Implicarea în acțiuni civice este importantă sau nu în situații de criză?

 

Cred că implicarea civică e un drept, dar și o responsabilitate. Ca cetățeni care trăim în sânul unei comunități și care beneficiem de tot ce presupune acest lucru: educație, servicii de sănătate, infrastructură, locuință, servicii sociale, a participa activ și a ne aduce contribuția personală la construirea unei societăți cât mai sănătoase ne aduce beneficii care trec de pragul personal, cu impact asupra întregii societăți. Implicarea civică poate avea multe forme și poate cuprinde o mare varietate de activități. Acesta e un lucru bun, fiindcă, în acest fel, fiecare dintre noi îl poate alege pe cel care i se potrivește cel mai bine. Implicarea civică, în afară de impactul puternic asupra întregii societăți, are unul cel puțin la fel de puternic asupra persoanei care îl practică: faptul că treci dincolo de sfera personală, că focusul tău se schimbă de la strict împlinirea nevoilor și rezolvarea problemelor personale la cele ale unei întregi comunități, te face mai fericit, mai mulțumit de tine, îți dă încredere și un sentiment de împlinire. Ceea ce e cel mai frumos, este ca stă în natura noastră să ne ajutăm unii pe alții. Dacă ești foarte atent la viața ta și la felul în care ți-o trăiești, vei vedea că nu ai fost niciodată mai fericit decât atunci când te-ai simțit util, când contribuția ta a făcut o diferență. Nu contează cât de mică, orice contribuție este precum propagarea undelor cauzate de căderea unei pietre în apă. Are efecte care trec mult dincolo de zona strict delimitată a impactului.

   O poveste despre implicare civică a unei fete din Pakistan,Malala. Yousafzai    Pentru dreptul fetelor la educație, Malala ne aduce în fața ochilor o poveste contemporană a unei fetițe care luptă pentru dreptul la educație al fetelor. Malala este din Pakistan, dintr-o regiune încercată de lupte, extremism și probleme sociale cauzate de talibani, care urmăresc să le impună tuturor, cu forța, viziunea lor asupra lumii.

Este o poveste încărcată, mai ales că include și momentul în care Malala ajunge să fie împușcată de talibani, în autobuzul care o aduce de la școală.

Atât în realitate cât și în poveste, Malala supraviețuiește atentatului, își revine și continuă să militeze pentru libertatea de exprimare și pentru dreptul fetelor la educație. Primește premiul Nobel pentru Pace iar ziua ei de naștere, 12 iulie, este declarată de ONU Ziua Malala, fiind sărbătorită de copii din întreaga lume.

rolul notațiilor autorului Ion Băieșu în fragmentul din opera dramatică,,Chițimia”

 

PARTEA I

O cameră oarecare, neîngrijită și mobilată fără gust – camera-salon a familiei Chițimia I. Un glasvand, deschis aproape tot timpul, desparte acest salon de dormitor, care va fi plasat în fundul scenei. În dormitor, se află o oglindă, două noptiere și un pat foarte larg, în care doarme, acoperită până peste cap cu plapuma, Vica Chițimia   I. […] vizibil marcat de o înceată și sigură degradare morală, îmbrăcat într-un halat de casă jerpelit, stă la masă, în salon, și cercetează niște hârtii, trăgând aprig din țigară. În acest timp, bombăne, fluieră, geme, trântește scaunul. Vica se trezește și scoate de sub plapumă un cap acoperit cu păr roșcat, pus pe moațe. [...]

VICA (cu un glas suferind): Eu nu am dreptul să dorm în casa asta? (Nu i se răspunde.) Întreb: eu nu am dreptul să dorm în casa asta? Există, în general, dreptul de a dormi?

                                                                                                        (Ion Băieșu, Chițimia)

* glasvand – ușă pliantă cu geamuri care separă două încăperi

Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre cronotop (spațiul și timpul întâmplărilor) și despre personaje (statutul, înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea.)

În fragmentul dat sunt câteva indicații scenice, care acompaniază și completează replicile personajelor, aducând informații și sugestii importante pentru înțelegerea textului.

  Prima dintre ele conține o descriere a locului acțiunii: o cameră-salon banală a familiei Chițimia,în care glasvantul desparte salonul de dormitor ,unde se văd oglinda,două noptiere,un pat mare. Decorul anticipează existența unor personaje modeste maerial. Sunt prezentate două personaje:în pat,Vica Chițimia,și-a acoperit capul cu plapuma și celălalt I.(o inițială).este descris ca un om tulburat,decăzut,îmbrăcat neglijent,sărăcăcios,fumează  preocupat cu cercetarea unor hârtii.Atitudinea lui zgomotoasă redată printr-o enumerare de verbe o trezește pe Vica. Trăsăturile ei au cu siguranță o semnificație, pe care însă nu o putem înțelege din acest mic fragment de text.

  Ultimele indicații scenice sunt incluse în replica a personajului Vica,(caracterizarea indirectă) și  prezintă tonul,,un glas suferind”, o voce încărcată de durere, tristețe ce trădează vulnerabilitate, deznădejde. Este un personaj neînțeles de celălalt,care nu răspunde dorinței de a fi respectată.

  În concluzie, în acest fragment, prin folosirea didascaliilor,autorul  transmite regizorului și actorilor indicații privind decorul și jocul scenic, dar sugerează și cititorului căi de interpretare a textului.

 -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Cuvântul chițimie (sau chițimia) înseamnă o casă foarte mică, o colibă, o cocioabă, un bordei.

,,CHIȚIMIA” sau Estetica războiului casnic

În ,,Chiţimia” războiul favorizează mistificarea, provoacă atât drama frontului, cât şi suferinţa individului, profund imoral. Tânărul se întoarce de pe front şi pretinde că ar fi altcineva, preluând viaţa şi identitatea prietenului său, pe care se presupune că îl vede murind, ba chiar el este cel care îl ucide, fără a se asigura ulterior că a reuşit să facă acest lucru. Planul decurge perfect, iar substituirea se va dovedi, după 20 de ani, un şir complet de nefericiri. Bântuit de imaginea prietenului său, cel dintâi are impresia că apare mortul care vine să îşi ceară viaţa înapoi, ceea ce creează un spaţiu ficţional ireal, al visului, al iluziei vizuale. Este întâlnirea dintre cei doi autentică sau zdruncinarea realităţii trebuie pusă pe seama halucinaţiei primului? Vica îl aude vorbind cu cineva, dar primul neagă, considerând că femeia este predispusă la crize emoţionale, care afectează liniştea căminului. Aroganţa împricinatului se vădeşte a fi o modalitate de a scăpa de responsabilitatea mărturisirii, pe care i-o promisese în urmă cu douăzeci de ani. Acceptându-l drept logodnicul ei, chiar dacă ar fi existat unele nepotriviri în detaliile fizice sau de caracter, Vica se resemnează, capitulând înainte să lupte, ceea ce o face să piardă războiul şi să aştepte dezvăluirea adevărului. De altfel, ea este măcinată de această tergiversare şi este nerăbdătoare ca actualul soţ să îi mărturisească: VICA (disperată): ,, Ah, Doamne Dumnezeule! Am stat cu tine(Chițimia I.) douăzeci de ani, îndurând mizerie materială şi spirituală, aşteptând ziua când ai să-mi spui ceva, iar când vine, în sfârşit, ziua respectivă, tu refuzi! “ De altfel, spaţiul în care se desfăşoară viaţa cuplului accentuează tragismul acestei căderi psihice, încăperea pare ea însăşi un fragment din frontul unor lupte casnice, în care Vica îl acuză de propria nefericire: ,,VICA: Mi-ai otrăvit viaţa! Mi-ai otrăvit-o cu răutatea şi cu plictiseala ta!” ( În camera neîngrijită şi cu mobilă de prost gust, cuplul îşi consumă viaţa anostă, soţul, un tip cu figura decavată fiind absorbit de o invenţie care îl secătuieşte financiar şi mental şi care facilitează intrarea în scenă a altor figuri neobişnuite: profesorul, japonezul, filozoful. În fapt, trenul care va merge fără locomotivă din vârful unei pante, bizară invenţie, este doar un pretext nebunesc pentru o existenţă care doreşte să sfideze instalarea unui ritm anost, care duce treptat către dezamăgire, pierderea sensului. Cei trei camarazi în realizarea experimentului îi întreţin delirul, nebunia, nu de a gândi cu mintea lui, ci de a crede că poate a se sustrage destinului care îl urmăreşte şi care devine o manifestare justiţiară. Revenind după 20 de ani, în episodul halucinant al fostului tovarăş de arme, tizul său nu face decât să accentueze delirul casnic, Vica îşi iese din minţi într-o fericire aproape extaziantă, iar actualul partener de viaţă conştientizează că trebuie sa schimbe această realitate, prin eliminarea, a doua oară, a prietenului său. Japonezul, partener de afaceri, un tip redus mintal, care se poate transforma în orice moment într-un ucigaş cu sânge rece, se oferă să o scoată din scenă pe Vica, alături de fostul logodnic, proaspăt întors de pe front: ,,JAPONEZUL: N-am înţeles o chestie: vreţi să-l lichidez total? Pentru că, în cazul acesta… dublez preţul...”  Se pare că uciderea ar fi singura soluţie. Dacă, iniţial, Vica acceptă căsătoria din naivitatea unei solitudini pe care doreşte să o elimine, respingând ideea că ar fi putut rămâne singură, în final se desprinde de aproapele său, refuză să se mai subordoneze Celuilalt şi îşi asumă un destin individual, care, însă, pare să o coste viaţa. Finalul Vicăi este plauzibil, deoarece a ales să accepte prea uşor compromisul. Vica a călcat în picioare dragostea ca valoare fundamental universală, favorizând desfăşurarea fără limite a unui impostor lamentabil, de care rămâne ataşată douăzeci de ani. Gestul inconştient, semn al unei depline laşităţi, va fi plătit cu nefericirea, depresia şi viaţa. Cu toate acestea, ieşirea din chiţimie ar fi putut da naştere altei poveşti în care destinul pretinsului logodnic să continue, având curiozitatea de a descoperi alt mod de a fi în lume. Este o metaforică desprindere de un mediu care a strivit-o constant şi care a redus-o la tăcere, anihilându-i personalitatea. Războiul este doar catalizatorul unor patimi, face posibilă această intrigă şi deschide un orizont în care, pe fundalul unei incertitudini date de depărtarea impusă, de traumele psihice şi fizice ale celor plecaţi pe front sau de cele sentimentale ale celor rămaşi acasă, se proiectează vieţi decimate, căzute într-o explicabilă, dar deranjantă solitudine.

