Tablou Rembrandt ,,Furtuna pe marea Galilei”1633

 

Acest tablou este singurul peisaj marin pictat de Rembrandt și reprezentări conținut din Biblie, dar artistul a descris încă o persoană în plus lui Iisus și celor 12 ucenici.
Tablou descrie un incident care s-a petrecut pe o barcă cu Iisus și discipolii săi în drum spre
cealaltă parte a setării spațiale a mării Galileii, unde rafale de vântul apar frecvent ca un natural
fenomen.Sunt  exprimate cu putere elemente pictoriale de lumină și întuneric bazat pe o geometrică
compoziție diagonală. Acest tablou este evaluat ca un bun exemplu de suferință umană care se repetă între fragilitatea omului la un moment disperat al furtunii în  mijlocul mării și cei puternici în

dorința de a păstra speranța.

Când artistul avea doar douăzeci de ani, a pictat scena în care nava lui Petru este biciuită de vânt și valuri. Pe scenă, Isus stă în spatele bărcii, cu unul dintre apostoli care aparent îl implică să facă ceva. Un alt apostol este înclinat pe marginea bărcii.

Este interesant de menționat că în această lucrare nu sunt doar Isus cu cei doisprezece apostoli, de vreme ce Rembrandt s -a pictat în scenă. 

 

test: ,,Ionel Teodoreanu,,Cel din urmă basm” + Simboluri-Arborele,https://www.noua-acropola.ro/simboluri

Textul 1

,, Cu capul descoperit, purtând pe braţ pelerina cenuşie ale cărei pulpane atârnau prin iarbă, Ştefănel intră în livadă, lăsându-se în voia paşilor.

Ar fi putut merge cu ochii închişi oriunde prin livadă! Copilăria cu genunchii zgâriaţi l-ar fi călăuzit pretutindeni, din pom în pom, ca pe un voievod orb, prin potecile cucernice ale norodului său. ... Lăsase livada, astă toamnă, cenuşie de ploi, împotmolită în glodul mohorât; o regăsea ageră, plină de cer, înmugurind. ...

În cale îi ieşiră merii, vişinii, piersicii, renglote1 ... Şi, rând pe rând, buzele lui murmurau:

—Iată merii; iată vişinii; iată piersicii...

Aşa cum ar fi spus: bine v-am găsit, merilor; bine v—am găsit, vişinilor; bine v—am găsit, piersicilor...

Ocoli întreaga livadă şi la urmă de tot se îndreptă spre pomul dintre toţi mai drag, spre zarzărul de la geamul fostei lui odăi. ,,S—a mai schimbat oare?" Şi—l amintea de când era mic: şi el, şi zarzărul. Copilăriseră... Crescuse cu încetul, râzând cu dinţii de lapte ai mugurilor fiecărui april, înălţându—se pe treptele primăverilor, spre fereastra odăii. Şi într-o dimineaţă neuitată, copilul în cămaşă de noapte şi pomul în cămaşă de flori îşi întindeau mânile la geam — pe pragul prin care zarzărul intra în odaie, cu vântul şi cu soarele... ...

Îl văzu de departe, şi—l auzi, — şi se grăbi să—l întâmpine. Pe zidul alb, zvântat de soare, crengile se desprindeau armonioase, ca braţele înălţate în ritmul unui început de dănţuire; mulţimea mugurilor ţesea un abur umed de mărgăritare ruginii. Părea îmbujorat zarzărul, şi surâzător, ca obrajii bucuriei...

 ,,Iată şi banca!" O biată bancă fără de spetează, putredă şi zbârcită, pusă sub zarzăr să fie uliţă căderii florilor şi frunzelor, tumbelor zarzărelor. Ştefănel o iubea, fiindcă şedea sub zarzăr totdeauna. Se întinse pe bancă, cu faţa în sus, aşternându—şi pelerina drept căpătâi. Soarele se sculă de pe bancă.

Închise ochii şi simţi mai bine, mai aproape, căldura râzându—i pe faţă. îi deschise: şi văzu crengile şi mugurii şi o vrabie, şi i se păru că vede sufletul şi fericirea lui oglindite în ochii albaştri ai cerului. Iar îi închise: era aşa de bine şi—n el, ş—afară! Îşi lăsă braţele să atârne în jos. Cu vârful degetelor simţea clipind ierburile. Braţele i se legănară tot mai încet, tot mai domol, până când, blând, somnul le statornici. ...

Trupul lui era o barcă, cu vâslele atârnând lenevite, deasupra căreia primăvara învolbura pe nesimţite pânzele de flori ale zarzărului înmugurit. *

Ştefănel se deşteptă. Două mâni calde îi apăsau ochii. Şi un parfum, cunoscut parcă, îi pătrundea prin nări, neliniştindu—l.

 Cine era?

 Îşi aminti deodată de batista căzută pe covor, parfumul de levănţică... Şi fiindcă nu vroi să se teamă,  se temu tare, tare de tot. Închise ochii mai strâns şi fugi afund în el, ducând fiorul parfumului de levănţică.

—Tefanel, da tu nu te mai scoli?

—Tu erai, Nuni!... Ce—nseamnă glumele astea?

 Sărise de pe bancă, drept în picioare. Glasul răsunase aspru, ca şi privirea. Zărind—o pe Sonia la câţiva paşi de el, se înroşi. Plecă ochii în jos.

—Bine, Ştefănel, de ce eşti aşa brutal! Nu ţi—a făcut nimica fetiţa!

Auzind vorbele Soniei, Nuni se hotărî să fie nenorocită şi fugi, izbucnind în plâns.

—Lasă, Nuni, că nu—i nimica! Nuni... Nuni... Sonia porni prin livadă, după fetiţă.

Rămânând singur, Ştefănel se simţi, rând pe rând şi de laolaltă, ruşinat, stânjenit, mânios, nedumerit, trist, umilit...

Se aşeză din nou pe bancă. Şi ridicând ochii în sus, privi lung crengile zarzărului, întrebându—le parcă dacă vor înflori sau vor plânge.

