe să fie sâcâit): Ascultă, domnișoară. Ești tânără. Sunteți amândoi tineri. Dar nu

sunteți copii. Credeți că vă puteți agăța de întâiul venit și să nu-i mai dați pace? Dar, pentru Dumnezeu, eu vreau să călătoresc singur.

BOBY: Da’ de ce?

MANUEL: Fiindcă am de lucru. Am mult de lucru. Hârtii de citit, de rezolvat. Nu pot să-mi pierd vremea șase zile cu dumneavoastră până în Europa.

NADIA: Șase zile? Cine-ți vorbește de șase zile? În două ore vom fi dincolo de frontieră, pe primul

aeroport.

MANUEL: Și de acolo mai departe?

NADIA: Ești liber. Fiecare își vede de drum.

MANUEL: Promiți?

NADIA: Jur. Nici n-aș putea să suport mai mult de două ore.

MANUEL (după o clipă de gândire): Fie. Atunci ... plecăm împreună, luăm același avion.

BOBY: Vezi? Nu ți-am spus eu?

MANUEL: Vom împărți cheltuielile de voiaj în trei.

BOBY: Cum?

MANUEL (larg): Sau, pentru că oricum luam avionul, acopăr eu două treimi. Restul vă privește. E

bine? (Tăcere destul de lungă.)

BOBY (dezumflat): E ... e foarte bine.

NADIA: Ești generos.

BOBY: Cât vine ... exact ... pentru fiecare din noi?

MANUEL: Nu e greu de socotit.

NADIA: Nu e greu, dar nu te mai osteni.

MANUEL: De ce?

NADIA: Fiindcă ești prea generos și nu pot să primesc.

MANUEL (protestând): Dar bine, domnișoară ...

NADIA: Nu, nu. Dumneata îmi salvezi viața și eu mă simt datoare să dau în schimb tot ce am, toți

banii, toată averea. (întinzându-i poșeta.) Uite-i. Sunt aici. Deschide-i și numără-i.

MANUEL: Dar ... Nu e nevoie ... dar ...

NADIA: Nu vrei să numeri? Atunci să-ți spun eu. Sunt șaptesprezece dolari și șaizeci și cinci de

centime. Ba nu: și treizeci de centime. Treizeci și cinci am cheltuit azi dimineață. E tot ce am.

BOBY: Eu ... eu am ceva mai mult.

NADIA: Cât?

BOBY: Cam vreo douășunu – douășdoi ... (Manuel se uită când la unul când la altul, pe urmă își

scoate din buzunar tabachera și își aprinde liniștit o țigară.)

NADIA: Nu-i de ajuns? Nu-i așa că nu-i de ajuns? Dumneata ești bancher. Dumneata știi să socotești

repede. Te costă mai mult. E o afacere proastă și afaceri proaste dumneata nu faci. Dar ce vrei?

Noi îți dăm tot ce avem, tot ... Ba nu. Să nu mint. Mai am ceva. Uitasem. (Își desprinde de la gât un lanț subțire cu un medalion.) Medalionul! E de aur, săracul. De aur adevărat. Credeam că n-o să mă

despart niciodată de el. Ți-l dau, da, ți-l dau ... dar mă lași să scot fotografia ... are o fotografie.

MANUEL (sobru, încet, fără emoție): Pune medalionul la loc, domnișoară ...

NADIA (după un moment): Ne iei?

MANUEL: Dumneata ce zici?

NADIA: Nu știu. Mă uit la dumneata și nu știu.

BOBY: Eu zic că ne ia.”

                                                                                           (Mihail Sebastian, Insula)