                       ,

compunere---În căldura lui august

 

compunere---În căldura lui august

          În august e ca-ntr-un spectacolul de gală în care splen­doarea verii se întâlneşte cu primele semne, încă timide, ale toamnei. Mai întâi este lumina lui august, ca o umbră albă,ca o mângâiere. Am privit lumina aceea ca un fluture alb, care s-a făcut tot mai mare, a îmblânzit pământul, l-a făcut să se vadă. Deasupra lui, aproape, un abur albastru, neînceput, a dezmierdat câmpia.

 Drumul pe care sunt arată ca un balaur însetat, zvârcolindu-se în mijlocul arșitei. ...se înalță către cerul cel mare, pe vârfurile dealurilor, pentru ca apoi să se prăbușească în adâncurile văilor, să se încolăcească prin pârjolite tuneluri vegetale. În dreapta, departe, sunt creste de piatră  alburie, în care se agață nori subțiri. Undeva, prin perdeaua văluroasă a aerului clocotit, văd două puncte negre, ca două mogâldețe, mișcându-se vag, sub cerul topit. Acolo e singurul loc unde îmi sprijin privirea. În rest, numai câmp galben, petice mari de pământ zbârcit și un zăduf venit parcă din adâncul pământului.. Aici, la marginea câmpiei , în zilele toride de vară, totul e amorțit și pustiu. De-atâta amarnică arșiță, nici păsările, ori poate nici îngerii, nu mai au vlagă. Pășesc împiedicat printre paiele pârjolite de soare, ca prin nisipul deșertului și simt cerul topit cum se scurge ușor peste creștetul meu. Departe, în mijlocul câmpului, îmi apar niște puncte ca doua mogâldețe ce se mișcă,se apropie,se depărtează,iau forme de abur, se înalță în aer. Cerul se limpezește atât de mult, că aș fi putut să mă oglindesc în el.Și merg....  drumul meu  ajunge într-o pădurice  de aluni, o pată de umbră binefăcătoare, pentru ca apoi sa se înfunde într-o poiană uriașă, cu iarba înaltă, flori mărunte și roiuri de fluturi și de albine, care zgârie ușor liniștea locului. Mă întorc nedumerit și,zâmbind,mă întreb:unde e arșița ?s-au coborât cele două mogâldețe ciudate?Ajuns în poiană, trebuie să-mi croiesc  singur cărare prin ierburile năvalnice. Uit de arșiță și iată-mă într-un rai de soare și umbră deasă și tămâiată de miresme dulci-amărui. Un fluture mare, în culori de negru și roșu, catifelat, îmi  dă târcoale. Am întins mâna spre el și i-am zis că, dacă este într-adevăr un sol trimis, să-mi dea un semn. Spre marea mea surprindere, a urcat pe degetul arătător pe care i-l întinsesem. M-am așezat așa cu el pe iarbă.Lumina ne învăluia,iar eu mă simt într-un tărâm care se leagănă între basm şi vis.... 

 Luna august năvălește asemenea unui potop de ploaie în deșert ... 

                     este ca o revărsare de frenetice transformări așteptate, dar mă ia mereu prin surprindere....

                    Purtându-și coroana aurită,pârguind câmpurile cu promisiuni strălucitoare de belșug,August îmi dăruiește căldura și ceața apusurilor purpurii...

                   Vara lui August este o mare de flori și fructe,o mare de soare și căldură...

(Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August)

poezia : ,,Gândind la tine” de Mihai EMINES

 

        

,,Gândind la tine fruntea-acum mă doare
Nu știu ce rost mai are-a mea viață
Când n-am avut o clipă de dulceață:
Amar etern și visuri pieritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheață!
Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare
Frumosul trup, ­ femeie zâmbitoare! ­
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brață?

Tu, blond noroc al unui vis deșert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să știi că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ți tot spuie
Și sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimăruie.”

 

  Poezia este o confesiune lirică profundă și o capodoperă a romantismului, în care tema iubirii se împletește cu suferința existențială. Textul explorează zbuciumul interior, regretul și dorul dureros pentru o femeie idealizată, evidențiat prin antiteza dintre speranță și deznădejde. [
  Titlul fixează ideea obsesivă a eului liric: contemplarea ființei iubite. Tema principală o constituie dragostea neîmplinită și imposibilitatea atingerii absolutului. Textul este dominat de motive eminesciene clasice precum visul pieritor, amara eternitate și suferința, care accentuează neputința eului liric de a găsi împlinirea. Poezia aparține genului liric, fiind scrisă la persoana I, ceea ce indică un puternic caracter subiectiv și confesiv. Textul exprimă trăiri directe, nefiltrate, în care eul liric își exteriorizează zbuciumul sufletesc. Poetul resimte o profundă stare de tristețe, iubirea devenind o sursă de chin, dar și singurul ideal care dă sens vieții.

  Poezia este structurată pe parcursul a 14 versuri, organizate sub forma unui sonet:două catrene și două terține, respectând tiparul clasic al prozodiei eminesciene.

  Prima parte(catrenele) exprimă starea de suferință a eului liric, marcată de incertitudine și durere:,,Amar etern și visuri peritoare!",exclamație melancolică. Este surprins momentul de maximă tristețe în care gândul la ființa iubită îi provoacă o durere fizică și sufletească, iar viața îi pare lipsită de sens fără o „clipă de dulceață.” Lipsa unei „clipe de dulceață” reduce viața pământească la o alternanță între un „amar etern” și „visuri pieritoare.”Întrebarea retorică accentuează sentimentul de însingurare, zbuciumul interior al poetului, care se confruntă cu tragismul trecerii timpului și cu imposibilitatea de a mai auzi sau atinge ființa iubită. Eul liric simte nostalgia profundă și speranța sfâșietoare a unei revederi dincolo de realitatea fizică, marcată de „visuri pieritoare.”

Se conturează portretul femeii zâmbitoare cu,,frumosul trup”,care apare ca o salvare dintr-un univers interior rece.

  A doua parte (terținele) debutează cu o doză de ironie amară și reproș:,,Tu, blond noroc ...tu, visul blond unui noroc ce nu e, De-i mai veni, să știi că nu te iert." Iubirea se transformă în dorință pătimașă, marcată de un amestec de tandrețe și asprime izvorâte din intensitatea sentimentului.

Finalul poeziei exprimă o iubire intensă și contradictorie, marcată de suferință și dor. Poetul își exprimă dorința de a-și pedepsi iubita prin sărutări și dezmierdări unice, alternând între pasiune și reproș.

  Textul aparține genului liric, eul poetic transmițând în mod direct sentimentele prin intermediul mărcilor lexico-gramaticale de persoana I,verbe și pronume: ,,mă doare,a mea,ochiul-mi."

  Figurile de stil susțin zbuciumul interior,intensitatea sentimentelor și tristețea profundă.

 Epitetele arată fragilitatea iluziilor poetului : „dulce uitare;amar etern;visuri pieritoare” evidențiază caracterul dureros și efemer al existenței, subliniază dualitatea sentimentelor: fascinația iubirii împletită cu tragismul suferințe. Metaforele:,,Amar etern,visuri peritoare,blond noroc al unui vis deșert" subliniază caracterul efemer și iluzoriu al fericirii; „visuri pieritoare” – arată fragilitatea iluziilor poetului. Antiteza: „Amar etern” vs. „clipă de dulceaţă” – contrastează amărăciunea prezentului cu scurta fericire trecută.

Inversiunile și interogațiile retorice:,,De ce în noapte glasul tău îngheață?"amplifică misterul și dramatismul trăirii;interogație retorică: „Nu știu ce rost mai are-a mea viață” / „De ce în noapte glasul tău îngheață!” exprimă tragismul, neputința și incertitudinea. Repetiția: „gândind la tine” (prezentă chiar în titlu) subliniază obsesia și devotamentul total față de ființa iubită.

   Fiind structurată în două catrene și două terține cu versuri lungi cu o măsură de 11–12 silabe, ritm trohaic și o rimă îmbrățișată, poezia se conturează în jurul suferinței și a deziluziei profunde. Iubirea este văzută nu ca o salvare, ci ca o sursă de durere și neîmplinire, ducând la o criză existențială în care poetul nu își mai găsește sensul vieții.

  Poezia„Gândind la tine” este o creație reprezentativă pentru universul liric al lui Mihai Eminescu, un amestec inconfundabil de melancolie, pasiune mistuitoare și muzicalitate. Poezia se conturează în jurul suferinței și a deziluziei profunde. Iubirea este văzută nu ca o salvare, ci ca o sursă de durere și neîmplinire, ducând la o criză existențială în care poetul nu își mai găsește sensul vieții.

 

poezia ,, Înger de pază”de Mihai Eminescu

 

,,Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,

 Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,

 Încins cu o haină de umbre și raze,

C-asupră-mi c-un zâmbet aripile-a-ntins;

Dar cum te văzui într-o palidă haină,

Copilă cuprinsă de dor și de taină,

Fugi acel înger de ochiu-ți învins.

Ești demon, copilă, că numai c-o zare

Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare

Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare,

El, veghea mea sfântă, amicul fidel?

Ori poate!... O,-nchide lungi genele tale,

Să pot recunoaște trăsurile-ți pale,

Căci tu - tu ești el.”

                                                                (Mihai Eminescu, Înger de pază)

  Poezia „Înger de pază” de Mihai Eminescu este o confesiune lirică romantică în care tema iubirii se îmbină cu meditația și visul. Autorul idealizează ființa iubită, ridicând-o la rangul de divinitate protectoare. Îngerul veghează asupra poetului, aducând alinare sufletului său tulburat printr-o atmosferă de taină și lumină.

Iubirea absolută și spiritualizată este tema centrală.

