Toamnă dulce, toamnă cu frunzele toate flori............... 

   Toamna este primăvara iernii ,de aceea cred că  în fiecare frunză este o floare. Nici frumusețea primăverii, nici cea a verii nu are farmecul și grația pe care le-am văzut într-o singură înfățișare a unei zile de septembrie. Iubesc luna septembrie, o iubesc datorită parfumurilor ei,a culorilor şi privesc cu tristețe iarba care încetează să se mai ridice. Septembrie este însuşi artistul ce desenează cel mai frumos surâs al cerului. Acum există o armonie în toamnă,un luciu în cer, care pe perioada verii nu este auzit sau văzut .

    Ascultă! îmi spune glasul vântului sălbatic! oricine crede că frunzele căzute sunt moarte....nu! nu le-a văzut niciodată dansând într-o zi cu vântul ultim ce poartă cel mai frumos zâmbet al anului. Septembrie e o minune..... şi pentru aerul răcoros noaptea şi căldicel ziua.

  Septembrie înseamnă sunetul clopoţelului,iar prima zi de şcoală este unul dintre marile evenimente ale copilăriei,o întâmplare incomparabilă, care se transformă în sărbătoare.Fiecare  copil simte o     fo­ială în suflet, o nelinişte bucuroasă......

compunere---Vine,vine toamna....se așterne.....

 

compunere---Vine,vine toamna....se așterne.....

 

  Toamna este anotimpul reve­laţiei,al descoperirii, anotimpul clarită­ţii. Eu cred că trebuie să păşim cu teamă în toamnă, ci cu bucurie. Ne bucurăm de fiecare rază de soare, de fiecare rămăşiţă plă­pândă de căldură, ne scăldăm în ea cu toată fiinţa.

   Septembrie mă  face să vânez cu păturica peticele de soare din grădină, ba ronţăind dintr-o nucă, ba degustând un strugure aromat, ba muş­când cu poftă dintr-un măr acrişor şi crocant ori din­tr-o prună dulce,ba...ah!!!pregătindu-mă de început,de începutul școlii....cu regret,cu bucurie?!?!!!Lecţia lunii sep­tem­brie este recunoştinţa...

 Octombrie îmi ofe­ră darul unei frumuseţi răpitoare: lumina se schimbă, făcându-mă să privesc lumea cu alţi ochi. Razele soarelui ca­pătă o altă consistenţă, de miere sau chih­limbar. Contururile lucrurilor ce mă-nconjoară se evidenţiază cu o mai mare claritate. Parcă mă trezesc treptat dintr-un somn, în care nici nu am știut până acum că am fost cufundat. Odată cu lumina, se schimbă şi aerul, care devine tare, revigorant şi parfumat. Nu mai miroase a praf şi uscăciune, ca în toiul verii, ci a vegetaţie şi ploaie.Acum copacii sunt mai impre­sio­nanţi ca niciodată şi, în drum spre școală,mă surprind une­ori cu mici vârtejuri de frunze puternic colorate, care mă ating uşor pe umăr, ca într-un salut delicat. Asist la o transformare iute şi spectaculoasă, în plină des­făşurare a întregii naturi.Oc­tom­brie îi consolează pe copiii speriaţi care suntem în faţa schim­bării, arătându-le limpede cât de mare şi glorioasă poate să fie frumuseţea schimbărilor. Octombrie mă plimbă ca într-o caleaşcă, de la un anotimp la celălalt, ofe­rin­du-mi un peisaj de un farmec sublim. Ajunge să as­cult la ora de muzică ,,Toamna" lui Antonio Vivaldi şi înţele­g perfect minunata esenţă tandră a acestei splendide luni.

