(începem pregătirea pentru evaluare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)
,, Într-un oraş mare, pe o stradă largă, la etajul al
treilea al unui bloc albastru, locuia o fetiţă. Nu era nici prea înaltă, nici
prea scundă. Culoarea părului ei era de un castaniu care vara bătea spre
galben, iar toamna, spre roşcat. Poate că era un pic cam slăbuţă, dar nu s-ar
zice nici că era slabă de s-o ia vântul pe stradă. Faţa îi era rotundă şi
ochii, căprui. Cel mai mult îi plăcea să citească, să asculte muzică, să se
uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea, să sară coarda şi să facă biscuiţi
cu ciocolată. Jocul care îi plăcea cel mai mult şi pe care îl juca singură era
acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer. Uneori, un nor se asemăna
foarte tare cu un melc uriaş, alteori cu o girafă. Uneori semăna cu un
hamburger, alteori cu o îngheţată care se topeşte în cornetul ei. Fetiţa avea
şi animale preferate: pisicile, câinii, caprele, caii şi veveriţele dungate.
Adevărul este că nu întâlnise încă în viaţa ei o veveriţă dungată, dar, chiar
şi-aşa, le iubea. Pereţii camerei ei erau plini de poze cu veveriţe dungate.
Încă de când era cât un dop îşi dorise o pisică. Sau un căţel. Sau o capră. Sau
un cal. Dar mama ei, doamna Hayal, îi spunea întotdeauna „Nu se poate! Pisicii
îi cade părul şi-am să fac alergie, capra behăie şi-o să deranjeze vecinii. Iar
calul nu avem unde să-l ţinem, fetiţa mea”.
— Dar, mami, vreau şi eu să hrănesc un animal!
— Îl vei hrăni când vom merge la grădina zoologică!
— Dar e interzis! Şi, oricum, eu vreau să avem animalul
nostru la noi acasă!
În cele din urmă, în decursul acelui an, bunicul ei,
domnul Hasan, îi dăruise două broscuţe-ţestoase de apă. Le ţinea pe o măsuţă
într-un bol de sticlă. Le chema Ziua şi Noaptea. Dar, cum semănau ca două
picături de apă, era greu săţi dai seama cine-i Ziua şi cine-i Noaptea.
Era un copil curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor. Astfel
aflase că ţestoasele se hrănesc cu râme. Într-o zi, după ce a plouat, a mers
afară, a săpat în pământ şi a adunat o grămadă de râme. Unele erau scurte,
altele lungi ca macaroanele. Le-a pus pe toate în borcan şi le-a adus
acasă.
— Priveşte, mami, am strâns de mâncare pentru
Ziua şi pentru Noaptea!
Dar
doamna Hayal s-a dat ţipând înapoi.
— Ah, scoate repede creaturile astea din casa
mea!
De
atunci fetiţa n-a mai adus niciodată râme acasă. Le hrănea numai cu
mâncare specială. Şi le mai dădea comprimate de calciu ca să li se îngroaşe
carapacea. Pentru că, dacă nu aveau o carapace sănătoasă, nu se puteau apăra.
Cine ştie, poate că şi oamenii sunt la fel. Da, nu au carapace, dar trebuie să
fie puternici în faţa greutăţilor vieţii. Dar era şi un lucru important care
nu-i plăcea absolut deloc: numele ei!!! Nu-i plăcea numele ei. Chiar îi
era ruşine cu el. Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut alt nume.... Ce multe
nume sunt pe acest pământ, unul mai frumos decât celălalt şi uşor de pronunţat…
Dar mama şi tatăl ei nu luaseră în seamă niciunul şi, după atâta căutare, îl
găsiseră pe cel pe care-l purta acum. Măcar dacă ar mai fi avut unul. Dar nu
avea.... numele ei era chiar ăsta: Sakiz Sardunya. Adică Muşcată Curgătoare.
— Mamă, cum v-a trecut prin cap să îmi puneţi un astfel
de nume? întrebase ea odată.
— E nume de floare.... Ce frumos! îi răspunsese
mama.
--De mine râde toată lumea!
— Aşa ţi se pare ţie. De ce să râdă? Toată lumea iubeşte
florile. Punct! Ori de câte ori doamna Hayal dorea să încheie un subiect,
adăuga la sfârşit „Punct!”.