 Motivele literare precum somnul, visul, umbra și raza creează o atmosferă feerică, creând o lume ideală, specifică universului eminescian. Poezia transmite o profundă stare de melancolie, dar și de transă mistică. Femeia iubitului devine ocrotitoarea sa spirituală, unică capabilă să aducă liniștea în universul interior al eului liric.

Titlul poeziei „Înger de pază”constituie o metaforă pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „Vedeam ca-n vis pe-al meu înger de pază încins cu o haină de umbre şi raze. ” Percepută iniţial ca o făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea sfânta” – „căci tu – tu eşti el”.

  Prima strofă a poeziei „Înger de pază” debutează cu evidenţierea mitului oniric, manifestarea unei stări de extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi îngerul său de pază: „Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o haină de umbre şi raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a cărei imagine este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic: „te văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ cu determinant dublu: ,,copilă cuprinsă de dor şi de taină". Sugerarea păcatului este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini de patimi: „Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”.

 Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele verbale şi pronominale la persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de adresarea directă la persoana a II-a singular:,,te văzui" şi vocativul: ,,copilă". Verbele la imperfect :„veghea”, „vedeam” semnifică o acţiune începută şi neterminată, ce pare continuă şi fără finalizare.

  În cea de-a doua strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin metafora: „Eşti demon, copilă", prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare...făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare.”

  Eminescu folosește imagini vizuale și auditive diafane. Portretul îngerului este conturat prin antiteze și metafore sugestive:„haină de umbre și raze”, „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”; subliniind puritatea și misterul absolut al femeii iubite.

  Identific trăsături romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire romantică) şi utilizarea unei game variate de figuri de stil :comparaţie :„vedeam ca-n vis”, metafore :„haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”, epitete :„palidă haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”, precum şi crearea expresivităţii prin verbele la conjunctiv :„să pot recunoaşte”, ce exprimă o dorinţă a eului poetic, înscriu poezia în romantism.

  Elementele ce compun prozodia sunt măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima versurilor este încrucişată pentru versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru versuri.

Ideea unui "inger de paza" nu vine din vreun text apocrif popular, ori din viziuni mistice mai mult sau mai putin eretice, ci chiar din textul evanghelic. La Matei:,,Căutați să nu defăimați pre vreunul dintr-acești mai mici; că zic vouă; ca îngerii lor în ceruri pururea văd fața Tatălui meu, care este în ceruri.”De asemenea, în Luca:,,Așa zic vouă, bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăiește".

compunere--vara că-n Rai

 

În zorii zilei ceţuri groase, alburii mă înconjoară şi nu văd nimic în jur. E răcoare şi umezeală,iar în fața mea Insula pe care o caut mi se arată deo­dată gigantică şi de un ver­de cu scli­piri de smarald, pe mă­sură ce soa­rele urcă pe cer. Pare că cerurile se des­prind de pă­mânt, ceaţa se ridică în nori, şi din apele cenuşii creș­te spina­rea unui animal uriaş. E linişte. O linişte ciudată, venită poate din pacea ape­lor, și care te face să fii respec­tuos cu ceea ce urmează să desco­peri. Este incredibil cum, la fiecare pas, din acest teren nisipos ţâşneşte cea mai bogată şi sălbatică vege­taţie! Înaintăm eu și câțiva prieteni pe insulă ca într-o Țară a Minunilor. Iepuri uriaşi ne taie calea, peste tot sunt păsări rare, de la berze negre şi egrete, la cufundari, lebede şi gâşte sălbatice. Aerul e plin de fluturi şi libelule, de gâze care mai de care mai colorate. Pacea şi armo­nia domnesc peste pădurile de sălcii albe şi roşii, pe sub care vieţuitoarele par a trăi doar pentru bu­cu­ria acestei tihne. Te cuprinde o senzaţie minunată, pentru că nimic rău nu ţi se poate întâmpla aici, şi clipele sunt atât de pline de fericire şi dulceaţă, încât ele însele îți sunt de ajuns. Şi ca şi cum asta nu ar fi fost destul, într-un mic crâng, pe sub florile salcâmilor înfloriţi, ni se mai arată un miracol: o mică herghelie de cai sălbatici! Liberi, pu­­ter­nici, cu pielea strălucind în soarele amiezii. Ne privesc liniştiţi, ca pe o curiozitate. Ani­male superbe, rod al libertății totale. Miroase a cimbrișor, care își amestecă albastrul-violet cu verdele dealurilor, în vreme ce soarele ridică în văzduh rouă cu miros de flori, iar fluturii și păsările se rotesc în extaz.Ajung lângă un stejar imens înconjurat de un crâng. Un rai în care soarele e răsturnat în iarbă. Mă pot culca lângă el, îl iau în brațe și adorm cu el în plină zi și simt că aici e Raiul meu.

compunere--O zi călduroasă....

 

compunere--O zi călduroasă....

Dimineață de vară…Toate stelele pier încet și,poate, ici-colo vreo steluță curioasa mai înfruntă, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundă răsăritul depărtat. Nicio adiere nu mișcă aerul. Roua are înfătișarea unor mărgăritare ce nu așteptau decât o rază de soare, spre a se schimba în strălucitoare diamante. Umezeala și răcoarea dimineții dădeau întregii naturi o nespusă frăgezime. Totul începea a se trezi sub primele raze prea calde ale zilei, iar eu încercam să ascult liniștea, tăcerea solemnă,de parcă întreaga grădină de sub geamul camerei mele părea că se află în așteptare.La răsărit se ivea geana de aur- roșiatic a soarelui,care într-o clipă șterge umbra de pe fruntea dealurilor din depărtare.Mă bucur de frăgezimea verdelui ierbii,de parfumul trandafirilor,al crinilor și de rotirea florilor de soare după astrul zilei.Vine în curând căldura miezului de iulie apăsătoare, covârâșitoare și ar fi fost cu neputință de înfruntat,dacă umbra pădurilor din apropiere n-ar fi astâmpărat-o puțin. Soarele,alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste albastrul limpede al cerului adânc care se pătează de câte un punct negru,dar trecător:Este un sticlete colorat ca-n povestea de demult,își caută o clipă de răcoare în ramurile unui nuc bătrân.Lângă mine, florile își pleacă petalele sub picăturile de zăpușeală ale zilei și,ca și cum s-ar teme de sărutarea lor; în acest joc nebunatic, valuri adânci și strălucitoare de culori și de lumină se reflectă dincolo de grădină, spre câmpul întins;acolo florile câmpului mă priveau ca atâția ochi roșii,albaștri, iar fluturii mici ca niște fulgi de azur se ridicau în stoluri zburătoare amețiți de miresme și lumină și căldură.E prea cald și mă așez resemnat sub mărul cu poame aurii de la marginea grădinii.Adorm și visez lupta a două mingi de foc și,înspăimântat mă trezesc. Vine amiaza cu un aer înflăcărat,soarele devine alb și plouă cu foc peste verdele grădinii.Privirea mi se oprește pe o frunză de mesteacăn tremurătoare, dornică, parcă, de a se ascunde de aerul prea cald, apoi privesc firele de iarbă,frunzele ce se strâng de frica arșiței.Tăcerea și misterul mă înconjură din toate părțile.Mă întreb dacă așa e la Tropice.Încet,încet  soarele se coboară sub orizont și o adiere trimisă din adâncuri înviorează ușor flori,frunze,viețuitoare.Se aud triluri rătăcite care se unesc apoi într-un concert măreț și încântat, urmăresc umbrele unei nopți calde ce se ridică fumegând de prin marginile orizontului cuprins cu privirea. Treptat se stinge orice mișcare,iar eu rămân tot în grădină alături de un greier ce-mi povestește pe note subțiri bucuria verii.

poezia,,Vals vechi”de Ion Vinea

 

,,Mă tem de privirea din urmă,

de vorbele de bun rămas,

de semnul vremelnic din poartă,

de zvonul pierdutului pas.

 

Mă tem de pustiu ,de tăcere,

de numele fără răspuns

din mijlocul nopțior rele.

Mă tem de regretul ascuns.

 

De somul și amăgirea

re-ntoarcerii pale din vis

mă tem,-de-ntreaga poveste

vorbind de-un pierdut paradis.”

 

Poezia „Vals vechi” de Ion Vinea, reprezentativă pentru estetica modernistă, evocă o atmosferă elegiacă prin muzicalitate și tema trecerii timpului, a contrastului dintre efemer și etern.

Eul liric își exprimă printr-o enumerare teama, spaima de privi înapoia timpului,de a auzi ,,vorbele de bun rămas”,de adio ce exprimă emoțiile profunde legate de despărțire. Fluturarea mâinii pentru rămas-bun este gestul pentru a semnala o despărțire trecătoare însoțită de melancolia, regretul și dorul stârnite de amintirea i ființei dragi care a plecat, precum și nesiguranța sau trecerea ireversibilă a timpului.Este reluată teama trăită într-un,,pustiu...tăcere” în singurătate, tristețe, sentimentul unui gol interior trăit în întunericul urât.Temerea pentru „regretul ascuns” se referă la o durere emoțională, regret,remușcare pe care a  ținut-o secretă și nu a exprimat-o în fața ființei iubite. Expresia „re-ntoarcerii pale din vis” este metafora falsității în care și-a trăit iubire ca un somn ireal,ca o poveste,ca-ntr-,,un paradis pierdut”,un timp al fericirii și purităii absolute.

Repetițiile,enumerările exprimă sentimentele profunde de teamă, creează o cadență aparte, imagini artistice mai vii prin sugerarea timpului trecut.Epitetele: ,,pierdutului ,rele, ascuns” exprimă regretul, misterul, incertitudinea, lumea interioară a eului liric.Verbul repetat,,mă tem”arată  nesiguranța, îngrijorarea pentru semnele unei despărțiri de ființa iubită.

  Titlul„vals vechi”îl trimite pe eul liric cu gândul la o lume apusă, transpusă în imagini crepusculare,iar ritmul valsului îl trimite într-un spațiu al visului și al halucinației care estompează granițele dintre realitate și amintirile fantastice. Muzica veche și melancolică reflectă o sensibilitate profundă, o privire aruncată spre lucrurile care au fost și s-au pierdut în timp.