   Apoi, Noiembrie e una dintre cele mai mohorâte luni ale anului. La o primă vedere, pare o lună zgârcită, decisă să nu aducă nimic bun. Doar frig, vânt şi ploa­ie. Ceaţă şi copaci dezgoliţi. Lumea se trans­formă brusc, dintr-un ta­blou plin de culori aprin­se, într-un desen  în cărbune. Co­pa­cii ca­re mă  încântau până acum cu foş­netul lor ju­căuş de­vin siluete negre şi anti­pa­tice, stafii răzbu­nă­toare ca­re  bântuie zilele. To­tuşi, chiar şi aşa, noiem­brie nu este alt­ceva decât tot un mare maestru sobru, a cărui menire e să ne înveţe să fim pu­ternici.El dez­go­leşte copacii de frunze, la fel cum se dez­ve­leşte mintea de iluzii şi false aşteptări. Ne în­conjoară pe noi, oamenii,cu frig şi umezeală şi cu foarte mult gri. Ne face să nu mai dorim să privim în afara noastră. Nu ne mai rămâne astfel decât să privim în inte­riorul propriei fiinţe. Să ne reîm­prie­tenim cu noi înşine. Să ne privim aşa cum suntem şi să fim mul­ţu­miţi cu ce vedem,să ne pregătim pen­tru ce ur­mea­ză: cu adevăr şi o sta­re de echi­libru.

  No­­iembrie ne pu­rifică şi ne în­dreaptă atenţia către suflet, ne ajută să nu mai depindem atâta de ce e în jur.

  Bunica îmi spune că cine trece hopul lui noiembrie nu se mai teme de iarnă, ci o întâmpină cu bucurie şi ne­răb­dare, grăbindu-se să celebreze primii fulgi de nea, cu ce are la îndemână:zăpadă, o sanie zdra­vănă cu zurgălăi,un brad verde,colinde,un moș,cadouri şi voie bună.

compunere--Lunile TOAMNEI

 

compunere--Lunile TOAMNEI

   Toamna este anotimpul reve­laţiei,al descoperirii, anotimpul clarită­ţii. Eu cred că trebuie să păşim cu teamă în toamnă, ci cu bucurie. Ne bucurăm de fiecare rază de soare, de fiecare rămăşiţă plă­pândă de căldură, ne scăldăm în ea cu toată fiinţa.

   Septembrie mă  face să vânez cu păturica peticele de soare din grădină, ba ronţăind dintr-o nucă, ba degustând un strugure aromat, ba muş­când cu poftă dintr-un măr acrişor şi crocant ori din­tr-o prună dulce.Lecţia lunii sep­tem­brie este recunoştinţa...

 Octombrie îmi ofe­ră darul unei frumuseţi răpitoare: lumina se schimbă, făcându-mă să privesc lumea cu alţi ochi. Razele soarelui ca­pătă o altă consistenţă, de miere sau chih­limbar. Contururile lucrurilor ce mă-nconjoară se evidenţiază cu o mai mare claritate. Parcă mă trezesc treptat dintr-un somn, în care nici nu am știut până acum că am fost cufundat. Odată cu lumina, se schimbă şi aerul, care devine tare, revigorant şi parfumat. Nu mai miroase a praf şi uscăciune, ca în toiul verii, ci a vegetaţie şi ploaie.Acum copacii sunt mai impre­sio­nanţi ca niciodată şi, în drum spre școală,mă surprind une­ori cu mici vârtejuri de frunze puternic colorate, care mă ating uşor pe umăr, ca într-un salut delicat. Asist la o transformare iute şi spectaculoasă, în plină des­făşurare a întregii naturi.Oc­tom­brie îi consolează pe copiii speriaţi care suntem în faţa schim­bării, arătându-le limpede cât de mare şi glorioasă poate să fie frumuseţea schimbărilor. Octombrie mă plimbă ca într-o caleaşcă, de la un anotimp la celălalt, ofe­rin­du-mi un peisaj de un farmec sublim. Ajunge să as­cult la ora de muzică ,,Toamna" lui Antonio Vivaldi şi înţele­g perfect minunata esenţă tandră a acestei splendide luni.