— Zarzărul...

Cum murmuri numele unui copil, care ţi—a fost tovarăş bun de joacă şi nu—ţi mai poate fi prieten, căci a rămas copil — şi nu mai eşti... şi—ţi pare rău că te desparţi de el, şi—ţi pare bine că eşti mare...  ... Îşi aminti şi surâse unei uitate dimineţi de primăvară... Fugea prin livadă, fugărindu—şi cercul. în toiul alergăturii, de după trunchiul unui piersic, zarzărul îi răsărise în faţă atât de înflorit, încât mirat scăpase cercul din mâni; niciodată nu văzuse atâţia fluturi strânşi laolaltă. Era ca într—un basm: toţi fluturii livezii învăluind zarzărul, gata să—l ducă în nori.

Dintâi chibzuise să—i sperie, azvârlind în crengi beţişorul cu care—şi mâna cercul. Apoi se hotărâse să prindă cât mai mulţi. Se apropiase tiptil, se suise pe bancă, întinsese mâna către crenguţa cea mai joasă şi... în loc să prindă şi să sperie fluturi, scuturase flori!

Câţi ani avea pe—atunci?... Cinci ani?... Alunga cercul, prindea fluturi...

Zâmbi... Era ora lecţiei de pian...

În loc să se ducă în salon, unde îl aştepta pianul deschis şi mama, se căţărase în zarzăr cu praştia în mână, cu buzunarul doldora de pietricele.

Fugise, fiindcă nu—şi învăţase lecţia. Aşa se întâmpla primăvara. Mama îl strigase pe—afară, prin odaia lui. De unde să—i treacă prin minte că el era în zarzăr!

Ora lecţiei de pian trecuse uşor. Dar isprăvise şi pietricelele şi pe deasupra se temea să nu fie pedepsit.

Şi o albină binevoitoare îl înţepase în deget, scăpându—l, o săptămână încheiată, de lecţii de pian şi de mustrări.

... Se înroşi: sărutase zarzărul... Era naiv pe atunci!

Se înroși mai tare: cu câtă ușurință, cu câtă nepăsare rupsese o creangă înflorită!... O dăruise Soniei. Zâmbi... Se întrebă: ce—ar face dacă ar trebui să aleagă între Sonia şi zarzăr? Ar tăia zarzărul ca să rămâie Sonia mereu la ei?

—Aş ruga-o frumos pe Sonia să—l îngăduie la fereastră şi Sonia l—ar cruţa.

—Bietul meu zarzăr!

O carte de basme cu poze stângace, cetită în copilărie şi aruncată şi uitată într—un colţ, pe care—o mai deschizi odată, răsfoind—o îndelung cu înduioşare, fiindcă în foile ei ai ascuns şi ai găsit întâia scrisoare de dragoste.”

                                                                                                  ( Ionel Teodoreanu,,Cel din urmă basm”)

*glod - noroi; loc, teren noroios;

**renglozi (renglot) - soi de prun cu fructe mari, galbene-verzui sau roșcate;

***lenite - liniștite, molcome

Textul 2

 Cu rădăcinile pătrunzând adânc în pământ şi crengile înălţându-se până la Ceruri, copacul este văzut în mod universal ca fiind simbolul conexiunii dintre Pământ şi cer. Se bucură de un rol atât de important încât Arborele Lumii este identificat cu Axa Lumii. De asemenea, copacii sunt puntea care leagă cele trei planuri ale cosmosului: lumea subterană - prin rădăcinile care pătrund adânc în pământ, suprafaţa pământului - prin trunchi şi crengile mai joase- şi cerul - prin partea superioară a coroanei şi vârful aflat în căutarea luminii. Astfel, copacii stabilesc legătura dintre Lumea de jos cea de sus. Reptilele se târăsc printre rădăcini, iar păsările îşi fac cuiburipe ramuri.

    Copacul reuneşte cele patru elemente: Apa circulă în sevă, Pământul devine parte din corpul său prin rădăcini, Aerul îi hrănește frunzele, iar Focul este produs prin frecarea a două beţe rezultate din lemnul său..........................

     Crescând întotdeauna înspre cer, copacii sunt simbolul perfect al verticalităţii. Numeroasele reprezentări simbolice ale copacului sunt legate de noţiunea unui cosmos viu, într-o stare de permanentă regenerare. Ciclul lor anual este asociat cu desfăşurarea naturală a vieţii, morţii şi regenerării. Copacul simbolizează viaţa într-o perpetuă evoluţie.

    Trebuie să menţionăm un simbol particular: copacul inversat, cu rădăcinile întoarse înspre cer şi cu ramurile spre pământ. Conform scrierilor vechi ale Indiei (Rig Veda) şi a tratatelor alchimice din Occident, copacul inversat relevă originea cerească a omului şi îl invită pe acesta să se elibereze de legăturile pământeşti, pentru a găsi înăuntrul său, în spatele vălului de iluzie, propriul rai interior, de aceeaşi natură cu Raiul însuşi. Aproape toate popoarele străvechi au avut copaci sacri, fie reali, fie idealizaţi, promovaţi la rangul de simboluri cosmice. Cele mai vechi religii naturale considerau copacii ca fiind adevărate fiinţe vii, locuite de spirite ale naturii, nimfe sau elfi, având propriul suflet cu care omul avea o anumită relaţie. Arborele cosmic este adesea reprezentat sub forma unor specii deosebit de maiestoase. Astfel era stejarul pentru celţi, teiul pentru germani, frasinul pentru scandinavi, măslinul pentru orientul islamic, zada şi mesteacănul pentru siberieni. Toţi aceşti copaci sunt remarcabili prin dimensiunile şi longevitatea lor. Copacul, ca axă a lumii, este acela în jurul căruia lumea se organizează, asemenea lui Yggdrasil, frasinul germanilor din Nord sau ca şi Ceiba ori Yaxché, copacul sacru al mayaşilor din Yucatan, care creşte din buricul pământului şi susţine diferitele planuri ale Cerurilor.” 

