text interesant: Tudor Muşatescu,, Întâmplări din capitală” + ,,Cum să faci faţă stresului şi anxietăţii din perioada examenelor, fragment preluat de pe site-ul psihosensus.eu”

 

Textul 1

 TABLOUL I

Sufrageria familiei Cristian. E o încăpere simplă, dar foarte îngrijită. Se vede mâna de gospodină a doamnei Cristian. [...] E în mai, spre seară. La ridicarea cortinei, Puiu doarme în fotoliu cu o carte pe genunchi.

 CATINCA (servitoarea [...] familiei, 60 de ani. Încă vioaie şi vrednică. Intră şi trânteşte uşa cu putere, fără să observe pe Puiu).

 PUIU (sare ars. E un băiat de şaptesprezece ani. Crescut parcă numai în sus. Nu are deloc alura sportivă a băieţilor de vârsta lui.)

 CATINCA (observându-l): Aaa! Dormeai?... (Îi pare rău că l-a trezit aşa de brusc.)

 PUIU: Ei, aş! Unde vezi că dormeam? Învăţam. Învăţam... cu ochii închişi.

CATINCA (maliţioasă): Păi, da! Că cu ochii închişi se vede mai bine...

PUIU: Te cred... Toate lucrurile se văd mai bine cu ochii închişi, când te gândeşti la ele atent... CATINCA: O fi, acu’ după moda nouă... Înainte, cu ochii închişi, ştiu că nu vedeau decât orbii... (Familiar) Ia cărţile de acolo că trebuie să pun masa... [...]

PUIU (luându-şi cărţile): Ah! Cum le-aş mai pune pe foc, Catinco dragă...

CATINCA: Dumneata? Să-ţi pui cărţile pe foc?... Haida-da! „Nu există”... După ce stai toată ziua cu nasul în ele.

PUIU: Şi totuşi, o să vezi cum le pun pe foc... După bacalaureat... Le incinerez în bloc..

 CATINCA: Vorbe... Cineva care a luat premiul întâi în toate clasele, nu-şi arde niciodată cărţile... Le leagă, le păstrează, cum păstrează decoraţiile ăi de termină războaiele cu viaţă. [...]

PUIU: Ba nu! Vorbesc pentru că m-am plictisit să mai învăţ... Ce nevoie am eu de Cicero şi de Catilina? Ce mă priveşte pe mine cu ce e egală tangenta de A sau suma pătratelor catetelor?

CATINCA: Mă rog. Omul trebuie să-nveţe de toate...

PUIU: Pentru ce?

CATINCA: Ca să ştie... [...]

PUIU: Catona din Uttica ar mânca la „pâinea zilnică”, astăzi şi, în schimb, Milică Dumitrescu, logodnicul soră-mii, câştigă o avere vânzând accesorii de automobil... Ia întreabă-l pe Milică cine e Filip al II-lea? O să-ţi răspundă că e băiatul lui Filip cu reprezentanţa de automobile şi că-i zice al II-lea ca să se deosebească de Filip I, frate-său mai mare, care e tot extrema dreaptă în nu ştiu care echipă de fotbal...

CATINCA: Doamne fereşte! De ce te legi acuma şi de domnul Milică?

PUIU: Nu mă leg. Îl citez... Milică îmi impune respect... Fiindcă are prăvălie şi, în loc să se omoare cu Cicero, moare după Magda, după soră-mea...”

                                                                               (Tudor Muşatescu,, Întâmplări din capitală”)

Textul 2

 ,,Stres, anxietate, nopți petrecute învățând, toate acestea sunt familiare studenților și elevilor care se pregătesc pentru perioada examenelor.

Timpul petrecut învățând este crucial pentru un rezultat cât mai bun la examene. Fie pentru admitere, bacalaureat, sesiune, licență sau disertație, emoțiile nu au cum să lipsească din peisaj. [...] Emoțiile din această perioadă sunt normale. Însă atunci când intensitatea lor devine foarte mare, pot cauza o serie de probleme. [...]

Eliminarea emoțiilor nu este un scop în sine. Și nici nu este posibil deoarece este uman să simțim emoții, agitație, nervozitate. [...]

Cel mai important este să cunoaștem faptul că putem trăi cu emoțiile acestea. Că, chiar dacă nu le putem controla în totalitate, putem să învățăm tehnici de gestionare a lor. Emoțiile pot fi integrate în experiența noastră și utilizate pentru a ne atinge scopurile.

  În perioada de studiu intens stresul este inevitabil. Studenții au de învățat atât de mult încât ajung să creadă că vor ajunge la liman cu greu. Chiar și cu câteva luni înainte sau mai mult la elevii conștiincioși, materia poate să pară interminabilă și să îi copleșească.

  Efectele stresului pot fi distinse la nivel fizic, psihic și comportamental. Astfel, apar îngrijorări, gânduri și scenarii catastrofale: dacă nu voi putea să învăț tot? cu ce să încep? dacă nu reușesc să învăț toată algebra azi nu voi avea timp să termin și voi pica examenul?

 Aceste scenarii [...] produc inevitabil anxietate. Produc o stare de tensiune și agitație constantă dominată de temeri multiple și de simptome fiziologice: apare tensiune în corp, mușchi încordați, dureri de cap, de spate, de mâini; apare o stare de oboseală prezentă mai tot timpul; capacitatea de concentrare se diminuează, mintea fuge și parcă nu poți înțelege ce citești; memorarea informației este mai greoaie, fiind necesar să citești de mai multe ori un text pentru a-l reține; starea emoțională este instabilă, treci de la o emoție la alta foarte ușor, ești ușor iritabil(ă); pofta de mâncare scade, iar drept consecință poate apărea pierderea în greutate; calitatea somnului scade și ea.

   Stresul și anxietatea legată de examene sunt strâns conectate între ele. Cu câteva tehnici de reducere a stresului și anxietatea se va regla.

Avem câteva lucruri principale pe care le putem face: în primul rând trebuie să avem grijă de noi, apoi să dormim îndeajuns, să ne relaxăm și să ne planificăm eficient materiile de studiu și timpul.”

                 (Cum să faci faţă stresului şi anxietăţii din perioada examenelor, fragment preluat de pe        site-ul psihosensus.eu )

A.

1. Completează spaţiile punctate cu informaţiile din textul 1.

Catinca, servitoarea familiei Cristian, are .......de ani, iar Puiu se pregăteşte pentru examenul de .............

2. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informaţiile din textul 1. Acţiunea se petrece în luna:

a. martie. b. aprilie. c. mai. d. iunie.

3. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informaţiile din textul 2. Stresul se manifestă mai intens în legătură cu:

 a. o singură materie de studiu. b. perioadele de examene. c. modul în care învaţă elevii.  d.participarea la anumite activităţi.

 4. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informaţiile din textul 2

 Sub influenţa stresului, capacitatea de concentrare:

a. fuge. b. este greoaie. c. se diminuează. d. este instabilă.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunţ pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informaţiile din cele două texte

             Textul 1

                                 Enunţul                                                        Adevărat                  Fals

Puiu neagă că dormea la intrarea Catincăi în sufragerie.

Catinca strânge cărţile lui Puiu.

Catinca susţine că omul se poate descurca fără să înveţe.

              Textul 2

                                 Enunţul                                                       Adevărat                    Fals

Emoţiile din perioada examenelor sunt normale.

Stresul poate avea efecte la nivel comportamental.

 Există tehnici de reducere a stresului.

6. Precizează, în minimum două enunţuri, un rol al notaţiilor autorului din textul 1, ilustrându-l cu o secvenţă relevantă.

  Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre cronotop (spațiul și timpul întâmplărilor) și despre personaje (statutul, înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea etc.).

Didascaliile pot fi de două feluri:

-ample (apar la începutul unui act și conturează decorul scenic, atmosfera, lista de personaje)

-și cele din metatext (care conțin indici comportamentali și gestuali prin care se surprinde tipologia personajelor). 

În fragmentul dat sunt indicații scenice, care acompaniază și completează replicile personajelor, aducând informații și sugestii importante pentru înțelegerea textului.

  Prima dintre ele conține o descriere a locului acțiunii: ,,Sufrageria familiei Cristian. E o încăpere simplă, dar foarte îngrijită. Se vede mâna de gospodină a doamnei Cristian. ”

  Urmează notarea timpului:,, E în mai, spre seară. ”și prezentarea atitudinii unui personaj:,,La ridicarea cortinei, Puiu doarme în fotoliu cu o carte pe genunchi.”