   Apoi, Noiembrie e una dintre cele mai mohorâte luni ale anului. La o primă vedere, pare o lună zgârcită, decisă să nu aducă nimic bun. Doar frig, vânt şi ploa­ie. Ceaţă şi copaci dezgoliţi. Lumea se trans­formă brusc, dintr-un ta­blou plin de culori aprin­se, într-un desen  în cărbune. Co­pa­cii ca­re mă  încântau până acum cu foş­netul lor ju­căuş de­vin siluete negre şi anti­pa­tice, stafii răzbu­nă­toare ca­re  bântuie zilele. To­tuşi, chiar şi aşa, noiem­brie nu este alt­ceva decât tot un mare maestru sobru, a cărui menire e să ne înveţe să fim pu­ternici.El dez­go­leşte copacii de frunze, la fel cum se dez­ve­leşte mintea de iluzii şi false aşteptări. Ne în­conjoară pe noi oamenii de frig şi umezeală şi de foarte mult gri. Ne face să nu mai dorim să privim în afara noastră. Nu ne mai rămâne astfel decât să privim în inte­riorul propriei fiinţe. Să ne reîm­prie­tenim cu noi înşine. Să ne privim aşa cum suntem şi să fim mul­ţu­miţi cu ce vedem,să ne pregătim pen­tru ce ur­mea­ză: cu adevăr şi o sta­re de echi­libru.

  No­­iembrie ne pu­rifică şi ne în­dreaptă atenţia către suflet, ne ajută să nu mai depindem atâta de ce e în jur.
  Bunica îmi spune că cine trece hopul lui noiembrie nu se mai teme de iarnă, ci o întâmpină cu bucurie şi ne­răb­dare, grăbindu-se să celebreze primii fulgi de nea, cu ce are la îndemână:zăpadă, o sanie zdra­vănă cu zurgălăi,un brad verde,colinde,un moș,cadouri şi voie bună.

compunere--TOAMNA copilăriei mele

 

compunere--TOAMNA copilăriei mele

    Mă gandesc așa că  aș putea trăi într-un loc care să mă lipsească de orice alt anotimp, mai puțin de toamnă.... și mă întreb de ce am această dorință... Toamna...cu nopțile ei din ce în ce mai lungi și diminețile reci, cu zilele  călduțe, cu mirosul de frunze uscate, cu adierea răscolitoare a vantului, cu soarele stins ce scaldă natura într-o lumină difuză, cu norii cenușii ce mă trimit la visare, cu ploaia calmă sau vijelioasă ce mă  trezește în diminețile cand aș vrea să mai dorm... toamna este incomparabilă! E tristă, dar are o frumusețe unică,simt că și eu sunt la fel ca toamna.... Cred că s-a moștenit de la dimineața aceea de septembrie în care m-am născut....  Mă identific cu toamna și simt cum face parte din mine....sunt puțin melancolic, pentru că nu este un anotimp vesel , dar cred că este cel mai romantic dintre toate.

     Îmi amintesc de toamnele copilăriei mele, când vârtejuri de vânt aduceau ploi neistovite ce îndestulau brazdele lacomului pământ ale parcului,pe unde colindasem neobosit în zilele și nopțile calde.

    Mireasma de gutuie coaptă și amarul nucilor îmi amintesc de prima zi de,,grădi”,cand priveam după brațul mamei mulțimea de pitici,căutand-o pe Alba ca zăpada,așa mă păcălise bunica că o voi găsi pe acolo printre locurile de poveste.Am intrat apoi printr-un tunel de flori în școala unde am scris cu mana tremurandă,,mama”și mi-am ascuns o lacrimă în pumnul mic,dar numerele cu plus,minus,ori(X),cu semnul =(egal)m-au fascinat și cred că îmi vor conduce mintea în anii mei.

M-am simțit schimbat cand am citit experiența,,micului Prinț”m-a fascinat întrebarea unui,, copil”:...unde ești copilărie cu pădurea ta cu tot...,am descoperit tainele din botanică,am urcat pe hărțile atlasului munții și am urmărit alunecarea apelor,m-am bucurat de jocurile în curtea școlii....