                                                                  (Simboluri-Arborele,https://www.noua-acropola.ro/simboluri)

A.

1. Completează spațiile libere cu informațiile din textul 1

În loc să meargă în _____________________, unde îl aștepta mama pentru a cânta la pian, Ștefănel

fuge, fiindcă nu-și învățase lecția. Așa se întâmpla_________________________, iar mama îl căuta pe afară și în camera lui.

2.Ștefănel îi dăruiește Soniei(textul 1)

a. o scrisoare de dragoste.

b. o creangă înflorită.

c. o floare de zarzăr.

d. o carte de basme.

3. Copacii sunt puntea care leagă:(textul 2)

a. cerul și pământul.

b. cele patru elemente.

c. cele trei planuri ale cosmosului.

d. Lumea de jos și cea de sus.

4. Arborele cosmic pentru germani este reprezentat sub forma unui:(textul 2)

a. stejar.

b. frasin.

c. măslin.

d. tei.

 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț, pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                                             Enunțul                                                  Adevărat             Fals

Băiatul părea îmbujorat și surâzător, văzând de departe zarzărul.

Banca cea veche este iubită de copil, deoarece stătea mereu sub zarzăr.

Ștefănel este trist că nu poate cânta la pian, din cauza înțepăturii de albină.

Textul 2

                                            Enunțul                                                  Adevărat              Fals

Copacul inversat reprezintă simbolul perfect al verticalității.

Reprezentările simbolice ale copacului sunt legate de noțiunea unui

cosmos aflat într-o stare de permanentă degradare.

Copacii, în percepția vechilor religii, aveau suflet, cu care omul relaționa.

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual identificat în fiecare dintre fragmentele de mai jos:

(1) „ — Bine, Ștefănel, de ce ești așa brutal? Nu ți-a făcut nimica fetița!

         — Lasă, Nuni, că nu-i nimica! Nuni...Nuni....”

 Tiparul textual este monologul,redă observația adresată către personajul Ștefănel și cuvintele de împăcare către alt personaj,Nuni. Începutul replicilor este marcat cu linie de dialog,intonația personajului este marcată prin semnul întrebării,exclamării și este folosită adresarea directă prin vocative.

 (2) „Dintâi chibzuise să-i sperie, azvârlind în crengi bețișorul cu care-și mâna cercul. Apoi se hotărâse

să prindă cât mai mulți. Se apropiase tiptil, se suise pe bancă, întinsese mâna către crenguța cea

mai joasă și... În loc să prindă și să sperie fluturii, scuturase flori!”

Tiparul textual este narativ prin prezența unui narator obiectiv narațiunea este la pers.a 3a: chibzuise,se hotărâse; sunt folosite frecvent verbele;vocea textuală povestește acțiunile repetate ale personajului în dorința de a prinde fluturii-flori.

7. Prezintă o diferență între limbajul utilizat în textul 1 și cel din textul 2, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

O diferență identificată la nivel de limbaj o reprezintă stilul. În textul literar se remarcă expresivitatea, scopul limbajului fiind de a emoționa. Este o proză a atmosferei, caracterizată prin figuri de stil abundente, metafore originale, detalii descriptive bogate și o nuanță nostalgică, melancolică. Este o atmosferă ce evocă nostalgia copilăriei prin trăirile intense ale personajului. Stilul se adaptează evoluției personajului, trecând de la tonul complex și meditativ, specific adolescenței și tinereții la cel inocent al copilăriei:,, Ar fi putut merge cu ochii închişi oriunde prin livadă! Copilăria cu genunchii zgâriaţi l-ar fi călăuzit pretutindeni, din pom în pom, ca pe un voievod orb, prin potecile cucernice ale norodului său.” 

Textul 2,nonliterar, este științific și are rolul de a informa despre importanța copacului ca simbol al  legăturii dintre Pământ şi cer,dar și arborii specifici ai popoarelor. Limbajul este riguros, fără artificii stilistice, fiind regăsite neologisme, termeni denotativi, precum: simbolul conexiunii, simbolul perfect al verticalităţii, tratatelor alchimice din Occident; copacul inversat relevă originea cerească a omului.

8. Ce simte băiatul când se află în mijlocul naturii? Justifică-ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție, valorificând textul 1.

 Ștefănel intră în livada copilăriei și este uimit de noul aspect al primăverii,bucuros salută pomii ca pe niște vechi prieteni,dar este nerăbdător să revadă zarzărul,pomul cu care crescuse.Amândoi,băiatul și pomul,surâd la întâlnire,iar băiatul înțelege bucuria,văzându-i crengile înmugurite,îmbujorate. Iubea pomul,banca ce-l primea pentru odihnă și visare, loc al amintirilor, o pauză în ritmul vieții și un loc de întâlnire al trecutului cu prezentul.  Își amintește de anii naivi ai copilăriei când văzuse podoabele florilor-fluturi ca din basme.Îmbrățișează zarzărul și cu emoție își simte viața ca o carte de basme.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Cel din urmă basm” de Ionel Teodoreanu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

   Ionel Teodoreanu urmărește cu sensibilitate vibraţiile nuanţate ale sufletului copilăresc ale personajului; în fragmentul din „Cel din urmă basm.”, copilăria este o lume plină de naivitate și sinceritate. Își amintește de anii naivi ai copilăriei când văzuse podoabele florilor-fluturi ai zarzărului ca din basme.Îmbrățișează zarzărul și cu emoție își simte viața ca o carte de basme:,, Se apropiase tiptil, se suise pe bancă, întinsese mâna către crenguţa cea mai joasă şi... în loc să prindă şi să sperie fluturi, scuturase flori!”

