Textul 1
,,Nu departe de codrul întunecat şi de izvoarele cu apă
dulce şi rece, trăia cândva un pădurar tânăr, chipeş şi harnic, aşa cum nu
găseai altul prin preajma locului. Dis-de-dimineaţă se trezea la vremea cocoşilor,
îşi lua traista la spinare şi pleca în pădure, unde zăbovea până la apusul
soarelui. Azi aşa, mâine aşa, muncea omul nostru fără cruţare, dar bruma de
bănişori pe care o agonisea abia îi ajungea să-şi hrănească mama şi o surioară.
Într-una din zile îşi luă ziua-bună de la cele două fiinţe dragi şi se duse la
ale lui. Nici nu intrase bine în pădure când, într-o margine a potecii, văzu o
pungă de galbeni, mângâiată de cele dintâi raze ale soarelui. Bucuros, băiatul
puse punga la chimir, gândind: ,,Uite norocul, săracul, cum îmi surâde el, până
în ziuă! De-acuma, s-a terminat cu sărăcia!”. Cum stătea în locul unde găsise
punga, iată că-i iese înainte o femeie tânără, îmbrăcată într-o rochie albă,
strălucitoare. Soarele şi luna, laolaltă, nu erau mai frumoase decât ea!
Văzându-l pe pădurar, faţa i se lumină şi păşi către el, vorbindu-i cu un glas
dulce, ca mierea:
– Dragul meu pădurar, sunt Zâna pădurilor, ocrotitoarea
codrilor şi a vietăţilor care trăiesc într-însul. Am aflat că ai găsit o pungă
de galbeni. Înapoiază-mi-o, pentru că îmi aparţine!
– Dacă este precum spui, zise flăcăul cu tristeţe, atunci
iat-o!
– Nu fi supărat, te voi răsplăti cu dărnicie.
Băiatul scoase punga şi o întinse zânei cu strângere de
inimă. Ea îi presără o mână de flori înmiresmate deasupra capului, rostind
nişte cuvinte fermecate.
– Din clipa asta, vei înţelege limba tuturor copacilor şi
a florilor din lume. Tu însuţi le vei putea vorbi şi ele îţi vor răspunde
întocmai ca nişte oameni.
Tinerelul închisese ochii pentru a primi mângâierea
plăcută a florilor. Când îi deschise, zâna nu se mai găsea în faţa lui.
Dispăruse întocmai ca o nălucă. Se întoarse acasă cu inima grea. Văzândul aşa
de mâhnit, mama sa îl întrebă:
– Oare ce nenorocire s-a abătut asupra ta, flăcăul meu?
Mai de voie, mai de nevoie, îşi deschise sufletul,
povestindu-i toate cele întâmplate. Surâzând drăgăstos, femeia îşi mângâie
feciorul:
– Lasă, bunul meu copil, nu pune la suflet! Cine ştie ce
câştig are să-ţi aducă meşteşugul acela al zânei. Nu-i puţin lucru să fii
singurul om care înţelege limba florilor!
Flăcăul zise şi el la fel şi se culcă. A doua zi se sculă
în zori, îşi puse în traistă ceva de-ale gurii şi dădu să plece. Deodată, un
glas îl opri în pragul uşii:
– Bună dimineaţa,
stăpâne!
Se uită cu luare-aminte prin preajmă şi pricepu că
muşcata de la fereastră cuvântase.
– Bucură-te! grăi muşcata. Nici nu gândeşti câte lucruri
folositoare poţi afla de la noi, dacă vei avea răbdarea să ne asculţi.
Mirat de vorbele neobişnuite, mai aruncă o privire spre
fereastră şi îşi văzu de ale lui. În drum, fu oprit de nişte clopoţei, apoi de
margarete, de năsturei şi, în fine, de sângele voinicului.
– Ziua bună, îl întâmpinară clopoţeii.
– Îţi dorim voie
bună şi sănătate, spuseră năstureii şi margaretele laolaltă.
– Fii încrezător
în norocul tău, pentru că nu vei rămâne veşnic pădurar! îl îmbărbătă sângele
voinicului.
Mulţumi tuturor şi se apucă de treabă. Ziua trecu
neînchipuit de repede. Acum, avea cu cine schimba o vorbă, ceea ce-i făcea
singurătatea mai lesne de suportat. Din zi în zi, prindea tot mai mult drag de
florile, ierburile şi copacii săi. Ceasuri întregi le petreceau împreună. Câte
nu ştiau florile…! Câte nu văzuseră copacii, de-a lungul îndelungatei lor
existenţe…? Asculta încântat poveşti felurite despre taine pe care nici o minte
omenească nu visa să le afle vreodată. Cât despre devotamentul noilor săi prieteni,
ce să mai vorbim? Bunăoară, se afla odată în pădure când un stejar uriaş îi
spuse:
– Stăpâne, fugi cât poţi de repede! Un urs înfricoşător
vine spre tine şi tare-mi e teamă să nu te răpună!”
