test pentru luna mai: poezia,,Zi de vară”de George Topîrceanu + Mircea Handoca,, Pe urmele lui George Topîrceanu”

 

Textul 1

,,Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, -
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!”

                                                          (George Topîrceanu,, Zi de vară”)

uniform – care are permanent și pe toată întinderea sau durata aceeași formă, aceeași înfățișare, aceeași intensitate, aceeași viteză, aceeași desfășurare etc.; care este la fel, lipsit de variații.

Textul 2

,,Când își petrecea vacanța la Văratec, Topîrceanu găsea răgaz să stea de vorbă cu țesătoarele de covoare, cu lucrătoarele de pânzeturi fine și cu cele care se ocupau cu broderia. Își amintea astfel de mama lui, de anii copilăriei și ai adolescenței, petrecuți  într‑un  mediu  asemănător.  Atmosfera  de  tihnă  de  la  Văratec  a  însemnat pentru poet, dincolo de momentele de confort spiritual, și o sursă de inspirație pentru creațiile sale [...]. Memoriile Otiliei Cazimir sunt o dovadă în acest sens. Ea relatează că, în vara anului 1928, a venit cu trăsura, împreună cu poetul, la mănăstire și lasă să se înțeleagă că zilele petrecute acolo l‑ar fi inspirat pe Topîrceanu când și‑a scris frumoasele versuri [...].   Cum  se  poate  vedea,  nostalgia  vieții  în  mijlocul  naturii  este  evidentă.  Poetul  tânjește,  parcă,  odată  ajuns  în  mediul  urban  al  Iașilor,  după  zumzetul  «dulce  și  ireal» de la Văratec, după «poienile din deal», după «taina liniștei înalte». Visează «clipe fără gânduri» de liniște supremă, întreruptă doar de foșnetul foilor uscate și de descântecul unui bondar. În acest peisaj, el dorește să revadă chipul iubitei, pe care o compară cu «o domniță bizantină» și alături de care ar vrea să repete hoinărelile de îndrăgostit prin pășuni și «prin funduri de livadă», prin poienile zmălțuite de flori [...].

Pornea  dis‑de‑dimineață  peste  podul  Ozanei,  lăsa  în  urmă  Humuleștii  și  satul  Vânători și intra în pădurea de stejari. Cum  își  petrecea  vremea  scriitorul  la  Neamț?  În  lungi  discuții  cu  alți  confrați  aflați  acolo.  Cu  Mihail  Sadoveanu,  cu  Garabet  Ibrăileanu,  Cu  Constantin  Stere,  cu  D.  D.  Pătrășcanu.  Stăteau  în  cerdac  în  fața  cafelei  aburinde.  [...].  Pe  când  autorul  „Chirei  Chiralina”,  Panait  Istrati,  bolnav  de  tuberculoză,  era  găzduit  la  mănăstire,  Topîrceanu pornea, împreună cu el, pe drumurile vechi din împrejurimi, prin poieni, pe valea Nemțișorului.”

                                                           (Mircea Handoca,, Pe urmele lui George Topîrceanu”)

răgaz – timp liber, disponibil pentru a face ceva.

tihnă – liniște deplină; viață liniștită, lipsită de griji.

bizantină – din Bizanț (oraș în vechea Tracia, pe Bosfor, Constantinopole, azi Istanbul).

zmălțuite, smălțuite – aici, împestrițat cu multe culori.

confrați – colegi de profesiune, de meserie.

A.

1.Notează, din textul 1, două cuvinte din câmpul lexical al naturii.

2. Scrie litera  corespunzătoare  răspunsului  corect,  valorificând  informațiile din textul 1.

 Poetul adoarme:

a. sub un tei înflorit;

b. sub un stejar noduros;

c. sub o salcie tânără;

d. sub o salcie bătrână.

3. Scrie litera  corespunzătoare  răspunsului  corect,  valorificând  informațiile din textul 2.

 George Topîrceanu își petrecea vacanțele:

a. la Iași;

b. la Humulești;

c. la Văratec;

d. la Vânători.

4. Scrie  litera  corespunzătoare  răspunsului  corect,  valorificând  informațiile din textul 2.

Tihna de la Văratec este, pentru poet, o sursă de inspirație, așa cum reiese din memoriile:

a. Otiliei Cazimir;

b. unei domnițe bizantine;

c. lui Garabet Ibrăileanu;

d. lui Mihail Sadoveanu.

 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându‑te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                            Enunț                                                                          Adevărat               Fals

Este descris un tablou de primăvară.

Râul ceartă trestiile care dorm toată ziua.

Poetul este cuprins de somn.

Textul 2

                               Enunț                                                                          Adevărat              Fals

Ajuns la București, poetul tânjește după atmosfera de la Văratec.

Scriitorul își petrece vremea, la Neamț, în lungi discuții cu confrații săi.

Panait Istrati și George Topîrceanu se plimbă pe valea Ozanei.

6. Indică două figuri de stil diferite prezente în textul 1, ilustrându‑le cu câte o secvență semnificativă.

                     epitet  –  ,,salcie  bătrână”;  personificare – ,,râul [...] ceartă sălciile”;

 7.   Precizează un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență din fiecare text.

                 Un element comun celor două texte este plăcerea de a cunoaște natura.

  În poezie, apar aspectele verii cu liniștea,nemișcarea adusă de căldura soarelui, râul cu sălciile plângătoare,,dormitând”,cu ființe:,,vițelul”inocent, ,,o femeie”ce-și exprimă bucuria de a curăți,cântând.Din vale susurul râului sclipitor, cu freamătul stins completează starea de calm,fiecare șoaptă pare o mustrare pentru nemișcarea sălciilor melancolice și triste, acesta este un loc al alinării sufletești,unde poetul adoarme în simfonia naturii.Somnul îi este ușor întrerupt de o lăcustă,zburătoarea ce-i tulbură odihna,aducând o notă ironică în nemișcarea zilei de vară.

  În al doilea text este aceeași stare de  liniște,,  la  Văratec”care,, a  însemnat pentru poet, dincolo de momentele de confort spiritual, și o sursă de inspirație pentru creațiile sale.” Clipele de liniște din natură ale poetului Topârceanu sunt întrerupte de momentul când ,,Visează «clipe fără gânduri» de liniște supremă, întreruptă doar de foșnetul foilor uscate și de descântecul unui bondar.”

  Natura îi oferă poetului un cadru de liniște totală, oaze de relaxare și o atmosferă rustică, somnoroasă, propice evadării din cotidian.

8. Crezi  că  e  un  avantaj  sau  un  dezavantaj  să  îți  petreci  vacanța  de  vară  în  natură?    Motivează‑ți răspunsul, valorificând textul 2.

          Magia naturii are efect terapeutic daca știm să-i ascultăm vibrațiile. Cred că o vacanță cu adevărat relaxantă și regeneratoare,o drumeție pe cărările câmpiei printre ierburile crescute năvalnic sau pe dealurile line, odihnă pe pajiștile înalte la umbra copacilor foșnitori, susurul pârâiașelor de munte, trilul pasărilor în liniștea unui crâng este tot ce ne va trebui, pentru a ne recapăta puterile. De aceea închide ochii și lasă natura să îți vorbească. Glasul naturii e o adevărată terapie de care ne putem folosi pentru a deveni mai relaxați, mai sănătoși.Astfel, în textul2,pentru poetul Topârceanu natura de la Văratec este un spațiu de refacere, oferindu-i,,dincolo de momentele de confort spiritual, și o sursă de inspirație pentru creațiile sale.”A trăit colindând natura în,,clipe fără gânduri, de liniște supremă, întreruptă doar de foșnetul foilor uscate și de descântecul unui bondar.”

  Da, este benefic să-ți petreci vacanța de vară în natură. Aceasta oferă numeroase avantaje pentru sănătatea fizică, mintală și spirituală, fiind considerată o necesitate pentru a scăpa de stresul cotidian și pentru a te reconecta cu tine însuți.

  Natura are un efect terapeutic, după clipe petrecute oriunde în natură, te întorci odihnit.

Ai oportunitatea de a lăsa tehnologia deoparte și de a te bucura de liniște și de peisaje naturale.

Drumețiile, ciclismul, înotul sau plimbările sunt activități accesibile în zonele naturale sunt benefice,

ascultând sunetele naturii.

Se pot face activități diverse: fotografie la apus, picnicuri, explorarea unor monumente naturale.

  Așadar, cred că e un avantaj maxim să ne delectăm cu tot ce ne împresoară, să ne lăsăm înconjurați  de sunete din toate părțile, ascultându-le cu toată ființa.

9. Asociază  poezia  ,,Zi  de  vară”  de  George  Topîrceanu  cu  un  alt  text  studiat  în  clasă  sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare cultura‑lă/morală, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

                         Poezia:,, Vară.”de Lucian Blaga( o asociere fericită)

,,La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cantec de lăcuste.

În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.

Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.”

