un alt test și mai ușor și mai interesant

Textul 1

,, Se leagănă şi astăzi, când vântul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălţată, căsuţa din copac.
Cu gazda mea bătrână ce bine mă împac!
îi duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,
Un suflet ce să uite trecutul nu putu
Și care jalnic bate mereu la altă poartă,
Un suflet ce iubirea nehotărât îşi poartă
Din loc în loc, zadarnic: O, vindecă-mi-l tu!

Tu, sora cea mai bună cu aripa şi ramul,
Primeşte-l la fereastra de cer cu ciocârlii.
Tu, nelegată încă prin grele temelii
De ţărînă prăfoasă, dă-i să-şi serbeze hramul
Pădurea, şi văzduhul, şi vântul, la un loc -
Și ruptă din pârjolul apusului de soare,
Făcând din creangă-n creangă, viu, flacăra-i să zboare:
O veveriţă roşie cu coada ei de foc.”

                                 (,,Căsuța din copac”de Ion Pillat)                                       

Textul 2

,,Fără îndoială,există în lumea ertiștilorcase care au propria legendă,împrumutată de la oamenii excepțională care au trăit,fie și pentru scurt timp,acolo...Uneori,urmele locatarilor,celebri sau nu,se mai pierd,din pricina deselor mutări.Se spune că,dacă schimbi locul,schimbi și norocul.Dar motivele pentru care artiștii ăși schimbă locuința sunt cele mai diverse.Un artist japonez,pictorul Hosukai,a avut 93 de locuințe de-a lungul vieții,pentru că,spun biografii săi,avea alte griji decât curățenia.Pe la 1900,și bucureștenii aveau grija mutatului cu chirie,așa cum se vede din schițele lui Caragiale,el însuși un chiriaș cu bagajele pregătite de mutare.De la Sfântul Gheorghe,oamenii își căutau locuințe răcoroase pentru vară,iar toamna,de pe la Sfântu Dumitru,începeau căutarea unor imobile mai călduroase.

  Scriitorul Ion Creangă a locuit în mai multe case.Foarte cunoscută este casa din Humulești,astăzi o suburbie a orașului Târgu Neamț,locul nașterii sale.Creangă a locuit aici de la naștere,din 1837,până în 1846,apoi cu întreruperi,până în 1855.Construcția din bârne de lemn,cu acoperiș de șindrilă,are două încăperi micuțe și o tindă.Prin grija lui Nicolae Iorga,casa din Humulești,în care au locuit membrii familiei până în 1859,a fost restaurată pentru prima dată în 1937,însă a trecut și prin alte restaurări în 1960,1975,1988.Astăzi,acest loc adăpostește o valoroasă expoziție permanentă,care cuprinde mărturii din viața scriitorului:fotocopii ale manuscriselor lui I.Creangă,cărți poștale cu autograf și fotografii,diverse ediții ale operei sale.

  Bojdeuca ieșeană este asociată firesc cu personalitatea lui I,Creangă.În Iași,aproape de strada Sărăriei,la Bojdeucă,în Țăcău/Țicău,a locuit I.Creangă între anii 1872 și 1889,când a scris mare parte a operei sale,,,Amintirile din copilărie” și,,Poveștile.”Bojeuca în care și Mihai Eminescu a fost găzduit adeseori are două camere dispuse de o parte și de alta a unui hol.Multe dintre obiectele care au aparținut scriitorului sunt expuse,pentru a fi admirate de vizitatori:masa de lucru,cu pagini scrise de Creangă,lampa,călimara,nisipernița,folosită pentru a absorbi exesul de cerneală,etc.Din cerdacul plasat în spatele casei,se văd Ciricul și dealul Șorogari.Legenda spune că Mihai Eminescu ar fi scris aici primele versuri din poezia,,Sara pe deal”,inspirat de nopțile înstelate.Bojdeuca lui Creangăeste prima casă memorială din România.Casa a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918 și a fost restaurată în 1942 și în 1985.O curiozitate este faptul că primul muzeograf a avut dreptul să lșocuiască într-o anexă a casei,în stânga intrării,împreună cu familia sa.Casa este înscrisă astăzi în lista monumentelor istorice,având codul IS-IV-m-B-04328 și este cel mai vizitat muzeu din Iași.