Textul 2

TEXTUL 2

,,Plecarea e aproape și, ca întotdeauna, am un gol în stomac la gândul că trecem oceanul. Parte din mine ar vrea să rămân aici – să bat poienile cu ierburi și flori sălbatice care miros amar, cu vântul și ceața toamnei care tocmai a venit, cu frig, cu ploaia măruntă ‒, iar o alta visează peste mare. Undeva bine pitite în rucsacul imens stau un jurnal, aparatele foto, determinatoare, antimalaricele și o scrisoare care ne pune sub patronajul Muzeului de Istorie Naturală din București. Scopul nostru este să documentăm biodiversitatea și cultura locului chiar și prin mijloacele unor amatori, să ajungem pe coasta guianeză și apoi să urcăm în amontele fluviului Maroni până în Antecume Pata. Aceasta e călătoria a trei prieteni care s- au hotărât să plece în Amazonia Franceză. Nu are să fie un sejur turistic, ci un drum lung, cu dormit sub cerul liber în hamac, cu rații de mâncare și bagaje descurajator de mari cărate în spate. Dacă jungla a fosto dorință veche, destinația Guianei s-a conturat aflând de călătoria velierului Fleur de Lampaul din Franța  până la gurile Maronului și descoperind Antecume Pata, din autobiografia lui André Cognat, un francez din Lyon naufragiat în 1961 pe fluviu, salvat și adoptat de un trib de amerindieni wayana. Astfel, o carte prăfuită cu coperte desenate naiv a însemnat pentru noi începutul unei mari călătorii.”

                                                                                           (Gabriel Șerban, Urme pe zăpadă și nisip)

 A.

1. Completează spațiile libere cu informațiile din textul 1.

Nadia îi dă lui Manuel toți banii pe care îi are și __________________ , deoarece

acesta este __________________ și știe să facă afaceri convenabile.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 1.

Manuel dorește să călătorească singur, deoarece:

a) nu îi cunoaște pe Nadia și Boby; 

b) nu este generos; 

c) are de făcut hârtii;

d) are mult de lucru.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 1.

Toți banii pe care îi are Nadia sunt:

a) treizeci de centime; 

b) șaptesprezece dolari și șaizeci și cinci de centime; 

c) șaptesprezece dolari și treizeci de centime;

d) treizeci și cinci de centime.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 2.

Destinația finală a celor trei călători este:

a) Muzeul de Istorie Naturală din București;

b) Antecume Pata;

c) Fluviul Maroni;

d) Coasta guianeză.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau

fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                        Enunțul                                                                Adevărat                        Fals

Cele trei personaje se află într-un birou de voiaj.

Boby și Nadia sunt considerați copii de către Manuel.

Boby nu acceptă medalionul de aur al Nadiei.

Textul 2

                        Enunțul                                                              Adevărat                          Fals

Călătoria celor trei prieteni este un sejur turistic.

Plecarea în Amazonia Franceză este așteptată cu emoții contradictorii.

André Cognat este un francez din Lyon naufragiat în 1961 la gurile Maronului

6. Precizează, în două-trei enunțuri, tiparul textual identificat în secvența de mai jos și

două trăsături ale acestuia:

„NADIA: Așadar, plecăm.

MANUEL: Cine?

NADIA: Cum cine? Noi.

MANUEL: Care noi?

BOBY: Noi trei: eu, dumneata, dumneaei.

MANUEL: Nici nu mă gândesc.”

     Tiparul textual dialogat este modul de expunere fundamental în opera dramatică, constând într-o succesiune de replici prin care personajele comunică direct, acționează și își exprimă gândurile sau sentimentele. Această structură este destinată reprezentării scenice și oglindește un conflict puternic. Dialogul dramatic este direct, acțiunea fiind prezentată prin ceea ce spun cele trei personaje. Limbajul utilizat tinde să imite vorbirea curentă, incluzând interogații din partea lui Manuel.Este un schimb rapid de replici:Boby și Nadia doresc să plece,iar Manuel se opune.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

 Un element comun celor două texte este călătoria.În primul text,cele trei personaje sunt într-un birou de voiaj și doresc să călătorească,să plece din locul în care se găsesc.Boby are curajul de a propune plecarea,dar Manuel este surprins ,nehotărât. Auzindu-l,nu dorește să fie împreună cu cei doi,motivând că vrea să călătorească singur.Totuși se învoiește că vor pleca împreună și vor,, împărți cheltuielile de voiaj în trei.”Boby este surprins,dar Nadia, receptivă şi energică,arată că va plăti cu toți banii pe care-i are,adăugând și medalionul.În final,Manuel refuză bijuteria,iar Boby înțelege că toți trei vor pleca. Datorită unor vitrege circumstanţe personajele se găsesc într- o situaţie limită.