Ori de câte ori doamna Hayal dorea să încheie un subiect,
adăuga la sfârşit „Punct!”. Sakiz Sardunya, care îi cunoştea acest obicei,
oftă. Uneori e foarte greu să le explici ceva celor mari. A deschis
enciclopedia şi a citit. Într-adevăr, exista o floare care se numea „sakiz
sardunya”, şi anume „muşcată curgătoare”. Numele ei în latină era şi mai
straniu: Pelargonium peltatum. Florile ei erau albe, roz, galbene sau roşii.
Ţara de origine, Africa de Sud. Era cultivată în ghivece şi putea înflori chiar
pe parcursul întregului an. Era ţinută pe balcoane şi pervazurile ferestrelor.
Frunzele ei miroseau interesant, la fel ca frunzele lămâiului. Din pricina
acestui miros, insectele şi muştele nu se apropiau de ea.”
(Elif
Shafak,,Fetița căreia nu-i plăcea numele său”)
Textul 2
,, Din vremuri vechi, oamenii atribuie numelor puteri
misterioase. Numele conţine o forţă puţin înţeleasă, tainică, dar reală,
capabilă să înrâurească viaţa celui care îl poartă, credeau strămoşii Chiar şi
azi, circulă tot felul de convingeri privind semnificaţia ocultă a unui nume
sau a altuia. Dar, dincolo de credinţele naive în prevestirile numelor, studii
psihologice şi sociologice dintre cele mai serioase arată că numele pot,
într-adevăr, să ne influenţeze viaţa, în moduri uneori explicate, alteori încă
neînţelese pe deplin.
„Nomen est omen”, spuneau romanii: „numele înseamnă
destin”. Era expresia convingerii foarte larg răspândite că numele fiecărui om
are o mare însemnătate în viaţa acestuia, influenţând felul în care i se va
desfăşura existenţa. Multe alte culturi dădeau importanţă numelui ca fiind
determinant pentru destinul fiinţei umane care-l poartă, iar acest fel de a
gândi prevelază şi azi în multe populaţii ale lumii. De aici, grija de a alege
un nume norocos, de bun augur, sau un nume eroic, sau unul care să-l plaseze pe
purtător sub ocrotirea unei anumite zeităţi, a unui sfânt ori a unui animal cu
puteri magice. Aşadar, numele ne modelează destinul?
Toate studiile menţionate mai sus arată că numele
poate exercita o anumită influenţă, în funcţie de anumite situaţii specifice.
Dar această influenţă este limitată, crede dr. Martin Ford, psiholog la
George Mason University, SUA.
“Numele au o influenţă semnificativă numai atunci când
numele e singurul lucru pe care îl ştim despre o persoană”, spune el. Dar, pe
măsură ce avem tot mai multe surse pe baza cărora să ne putem forma o impresie
despre persoana respectivă, importanţa numelui descreşte. “Dacă adaugi o
fotografie, impactul numelui slăbeşte. Dacă adaugi informaţii despre
personalitate, motivaţii şi capacităţi, atunci impactul numelui se reduce la
minimum”, afirmă dr. Ford.
Cu alte cuvinte, rămâne valabil ceea ce am învăţat
demult: e bine să nu ne grăbim să ne facem o părere despre o persoană, înainte
de a o fi cunoscut cât de cât.
Deşi trăim în oraşe, în societăţi cu diversitate tot mai
mare, unde avem de-a face cu fel de fel de oameni, nume şi culturi, în adâncul
psihicului nostru suntem încă, într-o măsură, tributari unui fel străvechi de a
gândi; pe undeva, am rămas tot fiinţe umane tribale, trăind într-un mic
grup de oameni, familiar şi sigur, circumspecte faţă de ideea de “străin” şi
ataşate profund lucrurilor care ne seamănă, pe care le cunoaştem, pe care,
într-un mod obscur şi ciudat, le simţim “de-ale noastre”. În aceste condiţii,
numele cu care suntem mai puţin obişnuiţi ne pot face să ne formăm păreri
greşite, poate chiar să luăm decizii greşite, tocmai din cauza faptului că
suntem predispuşi să respingem ceea ce percepem ca nefamiliar.....
Deşi la ora actuală, după cum arată studiile, este încă
avantajos, în general, pentru oricine să aibă un nume popular în ţara în care
trăieşte, diversitatea implicată de multiculturalitate se reflectă şi în
diversificarea tot mai accentuată a numelor.”
(text adaptat duă Mihaela Stănescu,,Nume și destin:cum ne influențează
numele existența?”)
=a înrâuri—a
influența
A.