 La fel un exemplu este relația dintre Micul Prinț și trandafirul său,care reprezintă iubirea și vulnerabilitatea și-i arată că prietenia necesită atenție și grijă:,,a iubi înseamnă încrederea deplină că, orice s-ar întâmpla.” Prințul învață să-și asume responsabilitatea pentru trandafirul său și să-l protejeze,înțelegând că prietenii sunt prețioși și necesită acordare emoțională. Prin dialogurile pe care acesta le are cu trandafirul Micul Prinț învață despre grijă,prietenie și iubire.

  O valoare comună celor două texte este comuniunea omului cu natura,cele două personaje înțeleg că iubirea pentru oameni,arbori,flori și tot ce-i înconjoară este esența vieții

B.

Conțin diftongi ambele cuvinte din seria:

a. iarbă, copilăria.

b. voievod, el.

c. geamul, toamnă.

d. fiind, superioară.

2. Cuvintele subliniate în secvența:

 „Își aminti deodată (1) batista căzută (2) pe covor, parfumul de levănțică.” s-au format prin:

a. derivare (1), conversiune (2).

b. conversiune (1), derivare (2).

c compunere (1), conversiune (2).

d. compunere (1), derivare (2).

3. Sinonimele cuvintelor subliniate în enunțul:

 „Pe zidul alb, zvântat de soare, crengile se desprindeau armonioase, cu brațele înălțate în ritmul unui început de dănțuire;” sunt, în ordine:

a. udat, melodioase.

b. nimicit, sonore.

c. golit, dulci.

d. uscat, unduioase.

4. Cuvintele subliniate în secvența:

 „mulțimea mugurilor țesea un abur umed de mărgăritare ruginii” sunt utilizate, în ordine, cu:

a. sens propriu de bază, sens figurat.

b. sens propriu secundar, sens propriu de bază.

c. sens figurat, sens figurat.

d. sens propriu de bază, sens propriu secundar.

5. Selectează, din fragmentul următor, trei pronume diferite, pe care le vei preciza:

„copacul inversat relevă originea cerească a omului și îl invită pe acesta să se elibereze de legăturile

pământeşti, pentru a găsi înăuntrul său, în spatele vălului de iluzie, propriul rai interior, de aceeaşi natură cu Raiul însuşi.”

6. Alcătuiește o propoziție asertivă, în care substantivul „copilărie” să fie complement prepozițional și o propoziție exclamativă, în care pronumele personal „el” să fie atribut în acuzativ.

7. Construiește o frază în care să existe două propoziții aflate în raport de coordonare disjunctivă.

8. Rescrie corect mesajul de mai jos, preluat din comentariul unui participant la o activitate

extracurriculară:

  Jocurile pentru copii creează un mediu foarte optim care să dezvolte cooperarea între membrii comunității. Părinții însuși pot învăța noi modalități de interacțiune cu proprii copii. Prin joc,copiii intră într-un tărâm fermecat a căror fire tainice pot fi deslușite prin imaginație.

SUBIECTUL AL II-LEA

Imaginează-ți că ai descoperit în grădina bunicilor un loc în care îți place să te retragi și să visezi. Redactează un text narativ în care să prezinți o întâmplare petrecută în

acel loc, incluzând o secvență dialogată, de minimum cinci replici, și una descriptivă.

  Am ajuns în grădina buniclor,undeva la marginea orașului,într-un loc luminat de razele soarelui, în fiecare zi, indiferent de anotimp...mi s-a părut curios. Acolo, pe o creangă care ie­se un pic în afara coroanei şi se termină într-un unghi ascuţit, acolo vin şi se aşază fel de fel de păsări, iar între ele, apare una mai mare, cu pene cenuşii albăstrii şi cu aripi dungate în alb şi negru. Un om apărut din senin îmi spune că ea vine când iarna pleacă şi frigul zilei nu mai este aşa de mare. Am văzut-o şi anul trecut, şi acum doi ani, şi a venit şi acum,îmi mai spune.

  I-am zis Pasărea Primăverii, pen­tru că, după ce vremea se încăl­zeşte şi ramurile părului se umplu de frunze şi de flori, ea dispare, ca şi cum şi-ar fi încheiat misiunea. N-am auzit-o niciodată cântând, șederea ei pe creangă fiind însoţită doar de sunetele şi mişcările pri­mă­verii. Pocnete moi, de crengi ce se dezmorţesc, murmur firav al apelor care curg din streşini prea pline după vreo ploaie repezită de primăvară.

  Mi-a spus că, dacă am răbdare şi aştept o vreme fără să fac nimic, să stau doar cu ochii închişi şi să ascult, atunci pot să aud înfiripindu-se, undeva, aproape, un foşnet fin. Vine din aer? Vine de sub pământ, dintre pomi sau din spatele tufelor goale de frunze? Cine face aşa? Al cui e freamătul acesta care se face simţit doar atunci când se apropie primăvara? Ca şi cum ar fi uruitul dezmorţit al pământului care se trezeşte din somnul iernii.

  Ghemuit lângă trunchiul gros al copacului, ascuns de picăturile mari care brăz­dau aerul cu şuierat ascuţit, am auzit un fel de tropot care venea de un­deva de tare departe şi se apropia pe sub iar­bă, însufleţind-o într-o legănare uriaşă. Frunzele tre­murau mărunt şi des, crengile săltau şi parcă răs­pun­deau freamătului de sub pământ ce m-a cuprins şi pe mine, încetul cu încetul. Atunci mi s-a părut că în loc de degete mi-au crescut frunze, în loc de mâini ridicam în aer nişte ra­muri subţi­rele, iar pi­cioarele îmi erau doi lujeri firavi de mes­­teacăn tinerel. Eram în mijlocul unei păduri şi ploua. Creş­team şi eu, în ploaia de primă­va­ră, şi pădurea se bucura fremătând. Oare dacă ploaia aceea s-ar întoarce la mine acum, s-ar mai deschide mu­guri în trupul meu?

  Trec pe lângă păr şi el îmi agaţă cu o creangă pulovărul pe care-l port.