  O altă indicație scenică o prezintă pe Catinca,rolul ei în familie,,servitoare”,o descrierea sumară:,, vioaie şi vrednică.”;  Intră şi trânteşte uşa cu putere, fără să observe pe Puiu--această didascalie nu are rol decât pentru cititor, se semnalează că trebuie să fie atent la gestul personajului.

  O altă indicație scenică ce urmează îl prezintă prin caracterizare directă pe următorul personaj:Puiu-vârsta,descrierea văzută de autor:,, E un băiat de şaptesprezece ani. Crescut parcă numai în sus. Nu are deloc alura sportivă a băieţilor de vârsta lui.

  Există indicații scenice care arată atitudini ale femeii:regret, ironie,naturalețe.

  În concluzie, în acest fragment, prin folosirea didascaliilor, autorul transmite regizorului și actorilor indicații privind jocul scenic,conflictul subtil dintre personaje, dar sugerează și cititorului căi de interpretare a textului.

7. Prezintă , un element de conţinut comun celor două texte date, valorificând câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

   Un element comun celor două texte este învăţatul înainte de examene cu manifestări diferite ale stresului. În textul 1,Puiu care este surprins,,cu ochii închiși”motivează că astfel poate învăța și vedea totul mai clar.Este sătul de atâta învățătură,promițând că ,,după bacalaureat” va arde cărțile.Replica celuilat personaj este încurajatoare:,, Cineva care a luat premiul întâi în toate clasele, nu-şi arde niciodată cărţile... Le leagă, le păstrează, cum păstrează decoraţiile ăi de termină războaiele cu viaţă.”Puiu este într-o dispoziție nefericită,starea de încordare în care se află este copleșitoare și de aceea izbucnește nervos:,, m-am plictisit să mai învăţ.”  În perioada de studiu intens personajul simte că stresul este inevitabil.

  În textul 2,este relevată situația emoțiilor dinaintea examenelor,acestea trebuie gestionate,controlate,,pentru a ne atinge scopurile.”Interesante sunt efectele stresului care pot duce la anxietate,o stare fizică și psihică neplăcută.Dar acestea pot fi controlate,reglate,așa cum personajul Catinca încearcă simplu să demonstreze.

8. Crezi că un elev poate depăşi stresul provocat de examene? Justifică-ţi răspunsul la întrebarea dată, valorificând textul 2.

Stresul este definit ca reacție a unei persoane față de exigențele și sarcinile cărora trebuie să le facă față, precum teste, examene, evaluări, prezentări orale . Stresul tinde să apară atunci când simți că cerințele care ți se impun depășesc capacitatea ta de a le îndeplini. Fiecare persoană gestionează stresul în felul său și reacționează diferit la stres. Unii au o capacitate mai mare de a face față situațiilor stresante, în timp ce alții devin ușor copleșiți și se pot confrunta cu o varietate de simptome, inclusiv dureri de cap și de stomac, neliniște sau lipsă de concentrare. Nu examenul în sine provoacă neapărat stres, ci convingerea că există un dezechilibru între cerințele de la examen și abilitățile curente ale elevului. Acest decalaj duce la anumite modele de gândire, cum ar fi negativitate și senzație de copleșire. Stresul este rezultatul reacției noastre la evenimente exterioare, nu este neapărat despre evenimentele în sine. Stresul perceput are un impact major asupra bunăstării mentale în rândul elevior.

De aceea cred că este important să înțelegem modul în care diferitele surse de stres sunt legate de bunăstarea mentală și care sunt măsurile și modalitățile eficiente de gestionare a stresului. Stresul poate face ca sarcinile și subiectele de la examene să pară mult mai greu de rezolvat decât sunt în realitate.În textul 2 se arată că  există o legătură între ,,stresul și anxietatea legată de examene”,fiind necesare,,câteva tehnici de reducere a stresului și anxietatea se va regla... trebuie să avem grijă de noi, apoi să dormim îndeajuns, să ne relaxăm și să ne planificăm eficient materiile de studiu și timpul.”

 În concluzie, trebuie înțeles acest mecanism pe care fiecare om îl are instalat în corpul său de la natură. Și trebuie să fie găsit echilibrul, deoarece prea mult stres îi poate afecta performanța, dar o anumită doză de stres ajută să rămâi motivat și concentrat.

9. Asociază fragmentul din,, Întâmplări din capitală” de Tudor Muşatescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvenţă relevantă din fiecare text. 

,, Pe vremuri, după ce-mi terminasem studiile universitare şi aveam de acum un rost, şedeam în gazdă la o babă care închiria camere mobilate. Baba era cumsecade, casa liniştită, iar eu prea puţin ocupat exterior, în timpul zilei. Scăpat de grijile diplomelor, citeam pentru mine, de plăcere. Pe seară, ieşeam în oraş, cutreieram librăriile şi anticăriile, iar ziua pe arşiţă (era vară) şedeam în casă şi citeam. O altă babă ar fi putut fi mulţumită. Nu făceam nici zgomot, nicio dezordine şi nu pătam prin aducere de tinere fete în casă reputaţia imobilului la care par a ţine atât (dar se prefac) văduvele. De fapt, baba nu era nemulţumită, ci intrigată. În repetate rânduri ea căuta să mă descoasă. Eu îi plăteam chiria nu regulat, ci anticipat, dar vedeam că baba avea bănuiala că n-am nicio ocupaţie serioasă şi că aş putea s-o păgubesc mai târziu.

— Maică – zicea ea – n-ai dumneata frate, prieten, om care să te vadă?

— Ba am, dar ce nevoie să vină aici?

— Ei, mai vorbeşti, mai petreci, ca tinerii: aveam pe un elev de administraţie, tare mai era vesel, bată-l norocul, cânta şi vorbea toată ziua. De la el am gramofonul. Veneau aici toţi prietenii lui, beau bere, glumeau.

— Eu sunt ocupat.

— N-ăi fi bolnav cumva! La vârsta asta tinerii sunt cam slabi de piept.

 — Ba sunt sănătos tun, nu vezi?

— Sănătate să dea Dumnezeu! – declara baba, văzând că nu mă poate dovedi.

Altă dată însă iar mă ispitea:

— Greu e cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să scapi de ponos. Am avut chiriaşă tot în odaia asta o studentă. Doamne, ce mai citea! Citea şi lua aspirină, lua aspirină şi citea. Da’ a terminat şi s-a şi măritat, şi acum e bine, la rostul ei. Ai să termini şi dumneata odată, cu voia lui Dumnezeu.

Baba, şireată, vorbea aşa de repede, că n-o puteai întrerupe

. — Dar nu ţi-am spus că am terminat de mult, că sunt licenţiat? Sunt chiar profesor. Altfel din ce ţi-aş plăti chiria?

— O fi, o fi, dacă zici dumneata. Şi i-am arătat babei atâtea acte, încât s-a convins. Dar apoi iar m-a sâcâit:

— Grea meserie şi profesoratul ăsta dacă trebuie să citeşti mereu. Copiii citesc, d-ta citeşti!

Într-o zi însă mi-a spus vorba memorabilă:

— Tot mai înveţi, maică?

— Cum asta ?

— Păi dacă zici că ai terminat, ce tot înveţi mereu? Nu ţi-ajunge atâta şcoală? Şcoală primară, liceu, universitate, ţi s-o fi acrit şi dumitale. Acum mai pune-te şi dumneata pe trai, c-a trecut vremea învăţăturii.

 — Dar eu nu învăţ, cocoană, eu citesc.

— Ei, citeşti! Dacă citeşti, nu înveţi? Să stau eu toată ziua cu nasul în cărţi! N-a fost chip s-o scot pe babă dintr-ale ei”…

                      (G. Călinescu,,Tot mai înveți, maică?”(Jurnalul literar”, nr. 26, 25 iunie 1939 - fragment)

Asociez fragmentul din textul 1 cu o scriere a lui George Călinescu,,Tot mai înveți,maică?”

Iată un text fundamental, genial şi memorabil. Autorul nu are nevoie să comenteze cele povestite. Sunt două continente, două lumi, care se ciocnesc. Impactul e atât de puternic, încât orice explicaţie e de prisos.

Textul prezintă o conversație între autor și proprietara casei unde locuia, o bătrână numită baba, care îl întreabă constant de ce tot citește și învață, deși a terminat de mult studiile, întrebându-l:„Tot mai înveți, maică?”. Bătrâna nu înțelegea rostul lecturilor și al învățăturii continue, mirându-se că un om care a trecut prin școală, liceu și universitate își mai pierde vremea cu atâtea cărți:

 — Greu e cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să scapi de ponos.”