    Tema poeziei este natura, o permanentă sursă de încântare şi bucurie interioară, susținută de descrierea unor aspecte din anotimpul vara. Titlul exprimat prin substantivul nearticulat „vară” exprimă un spaţiu nelimitat şi un timp încremenit în arşiţa dogoritoare.
  Poezia este o descriere a cadrului naturii realizată cu stări și sentimente, un peisaj stilizat,natura înconjurătoare este numai un punct de plecare pentru meditație, pentru cugetare și nu doar o captare și o proiecție în vers a cadrului natural.
  Poezia ”Vară” este scrisă în vers liber, într-o prozodie modernă, cu strofe inegale ca număr de versuri, îmbinând imaginile vizuale cu cele auditive făcând uzanță de figuri de stil, personificări.
Un element evidențiat al poeziei este cuvântul „dogoare”, care formează singur un vers şi care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă,este principala caracteristică a anotimpului torid, sugerând şi starea spirituală a eului liric.
Detaliile despre ivirea „la orizont”, în depărtarea cea mai întinsă pe care o poate cuprinde privirea, a unor „fulgere fără glas” ce „zvâcnesc” ritmic arată tabloul static şi fierbinte al zilelor de vară.
Spaţiul terestru evocat este caracteristic satului,substantivele: „pământul,lan de grâu,grăunţele, flori de mac” denumesc elementele concrete ale spaţiului terestru, nemărginit, ce se-ntinde până „la orizont”. Imensitatea spaţiului este dată şi de versul „Pământu-ntreg e numai lan de grâu”, care exprimând admiraţia eului liric.. Versurile: „În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele / ca nişte prunci ce sug” evidenţiază armonizarea cerului cu pământul, realizată printr-o comparaţie personificatoare, implicând omul, care simte o fericire deplină.
   Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparaţie având rol metaforic, se completează cu imagini motorii realizate prin verbe care au sens de mişcare bruscă şi surprinzătoare: „... fulgere fără glas / zvâcnesc din când în când / ca. nişte lungi picioare de păianjen - smulse / din trupul care le purta”.
Timpul curge încet spre veşnicie, fiind definit printr-o personificare: „Iar timpul îşi întinde leneş clipele / şi aţipeşte între flori de mac”. Imaginile auditive sunt ilustrate de „cântec de lăcuste” şi de târâitul greierilor ce se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică. Lăcustele şi greierii cântă pământului întreg şi timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditaţie şi reflecţie a eului liric.

SUBIECTUL AL II‑LEA

A.Scrie un text în care să prezinți mesajul/o semnificație a poeziei,,Zi de vară” de George Topîrceanu.

  Mesajul poeziei „Zi de vară”transmite bucuria și emoția, ideile şi sentimentele autorului prin intermediul unor imagini din natură,un anotimp, un colț de natură, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare în culori armonioase. Modul de expunere folosit este descrierea.

Poezia descrie un tablou din natură în anotimpul vara, exprimă sentimentele de liniște  ale autorului față de peisajul contemplat.

    ,,Zi de vară” de George Topârceanu este un pastel, pentru că are caracteristicile acestui tip de text. Tema poeziei reiese din titlu, poetul descrie un tablou, natura într-o zi de vară.,

     Este o creaţie lirică în care se zugrăveşte un tablou din natură,iar autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele în mod direct.În primul vers sunt enumerate aspectele verii:cu liniștea,nemișcarea adusă de căldura soarelui,substantivele definesc momentele unei zile copleșite de căldura verii.

Priveliștea înfățișată în prima strofă vizualizează râul,apa liniștită generatoare de viață cu sălciile plângătoare,,dormitând”,cu,,vițelul”inocent ce-și ia putere din locul vieții, al regenerării și al purității,iar,,o femeie”își exprimă bucuria de a curăți,cântând.Din vale susurul râului sclipitor, cu freamătul stins completează starea de calm,fiecare șoaptă pare o mustrare pentru nemișcarea sălciilor melancolice și triste,dar acesta este și un loc al protecției,al alinării sufletești,unde poetul adoarme în simfonia naturii.Somnul îi este ușor întrerupt de o lăcustă,zburătoarea ce-i tulbură odihna,aducându-i o notă ironică în nemișcarea zilei de vară.

    Figurile de stil au un rol deosebit în prezentarea tabloului și a sentimentelor.Astfel enumerația substantivelor,în primul vers care definesc vara:,, cântec,murmur,adiere”aduc tabloului verii o delicată notă muzicală;epitetele:,,plângătoare,somnoros,lin”armonizează frumuseţea peisajului cu bucuria interioară, într-un inedit tablou al verii,au rolul de a da mai multa forță detaliilor tabloului. Imaginile vizuale accentuează starea de toropeală a naturii când sălciile dorm,poetul este cuprins de un somn adânc;o mișcare domoală a râului și a zefirului se armonizează cu cântecul femeii ce spală rufe.Personificarea râului certând sălciile ce dorm pare a însufleți decorul.Eul liric își face simțită prezența prin formele pronumelor:,,mi,m-”. 

  Măsura versului este de 7-8 silabe și contribuie la sugestia de liniște a tabloului. Rima împerecheată conferă o muzicalitate discretă, armonizată cu conturul în tonuri ușoare, iar ritmul trohaic creează o legănare încetinită a versului, ușor monotonă, accentuează senzația de ușoară somnolență din  poezie.

Poezia conturează imaginile vizuale ale tabloului cu ajutorul unui limbaj plastic expresiv, în care predomină substantivele și adjectivele, dobândind valori stilistice deosebite.

Prin contemplarea acestui tablou al verii, poetul își exprimă propriile sentimente legate de peisajul descris.

B. Scrie un text narativ în care să povestești o întâmplare  reală  sau  imaginară  despre  explorarea  mediului  înconjurător.

   Vara, pădurea e mai bucuroasă să-şi împartă umbra şi par­­fumurile, decât secretele locui­to­rilor ei. Parcă dinadins, respectân­du-le intimitatea, trage cortine de frun­­ze peste arbori şi tufişuri şi pune para­vane de ier­buri înal­te prin poieni. Pă­durea pare mai tă­cută vara, în com­pa­raţie cu explozia de cântece din pri­măvară. Vara, concertele se ţin di­mi­neaţa, de­vre­me, prea e cald mai târ­ziu, acum, păsările nu au gri­jă numai de puii lor, ci iau sub ,,aripa" lor şi pădurea... de fier...de aramă.

Merg fără nicio țintă și nu mai ştiu dacă sunt sus sau jos, dacă nu cumva am trecut către tă­râmul de din­colo. Înaintez încet, prin poarta de ceaţă, către o lume aflată deasupra lumii. De mult am părăsit melancolia şi tristeţea câmpiei și le-am pre­schim­bat aici într-o explozie de culori solare.Pădurea mea  e  o livadă cât vezi cu ochii ,iar în strălucirea înserării pare o imensă bucată de soare ce se odihneşte pe crestele norilor. Culorile se amestecă şi se pierd una în cealaltă şi totul devine aur topit.

 Un­deva, departe, o bucăţică din această magmă solară se desprinde din pădure şi începe să îna­inteze pe drumul ce duce câmpul cu floarea soarelui.ȘI-atunci am trăit clipa pe care o visam:l-am văzut pe el, cocoşul de munte,pasărea rară, puţini au avut bucuria să o poată vedea, chiar şi de la distanţă. Cum s-a întâmplat: stăteam și mă odihneam lângă apa unui izvor...așa ca-n poezie...când, deodată, foarte ţanţoş, s-a apropiat ... un cocoş de munte! Am încre­menit.Citisem că pasărea asta este foarte sensibilă şi foarte precaută, simte omul de la distanţă destul de mare, e foarte greu să se apropie cineva de ea. Cel mai bun moment este, eventual, cel al rotitului, al împerecherii, când atenţia lui e captată de găinuşă. Cu toate astea,acum, co­coşul de munte se apropia fără teamă, de parcă m-ar fi aşteptat. Era o splendoare: păşea mândru ca un cavaler,purtându-și penele negre, cu irizaţii verzi-albastre şi cu pete albe şi roşii ce străluceau. Se uita la mine, de parcă mă  ins­pec­ta. Apoi a plecat la fel de ţanţoş, iar eu am rămas cu uimirea unei astfel de întâlniri, dar şi cu bucuria că am trăit o realitate....

 

zile de mai....

 

Îmi place nespus primăvara. Îmi place trezirea ei molatecă şi uşor uluită din iarnă. Îmi plac mofturile ei de răsfăţ, neastâmpărul cu care stârneşte din senin vântul printre copaci sau se ascunde în aşteptarea unui răsărit de soare tandru şi arămiu, care se revarsă asupra lumii.

Primăvara, mă bucur să ridic privirea spre cer şi să simt degetele vântului cum îmi umblă uşor prin păr.Sub soarele de început de mai, mă trezesc la via­ţă cu încetul, agitându-mi rând pe rând emoţiile. Tot ce văd în jur mă tulbură într-un soi de bucurie liniştită. Este ceea ce caut în fiecare primăvară,când to­tul e bun şi curat, uşor şi plin de aro­me. Ies  din ca­să şi trag adânc aer în piept,mă bucur de soare,zâm­besc ,neîn­ţelegând prea bine ce mi se întâmplă. Oricât am pândit mo­­mentul înfloririi cireșului,oricât am aşteptat înfrigu­rat, n-am prins clipa în care, de sub învelişul umflat de seve, se deschideau foile delicate ale frunzelor crude. Numai ce mă trezeam şi-i vedeam acoperiți de un văl verzuliu,smălțuit cu florile   rozalii  ce tremura uşor în bătaia vântului. Primă­vara mă păcălea de fiecare dată şi izbucnea tumultu­oasă, cât vedeai cu ochii. Lumea îmi părea alta, ieşită pe tă­cute, într-o noapte, din ceţurile mohorâte,din ploile iuţi şi scurte.

Stau întins, pe pământ, şi deasupra mea stră­lucesc bulgării mari şi albi ai florilor de cireș.

Un alb intens şi pur, amestecat prin verdele crud al frun­zelor. Fun­dalul e albastrul limpede al cerului de pri­măvară. Un vânt uşor mişcă crengile şi peste mine încep să cadă petale grele, trase în jos de parfumul lor. Pă­mântul e acoperit cu miresmele pomilor înfloriţi. Sunt încon­jurat de marea albă a pomilor înfloriţi. Până şi spinii au înflorit şi aşează străfulgerări pe munţii stâncoşi ce înconjoară satul, iar pădurile sunt luminate de corolele înflorate ale cireşilor sălbatici Pacea şi tihna începutului lumii pare că s-au păstrat ne­atin­se aici. Încă le poţi respira şi le poţi atinge.