Caisul are crengile acope­rite cu flori rozalii, fire de iarbă subţiri şi firave joacă în lumină. Modestă şi nebă­gată în seamă tot anul, iarba cea banală şi obiş­nuită, aceea pe care o călcăm în picioare, toc­mai ea, este purtă­torul de stindard al primăverii. Cu o bucurie nestăvilită pune stăpânire pe tot pă­mân­tul.

   Mă întorc spre casă şi părul mă trage iar de mânecă. Parc-ar vrea să mă certe că nu l-am bă­gat în seamă, fiindcă are să-mi spună un lucru important: a venit primăvara cu sărbătorile sfinte!!!!!!

 

compunere--Sărbătoarea zilei de 24 ianuarie

 

compunere--Sărbătoarea zilei de 24 ianuarie

       E iarna lui Ianuarie și în căldura camerei versurile lui Alecsandri mi se par potrivite:,,Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă”...iar calendarul îmi arată ziua de 24-Unirea Principatelor Române,zi de sărbătoare pentru românii din rotunda noastră țară.Caut cartea de istorie și recitesc un text ce mă impresionează:

,,În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai controversată. Aici, caimacanul (locțiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc.

Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.

Descoperirea a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate. În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toți s-au pronunțat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei și Țării Românești.

În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.”Atunci hora unirii,a frăției s-a desfășurat în fiecare oraș și sat,un singur glas a cântat:

     ,, Hai să dăm mână cu mână 
        Cei cu inima română, 
        Să-nvârtim hora frăției 
        Pe pământul României! ”

Și acum ca și atunci românii vor purta cocardele tricolore, costumele românești cusute cu florile câmpului,cu ramurile verzi ale veșniciei,cu galbenul razelor ,cu albastrul cerului;se vor închina numelor celor ce-au dorit armonia neamului,le vor rosti numele,le vor privi portretele,vor rugăciuni pentru binele neamului românesc.Pe scenele teatrelor se va cânta și dansa ,vor fi prezente personajele din vremurile unirii:Cuza,Kogălniceanu,Doamna Elena și mulți alții.Dar momentul cel mai important va fi marea horă a Unirii,unde se vor prinde toți cei ce simt românește.                                                                                                                              

Morala zilei, pe care românii trebuia să o reactualizeze în fiecare an, este că în Unire stă puterea naţiunii,că 24 Ianuarie este un moment în care noi întrebăm istoria şi ea ne întreabă pe noi ce am făcut să dovedim că suntem ROMÂNI ADEVĂRAȚI!!!!!!!!!

test: George Topîrceanu,,O noapte” + M. Eliade, ,Memorii” (fragment)

 

Textul 1

,,Pe cerul plin de stele nori negri se aştern

Întunecând deodată al nopţii far etern.

O umbră fioroasă învăluie pământul

Şi-n pacea nopţii negre, vuind s-aude vântul.

Mai fi-vor pentru mine vrodată nopţi cu lună?

Furtună e afară şi-n pieptul meu — furtună.

Sclipesc fulgere repezi pe ceru-ntunecat,

Cum gânduri repezi, noaptea, din suflet mi-o străbat.

Şi tunetul s-aude gemând în depărtare

Cum geme-ntr-al meu suflet eterna desperare.

Bătut de vânturi, codrul pustiu şi jalnic sună.

Furtună e afară şi-n pieptul meu — furtună.”

                                                      George Topîrceanu,,O noapte”

Textul 2

,,Și, îndată ce am ajuns la mare, s-a pornit vântul. Era atât de puternic, încât am stat la îndoială dacă să ne aventurăm sau nu. În fiecare zi, unul din noi devenea „căpitan”. Dar în după-amiaza aceea „căpitanul” n-a îndrăznit să-și ia singur răspunderea, ci ne-a cerut să hotărâm împreună, prin vot secret. Cinci dintre noi, printre care și „căpitanul”, Livovski, au fost pentru plecare. Triumfători, cântând, am întins pânzele – aproape nu ne-a venit să credem. Barca s-a aplecat ușor pe o parte, parcă încovoiată sub greutatea catargului, apoi s-a smucit brusc și a pornit ca o săgeată spre Rusia. Am tot încercat s-o îndreptăm spre sud, dar vântul era atât de puternic și noi încă nepricepuți în mânuirea pânzelor, încât de-abia am reușit s-o îndreptăm spre sud-est. Înainta acum în diagonală spre Caucaz. Tăia valurile cu o repeziciune care ne amețea. Nu ne închipuiserăm până atunci că o barcă încărcată ca a noastră poate luneca atât de vertiginos. Curând, nu s-a mai zărit țărmul, ci numai, foarte departe, pitice și fumurii în boarea amurgului, dealurile de lut ale Dobrogei. Apoi a început vijelia. Am văzut cum se adună norii și au început să crească, amenințătoare, talazurile. Barca noastră se apleca, când pe o parte, când pe cealaltă, șovăia uneori câteva clipe, parcă neștiind în ce direcție să apuce, apoi se smucea și o pornea din nou. Se întunecase de-a binelea când s-a dezlănțuit furtuna. Cerul a început să pâlpâie, despicat la răstimpuri de un fulger uriaș care-l străbătea de la un capăt la altul. Trăsnetele au început să cadă tot mai aproape de noi. Auzeam uneori scrâșnetul lor scurt, când sfredeleau apa, parcă ar fi străpuns-o cu un drug înroșit. Pe atunci, iubeam trăsnetele. Cu vreo doi ani înainte, o furtună de o extraordinară violență ne surprinsese în Carpați, pe Pietrele Arse. Când trăsnetele au început să cadă la câteva zeci de metri de noi, exaltarea mea n-a mai cunoscut margini. M-am cățărat pe o stâncă și am început să cânt, mai mult urlând, Cavalcada din Walkiria. Nici în noaptea aceea, pe mare, nu mi-a fost frică de trăsnete. Am cântat și atunci Cavalcada din Walkiria. Curând a început să plouă, „căpitanul” a intrat în cabină să consulte harta și busola și i s-a făcut rău, căci barca era acum cutremurată de talazuri. [...] Ne zvârleam atunci în partea opusă și izbuteam să-l aducem într-o poziție oarecum normală. Dar ne încurca grozav cârma. Oricum am fi ținut-o, barca înainta în zigzag și, de multe ori, se învârtea în jurul ei ca prinsă într-un vârtej. Am schimbat de trei ori cârmaciul în mai puțin de o jumătate de oră, fără niciun rezultat. Și atunci am renunțat, am scos cârma și am așezat-o la picioarele noastre, în barcă, și ne-am lăsat în voia soartei. Probabil că asta ne-a scăpat. Căci barca fusese admirabil construită și avea o chilă neobișnuit de adâncă. În voia ei, a plutit ca o coajă de nucă.”