  În textul 1,personajul Puiu este în antiteză cu tânărul de mai sus,dorește să termine de învățat,considerând învățătura o obligație,vrea să-și ia examenele și să-și arunce cărțile.Replica personajului Catinca este tăioasă,supărătoare și îi corectează atitudinea printr-un sfat înțelept, simplu: ,,Dumneata? Să-ţi pui cărţile pe foc?... Haida-da! „Nu există”... După ce stai toată ziua cu nasul în ele. ... ...Cineva care a luat premiul întâi în toate clasele, nu-şi arde niciodată cărţile... Le leagă, le păstrează, cum păstrează decoraţiile ăi de termină războaiele cu viaţă.”

  Cele două personaje deși învață continuu sunt preocupate diferit de învățătură:unul nu obosește învățând,celălalt dorește să termine cu învățătura,pentru a avea o viață liniștită. Alături sunt două femei :una nedumerită de rostul învățăturii,cealaltă povățuitoare în binele învățăturii.

B.

1.Conţin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „nouă”, „stai”.

b. „familiei”, „sufrageria”.

c. „dormeai”, „vedeau”.

d. „automobile”, „deosebească”.

2.Cuvintele subliniate în fragmentul

„Cineva (1) care a luat premiul întâi în toate clasele, nu-şi arde niciodată (2) cărţile...”

s-au format prin:

a.       derivare (1), derivare (2).

b.      b. compunere (1), compunere (2).

c.       c. compunere (1), derivare (2).

d.       d. derivare (1), compunere (2).

3.Cuvântul subliniat în fragmentul:

„trebuie să avem grijă de noi, apoi să dormim îndeajuns”

   are sensul:

 a. cumva.

 b. oarecum.

c. eficient.

d. suficient.

4.Seria în care cuvintele subliniate sunt omonime este:

a. „Că cu ochii închişi se vede mai bine...”; Ochii ţinţa şi nimerii din prima încercare.

 b. „apare tensiune în corp”; Soarele se iveşte dintre nori.

 c. „trebuie să avem grijă de noi”; Are pantofi noi.

d. „Milică îmi impune respect...”; Îl tratează cu dispreţ.

 5. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în fragmentul următor:

„Avem câteva lucruri principale pe care le putem face”.

6. Alcătuieşte o propoziţie negativă, în care verbul „a rămâne” să aibă valoare copulativă (1) şi un enunţ exclamativ, în care substantivul „carte”, la singular, să fie în cazul genitiv (2)

7. Transcrie propoziţiile subordonate din fraza următoare, precizând felul acestora:

„Cineva care a luat premiul întâi în toate clasele, nu-şi arde niciodată cărţile... Le leagă, le păstrează, cum păstrează decoraţiile ăi de termină războaiele cu viaţă.”

8. Enunţul următor reprezintă mesajul lui Puiu către Milică. Rescrie enunţul, corectându-l!

Dragă Milică, Ştiu că ţi-e greu dar aşi vrea să-ţi spun că învăţatul incontinuu, a cărui rezultat e încă departe, mă stresează. Dacă vi la noi la masă, vei vedea tu însăţi cum arăt.

SUBIECTUL al II-lea

Scrie o compunere în care să-l caracterizezi pe Puiu, personajul din textul lui Tudor Muşatescu.

Textul surprinde, cu finețe și umor, atmosfera în care se află un băiat înaintea examenelor,este o

lectură care amintește de stilul inconfundabil al lui I.L. Caragiale. În centrul acțiunii se află „Puiu”, un adolescent de șaptesprezece ani stângaci cu o dezvoltare fizică tipică vârstei pubertății, adesea lipsită de armonie.și deloc sportiv .Îi lipsește „alura sportivă”, sugerând un adolescent mai degrabă studios sau sedentar. Catinca este  servitoarea matură,vioaie cu bun-simț.

 Puiu este un băiat aflat înaintea examenului de bacalaureat.Caracterizarea directă a personajului reiese din indicațiile scenice:este prezentat dormind cu cartea pe genunchi. Caracterizarea indirectă surprinde tonul vocii iritate,nemulțumit că servitoarea constatase că dormea.Răspunsul lui ca o scuză:,,învățam cu ochii închiși” sună a încredere totală în propriile cunoștințe,dar își ascunde prefăcătoria în momentul când a fost prins. Această replică arată dorința sa de a nu părea leneș.Îndemnat să-și mute cărțile,Puiu devine supărat că trebuie să învețe și,hotărât,promite că după examen le va arde,promisiunea dovedește stare de încordare,de tensiune.Interesantă este opinia Catincăi care-l știe ca premiant ,iar îndemnul de a păstra cărțile,, cum păstrează decoraţiile ăi de termină războaiele cu viaţă”este o lecție de bun-simț,adăugând că,,omul trebuie să învețe de toate....ca  să știe.”Puiu explică inutilitatea unor cunoștințe învățate.Privise exemplele din jur oferite de unii oameni mediocri,dar interesanți pentru societatea în care trăiau și acum era confuz. În ciuda eforturilor de a se prezenta ca un tânăr responsabil și dedicat studiului, comportamentul său trădează vârsta incertitudinnilor. Reacțiile sale rapide dovedesc inteligență și o doză de viclenie inofensivă.

Autorul folosește limba vorbită pentru a individualiza personajele, un umor cald combinat cu o satiră fină.

 

 

poezia: ,,Plâns”de Ion Minulescu

 

,,Din nou revăd pădurea în care împreună
Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună
Și banca solitară pierdută-n flori albastre
Pe care-ades stătut-am strângându-ne de mână
Uimiți de sfântă vraje a fericirii noastre.

Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită,
De vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzită
Copacii-și clatin vârful și crengile își frâng
Și eu și ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită
Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng.”

  În poezia „Plâns” de Ion Minulescu, ideea poetică gravitează în jurul tristeții provocate de trecerea timpului și de pierderea iubirii, transmițând un sentiment profund de nostalgie și regret.

  Ideea poetică nu este transmisă direct, ci prin intermediul corespondențelor dintre starea sufletească a eului liric deznădăjduit și cadrul natural în care acesta se proiectează: toamna,pădurea,copacii.

  Titlul poeziei „Plâns”de Ion Minulescu anticipează tema și starea sufletească a poetului. Revederea locului întâlnirii cu iubita îi trezește amintiri dureroase, este o proiecție a stării de spirit a eului liric. El anticipează o atmosferă de doliu sufletesc, transmițând ideea că durerea interioară devine o trăire copleșitoare, un „plâns” mut care se răsfrânge și asupra cadrului natural.

  Poezia se centrează pe meditația eului liric asupra efemerității sentimentelor și a izolării.

  Tema iubirii și a naturii: Iubirea este văzută ca o experiență trecută, marcată de absența iubitei.      Textul descrie o poveste de dragoste sfârșită, marcată de neputința omului în fața destinului.

  Motive literare: Pădurea,cadrul natural,este complice la suferință și plânsul,lacrimile, care se metamorfozează dintr-o trăire umană într-un ecou cosmic. Cândva totul era plin de lumină și vrajă:nopțile,florile albastre,iar cei doi îndrăgostiți trăiau din plin fericirea.

  Pădurea desfrunzită și vântul rece al toamnei sugerează legătura dintre mediul exterior și starea interioară de tristețe a eului liric.Banca părăsită devine un simbol al absenței și al izolării, un spațiu static ce păstrează doar amintirea momentelor fericite. Natura simte tristețea despărțirii iubiților și-și pune,,haina cernită”a durerii.Într-o notă melancolică textul exprimă izolarea și tristețea provocate de revederea unui loc odinioară încărcat de fericire.

  Lirismul subiectiv, marcat prin prezența mărcilor lexico-gramaticale specifice eului liric: verbe la persoana I :,,revăd,rătăcit-am, mbrăca-vom” și pronume,adjective la persoana I: „noastră”, „mea”, „eu”, „ni-i.” Formele inverse ale verbului exprimă stilul solemn,un trecut ce nu se va mai întoarce.

  Structura poeziei este concepută pentru a crea o muzicalitate interioară, caracteristică poeziei minulesciene. Ritmul trohaic și rima pereche ,refrenele conferă poeziei o tonalitate de romanță.

  În text se remarcă folosirea personificării :natura participă la suferința eului liric ,pădurea plânge”, estompând granița dintre trăirea interioară și mediul înconjurător. Epitetele:,,banca solitară,sfânta vrajă,vâmtu rece,pădurea desfrunzită,haina cernită”crează  tabloul toamnei într-o atmosferă de tristețe.