Intru așa singur în curtea umbrită și-l văd ridicat cu mult dea­supra celorlalți copaci. Era mai înalt decât mărul de-alături,un copac bătrân și totuși viguros decât cireşul încărcat de flori. Îl întreceau numai teii care străjuiau intrarea în grădină. Mă adăpostisem sub el de ploaia grăbită, şi priveam cum cădeau picături de apă, în care se oglindea cerul înseninat. Îşi întindea ramurile pline de flori ca un salut cu petale mari, catifelate. Îl priveam cu milă...era bătrân cu multe ra­muri uscate, răsucite ciu­dat, ici-colo câteva frunze şi flori ca un evantai. Mă uitam, ca să-i înţelegi tristeţea. Așa bătrân cum era,vedeam speranța că prin florile pe care le mai avea va mai apuca încă o toamnă, o ultimă încercare înainte de sfârșit.În curtea aceea era totuși seniorul.

Cerul l-a ascultat și în toamnă era încărcat de gutui aurii, pe care le arăta victorios, îşi împlinise fiecare floare în fruct. Armate întregi de al­bi­ne i-au cutre­ierat florile şi i le-au  rotunjit apoi în pere dolofane. Sau a primit ajutor din fundul pământului cele mai hrăni­toare seve, ca să hrănească atâta rod! Cine ştie cât s-o fi rugat el în singurătatea nop­ţilor senine şi cât o fi cugetat la destinul lui trecător, încât să nu se dea bătut!

A mai trecut un an peste noi, de când trăim, eu şi gutuiul, în aceeaşi curte. Un an cu soare nemilos, cu zăpezi spulberate de vânturi neliniştite, cu ploi dezlănţuite, cu apu­suri întârziate peste nori călători.. De multe ori, în tim­pul zilei, îi caut cu pri­vi­rea, prin aco­pe­rişul ver­de din gră­­dină, cren­gile nodu­roa­se, ca să mă asi­gur că este încă în picioare, şi mă rog de el să mai re­zis­te, să se ţină cu toate puterile pe ca­re le mai are de pete­cul de iar­bă în care creş­te. În pri­măvara a­ceasta a fost iar în­căr­cat de flori, a trecut cu bine peste zi­lele geroa­se de la mijlocul lu­nii trecute, şi în locul flo­rilor, are acum gutui mici cât unghia unei fetițe.

 Ieri dimi­nea­ţă, însă, viaţa lui a intrat într-o altă pro­mi­siune, şi despre asta m-am gândit să scriu.

o plimbare în grădina RAIULUI....

 

E dimineață, devreme, deschid încet un ochi și îmi dau seama că nici măcar soarele nu s-a trezit, iar pe pe­retele din fața mea încă se mai văd alergând unele du­pă altele umbrele stelelor. E liniște… 

Îmi fac curaj și merg afară...Pășind prin grădină, am simțit cum, la fiecare pas, strivind firele firave de iarbă, seva țâșnea, umplând aerul de mirosul de vară ne­coap­tă al lunii Mai. Mireasma de iarbă, cupe largi de lalele se clatină de greutatea stro­pilor de apă lăsați de ploaia de astă noapte. Din ba­lans, dezvăluie și alte culori, pe care petalele cati­fe­late le țin ascunse de privirile curioase. Mai înco­lo, tufele de bujori înalță semețe mici măciulii verzi, nelăsându-te încă să ghicești sângeriul flori­lor parfu­mate.

Și totuși, aerul e încărcat de par­fum. Vinovate sunt lăcrămioarele ce au cotropit orice loc lăsat liber în iarbă. Trec pe lângă lujerele deja us­cate ale narciselor galbene și caut urmele de cer ale florilor „nu-mă-uita”. Sunt de mult vrăjit de pri­virea limpede a acestor flori, cu nume atât de potrivit. Ajung la șirul de stânjenei albaștri și albi, apoi la cele câteva cuiburi de crini ce-și anunță spectacolul prin lujerele înălțate ma­jestuos.

Iată-mă ajuns și în colțul tufelor de liliac pe care le-aș culege ciorchinii violeți ca noaptea și adânc parfumați, dar încă nu pot să ajung la ei. În drumul spre rândul de tran­da­firi, mândria grădinii, dau de peticele acoperite de frun­zulițe mici, ver­de crud, ce se vor transforma în șaluri multicolore de gherghine, mi­xandre mirositoare și vesele margarete. Nimic nu lipsește…iar eu sunt în RAI......

              Lumina tot mai strălucitoare a soarelui, reflectată în luciul apelor ori în verdele ierbii, cerul vioriu şi profund, cântecul păsărilor, beţia de miresme şi de culori răspândită de exploziile florale îndeamnă sufletul să treacă peste zăgazuri, să-şi regăsească inocenţa şi bucuria. De asta îmi place aşa de mult primăvara în mai... pentru izvorul de bucurie pe care reînvierea naturii îl dezleagă în oameni.

  Florile de mai poartă culoarea purităţii, a eterni­tăţii, a păcii sufleteşti şi a aspiraţiilor înalte.

Îmi plac florile albe,pentru că în­gerii - mesagerii lui Dumnezeu - sunt întot­deauna înfăţişaţi în straie de un alb imaculat şi extrem de strălucitor, la fel ca şi zânele şi alte spirite bune din credinţele străvechi. Și-mi mai plac cior­chi­nii de flori albe şi parfumate ale salcâmilor, atârnaţi ca nişte lampioane în copaci ce transformă lumea în sărbătoare. Un miros de-a dreptul biruitor care parfumează tot universul. Hrănite de ploi, scăldate în lumină de soarele tot mai puternic şi mângâiate de vânturile blânde ale lui Mai, aceste flori sunt miresele albe ale pădurii,ale grădinilor și-mi vrăjesc sufletul cu frumusețea lor.În nicio altă lună de primăvară, natura nu este atât de puternică și de plină de seve, ca în frumosul și însoritul Mai, luna florilor și a bucuriei de a trăi. În timp ce sufletul se topește de plăcerea scufundării în priveliștea plină de culori și miresme,ochii mei contemplă și florile de păducel, o tufă de iasomie ori puritatea nemărginită a florii albe de crin,iar pacea mi se aşterne în gânduri şi în trăiri.

              Cred că nu e nevoie decât de puţină bunăvoinţă, pentru a mă concentra conştient asupra petalelor colorate şi parfumate, minunându-mă de marele geniu al Creatorului.  

vă propun un test(găsit) interesant:

 

Textul:

,,IOSIFESCU: Și, în afară de strămoși, pe ce ne mai bazăm?                                                     

AL DOILEA TOVARĂȘ DE LUPTĂ: Pe poliție.

PRIMUL TOVARĂȘ DE LUPTĂ: Pe armată.

IOSIFESCU: Nu, dragii mei, am să vă spun eu: pe onoare. (Cei doi tovarăși se privesc ușor îngrijorați. Iosifescu râde satisfăcut.) Nu v-ați gândit la asta. E vreo problemă cu onoarea?

PRIMUL TOVARĂȘ DE LUPTĂ: Nu.

AL DOILEA TOVARĂȘ DE LUPTĂ: Nu.

IOSIFESCU (le mai toarnă un pahar): Hai noroc! (Ciocnesc.) Tocmai de aia m-am gândit să dăm împreună un examen de onoare.

AL DOILEA TOVARĂȘ DE LUPTĂ: Ce examen?

IOSIFESCU: Să mărturisim fiecare cea mai odioasă crimă pe care am comis-o. Lucrul de care ne rușinăm cel mai tare. Ce ziceți?

PRIMUL TOVARĂȘ DE LUPTĂ (deloc convins): Excelentă idee.                      

IOSIFESCU: Bun, atunci, ca să vă dau curaj, am să încep chiar eu. (Scurtă pauză. Pe un ton confesiv:) Aveam șase ani. Eram cu mama și tata în vizită la niște rude îndepărtate, unchi, mătuși de gradul doi, trei, nu mai știu… Aveau o casă mare, cu multe camere, camere cu tavanul înalt. Și, peste tot, obiecte stranii. Lunete, microscoape, aparate de fotografiat cu burduf, gramofoane, animale împăiate, un fildeș mare, curbat… Ziceai că e muzeu. Mă plimbam singur prin casă, nimeni nu mă băga în seamă. Și am văzut o colecție de pietre. Colorate, lucioase, transparente. O mulțime de pietre. Și era una acolo, mare plată și strălucitoare. Ca o oglindă. Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Și-atunci am rupt o bucată, am băgat-o repede în buzunar, să nu mă vadă nimeni. Dar n-avea cine să mă vadă, oamenii mari stăteau de vorbă în altă cameră. Și, când m-am întors acasă, am scos piatra din buzunar. Le-am arătat-o alor mei. Tata nu m-a bătut. Dar s-a uitat la mine… Nici nu vă închipuiți ce privire avea. Am plâns toată noaptea. Mă uitam la piatră și plângeam. A doua zi tata s-a dus la oamenii ăia s-o dea înapoi. Și ei au râs, au zis că nu-i nimic. Și mi-au trimis cadou toată piatra aia mare și plată. Când mi-a adus-o tata, m-am uitat la ea și iar am început să plâng. Am aruncat-o. (Tăcere. Schimbă tonul.) E rândul vostru. Dar aveți grijă să fie ceva cumplit.

