,,Tecuță”--caracterizarea unui personaj de scrierea,,Moș Teacă”de Anton Bacalbașa

 ,,Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale. Nu era zi de la Dumnezeu în care părinţii să nu se pomenească acasă cu vreo plângere: „Tecuţă a spart capul fetei mele! Tecuţă mi-a spart un geam! Tecuţă a legat o tinichea de coada lui Samurache! Tecuţă mi-a omorât un porumbel cu o piatră!” [...]

 Drept vorbind, însă, vina nu era numai a micului Tecuţă, care, fireşte, la şapte ani nu putea să fie înţeleptul Solomon. Mai erau vinovaţi şi părinţii: le intrase-n cap că Tecuţă al lor are apucături milităreşti şi-l lăsau să facă tot ce-i trăsnea prin cap, numai să nu-şi dezmintă viitorul. [...]

  Aşa şi cu Tecuţă. Toată dragostea lui de copil era să se joace de-a soldaţii. La Anul Nou, la ziua lui, la toate zilele mari nu cerea decât jucării soldăţeşti:

— Tată, mie să-mi iei o puşcă! Să-mi iei un tambur-major*! Cumpără-mi o cutie cu soldaţi...

 Şi, peste trei zile, jucăriile ajungeau ferfeniţă: de puşcă rămânea numai ţeava, tamburul ajungea fără căciulă, soldaţii fără nasuri. Atunci începea devastarea geamurilor vecine, tinichelele de coada lui Samurache”...

                                                                                          (Anton Bacalbașa, Moș Teacă)

*tambur-major – subofițer care conduce o fanfară militară

  În fragmentul din scrierea,,Moș Teacă”de Anton Bacalbașa,personajul literar,Tecuță,nume ironic, este caracterizat direct și indirect arătând defectele unui copil neastâmpărat,răsfățat,fără răbdarea de a înțelege situațiile în care se află.

  Prin caracterizarea directă naratorul îl prezintă pe copilul,,năzdrăvan” printr-o exclamație ironică,subliniind exagerat intensitatea năzdrăvăniilor: cele cinci mahalale care nu se puteau odihni din cauza lui. Ironia naratorului este îngăduitoare  pentru copilul de șapte ani care,, nu putea să fie înţeleptul Solomon.” Explicația naratorului lămurește energie debordantă, necontrolată, a copilului:părinții admirau la el aceste,,apucături militărești”necesare unui viitor promițător.Iar joaca ,,de-a soldații”era preferata acestui ,,năzdrăvan.”

  Caracterizare indirectă pornește de la gesturi, comportament,relaţiile cu cei din jur. Printr-o enumerație naratorul reproduce vorbele disperate ale unor oameni nemulțumiți de ceea ce face Tecuță:atacuri brutale,chinuire unui animal.Pasiunile și comportamentul copilului ,,jocul de-a soldații”,jucăriile:pușca,tamburul,soldații,, ajungeau ferfeniţă”arată o fire ditrugătore  în micul infern militar îngăduit de părinți.Tonul său arogant,poruncitor arată lipsa de respect.

  Tecuță este un copil care acționează fără a conștientiza consecințele nefaste ale acțiunilor sale asupra celor din jur,este tipul copilului căruia i se permite orice

 

  Închipuind tipul cazonului, al zbirului din armată, al stupidului perfect, a cărui seriozitate în gafe staârneste râsul ,Moș Teacă”,personajul creat de Anton Bacalbașa, încântă și destinde cititorul într-o carte scrisă în stilul oral, în care abundă umorul simplu, popular.

 Cine este Moș Teacã?

    Moș Teacã este ,,melitar”, cãpitan, șef de companie. Slugarnic fațã de superiori, el e necruțător cu inferiorii. El îi urãște de moarte pe,,țivili”: -,,cînd treci pã drum pã lîngã vun țivil, trage-i cu cotul, cã d-aia ți-a dat statul cot” – îi sfăuiește pe soldați. ,,Soldatu’ trebui sã fie vesel. Ai înþeles? Fii vesel, mã, cã-ți scot mãselele!”Moș Teacã este înspãimîntãtor de incult, despotic, autoritar și nu admite alte pãreri decît pe ale lui: ,,Aceasta este pãrerea mea și o împãrtãșesc” – iatã lozinca preferatã a lui Moș Teacã.