 În textul 2,însă călătorul simte plecarea ca,,un gol în stomac”,n-o dorește.Este nehotărât ,dar are pregătite toate obiectele pentru călătorie,știind scopul voiajului și locul unde va ajunge. Sunt,, trei prieteni care s- au hotărât să plece”cunoscând itinerariul și dorința de aventură.

 În ambele texte sunt trei oameni cu dor de a evada spre noi locuri.

8. Crezi că o călătorie de cunoaștere este trăită cu stări contradictorii? Motivează-ți răspunsul,

valorificând textul 2.

    O călătorie de cunoaștere, care poate fi prin explorarea unor locuri noi, sau prin dezvoltare personală,este, într-adevăr, trăită printr-o mulțime de stări contradictorii, adesea descrisă ca o experiență de  neliniște și plăcere, presărată cu momente de îndoială și revelație. 

 Desigur,cred că pot apărea contradicții care definesc o astfel de călătorie:

Dorința de a descoperi și de a explora –curiozitatea- există adesea împreună cu frica de necunoscut, de a părăsi zona de confort sau de a eșua în procesul de învățare.În textul 2,călătorul își recunoaște trăirile contradictorii,opuse,, Parte din mine ar vrea să rămân aici – să bat poienile cu ierburi și flori sălbatice care miros amar, cu vântul și ceața toamnei care tocmai a venit, cu frig, cu ploaia măruntă ‒, iar o alta visează peste mare.”

Cunoașterea profundă cere efort, perseverență și, uneori, confruntarea cu aspecte neplăcute, provocând neplăceri:, . Nu are să fie un sejur turistic, ci un drum lung, cu dormit sub cerul liber în hamac, cu rații de mâncare și bagaje descurajator de mari cărate în spate.”, Pe de altă parte, momentul revelației sau al regăsirii sensului aduce o bucurie intensă, un extaz,plăcere deosebită.

În căutarea adevărului, călătorul poate oscila între a fi sigur pe direcția aleasă și a fi copleșit de îndoieli, înțelegând că multe cunoștințe sunt doar neadevărate sau parțiale.

A învăța ceva nou înseamnă adesea să uiți sau să demontezi vechi modele de gândire, ceea ce poate crea o stare temporară de confuzie sau regres, înainte de a atinge un nivel superior de înțelegere.

Drumul cunoașterii este adesea solitar,sau împreună cu alți prieteni,dar în același timp, el conectează individul cu umanitatea comună, oferind o nouă perspectivă asupra locului său în lume. 

  În concluzie, aceste stări contradictorii nu sunt obstacole, ci parte integrantă a procesului de transformare, confirmând că o călătorie de cunoaștere autentică este profund umană și complexă.

9. Asociază fragmentul din opera „Insula” de Mihail Sebastian cu un alt text literar studiat

la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

   Pot asocia fragmentul,textul 1,cu momentul în care, în echipajul lui Anton Lupan,,Toate pânzele sus”de Radu Tudoran este pregătit pentru plecarea în călătoria pe mare, apare Mihu,un băietan singur pe lume ,care îndrăznește să se apropie de căpitan.

 

,, – Ia spune, Mihule, nu te sfii!

 – Aş merge, domnule! răspunse băiatul, cu obrajii arzând. Apoi îşi lăsă capul în pământ şi adăugă încet, strecurându-şi pe sub gene privirea temătoare spre Gherasim.

– Numai să nu vă încurc... eu n-am mai fost niciodată pe mare, nu sunt deloc priceput... Şi deodată, cuprins de teama că ar putea să rămână singur pe ţărmul acesta pustiu, să se despartă de ceilalţi, şi mai cu seamă de Anton Lupan, care se purtase cu el aşa de înţelegător şi de blând, băiatul izbucni:

– Dar ia-mă, domnule, şi am să fac tot ce mi-oţi porunci! Zău, nene Gherasime, am să mă silesc zi şi noapte, mă jur să nu-ţi ies niciodată din cuvânt!

 – La urma urmei, zise Anton Lupan, şovăind mai mult din pricina lui Gherasim, n-ar strica să-l luăm. Pe orice corabie e nevoie de un mus.”

  Mihu este privit cu neîncredere de cei din echipaj,care nu înțeleg rostul unui băiat pe vapor,dar băiatul ,știindu-se fără apărare,îl roagă pe Lupan să-l ia alături de ceilalți marinari.Căpitanul,deși nu-l cunoaște, este de acord,, n-ar strica să-l luăm”,dovedind astfel înțelegere pentru băiat. Mihu este isteț, dornic de aventură și va deveni loial echipajului.