AL DOILEA TOVARĂȘ DE LUPTĂ (după o scurtă pauză): Am să vă mărturisesc… E o crimă care îmi apasă sufletul și nu-mi iese din minte. Aveam cinci ani. Mă jucam toată ziua în podul casei, printre vechituri. În pod umblau șoareci, dar tata nu suporta animalele, nici un fel de animale, de asta n-aveam pisică. Așa că punea peste tot curse de șoareci. Într-o zi am găsit un șoricel care se zbătea, i se agățase coada acolo… L-am eliberat, l-am pus într-o cutie de pantofi, l-am îngrijit, l-am hrănit. L-am botezat Mișu. Bineînțeles, am ascuns cutia, ca să nu afle tata. M-ar fi jupuit dacă ar fi știut. Mișu a devenit prietenul meu cel mai bun. Singurul. Îl mângâiam, mi se urca pe deget, pe braț, pe umăr. Mă asculta, se bucura… Stătea liniștit în cutie, parcă simțea când se apropia tata și nu scotea nici un chițăit. Pe urmă s-a întâmplat catastrofa. Trebuia să plecăm la țară. Eram disperat, nu știam ce să fac cu Mișu. Nu puteam să-l iau cu mine. Să-i fi dat drumul? Unde? L-aș fi pierdut pentru totdeauna. Așa că l-am lăsat în cutie. Când m-am întors după două săptămâni miroseau îngrozitor. A trebuit să țin geamul deschis o zi întreagă. L-am îngropat în grădină. Mișu… Mă duceam mereu la mormântul lui. (Pauză.)” 

                                                                                                             (Vlad Zografi,, Iosifescu”)

Partea I

1.     Transcrie din fragmentul de mai sus două cuvinte care fac parte din câmpul lexical al relațiilor de rudenie. 

2.     Alega A (adevărat) sau F (fals) în funcție de valoare de adevăr a fiecărei afirmații.

a)     Primul tovarăș de luptă crede că a spune ce îi rușinează cel mai mult este o idee foarte bună

b)    Iosifescu plânge de bucurie când primește piatra de la tatăl său

c)     Mișu moare fiindcă a rămas închis în cutie.                                       

3.     Pentru Iosifescu, pare că cea mai mare importanță o are:

a)     poliția

b)    onoarea

c)     armata

d)    armata, poliția și onoarea

4.     Când este copil, Iosifescu:

a)     fură o piatră din casa unor prieteni

b)    fură o bucată dintr-o piatră 

c)     fură un microscop

d)    fură un aparat de fotografiat

5.     Prezintă în unu-două enunțuri o trăsătură a textului dramatic și ilustrează-ți răspunsul cu o secvență relevantă din text. 

  Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor în versuri sau în proză, create special pentru a fi reprezentate pe scenă.

Este scris pentru a putea fi prezentat pe scenă; 

Autorul își exprimă în mod indirect sentimentele, ideile și concepțiile prin intermediul personajelor; 

Acțiunea limitată în timp și spațiu se desfășoară concentric în jurul unui pretext, fiind structurată pe momentele subiectului; 

Înfățișează un conflict puternic între personaje, între concepțiile și atitudinile lor; 

Personajele iau cu totul locul autorului, a cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile de regie, care se numesc didascalii;

Operele dramatice prezintă o structură specifică: replici, scene, acte (sau tablouri);

Replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;

Modul de expunere predominant este dialogul.

  În textul 1 ,fragment, dialogul este modul de expunere predominant, este o înlănţuire de replici ale celor trei personaje care caută răspunsuri referitoare la încrederea oamenilor în instituții,apoi doi dintre ei povestesc întâmplări din copilărie despre,, cea mai odioasă crimă pe care am comis-o. Lucrul de care ne rușinăm cel mai tare.”

6.     Prezintă în două-trei enunțuri un rol al notațiilor autorului din fragmentul dat ilustrează-ți răspunsul cu o secvență relevantă din text. 

  Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre spațiul și timpul întâmplărilor și despre personaje :statutul, înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea.

  În fragmentul dat sunt indicații scenice, care însoțesc și completează replicile personajelor, aducând informații și sugestii importante pentru înțelegerea textului.

  Prima dintre ele arată atirudini diferite:îngrijoarea a două personaje și veselia lui Iosifescu.Apoi o altă indicație arată gestul de a ciocni paharele.Urmează aprobarea unui personaj,deși este nehotărât.O altă indicație urmează după începutul dialogului lui Iosifescu care povestește cu un ton intim o întâmplare,urmată de tăcere,moment în care-și schimbă tonul.

  Altă indicație apare după numele unui alt personaj anonim care arată începutul unui discurs după o pauză.Ultima indicație are rol pentru cititor, i se semnalează că în dialog urmează o pauză,o tăcere.

  În concluzie, în acest fragment, prin folosirea didascaliilor, autorul transmite regizorului și actorilor indicații privind jocul scenic, dar sugerează și cititorului căi de interpretare a textului.

7.     Prezintă în două-trei enunțuri o trăsătură a celui de-al doilea tovarăș de luptă. Precizează mijlocul de caracterizare și ilustrează-ți răspunsul cu o secvență relevantă din text

  ,,Al doilea tovarăș de luptă”,personaj anonim,caracterizare indirectă,povestește o întâmplare din propria copilărie când a dovedit compasiune,înțelegere pentru o mică viețuitoare nedorită,un șoricel,pe care l-a botezat,l-a ocrotit,dar l-a abandonat,mărturisind  celor ce-i ascultau:,, Trebuia să plecăm la țară. Eram disperat, nu știam ce să fac cu Mișu. Nu puteam să-l iau cu mine. Să-i fi dat drumul? Unde?”Naiv,crede că-l va regăsi în cutia –cușcă,loc neprielnic pentru libertatea șoricelului.Astfel derulează filmul personal în care a fost un actor nefericit.

8.     Asociază opera Iosifescu de Vlad Zografi cu un alt text literar prezentând o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Citind întâmplarea celui de-al doilea tovarăș,mi-am amintit de povestirea,,Zair”de Cezar Petrescu, o poveste emoționantă ce prezintă complexitatea relațiilor dintre un băiat și un cal.Există o asemănare între prietenia dintre alt băiat și șoricelul pe care:,, Îl mângâiam, mi se urca pe deget, pe braț, pe umăr. Mă asculta, se bucura”…

  În povestirea,,Zair”este aceeași legătură prietenească în joaca unui băiat cu un cal:,,după baie, Zair, cuprins de o voioșie copilărească, se rostogolea în nisip, tăvălindu-se pe spate, agitându-și picioarele subțiri ca o gânganie uriașă, necheza, strănuta, zvâcnea din copite și fugea singur, fără șa și frâu, peste lanuri”... mi se părea câteodată în ochii umezi și catifelați că văd ca o lumină de râs omenesc.”   Cele două vietăți:șoricelul și calul simbolizează puritatea afecțiunii și, totodată,fragilitatea  existenței,este o lecție de viață desprinsă din experiența copilăriei.

  În ambele texte există grija,iubirea pentru animalul de care omul se simte apropiat.

9.     Crezi că este bine să-ți recunoști greșelile în fața celorlalți ?  Motivează-ți răspunsul valorificând textul dat.

  Da, este foarte bine și benefic să-ți recunoști greșelile în fața celorlalți. Această acțiune este considerată un semn de maturitate, forță interioară și integritate, nu de slăbiciune. 

Nu poți învăța dintr-o greșeală, până nu o recunoști și nu o asumi și astfel înveți și evoluezi.

Recunoașterea greșelilor și scuzele sincere ajută la colaborarea armonioasă și la clădirea încrederii în relațiile cu ceilalți,construind încredere.Primul povestitor din text recunoaște greșeala făcută când a rupt o bucată dintr-o piatră,dar acasă a arătat-o părinților,recunoscând ceea ce a făcut:,, Tata nu m-a bătut. Dar s-a uitat la mine… Nici nu vă închipuiți ce privire avea. Am plâns toată noaptea. Mă uitam la piatră și plângeam.”  Admiterea erorilor arată că îți acorzi dreptul de a te înșela și că ești o persoană autentică, nu perfectă. Conștientizarea greșelilor te eliberează de presiunea de a părea perfect și de a trăi într-o minciună. Aceasta te ajută să fii mai înțelegător față de greșelile celorlalți, transformând iertarea dintr-un act de superioritate în unul de solidaritate. În recunoașterea greșelilor un rol important îl are o bună stimă de sine, care presupune să te poți aprecia atât în momentele bune, cât și în momentele dificile.

  Deși poate fi dificil, asumarea responsabilității este un pas esențial pentru dezvoltarea personală și pentru menținerea unor relații sănătoase. Să accepți că poți avea momente de vulnerabilitate este de fapt un act de curaj care-ți oferă în același timp oportunitatea de a învăța din greșeli și de a face schimbări în viață.

...................................................................................................................................................................

10.  Precizează numărul de sunete pentru fiecare dintre cuvintele: 

unchi, ei, plângeam, șoricel, vechituri, examen. 