                                                                                                      M. Eliade, ,Memorii” (fragment)

 

1. Completează spațiile cu informații din textul 2.

Când a început ploaia, căpitanul s-a retras în cabină pentru a consulta _________________.

Membrii echipajul nu au putut controla barca, fiindcă îi încurca ________________

2.Sunetul tunetului se aude:

a) în apropiere.

b) ca un cântec liniștit.

c) șoptind blând.

d) în depărtare.

3.. Cârmaciul a fost schimbat de trei ori, deoarece:

a) toți voiau să încerce cârma.

b) barca era greu de controlat și se învârtea ca într-un vârtej.

c) membrii echipajului erau speriați.

d) căpitanul nu le încredința cârma.

4. Membrii echipajului nu reușesc să țină barca dreaptă în timpul furtunii, deoarece:

a) erau nepricepuți.

b) erau speriați.

c) „căpitanul” nu le-a dat ordine precise.

d) vântul bătea foarte tare.

5.  Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,

Textul 1

                                   Enunțul                              Adevărat                       Fals

Norii acoperă farul de la țărmul mării.

Vocea ficțională este cuprinsă de liniște.

Vântul se aude în liniștea nopții vuind.

                                   Enunțul                               Adevărat                       Fals

Când au ajuns la mare, vremea era liniștită și prielnică pentru navigație.

Toți membrii echipajului au fost împotriva plecării.

Furtuna s-a dezlănțuit după miezul nopții.

6. Precizează felul rimei și măsura fiecărui vers din următoarea strofă:

,,Pe cerul plin de stele nori negri se aştern

Întunecând deodată al nopţii far etern.

O umbră fioroasă învăluie pământul

Şi-n pacea nopţii negre, vuind s-aude vântul.”

  Rima pereche;măsura: 13-14 silabe;

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Un element de conținut comun celor două texte este furtuna.

În textul poetic, furtuna este prezentată ca o forță a naturii care se reflectă în sufletul eului liric. „Furtună e afară și-n pieptul meu — furtună.” Într-o astfel de atmosferă omul este nefericit,stelele,ochii cerului,sunt acoperite de nori negri,amenințători.Tunetul este glasul furtunii, o manifestare a mâniei divine față de tulburarea din sufletul omului,alungând scânteia vieții,speranța.

 În textul epic, furtuna este descrisă ca un fenomen natural violent care pune în pericol echipajul și barca, declanșând o situație limită.În noapte,furtuna dezlănțuită pare violentă cu,, un fulger uriaș”,trăsnete,iar barca era,,cutremurată de talazuri, oamenii se lasă,,în voia soartei”,sperând că timpul sau o întâmplare îi vor ajuta să scape teferi.

  În fața furtunii cerești,dar și a furtunii din viață omul înțelege că prin acea încercare vrea să ne înveţe ceva.

8. Crezi că oamenii reușesc mai ușor să depășească momentele dificile atunci când acționează  împreună, ca o echipă?

Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 2.

                          În mod individual, suntem o picătură. Împreună suntem un ocean..

   Sunt nedumerit auzind că un om poate să fie un element foarte important într-o echipă, dar un om nu poate face o echipă. 

  Am aflat de la părinți că lucrul în echipă poate fi privit prin două feluri diferite : unul-unde toată lumea efectuează munca în mod egal și fiecare primește aceeași recompensă și altul-unde există cel puțin o persoană care face tot posibilul să evite prea multă muncă, dar care va fi sigur că va fi acolo să colecteze laurii muncii întregii echipe pentru simplul fapt că a fost și el parte din ea.

  Mi s-a întâmplat să văd la școală că munca în echipă e privită de unii colegi ca prilej de relaxare, deoarece sigur va exista altcineva care să facă munca cea mai grea. 

  Nu toate persoanele sunt făcute pentru a lucra în echipă. Unii sunt mai introvertiți și vor să aibă control absolut asupra a ceea ce fac; sunt mai meticuloși și sunt convinși că vor face o treabă mai bună, dacă nu se va implica nimeni altcineva în treaba lor. Eu le înțeleg atitudinea, ei au nevoie de suficient timp de concentrare și preferă ca munca lor să nu fie influențată de alții.

   Sigur eu cred așa: lucrul individual… poate duce la izolare, însingurare, iar ei cred altfel: că lucrul în echipă poate duce la pierderea identității personale.

   Trebuie să se  lucreze in toate felurile posibile: în perechi sau într-un grup mai mic ca un colectiv.

Un exemplu interesant este o frază din ,,Memoriile” lui Mircea Eliade care povestește despre înțelegerea deplină a echipei:,, În fiecare zi, unul din noi devenea „căpitan”. Dar în după-amiaza aceea „căpitanul” n-a îndrăznit să-și ia singur răspunderea, ci ne-a cerut să hotărâm împreună, prin vot secret. Cinci dintre noi, printre care și „căpitanul”, Livovski, au fost pentru plecare. Triumfători, cântând, am întins pânzele – aproape nu ne-a venit să credem.”