  Explicația titlului rezidă în caracteristicile personajului:

„Moș”: subliniază vârsta personajului, dar și o anumită mentalitate conservatoare, învechită și greoaie. Deși este sublocotenent, titlul sugerează un om depășit de vremuri, dar autoritar.

„Teacă”: numele face aluzie directă la teaca sabiei, sugerând un personaj care se bazează doar pe aspectul exterior, pe uniformă și pe rang, fiind gol pe dinăuntru (fără inteligență sau cultură).

„Teacă” este o metaforă a rigidității și a lipsei de conținut intelectual.

 

text argumentativ BAC-martie : dacă o o farsă poate avea sau nu consecințe grave

 

  Farsa se caracterizează prin acțiuni fizice exagerate și repetate, exagerare a caracterelor sau situațiilor comice, absurde sau surprinzătoare. Personajele și dialogurile pot avea, din aceste motive, consecințe neașteptate.

   În opinia mea există unele farse,păcăleli amuzante, dar inofensive care includ acțiuni surpriză între prieteni, familie sau colegi. Scopul acestora este  distracția, umorul și crearea unor momente memorabile,dar au fost situații când totul a fost grav,neplăcut.

  În primul rând,cred că farsa sau  păcăleala poate indica, dorința de a evada din rutina zilnică.Aceste glume practice, adesea inofensive pot lua o întorsătură neașteptată și ironică și-atunci,sigur,pot fi urmări grave ,supărări,regrete,finalități nefericite,

E ca și cum ai ajuns într-un moment de curiozitate și dorești să vezi ceva altfel decât ce este firesc.Deseori organizată pentru divertisment,o farsă devine o reprezentație teatrală în care cei ce pun la cale păcăleală fac regie,devin actori ce se prefac naivi.

  Un exemplu elocvent este oferit de textul-suport(Mircea Micu,,Manuscrisul furat”) ce prezintă curiozitatea unor prieteni ai lui Marin Preda de a afla ce conține,,misterioasa geantă neagră”purtată cu grijă de acesta.Cu seriozitate cei doi amici ai lui Preda profită că acesta își caută cheia camerei,îi ascund servieta și fac un plan de a simula găsirea ei.Apariția servietei îl face pe scriitor recunoscător celor doi și bănuitor pentru un,,pompier”nedumerit.

    În al doilea rând, consider că sunt situații în care gluma depășește limita, cauzând spaimă sau neplăceri și raportându-mă la experiența personală am avut ocazia să asist la o farsă făcută de colegii dintr-o clasă alăturată care au părăsit sala de clasă,profesorul venit a fost intrigat și a reclamat situația directorului.Când cei doi au intrat în clasă,toți elevii așteptau respectuoși în picioare,i-au salutat și apoi și-au deschis,preocupați, caietele.Nimeni n-a fost sancționat,dar la sfârșitul anului profesorul a primit un plic cu o rugăminte:,,vă rugăm să ne iertați!”

  Așadar,este important ca farsele să nu cauzeze daune reale sau teamă, rămânând în zona de umor,iar singura modalitate de a ne apăra de farse este o precauție sporită. 

SIMULARE --rezolvarea mea a punctelor 6; 7; 8; 9;

 

6. Precizează, în minimum două enunțuri, o trăsătură a tiparului textual dialogat, identificată în

textul 1, ilustrând-o cu o secvență relevantă.

,, — Mi-aduc aminte, zise Radu, unchiul Gavrilă mi-a povestit că paznicii de vânătoare au grijă de căprioare peste iarnă. Le pun fân și sare în iesle. Ca să le ajute când e iarna grea.

 — Înseamnă, se bucură Ligia, că pe aici nu e pustietate. Umblă oameni.”

Este un tipar dialogat:

-schimburi de replici între două personaje; există interacțiune între ei;

-pentru fiecare replică se folosește linie de dialog; replicile sunt conectate între ele;

  Tiparul textual este dialogat(este folosit dialogul ca mod de expunere) redă un schimb de replici dintre două personaje;dialogul dintre cei doi copii are rolul de lămuri un aspect întâlnit.Radu este cel care explică grija pentru căprioare,iar Ligia este liniștită auzindu-i explicația. Începutul replicilor este marcat cu linie de dialog,intonația personajelor este marcată prin punct care închide replica personajului. Sunt folosite verbele declarative:,,zise,se bucură.”