11.  Alege seria în care ambele cuvinte conțin diftong.

a)     geamul, casei

b)    bucurie, noaptea

c)     lucioase, era

d)    două, miroseau

12.  Alege seria în care ambele cuvinte conțin triftong.

a)     miroseau, ei

b)    lucioase, iau

c)     trebuia, stăteau

d)    ea, aveau

13.  Alege seria în care ambele cuvinte conțin vocale în hiat.

a)     două, chițăit

b)    cutie, împăiate

c)     fotografiat, apropia

d)    piatră, ziua

14.  Alege seria în care ambele cuvinte sunt corect despărțite în silabe.

a)     co-lec-ți-e, pri-e-ten

b)    co-lec-ți-e, prie-ten

c)     co-lec-ție, prie-ten

d)    co-lec-ție, pri-e-ten

15.  Alege seria în care accentul este corect marcat în ambele cuvinte subliniate în secevnța următoare

Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Și-atunci am rupt o bucată, am băgat-o repede în buzunar.

a)     ochii, repede

b)    ochii, repede

c)     ochii, repede

d)    ochii, repede

16.  Sinonimele potrivite pentru sensul cuvintelelor subliniate în secvențele 

„Și, peste tot, obiecte stranii.”,

„ Pe urmă s-a întâmplat catastrofa”

              sunt:

a)     bizare, nenorocirea

b)    ciudate, miracolul

c)     neînțelese, minunea

d)    extraordinare, accidentul

17.  Cuvintele subliniate în sevențele

 „E o crimă care îmi apasă sufletul”,

 „ L-am îngropat în grădină.”

             sunt folosite, în ordine, cu:

a)     sens propriu de bază, sens figurat

b)    sens figurat, sens propriu de bază

c)     sens figurat, sens propriu secundar

d)    sens propriu secundar, sens propriu de bază

18.   Cuvintele subliniate în enunțurile

 „Mă duceam mereu la mormântul lui”

 „Nu am înțeles niciodată acest exercițiu”

             sunt într-o relație de:

a)     sinonimie 

b)    antonimie

c)     omonimie

d)    polisemie

19.  Cuvintele subliniate în enunțurile

„ mi-au trimis cadou toată piatra aia mare și plată”

„Am fost la mare anul trecut.”

               sunt într-o relație de:

e)     sinonimie 

f)     antonimie

g)    omonimie

h)    polisemie

20.  Cuvintele subliniate în enunțurile

„ am plâns toată noaptea”

„Îmi plângea sufletul de bucurie.”

               sunt într-o relație de:

i)      sinonimie 

j)      antonimie

k)    omonimie

l)      polisemie

21.  Cuvintele subliniate în enunțurile

„Trebuia să plecăm la țară”

„Greta voia să mergem în Franța.”

              sunt într-o relație de:

m)   sinonimie 

n)    antonimie

o)    omonimie

p)    polisemie

22.  Cuvintele subliniate în enunțurile

„și nu scotea niciun chițăit”

 „Acest scriitor a scos o nouă carte.”

                 sunt într-o relație de:

q)    sinonimie 

r)     antonimie

s)     omonimie

t)      polisemie

23.   Cuvintele subliniate în enunțurile

„punea peste tot curse de șoareci”

„Pilotul a câștigat două curse la rând și a devenit campion.”

                 sunt într-o relație de:

u)    sinonimie 

v)    antonimie

w)   omonimie

x)    polisemie

24.   Cuvintele subliniate în secvențele

 „Pe urmă s-a întâmplat catastrofa”

„după o pauză lungă, urmă ca Dan să-mi zic acel secret”

                    sunt:

a)     omografe și omofone

b)    doar omofone

c)     doar omografe

25.  Cuvintele subliniate în secvențele

„m-am uitat la ea”

„Ia niște pâine de la magazin, te rog!”

                   sunt:

d)    omografe și omofone

e)     doar omofone

f)     doar omografe

26.  Cuvintele subliniate în secvențele

 „Și, în afară de strămoși, pe ce ne mai bazăm?”

„Colorate, lucioase, transparente”

                     sunt formate, în ordine, prin:

a)     compunere, derivare

b)    derivare, compunere   

c)     derivare, derivare

d)    compunere, compunere

27.  Cuvintele subliniate în sevențele

„O mulțime de pietre”

„Într-o zi am găsit un șoricel care se zbătea”

                      sunt formate, în ordine, prin:

e)     compunere, derivare

f)     derivare, compunere   

g)    derivare, derivare

h)    derivare, compunere

28.  Cuvintele subliniate în sevențele

„Bineînțeles, am ascuns cutia, ca să nu afle tata”

„Nici nu vă închipuiți ce privire avea”

                     sunt formate, în ordine, prin:

i)      compunere, derivare

j)      derivare, compunere   

k)    derivare, derivare

l)      compunere, compunere

29.  Construiește două enunțuri asertive în care cuvântul liniștit să aibă două valori morfologice diferite, pe care le vei preciza. 

30.  Construiește două enunțuri interogative în care cuvântul trei să aibă două valori morfologie diferite, pe care le vei preciza. 

31.  Construiește două enunțuri exclamative în care cuvântul noapte să aibă două valori morfologice diferite pe care le vei preciza. 

32.  Transcrie din primele patru replici, inclusiv din notațiile autorului, două predicate verbale. 

33.  Transcrie din ultima replică două predicate nominale. 

34.  Alcătuiește o propoziție negativă în care verbul a ajunge să fie copulativ (1) și o propoziție afirmativă în care verbul a rămâne să fie predicativ. 

35.  Precizează valoarea morfologică (partea de vorbire) și funcția sintactică pentru cuvintele marcate în text. 

36.  Precizează modul și timpul pentru verbele marcate în text. 

37.  Rescrie enunțul următor trecând verbul de la modul conjunctiv, timpul prezent la modul conjunctiv timpul perfect: 

Trebuia să punem șoricelul într-un loc sigur.

38.  Rescrie enunțul următor trecând verbul de la indicativ, timpul perfect compus la modul indicativ, timpul perfect simplu:

 Aseară au venit mulți oaspeți la noi acasă.

39.  Precizează forma nepersonală la care se află verbele subliniate și funcția sintactică pe care o au: 

Oamenii cred că pot veni în vizită oricând doresc. Prietenii noștri, de exemplu, când se satură de stat în casă, ne sună și ne spun că au chef să ne vadă. Făcând de multe ori asta, am început să ținem în casă bomboane, sucuri și alte alimente neperisabile, cu care să ne servim musafirii. 

40.  Construiește enunțuri aserive în care:

a)     substantivul muzeu să fie nume predicativ

b)    adjectivul ciudat să fie în cazul genitiv

c)     un pronume nehotărât să fie complement indirect

d)    adverbul aici să fie atribut

41.  Construiește enunțuri interogative în care:

a)     adverbul frumos să fie la gradul superativ relativ de superioritate

b)    substantivul coleg să fie în cazul vocativ

c)     pronumele posesiv ai mei să fie atribut în cazul acuzativ

d)    numeralul cardinal patru să aibă valoare pronominală

42.  Construiește enunțuri exclamative în care:

a)     un pronume de demonstativ de apropiere (masculin, plural) să fie atribut în cazul genitiv

b)    un adjectiv pronominal posesiv să fie în cazul dativ

c)     substantivul miere să fie complement prepozițional

d)    un numeral ordinal circumstanțial de mod

43.  Construiește enunțuri imperative în care:

a)     substantivul floare-soarelui să fie complement indirect

b)    adverbul mâine să fie atribut

c)     adjectivul inteligent să fie în cazul vocativ

d)    un pronume relativ să fie subiect

44.  Transcrie propozițiile din frazele următoare și precizează felul lor:

a)     Tocmai de aia m-am gândit să dăm împreună un examen de onoare.

b)    L-am eliberat, l-am pus într-o cutie de pantofi, l-am îngrijit, l-am hrănit.

c)     Mă plimbam singur prin casă, nimeni nu mă băga în seamă.

d)    Când mi-a adus-o tata, m-am uitat la ea și iar am început să plâng.

e)     E o crimă care îmi apasă sufletul și nu-mi iese din minte.

f)     Stătea liniștit în cutie, parcă simțea când se apropia tata și nu scotea nici un chițăit.

45.  Subliniază varianta corectă:

a)     Mi-am luat niște pantofi negri/negrii pentru bal. 

b)    Bunicul are toți dinții fixi/ficși!

c)     Copiii erau treji/trezi la ora 7.

d)    Nu mi-a plăcut acțiunea cărții citite/citită.

e)     Aș vrea să ajung la un nivel mai superior/superior.

f)     Rochia roz/roză trebuie călcată. 

g)    Mi-am luat mașină din propriii/proprii bani.

h)    Dragile/Dragele mele colege, vă invit la petrecerea de ziua mea. 

i)      Acestea erau ultimele/ultimile produse, așa că le-am luat la reducere. 

j)      Bunica vroia/voia să mergem la piață.

k)    Chiar nu mâncaseși/mâncasei nimic până să ne întâlnim?

l)      Copilul mai a cerut/a mai cerut o felie de pizza.

m)   Stătui toată noaptea și citii/citi aceste povești. 

n)    Dan nu dormii/dormi din cauza răcelii. 

o)    Să fii/Să fi atent când traversezi. 

p)    Jocurile creează/crează dependență. 

q)    Aș/Ași/A-și mânca o înghețată la cornet!

r)     Mi-ar plăcea/mi-ar place să am mai mult timp liber.

s)     Dacă aș învăța formulele, aș ști/aș știi să rezolv aceste probleme. 

t)      Să fii/Să fi cuminte, te rog!

u)    Nu fii/Nu fi obraznic, te rog!

v)    Se aude plouând/ploând.

w)   Nemaivenind/Nemai venind/ Ne mai venind bunica pe la noi, o să mergem în parc.

x)    Greta poate vorbi/vorbii în trei limbi străine. 

y)    Te aștept aici pe alee/aleie.

z)     Am două monede/monezi în portofel. 

aa)  Câte pâraie/pârâuri sunt în această regiune?

bb) În acest magazin se vând doar aragazuri/aragaze.

cc)  Toți copiii/copii merg în excursie?

dd) Rochia mătușei/mătușii este nouă?

ee)  La acest restaurant nu se lasă bacciș/bacșiș!

ff)   Am găsit aceste maiouri/maieuri la oferă.

gg) Vom face mai multe eseuri/esee pe care le vom pune la portofoliu.

hh) Ideea/Ideia/Idea ta este genială!

ii)    Gigi pleacă la serviciu/servici la ora 9.

jj)    Cursurile încep la ora doisprezece/douăsprezece.

kk) Verișoara lui este în clasa a douăsprezecea/a doisprezecea?

ll)    Nu vă treziți nici măcar în al doisprezecelea/douăsprezecelea?

mm)                Am ajuns al zecilea/al zecelea la linia de sosire.

nn) Al optelea/Al optulea/Al optâlea concurent nu s-a mai prezentat la eveniment.

oo) În sală sunt optisprezece/optusprezece/optâsprezece/optsprezece persoane.

pp) În clasa a II-a/a II a/a-II a/a-II-a am jucat într-o scenetă.

qq) Rudelea noastre ne-au vizitat inopinant/inopinat.

rr)   Mergând liniștit spre casă, a început dintr-odată/dintr-o dată să plouă.

ss)   Nu vorbesc cu orcine/oricine!

tt)     Fiecare a lucrat/au lucrat la proiect?

uu) Nu am nicio/nici o carte la mine. 

vv) Primarul înșăși/înșuși a paricipat la serbarea noastră.

ww)                 Părerile dumneaei/dumneaiei sunt importante. 

xx) Am citit o carte a/al cărui/cărei final m-a întristat.

yy) Avem niște vecini a/al căror/cărui copil studiază în străinătate.

zz)  Am aruncat florille ale/a căror/cărei petate căzuseră. 

aaa)                 În place apartamentul ai/a cărui/căror pereți sunt colorați. 

bbb)                Avem niște ceaiuri ale/a căror/cărei aromă este foarte intensă.

ccc)                 Aici locuiește omul care/pe care ne ajută mereu.

ddd)                Acesta este bluza care/pe care mi-am cumpărat-o ieri.