  Deosebit de Anton Lupan este personajul Manuel din textul 1,care nu este de acord să fie însoțit;,,nici nu mă gândesc”este replica lui spusă cu glas stăpânit și hotărât,pentru că cei doi,Boby și Nadia, sunt niște necunoscuți pentru el.Nepăsător afirmă că nu dorește să-i cunoască.

 În final,Manuel cedează, fără a-și trăda sentimentele pe care și le ascunde în fumul țigării,iar Boby înțelege că toți trei vor pleca.

  În ambele texte sunt personaje care doresc o schimbare în viața lor și vor fi susținuți de oameni care ascund înțelegere și generozitate.

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Conține diftong fiecare cuvânt din seria:

a) eu, trei; b) dumneata, oceanul; c) nevoie, treizeci; d) naufragiat, fiecare.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Cuvintele subliniate în secvența :

„Nu are să fie un sejur turistic, ci un drum lung, cu dormit (1) sub cerul liber în hamac, cu rații de mâncare și bagaje descurajator de mari cărate (2) în spate.”

              s-au format, în ordine, prin:

a) derivare (1), compunere (2); c) compunere (1), derivare (2);

b) conversiune (1), conversiune (2); d) conversiune (1), compunere (2).

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Există relație de omonimie în enunțurile din seria:

a) „salvat și adoptat de un trib de amerindieni wayana”; S-a adaptat repede condițiilor de trai.;

b) „NADIA: Cum cine? Noi.”; „Noi îți dăm tot ce avem, tot ...”;

c) „iar o alta visează peste mare.”; Mare ne-a fost uimirea!;

d) „E o afacere proastă și afaceri proaste dumneata nu faci.”; Piața de desfacere este foarte ofertantă.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sensul secvenței subliniate în enunțul

„Fiindcă am de lucru. Am mult de lucru. Hârtii de citit, de rezolvat. Nu pot să-mi pierd vremea șase zile cu dumneavoastră până în Europa.”

este:

a) să accept; b) să zăbovesc; c) să refuz; d) să contrazic.

5. Selectează, din secvența de mai jos, trei pronume diferite, precizând felul acestora:

„BOBY: Noi trei: eu, dumneata, dumneaei.

MANUEL: Nici nu mă gândesc.

NADIA: Vrei să spui ... vrei să spui că ne lași aici?

MANUEL: Nu. Nu vreau să spun nimic.”

6. Alcătuiește un enunț asertiv, în care forma verbală nepersonală „de socotit” să fie

nume predicativ și o propoziție negativă, în care pronumele personal, la persoana I, numărul

plural să aibă funcția sintactică de complement prepozițional.

7. Transcrie două propoziții subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul

acestora:

 „Parte din mine ar vrea să rămân aici – să bat poienile cu ierburi și flori sălbatice

care miros amar, cu vântul și ceața toamnei care tocmai a venit, cu frig, cu ploaia măruntă –,

iar o alta visează peste mare.”

8. Scrie, pe spațiile libere, forma corectă a cuvintelor subliniate în următorul enunț, preluat

dintr-o notă de călătorie.

După cinci zile de la începutul călătoriei solitare/solitară (1), mărturisesc că mi-ar fii/

fi plăcut (2) să am alături dragele/dragile (3) persoane din viața mea, deoarece o simplă

experiență s-a dovedit a fi o adevărată odiseie/odisee (4). Am ajuns în ținuturi despre care

înaintașii noștri nu aflaseră/nu aflase (5), dar pe care ghizii celebrii/celebri (6) ni le-au prezentat

cu multe detalii interesante.

După cinci zile de la începutul călătoriei ____________________ (1), mărturisesc că

mi-_____________ (2) să am alături ____________________ (3) persoane din viața mea,

deoarece o simplă experiență s-a dovedit a fi o adevărată ____________________ (4). Am

ajuns în ținuturi despre care înaintașii noștri ____________________ (5), dar pe care ghizii

____________________ (6) ni le-au prezentat cu multe detalii interesante.

SUBIECTUL al II-lea 

Scrie o compunere în care să-l caracterizezi pe Manuel, personajul din textul lui Mihail Sebastian. 

