Prezintă rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos:
Tabloul VIII
Un colț acasă la Danton.Un cămin,doouă fotolii lângă foc,o masă.Ora de dimineață când se îngână ziua cu noaptea.Două lumânări ard în sfeșnic pe masă.O pisică lângă lumânări.
DANTON(stă de multă vreme adâncit de gânduri în
fotoliu.Pe față i se citește o continuitate de sentimente felurite: urmărirea
unei idei,fixarea ei,un surâs de neîncredere,o senzație de dezgust care-i
contractă tot corpul...și iar urmărirea unui gând.Apoi se scoală și se plimbă
uitat,prin casă).
LOUISE(apare,abia îmbrăcată,îl privește
cercetător):Danton...ce s-a întâmplat?De ce te-ai îbrăcat de le miezul
nopții?Ce e?
DANTON(nervos și masiv)?Nimic.(O îmbrățișează și o ia cu
el în fotoliu,iar după un timp):Louise,tu știi că din clipă în clipă trebuie să
vie să mă aresteze?
LOUISE(înmărmurită):Cum asta?
DANTOBN(privește într-o altă parte,ca și cum ar răspunde
la altceva):Se pare că totuși Robespierre a îndrăznit....
Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente
specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine
viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută
să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor
personajelor, aducând informații despre cronotop (spațiul și timpul
întâmplărilor) și despre personaje (statutul, înfățișarea, acțiunile,
gesturile, mimica, vocea.)
În fragmentul dat sunt mai multe indicații scenice, care
acompaniază și completează replicile personajelor, aducând informații și
sugestii importante pentru înțelegerea textului.
Înaintea textului este menționat decorul scenei a
VIIIa,indicații pentru scenograf care va ordona așezarea obiectelor
camerei,este consemnată și o vietate:o pisică.Descrierea camerei este
amănunțită:este o dimineața devreme,când camera obscură este luminată de două
lumânări așezate pe masă.În cameră lângă un cămin sunt două fotolii.Este o
atmosferă intimă,caldă.
Indicația scenică(didascalia)de lângă numele personajului
Danton îl prezintă așezat în fotoliu, îngândurat.Mimica feței este
schimbătoare:surâde cu neîncredere,repulsie,de parcă ar șovăi,simte
nesiguranță,este tulburat ,apoi are o mișcare surprinzătoare:se ridică brusc și
se plimbă îngrijoat prin casă.Starea lui este de neînțeles pentru
spectator,impunând o atmosfera tensionată.
Indicația scenică de lângă personajul Louise îi arată
intrarea în scenă,este abia îmbrăcată în acea dimineață și privirea ei este
întrebătoare,iscoditoare.
În continuare,apare Danton și indicația scenică îi arată
starea de nervozitate și înfățișarea corpului masiv.Urmează o altă indicație
inclusă în replica personajului și prezintă un gest al acestuia,,o îmbrățișează
și o ia cu el în fotoliu”,este un moment de tandrețe,cu dorința de a-i spune
ceva important.Această indicație are rol pentru cititor, i se semnalează că
trebuie să fie atent la gesturi.
Indicația următoare o arată pe Louise uimită,înmărmurită,încremenită,privindu-i
atitudinea derutată,confuză.
În sfârșit, ultima indicație scenică îl prezintă pe
Danton derutat,nehotărât,,privește în altă parte”de parcă ar ascunde
adevărul,suferind de frământări interioare știute numei de el.
În concluzie, în acest fragment, prin folosirea
didascaliilor, autorul transmite regizorului și actorilor indicații privind
decorul și jocul scenic al actorilor, dar sugerează și cititorului căi de
interpretare a textului
Georges Danton(unul dintre conducătorii Revoluției Franceze(
(Maximilien Robesoierre)
