compunere--Sărbătoarea FLORIILOR

 

compunere--Sărbătoarea FLORIILOR

Sărbătoarea Floriilor, numită și Duminica Vlăstarilor,este ziua când ramurile de salcie, simbol al primăverii și al fertilității,amintesc de o întâmplare când Maica Domnului, cu sufletul sfâșiat, a pornit la drum ca să-și vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă mare. Degeaba s-a rugat la viețuitoarele din jur, că nici una nu s-a îndurat de chinul prin care trecea. Doar o salcie bătrână și încovoiată și-a lăsat crengile deasupra apei, făcând o punte către malul celălalt.

    Salcia este asociată cu elementul apei, cu luna și zeitățile, este un arbore al visării, intuiției și sentimentelor profunde. În mod tradițional, salcia un simbol al începerii primăverii, atunci când viața pornește să se trezească în adâncurile Ființei și își face apariția în muguri și plantele fragede. Denumirea populară a sărbătorii – Floriile –provine de la zeiţa romană a florilor, Flora, zeiţa reînvierii naturii (care era sărbătorită la 28 aprilie )prin ramuri înverzite simbolizând renaşterea naturii. În timp, s-a suprapus Sărbătoarea Floriilor peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.

   În scrierile vechi, martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos, dar salcia o reprezintă și pe Fecioara Maria.

                   Floriile reprezintă sărbătoarea bucuriei, dar în același timp, marchează începutul Săptămânii Patimilor, prin înaintarea lui Christos spre jertfa sa de pe cruce , semnificând că zilele ce vor urma până la Înviere sunt unele ale durerii. 

                    Nu-i bucurie mai dulce ca aceasta din ziua de Florii,când pe Domnul primăverii îl aşteptă pământul și omul se roagă să-i fie mângâiați ochii cu cu stropi de apă vie,iar florile au o unduire ușoară, ce aduc un val foșnitor...este cadoul naturii pentru EL,care privind  mulțimea florilor în răcoarea dimineții, a zis ucenicilor: ,,Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp, cum răsar din pământul rece și negru sau din noroiul din albia râului și își revarsă frumusețea și parfumul lor plăcut”.

                    Fiecare floare, care-și deschide petalele la lumina soarelui, ascultă de aceeași mare lege, care călăuzește stelele. Și cât de simplă și frumoasă, cât de plăcută este viața ei! 

                    Fiecare floare este un suflet care se deschide către ceruri!!!!!!!!!!

e primăvară.....

 

Primăvara, mai mult decât celelalte anotim­puri, are ceva special, care ajunge direct în suflet, aducând încredere și speranță. Îmi place primăvara și pentru această promisiune de împlinire, pe care o pot descoperi fără greutate în tot ceea ce ne înconjoară. Doar că pentru asta trebuie să fii pre­gătit cu răbdare, să ai timp să observi transfor­mă­rile care, de la o zi la alta, sunt tot mai evidente, și să te bucuri pentru fiecare amănunt, pentru verdele crud care pune stăpânire pe lume, pentru primele mires­me de flori. Primăvara e un anotimp al speranței.De acest ano­timp al speranţei avem ne­voie cu toţi. Crește lumina și aduce o adiere tainică de viață nouă vestită de păsări, mai ales de mierle și de primele migratoare ca­re se-ntorc acasă, la cui­buri doar de ele știute. Sunt berzele și rându­ne­lele! Totul e semn, totul vor­bește altfel primăvara. Dintre flori, narcisele sunt cele mai vocale. Încă de sub ză­pezi își ivesc fragila făptură, corola de raze ca o promisiune a revenirii la bucurie, la seninul sufletesc, la renaștere.  

Când vine pri­mă­vara, și li­liacul ne îm­po­­do­bește viața cu albul, vio­letul și mi­reasma lui, noi, oamenii, în­drăz­­nim să sperăm. Îndrăznim să zâmbim mai mult, să închi­dem ochii de fericire. 