     Privesc melancolicul anotimp în dimineţile friguroase şi aspre, brumele reci ce se întind ca o spumă de argint acoperind locurile candva pline de flori...acum golașe,  aud vântul oftand și tânguindu-se, prevestind nemilostivele viscole ce vor veni. Pitite pe sub un gard sau în ungherele unei grădinițe de flori, mă întreb cum crizantemele rezistă şi privesc cum ultimele petale de trandafiri se topesc sub bruma dimineţii.

   Culorile și farmecul toamnei sunt adevărate provocări. Îmi place toamna care-mi adună amintirile de vară,iar eu le ascund bine de frig, ca să le desfac în nopțile reci de iarnă, atunci cand îmi va fi dor. Îmi place să merg prin covorul de frunze ruginii și să le ascult șoaptele, nu cred că mă voi vindeca vreodată de toamnă... de ce aș face-o??????!!!!!!!!!!!!!!

test inițial clasa a 8 a

 

                  Ceasul din pod

,, În fiecare vară, Matei venea la bunicul său, în casa veche de la marginea satului, unde podul mirosea a lemn uscat și a praf adunat de zeci de ani. Acolo, într-un colț întunecat, stătea un ceas mare, cu pendulă, greu de reparat, oprit de multă vreme. Bunicul, mereu binevoitor, îi povestea nepotului despre meșterii de altădată, care știau să repare orice, și spunea mereu că, dacă cineva ar reuși să-l repare, casa întreagă și-ar recăpăta liniștea de altădată.

În vara aceasta, Matei s-a hotărât să încerce. A urcat scările scârțâitoare, ținând în mână o lanternă și o cutie cu unelte moștenite de la tatăl bunicului. A deschis ușa mecanismului cu grijă, temându-se să nu strice ceva. Roțile dințate erau ruginite, iar arcul principal părea rupt.

Lucrând ore în șir, băiatul a curățat fiecare piesă, ungând-o cu răbdare, verificând-o la lumina slabă a lanternei. Uneori se oprea, ștergea sudoarea de pe frunte și privea, prin fereastra mică a podului, cum soarele cobora tot mai jos spre dealurile din spatele satului. Spre seară, când ultima rotiță și-a

găsit locul, Matei a tras ușor de lanțul greutății. Un ticăit timid s-a auzit, apoi altul, tot mai sigur, umplând tăcerea podului ca o inimă care reîncepe să bată.

Coborând bucuros să-i spună bunicului vestea, băiatul a observat, între roțile ceasului, un plic îngălbenit, ascuns acolo de multă vreme. L-a deschis cu emoție și a găsit câteva rânduri scrise de mână, o scrisoare pe care bunicul o pierduse cu ani în urmă, adresată chiar lui, de la propriul tată. Bunicul, citind rândurile, a rămas tăcut multă vreme, cu ochii umezi, ascultând ticăitul regăsit al ceasului ca pe o voce venită de departe. Din ziua aceea, Matei a înțeles că unele lucruri, oricât de vechi și tăcute ar părea, așteaptă doar răbdare și grijă pentru a prinde din nou viață.”

                    

Partea I · A

1 Precizează forma verbală (infinitiv, participiu, gerunziu sau supin) pentru fiecare dintre cuvintele din text: lucrând, ascuns, de reparat, a prinde.

2 Identifică în text câte un exemplu pentru: adjectiv pronominal posesiv, adjectiv pronominal demonstrativ, pronume relativ, adjectiv pronominal nehotărât.

Precizează cazul pronumelui relativ identificat.

3 Precizează, cu justificare, modul de formare a cuvintelor „îngălbenit” și „binevoitor” (derivare sau compunere).

4 Explică diferența de sens dintre paronimele „aluzie” și „iluzie” și alcătuiește câte un enunț cu fiecare dintre ele.

5 Desparte în silabe cuvântul „seară” și precizează diftongul pe care îl conține. Precizează apoi silaba accentuată din cuvântul „bunicul”.

Partea I · B

1 Precizează perspectiva narativă din fragment (narațiune la persoana I sau a III-a) și arată, printr-o secvență din text, cum se vede acest lucru.