 

................................................................................................................................................................

Partea a II-a 

A.      Scrie o compunere în care să caracterizezi un personaj din textul ,,Iosifescu ”de Vlad Zografi. 

                                    Caracterizez personjul,, AL DOILEA TOVARĂȘ DE LUPTĂ ”

  Este o caracterizare indirectă ce rezultă din fapte,comportament,atitudine,autocaracterizare.

Este prezent împreună cu alte două personaje la o discuție despre ,,un examen de onoare” propus de personajul Iosifescu:,, Să mărturisim fiecare cea mai odioasă crimă pe care am comis-o. Lucrul de care ne rușinăm cel mai tare.”Incitat de acesta,povestește cu seriozitate o întâmplare din copilaria sa,printr-un monolog.Amintirea dăinuie de pe vremea când avea cinci ani,ceea ce înseamnă că l-a marcat foarte tare,neputând-o uita.Este o recunoaşterea sinceră,o spovedanie a faptelor, fără teamă,sfială, înaintea celorlalți, parcă pentru a fi iertat, este o dorinţă de vindecare.

 Își reamintește locul de joacă,,podul casei”, un spațiu al izolării,al misterului,unde exista o lume a șoarecilor,viețuitoare ce trăiau printre vechituri.Prins înr-o cursă de șoareci pusă de tatăl ce nu iubea animalele,un șoricel a fost eliberat de băiat și adăpostit într-o cutie de pantofi.I-a devenit prieten,era hrănit,îngrijit,avea un nume,,Mișu”.Și astfel băiatul experimentează o bucurie sinceră în prezența lui,era un prieten-jucărie: ,,Îl mângâiam, mi se urca pe deget, pe braț, pe umăr. Mă asculta, se bucura.”Aveau ceva în comun:teama de a nu fi găsiți de tatăl neiubitor de animale.Șoricelul era un secret al băiatului și, când pleacă cu familia, îl părăsește fiind și într-o mare dilemă.Disperat,își pune întrebări naive:,, Nu puteam să-l iau cu mine. Să-i fi dat drumul? Unde? L-aș fi pierdut pentru totdeauna.”Este și un gând egoist,acela de a nu-l elibera.Hotărât să nu-l piardă,îl lasă în cutie,fără să gândească urmarea.Șoricelul moare din cauza unei hotărâri egoiste,îl voia doar pentru el ,fără să se gândeasc la viața fragilă a animalului.L-a condamnat la moarte și nu și-a dat seama.Plânsul a fost zadarnic,poate mersul la,,mormântul lui”a fost semnul de a-și cere iertare. Întâmplarea de odinioară o socotește,,crimă”,pentru că în timpul care a trecut a înțeles hotărârea lui egoistă.

B.    Scrie o compunere în care să prezinți mesajul/o semnificație a textului,,Iosifescu” de Vlad Zografi. 

Textul dramatic transmite un mesaj profund moralizator, prin intermediul personajelor, al conflictului dramatic și al indicațiilor scenice, îmbinând astfel mesajul textului cu gesturi, mimică și jocul actoricesc.

  În prima parte a fragmentului dialogul celor trei personaje cuprinde o enumerare a ideii de încredere și siguranță, de a se sprijini pe idei din punct de vedere emoțional, practic sau logistic.Astfel fiecare arată că se poate baza pe poliție,armată,onoare și hotărăsc că vor da prin mărturisiri exemple de onoarea fiecăruia.Iosifescu,personajul care a propus examenul de onoare prin mărturisiri,își amintește de o întâmplare stranie din copilărie când,aflat într-o vizită,a fost atras de o mulțime de obiecte necunoscute,dar mai ales de o colecție de pietre.Remarcă o piatră,, mare plată și strălucitoare. Ca o oglindă”,pe furiș rupe o bucată din ea,iar acasă arătă piatra.L-a uimit privirea tatălui.Băiatul a fost urmărit de această privire și a plâns,înțelegând că a greșit.A primit cadou piatra întreagă de la oamenii care o aveau,dar a aruncat-o,pentru că a înțeles că a fost un dar din milă pentru un copil.Gestul de a lua pe furiș în secret, ascuns,este al unei persoane lipsită de onoare,nedemnă de încredere.Înțelege că a fi lipsit de onoare este asociat cu lașitatea, refuzul de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile fapte,iar plânsul lui  este rușinea faptei.

  Mesajul celei de-a doua mărturisiri evidențiază legătura profundă și emoționantă dintre băiat și un șoricel, bazată pe loialitate, iubire necondiționată și sacrificiu. Povestitorul relatează atașamentul său față de șoricelul prins, subliniind legătura emoțională,prietenia sinceră:, Mișu a devenit prietenul meu cel mai bun. Singurul. Îl mângâiam, mi se urca pe deget, pe braț, pe umăr. Mă asculta, se bucura”… Pierderea acestuia i-a provocat o tristețe profundă:,, Mă duceam mereu la mormântul lui.” Povestitorul subliniază umanitatea în relația cu șoricelul, arătând că acesta i-a  adus fericire,o lecție de viață valoroasă dincolo de aparențele unui simplu animal.

  Cei doi povestitori arată că  viaţa noastră este compusă dintr-un film al acţiunii şi un film personal și că jucăm roluri dictate de geniul creator al ființei noastre nemulțumite.

 

 

 

 

 

 Viaţa noastră este compusă dintr-un film al acţiunii şi un film personal. Cei mai mulţi trăiesc filmul acţiunii, dar în clipe de răgaz până şi cel mai dinamic dintre pământeni pătrunde în universul infinit al filmului propriu, în care ajunge să se deruleze pe sine,  Jucăm nenumărate roluri dictate de geniul creator al fiinţei noastre nemulţumite.

poezia,,Pădurea”de Vasile Voiculescu

 

,Pădurea-n primăvară-i o frescă luminoasă,

Cu cerul plin de pete, subţire şi-aburit,

Acum întâi schițată de-o pensulă sfioasă,

Mijind, neisprăvită, pe-un fond nedesluşit.

Dar vara e un triptic*: poieni, copaci, izvoare…

O pânză măiestrită din pastă-mbelşugată,

Trăind, fremătătoare, în rama ei de soare,

Cu mase mari de umbră, ce strălucesc deodată

În toamna caldă, plină de şopot şi ecouri,

Pe vale mărginită de ape ca de-un tiv,

Pădurea-şi desfăşoară bogatele-i panouri,

Cu galbene alaiuri în stil decorativ.

Apoi, târziu, în iarna cu ramuri îngheţate

Pădurea se preschimbă în friză* de zăpadă,

 Sculptată-n alba piatră a zărilor crispate,

Pe-un strâmt frontal de ceruri ce parcă stau să cadă.

O frescă luminoasă şi dulce-n primăvară,

Un mare triptic vara şi toamna un panou,

În friză de zăpadă schimbată iarna iară,

Pădurea e de-a pururi acelaşi – alt tablou.” 

Poezia ,,Pădurea”este asemenea picturii tăcute,este o poezie vizuală.Poetul descrie pădurea folosind imagini artistice bogate:vizuale, auditive,pentru a reda o stare de spirit sau un moment efemer.Este o descriere de tip tablou, sunt folosite cuvinte în loc de culori. Această descriere picturală îmbină poezia și pictura, pentru a oferi o experiență senzorială intensă.

Primăvara este anotimpul ce realizează,, o frescă luminoasă”,ca o pictură proaspătă,senină,strălucitoare, conturată timid într-un început,moment inițial al nașterii unui timp.Cerul cu,,pete”,urme ale unui timp trecut are imaginea unui acoperământ firav,ușor aburit, neclar, sugerează vizual o stare de incertitudine, o „încețoșare” a orizontului.În acest,,fond nedeslușit”,decor neclar, confuz,pădurea este abia o schiță,un aspect ușor zugrăvit,difuz al naturii.

Epitetele:,,luminoasă,subțire,aburit,sfioasă,neisprăvită,nedeslușit”exprimă o stare a începutului de lume,punând accent pe fragilitate, frumusețe discretă sau emoție profundă și provoacă o stare de sensibilitate.