Unul dintre cele mai fru­moase semne ale primăverii, care mă bucură și mă emoționează an de an, este caisul cu flo­rile lui albe sau roz. Nu există fru­musețe mai mare decât un cais înflorit. Pe lân­gă frumusețe,  admir curajul și bucu­ria cu care înfruntă, zi de zi frigul ce nu se dă dus, ploaia,înăl­țând spre cer crengi pline de flori. De mul­te ori, mugurii lui se deschid toți odată și  numai ce mă trezesc într-o dimineață cu tot pomul înflorit.  

Primăvara să încolțească în sufletele noas­tre dragostea, iubirea, pacea, bucu­ria și cântecul,iar săr­bătorile Paștelui, care sunt foarte aproape, să ne gă­sească cu sufletul împăcat,urând lumii:

                                                                     ,,Hristos a înviat!” 

aprilie....aprilieeeee!!!!!!!!!!!

 Conform tradiţiei populare, luna APRILIE se mai numeşte şi „Prier”,această denumire populară a lunii aprilie provine de la verbul ,,a prii” şi înseamnă timp prielnic. Primul obicei pe care-l prezintă este despre „focul viu“-expresia „foc viu“ are o simbolistică ce pleacă de la focul furat de Prometeu de la zei şi adus pe pământ muritorilor, fiind un gest asimilat cu ideea de purificare, de înnoire.

   Aprilie este o promisiune ce trebuie ţinută de către luna mai.
   Iubesc primăvara oriunde, dar dacă aș putea alege, aș întâmpina-o mereu în gradina,unde înfloresc florile, unde există și speranța.Ziua în care Domnul a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara,dorindu-i omului:

  -Ca rândunica, să zbori la nesfârșit, către o nesfârșită primăvară,ascultând ecoul ei verde!

 Limpezit de apele primăverii, soarele se ridica întinerit peste lumea plină de străfulgerări și adieri.

 În aprilie, gâzele pământului mișună deja printre ierburile înalte ale grădinii, în vreme ce fluturii se avântă cu îndrăzneală în primul lor dans în lumina zilei, într-un joc spectaculos de oglinzi. 

  Privesc cu uimire și cât văd cu ochii, doar ierburi verzi și roiuri uriașe de fluturi migrând prin văzduh ca niște ninsori solare. Îmi spun că n-am văzut niciodată fluturi atât de mulți: roșii, albi, azurii, cu aripile tivite de purpură și de aur. Zboară când lin, când avântați în tornade, vrând parcă să-mi arate o cale  spre înalt știută numai de ei. În parcul meu apar în fiecare primăvară mii şi milioane de fluturi, care zboară necontenit, doar vreo câteva zile, după care dispar  brusc. Nu ştiu ce fel de fluturi sunt, de ce se adună ei în fiecare an, în acel loc, ce fel de spectacol dau ei acolo,mă întreb cu ce se hrănesc în aceste zile, fiindcă uneori, atunci când apar, copacii au numai flori, fără frunze.Cred că vin pentru a se contopi cu florile,pentru a împrumuta culorile și parfumul lor.De aceea au aripi albe,roșiatice,galbene,albastre şi, din loc în loc, pe ele, nişte cercuri negre cenuşii, care au în mijloc un strop auriu. Câteva zile sunt roiuri, roiuri nesfârşite, în jurul fiecărui copac, ca şi cum ar veni dintr-un izvor nesfârşit.

   Am vrut să-i văd de-aproape, dar pentru asta trebuia să fiu răbdător,să mă apropii încet de ei şi apoi să-i las să mă înconjoare cu bătăile din aripi, catifelate şi moi, să mă mişc printre ei, să mă  obişnuiesc  cu mişcările lor încercuitoare, repetate oarecum după acelaşi ritual. Am văzut că se îngrămădesc cei mai mulţi într-un loc,bat din aripi și mi-am spus că acolo sigur se află şi cel mai important fluture,poate Regele lor, avea aripi stropite cu aur.Și-am rămas înconjurat până seara,iar când luna cu lumina nouă și vie a adus un vânt stârnit din senin,iar ei au plecat într-un șir ordonat,urmându-l supuși pe fluturele auriu. Noaptea de primăvară a devenit deodată cu bolta plină  de stele,erau fluturii în dansul lor fantastic în lumina lunii....