 

 

SUBIECTUL de REZERVĂ--Evaluare Națională 22 iunie 2026

 

Textul 1

,, Lumea era înghesuită în antreul de jos. Acolo, doamna Deleanu, cucoana Catinca, Mircea și servitorii, adunați în fața ușii, o întâmpinaseră pe Olguța. Intrase, cu ochi negri și pas sprinten, bucuria casei în brațele doamnei Deleanu, apoi în brațele cucoanei Catinca, rumenindu-și mai aprins obrajii după fiecare îmbrățișare. Sosiră cuferele. Olguța-l reclamă pe cel mai mare. Veni și cufărul în antreu. Izbucniră cadourile. [...]

Olguța apăru așa cum o știau toți: cu plete negre căzând mereu în ochi, scuturate mereu pe spate, în bluză subțire, aproape băiat prin mișcări și atât de copilărește fată prin obrajii rotunzi [...].

 Doamna Deleanu era copleșită și primejdios mișcată. Nu cantitatea cadourilor o tulbura, ci meticuloasa memorie a Olguței pentru toate slăbiciunile și preferințele ei. Nimic nu lipsea. Dicționarul dorințelor doamnei Deleanu era complet la fiecare literă. Niciodată nu-și închipuise că Olguța poate fi atentă. [...]

Dar memoria acestui cufăr depășea cu mult aprecierea doamnei Deleanu. Din cufărul adânc, cu gesturi iuți, apărea portretul dorințelor fiecăruia. Măgulirea înduioșată a doamnei Deleanu devenea, pe rând, a tuturora. Fiecare recunoștea într-un pachet întins de Olguța o veche exclamație, o uitată dorință. Fiecare dar era o amintire. [...]

Între altele, cucoana Catinca căpătase o trusă de piele cu ace englezești. Odinioară văzuse așa ceva în Italia, la o englezoaică pe care-o invidiase numai din cauza acelor. De unde reținuse Olguța acest detaliu? Îi adusese exact ceea ce dorise în tinerețe. [...]

Dar surpriza domnului Deleanu? Venise cu ea alături, fără să știe. Un geamantan lat și plat, ceva mai mare decât cele obișnuite, deschizându-se nu în lat, ci în lung, ca o gură de crocodil, având un compartiment pentru haine, loc special pentru pălării, iar celălalt compartiment fiind un adevărat labirint de cutiuțe, sertare, pungi. Și toate erau pline. [...]

Cadourile Olguței aduceau tuturora bucurie, dar fiecăruia o altfel de bucurie. Nu oricine poate da altora accentul exact al bucuriei proprii. Cadourile sunt întotdeauna o surpriză agreabilă. Dar deseori dau naștere la constrângeri penibile. Dacă am presupune că primăvara, într-un an, lipsită de instinctul sigur al naturii, s-ar încurca și, aducând verdeață tuturor copacilor, n-ar respecta individualitatea lor, dând, de pildă, plopului frunză de stejar, piersicului, muguri de castan, liliacului, cârcei de viță, viilor, vreji de bostan, și nucilor, pătlăgele roșii – bucuria primăverii ar exista din pricina năvalei de verdeață, dar pe fiecare fizionomie vegetală ar râde constrâns bucuria răpită alteia. [...] Acele daruri numai care dovedesc că aducătorul lor te cunoaște, și-a amintit de tine, te-a reconstituit, și-a frământat mintea, culegându-ți, în amintire, exclamațiile, poftele exprimate sau înăbușite – dau bucurie. Ele-ți arată că ai existat în sufletul celui care ți le aduce, și darul, astfel, își pierde semnificația indiferentă de lucru cumpărat, căpătând-o pe aceea de răsfrângere a dorinței tale în afecțiunea altuia. Darurile Olguței, exacte ca ale primăverii, arătau că, în timpul celor trei ani de viață pariziană, nu numai că nu uitase pe niciunul dintre cei de acasă, dar că trăise în ei, ca primăvara la rădăcina copacilor. Toți o iubeau pe Olguța, dar toți o socoteau distrată și uitucă. Le dovedea contrariul. Abia acum fiecare înțelegea că acel cufăr al darurilor era sufletul Olguței, în care toți existau, în dezordine, dar complet. [...]

 Fundul cufărului era pavat cu cărți destinate lui Dănuț și lui Mircea. Și în alegerea cărților, Olguța dovedea aceeași memorie. [...] Scările se umpluseră de cărți, răspândind mirosul acela de hârtie tipărită, încă netăiată, bun ca mirosul scândurii albe și ca aroma pâinii calde pentru nara pasionatului lector. Cărți proaspete pe care mâna le alintă, le deschide, culegând în treacăt parfumul unui cuvânt din misterul frazei necitite, pe coperta cărora ochii recunosc acele nume de azur, care au cuiburi în inima noastră, ca rândunelele sub streașina caselor. Mircea, Dănuț, Monica și Puiu se așezară pe scări, printre cărți, răsfoindu-le. [...]

— Poftiți, copii, am turnat supa! răsună de sus glasul doamnei Deleanu.

— Unde-i Olguța? se întrebară lectorii. [...]

— Unde-a dispărut?

Îndemnat de o veche și obscură amintire din copilărie, Dănuț smuci capacul cufărului. Copilărește, acolo era Olguța, cu fața inundată de râs.

— Cine mă ia?

O luară pe sus.

 — Oameni mari, ați căzut în mintea copiilor! râdea cucoana Catinca, venind să-i ridice cu forța. Olguța glumise spontan, cu tot sufletul. Dar, ieșind din cufăr și urcând scările casei părintești, înconjurată de voioșia celorlalți, întâmpinată de bucuria părinților, simți că cel din urmă dar ieșit din cufărul darurilor intra numai în casa părintească, dar nu-i mai aparținea.

                                                                                           (Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Textul 2

,, Trebuie să recunoaștem, nu toate cadourile ne plac! [...]

Să nu-mi spuneți că vă place să primiți lucruri nefolositoare, urâte, de proastă calitate, care se strică după a doua întrebuințare sau care – pur și simplu – nu vi se potrivesc! [...] Uneori, am impresia că primesc cadoul altcuiva. Și, uneori, când simt asta, îl dau mai departe. Cine știe prin câte mâini va trece până ajunge, în sfârșit, la cel care chiar are nevoie de el. Sau la cineva care chiar se bucură de el. [...]

Nu-mi amintesc de prea multe cadouri primite în copilărie. O păpușă cât mine de înaltă, cu ochii verzi, părul scurt și ondulat, primită de Crăciun, la 6 ani, devenise universul meu magic: în jurul ei se întâmplau toate jocurile copilăriei, toate lecțiile învățate sau serbările repetate, toate secretele împărtășite. Cel mai frumos și important cadou, de care m-am bucurat ani de zile și de care o să-mi amintesc toată viața.

 Așa cum am această amintire specială despre un cadou primit, am o amintire la fel de specială despre un cadou oferit. Era ziua unui băiețel, fiul unei prietene foarte bune. Împlinea 4 sau 5 ani. [...] Surpriza băiețelului și faptul că eu am ghicit ce-și dorește, precum și bucuria din ochii lui mi le voi aminti, de-asemenea, toată viața. [...]

Eu nu-mi mai sărbătoresc ziua de ani buni. Dar sunt câțiva oameni, apropiați, care insistă să-mi dăruiască ceva. Și mă tot întreabă ce mi-aș dori. De cele mai multe ori le spun: nimic, nimic, nimic! Deși îmi place ideea de a mă răsfăța într-un fel. Anul trecut, la sugestia mea, au pus mână de la mână și mi-au luat un abonament, pe o lună, la o piscină. A fost cea mai frumoasă lună din an. Și, iată, așa, cei dragi mi-au dăruit experiențe, stări, amintiri. Și, tot anul trecut, prietenele mi-au pregătit o petrecere-surpriză. Prima din viața mea. Și a fost minunat. Felul în care s-au organizat ele, în amănunt, să nu mă prind, să mă ducă într-un anumit loc, la o anumită oră. [...]

— Și de ce mergem la Maria? – o întreb pe Livia.

— I-am promis că-i duc un spray pentru câinele ei, nu stăm mult!

— O sun să-i spun că venim?

— Sigur, te rog!

 Iar Maria părea ca trezită din somn. Iar apoi, când urcam scările, observ că sprayul cu pricina era pentru pisici, iar Maria are câine. Îi atrag atenția Liviei. Spune: Nu, e în regulă! E și pentru câini, și pentru pisici. Mă mir, nu înțeleg prea multe… iar când se deschide ușa, erau toate acolo, cu „Surpriiiise!”, un tort, ceva de băut, mici cadouri. Și nici nu a mai contat ce!”

                     (Liliana Nicolae, Sertarul cadourilor ratate sau atunci când ai impresia că ai primit cadoul altcuiva, www.dilemaveche.ro)

A.

1. Completează spațiile punctate cu informațiile din textul 1. 2 puncte

În antreu, așteptând să o întâmpine pe ............................................., se află doamna Deleanu, cucoana .................................., Mircea și servitorii

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. 2 puncte

Darul pentru domnul Deleanu constă

a. în cărți alese cu mare grijă.

b. într-o trusă de piele cu ace.

c. într-un dicționar al viselor.

 d. într-un geamantan neobișnuit.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte

Autoarea a primit cadou o păpușă când avea

a. patru ani.

 b. cinci ani.

 c. șase ani.

d. nouă ani.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte

La cea mai recentă aniversare, autoarea a primit

a. un câine cu ochi verzi.

 b. un abonament la piscină.

 c. un animal de companie.

d. un spray pentru pisică.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte

                   Textul 1

                        Enunțul                                             Adevărat               Fals

Olguța a locuit trei ani în Franța.

Fiecare primește în dar ceea ce și-a dorit.

Olguța se ascunde sub pat.

Textul 2

                       Enunțul                                             Adevărat                 Fals

Autoarea i-a oferit unui băiețel cadoul pe care acesta și l-a dorit.

 Maria are o pisică de rasă.