  Vara este ca un altar zburător,,triptic”,imagini derulate care se completează cu,,poieni,copaci,izvoare”,enumerație a diversității din natură:lumină,renaștere,viață. Urmele lăsate de ,,pasta-mbelșugată”,gestul naturii-pictor, transmite energie, dinamism și emoție, alcătuind un tablou desăvârșit ce aduce o stare de calm, echilibru sufletesc sau frumusețe absolută, adesea prin combinații cromatice specifice.Tabloul verii este încadrat de o,,ramă de soare”,metaforă  radiantă simbolizând adesea strălucirea, noblețea, energia pozitivă și căldura anotimpului.Trăirea „fremătătoare” din tabloul verii sugerează o stare de intensitate, dinamism și o mișcare ușoară, în care jocurile de lumini și umbre,,strălucesc deodată”,răspândind lumina vieții.

  Toamna este anotimpul cald,plin,,de șopot și ecouri” sugerează un moment în care natura se transformă, iar atmosfera este plină de sunete subtile. „Ecourile” sunt ca o privire înapoi, amintiri sau trecerea timpului,un moment de reflecție și nostalgie.,,Pe vale mărginită de ape ca un tiv”,metaforă, un loc de liniște,împodobit,singuratic,de poveste,pădurea își întinde,,bogatele-i panouri”,porțiuni

întinse de lumină caldă, veselă și plină de energie.,,în stil decorativ”într-o o atmosferă armonioasă de echilibru.Epitetele toamnei:,,caldă,bogatele,galbene” subliniază bogăția cromatică și atmosfera nostalgică a anotimpului în peisaje ruginite, smerite sau visătoare. 

  ,, Apoi, târziu, în iarna cu ramuri îngheţate”,într-un moment de timp al sfâșitului, imagine  spectaculoasă simbolizând o frumusețea rece, pură și efemeră.Pădurea își schimbă înfățișarea,, în friză de zăpadă”,tablou al purității.Sculptorul iernii creează o atmosferă tensionată cu,,zări crispate”, o priveliște care provoacă sau reflectă tensiune,un orizont nu senin, ci „încordat.”Imaginea vizuală descrisă,,pe-un strâmt frontal de ceruri”este a unui spațiu restrâns între pământ și cer, unde cerul pare coborât și apropiat, o vedere directă, panoramică.Cerurile „ce parcă stau să cadă”,metaforă ce  indică un moment de maximă încărcătură emoțională sau spirituală,de apăsare sufletească și neliniște, ca și cum cerul,universul, s-ar prăbuși asupra ființei.,a naturii.

Iarna este contrastul dintre Viață și Moarte, supraviețuirea este simbolul așteptării răbdătoare a renașterii,o frumusețe rece care precede înnoirea.

   Pădurea ca spațiu ordonat și ritmat de legile unei estetici desăvârșite este pictură:,,o frescă luminoasă”în primăvară,,,un triptic”,ansamblu al verii;..panou”,alt tablou al toamnei;..o friză de zăpadă”,un ornament al iernii ce schimbă aspectul pădurii. Natura eternă rămâne constantă în esența ei, indiferent de trecerea timpului.  Deși pădurea este aceeași,arată diferit în anotimpurile care trec, oferind mereu o nouă imagine vizuală sau emoțională.Este o dualitate(caracter dublu) dintre natura nemuritoare sau care se regenerează și caracterul trecător al momentului-tabloul.Pădurea se reinventează vizual, păstrându-și în același timp structura și identitatea. Imaginile se derulează ca-ntr-un film colorat

În muzică,Vivaldi,a compus ,,Anotimpurile”: Primăvara lui Vivaldi este un moment străbătut de triluri de păsări, de murmurul apelor – renașterea naturii este sugestiv redată sonor. Vara este pentru compozitor o „tensiune” între căldura toropitoare și furtuni violente, Toamna aduce, desigur, celebrarea recoltei, hore și petreceri cu vin, veselie, partide de vânătoare, în vreme ce Iarna sugerează vântul puternic de afară în contrast cu momente liniștite în fața focului.

În pictură, ,Anotimpurile” pictorului Pieter Brueghel cel Tânăr este o serie celebră de picturi pe lemn, realizată în atelierul său din Antwerpen, care ilustrează viața rurală flamandă.

test: poezia: Lucian Blaga, Fetița mea își vede țara” + Dorli Blaga, Tatăl meu, Lucian Blaga”

 

Textul 1

,,Frunzuliță ram de laur*,

Ană, umbra mea de aur ‒

drum pe jos și drum pe sus

din apusuri te-am adus.

Sub pleoape, rosturi ‒ țară ‒

le culegi întâia oară.

Și te uiți, și vezi, și vezi

anul tânăr prin livezi.

Celor pomi și-acestor mume*

le surâzi, le dărui nume.

Vrei să pipăi snopii, sapa,

te uimește graiul, apa.

Frunza-i alta-n lume nouă.

Fluturi, om, poveste, rouă,

zarea albă-n cerc fierbinte,

șerpii prin amurguri sfinte ‒

tu te miri cum toate, toate

altfel sunt. Ah, cum se poate?

Numai luna, rea ori bună,

ți se pare-aceeași lună.”

                                                               Lucian Blaga, Fetița mea își vede țara

*laur, s.m. ‒ arbust mediteraneean, cu frunzele persistente, tari, lucioase, aromate, care sunt folosite ca mirodenii

*mumă, s.f. ‒ mamă

Textul 2

Textul 2

,,Întrebarea revistei Apostrof este: „Ce a însemnat pentru biografia dumneavoastră tatăl dumneavoastră (spiritual și ca evenimente)?”

   Chiar dacă Tatăl meu a spus într-o poezie: „Dura-vei în noi o lumină, mare ca-ncrederea cu care tu azi ne-ai ales” (Naștere, 1931), copiii nu-și aleg părinții, nici nu și-i caută.

 Dacă destinul a vrut ca părinții să fie persoane de excepție, fie în viața publică, fie prin realizări și creație, acesta nu e în nici un fel meritul copilului. Dar implică din partea acestuia o mare responsabilitate ș obligație morală. Într-un fel o povară imensă, chiar dacă este dulce. Dulce, dacă relațiile dintre părinți și copii sunt armonioase și bazate pe încredere. În cazul unui părinte cum a fost Tatăl meu, pentru copii nu ar trebui să se pună problema competiției cu părintele. Pentru mine a fost ușor, eram fată și mă puteam realiza, în condiții relativ normale, pe alte planuri. Ceea ce s-a și întâmplat, atât cât a permis istoria și  conștiința mea. Într-o meserie în care trebuie să fii obiectiv, exact, conștiincios, neutru, fără păreri proprii și fără semnătură.

Am avut șansa unei astfel de meserii. În alt regim poate că aș fi făcut altceva (artă decorativă,

modă). Nu știu, nu mai pot să-mi dau seama acum, pentru că ce am lucrat, meseria mea, mi-a plăcut.

Îmi permitea să fiu mai informată asupra celor ce se întâmplau în lume, și fără un decalaj mare de timp. Pentru un scriitor cum a fost de exemplu Klaus Mann, destinul de fiu a fost tragic. Poate pentru că, așa cum spune chiar Thomas Mann, el a trăit în conul de umbră a gloriei tatălui său.

Într-un vers Tata îmi spune: „Ană, umbra mea de aur” (,,Fetița mea își vede țara”, 1941). Eu nu am avut sentimentul că trăiesc în umbra Tatălui meu, chiar dacă el o considera de aur. Aurul era măsura iubirii lui pentru mine, și nu valoarea persoanei mele. N-am vrut niciodată să „ies în față”. Dar m-am străduit întotdeauna să-i fiu o „umbră” care să-i apere interesele. E vorba de creația lui, căci de alte interese nu putea fi vorba. Și, împreună cu Mama, să-i fim solidare. Total solidare, în anii grei de după război.”                                                                          (Dorli Blaga, Tatăl meu, Lucian Blaga)

A.

1. Completează spațiile libere cu informațiile din textul 2.

Întrebarea formulată de revista ___________________ este adresată fiicei lui Lucian

Blaga, al cărei nume este _____________________ .

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 1.

Poezia dezvăluie momentul în care:

a) fetița descoperă talentul tatălui; 

b) fetița este adusă din Apus; 

c) fetița trăiește bucuria Anului Nou;

d) fetița observă luna nouă.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 2.

Relația dintre un copil și un părinte este armonioasă:

a) dacă părintele intră în competiție cu propriul copil;

b) pentru că este meritul copilului;

c) atunci când se bazează pe încredere;

d) atunci când copilul și părintele se realizează pe aceleași planuri.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 1.

Dorli Blaga interpretează versul „Ană, umbra mea de aur”, referindu-se la ideea că:

a) fata trăiește în umbra tatălui;

b) relația dintre tată și fiică se bazează pe solidaritate;

c) aurul este măsura iubirii tatălui pentru fiica sa;

d) aurul este valoarea persoanei.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau

fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                                                 Enunțul                                     Adevărat            Fals

Poezia conține numeroase mărci ale subiectivității.

Fetița cunoaște graiul țării sale.

Imaginea lunii este mereu schimbătoare.

Textul 2

                                                Enunțul                                      Adevărat             Fals

Textul aduce în discuție o poezie scrisă de Lucian Blaga.

Meseria practicată de Dorli Blaga îi permite să fie mai informată asupra

evenimentelor care se petrec în lume.

Thomas Mann a trăit în conul de umbră a gloriei tatălui său.

6. Precizează felul rimei din prima strofă și măsură primelor două versuri din textul

blagian.

   -rima pereche;măsura :8 silabe;

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență

relevantă din fiecare text.

 Un element de conținut comun celor două texte este legătura sentimentală între tatăl și fiică.

  În poezie fetița este asemenea unei oglinzi a sufletului poetului-tată, care își revede țara prin ochii ei, trăind o emoție pură Poezia este o confesiune emoționantă a tatălui care își vede copilul conectându-se cu esența spirituală a patriei.Este ca o regăsire a rădăcinilor când fetița, crescută departe ,,din apusuri te-am adus” își vede țara pentru prima dată, realizând o legătură organică cu pământul natal.