 Fragmentul din opera dramatică,,Insula” prezintă trei personaje care împart neajunsurile într-o situație limită.Manuel,Nadia și Boby sunt legați prin forța împrejurărilor  cu dorința de a evada din locul în care sunt prinși.

 Din replicile scurte,rapide între cele trei personaje se desprinde Manuel.Este matur,calm,grav,aparent nehotărât,nedumerit în fața deciziei Nadiei de a pleca toți împreună.

Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul,atitudinea față de cei doi.Nu este de acord să fie însoțit;,,nici nu mă gândesc”este replica lui spusă cu glas stăpânit și hotărât,pentru că cei doi sunt niște necunoscuți pentru el.Nepăsător afirmă că nu dorește să-i cunoască.Cuvintele Nadiei,,și totuși voi pleca cu dumneata”îl derutează,dar redevine omul aspru decis să-i înfrunte pe cei doi.Însă  cedează în fața promisiunii că se vor despărți la aterizarea avionului.Manuel este un om de afaceri și nu pierde ocazia de a demonstra acest lucru propunând  împărțirea cheltuielilor,,în trei.”Boby,naiv, este uimit, dar Nadia, receptivă şi energică,arată că va plăti cu toți banii pe care-i are,adăugând și medalionul.Este momentul când îi arată cum este văzut de ea:profesionist,rigid: ,, Dumneata ești bancher. Dumneata știi să socotești repede. Te costă mai mult. E o afacere proastă și afaceri proaste dumneata nu faci.”-caracterizare directă. În final,Manuel refuză bijuteria și cedează ,fără a-și trăda sentimentele pe care și le ascunde în fumul țigării,iar Boby înțelege că toți trei vor pleca.

  Manuel este omul de lume,sobru,ce impune respect,este hotărât în deciziile sale.Deși poartă masca omului de neatins,fără sentimente,interiorul său este al individului generos,cald ce nu rămâne indiferent la nefericirea celor doi tineri.

   Interesante sun indicațiile scenice prin  care personajul este caracterizat indirect, explicând gesturile,mimica,tonul lui Manuel.

(Manuel(Emanuel din ebraică) amintește o prezență ocrotitoare divină în viața  celor din jur!!!!!!)

 

 

 

Armonia primăverii

 

Acela este primul loc luminat de razele soarelui, în fiecare zi, indiferent de anotimp. Acolo, pe o creangă care ie­se un pic în afara coroanei şi se termină într-un unghi ascuţit, acolo vin şi se aşază fel de fel de păsări, iar între ele, apare una mai mare, cu pene cenuşii albăstrii şi cu aripi dungate în alb şi negru. Ea vine când iarna pleacă şi frigul zilei nu mai este aşa de mare, dar când îngheţul de noapte este încă stăpân. Am văzut-o şi anul trecut, şi acum doi ani, şi a venit şi acum.

I-am zis Pasărea Primăverii, pen­tru că după ce vremea se încăl­zeşte şi ramurile mărului se umplu de frunze şi de flori, ea dispare, ca şi cum şi-ar fi încheiat misiunea. N-am auzit-o niciodată cântând, şe­derea ei pe creangă fiind însoţită doar de sunetele şi mişcările pri­mă­verii. Pocnete moi, de crengi ce se dezmorţesc, murmur firav, ape de ploaie care curg din streşini prea pline Dar dacă ai răbdare şi aştepţi o vreme fără să faci nimic, să stai doar cu ochii închişi şi să asculţi, atunci poţi să auzi înfiripindu-se, undeva, aproape, un foşnet fin. Vine din aer? Vine de sub pământ, dintre pomi sau din spatele tufelor goale de frunze? Cine face aşa? Al cui e freamătul acesta care se face simţit doar atunci când se apropie primăvara? Ca şi cum ar fi uruitul dezmorţit al pământului care se trezeşte din somn.