  Poetul utilizează refrenul și repetițiile pentru a amplifica starea de tristețe, creând o simetrie între ritmul versurilor și cadența lacrimilor,a suferinței:,,banca solitară... banca-i părăsită”;,, Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng.”

  Imaginile vizuale:, nopțile cu lună” și auditive:, vântu”,pădurea-și plânge frunza” sugerează atmosfera de pustiire și de resemnare în fața singurătății.

   Plânsul e vocea care cere alinare ,este o formă de comunicare a sufletului sensibil care exprimă profunzimea trăirilor.

 

test: Andreea Tănăsescu,, Minunata călătorie a Almei şi a motanului Ivan în Ţările-de-Sus” + Flavia Adam,, Copilăria miroase a mâinile bunicii”

 

Textul 1

,,Povestea mea începe într-o zi rece de primăvară. Vântul sufla tare şi un soare cu dinţi se rostogolea pe cer. Câteva maşini se strâmbau nervoase la trecători. Într-o astfel de zi gri, Alma, o fetiţă de opt ani, se întorcea de la şcoală: cu uniforma pătată, cu ciorapii deşiraţi şi pictaţi, de sus până jos, de o dâră de noroi, pentru că se luase la trântă cu colegii în pauză. O mai ciufulise şi vântul, făcându-i părul să semene cu o coadă de mătură.

Pentru fetiţele cu codiţe şi uniforme curate din clasa ei, chiar şi pentru băieţi, Alma era o... ciudată, sau, mai bine zis, o fetiţă cu personalitate! Băieţii o admirau pentru calităţile ei „băieţeşti”, dar n-o includeau în cercul lor, iar fetele o ţineau la distanţă.

La şcoală Alma era singura care avea grijă de Trichi, peştişorul din acvariul clasei [...]. Peştişorul o saluta bucuros ori de câte ori o vedea, şi chiar executa în cinstea ei o piruetă: Alma o piruetă, peştişorul Trichi o piruetă. Dar nimeni nu ştia cu ce se ocupa Alma după ce pleca de la şcoală. Nici măcar învăţătoarea.

 Ei bine, porumbeii şi vrăbiuţele care sporovăiau vesele pe garduri o cunoşteau: Alma uda pomii şi florile atunci când era secetă şi se îngrijea de animăluţele bolnave sau firave de cartier.

Alma călătorea deseori departe cu gândul... peste mări şi ţări, inventa poveşti cu piraţi şi lumi minunate. Uneori, împreună cu Jucăriile ei, căuta comori ascunse prin grădinile vecinilor. Alma era şi inventatoare: inventase Undiţa de pescuit vise, Dominoul prichindeilor, Teatrul pentru păpuşi din cârpe şi prosoape, Oraşul de plută, cu trenuri şi oameni din dopuri de plută, o Flaşnetă muzicală pentru a dormi bine, ori Creionul care te ajută la teme atunci când eşti obosit şi nu ai chef de ele... Şi chiar funcţionau! Nu mă întrebaţi cum. Din păcate, de multe ori, Alma se juca singură, pentru că nu prea avea prieteni. Şi, pe deasupra, o măcina dorul de părinţi, care erau departe. Doar Bunica avea grijă de ea.

Totuşi Alma avea un singur prieten bun, pe Vlad, băiatul cu păr roşcat şi ochelari cu rame mari, care cânta la violoncel. Locuiau în acelaşi cartier, aşa că cei doi se vedeau destul de des. Se simţeau bine împreună şi, mai ales în vacanţele de vară, lumea era a lor. Vara trecută, de pildă, îşi construiseră o căsuţă de lemn, cu o scară de sfoară pe care puteau coborî în viteză atunci când erau asaltaţi de piraţi. Vopsiseră căsuţa cu vopsea ecologică, iar pe acoperiş construiseră un dormitor numai pentru vrăbiuţe. Cât de mult s-au bucurat vrăbiuţele de dormitorul lor! Şi mai ales când găseau acolo firimituri de chec, seminţe de floarea-soarelui sau alte bunătăţi lăsate de copii. [...]

De câteva săptămâni însă, singurul ei prieten adevărat, Vlad, nu mai avea timp de joacă, din cauza temelor şi, mai nou, din cauza lecţiilor de violoncel care îi ocupau tot timpul liber. Prin urmare, Alma era nevoită să-şi petreacă după-amiezile singură... În ziua în care începe povestea mea, Alma se gândise să treacă pe la Vlad pentru a-l convinge să iasă la joacă.

- Hei, Vlad! îi strigă ea de jos. Vii afară? Dar răspunsul mult dorit nu se auzi. În locul lui, doar violoncelul mormăi câteva sunete grave. Chipul vesel al lui Vlad nu mai apăru la fereastră.

În cele din urmă, Alma auzi doar o voce plictisită:

 - Nu pot... studiez Bach.

- Bach? Cine-i ăsta? se interesă fata.

 - Un mare compozitor de muzică barocă.

- Ooo... barrr-ocă! se miră Alma. Ce cuvânt complicat... Da’ nu te-ai săturat de-atâta muzică din asta, barrr-ocă? Mâna lui Vlad flutură plictisită la fereastră, dându-i de înţeles că nu are nici chef şi nici timp de conversaţie.”

                         (Andreea Tănăsescu, Minunata călătorie a Almei şi a motanului Ivan în Ţările-de-Sus)

Textul 2

,,Ce poate fi mai frumos decât să fii copil, să visezi cu ochii deschiși lumi pe care adulții nu lențeleg și nu și le pot închipui, să le simți textura, mirosul, foșnetul, gustul, nuanțele, să le măsori folosind unități de măsură numai de tine știute? În ochii unui copil, timpul nu se măsoară în ani, anotimpuri, luni, săptămâni, zile, ore, minute sau secunde, ci în emoții, în intensitatea acestora. Miresmele copilăriei nu reprezintă altceva decât emoțiile trăite [...]. Copilăria mea a fost înconjurată de miresme care de care mai ademenitoare: cea a portocalelor de Crăciun, cea a bibliotecii în care tata adăuga cu un entuziasm molipsitor, în fiecare lună, cărțile nou apărute în librării, cea a păpușilor textile cusute de mama, cea a serilor de iarnă, în care bunica depăna fire de toate culorile, tricota sau croșeta, iar eu, fascinată, o ascultam șoptindu-mi povești, cea a pernei sub care se odihnea o crenguță de busuioc, deasupra căreia tot bunica mă învățase să fac cruce, după ce rosteam ,,Îngerașul” și aripi largi, ocrotitoare, mă înveleau, cea a blăniței cățelușei negre, alături de care mă furișam prin iarba până la brâu, ca să culeg steluțe și flori de cicoare și, urmărind mișcarea și formele norilor, construiam personaje și întâmplări, cea a turtelor pe care le făceam din pământ și din frunze și pe care le ornam migălos cu pietricele și semințe de mei, cea a colțului lunii, pe care îmi imaginam că îl ronțăi ca pe o acadea de zahăr ars, cea a dudelor din pomul de la marginea cimitirului [...] Și câte și mai câte alte miresme…

Dar, mai mult decât orice mireasmă pe care ar fi putut să o poarte, copilăria mea a purtat mireasma mâinilor bunicii materne, Leonora, a mâinilor care m-au legănat, m-au mângâiat, mi-au împletit părul, mi-au îmblânzit lacrimile, m-au îmbrățișat când am venit pe lume și au continuat să o facă, până când greutatea țărânii le-a țintuit. Dacă m-aș putea întoarce în timp, pentru a alege o singură mireasmă a copilăriei, categoric, pe aceasta aș lua-o cu mine.”

                       (Flavia Adam, Copilăria miroase a mâinile bunicii, în România literară nr. 1/2024)

A.

1. Completează spaţiile punctate cu informaţiile din textul 1.

Peştişorul din acvariul clasei se numeşte .............................................. şi prietenul Almei cântă la ....................................... .

2. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informaţiile din textul 1.

Ziua de primăvară este:

 a. călduroasă. b. însorită. c. rece. d. ploioasă.

3. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informaţiile din textul 2

 Pentru un copil, timpul se măsoară în:

a. minute. b. secunde. c. ani. d. emoţii.

4. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informaţiile din textul 2.

Colţul lunii este asociat cu:

 a. o acadea de zahăr ars. b. imaginea unor pietricele. c. steluţele. d. o crenguţă de busuioc.

 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunţ pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informaţiile din cele două texte.

                 Textul 1

               Enunţul                                                                    Adevărat                             Fals

Piesa interpretară de Vlad este compusă de Bach.