1. notează din primul text numele fetiței
2. Ziua și Noaptea locuiau:
a)într-un bol de sticlă,pe birou
b)într-un acvariu,pe birou
c)în afara casei,pe o masă
d)într-un bol de sticlăpe o măsuță
3.Conform psihologului Martin Ford,numele unei persoane
este foarte important atunci când:
a)este bine ales
b)este familiar
c)reprezintă singura informație despre acesta
d)este popular în țara în care trăiește
4.Nomen est omen reprezintă:
a)un dicton latin
b)o credință populară
c)denumirea unui studiu psihologic
d)o părere greșită despre nume
5.adevărat sau fals
Textul 1
Enunțul
adevărat fals
Fetița are ohii de culoarea verde.
Bunicul fetei are alergie la părul de pisică.
Fata se informează în legătură cu numele ei.
Textul 2
Enunțul
adevărat fals
Conform studiilor,numele ne poate influența viața.
Legăturadintre nume și destin există în cadrul mai multor
culturi.
Numele neobișnuite sunt agreate de toți oamenii.
6.Precizează o trăsătură a personajului,identificată în
fragmentul de mai jos,și mijlocul de caracterizare utilizat,ilustrându-l cu o
secvență relevantă:
,, Era un copil
curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor. Astfel aflase că
ţestoasele se hrănesc cu râme. Într-o zi, după ce a plouat, a mers afară, a
săpat în pământ şi a adunat o grămadă de râme. Unele erau scurte, altele lungi
ca macaroanele. Le-a pus pe toate în borcan şi le-a adus acasă.”
Naratorul arată prin caracterizare directă
curiozitatea personajului.Dorința de a citi,pentru a afla noutăți despre ceea
ce o înconjoară,face să încerce cunoașterea mediului necunoscut,, a
săpat în pământ şi a adunat o grămadă de râme.”
7.Precizează un element de
conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă din
fiecare text.
Elementul comun
celor două texte este cel referitor la numele unui om.
În textul 1,fetiței nu-i place numele său. Colegii o
ironizează mereu şi râd de numele ei, iar mama sa nu îi înţelege nemulţumirea
şi nu e dispusă să îi răspundă întrebărilor şi curiozităţilor ei.,, Nu-i plăcea
numele ei. Chiar îi era ruşine cu el. Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut alt
nume.”Află dintr-o enciclopedie idei despre importanța numelui ei.
În textul 2,autoarea
afirmă importanța numelui unui om care ,,conţine o forţă puţin înţeleasă,
tainică, dar reală, capabilă să înrâurească viaţa celui care îl poartă.”Există
o legătură dintre nume şi comportamentul unui individ, iar felul în care este
privit de cei din jur şi modul în care i se desfăşoară viaţa îl poate
influența în bine sau rău.
8.Crezi
că este necesar ca oamenii să fie puternici în fața greutăților vieții,chiar
dacă nu au o,,carapace”Motivează-ți răspunsul,valorificând textul 1.
Cred că toți suntem luptători, iar
tăria de caracter duce la creștere personală. Fiecare a trecut la un moment dat
prin situații grele și a învățat că trebuie să persiste pentru a reuși cu
voință. Greutățile vieții apar tot timpul și de aceea trebuie să învățăm să le
folosim în avantajul nostru.
Fetița din textul 1 gândește,privind țesoasele că
protecția lor este carapacea,care le apără de obstacole.Își spune că oamenii,,
nu au carapace, dar trebuie să fie puternici în faţa greutăţilor vieţii.” În
interiorul nostru există o „busolă”,o protecție care ne ghidează în permanență
și o putem numi voce interioară, intuiție, sinele nostru adevărat. Putem
ajunge într-un punct critic al vieții pe care avem senzația că nu îl vom mai
putea depăși niciodată, ne simțim fără speranță. Cea mai bună soluție este
să ne propunem să devenim mai conștienți pe zi ce trece, adică să învățăm să
trăim mai conștient. În fața mamei care nu-i ascultă nemulțumirea fațăde
numele pe care-l poartă,fetița descoperă într-o enciclopedie idei interesante
despre numele său care este o floare.Sigur că a înțeles că totul despre numele
său a fost o iluzie a minții ei.A găsit puterea de trece peste nefericirea
de a purta un nume ciudat prin dorința de cunoaștere.
9.Asociază
fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare comună,prin
referire la câte o secvență din fiecare text.
Stilul scrierii îmi amintește de ,,Cronicile
din Narnia” și de,, Alice în Țara Minunilor”, aș asemăna-o puțin pe Sardunyia
cu Alice din cartea lui Lewis Carroll sau,,Fetița care voia să salveze cărțile”
de Klaus Hagerup.