Autoarea vrea să își sărbătorească ziua în fiecare an

6. Transcrie din fragmentul următor două figuri de stil, precizând felul acestora:

„Scările se umpluseră de cărți, răspândind mirosul acela de hârtie tipărită, încă netăiată, bun ca mirosul scândurii albe și ca aroma pâinii calde pentru nara pasionatului lector. Cărți proaspete pe care mâna le alintă, le deschide, culegând în treacăt parfumul unui cuvânt din misterul frazei necitite, pe coperta cărora ochii recunosc acele nume de azur, care au cuiburi în inima noastră, ca rândunelele sub streașina caselor”.                                                                                                       6 puncte

  „cuiburi în inima noastră” – metaforă;

„mirosul acela de hârtie tipărită, încă netăiată, bun ca mirosul scândurii albe” – comparație

 

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.                                                                    6 puncte

          Un element comun celor două texte este cadoul.

  În textul1,Olguța aduce,, din cufărul adânc, cu gesturi iuți, apărea portretul dorințelor fiecăruia.”Cei prezenți primesc cadourile dorite:doamna Catinca,, o trusă de piele cu ace englezești”,domnul Deleanu,, un geamantan lat și plat”, cărți destinate lui Dănuț și lui Mircea,ea însăși era darul casei părintești.Generoasă și iubitoare,Olguța,după,, trei ani de viață pariziană”arătase că,, nu uitase pe niciunul dintre cei de acasă.”În textul 2,autoarea recunoaște că, nu toate cadourile ne plac„și-și amintește de păpușa primită în copilărie,, cel mai frumos și important cadou, de care m-am bucurat ani de zile și de care o să-mi amintesc toată viața”,de cadoul,, o lună, la o piscină”și mai ales de ,,petrecere-surpriză”a prietenelor pentru ziua ei. Generozitatea înseamnă fericirea când oamenii simt că darul lor a avut sau va avea un impact pozitiv asupra celui care îl primeşte. Să nu uităm proverbul „Dar din dar se face!”

8. Crezi că este bine să oferim altcuiva darurile nepotrivite pe care le-am primit? Justifică, în 50-100 de cuvinte, răspunsul la întrebarea dată, valorificând textul 2.                                 6 puncte

   Sunt persoane care, în anumite situaţii, se simţ obligate sau doresc  sa facă daruri celor din jur în anumite ocazii.Cred că trebuie să dăruim cȃnd simţim că avem ceva de dat, pentru că ne dorim noi să o facem şi simţim ca acest lucru ne face pe noi mai buni, mai umani, mai autentici. Fie că darul ne aduce nouă bucuria de a o fi făcut, fie că ne dăm seama că ne face plăcere să creăm cuiva bucurie sau să susţinem o persoană în nevoie, dar, în orice caz, dacă e să o facem ar fi să fie fără vreun fel de aşteptare a reciprocității.Se spune că,,darul este al celui care dă”, în sensul că singura sursă de mulţumire ar trebui să fie bucuria de a fi oferit, de a fi văzut o urmă de zȃmbet pe faţa celui care a primit. Iar cel care primeşte un dar nu ar trebui să aibă altă obligaţie decȃt de a mulţumi şi eventual a spune cȃt de mult îi place ceea ce a primit. Cred că putem învăţa de la oameni o lecţii de umanitate şi generozitate şi că putem spune apoi lumii cum anumite gesturi ne-a influențat viaţa … pentru că aceștia şi-au dorit să facă un gesst, fără vreo obligaţie, dar au transmis un principiu moral fundamental, care nu poate fi uitat niciodată!Astfel autoarea din textul 2 a primit din partea prietenelor un cadou-surpriză care va rămâne de neuitat,, a fost minunat. Felul în care s-au organizat ele, în amănunt, să nu mă prind, să mă ducă într-un anumit loc, la o anumită oră.”

 Cu toții suntem diferiți și fiecare reacționează altfel atunci când primește un cadou. Dacă reacția nu este pe măsura așteptărilor, politicos este să nu spui nimic. Poate e vorba de o persoană care nu se exteriorizează, poate că nu îi place să fie în centrul atenției atunci când primește un cadou, sau poate pur și simplu nu i-a plăcut darul pe care i l-ai oferit. Așadar, nu e doar politicos, e și înțelept să nu spui nimic dacă observi că reacția nu a fost pe măsura așteptărilor. Cel puțin știi că ți-ai dat silința și ai oferit totuși un dar, chiar dacă nu a fost neapărat apreciat.Iar dacă primim un cadou nepotrivit ar trebui să gândim ce rost îi găsim,poate peste un timp va fi folositor.....

9. Asociază fragmentul din textul 2, scris de Liliana Nicolae, cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună (morală sau culturală), prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.                                         6 puncte

     Generozitatea poate fi o valoare morală comună pentru două texte ce pot fi asociate.

 O asociere cu textul 2 poate fi un fragment din cartea,,Inocenții”de Ioana Pârvulescu.

,,  Și-ntr-o zi, Dina, care se gândea la toate ca un om mare, a hotărât că trebuie să îi facem și noi un cadou, de ziua lui. Aveam cu toții bani puși deoparte și ne-am gândit să-i luăm un ceas „antiacvatic”. Nu mă întreba la ce i-ar fi folosit, poate doar să facă baie în cadă, cu el, dar nouă ne plăcea cum sună: un antiacvatic pentru un anticar.

- Când e ziua dumneavoastră de naștere, l-a întrebat politicos verișoara mea pe anticar (...)

 - Ziua mea n-o mai sărbătoresc de mult, fiindcă de ziua mea mi s-a întâmplat cândva o mare nenorocire. Dacă vreți totuși s-o aflați, căutați aici în anticariat. E la vedere pe o carte. E legată cumva de o femeie. Dacă descoperiți cartea, veți afla când e ziua mea de naștere și o s-o sărbătorim împreună, la anul, fiindcă anul ăsta a trecut deja.” 

  Hotărârea de a-i face bătrânului anticar un cadou de aniversare este acceptată de toți prietenii,iar aesta cu energie și inteligență le dezvăluie misterul zilei sale de naștere,cerându-le să afle data prin a descoperi cartea cu numele unei femei.În textul 2,autoarea își amintește de cadourile primite în copilărie,,o păpușă cât mine de înaltă”,mai târziu a primit răsfățul unei luni la piscină și mai ales surpriza în care a fost atrasă de prietene.Și toate aceste cu mărturisirea, nu-mi mai sărbătoresc ziua de ani buni.”

B.

 1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte

Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „altcuiva”, „cârcei”.

 b. „cunoaște”, „răsfoind”.

 c. „înțelegea”, „special”.

d. „primejdios”, „liliacului”.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte

Cuvintele subliniate în fragmentul

„Dar ieșind din cufăr și urcând scările casei părintești (1), înconjurată de voioșia celorlalți (2), întâmpinată de bucuria părinților, simți că cel din urmă dar ieșit din cufărul darurilor intra numai în casa părintească”

s-au format prin:

a. derivare (1), derivare (2).

 b. derivare (1), compunere (2).

c. compunere (1), derivare (2).

d. compunere (1), conversiune (2).

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte

 Secvența subliniată în fragmentul

„Anul trecut, la sugestia mea, au pus mână de la mână și mi-au luat un abonament pe o lună”

 are sensul de:

a. a amâna o decizie.

b. a proteja pe cineva.

 c. a saluta cu mâna.

d. a strânge bani.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte

 Sunt sinonime cuvintele subliniate în secvențele din seria:

a. „cea mai frumoasă lună din an”; Urmărim eclipsa de lună.

b. „muguri de castan, cârcei de viță”; Fac rar cârcei la picior.

c. „mi-au pregătit o petrecere”; Gazdele mi-au pregătit cina.

d. „nu toate cadourile ne plac”; Darurile Olguței aduc bucurie.

5. Menționează cazul fiecărui cuvânt subliniat în secvența:

„— Poftiți, copii, am turnat supa! răsună de sus glasul doamnei Deleanu”. 6 puncte

              Cuvântul                         Cazul

               „copii”

              „glasul”

              „Deleanu

6. Alcătuiește o propoziție negativă, în care pronumele personal de persoana a II-a, numărul singular să fie în cazul dativ (1) și un enunț interogativ, în care verbul „a ajunge” să aibă valoare copulativă (2).     

 7. Transcrie propozițiile subordonate din secvența următoare, precizând felul acestora:

„Surpriza băiețelului și faptul că eu am ghicit ce-și dorește, precum și bucuria din ochii lui mi le voi aminti, de-asemenea, toată viața”. 

 8. Scrie, pe spațiile punctate, forma corectă a cuvintelor subliniate în următoarele enunțuri, reprezentând biletul unui tânăr.                                                                                            6 puncte

 Andrei, ia numărul meu de telefon, scrie-ți-l / scrieți-l (1) în agendă, ca să putem stabili plecarea în excursia din ultimele / ultimile (2) zile a / ale (3) anului acesta / acestuia (4)! Bineînțeles / Bine înțeles (5) că poți veni / venii (6) cu fratele tău.

Andrei, ia numărul meu de telefon, ..................................... (1) în agendă, ca să putem stabili plecarea în excursia din ........................... (2) zile ........................... (3) anului ...............................(4)! ................................... (5) că poți ................................. (6) cu fratele tău. 

 SUBIECTUL AL II-LEA 20 de puncte

 Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizezi pe Olguța, personajul din textul lui Ionel Teodoreanu.  

Olguța este personaju principal din textul1, se află în centrul acțiunii.Caracterizarea directă făcută de narato o prezintă pe Olguța în momentul când intră în casa părintească și este îmbrățișată de cei prezenți.Este descrisă înfățișarea ei așa cum o știau toți: ,,cu plete negre căzând mereu în ochi, scuturate mereu pe spate, în bluză subțire, aproape băiat prin mișcări și atât de copilărește fată prin obrajii rotunzi.”O uimește pe doamna Deleanu,, meticuloasa memorie a Olguței pentru toate slăbiciunile și preferințele ei”,atenția fetei înseamnă iubire pentru dorințele spuse sau nu ale mamei sale. Totul este perfect în ochii celor de față.Darurile aduse erau o dovadă că ea trăise amintirea celor de acasă cu pasiune:o cutie cu ace pentru cucoana Catinca,un geamantan pentru domnul Deleanu,cărți pentru  Dănuț și Mircea,Monic și Puiu.