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

     Un element comun celor două texte este călătoria în pădure.

  În textul 1, doi copii sunt îndrumați să urmeze drumul cu semnele de marcaj în,,pădurea asta fioroasă, imensă”,văd brazii înalți,copaci impresionanți..Călătoria lor este dificilă,anevoioasă,ei sunt singuri,dar apariția unei iesle și a unei capre îi încurajează,depășesc frica. Drumul parcurs de copii implică apropierea de natură. Copiii află că natura are propria judecată și sunt învățați că sufletul bun și curat îi va proteja de orice pericol. Muntele în sine oferă marea lecție a puterii și a măreției.

  În al doilea text călătoria în pădure a autorului și întâlnirea cu o vulpe îi dau,,acel sentiment din copilărie că ating rețeaua nesfârșită de nervi a naturii.”Dezamăgirea omului este în momentul în care observă vulpea sălbatică transformată într-un animal domesticit,îmblânzit și se simte nefericit. 

8. Ce simt copiii când sunt singuri în pădure? Justifică-ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție, valorificând textul 1.

 Călătoria copiilor în singurătatea pădurii sălbatice este dificilă. Drumul e prilej bun de reflecție, iar legătura dintre ei le asigură puterea să meargă mai departe. Drumul parcurs de copii implică apropierea de natură. Cei doi frați depășesc singurătatea și frica. Copiii află că natura are propria judecată și cât timp străbat pădurea îl au alături de cățelul ce îi îndrumă, un fel de Patrocle din,,Dumbrava m

9. Asociază fragmentul din opera „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

  În ,,Deodată în adâncul pădurii”, romanul lui Amos Oz,doi copii pleacă singuri prin pădure în căutarea unui duh. Doi copii curajoși, Mati si Maia, sunt atrași de taina întunericului și se hotărăsc să afle ce se ascunde în adâncul pădurii.Cei doi copii simţeau în inimile lor ispita întunericului. Poate tocmai din pricina excesului de avertismente, a tăcerii şi a fricii erau atât de atraşi de pădure, iar imaginaţia îi îndemna să încerce să descopere ce se afla ascuns în adâncurile ei. Mati avea chiar şi un plan încă nepus la punct, pe care i-l împărtăşise şi Maiei, deoarece ştia că ea era mult mai curajoasă decât el. Autorul ne descrie cu mare gingășie relația dintre cei doi copii: „Din cauza tainei pe care-o împărtășeau și a faptului că erau luați în râs de ceilalți, Maia și Mati se simțeau mult mai apropiați unul de celălalt și mult mai singuri, deoarece în cazul în care cei din jur ar fi aflat secretul lor, ar fi râs și mai mult de ei și i-ar fi ridiculizat de două ori mai tare.”

  La fel li se întâmplă și celor doi frați, Radu și Ligia,care înțeleg că pădurea pe care o traversează este înfricoșătoare,, Rădăcinile brazilor roșii-verzi arătau ca nişte şerpi, iar gropile din care fuseseră smulse păreau vizuini sălbatice. Umbrele creșteau și parcă și viața tăcea în jur.”Apropierea dintre ei prin dialoguri,apariția unui staul,a caprei le înlătură frica și simt că totul se transformă:drumul devine lin,sunetele naturii sunt ușoare,prietenoase.

  Ambele texte prezintă experiențe din copilărie și aventurile trăite în natură.

 

 

 

a fost ușooooorrrrr!!!!!!!!!!!!!

                              

 

     Crezi că știm cum să reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat?

Cred că ne este tare greu să acceptăm că sunt situații care, în mod firesc, sunt în afara sferei noastre de influență și că nu putem face nimic ca să schimbăm asta. Ca, de exemplu, atunci când omul rătăcit a întâlnit vulpea n-a știut că-l putea conduce cu inteligență,răbdare,că acolo ea era ca o zeitate a pădurii și că trebuia să mai rămână pentru a se cunoaște sau să se întoarcă din când în când.A fost neglijent în promisiunea revenirii și când a văzut-o schimbată,îmblânzită a simțit-o străină.Era altfel,devenise o vietate comună,obișnuită,nu mai era unică,iar el a fost dezamăgit.