 Alma inventează Flaşneta muzicală pentru a dormi bine.

Vlad are timp de conversaţie cu Alma.

Textul 2

                Enunţul                                                                 Adevărat                                Fals

Păpuşile textile sunt cumpărate de tată.

Crenguţa de busuioc se află deasupra pernei.

Bunica maternă se numeşte Leonora.

6. Precizează, în minimum două enunţuri, o trăsătură a tiparului textual descriptiv, identificată în textul 1, ilustrând-o cu o secvenţă relevantă.

  Tiparul textual este descriptiv, prezintă prin descriere un peisaj rece de primăvară,neprietenos. Descrierea vizuală este realizată prin epitete simple-grupuri de substantive și adjective:,,o zi rece...zi gri.” Tabloul  descris surprinde prin sentimentul de tristețe apăsătoare.

7. Prezintă un element de conţinut comun celor două texte date, valorificând câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

 Un element comun celor două texte sunt jocurile inventate de Alma și trăirile din copilăria autoarei.

  În textul 1,Alma,, inventa poveşti cu piraţi şi lumi minunate”,dovedind ingeniozitate.Astfel sunt enumerate cu naivitate obiectele inventate:,,Undiţa de pescuit vise, Dominoul prichindeilor, Teatrul pentru păpuşi din cârpe şi prosoape, Oraşul de plută, cu trenuri şi oameni din dopuri de plută, o Flaşnetă muzicală pentru a dormi bine, ori Creionul care te ajută la teme atunci când eşti obosit şi nu ai chef de ele.”

 În al doilea text,autoarea rememorează cu plăcere,, miresme care de care mai ademenitoare: cea a portocalelor de Crăciun, cea a bibliotecii în care tata adăuga cu un entuziasm molipsitor, în fiecare lună, cărțile nou apărute în librării, cea a păpușilor textile cusute de mama.”Și ea își trăia copilăria imaginându-și construind,, personaje și întâmplări, cea a turtelor pe care le făceam din pământ și din frunze și pe care le ornam migălos cu pietricele și semințe de mei, cea a colțului lunii, pe care îmi imaginam că îl ronțăi ca pe o acadea de zahăr ars, cea a dudelor din pomul de la marginea cimitirului.”Imaginația poate aduce în realitate jocuri și obiecte care pot transforma viața unui copil în bucuria de a exista și de a se transforma.

8. Ce simte Alma în raport cu Vlad? Justifică-ţi răspunsul la întrebarea dată, prin referire la un sentiment, valorificând textul 1.

  Alma îl simte pe Vlad ca un prieten cu care poate construi o lume aparte.Amândoi se joacă alături de vrăbiuțe în căsuța de lemn făcută de ei.Simte că Vlad este,, singurul ei prieten adevărat”și dorește să-l convingă,, să iasă la joacă”,deși acesta avea lecții de violoncel.

9. Asociază fragmentul din ,,Minunata călătorie a Almei şi a motanului Ivan în Ţările-de-Sus” de Andreea Tănăsescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând  o valoare comună, prin referire la câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

 

,,Era o vreme când credeam că puterile supranaturale există și că trebuie doar să pornești în căutarea lor.Îmi intrase în cap că piatra de sticlă roșie pe care o are Dana de la o broșă a mamei ei e fermecată.Îmi intră asta în cap și pace.Și-o fur.Dorm cu ea sub pernă.Mă uit la ea în soare ascunsă după coafura bogată a unei tufe...Îmi pun dorințe mici,ținând-o strâns în pumn și ele chiar se împlinesc.Mă chinuie doar gândul că am furat-o...

   Eram convinsă pe la șase ani,că am puteri.Când mama întârzia pe undeva,ajungea să-i rostesc numele de trei ori ,ca să-și facă apariția.Sau spuneam în gând:până număr la șaizeci,să vină tata!Și n-apucam să termin și el chiar apărea (da asta numai câteodată!).Sau pe stradă,unori,mă jucam de-a vrăjitoarea.Fixam câte un copil și-mi auzeam gândul:,,să cadă!”și el cădea.Sau mă uitam în ceafa unei femei și îi porunceam:,,întoarce-te!”.Și ea chiar se întorcea.Țineam degetele încrucișate la spate.Ocheam o victimă,un bărbat cu o plasă în mână:,,să-ți cadă plasa acum....acum!”El se uita la mine hipnotizat și lăsa să-i alunece plasa,de parcă ar fi fost făcut din mămăligă”.....

                                                              (Simona Popescu, Exuvii)

 Lumea copilăriei cu jocurile felurite reprezintă un model de cunoaștere și nu o inocență pierdută și astfel autoarea-personaj descoperă magia primitivă a simțurilor cu chemarea ei hipnotică. Personajul este o fată încrezătoare în puterile sale,,supranaturale”,nu și le poate explica,iar talentul său se manifestă în numeroase forme.Se distrează enumerându-le: este fascinată de o piatră roșie despre care crede că are puteri magice-chiar dacă este furată-și căreia soarele îi sporește farmecul și toate dorințele i se îndeplinesc;numără în gând,chemându-i cu drag pe părinți și aceștia sosesc,de parcă ar fi auzit chemarea.Jocul ,,de-a vrăjitoarea”este cel mai interesant:crede că prin puterea gândului poate dirija acțiunile oamenilor din jur:un copil neatent cade,o femeie se întoarce,pentru a o vedea sau unui om neatent îi scapă sacoșa.Toate aceste întâmplări banale le pune pe seama magiei,a supranaturalului cu care credea că este înzestrată.

 La fel este Alma,personajul din textul 1 care se distrează și ea inventând,, poveşti cu piraţi şi lumi minunate”,căutând,,comori ascunse prin grădinile vecinilor”sau născocind obiecte cu nume ciudate:

,, Undiţa de pescuit vise, Dominoul prichindeilor, Teatrul pentru păpuşi din cârpe şi prosoape, Oraşul de plută, cu trenuri şi oameni din dopuri de plută, o Flaşnetă muzicală pentru a dormi bine, ori Creionul care te ajută la teme atunci când eşti obosit şi nu ai chef de ele.”

   Ambele personaje sunt creatoare de imagini naive ale unei copilării pline de zile unice cu lumina care există în sufletul oamenilor.

 

B.

1.Conţin hiat ambele cuvinte din seria:

 a. „luase”, „noroi”.

b. „includeau”, „ţineau”.

 c. „cartier”, „vrăbiuţe”.

d. „violoncel”, „ocupau”.

2.Cuvintele subliniate în fragmentul

„Într-o astfel (1) de zi gri, Alma, o fetiţă (2) de opt ani”

    s-au format prin:

a. derivare (1), derivare (2).

b. compunere (1), compunere (2).

c. compunere (1), derivare (2).

d. derivare (1), compunere (2).

3.Secvenţa subliniată în fragmentul:

„Din păcate, de multe ori, Alma se juca singură”

      are sensul:

 a. uneori. b. rareori. c. cândva. d. adesea.

4.În secvenţa:

„cu uniforma pătată, cu ciorapii deşiraţi şi pictaţi, de sus până jos, de o dâră de noroi, pentru că se luase la trântă cu colegii în pauză.”

        există:

a. un adjectiv propriu-zis şi două adjective participiale.

b. două adjective propriu-zise şi un adjectiv participial.

c. trei adjective participiale.

d. trei adjective propriu-zise.

5. Transcrie primele trei verbe la moduri personale din fragmentul următor, precizând timpul fiecăruia dintre ele:

„Alma era şi inventatoare: inventase Undiţa de pescuit vise, [...] ori Creionul care te ajută la teme atunci când eşti obosit şi nu ai chef de ele...”.

6. Alcătuieşte un enunţ asertiv, în care substantivul „şcoală” să fie în cazul genitiv (1) şi un enunţ imperativ, în care adjectivul „bun” să aibă funcţia sintactică de nume predicativ.

7. Transcrie primele două propoziţii subordonate din fraza următoare, precizând felul acestora:

 „În ziua în care începe povestea mea, Alma se gândise să treacă pe la Vlad pentru a-l convinge să iasă la joacă.”

8. Scrie forma corectă a cuvintelor subliniate în următoarele enunţuri, reprezentând mesajul Almei pentru Vlad.

Dragă Vladule / Vlad (1), vin-o / vino (2) şi tu un pic afară, fiincă / fiindcă (3) nu ne-am jucat de mult timp şi poate ai obosit de atâtea exerciţi / exerciţii (4) la violoncel. Nu crezi că ar fi / ar fii (5) timpul pentru o pauză, să vezi cu proprii / propriii (6) ochi primăvara?