 Caracterizarea indirectă a personajului reiese din comportamentul şi relaţia cu familia ce o înconjoară cu bucurie.Gesturile,,iuți”ale Olguței trădează neastâmpărul copilăresc de a dărui plăcere celor care au așteptat-o.Comportamentul Olguței arată că departe de casă,, nu uitase pe niciunul dintre cei de acasă, dar că trăise în ei, ca primăvara la rădăcina copacilor”,îi simțise lângă ea,toți făceau parte din ființa ei. Și astfel toți înțelegeau că,,acel cufăr al darurilor era sufletul Olguței, în care toți existau, în dezordine, dar complet.”Cufărul a fost ca o cămară în care Olguța i-a strâns pe cei ce-i iubea,i-a purtat cu ea departe.În final,Olguța se copilărește și,ca o glumă, se ascunde în cufăr,devenind ea însăși un dar pentru cei dragi,era a lor.         

  Personajul Olguța este un personaj fascinant,exuberant,generos cu cei din familie,ce-și trăiește fiecare clipă a vieții cu bucuria de a fi.

Autorul se remarcă printr-o abordare unică, descrieri bogate, dialoguri autentice și o capacitate de a crea o atmosferă evocatoare. Dialogurile sunt naturale și pline de viață, reflectând autenticitatea relațiilor dintre personaje.

 

rezolvările mele pentru punctele 6,7,8,9 +rezumatul (evaluarea națională 22 iunie 2026

 

6=O trăsătură a textului narativ pe care o identific în fragment este prezența unui narator  obiectiv,vocea textuală prezintă diferite timpuri ale narațiunii,spațiul,,redacția...pădurea,casa”în care sunt aduse diferite vietăți;acțiunile unui personaj,Vladimir sunt redat prin multe verbe la timpul trecut,,locuia,lucra”,creând scene  ce par că se desfășoară sub ochii cititorului. În acest fragment naratorul obiectiv relatează întâmplarea cu ajutorul narațiunii,la persoana a 3a.

7=Un element de conținut comun celor două texte este natura.În textul 1,diferite vietăți ajunse întâmplător într-o redacție își găsesc adăpost și vindecare în intimitatea unui om cu suflet bun,ce-și petrece timpul în natura înconjurătoare,iar gestul lui de a le înapoia naturii,locului firesc al acestora, dovedește grijă pentru lumea necuvântătoarelor.În textul 2,natura se oferă omului pentru a-i alina senzația de sete și, chiar dacă darul primit,nuca de cocos,este neplăcut,trebuie apreciat gestul celui care a oferit,iar fructele,, de cacao galben-portocalii și câteva frunze”adevărate comori pentru oamenii locului devin daruri deosebite.

8=Cred că primirea darurilor este un catalizator pentru conexiunea umană. Ele reprezintă o dovadă concretă a afecțiunii și aprecierii. Un dar primit arată că persoana care l-a oferit a fost atentă la dorințele, nevoile sau preferințele tale. Această atenție creează o legătură emoțională mai profundă și consolidează încrederea.Unele daruri sunt considerate un limbaj al iubirii, cultivă starea de recunoștință. A dărui este mai important decât a primi ! Dăruind,un om se va  apropia atât de ceilalți cât și de el însuși. Oferind și primind daruri simbolice și semnificative,simple sau bogate, putem exprima afecțiune, apreciere și recunoștință. Darurile nu trebuie să fie neapărat obiecte materiale scumpe, ci pot fi și gesturi simple, timp sau atenție pe care le oferim celor dragi. Limbajul darurilor reprezintă o modalitate minunată de a exprima iubirea și afecțiunea față de cei dragi.

 În textul 2,călătorul primește,, nucă-de-cocos de la mama ei de-acasă”cu,, un gust aproape imposibil”,neplăcut,apoi,,două fructe de cacao galben-portocalii și câteva frunze pe care vreau să le presez.”Chiar dacă la început nu înțelege sensul darului,i-a potolit setea, este apoi încântat de ceea ce primește. Darurile primite trebuie prețuite oricât de simple ar fi,pentru că cel ce dăruiește își pune în gestul lui o parte din suflet și, chiar dacă nu rostește cuvinte, obiectele dăruite vorbesc.

9=O asociere poate fi între povestirea,Scatiul și stăpânul său” de Anton Holban.,, Când a venit primăvara și am văzut afară frunzele și păsările așa de vesele, m-am hotărât, cu infinită părere de rău, să-i dau drumul lui Boris. Să se bucure și el ca ceilalți toți, să-și croiască o casă, să-și facă familie. Despărțirea a fost tragică. ” Omul știe că o pasăre se naşte liberă,singura ei dorință este să zboare.Chiar dacă se simțea iubit,Boris tânjea după libertate.

În textul 1....Vladimir care a îngrijit diferite viețuitoare a înțeles că viața lor este în natură și de aceea ,, un stârc cenuşiu... a fost eliberat pe râu, primăvara, iar fotografia lui a ocupat prima pagină a unui ziar făcut într-o duminică.” Viețuitoarele sălbatice trebuie redate mediului lor natural după reabilitare, trebuie să fie capabile să se descurce singure, fără intervenție umană.

                      (se poate asocia și cu,,O vară cu Isidor”de Veronica Niculescu)

REZUMAT:

O broască țestoasă, găsită în fața tipografiei este adusă în redacție,refuză să mănânce verdețuri.Vladimir  a dus broasca acasă și a înțeles din refuzurile ei că este carnivoră.După un timp a intrat în hibernare.Primăvara a fost bine hrănită și eliberată în pădure,pentru că Vladimir locuia aproape de pădure.Nimeni nu știa că acestuia îi plăceau păsările,plimbările prin locuri din pădure de unde admira cerul. În redacție au mai ajuns animale pe care tot el le-a îngrijit și apoi le-a eliberat: un uliu păsărar electrocutat vindecat la un cabinet veterinar,un stârc cenușiu prins în gheață,vindecat devine plimbăreț cu alură de domn pe veranda casei.Fotografia lui a ocupat pagina primă a ziarului.

 

 

 

 Sfaturi...sfaturi...sfaturi....

Gândește-te bine înainte de a începe lucrarea și spune cu hotărâre:eu știu...eu știu...eu știu...am învățat cât și cum am putut!!!!!!!!!!!

Citește cu atenție tot subiectul. Nu intra în panică la punctul,,Prezintă.....,,Asociază textul”......sau ,,Crezi că”.....sau  compunerea........Fă-ți planul cu multă grijă.,scrie pe ciornă doar ce vrei să nu uiți ......

Caută să scrii cât mai curat și mai frumos, pentru că are multă însemnătate Este primul lucru cu care face cunoștință profesorul-corector, înainte de a citi conținutul tezei(se spune așa: până să vezi că omul e cumsecade,îi observi mai întâi îmbrăcămintea, deși se mai spune că ,,nu haina face pe om."...Asta are rost în anumite împrejurări, mai târziu te vei convinge că toate proverbele sunt adevărate.)

Deci... scrie citeț! ține seama de punctuație și de ortografie! Oricât de bine răspunzi, dacă nu scrii  corect, n-ai făcut nicio ispravă.Știu că ai imaginație,dar nu o poți exprima,străduiește-te,poți împrumuta din lecturile din manual:cuvinte,propoziții—le-ai învățat,deci îți aparțin!!!!

                     Știu că ai citit și cărțile unor autori străini,unele au devenit filme de succes,dacă vreun personaj te-a impresionat sau o scenă ți-a rămas în amintire,folosește-o la asociere,iar dacă cel ce corectează nu știe de acea carte,nu-i nimic ,se va informa repede și te va nota favorabil!!!!
Exprimă-ți ideile în propoziții și fraze cât mai limpezi. Lasă la o parte cuvintele pe care,de obicei,nu le folosești,stilul întortocheat ; asta e treaba scriitorilor mari!
Nu te  grăbi !Să nu te impresioneze că cel de alături scrie de zor și că va fi înaintea ta. Lasă-l să scrie! De unde știi că nu scrie prostii?

                                 (subiectele poate nu îți vor plăcea,dar de unde și de la cine altele?????ai văzut și unele simulări și mai bune și mai rele,nu știu cât și cum se gândesc la sufletele voastre tremurânde....imporantantă e impresia!!!!!)

                   Nu uita să ai un ceas la mână...așa vei avea timp să recitești lucrarea.

            Când ieși din sala de examen,să ai gândul că ai făcut tot ce ai putut.
                    și acum, îți doresc succes! (va fi bine....am încredere în tine!!!!!!!!!

îți trimit o ramură de tei parfumată.....se spune că vindecă sufletele......................

test : Constantin Chiriță,, Cireșarii,” vol. I(fragment) + text nonliterar,,inventii-in-istorie-cartografia”

 

Textul 1

,, Sub castanul de lângă cişmea*, un castan uriaş, un castan rege, cum era supranumit, care ar fi putut adăposti, singur, în ramurile lui, o şcoală întreagă, se afla un singur băiat, acel Victor care, după spusele lui Dan, făcuse rost de o hartă. Deşi aplecat deasupra unei foi de bloc de desen, i se putea ghici ușor statura: înaltă, bine legată şi, desigur, foarte suplă. Avea faţa lunguiaţă, ochii negri, adânci, părul închis la culoare. Era asemenea multor tineri de vârsta lui, la înfăţişare. La o cercetare mai atentă poate că i s-ar fi descoperit o notă de maturitate în trăsături, în gesturi, în atitudine. Dar nu asta îl deosebea pe Victor de ceilalţi. Tânărul aplecat asupra foii de bloc era un elev cu totul excepţional şi, în primul rând, un matematician care uimea prin logica şi puterea sa de demonstraţie. E de prisos să spunem că era cunoscut în întreaga şcoală. În ciuda precocităţii* sale, Victor era încă foarte copilăros, pasionat de visuri, expediţii şi aventuri.