Sakiz Sardunya
și Anna, din ultima carte de mai sus, sunt două fetițe care iubesc cărțile.
Pasiunile lor pentru lumea frumoasă a poveștilor le poartă în aventuri
minunate.
Sakiz Sardunya
este o fetiță care locuiește într-un oraș mare, pe o stradă largă. Îi place să
citească, merge la bibliotecă, locul pe care îl iubește foarte mult și știe
foarte bine cum sunt așezate cărțile în raft. Citește din dorința de a afla
noutăți și află despre hrana țestoaselor.Îi place să se uite la filme, să
deseneze, îi plac biscuiții cu ciocolată, să se uite la nori și să ghicească
forme, îi plac pisicile, câinii, caprele, caii și veverițele dungate. Un singur
lucru nu îi place acestei fetițe:numele său, care în traducere înseamnă
”mușcată curgătoare”,iar la școală copiii râd de ea.
Anna este o altă
fetiță minunată care iubește cărțile. „Pentru Anna, cărțile erau mai adevărate
decât viața.” Și ea merge des la biblitoecă, de unde împrumută cărți. Se
înțelege foarte bine cu doamna Monsen, bibliotecara. Anna iubeste cartile atât
de mult, încât e dispusă să le citească pe toate, ca să le salveze de la
distrugere. „A cunoscut o mulțime de oameni despre care nu citise mai înainte.
Unii erau buni. Alții erau răi. Unii erau fericiți. Alții erau triști. Unii
erau înțelepți. Alții, nătângi. Unii erau oameni mari. Alții erau copii. Dar
Annei i se părea că se regăsea în fiecare.” Planul ei e dat peste cap de o
carte specială, care nu are final. Îi pare rău când alții nu citesc și când
aude că urmează să fie distruse o parte dintre ele, pentru că nu le citește
nimeni, vrea să facă orice să le salveze. Astfel, ea devine fetița care voia să
salveze cărțile.
Cele două fete
iubesc cărțile, pasiunile lor pentru lumea frumoasă a poveștilor le poartă în
aventuri minunante.
Alice este personajul
central al romanului,,Alice în Țara Minunilor", scris de Lewis Carroll,
reprezintă simbolul curiozității și al dorinței de a explora necunoscutul,
fiind o metaforă pentru copilărie și a dorinței de a descoperi lumea din jur.Alice
este definită de curiozitatea ei nestăvilită, care o determină să urmărească
Iepurele Alb și să exploreze lumea fantastică din Țara Minunilor.
Alice este o fetiță blândă, curioasă și politicoasă, dar
și inteligentă, sceptică și adaptabilă la situații neobișnuite. Este
curioasă și își pune întrebări despre sine și despre cine este ea cu adevărat.Sakiz
este nefericită din cauza numelui ei,iar Alice din cauza banalității vieții pe
care o trăiește
B.
1.În secvența:,, . Cel mai mult îi plăcea să citească, să
asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea, să
sară coarda şi să facă biscuiţi cu ciocolată.”există:
a) 6 diftongi; b)8 diftongi; c)5 diftongi, d)9 diftongi,
2.Cuvintele subliniate în secvența:,, Culoarea părului ei
era de un castaniu care vara bătea spre galben, iar toamna, spre roşcat.
Poate că era un pic cam slăbuță~......
s-au format
prin:
a)compunere,conversiune
b)derivare,derivare
c)conversiune,derivare
d)conversiune,compunere
3.Seria
care conține forme corecte este:
a)norii
plumburii
b)unei
fete frumoasă
c)zglobiii
copii
d)ciocccolățile
gustoase
4.Paronimul
cuvântului subliniat în secvența:,,acest fel de a gândi prevalează și
azi la multe populații ale lumii”este în enunțul:
a)Expertul
prelevează probe de la locul accidentului.
b)Copilul
s-a folosit de sfaturile adulților.
c)În
grădina ei,prevalează randafirii.
d)Liniștea
domina peisajul montan
5.Transcrie
din fragmentul următor trei pronume de tipuri diferite,precizează-le:
,, Nu-i plăcea numele ei. .... Ce multe nume sunt
pe acest pământ, unul mai frumos decât celălalt şi uşor de pronunţat… Dar mama
şi tatăl ei nu luaseră în seamă niciunul”.....
6.Alcătuiește un enunț asertiv în care un pronume
nehotărât să îndeplinească funcția sintactică de complement indirect și o
propoziție afirmativă în care cuvântul,,fetiță”să fie în cazul genitiv.