2 Explică, în 3-4 rânduri, semnificația titlului „Ceasul din pod” în raport cu întâmplările din text.

3 Transcrie din text o structură care conține o comparație (figură de stil) și explică rolul ei în fragment.

Partea a II-a

Redactează o compunere în care să povestești o întâmplare (trăită sau imaginată) în care ai redescoperit ceva vechi și uitat (un obiect, un loc, o amintire).

În compunerea ta, integrează: minimum două cuvinte din câmpul lexical al timpului, o secvență de dialog și o comparație.

începe școala....

 

începe școala....

În noaptea începutului de septembrie copacii poartă podoabe de argint-stelele ce se transformă în flori și coborâte se pierd în uitarea cerului....devin frunze foșnitoare ce-și trimit sunetele până departe...departe...Septembrie vine cu visele verii,cu gânduri uitate în infinitul nopților de vară,cu rugăciuni spuse în șoaptă :,,lasă-mi vară cerul tău,seninul tău,căldura ta,zilele cu bucuria vacanței”....

Aud sunetul vântului transformat într-un fir de argint al clopoțelului ce-mi amintește de timpul ce aleargă spre locul unde-mi întâlnesc prietenii,cărțile,temele,notele...

                                  și iată că toamna din nou a venit...croind prin sufletu-mi cale...
  Mă întreb înaintea zilei de ÎNCEPUTUL școlii:Ce elixir trebuie să beau, ca să trăiesc numai în vară?!!!

Ce trebuie să fac să pot  mişca limbile ceasului înapoi… ca zilelesă nu mai scadă şi să mă trezesc în aur aurul verii?

                             Nimic...... Nu pot face nimic....

                                            Doar să trăiesc  în visare.....

                                 Îmi bate  în geam…e vântul?…e soarele?… Aaa…. E  prima zi de școală....

SUCCESE...NOTE BUNE....MINTE LIMPEDE...TEME UȘOARE....UN AN BUUUUN!!!!!!!!!!!!!!!

compunere--Sfârșitul verii

 

compunere--Sfârșitul verii

Parfumul tare al ierburilor cosite, mirosul pădurii, adierea fructelor pârguite, toate acestea transformă sfârșitul verii într-o sărbătoare..Acum, pentru mine, vara înseamnă un ,,sfârșit" plin de culoare,un timp fericit, vibrând, încă, de sentimentele fierbinți ale verii, de speranța că frigul și ploaia toamnei sunt departe... Mai mult ca oricând, la sfârșitul verii mă gândesc la momentul când   se deschid gradat culorile roa­delor de tot soiul: fruc­te, legu­me, cărţi, amintiri. Ver­­dele pălit al vegetaţiei secă­tuite se transformă într-o infi­ni­tate de nuanţe calde.

  Nu, n-am nostalgii la ve­nirea toamnei! Pe mi­ne, anotimpul ăsta mă um­ple de încântare şi bucurie. Sfârșitul verii e o minune... şi pentru că aerul ăsta, răcoros noaptea şi cald încă ziua, îmi dă voie să mă  plimb, să admir cerul, mult mai adânc decât cel de iulie, șă-l urmăresc cum se lasă tot mai aproape de pământ, până va deveni violent de albastru. Privesc bogăţia de forme a frunzelor, în transformarea lor, până devin să­mân­ţă și-mi spun că Toamna, care va începe peste câteva zile,nu e nicidecum o apropiere de final,este o poartă în timp,este ca o oglindă mare în care-și fac loc aleile înfrunzite,castanele care cad,marcând secundele,cerul resemnat,stropii reci ca o ninsoare invizibilă.Și-atunci îngerul meu păzitor îmi îngăduie să cânt alături de vântul ușurel melancolia și regretul zilelor vacanței ....începe școala .... Septembrie înseamnă sunetul clopoţelului.... prima zi de şcoală...  și apoi... mai sunt florile acelea că­ră­mizii, ca nişte capsu­le, pe care le pot păstra în vază toată iarna şi cărora le zic: ,,Ce frumoase sun­teţi! Îmi daţi voie să vă pictez?".