SUBIECTUL al II-lea

Scrie o compunere în care să o caracterizezi pe Alma, personajul din textul Andreei Tănăsescu.

  Alma este o fetiță curajoasă de 8 ani,specială în felul ei, o visătoare creativă care își folosește imaginația pentru a inventa diverse lucruri. Naratoarea o caracterizează direct în primele rânduri ale textului când, într-o zi gri de primăvară rece cu vânt și,,un soare cu dinți”, se întorcea de la școală.Descrierea ei este șocantă,neplăcută,, cu uniforma pătată, cu ciorapii deşiraţi şi pictaţi, de sus până jos, de o dâră de noroi, pentru că se luase la trântă cu colegii în pauză.”Ciufulită de vânt,apare așa cum o văd colegii,,o ciudată.”Chiar dacă băieții îi admiră personalitatea n-o apropie,iar fetele o evită.Este o ființă iubitoare pentru vietățile din jur,, avea grijă de Trichi, peştişorul din acvariul clasei”,care o saluta și, fericiți,amândoi făceau piruete,apoi era cunoscută de porumbei și vrăbiuțe,îngrijea animăluțele din cartier.Departe de părinți era doar împreună cu bunica și totuși pentru a nu se simți singură călătorea,,cu gândul”sau inventa povești.

  Prin caracterizare indirectă este arătat caracterul creativ al fetiței. Cu ajutorul imaginației sale, a inventat lucruri precum Teatrul cu păpuși din cârpe și prosoape, Orașul de plută sau Creionul care te ajută la teme atunci când ești obosit și nu ai chef de ele ‒ și multe altele.”Era prietenă cu Vlad,,băiatul cu păr roşcat şi ochelari cu rame mari, care cânta la violoncel”cu care-și făurise o lume aparte într-o căsuță de lemn.Le erau aproape vrăbiuțele,iar ei coborau pe o scară de sfoară imaginându-și atacați de pirați.Erau suflete pereche dornice de aventură.Nefericirea ei apare în ziua când Vlad se conceentrează pe temele de la școală și lecțiile de violoncel.Alma se simte singură și încearcă să-și convingă prietenul să revină la joacă.Dialogul cu Vlad este trist pentru Alma.Vlad nu vine,îi explică fetei cu o voce plictisită că studiază Bach,un,, compozitor de muzică barocă”,iar Alma care nu înțelege cuvântul,,barocă” insistă în a-l chema printr-o întrebare copilărească.Gestul plictisit al lui Vlad este de refuz de a veni în joaca lor,este un fel de rămas-bun.

  Rolul Almei este unul esențial în povestire: să se bucure din plin de anii copilăriei prin joacă,prin născociri naive,prin prietenie. Asemenea Alicei din celebra poveste de Lewis Carroll, Alma este plină de imaginație, curioasă de a se afla dincolo de aparențe,de lumea reală. Are o personalitate în formare, însă dintre toate trăsăturile sale definitorii, două sunt foarte importante în înțelegerea personajului:nu se supune normelor convenționale, ieșind din tiparul unei caracterizări fixe, inflexibile. Însăși povestea iese din tiparul celor „cuminți”, monotone. Cea de-a doua trăsătură definitorie a fetei este prietenia față de un alt copil,dorind astfel să alunge singurătatea.

  Numele Alma este de origine latina, deriva de la cuvântul latin,,almus" și înseamnă prietenos, amabil, suflet hrănitor, drăguț.

 

 

test pentru luna mai: poezia,,Zi de vară”de George Topîrceanu + Mircea Handoca,, Pe urmele lui George Topîrceanu”

 

Textul 1

,,Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, -
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!”

                                                          (George Topîrceanu,, Zi de vară”)

uniform – care are permanent și pe toată întinderea sau durata aceeași formă, aceeași înfățișare, aceeași intensitate, aceeași viteză, aceeași desfășurare etc.; care este la fel, lipsit de variații.

Textul 2

,,Când își petrecea vacanța la Văratec, Topîrceanu găsea răgaz să stea de vorbă cu țesătoarele de covoare, cu lucrătoarele de pânzeturi fine și cu cele care se ocupau cu broderia. Își amintea astfel de mama lui, de anii copilăriei și ai adolescenței, petrecuți  într‑un  mediu  asemănător.  Atmosfera  de  tihnă  de  la  Văratec  a  însemnat pentru poet, dincolo de momentele de confort spiritual, și o sursă de inspirație pentru creațiile sale [...]. Memoriile Otiliei Cazimir sunt o dovadă în acest sens. Ea relatează că, în vara anului 1928, a venit cu trăsura, împreună cu poetul, la mănăstire și lasă să se înțeleagă că zilele petrecute acolo l‑ar fi inspirat pe Topîrceanu când și‑a scris frumoasele versuri [...].   Cum  se  poate  vedea,  nostalgia  vieții  în  mijlocul  naturii  este  evidentă.  Poetul  tânjește,  parcă,  odată  ajuns  în  mediul  urban  al  Iașilor,  după  zumzetul  «dulce  și  ireal» de la Văratec, după «poienile din deal», după «taina liniștei înalte». Visează «clipe fără gânduri» de liniște supremă, întreruptă doar de foșnetul foilor uscate și de descântecul unui bondar. În acest peisaj, el dorește să revadă chipul iubitei, pe care o compară cu «o domniță bizantină» și alături de care ar vrea să repete hoinărelile de îndrăgostit prin pășuni și «prin funduri de livadă», prin poienile zmălțuite de flori [...].

Pornea  dis‑de‑dimineață  peste  podul  Ozanei,  lăsa  în  urmă  Humuleștii  și  satul  Vânători și intra în pădurea de stejari. Cum  își  petrecea  vremea  scriitorul  la  Neamț?  În  lungi  discuții  cu  alți  confrați  aflați  acolo.  Cu  Mihail  Sadoveanu,  cu  Garabet  Ibrăileanu,  Cu  Constantin  Stere,  cu  D.  D.  Pătrășcanu.  Stăteau  în  cerdac  în  fața  cafelei  aburinde.  [...].  Pe  când  autorul  „Chirei  Chiralina”,  Panait  Istrati,  bolnav  de  tuberculoză,  era  găzduit  la  mănăstire,  Topîrceanu pornea, împreună cu el, pe drumurile vechi din împrejurimi, prin poieni, pe valea Nemțișorului.”

                                                           (Mircea Handoca,, Pe urmele lui George Topîrceanu”)

răgaz – timp liber, disponibil pentru a face ceva.

tihnă – liniște deplină; viață liniștită, lipsită de griji.

bizantină – din Bizanț (oraș în vechea Tracia, pe Bosfor, Constantinopole, azi Istanbul).

zmălțuite, smălțuite – aici, împestrițat cu multe culori.

confrați – colegi de profesiune, de meserie.

A.

1.Notează, din textul 1, două cuvinte din câmpul lexical al naturii.

2. Scrie litera  corespunzătoare  răspunsului  corect,  valorificând  informațiile din textul 1.

 Poetul adoarme:

a. sub un tei înflorit;

b. sub un stejar noduros;

c. sub o salcie tânără;

d. sub o salcie bătrână.

3. Scrie litera  corespunzătoare  răspunsului  corect,  valorificând  informațiile din textul 2.

 George Topîrceanu își petrecea vacanțele:

a. la Iași;

b. la Humulești;

c. la Văratec;

d. la Vânători.

4. Scrie  litera  corespunzătoare  răspunsului  corect,  valorificând  informațiile din textul 2.

Tihna de la Văratec este, pentru poet, o sursă de inspirație, așa cum reiese din memoriile:

a. Otiliei Cazimir;

b. unei domnițe bizantine;

c. lui Garabet Ibrăileanu;

d. lui Mihail Sadoveanu.

 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându‑te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                            Enunț                                                                          Adevărat               Fals

Este descris un tablou de primăvară.

Râul ceartă trestiile care dorm toată ziua.

Poetul este cuprins de somn.

Textul 2

                               Enunț                                                                          Adevărat              Fals

Ajuns la București, poetul tânjește după atmosfera de la Văratec.

Scriitorul își petrece vremea, la Neamț, în lungi discuții cu confrații săi.

Panait Istrati și George Topîrceanu se plimbă pe valea Ozanei.

6. Indică două figuri de stil diferite prezente în textul 1, ilustrându‑le cu câte o secvență semnificativă.

                     epitet  –  ,,salcie  bătrână”;  personificare – ,,râul [...] ceartă sălciile”;

 7.   Precizează un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență din fiecare text.

                 Un element comun celor două texte este plăcerea de a cunoaște natura.