  Mă gândesc că dacă a pierdut ceea ce căuta, altcineva a găsit acel ceva și-atunci parcă  a fost pierdut,depindea de altcineva și era ca o frunză-n vânt. Sau o altă convingere asociată cu această situație este aceea cum că n-a avut  noroc.Deci universul a fost împotriva lui.  Mai mult, dacă a fost convins că și-a creat propria realitate și lucrurile nu merg în direcția dorită de el, a apărut senzația de eșec. De aceea avea impresia că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor sale sau ale celorlalți și a ales tăcerea.

               Și atunci, ce avem de făcut când lucrurile nu ies așa cum ne dorim ?

  În primul rând, să ne observăm și să ne îndreptăm gândurile care apar în acel moment și emoțiile asociate. Putem observa dezamăgire, teamă de eșec, insuficiență, frică de abandon, în unele cazuri chiar și dezgust față de propria persoană. Observându-le, ne dăm seama că nu reprezintă neapărat realitatea noastră. Când se schimbă perspectiva, se schimbă convingerile și, automat, se modifică  emoțiile, starea. 

O analiză lucidă a ceea ce s-a întâmplat ne ajută, de asemenea, să ne detașăm și să avem o viziune clară a ceea ce a împiedicat realizarea dorinței noastre: poate nu era cel mai potrivit moment, poate nu am avut toate informațiile necesare pentru a aborda situația din unghiul cel mai potrivit, poate că nu era benefic pentru noi. 

    Cred că autorul dezamăgit trebuia să vorbească despre tristețea lui.Iată-l pe Micul Prinț căruia îi vorbește cu voce șoptită Vulpea,fără a i se arăta,din umbră.La invitația lui de a se juca,vulpea refuză,pentru că nu e îmblânzită—ea știe că apropierea de micul Prinț i-ar însenina viața,dându-i un sens nou.Micul Prinț înțelege că aproierea înseamnă timp, așteptare,îndoială.Înainte de a se despărți,vulpea îi împărtășește o TAINĂ: numai cu inima va vedea limpede,ochii nu pot pătrunde în interiorul lucrurilor. Inima stă la temelia adevăratelor legături umane-- prietenia şi iubirea. Inima omului, asemenea soarelui, străluceşte ca aurul, luminează şi încălzeşte, îmblînzeşte, alină şi îndulceşte. Înlăuntrul ei, se face simţită prezenţa divină. Secretul pe care îl ştia Vulpea, taina pe care i-a dăruit-o Micului Prinţ, se poate enunţa în cîteva cuvinte: O inimă iubitoare este o manifestare a divinității.

   Voi împărtăși sfatul primit de la un om mare: Nu te pedepsi pentru un rezultat nefavorabil. Tratează-te cu aceeași înțelegere cu care ai trata un prieten în aceeași situație.

MARTIE aduce primăvara

 

                                

"Vânturile lui Martie
firmamente înghețate ale iernii
care suflă mustățile pisicilor
de zăpada luată de pe câmp.
Căldura răsare din sânul
pământului să întâlnească
razelor soarelui
în cer
și ochește sângerii înfloriți,
glicina, caprifoiul,
și gloria de dimineață
să semnaleze începutul primăverii,”
                                  (Martie este o lună a speranței, Emily Dickinson)

Eu cred că  ziua în care Dumnezeu a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara. Luna Martie :adieri de vânt, ploi reci, raze de soare șugubețe, stropi de culoare, primele flori, primele păsări călătoare ... totul este o încântare. Iubesc primăvara oriunde, dar ,dacă aș putea alege, aș întâmpina-o mereu în grădină, unde înfloresc florile, acolo există speranța,acolo iarba crește prin ea însăși..Florile primăverii sunt visele iernii, povestite dimineața  în jocul îngerilor. 

În dimineața de martie am auzit a îngerilor chemare și-am înțeles că este vremea când,alungând întunericul,copacii au început să murmure  șoaptele vântului,chemând sufletele să zboare la nesfârșit asemenea unei rândunici .Ascult muzicile,și mă prind în valsul primăverii.....

                 urare: Ca rândunica, să zbori către o nesfârșită primăvară!!!!!!!!!!!!!!!

SĂRBĂTORILE PRIMĂVERII

 

  Martie!!!vremea se face frumoasă...se întorc rândunicile,cocorii,vâslind sub soare...un flutur se-anină de-un fir de lumină...soarele-nflorește pământul și-i șoptește:
                                              ,,Bucură-te!Martie –Încolțitorul e aici!!!