Caisul de lângă gard are deja muguri gata-gata să izbucnească în frunze şi flori.Are vârfurile crengilor acope­rite de broboane mici, rozalii, semn că florile sunt deja pe cale de-a se deschide. Fire de iarbă subţiri şi firave joacă în lumină. Deasupra pământului, în jurul lui, se ve­deau, ca nişte artere uriaşe, rădăcinile as­cunse sub iarbă. Chiar lângă tulpină stătea la soare o şopârlă verde, albăstrie. O clipă a durat cât am reuşit să mă uit în ochii ei. Numai o clipă, dar am putut citi în ei în­treagă, toată bucuria pri­mă­verii.Modestă şi nebă­gată în seamă tot anul, iarba cea banală şi obiş­nuită, aceea pe care o călcăm în picioare, toc­mai ea, este purtă­torul de stindard al primăverii. Cu o bucurie nestăvilită pune stăpânire pe tot pă­mân­tul.

Totul este crud, proaspăt, înviorător.

 

                                 laleaua galbenă din CLISURA DUNĂRII

O plimbare prin PARADIS ......

 Apa lui e verde ca de smarald topit. Poţi să vezi în adâncurile lui.,este un lac de la­crimi. Ierburi lungi unduiesc uşor în apă, iar pietrele au toate nuanţele de verde. Verde albăstrui, ca nişte bucăţi rotunde din cer, auriu, ca presărate cu firmituri de soa­re, sau maronii, de parcă şi-ar trage seva din pământ. E un ochi magic, şi în oglinda apei se reflectă lumea. E ceva ma­gic în jurul aces­tui lac. Lumea vor­beşte în şoaptă, bra­zii stau neclintiţi, lu­mina are ceva diafan şi mân­gâietor. E o frumu­seţe excesivă,fără cusur. Merg pe sub o cupolă verde, de-a lungul unui râu limpede, ce devine doar spumă în câteva cascade. Stau pe malurile străvezii ale lacului şi fiecare piatră sau frun­ză pare făcută din acea lumină translucidă. Orice atin­gere le-ar putea transforma într-un abur uşor şi par­fumat. Doi fluturi roşii stau nemișcați pe o floare galbenă de arnică. Râul, transfor­mat într-o spumă albă și foşni­toa­re, se rostogoleşte de la înălţime peste pietrele acoperite de muşchi gros şi verde. După furia în­spu­mată a căderii, urmează calmul şi transparența, limpezimea răco­roasă a întinderii de apă, ce curge insesizabil pe sub umbra pădurii. Soa­rele intră pieziş prin­tre frunze. Fluturi şi stropi de apă zboară prin lumina răco­roa­să. Albi, roşii, al­baş­tri. Simplu şi liniştit, într-o ar­monie greu de descifrat, pe care o simt cum îmi în­văluie sufletul. Stro­pii mi se usucă pe faţă. Cas­ca­da apei este dublată de cea a vegetaţiei abun­dente, acvatice, sufo­can­te. Liane, ie­dere, buruieni şi flori, toate se îngră­mă­desc să exis­te, să îşi întin­dă frunzele şi rădăcinile, încolă­cindu-se una peste alta, tot mai sus, către soa­re.  Nu-mi rămâne decât să fiu uimit de ceea ce este în jur, de la fluturii mari cât palma, la libelule uria­şe sau bu­buruze cât o nucă. Până şi muştele par nişte avioa­ne mai mici, iar ţânţarii sunt ca nişte lăcus­te, în timp ce lăcustele… zboară în stoluri pe dea­supra poienilor. Toate sunt pline de acest Para­dis, de viaţa şi de bucuria de a trăi, pe care aș vrea să le în­văț repede, de la gân­­dăcimea asta plină  de fericire, să o pot lua acasă. Oriunde m-aș îndrepta,sunt pe un tărâm fabulos. Po­teca e îngus­tă, trece prin pădure, apoi coboară în povârnişuri abrupte, trece prin stân­căraie şi tim­pul începe, în­cet-încet, să îşi schim­be cursul. De­vine tot mai lent, și, deo­dată, mă trezesc cu alt lac în faţă, nemişcat, tăcut, de un verde sum­bru. E în coasta mun­telui, sub o cu­polă gigantică de piatră, ca o catedrală cosmică. Pia­tra se arcu­ieşte până în apa verde. Malu­rile sunt abrup­te, liane atârnă de sus, peştii înoa­tă la suprafaţă şi le poţi vedea spinările negre un­duind. Im­posibil de cu­prins frumuseţea şi stranietatea acestui loc, într-o sin­gură imagine. Neprietenos cu oa­menii, îi ţine la dis­tanţă, cu maluri verticale. Griul muntelui de piatră cu ver­dele lacului şi cel al pădurii, cu maroniul frun­zelor şi al pământului şi, sus de tot, cerul albastru! Miroase a apă dulce, a frunze vechi aşe­zate în straturi umede, arămii, a pia­tră udată de apă şi arsă de soare. Ră­coarea vine aici din adâncul mun­te­lui, pe unde apa curge neştiută. Dacă ar apă­rea stăpânul lo­cului, cu sigu­ranţă ar ieși din apa ne­clin­tită şi nu ar fi un spi­riduş, ci unul gi­gan­tic şi poso­mo­rât.