  Astfel,îi va ajuta și în viitor, pentru că va fi nevoie să știe cum să colaboreze eficient și în alte situații și cu alte tipuri de oameni, nu numai colegii de la școală, pe care, cel mai probabil, nu îi vor vedea în viitor, când vor fi adulți. Munca individuală îi ajută sa fie atenți la propriile greșeli și se pot autoevalua mai ușor, pe când munca în echipă îi va învăța toleranța, înțelegere și răbdare față de cei din jur. De asemenea, lucrând cu alți colegi trebuie să învățăm să facem și compromisuri pentru binele proiectului, lăsând orgoliile pe un plan secund.

                                   Ideal este să îmbinăm lucru individual cu cel în echipă.

  Îmi vine în minte metafora corpului uman, așa cum am învățat la anatomie, în care fiecare parte are funcții în sine însă sunt interconectate cu celelalte organe și așa fac o treabă foarte bună.

   Mă întreb: cum să reușești să lucrezi și în echipă, chiar dacă preferi munca individuală și invers?

Eu cred că se poate! Ieșind din zona de confort... depășind limitele... dezvoltând abilități.

  Dar dacă apare un conflict se poate evita? Cred că printr-o bună comunicare sinceră este minunat. Dacă însă apare, de dorit să fie bine gestionat, astfel încât să poate fi folosit în dezvoltarea echipei. Când echipa este nou constituită este posibil să existe conflicte mai dese, până când se așază fiecare membru în locul potrivit, astfel încât să  funcționeze împreună ca un întreg.

Unirea este un început. Urmează împreună progresul. Lucrul împreună este un succes. - Henry Ford.

 9. Asociază textul ,,O noapte” de George Topîrceanu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca

lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text..

         poezia:,, Furtuna”

                                        de Nicolae Iorga

,,Plângând se frânge valul de stâncile golite,
Mușcând din piatra roșă, și-adâncul tot înghite

Fărâme sângerate și țănduri de granit.

Austrul mână apa c-un șuier ascuțit,

Și veșnic alte unde cu creștetul de spume

S-azvârl spre țărm, în noapte, fugari fără de nume.

Trec nori greoi pe ceruri, cu-aripă de-ntuneric,

Zvârlind din fugă fulger. Sub focul cel feeric

Se văd pe mal departe, colibe de pescari.

Și-o pasăre pierdută, cu țipetele-i rari

Mai zvârle-o notă tristă în vuietul furtunii,
În plânsetul de valuri, în urletul genunii.”

 Și în poezia,,Futuna” există  tema naturii nocturne,,în vuietul furtunii”, sentimentul dominant este tristețea.Vuietul valului este plânsul apei căutându-și reazăm în stâncile secătuite. Austrul,vântul negru, țipă  în noaptea străjuită de ,,nori greoi”ce aruncă spre valurile înspumate fulgerele ca,,un foc ceresc.”În,,vuietul furtunii”,o pasăre pierdută”,rătăcită ca sufletul omului își strigă prin țipăt neputința de a înfrunta tulburarea naturii, frica, durerea în dezlănțuirea forțelor titanice.

  Iar în poezia,,O noapte”,omul simte furtuna și  vântul nemilos cum se reflectă în interiorul lui. Este o confruntare între forțele naturii și frământările interioare ale eului liric.Și aici peisajul nocturn este alcătuit din nori negri, vântul, fulgerul și tunetul,elemente care creează o atmosferă apăsătoare și neliniștitoare.Într-o astfel de atmosferă omul este nefericit, sentimentul dominant este neliniștea, generată de forța distrugătoare a furtunii și de starea de disperare,de lipsa speranței.

 Pasărea și omul sunt ființe cuprinse de emoții puternice, neliniști în forța distructivă a naturii și a vieții.

       ,,După furtunile sufletului, ca și după cele ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte."                     (Nicolae Iorga)

B.

1 În secvența:

,,O umbră fioroasă învăluie pământul / Şi-n pacea nopţii negre, vuind s-aude vântul”

          există:

a) patru diftongi, trei hiaturi

b) un triftong, trei diftongi, două hiaturi

c) trei diftongi, două hiaturi

d) trei diftongi, trei hiaturi.

2. Cuvintele subliniate în secvența:

,, Întunecând deodată al nopţii far etern. / O umbră fioroasă învăluie Pământul.

         s-au format prin:

a) derivare, derivare

b) conversiune, derivare

c) compunere, derivare

d) compunere, conversiune.

3. Sinonimele cuvintelor subliniate în secvența:

,,Curând, nu s-a mai zărit țărmul, ci numai, foarte departe, pitice și fumurii în boarea amurgului, dealurile de lut ale Dobrogei”

              sunt, în ordine:

a) gri, parfum, culmi.

b) cenușii, adierea, colinele.

c) sure, bătaia, văi.

d) cenușii, șoapta, culmi.

4.Cuvintele subliniate în secvența:

,,Barca noastră se apleca, când pe o parte, când pe cealaltă, șovăia

uneori câteva clipe, parcă neștiind în ce direcție să apuce, apoi se smucea și o pornea din nou”.

             sunt utilizate, în ordine, cu sens:

a) sens propriu, sens propriu, sens figurat

b) sens figurat, sens propriu, sens figurat

c) sens figurat, sens figurat, sens propriu

d) sens propriu, sens figurat, sens propriu.

5. Selectează, din fragmentul următor, trei verbe aflate la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei preciza:

,, Se întunecase de-a binelea când s-a dezlănțuit furtuna. Cerul a început să pâlpâie,

despicat la răstimpuri de un fulger uriaș care-l străbătea de la un capăt la altul.”

6.Alcătuiește o propoziție exclamativă în care adverbul departe să aibă funcția sintactică de atribut

și o propoziție interogativă în care pronumele demonstrativ aceasta să fie atribut.

7. Transcrie două propoziții din fraza următoare, precizează felul acestora și tipul raportului sintactic

dintre primele două propoziții:

 ,,Și atunci am renunțat, am scos cârma și am așezat-o la picioarele noastre, în barcă, și ne-am lăsat în voia soartei”.