  În poezie, apar aspectele verii cu liniștea,nemișcarea adusă de căldura soarelui, râul cu sălciile plângătoare,,dormitând”,cu ființe:,,vițelul”inocent, ,,o femeie”ce-și exprimă bucuria de a curăți,cântând.Din vale susurul râului sclipitor, cu freamătul stins completează starea de calm,fiecare șoaptă pare o mustrare pentru nemișcarea sălciilor melancolice și triste, acesta este un loc al alinării sufletești,unde poetul adoarme în simfonia naturii.Somnul îi este ușor întrerupt de o lăcustă,zburătoarea ce-i tulbură odihna,aducând o notă ironică în nemișcarea zilei de vară.

  În al doilea text este aceeași stare de  liniște,,  la  Văratec”care,, a  însemnat pentru poet, dincolo de momentele de confort spiritual, și o sursă de inspirație pentru creațiile sale.” Clipele de liniște din natură ale poetului Topârceanu sunt întrerupte de momentul când ,,Visează «clipe fără gânduri» de liniște supremă, întreruptă doar de foșnetul foilor uscate și de descântecul unui bondar.”

  Natura îi oferă poetului un cadru de liniște totală, oaze de relaxare și o atmosferă rustică, somnoroasă, propice evadării din cotidian.

8. Crezi  că  e  un  avantaj  sau  un  dezavantaj  să  îți  petreci  vacanța  de  vară  în  natură?    Motivează‑ți răspunsul, valorificând textul 2.

          Magia naturii are efect terapeutic daca știm să-i ascultăm vibrațiile. Cred că o vacanță cu adevărat relaxantă și regeneratoare,o drumeție pe cărările câmpiei printre ierburile crescute năvalnic sau pe dealurile line, odihnă pe pajiștile înalte la umbra copacilor foșnitori, susurul pârâiașelor de munte, trilul pasărilor în liniștea unui crâng este tot ce ne va trebui, pentru a ne recapăta puterile. De aceea închide ochii și lasă natura să îți vorbească. Glasul naturii e o adevărată terapie de care ne putem folosi pentru a deveni mai relaxați, mai sănătoși.Astfel, în textul2,pentru poetul Topârceanu natura de la Văratec este un spațiu de refacere, oferindu-i,,dincolo de momentele de confort spiritual, și o sursă de inspirație pentru creațiile sale.”A trăit colindând natura în,,clipe fără gânduri, de liniște supremă, întreruptă doar de foșnetul foilor uscate și de descântecul unui bondar.”

  Da, este benefic să-ți petreci vacanța de vară în natură. Aceasta oferă numeroase avantaje pentru sănătatea fizică, mintală și spirituală, fiind considerată o necesitate pentru a scăpa de stresul cotidian și pentru a te reconecta cu tine însuți.

  Natura are un efect terapeutic, după clipe petrecute oriunde în natură, te întorci odihnit.

Ai oportunitatea de a lăsa tehnologia deoparte și de a te bucura de liniște și de peisaje naturale.

Drumețiile, ciclismul, înotul sau plimbările sunt activități accesibile în zonele naturale sunt benefice,

ascultând sunetele naturii.

Se pot face activități diverse: fotografie la apus, picnicuri, explorarea unor monumente naturale.

  Așadar, cred că e un avantaj maxim să ne delectăm cu tot ce ne împresoară, să ne lăsăm înconjurați  de sunete din toate părțile, ascultându-le cu toată ființa.

9. Asociază  poezia  ,,Zi  de  vară”  de  George  Topîrceanu  cu  un  alt  text  studiat  în  clasă  sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare cultura‑lă/morală, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

                         Poezia:,, Vară.”de Lucian Blaga( o asociere fericită)

,,La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cantec de lăcuste.

În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.

Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.”

    Tema poeziei este natura, o permanentă sursă de încântare şi bucurie interioară, susținută de descrierea unor aspecte din anotimpul vara. Titlul exprimat prin substantivul nearticulat „vară” exprimă un spaţiu nelimitat şi un timp încremenit în arşiţa dogoritoare.
  Poezia este o descriere a cadrului naturii realizată cu stări și sentimente, un peisaj stilizat,natura înconjurătoare este numai un punct de plecare pentru meditație, pentru cugetare și nu doar o captare și o proiecție în vers a cadrului natural.
  Poezia ”Vară” este scrisă în vers liber, într-o prozodie modernă, cu strofe inegale ca număr de versuri, îmbinând imaginile vizuale cu cele auditive făcând uzanță de figuri de stil, personificări.
Un element evidențiat al poeziei este cuvântul „dogoare”, care formează singur un vers şi care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă,este principala caracteristică a anotimpului torid, sugerând şi starea spirituală a eului liric.
Detaliile despre ivirea „la orizont”, în depărtarea cea mai întinsă pe care o poate cuprinde privirea, a unor „fulgere fără glas” ce „zvâcnesc” ritmic arată tabloul static şi fierbinte al zilelor de vară.
Spaţiul terestru evocat este caracteristic satului,substantivele: „pământul,lan de grâu,grăunţele, flori de mac” denumesc elementele concrete ale spaţiului terestru, nemărginit, ce se-ntinde până „la orizont”. Imensitatea spaţiului este dată şi de versul „Pământu-ntreg e numai lan de grâu”, care exprimând admiraţia eului liric.. Versurile: „În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele / ca nişte prunci ce sug” evidenţiază armonizarea cerului cu pământul, realizată printr-o comparaţie personificatoare, implicând omul, care simte o fericire deplină.
   Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparaţie având rol metaforic, se completează cu imagini motorii realizate prin verbe care au sens de mişcare bruscă şi surprinzătoare: „... fulgere fără glas / zvâcnesc din când în când / ca. nişte lungi picioare de păianjen - smulse / din trupul care le purta”.
Timpul curge încet spre veşnicie, fiind definit printr-o personificare: „Iar timpul îşi întinde leneş clipele / şi aţipeşte între flori de mac”. Imaginile auditive sunt ilustrate de „cântec de lăcuste” şi de târâitul greierilor ce se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică. Lăcustele şi greierii cântă pământului întreg şi timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditaţie şi reflecţie a eului liric.

SUBIECTUL AL II‑LEA

A.Scrie un text în care să prezinți mesajul/o semnificație a poeziei,,Zi de vară” de George Topîrceanu.

  Mesajul poeziei „Zi de vară”transmite bucuria și emoția, ideile şi sentimentele autorului prin intermediul unor imagini din natură,un anotimp, un colț de natură, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare în culori armonioase. Modul de expunere folosit este descrierea.

Poezia descrie un tablou din natură în anotimpul vara, exprimă sentimentele de liniște  ale autorului față de peisajul contemplat.

    ,,Zi de vară” de George Topârceanu este un pastel, pentru că are caracteristicile acestui tip de text. Tema poeziei reiese din titlu, poetul descrie un tablou, natura într-o zi de vară.,

     Este o creaţie lirică în care se zugrăveşte un tablou din natură,iar autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele în mod direct.În primul vers sunt enumerate aspectele verii:cu liniștea,nemișcarea adusă de căldura soarelui,substantivele definesc momentele unei zile copleșite de căldura verii.

Priveliștea înfățișată în prima strofă vizualizează râul,apa liniștită generatoare de viață cu sălciile plângătoare,,dormitând”,cu,,vițelul”inocent ce-și ia putere din locul vieții, al regenerării și al purității,iar,,o femeie”își exprimă bucuria de a curăți,cântând.Din vale susurul râului sclipitor, cu freamătul stins completează starea de calm,fiecare șoaptă pare o mustrare pentru nemișcarea sălciilor melancolice și triste,dar acesta este și un loc al protecției,al alinării sufletești,unde poetul adoarme în simfonia naturii.Somnul îi este ușor întrerupt de o lăcustă,zburătoarea ce-i tulbură odihna,aducându-i o notă ironică în nemișcarea zilei de vară.

    Figurile de stil au un rol deosebit în prezentarea tabloului și a sentimentelor.Astfel enumerația substantivelor,în primul vers care definesc vara:,, cântec,murmur,adiere”aduc tabloului verii o delicată notă muzicală;epitetele:,,plângătoare,somnoros,lin”armonizează frumuseţea peisajului cu bucuria interioară, într-un inedit tablou al verii,au rolul de a da mai multa forță detaliilor tabloului. Imaginile vizuale accentuează starea de toropeală a naturii când sălciile dorm,poetul este cuprins de un somn adânc;o mișcare domoală a râului și a zefirului se armonizează cu cântecul femeii ce spală rufe.Personificarea râului certând sălciile ce dorm pare a însufleți decorul.Eul liric își face simțită prezența prin formele pronumelor:,,mi,m-”. 