,,Tecuță”--caracterizarea unui personaj de scrierea,,Moș Teacă”de Anton Bacalbașa

 ,,Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale. Nu era zi de la Dumnezeu în care părinţii să nu se pomenească acasă cu vreo plângere: „Tecuţă a spart capul fetei mele! Tecuţă mi-a spart un geam! Tecuţă a legat o tinichea de coada lui Samurache! Tecuţă mi-a omorât un porumbel cu o piatră!” [...]

 Drept vorbind, însă, vina nu era numai a micului Tecuţă, care, fireşte, la şapte ani nu putea să fie înţeleptul Solomon. Mai erau vinovaţi şi părinţii: le intrase-n cap că Tecuţă al lor are apucături milităreşti şi-l lăsau să facă tot ce-i trăsnea prin cap, numai să nu-şi dezmintă viitorul. [...]

  Aşa şi cu Tecuţă. Toată dragostea lui de copil era să se joace de-a soldaţii. La Anul Nou, la ziua lui, la toate zilele mari nu cerea decât jucării soldăţeşti:

— Tată, mie să-mi iei o puşcă! Să-mi iei un tambur-major*! Cumpără-mi o cutie cu soldaţi...

 Şi, peste trei zile, jucăriile ajungeau ferfeniţă: de puşcă rămânea numai ţeava, tamburul ajungea fără căciulă, soldaţii fără nasuri. Atunci începea devastarea geamurilor vecine, tinichelele de coada lui Samurache”...

                                                                                          (Anton Bacalbașa, Moș Teacă)

*tambur-major – subofițer care conduce o fanfară militară

  În fragmentul din scrierea,,Moș Teacă”de Anton Bacalbașa,personajul literar,Tecuță,nume ironic, este caracterizat direct și indirect arătând defectele unui copil neastâmpărat,răsfățat,fără răbdarea de a înțelege situațiile în care se află.

  Prin caracterizarea directă naratorul îl prezintă pe copilul,,năzdrăvan” printr-o exclamație ironică,subliniind exagerat intensitatea năzdrăvăniilor: cele cinci mahalale care nu se puteau odihni din cauza lui. Ironia naratorului este îngăduitoare  pentru copilul de șapte ani care,, nu putea să fie înţeleptul Solomon.” Explicația naratorului lămurește energie debordantă, necontrolată, a copilului:părinții admirau la el aceste,,apucături militărești”necesare unui viitor promițător.Iar joaca ,,de-a soldații”era preferata acestui ,,năzdrăvan.”

  Caracterizare indirectă pornește de la gesturi, comportament,relaţiile cu cei din jur. Printr-o enumerație naratorul reproduce vorbele disperate ale unor oameni nemulțumiți de ceea ce face Tecuță:atacuri brutale,chinuire unui animal.Pasiunile și comportamentul copilului ,,jocul de-a soldații”,jucăriile:pușca,tamburul,soldații,, ajungeau ferfeniţă”arată o fire ditrugătore  în micul infern militar îngăduit de părinți.Tonul său arogant,poruncitor arată lipsa de respect.

  Tecuță este un copil care acționează fără a conștientiza consecințele nefaste ale acțiunilor sale asupra celor din jur,este tipul copilului căruia i se permite orice

 

  Închipuind tipul cazonului, al zbirului din armată, al stupidului perfect, a cărui seriozitate în gafe staârneste râsul ,Moș Teacă”,personajul creat de Anton Bacalbașa, încântă și destinde cititorul într-o carte scrisă în stilul oral, în care abundă umorul simplu, popular.

 Cine este Moș Teacã?

    Moș Teacã este ,,melitar”, cãpitan, șef de companie. Slugarnic fațã de superiori, el e necruțător cu inferiorii. El îi urãște de moarte pe,,țivili”: -,,cînd treci pã drum pã lîngã vun țivil, trage-i cu cotul, cã d-aia ți-a dat statul cot” – îi sfăuiește pe soldați. ,,Soldatu’ trebui sã fie vesel. Ai înþeles? Fii vesel, mã, cã-ți scot mãselele!”Moș Teacã este înspãimîntãtor de incult, despotic, autoritar și nu admite alte pãreri decît pe ale lui: ,,Aceasta este pãrerea mea și o împãrtãșesc” – iatã lozinca preferatã a lui Moș Teacã.