  Preocupat de cercetarea hărţii, tânărul nu observă o siluetă ascunsă după trunchiul castanului şi nici nu auzi, câteva secunde mai târziu, foşnetul slab al frunzelor care parcă sorbiseră între ele silueta elastică şi tăcută ca o fantomă. Numai câteva clipe să fi întârziat, şi intrusul*, cocoţat acum în castan, ar fi fost descoperit de privirile bănuitoare ale lui Ursu, ale Luciei şi Mariei, care se apropiau, leneşi, de copac. Dar cum nimeni nu observase nimic, discuţia părea că începe sub semnul celei mai depline siguranţe.

― Zău, Victor, chiar ai făcut rost de hartă? întrebă Maria. Ar fi fantastic..

. ― După cum vedeţi, răspunse Victor, descoperindu-le celor trei foaia mare de bloc.

Privirile se repeziră lacome asupra hărţii. Numai Victor, calm, întrebă ca pentru el:

― Ionel şi Dan de ce nu sunt aici?

 Tocmai în acea clipă îşi făcu apariţia, gâfâind, Dan.

 ― Nu vrea să vină... L-am rugat, l-am ameninţat, am făcut-o pe clovnul... Nu vrea! Spune că trebuie să repete la geologie... Ia să văd şi eu harta! Victor se uită la ceas. Până la semnalul clopoţelului mai rămăseseră vreo şapte minute.

― Ce facem? întrebă el. Maria, nu vrei să încerci tu să-l aduci pe Ionel?

Se vedea că invitaţia lui Victor nu-i făcea nicio plăcere Mariei, dar, cum nu prea avea obiceiul să-şi contrazică prietenul, o acceptă, fără să uite însă să strâmbe de câteva ori din nas. Dacă ar fi trimis-o altcineva, s-ar fi iscat o ceartă pentru care n-ar fi ajuns o recreație* întreagă. Dar fiindcă o invitase Victor... Îşi învinse repede senzaţia de neplăcere şi porni chiar în goană spre clădirea şcolii.

Ceilalţi îşi găsiră iarăşi de lucru cu harta. O ţineau pe genunchi şi o cercetau atent.

 ― Dungile astea albastre ce sunt? întrebă Dan

 ― Tocmai tu să nu ştii, tu, marele campion la rebus!? se miră Lucia. Ce-ar putea să fie?

― Formidabil! descoperi Dan într-o clipă de genialitate. Râuri subterane! Mamă dragă, peste tot numai râuri... dar deodată se simţi cuprins de nelinişte: Mamă dragă, dar cum le trecem?

― Asta e, răspunse Victor. Asta-i problema numărul unu! Cum trecem râurile? Despre adâncimea lor harta nu spune nimic, nu suflă niciun cuvânt; să zicem că ar fi de ordinul centimetrilor... Dar uitaţi-vă la lacuri. S-ar putea ca lacurile să fie foarte adânci şi tare îmi vine să cred asta. Aici va fi cel mai greu. În orice caz, nu ne vom lăsa opriţi de lacuri. Dar cum ne vom descurca?

 Lucia lovi de câteva ori, încet, cu pumnul în spătarul băncii:

 ― Două minute de gândire pentru găsirea celei mai bune soluţii, fiindcă sunt mai multe... Gata! Începem!”

                                                                (Constantin Chiriță, Cireșarii, vol. I)

*Argus – personaj din mitologia greacă, înzestrat cu o mulțime de ochi, răspândiți pe tot corpu

Textul 2

,, Încă din antichitate, babilonienii şi egiptenii au alcătuit hărţi sumare, în scopul delimitării proprietăţilor. Apoi au fost întocmite hărţi ale unor teritorii vaste, pentru facilitarea călătoriilor, după care au apărut hărţile special concepute pentru navigaţie. În 1930, în apropiere de Kirkouk, a fost descoperită cea mai veche reprezentare cartografică cunoscută în prezent. Este o tăbliţă ce reprezintă o regiune, cu munţi, cursuri de apă, sate etc., totul însoţit de explicaţii (inclusiv indicarea punctelor cardinale est şi vest). Această hartă gravată datează cel puţin de la sfârşitul mileniului al III-lea î.Hr.

Dar poate că numele de cea mai veche hartă din lume ar trebui dat papirusului policrom păstrat la Torino, care provine din Egipt şi care datează din anul 1200 î.Hr. Sunt reprezentate cursul Nilului, un drum care traversează toată regiunea şi detalii: ape, desenate cu albastru, mine, cu roşu, drumuri, cu negru. Harta cuprinde şi o legendă. Se pare că acest papirus a folosit conducătorului unui transport de blocuri mari de piatră.

În Grecia, nevoia de hărţi s-a făcut simţită mai ales după cuceririle lui Alexandru cel Mare. Primul document cartografic al epocii este atribuit lui Anaximandru. Lumea cunoscută este înscrisă într-un cerc, în care Europa se află în partea de sus, iar Asia în partea de jos, fiind despărţite de Marea Mediterană.

Începând cu sfârşitul secolului al IV-lea, se pun bazele ştiinţifice ale cartografiei. Eratostene furnizează o măsură apropiată razei terestre şi alcătuieşte un mapamond pe care pământurile cunoscute formează trei continente: Europa, Lybia (adică Africa) şi Asia. Continentele sunt înconjurate de Marea Exterioară (Atlanticul). Pe această hartă apare, pentru prima dată, un sistem, încă embrionar, de paralele şi meridiane.

În secolul al II-lea î.Hr., Hiparh a formulat regulile de reprezentare în plan a suprafeţei curbe a Pământului. Nu s-au păstrat decât puţine documente romane: un fragment dintr-un plan al Romei, alcătuit în timpul lui Septimus Severus (secolul al II-lea) şi „Tabula peutingeriana”, care este o hartă a drumurilor imperiului şi datează din secolul al III-lea.

Cel mai mare cartograf al antichităţii este, fără îndoială, astronomul şi filozoful grec Ptolemeu, care a trăit la Alexandria în secolul al II-lea. El a redus deformările rezultate din proiecţia în plan a suprafeţei sferice a Pământului şi a găsit metode pentru determinarea coordonatelor. De asemenea, a scris o geografie însoţită de 27 de hărţi, prefigurând atlasul modern. Hărţile alcătuite de el şi de discipolul său, Agathodemon, vor inspira generaţii de cartografi şi vor fi folosite până în secolul al XVI-lea.

  Inventarea fotografiei, apoi cea a avionului, au revoluţionat metodele cartografice. După 1957, sateliţii artificiali furnizează mijlocul de a determina cu precizie coordonatele de puncte fixe ale suprafeţei terestre. Reţele de triangulaţie bazate pe aceste puncte permit trasarea de hărţi cu mult mai exacte decât înainte.

În spaţiul românesc, primul cartograf a fost Dimitrie Cantemir. Autor al lucrării „Descriptio Moldaviae” („Descrierea Moldovei”), scrisă în 1716, în limba latină, la cererea Academiei din Berlin, Cantemir acorda un rol important componentei geografice, aceasta conţinând descrierea formelor de relief, a florei, faunei şi bogăţiilor minerale şi prezentării târgurilor şi capitalelor ţării de-a lungul timpului. Dimitrie Cantemir elaborează prima hartă a Moldovei.”

                     (Sursa: istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/19/inventii-in-istorie-cartografia/)

*facilitare – ușurare

*cartografie – disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice

*policrom – cu mai multe culori

*mapamond – hartă reprezentând globul terestru, împărțit în cele două emisfere

A.

1. Completează spațiile libere cu informații preluate din textul 1.

Copiii se întâlnesc sub ………………….., pentru a cerceta ……………………

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.

Primul copil care ajunge la locul întâlnirii este:

a. Lucia b. Maria c. Dan d. Victor

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.

Cea mai veche hartă din lume datează:

a. de la sfârșitul mileniului al III-lea î.H

b. din anul 1200 î.H.

c. din secolul al II-lea î.H.

d. dintr-o perioadă care nu poate fi stabilită

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.

Cel mai mare cartograf al antichității este considerat a fi:

a. Anaximandru b. Eratostene c. Hiparh d. Ptolemeu

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals,

bazându-te pe informațiile din cele două texte:

Textul 1                                                                         Adevărat                  Fals

Victor este pasionat de matematică.

Ursu refuză să vină la întâlnire, pentru că are de învățat.

Copiii nu își dau seama ce reprezintă desenele de culoare albastră de pe hartă.

 

Textul 2                                                                       Adevărat                    Fals

Babilonienii și sumerienii realizau deja hărți complexe.

Hărțile lumii antice conțin informații incorecte.

Prima hartă românească este realizată de Dimitrie Cantemir, în secolul al XV-lea.

6. Menționează tiparul textual din fiecare dintre fragmentele de mai jos,

justificând alegerea cu o trăsătură identificată.

a. „― Zău, Victor, chiar ai făcut rost de hartă? întrebă Maria. Ar fi fantastic...

― După cum vedeți, răspunse Victor, descoperindu-le celor trei foaia mare de bloc.”

  Este un tipar dialogat:

-schimburi de replici între două personaje; există interacțiune între ei;

-pentru fiecare replică se folosește linie de dialog; replicile sunt conectate între ele;

  Tiparul textual este dialogat(este folosit dialogul ca mod de expunere) redă un schimb de replici dintre două personaje;dialogul dintre cei doi copii are rolul de lămuri un aspect întâlnit.Maria este încântată de harta lui Victor,iar acesta arată harta.

Începutul replicilor este marcat cu linie de dialog,intonația personajelor este marcată prin semnul întrebării,punct care închide replica personajului. Sunt folosite verbele declarative:,,întrebă,răspunse.”

b. „Deși aplecat deasupra unei foi de bloc, i se putea ghici lesne statura, înaltă, bine legată și, desigur, foarte suplă. Avea fața lunguiață, ochii negri, adânci, părul închis la culoare, era

asemeni multor tineri de vârsta lui, la înfățișare. La o cercetare mai atentă poate că i s-ar fi descoperit o notă de maturitate în trăsături, în gesturi, în atitudine.”