   Se poate spune că orice casă păstrează o parte din sufletul celui care a trecut pe acolo.Nu este de mirare că,vizitând aceste case memoriale,vizitatorii își pot da seama în ce măsură opera unui artist păstrează ceva din atmosfera locului în care a apărut inspirația.”

                  (,,Casele vieților noastre”,volum colectiv de:              A.Blandiana,A.Bittel,D.Mihăilescu,M.Pillat,R.Paraschivescu;prefața:Ioana Pârvulescu)

=care este emoția transmisă de poezie?

 Casa este un loc al sufletului,un locaș magic între cer și pământ,spațiu al statorniciei,,sus pe stejar”,un refugiu al omului.Dar ,,căsuța din copac” este locul mic,nelegat de pământ,nestatornic,clătinat de dureri,de speranțe zadarnice,de ,,vântul”,destinul instabil,schimbător ca și sufletul omului.,,Căsuța din copac”devine  adăpostul,refugiul unde își ascunde sufletul îndurerat,,bolnav”,căutător de iubire.Se întoarce din drumurile vieții,din căutări cu regretul trecutului,cu sentimentul dezrădăcinării,al desprinderii de viața adevărată și atunci ,,căsuța” devine un altar unde se roagă de vindecarea sufletului.Adresarea directă, către locul intim de sprijin,de avânt sufletesc: ,,Tu, sora cea mai bună cu aripa şi ramul”este rugămintea de a fi primit sufletul îndurerat de iubiri neîmplinite.Rugăciunea din,,căsuța”,,nelegată prin grele temelii”,loc nestatornic,va cuprinde întreaga natură,va deveni,,o flacără”,un foc distrugător și purificator,ca,o veveriţă roşie cu coada ei de foc”,simbol al supraviețuirii,al norocului,fericirii.

   Poezia exprimă melancolia,nostalgia omului rătăcitor prin lume,dezamăgit de încercările vieții și care își găsește refugiul în locul supraviețuirii,unde speră să găsească echilibrul dintre gândire,acțiune,noroc.

=asociază poezia lui Ion Pillat cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună,prin referire la câte o secvență relevantă din text. 

Întâmplător m-am gândit la poezia lui Eminescu,,Peste vârfuri.” Ambele poezii sunt o confesiune lirică,poeții mărturisesc direct propriile sentimente și stări sufletești, de la nostalgie la nefericire, (fapt demonstrat de folosirea pronumelui la persoana I singular).

În ambele poezii există o reîntoarcere:,,căsuța” și,,codrul” sunt o poartă, ca o trecere pe alt tărâm prin intermediul vântului și al cornului. ,,Peste vârfuri”exprimă un loc nedefinit, care sugerează starea de tristețe și de nesiguranță a poetului, poetului fiind sfâșiat de doruri și de regretul pentru timpul ce s-a scurs,marcând trecerea tinereții,neîmplinirea uibirii și a fericirii; căsuța din copac”este un loc magic între cer și pământ, un refugiu al omului, nelegat de pământ,nestatornic,clătinat de dureri,de speranțe zadarnice,de  ,,vântul”,destinul instabil,schimbător ca și sufletul omului.Călătoria în timp și spațiu adâncește starea de înălțare a eului liric,de desprindere de zbuciumul terestru și de pătrundere într-un spațiu al înaltului.

=Scrie un text narativ în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul vizitei alături de colegii de clasă la bojdeuca lui Creangă-un dialog de patru replici,o descriere.