  Explicația titlului rezidă în caracteristicile personajului:

„Moș”: subliniază vârsta personajului, dar și o anumită mentalitate conservatoare, învechită și greoaie. Deși este sublocotenent, titlul sugerează un om depășit de vremuri, dar autoritar.

„Teacă”: numele face aluzie directă la teaca sabiei, sugerând un personaj care se bazează doar pe aspectul exterior, pe uniformă și pe rang, fiind gol pe dinăuntru (fără inteligență sau cultură).

„Teacă” este o metaforă a rigidității și a lipsei de conținut intelectual.

 

text argumentativ BAC-martie : dacă o o farsă poate avea sau nu consecințe grave

 

  Farsa se caracterizează prin acțiuni fizice exagerate și repetate, exagerare a caracterelor sau situațiilor comice, absurde sau surprinzătoare. Personajele și dialogurile pot avea, din aceste motive, consecințe neașteptate.

   În opinia mea există unele farse,păcăleli amuzante, dar inofensive care includ acțiuni surpriză între prieteni, familie sau colegi. Scopul acestora este  distracția, umorul și crearea unor momente memorabile,dar au fost situații când totul a fost grav,neplăcut.

  În primul rând,cred că farsa sau  păcăleala poate indica, dorința de a evada din rutina zilnică.Aceste glume practice, adesea inofensive pot lua o întorsătură neașteptată și ironică și-atunci,sigur,pot fi urmări grave ,supărări,regrete,finalități nefericite,

E ca și cum ai ajuns într-un moment de curiozitate și dorești să vezi ceva altfel decât ce este firesc.Deseori organizată pentru divertisment,o farsă devine o reprezentație teatrală în care cei ce pun la cale păcăleală fac regie,devin actori ce se prefac naivi.

  Un exemplu elocvent este oferit de textul-suport(Mircea Micu,,Manuscrisul furat”) ce prezintă curiozitatea unor prieteni ai lui Marin Preda de a afla ce conține,,misterioasa geantă neagră”purtată cu grijă de acesta.Cu seriozitate cei doi amici ai lui Preda profită că acesta își caută cheia camerei,îi ascund servieta și fac un plan de a simula găsirea ei.Apariția servietei îl face pe scriitor recunoscător celor doi și bănuitor pentru un,,pompier”nedumerit.

    În al doilea rând, consider că sunt situații în care gluma depășește limita, cauzând spaimă sau neplăceri și raportându-mă la experiența personală am avut ocazia să asist la o farsă făcută de colegii dintr-o clasă alăturată care au părăsit sala de clasă,profesorul venit a fost intrigat și a reclamat situația directorului.Când cei doi au intrat în clasă,toți elevii așteptau respectuoși în picioare,i-au salutat și apoi și-au deschis,preocupați, caietele.Nimeni n-a fost sancționat,dar la sfârșitul anului profesorul a primit un plic cu o rugăminte:,,vă rugăm să ne iertați!”

  Așadar,este important ca farsele să nu cauzeze daune reale sau teamă, rămânând în zona de umor,iar singura modalitate de a ne apăra de farse este o precauție sporită. 

SIMULARE --rezolvarea mea a punctelor 6; 7; 8; 9;

 

6. Precizează, în minimum două enunțuri, o trăsătură a tiparului textual dialogat, identificată în

textul 1, ilustrând-o cu o secvență relevantă.

,, — Mi-aduc aminte, zise Radu, unchiul Gavrilă mi-a povestit că paznicii de vânătoare au grijă de căprioare peste iarnă. Le pun fân și sare în iesle. Ca să le ajute când e iarna grea.

 — Înseamnă, se bucură Ligia, că pe aici nu e pustietate. Umblă oameni.”