   Tiparul textual este descriptiv prezintă prin descriere figura unui personaj,,înalt,suplu”;forma feței,culoarea ochilor,a părului;atitudinea lui:,, o notă de maturitate în trăsături, în gesturi, în atitudine.”Sunt folosite  grupuri nominale:substantive și adjective-epitete,detalii care contribuie la descrierea fizică și morală a personajului.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date,

valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Un element comun celor două texte este harta. În textul 1,Victor este surprins de colegi cercetând o hartă în care  sunt desenate ,,râuri subterane”despre care harta însă nu lămurește nimic,iar copiii trebuie să afle răspunsuri.În textul 2,text nonliterar, se face un istoric al apariției hărților,, cea mai veche... o tăbliţă ce reprezintă o regiune, cu munţi, cursuri de apă, sate”,apoi sunt enumerate hărțile din antichitate și până astăzi.

8. Consideri că, atunci când pleci într-o călătorie, este necesar sau nu să-ți construiești un traseu precis? Motivează-ți răspunsul,valorificând  textul 2.

   Stabilirea itinerariului este unul dintre cei mai importanți pași în planificarea unei călătorii.Da,cred că stabilirea unui traseu nu este obligatorie, dar este esențială pentru siguranță și eficiență. Studiul din timp al rutelor permite identificarea locurile de cazare, evitând surprizele neplăcute. Planificarea poate ajuta călătorul să cunoască mai bine destinația și să identifice problemele care ar putea să apară pe parcursul călătoriei, pentru a le putea rezolva în avans sau pentru a le preveni în totalitate.Astfel în textul 2 se arată că încă din antichitate,, au fost întocmite hărţi ale unor teritorii vaste, pentru facilitarea călătoriilor, după care au apărut hărţile special concepute pentru navigaţie.” Organizarea unei  călătorii, poate începe prin a alege atracțiile principale și a le conecta pe o hartă, calculând distanțele dintre ele pentru a evita drumurile inutile. De aceea cred că cel mai bun echilibru este stabilirea unui set de puncte de interes pe care vrei neapărat să le bifezi (ceea ce îți oferă o direcție), păstrând în același timp suficientă flexibilitate pentru a te bucura de descoperiri spontane.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Cireșarii” de Constantin Chiriță cu un alt text literar

studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună,

prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

    O asociere poate fi făcută cu ,,Ocolul pământului în 80 de zile”de Jules Verne.Personajul Phileas Fogg și-a planificat călătoria consultând o ediție recent publicată a The Daily Telegraph,calculând matematic timpii de tranzit prin prisma noilor inovații ale revoluției industriale: legăturile feroviare transcontinentale și vapoarele cu aburi, stabilind o rută precisă cu o durată totală exactă de 80 de zile. Planul lui Fogg s-a bazat pe o listă detaliată de escale și pe corelarea orarelor de tren și vapor. Fogg a tratat planul ca pe o problemă de algebră: a calculat distanța totală și a împărțit-o la viteza cumulată a celor mai rapide mijloace de transport disponibile în secolul al XIX-lea. Pentru a se asigura că ajunge la timp în fiecare port sau gară, timpul petrecut pe uscat între două legături a fost calculat la minut.

  În textul1,Victor alege să studieze o hartă în care apar răuri,lacuri necunoscute,dar harta nu dă niciun indiciu despre ape:adâncimi,lățimi,întinderi,, harta nu spune nimic, nu suflă niciun cuvânt.”Totul este un mister care va trebui rezolvat.

   O altă  asociere poate fi între textul 1 și,, Insula Comorilor ”de Robert Louis Stevenson. În ambele opere, harta este elementul declanșator al acțiunii. Dacă Victor din ,,Cireșarii” folosește documentul pentru a ghida expediția științifică,deși harta nu arată detalii despre apele desenate, tânărul Jim Hawkins din romanul lui Stevenson găsește o hartă similară,explicită, care îl poartă într-o vânătoare palpitantă de comori pe mări necunoscute. Harta este un document esențial găsit în cufărul lui Billy Bones, marcată cu cruciulițe roșii pentru a indica locația secretă a comorii piratului Flint., Se spune că cică aveţi o hartă cu nu ştiu ce insulă pe ea. Iar pe hartă s-ar fi aflând însemnat cu cruciuliţe locul unde se găseşte comoara.” Personajele Victor și Jim  împărtășesc aceeași curiozitate nativă, curaj și dorință de a explora locuri necunoscute. Ambii sunt tineri care devin lideri sau pioni centrali într-un grup unit al cireșarilor și al echipajului navei Hispaniola.

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Cuvintele: (1) călătorie; (2) „rareori” sunt formate, în ordine, prin:

a. (1) derivare;

(2) compunere

b. (1) compunere;

(2) derivare

c. (1) compunere;

(2) derivare

d. (1) derivare;

(2) derivare

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Litera „i” reprezintă o vocală/are valoare vocalică în toate cuvintele din seria:

a. lui, ciuda b. își, învinse c. suprafeței, îndoială d. cișmea, uriaș

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sinonimele cuvintelor subliniate în fragmentul:

 „Îndemnul Luciei, deși (1) neașteptat și ciudat, fu totuși luat în seamă. Capul în mâini, ochii închiși, concentrare (2) deplină.”

sunt, în ordine:

a. (1) neprevăzut

(2) întreagă

b. (1) surprinzător

(2) totală

c. (1) nesperat

(2) completă

d. (1) brusc

(2) perfectă

4. Ambele cuvinte subliniate sunt utilizate cu sens figurat în seria:

a. „Sub castanul de lângă cișmea, un castan uriaș, un castan rege... se afla un singur băiat.”;

„Privirile se repeziră lacome asupra hărții.”

b. „Victor […] făcuse rost de o hartă.”; „i se putea ghici lesne statura, înaltă, bine legată și, desigur, foarte suplă”.

c. „În ciuda precocității sale, Victor era încă foarte copilăros.”; „Își învinse repede senzația de

neplăcere.”;

d. „Tânărul nu observă o siluetă ascunsă după trunchiul castanului”; „Despre adâncimea lor harta nu spune nimic…”.

5. Extrage, din fragment trei substantive aflate în cazul acuzativ, cu funcții sintactice

diferite, menționând  funcția sintactică a fiecăruia:

 „El a redus deformările rezultate din proiecția în plan a suprafeței sferice a Pământului și a găsit metode pentru determinarea coordonatelor.”

6. Construiește (1) o propoziție negativă în care verbul copulativ din enunțul:

„Este o tăbliță ce reprezintă o regiune, cu munți, cursuri de apă, sate etc.”

să fie utilizat cu valoare predicativă

și (2)o propoziție în care să fie utilizat un pronume omonim cu cel relativ din același enunț, precizând valoarea lui morfologică.

7. Completează cu o singură propoziție enunțul următor, precizând tipul raportului sintactic din fraza obținută:

„Inventarea fotografiei, apoi cea a avionului, au revoluționat metodele cartografice.”

8. Rescrie textul următor, utilizând forma corectă dintre cele două forme propuse în fragmentul care reprezintă nota de jurnal a unui elev după lectura romanului „Cireșarii” de Constantin Chiriță:

 , Astăzi, (1) mi-ar place/mi-ar plăcea să vă vorbesc despre cartea (2) care/pe care tocmai am terminat-o, (3) dragele/dragile mele pagini de jurnal. Copiii (4) a căror/ale căror aventuri le- am parcurs pe nerăsuflate au (5) aceeași/aceiași vârstă ca mine și trăiesc bucuria unei experiențe (6) nemaipomenită/ nemaipomenite.,

SUBIECTUL II

Redactează o compunere în care să caracterizezi personajul Victor din fragmentul extras din volumul „Cireșarii” de Constantin Chiriță.

  Personajul principal al fragmentului este Victor,el se află în centrul acțiunii,toate faptele importante sunt făcute de el,iar celelalte personaje acționează raportându-se la acesta.Victor este un personaj pasionat  de expediții și de aventuri,fiind surprins de narator sub castanul de lângă cișmea,în timp ce studiază harta pe care o procurase,așteptându-i pe ceilalți cireșari.Textul pune în lumină un portret mixt,detaliile semnificative creionând trăsăturile personajului.Însușirile fizice ale lui Victor sunt evidențiate în mod direct prin descrierea naratorului care îi prezintă,,statura înaltă,bine legată și foarte suplă” care îi conferă distincție,băiatul fiind ,,asemenea multor tineri de vârsta lui la înfățișare.”Secvența ,,o notă de maturitate în trăsături,în gesturi și în atitudine”anticipează profilul moral al unui băiat serios,în care  ceilalți au încredere,este un reper pentru prietenii săi.Portretul moral se conturează  în mod indirect prin prezentarea comportamentului și a relației cu alte personaje.Victor este respectuos cu profesorii care îi apreciază,,logica și puterea de demonstrație.” Prezentat de narator ca un elev precoce,,cu totul excepțional...un matematician ce uimea prin logica și puterea de demonstrație”,Victor atrage atenția tuturor.Pasionat de expediții și aventuri,el îi antrenează pe prietenii săi ,coordonând cu abilitate întreaga echipă.Este observat de la început de narator când se concentreză asupra detaliilor pe care le studiază atent,,cufundat în cercetarea hărții.” Dialogul cu colegii săi subliniază încrederea și mândria generată de ceea ce face bine.

Ca un adevărat lider,Victor le dă întâlnire acestora sub castan,pentru a le arăta harta pe care o procuraseși pentru a puncta particularitățile expediției. Descoperind foaia mare de bloc,se arată contrariat că Dan și Ionel nu au ajuns la timp.Auzind de la Dan refuzul lui Ionel de a veni la întâlnire,Victor e nemulțumit și o convinge pe Maria să se implice în reunirea  cireșarilor.În timp ce prietenii sunt nerăbdători,Victor rămâne calm,încercând să găsească o strategie.

Victor este un băiat inteligent,serios,disciplinat,perseverent,demonstrând că expediția nu este o joacă.Este un personaj emblematic pentru adolescenții inteligenți curioși și cu spirit de aventură.Interesant este că în ciuda preocupărilor serioase,Victor și-a păstrat copilăria,.naratorul îl descrie fiind ,,foarte copilăros.”