Perspectiva pură a copilului este realizată prin descoperirea țării cu inocență și uimire.

  În textul 2,fetița de odinioară,Dorli,face o confesiune emoționantă despre tatăl său(rolurile se inversează) împărtăşeşte motivul pentru care trăiește,, o povară imensă, chiar dacă este dulce”,fiind fiica unui om deosebit,recunoscând că, nu ar trebui să se pună problema competiției cu părintele,chiar străduindu-se„să-i fiu o „umbră” care să-i apere interesele.”   

8. Ce simte fetița în momentul în care își vede țara? Justifică-ț răspunsul la întrebarea dată 

prin referire la o emoție, valorificând textul 1

  Prin repetiția,,vezi,vezi”se arată dorința intensă de cunoaștere,uimirea fetiței în fața a tot ce este nou,necunoscut:,,snopii,sapa,graiul,apa.”Totul pare venit din altă lume,una nou cu aspecte deosebite,sunt privite cu pasiune,descoperite într-o enumerație a plăcerii:,,frunza,fluturi,om.”Peisajele sunt de poveste în fața fetiței mirate,curioase care vede altfel văzduhul curat,misterios cu umbre asemenea unor,,șerpi”din basme în,, amurguri sfinte”,moment al visării. Este fascinată de frumusețea locurilor, percepute ca o noutate absolută, dar și ca o regăsire.

Simte că aparține acestui loc, casa și grădina fiind spații ale siguranței și emoției.

Întoarcerea este descrisă ca o experiență emoțională intensă.

9. Asociază poezia „Fetița mea își vede țara” de Lucian Blaga cu un alt text literar studiat

la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o temă comună, prin referire la câte o secvență

relevantă din fiecare text.

  Asocierea poate fi între poezia „Fetița mea își vede țara” de Lucian Blaga și „Limba noastră” de Alexei Mateevici  pe baza temelor comune: iubirea de patrie, identitatea națională și sacralitatea spațiului românesc, văzute însă din perspective diferite – una intimă, personală, iar cealaltă etnică, istorică.

-Tema iubirii de patrie și a regăsirii rădăcinilor

„Fetița mea își vede țara” de Blaga: Poezia descrie momentul emoționant în care fetița poetului, crescută departe ,descoperă pentru prima dată spațiul natal. Țara este percepută fizic și spiritual, fiind un spațiu al „rosturilor” și al luminii, o regăsire a identității.

„Limba noastră”de Mateevici: Patria este definită prin grai și tradiție. Mateevici omagiază limba ca pe o „comoară” și o„piatră rară”, o legătură inalienabilă cu moștenirea strămoșească. 

-. Spațiul românesc ca un spațiu sacru/mistic

Blaga surprinde țara printr-o atmosferă de basm și sacralitate „străbuna” țară, unde elementele naturii sunt vii, iar „luna” este un element constant, o legătură între univers și pământul natal.

Mateevici sacralizează limba, numind-o „foc ce arde” și „limbă sfântă”, o expresie a neamului, o „podoabă” a existenței. 

-Perspectiva asupra identității

Blaga abordează identitatea prin ochii inocenți ai copilului, care „culege” (înțelege, simte) țara pentru prima dată, sugerând continuitatea neamului.

Mateevici abordează identitatea prin prisma istoriei și a jertfei, limba fiind „o comoară în adâncuri înfundată”, care trebuie redescoperită și prețuită. 

În concluzie,în timp ce poezia lui Blaga este o inițiere – o fetiță își descoperă țara ca pe un „cadou” de aur –, poezia lui Mateevici este o reafirmare – un popor își conștientizează identitatea prin limbă. Ambele texte plasează dragostea pentru pământul natal în centrul universului poetic. 

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Conțin vocale în hiat ambele cuvinte din seria:

a) „pleoape”, „poezie”;

b) „aceeași”, „(le) dărui”;

c) „întâia”, „scriitor”;

d) „laur”, „creația”.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Cuvintele subliniate în secvența:

 „N-am vrut niciodată (1) să «ies în față». Dar m-am

străduit întotdeauna (2) să-i fiu o «umbră» care să-i apere interesele.”

    s-au format, în ordine, prin:

a) derivare (1), compunere (2);

b) conversiune (1), derivare (2);

c) compunere (1), compunere (2);

d) conversiune (1), compunere (2).

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

  Cuvântul „solidar” este folosit corect în enunțul:

a) Fratele meu este un tip solidar, preferă să facă totul de unul singur.

b) Piesa era solidară cu celelalte componente ale motorului.

c) În rezolvarea tensiunilor din clasă, colegii au fost solidari.

d) În reacția chimică, apa a fost solidară cu acidul citric.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sensul secvenței subliniate în enunțul:

 „N-am vrut niciodată să «ies în față».”

          este:

a) să avansez;

b) să mă afirm;

c) să înaintez;

d) să cedez.

5. Selectează, din fragmentul următor, trei pronume aflate în cazuri diferite, pe care le

vei preciza:

 „Eu nu am avut sentimentul că trăiesc în umbra Tatălui meu, chiar dacă el o

considera de aur. Aurul era măsura iubirii lui pentru mine, și nu valoarea persoanei mele.”

6. Alcătuiește o propoziție negativă, în care substantivul „drum” să aibă funcția sintactică

de atribut și enunț imperativ, în care pronumele nehotărât „alta” să aibă funcția sintactică de

complement indirect.

7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza următoare, precizând felul acestora:

„Îmi permitea să fiu mai informată asupra celor ce se întâmplau în lume, și fără un decalaj mare

de timp.”

8. Rescrie corect mesajul de mai jos, preluat din comentariul unui cititor impresionat de

poezia scrisă de Lucian Blaga.

Venirea proprilor copii în țara în care noi însuși ne-am născut ne smulge din brațele

ignoranții. Fiecare dintre noi au povești minunate de relatat, iar întoarcerea la vatră ne conectează

nu numai cu spațiul original, ci și cu cei trecuți în nefință.

SUBIECTUL AL II-LEA 20 de puncte

Scrie un text, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul poeziei/o semnificație a

poeziei,, Fetița mea își vede țara” de Lucian Blaga.

  Poezia „Fetița mea își vede țara”de Lucian Blaga (publicată în 1941) este o operă lirică sensibilă, dedicată fiicei sale(Ana-Dorica/Dorli), descriind momentul emoționant în care aceasta își vede țara natală după ce a crescut departe(Elveția). Poemul celebrează conexiunea dintre copil, natură și identitatea națională prin metafore delicate. Este o poezie cu un ton cald, autobiografic, reflectând sentimentele tatălui care își readuce copilul în spațiul spiritual românesc.Poezia este asemenea unei doine populare de dor ,unui cântec adresat ființei dragi. Primul vers începe cu  diminutivul,,frunzuliță”des întâlnite în poeziile populare ca expresie a vieții eterne,a naturii,a speranței;alături este substantivul,,laur”plantă a purității.Una dintre trăsăturile specifice existenței poporului nostru, o constituie comuniunea om- natura, de aceea, cele mai multe doine încep prin cuvintele:,, Foaie verde” sau ,,Frunză verde..”

Eul liric își exprimă în mod direct sentimentele profunde de iubire pentru fetița-lumină căreia i se adresează ,,Ană”,o șoaptă a chemării;,,umbra mea de aur”,metaforă a luminii,a  iubirii ce transformă ființa într-o icoană.,,Umbra de Aur” reprezintă calitățile luminoase pe care tatăl nu îndrăznește  să și le asume,proiectând aceste calități asupra fetiței, admirând la ea ceea ce lui îi este frică să accepte că ar avea în ființa lui.Repetiția,, drum pe jos și drum pe sus”exprimă osteneala într-o căutare continuă,creează un efect ritmic, subliniind efortul unei acțiuni repetate de a aduce ființa dragă,,din apusuri”,de departe,din locuri străine.Pleoapele fetei  devin o graniță dintre lumea exterioară și cea interioară în care apar miracolele ce se adun:.,rosturi,țară”-rânduieli,datini,pământ străbun,văzute ,,întâia oară”ca un început de ,,an tânăr”,o primăvară,,prin livezi”,loc al renașterii.Repetiția,,vezi,vezi”arată dorința intensă de cunoaștere,uimirea în fața a tot ce este nou,necunoscut:,,snopii,sapa,graiul,apa.”Totul pare venit din altă lume,una nou cu aspecte deosebite,sunt privite cu pasiune,descoperite într-o enumerație a plăcerii:,,frunza,fluturi,om.”Peisajele sunt de poveste în fața fetiței mirate,curioase care vede alfel văzduhul curat,misterios cu umbre asemenea unor,,șerpi”din basme în,, amurguri sfinte”,moment al visării.Doar luna care dă lumină naturii feerice este orinde aceeași,astfel poezia subliniază contrastul dintre lumea nouă, plină de mirare și o singură constantă: „Numai luna, rea ori bună, / ți se pare-aceeași lună.” Exclamația „Ah, cum se poate?” este o structură afectivă intensă exprimă o emoție puternică,un regret că în fața atâtor noutăți luna este neschimbată.

   Muzicalitatea textului este dată de cuvintele simple,prezentul verbelor,elemente prozodice specifice liricii populare precum ritmul trohaic sau rima împerecheată. Adresarea directă în poezie    printr-un dialog sau o confesiune accentuează sinceritatea și este marcată prin pronume și verbe la timpul prezent, persoana a II-a, intensificând lirismul subiectiv:,,te,ți;uiți,vezi,surâzi,pipăi,miri,dar și prin vocativul,,Ană.” Poezia este plină de candoare, uimire și afecțiune, natura devenind un martor al cunoașterii locurilor natale prin ochii unei fetițe adusă de departe,este revenirea la rădăcini.