Este un tipar dialogat:

-schimburi de replici între două personaje; există interacțiune între ei;

-pentru fiecare replică se folosește linie de dialog; replicile sunt conectate între ele;

  Tiparul textual este dialogat(este folosit dialogul ca mod de expunere) redă un schimb de replici dintre două personaje;dialogul dintre cei doi copii are rolul de lămuri un aspect întâlnit.Radu este cel care explică grija pentru căprioare,iar Ligia este liniștită auzindu-i explicația. Începutul replicilor este marcat cu linie de dialog,intonația personajelor este marcată prin punct care închide replica personajului. Sunt folosite verbele declarative:,,zise,se bucură.”

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

     Un element comun celor două texte este călătoria în pădure.

  În textul 1, doi copii sunt îndrumați să urmeze drumul cu semnele de marcaj în,,pădurea asta fioroasă, imensă”,văd brazii înalți,copaci impresionanți..Călătoria lor este dificilă,anevoioasă,ei sunt singuri,dar apariția unei iesle și a unei capre îi încurajează,depășesc frica. Drumul parcurs de copii implică apropierea de natură. Copiii află că natura are propria judecată și sunt învățați că sufletul bun și curat îi va proteja de orice pericol. Muntele în sine oferă marea lecție a puterii și a măreției.

  În al doilea text călătoria în pădure a autorului și întâlnirea cu o vulpe îi dau,,acel sentiment din copilărie că ating rețeaua nesfârșită de nervi a naturii.”Dezamăgirea omului este în momentul în care observă vulpea sălbatică transformată într-un animal domesticit,îmblânzit și se simte nefericit. 

8. Ce simt copiii când sunt singuri în pădure? Justifică-ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție, valorificând textul 1.

 Călătoria copiilor în singurătatea pădurii sălbatice este dificilă. Drumul e prilej bun de reflecție, iar legătura dintre ei le asigură puterea să meargă mai departe. Drumul parcurs de copii implică apropierea de natură. Cei doi frați depășesc singurătatea și frica. Copiii află că natura are propria judecată și cât timp străbat pădurea îl au alături de cățelul ce îi îndrumă, un fel de Patrocle din,,Dumbrava m

9. Asociază fragmentul din opera „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

  În ,,Deodată în adâncul pădurii”, romanul lui Amos Oz,doi copii pleacă singuri prin pădure în căutarea unui duh. Doi copii curajoși, Mati si Maia, sunt atrași de taina întunericului și se hotărăsc să afle ce se ascunde în adâncul pădurii.Cei doi copii simţeau în inimile lor ispita întunericului. Poate tocmai din pricina excesului de avertismente, a tăcerii şi a fricii erau atât de atraşi de pădure, iar imaginaţia îi îndemna să încerce să descopere ce se afla ascuns în adâncurile ei. Mati avea chiar şi un plan încă nepus la punct, pe care i-l împărtăşise şi Maiei, deoarece ştia că ea era mult mai curajoasă decât el. Autorul ne descrie cu mare gingășie relația dintre cei doi copii: „Din cauza tainei pe care-o împărtășeau și a faptului că erau luați în râs de ceilalți, Maia și Mati se simțeau mult mai apropiați unul de celălalt și mult mai singuri, deoarece în cazul în care cei din jur ar fi aflat secretul lor, ar fi râs și mai mult de ei și i-ar fi ridiculizat de două ori mai tare.”

  La fel li se întâmplă și celor doi frați, Radu și Ligia,care înțeleg că pădurea pe care o traversează este înfricoșătoare,, Rădăcinile brazilor roșii-verzi arătau ca nişte şerpi, iar gropile din care fuseseră smulse păreau vizuini sălbatice. Umbrele creșteau și parcă și viața tăcea în jur.”Apropierea dintre ei prin dialoguri,apariția unui staul,a caprei le înlătură frica și simt că totul se transformă:drumul devine lin,sunetele naturii sunt ușoare,prietenoase.

  Ambele texte prezintă experiențe din copilărie și aventurile trăite în natură.

 

 

 

a fost ușooooorrrrr!!!!!!!!!!!!!