7.Completează cu o singură propoziție enunțul
următor,precizând tipul raportului sintactic din fraza obținută:
,,Numele ne
modelează destinul....................................................................
8.Subliniază forma corectă a cuvintelor subliniate:
--Fetițo,vin-o/vino mâine la magazinul a/al cărui/cărei adresă
o ști/știi deja,pentru a-ți/ați achiziționa animalul de
companie care/pe care ți-l dorești.
Subiectul
al 2-lea
Scrie
o compunere în care să o caractrizezi pe fetiță,personajul principal din textul
1.
Sakiz Sardunya este descrisă de narator în culori calde ca fiind o fetiță obișnuită:„Nici
prea înaltă, nici prea scundă. Culoarea părului ei era de un castaniu care vara
bătea spre galben, iar toamna, spre roșcat. Fața îi era rotundă și ochii,
căprui”. La acestă caracterizare directă se adaugă portretul moral apărut pe
tot parcursul acțiunii. Pentru a scoate în evidență dorința aprigă de
cunoaștere și multitudinea activităților pe care le îndrăgește, sunt
enumerate o multitudine de activități care o pasionau pe fată: „Cel mai mult îi
plăcea să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se
joace cu mingea, să sară coarda și să facă biscuiți cu ciocolată.,,Este o
fetiță foarte curioasă, îi plac multe lucruri, dar nu-i place numele său, care,
în traducere, înseamnă „mușcată curgătoare”. E foarte necăjită,fiindcă toți
copiii râd de ea. Jocul care îi plăcea cel mai mult și pe care îl juca
singură era acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer”. Inteligentă,
profundă, visătoare şi îndrăgostită de lectură, copila îşi pune întrebări
despre felul în care oamenii se apără de greutățile vieții,chiar dacă nu au
o,,carapace”,un scut care să-i protejeze.
Astfel, fetița desfășoară o serie de activități ce
îi oferă posibilitatea de a se autodescoperi și de a descoperi lumea din
jur:avea animale preferate și este fericită când primește două broscuțe țestoase.
De asemenea, printre multe alte trăsături, Sakiz Sardunya iese în evidență
prin curiozitatea continuă și află despre hrana broscuțelor:„Era un
copil curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor”.
Sakiz Sardunya credea că are cel mai ciudat nume din lume
„ Mușcată curgătoare”, era tare tristă, dorind chiar să și-l schimbe
pentru a înceta glumele colegilor. Sakiz nu înțelege de ce copiii nu au dreptul
să-și aleagă singuri numele și de ce părinții au decis să o numească așa. Mama
fetiței este severă, nu admite comentarii inutile, folosind
replica punct! ,considerând că trebuie să fie
mulțumită cu numele său. Personajul central este un astfel de copil retras în
lumea lui, care se simte în siguranţă printre cărţi. Lectura enciclpediilor îi
dezvăluie informații interesante despre hrana broscuțelor.despre numele ei, o
ajute să îşi exprime temerile şi să oprească efectele distructive ale
tachinărilor de la şcoală.
Cel mai important mesaj transmis de fetiţa
numită Muşcată Curgătoare este unul de autoacceptare, de rezistenţă
interioară prin dezvoltarea imaginaţiei privite nu ca formă de evaziune
alienantă, ci doar ca sursă a unor soluţii ingenioase care permit trăirea într-un
mediu în care un copil poate întâlni şi obstacole.
Scriitoarea de origină turcă, ELIF SHAFAK,
s-a născut în Franța, la Strasbourg, în 1971. A studiat relațiile
internaționale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat
în Studii feminine și un doctorat în Științe politice. A predat la mai multe
universități din Turcia, Marea Britanie și Statele Unite. A publicat mai multe
romane, cele mai cunoscute fiind: Palatul Puricilor (2002), Sfântul nebuniilor incipiente
(2004), Bastarda Istanbulului (2006), Cele patruzeci de legi ale iubirii
(2010), Lapte negru (2011), Onoare (2012), Ucenicul arhitectului (2013) ș.a.
Iar în ceea ce privește cărțile, Sakiz Sardunya notează
în jurnalul ei următoarele:
“Cu cât citesc mai
mult, cu cât visez mai mult şi-mi las imaginaţia să zburde, cu cât scriu mai
multe poveşti şi compun mai multe poezii, ştiu că, pe al optulea continent, cu
atât mai des înverzeşte un copac, înfloreşte o floare, se însufleţeşte o apă
care a secat, ciripeşte o pasăre.”