  Măsura versului este de 7-8 silabe și contribuie la sugestia de liniște a tabloului. Rima împerecheată conferă o muzicalitate discretă, armonizată cu conturul în tonuri ușoare, iar ritmul trohaic creează o legănare încetinită a versului, ușor monotonă, accentuează senzația de ușoară somnolență din  poezie.

Poezia conturează imaginile vizuale ale tabloului cu ajutorul unui limbaj plastic expresiv, în care predomină substantivele și adjectivele, dobândind valori stilistice deosebite.

Prin contemplarea acestui tablou al verii, poetul își exprimă propriile sentimente legate de peisajul descris.

B. Scrie un text narativ în care să povestești o întâmplare  reală  sau  imaginară  despre  explorarea  mediului  înconjurător.

   Vara, pădurea e mai bucuroasă să-şi împartă umbra şi par­­fumurile, decât secretele locui­to­rilor ei. Parcă dinadins, respectân­du-le intimitatea, trage cortine de frun­­ze peste arbori şi tufişuri şi pune para­vane de ier­buri înal­te prin poieni. Pă­durea pare mai tă­cută vara, în com­pa­raţie cu explozia de cântece din pri­măvară. Vara, concertele se ţin di­mi­neaţa, de­vre­me, prea e cald mai târ­ziu, acum, păsările nu au gri­jă numai de puii lor, ci iau sub ,,aripa" lor şi pădurea... de fier...de aramă.

Merg fără nicio țintă și nu mai ştiu dacă sunt sus sau jos, dacă nu cumva am trecut către tă­râmul de din­colo. Înaintez încet, prin poarta de ceaţă, către o lume aflată deasupra lumii. De mult am părăsit melancolia şi tristeţea câmpiei și le-am pre­schim­bat aici într-o explozie de culori solare.Pădurea mea  e  o livadă cât vezi cu ochii ,iar în strălucirea înserării pare o imensă bucată de soare ce se odihneşte pe crestele norilor. Culorile se amestecă şi se pierd una în cealaltă şi totul devine aur topit.

 Un­deva, departe, o bucăţică din această magmă solară se desprinde din pădure şi începe să îna­inteze pe drumul ce duce câmpul cu floarea soarelui.ȘI-atunci am trăit clipa pe care o visam:l-am văzut pe el, cocoşul de munte,pasărea rară, puţini au avut bucuria să o poată vedea, chiar şi de la distanţă. Cum s-a întâmplat: stăteam și mă odihneam lângă apa unui izvor...așa ca-n poezie...când, deodată, foarte ţanţoş, s-a apropiat ... un cocoş de munte! Am încre­menit.Citisem că pasărea asta este foarte sensibilă şi foarte precaută, simte omul de la distanţă destul de mare, e foarte greu să se apropie cineva de ea. Cel mai bun moment este, eventual, cel al rotitului, al împerecherii, când atenţia lui e captată de găinuşă. Cu toate astea,acum, co­coşul de munte se apropia fără teamă, de parcă m-ar fi aşteptat. Era o splendoare: păşea mândru ca un cavaler,purtându-și penele negre, cu irizaţii verzi-albastre şi cu pete albe şi roşii ce străluceau. Se uita la mine, de parcă mă  ins­pec­ta. Apoi a plecat la fel de ţanţoş, iar eu am rămas cu uimirea unei astfel de întâlniri, dar şi cu bucuria că am trăit o realitate....

 

zile de mai....

 

Îmi place nespus primăvara. Îmi place trezirea ei molatecă şi uşor uluită din iarnă. Îmi plac mofturile ei de răsfăţ, neastâmpărul cu care stârneşte din senin vântul printre copaci sau se ascunde în aşteptarea unui răsărit de soare tandru şi arămiu, care se revarsă asupra lumii.

Primăvara, mă bucur să ridic privirea spre cer şi să simt degetele vântului cum îmi umblă uşor prin păr.Sub soarele de început de mai, mă trezesc la via­ţă cu încetul, agitându-mi rând pe rând emoţiile. Tot ce văd în jur mă tulbură într-un soi de bucurie liniştită. Este ceea ce caut în fiecare primăvară,când to­tul e bun şi curat, uşor şi plin de aro­me. Ies  din ca­să şi trag adânc aer în piept,mă bucur de soare,zâm­besc ,neîn­ţelegând prea bine ce mi se întâmplă. Oricât am pândit mo­­mentul înfloririi cireșului,oricât am aşteptat înfrigu­rat, n-am prins clipa în care, de sub învelişul umflat de seve, se deschideau foile delicate ale frunzelor crude. Numai ce mă trezeam şi-i vedeam acoperiți de un văl verzuliu,smălțuit cu florile   rozalii  ce tremura uşor în bătaia vântului. Primă­vara mă păcălea de fiecare dată şi izbucnea tumultu­oasă, cât vedeai cu ochii. Lumea îmi părea alta, ieşită pe tă­cute, într-o noapte, din ceţurile mohorâte,din ploile iuţi şi scurte.

Stau întins, pe pământ, şi deasupra mea stră­lucesc bulgării mari şi albi ai florilor de cireș.

Un alb intens şi pur, amestecat prin verdele crud al frun­zelor. Fun­dalul e albastrul limpede al cerului de pri­măvară. Un vânt uşor mişcă crengile şi peste mine încep să cadă petale grele, trase în jos de parfumul lor. Pă­mântul e acoperit cu miresmele pomilor înfloriţi. Sunt încon­jurat de marea albă a pomilor înfloriţi. Până şi spinii au înflorit şi aşează străfulgerări pe munţii stâncoşi ce înconjoară satul, iar pădurile sunt luminate de corolele înflorate ale cireşilor sălbatici Pacea şi tihna începutului lumii pare că s-au păstrat ne­atin­se aici. Încă le poţi respira şi le poţi atinge.

Intru așa singur în curtea umbrită și-l văd ridicat cu mult dea­supra celorlalți copaci. Era mai înalt decât mărul de-alături,un copac bătrân și totuși viguros decât cireşul încărcat de flori. Îl întreceau numai teii care străjuiau intrarea în grădină. Mă adăpostisem sub el de ploaia grăbită, şi priveam cum cădeau picături de apă, în care se oglindea cerul înseninat. Îşi întindea ramurile pline de flori ca un salut cu petale mari, catifelate. Îl priveam cu milă...era bătrân cu multe ra­muri uscate, răsucite ciu­dat, ici-colo câteva frunze şi flori ca un evantai. Mă uitam, ca să-i înţelegi tristeţea. Așa bătrân cum era,vedeam speranța că prin florile pe care le mai avea va mai apuca încă o toamnă, o ultimă încercare înainte de sfârșit.În curtea aceea era totuși seniorul.

Cerul l-a ascultat și în toamnă era încărcat de gutui aurii, pe care le arăta victorios, îşi împlinise fiecare floare în fruct. Armate întregi de al­bi­ne i-au cutre­ierat florile şi i le-au  rotunjit apoi în pere dolofane. Sau a primit ajutor din fundul pământului cele mai hrăni­toare seve, ca să hrănească atâta rod! Cine ştie cât s-o fi rugat el în singurătatea nop­ţilor senine şi cât o fi cugetat la destinul lui trecător, încât să nu se dea bătut!

A mai trecut un an peste noi, de când trăim, eu şi gutuiul, în aceeaşi curte. Un an cu soare nemilos, cu zăpezi spulberate de vânturi neliniştite, cu ploi dezlănţuite, cu apu­suri întârziate peste nori călători.. De multe ori, în tim­pul zilei, îi caut cu pri­vi­rea, prin aco­pe­rişul ver­de din gră­­dină, cren­gile nodu­roa­se, ca să mă asi­gur că este încă în picioare, şi mă rog de el să mai re­zis­te, să se ţină cu toate puterile pe ca­re le mai are de pete­cul de iar­bă în care creş­te. În pri­măvara a­ceasta a fost iar în­căr­cat de flori, a trecut cu bine peste zi­lele geroa­se de la mijlocul lu­nii trecute, şi în locul flo­rilor, are acum gutui mici cât unghia unei fetițe.

 Ieri dimi­nea­ţă, însă, viaţa lui a intrat într-o altă pro­mi­siune, şi despre asta m-am gândit să scriu.