Am ajuns în Ţicău,un vechi cartier al Iaşului, la distanţă doar de 1 kilometru de Piaţa Unirii (inima oraşului),într-o zi cu soare,care probabil a răsărit dimineața ,fiindcă am râs spre cer ca Nică. Ca să ajungem la bojdeucă,eu împreună cu colegii mei-excursioniști,am coborât mai multe scări străjuite de copaci verzi și umbroși și am ajuns.  

Ne-am oprit și am privit bojdeuca,iar unul dintre colegi,nedumerit a exclamat:

-Bojdeucă!!!adică cum bojdeucă?

-Adică o casă mică,un cuib,sărăcăcioasă!i-a răspuns ghidul,ivit ca din pământ lângă noi.

Și așa era bojdeuca,o căsuță cu patru ferestre,ochiuri sub formă de cruce: două aflându-se de o parte şi de alta a uşii de la intrare şi celelalte două pe partea opusă a casei. Acoperişul din draniţă (în solzi de peşte - scânduri mici de brad) este însufleţit de două elemente simbolice: hornul pe care iese fumul şi cahleaţa (sau lucarna), un fel de ochi fermecat prin care respiră această vietate ciudată.

Căsuța are doua odăi, una este bucătaria, în care Tinca,soția scriitorului, prepara pentru Creangă tot felul de bunătăți înecate în smântână. Aici ne simțim ca în paginile ,,amintirilor”,la Humulești, cu cuptorul și hornul de care se agățau motocei de lână ,,de crăpau mîțele jucăndu-se" și cu scaunele și masa ,,ca de copii".

Cealaltă camera este locul unde Creangă și-a scris minunatele povești, povestiri și amintiri.

În cele două încăperi răcoroase, găsim expuse obiecte originale ce au aparţinut lui Ion Creangă, precum: mobilierul autentic de secol al XIX-lea, fotografii personale cu rude şi prieteni, colecţii ale revistei “Convorbiri Literare”, cărţi cu autograf, tabachera de argint, călimara cu toc, nisiperniţa, scrinul, documente originale semnate Gheorghe Eminovici, icoane din secolul al XVIII-lea (una dintre ele amintire de la mama povestitorului), Bucoavna - unul din primele abecedare şi multe alte mărturii.

Cele două camere sunt despărțite de un coridor lung și îngust care duce la cerdacul ,,de din dos". Acum cerdacul este închis, pe vremea lui Creangă însă era deschis și destul pe părăginit.

De aici se deschidea o vedere largă asupra Tătărașului și a dealurilor Ciricului și Șorogarilor. Pe aceste dealuri hoinărea împreună cu Eminescu și alți prieteni. Acum imaginea este schimbată, case noi și moderne au apărut pe dealurile cândva golașe. Ghidul ne-a spus că mai demult pe aceste dealuri erau stâne, iar seara se vedeau focurile și se auzea bucuiumul cântând, întocmai ca în poezia,,Sara pe deal."

-De ce a ales marele scriitor să locuiască aici?am întrebat uimit.

-Pentru că i se potrivea sufletește,se simțea ca acasă,își amintea de copilărie,doar Ozana,apa curgătoare îi lipsea,îmi răspunde ghidul și,întorcându-mă, mă uimește figura lui:cel de la venire era tânăr,acesta de lângă mine este un bărbat înalt,,spătos, voinic, cu faţa rotundă şi bălană, ochii mari, albaştri, cu privirea limpede şi isteaţă.Seamănă cu o fotografie din cele văzute.Aș vrea să-l întreb,dar el îmi șoptește zâmbind:,,Cine sunt? „Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut”.

Ieșim în curtea bojeucii și mă opresc în fața statuii ce îl înfăţişează pe Creangă privind spre Bojdeucă şi ţinând de umeri doi copii,parcă omul de adineauri se mutase acolo,iar din copacul de alături se aude un glas:pu-pu-pu!și toți strigăm:e pupăza din tei!!!!

 

            vă amintesc poezia,,Peste vârfuri”de Mihai Eminescu:

,,Peste vârfuri trece lună,
Codru-și bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?”