8. Notează forma corectă a cuvintelor în următorul enunț, reprezentând  gâdurile unui călător:

Dacă ai fi / ai fii într-o călătorie pe mare când cenușii / cenușiii nori se adună pe cer, te-ai simți / teai

simți ca un spectator al / ai căror / cărui ochi nu se mai satură să privească spectacolul de umbre, în

timp ce ascultă vuietul adânc al unei mări învolburată / învolburate.

        SUBIECTUL al II-lea

Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul poeziei/o semnificație a poeziei

,,O noapte” de George Topîrceanu

Mesajul textului reprezintă o sumă a ideilor, trăirilor, emoțiilor transmise de autor cu ajutorul descrierii, ca tipar textul predominat.

Textul liric are ca temă natura,iar sentimentul dominant este tristețea Vocea ficțională se simte tristă, întrucât în spațiul exterior s-a pornit furtuna.Furtuna și  vântul nemilos se reflectă în interiorul omului Este o confruntare între forțele naturii și frământările interioare ale eului liric.

Titlul poeziei este un substantiv cu articolul nehotărât,,o” al cărui rol este acela de a arăta  momentul unei nopți aparte al forțelor naturii stranii.

 Tema poeziei este natura dezlănțuită, aflată în legătură  cu stările sufletești ale omului. Peisajul nocturn este alcătuit din nori negri, vântul, fulgerul și tunetul,elemente care creează o atmosferă apăsătoare și neliniștitoare.Într-o astfel de atmosferă omul este nefericit,stelele,ochii cerului,sunt acoperite de nori negri,amenințători.Tunetul este glasul furtunii, o manifestare a mâniei divine față de tulburarea din sufletul omului,alungând scânteia vieții,speranța.Personificarea și comparația,, Şi tunetul s-aude gemând în depărtare/ Cum geme-ntr-al meu suflet eterna desperare”accentuează tristețea eului liric, intensitatea suferinței sufletești,aducându-i durere, regret, dorință neîmplinită.

Repetiția:,,Furtună e afară și-n pieptul meu — furtună” exprimă paralelismul dintre natura exterioară și zbuciumul interior al omului. Sentimentul dominant este neliniștea, generată de forța distrugătoare a furtunii și de starea de disperare,de lipsa speranței eului liric.

  Furtuna este starea pe care omul nu vrea s-o vadă sau s-o trăiască în viața sau natura lui,este  haosul interior, lupta emoțională.

Prezenţa eului liric este marcată prin adjectivul pronominal,,meu” ca marcă a afectivităţii discursului liric,este expresivitatea cu nuanță de adresare directă.

 Timpul verbelor este prezent exprimând intensitatea emoțiilor, dramatism, amplificarea trăirilor de teamă și neliniște. 

 

 

 

 

Furtună

 

Acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastâmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripile, rămân neclintiți plutitori între cer și apă, ca și cum ar fi atârnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii ce se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb ,pătează văzduhul și își amestecă țipetele stridente, anunțând îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste.

Iubitori de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frământările, ei singuri nu mai au odihnă. Îmi lipesc fruntea de geam, privind urmele ce le desenează în aer cu  aripile.

Credeam în visurile mele și, necăutând decât în adâncul sufletului meu,care e un abis ca și adâncul mării, îmi arunc imaginile din minte și le fac să joace, îmi întind aripile fantaziei între cer și mare, între liniștea de sus și furtuna de jos, ca și pescărușii, și mă îmbăt de plăcerea zborului, de primejdia ce o simt ascunsă după creste de marele suflu potrivnic ce mă pândește de sub curba oricărui val.

În zborul lor alb ca o spumă, ca un bulgăre de zăpadă, un  singur pesăruș se avântă tot mai sus,atras  de adâncuri, apoi apare pe vârful unui val, dus de voia valurilor și din nou se ridică precum o săgeată într-un praf de stropi argintii.

Zboară spre nori pierzându-se, ca să apară din nou, mergând parcă pe valuri, fâlfâie în aer, departe de stol, se depărtează, ca apoi să revină ca o săgeată, trece deasupra stâncilor ascuțite, căutând primejdia și piere din nou într-o bătaie de aripă.

Și în acest timp, furtuna crește, aducând negrele catifele ale nopții pe valuri, purpurii lumini se aprind  arătându-mi spaima de întunericul ce avea să vină.

În clipa aceea am fost parcă alături de pescărușul iubitor de furtună și, neavând aripi să zbor, nici destulă energie să mă înalț și să mă pierd în furtună, deschizându-mi fereastra spre larg, mi-am adunat gândurile și le-am dat drumul în uragan. Și au pornit, s-au dus fâlfâind, s-au înălțat, ajungând albul pescăruș, amestecându-se cu  el în furtună.

 

 

 

EMINESCU

 

     

  

,,Să plângi tu plânsul tuturora…

Din zbuciumul eternei lupte,

 Să smulgi fulgerătoare versuri

Bucăți din inima ta rupte…

 S’aprinzi în bolta vremii aștri,

 Din zborul tristului tău gând…

Văpaie!…Ce-o să-i pese lumii

Că tu te mistui luminând!?”

                          Alexandru Vlahuță pentru Eminescu

Eu cred că spaţiul temporal 15 ianuarie – 15 iunie are deja o ciclicitate mistică. Poetul se naşte în fiecare 15 ale primei luni a anului, pe 15 iunie se duce să moară puţin ,iar celelalte şase luni ale anului se purifică în Nirvana creştină, pentru a reveni iarăşi în orizontul de referinţă al românilor. De fapt, ziua de naştere fiind oarecum în apropierea Crăciunului, iar ziua morţii aproape de ziua Învierii şi Înălţării la cer a lui Isus Hristos, momentele de referinţă ale vieţii lui Eminescu se înscriu între coordonatele principalelor sărbători ale creştinătăţii ortodoxe.

Dumnezeu a creat lumea, dar fiul lui Dumnezeu – Eminescu a creat neamul românesc!!!!!!!!!!