Soarele mă încălzeşte, în­chid ochii şi văd doar lumină. Por­nesc peste pun­tea suspendată dea­supra râului și ajung la un drum de vis. Poieni cu iarba înaltă din care ţâşnesc păsări şi fluturi,  mii de plante uriaşe, fie­care cu altă mireasmă, cu altă formă a frunzei şi cu alt foşnet. Miros de lemn umed intrat în des­compunere şi râul lin în care intră razele soa­relui, ca nişte picioare ale unui pod de lu­mi­nă. Pietre albe arătându-se din adân­curi, mii de gâze şi păsări lune­când pe deasupra apei. Poteca urcă din nou că­tre asprimea stân­coasă a muntelui, din care ţâşnesc tufe de tisă. Calc pe trepte făcute din rădă­cinile co­pa­cilor, ca sute de şerpi împietriţi la su­prafaţa pămân­tului, în încolăciri şi zvârcoliri fabu­loase. Un­deva, pe aici, sunt bujorii de munte, şi în câteva locuri se­crete cresc trei orhidee.

Sunt locuri ma­gice, ce trebuie privite cu sufletul, stând lângă dis­cul galben al unei flori de arnică, unde cândva s-au odihnit doi fluturi.

 

Christos a Înviat!”

  E seară...e liniște....și eu aștept PAȘTELE.....                                                                        

 Ca de fiecare dată, mă apropii de Paște cu sfială și speranță, cu inima la pândă.Îmi  stăruie perpetuu marele mister pe care, an de an, îl aștept și îl caut, îl bănuiesc și îl gândesc, însă niciodată până acum n-am izbutit să-l simt pe de-a-ntregul. Paștele este sărbătoarea cosmică a vieții redobândite, răscumpărate prin jertfa, celebrează eliberarea din temnița morții, un nou început.

                          ,,Cei ce sunteți în întuneric și în umbra morții, lumina străluci-va peste voi"- sună promisiunea solemnă a Bisericii. Iar  un proroc, spune: ,,Ridicați, căpetenii, porțile voastre și ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei".

   Astfel vestește ce avea să se petreacă o mie de ani mai târziu și ce vedem în icoana bizantină a Învierii: în vreme ce trupul sfârtecat de piroane și bice doarme în peștera străjuită de soldați...

 Fiul lui Dumnezeu a coborât în regatul subpământean al beznei. Hăul negru se cască sub tălpile Lui, de o parte și de alta stâncile despicate s-au dat deoparte, lăsându-L să treacă, între ele izbucnește lumina făgăduită.

    Mă gândesc că acum ar trebui ca inimile noastre să explodeze, pereții de stâncă să se despice, porțile să se deschidă, ca să-L primim așa cum se cuvine pe Împăratul slavei. Și mă întreb ce anume aș simți, dacă asta s-ar întâmpla într-adevăr. Vestea Învierii lui Hristos străbate ca un fior mulțimea.,,Veniți de luați lumină!" cântă tunător vocea preotului. E un îndemn și o poruncă. Adunați cu toții sub bolta pascală, împlinim legea cea nouă a lui Hristos:

                                        Să ne iubim unii pe alții, cum și El ne-a iubit pe noi!

                           Și peste tot răsună singurele cuvinte de salut ce vor fi spuse până în ziua de Înălțare a Domnului:                                  

                  ,,Hristos a înviat!".....,

                                                             ,Adevărat a Înviat!"

,,Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculați! Christos a Înviat!”