   Într-o seară de iarnă,când doar Luceafărul lumina cerul înghețat,am aflat o poveste despre timpul când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii,iar Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și, ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea vor goni caii, de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele mânau caii, de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-i prindă pentru a-i obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ,, de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”.

   Pe geamul brumat o mână nevăzută îmi desenează un ghiocel prins între două fire împletite.:unul alb și unul roșu. Firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, a fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului. Nu întâmplător Babele sunt în număr de 9, o cifră magică. Cea mai capricioasă dintre Babe este Baba Dochia, care stă la cumpăna dintre iarnă și vară. Vremea capricioasă din această perioadă este pusă pe seama caracterului Babei Dochia,dacă se încălzește treptat se spune că ,,Baba Dochia își leapădă cojoacele”. Fiecare cojoc este luat de celelalte babe numite după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virița, Sitița și Domnica. Primele trei zile ale lui martie se mai numesc ,,baba de primăvară”-1 martie, ,,baba de vară” -2 martie și ,,baba de toamnă”-3 martie și așa cum vor fi aceste zile, așa vor fi și cele trei anotimpuri.

  Deodată cerul este străbătut de o herghelie formată din opt cai cu chip de flăcăi, care aveau coada ascunsă în ițari și copitele ascunse în opinci,era Sfântul Toader,o divinitate agrară cu însușiri de cal năzdrăvan, paznicul ceresc al Soarelui.Nu-l văd pe Alexie care nu a putut rezista curiozității de a desface cufărul dat de Dumnezeu,unde erau închise insectele ce supărau oamenii și l-a deschis, astfel încât toate s-au răspândit din nou pe Pământ. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat în cocostârc și pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate. Ascum se întoarc berzele și cocostârcii.

   Și iată ceasul vechi,,cu un cuc”care anunță ora de culcare,iar bunica îmi spune că în curând vom urmări primele păsări călătoare, iar ziua de 25 martie se numește ,,Ziua cucului”, coincide cu sărbătoarea Buna- Vestire, zi în care Maica Domnului a fost vestită, prin Arhanghelul Gavril, că va naște pe Fiul Domnului, Iisus Hristos..

Ea,Maria,a fost mama îndurerată ce și-a privit neputincioasă Fiul răstignit și de atunci fiecare MAMĂ a înțeles că o dragoste de mamă este, pentru veșnicie,puternică și nu se schimbă niciodată…că dragostea mamei strălucește.Sărbătoarea de 8 Martie este a tuturor mamelor.

     Dumnezeu binecuvântează aceste ființe care-au dorit să devină mame…

             pentru lacrimile,durerile,bucuriile,speranțele,

                     spaimele,împlinirile,fericirile,zâmbetele lor....

În grădinuța casei noastre au înflorit zambilele,narcisele,lalelele,iar salcia de lângă gard stă plecat,parcă plângând.Acum aflu  de ce se sfințesc ramuri de salcie în ziua de Florii. Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr.  Oamenii, auzind de venirea lui Iisus, au luat ramuri de finic și au ieșit bucuroși în întâmpinarea Lui, strigând: ,,Osana întru Cel de Sus! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”.

Abia aștept să se apropie sfintele sărbători de Paște,când în săptămâna mare se vopsesc ouălele,simbolul Învierii lui Hristos:,, De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducerea-aminte de răstignirea Mea, după cum am făcut și Eu astăzi”.

De Paște oamenii  rostesc binecunoscuta formulă: ,,Hristos a Înviat”, la care se răspunde  cu: ,,Adevărat a Înviat”. Oul roșu de Paște are puteri miraculoase, de vindecare și de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.

La 40 de zile de la Înviere,se sărbătorește Înălțarea Domnului Isus Hristos la ceruri. Ziua Înălțării Domnului mai poartă și numele de „Ziua Eroilor”.

   Acestea sunt sărbătorile primăverii,așa cum le-am învățat de-acasă!

Simt parcă picătura de bucu­rie căzută din cer,cum totul se împodobește în verde şi alb, în parfum de flori şi în triluri de păsări.Urmăresc cum, îmbătat de viaţă, flu­turele zboară din floare în floare, și-mi spun că e primul fluture pe care îl văd primăvara asta.

 Ne salutăm şi fiecare pleacă pe drumul lui, să se bucure cum ştie de primăvară!!!!!!!!!!!