(Petre Crăciun, Băiatul care vorbea cu florile)
Textul 2
,,Începând din 2008, din ce în ce mai mulți români
plecați la muncă peste hotare decid să revină în țară, motivați în principal de
sistemul educaţional din România, considerat „mai serios şi bazat pe
disciplină". Însă, pentru mii de copii, adaptarea la sistemul autohton s-a
dovedit a fi foarte dificilă, potrivit studiului „Remigrația copiilor
români". Peste 21.000 de copii români care au revenit în ţară din Italia
și Spania în perioada 2008 - 2012 au solicitat echivalarea studiilor pentru
reînmatricularea în sistemul educațional românesc, cei mai mulți în Moldova,
potrivit unui studiu realizat de Asociația Alternative Sociale din Iași în
parteneriat cu o serie de instituții de cercetare internaționale și susținut de
Ministerul Educației și cel de Externe. Dintre aceștia, 30% prezintă probleme
de readaptare și integrare socială: dificultăți emoționale, comportamentale, de
atenție sau relaționale.
Anual, între 1.200 şi 1.400 din totalul copiilor care
revin în ţară se adaugă pe lista celor care necesită intervenţie specializată
din partea serviciilor de asistenţă psihologică, socială şi şcolară, deoarece
prezintă dificultăţi de readaptare. Cu toate acestea, mulți dintre părinții
care au luat parte la studiu (500 de familii în total) au nominalizat ca
principal motiv al deciziei de reîntoarcere în țară sistemul de educaţie
românesc, pe care îl consideră „mai serios şi bazat pe disciplină", la care
se adaugă şi problemele economice. Din analiza datelor referitoare la copiii
emigranţilor români care au plecat în Spania și Italia reiese că un vârf al
acestui fenomen a fost atins în anul 2009, când peste 7.000 de copii remigranţi
au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul
educaţional românesc. Fenomenul migrației i-a afectat la nivel psiho-social
atât pe copiii care au plecat în străinătate împreună cu familia sau singuri,
cât și pe cei care au rămas cu unul sau fără nici un părinte acasă, mai arată
studiul. Atunci când copiii sunt lăsați acasă, ei pot dezvolta probleme
psihosociale fiindcă au fost separaţi de părinţi. De asemenea, când migrează
pentru a se alătura familiilor lor, ei pot ajunge să fie discriminaţi şi
excluşi social. Din totalul copiilor chestionați, peste 92% și-au dorit să
plece pentru a locui în străinătate. Jumătate dintre ei spun că au emigrat
pentru a fi alături de părinți, iar cei care s-au întors în țară ar pleca din
nou în străinătate.
„Ca tendinţă generală, întoarcerea în România este
percepută de copii ca o remigraţie a întregii familii cauzată în principal de
inadaptarea în străinătate (inadaptare şcolară, socială sau culturală) sau de
problemele financiare", susțin cei de la Alternative Sociale. Aproximativ
75% din cazurile de remigraţie sunt datorate deciziei parentale de a se
întoarce înapoi în România sau problemelor financiare întâmpinate în
străinătate. Cercetarea a mai relevat că băieţii regretă întoarcerea în ţara de
origine mai mult decât fetele, ceea ce face ca readaptarea lor la viaţa socială
şi sistemul şcolar din România să fie mai grea. De asemenea, copiii din mediul
urban sunt mai dornici să se întoarcă în ţară față de cei din mediul rural.
Procentul copiilor care îşi doresc să se reîntoarcă în străinătate este mai
mare în intervalul de vârstă 15-17 ani. În cazul acestora, ei urmăresc, cel mai
probabil, o educaţie universitară în străinătate.”
(STUDIU:,, Mii de
copii ai românilor întorşi în ţară au probleme de adaptare la şcoala
românească”)
1.Completează spațiile libere cu informațiile din textul
1
Pădurarul a scos o
pungă pe care a întins-o zânei _____________________________________, iar
aceasta i-a presărat o mână de flori înmiresmate deasupra capului, ___
2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect, valorificând informațiie din textul 1. Pădurarul este avertizat să fugă
de către:
a. sângele voinicului. b. clopoței. c. un stejar uriaș.
d. Zâna pădurilor.
3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect, valorificând informațiile din textul 2. Conform articolului, numărul
elevilor cu probleme de readaptare și integrare socială este de:
a. 92% b. 30%. c. 75%. d. Intervalul de vârstă 15-17 ani.
4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect, valorificând informațiile din textul 2. Numărul de părinți care au luat
parte la studiu este:
a. 500. b. 7000. c. 21000. d. 1400.
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca
dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două
texte.
Textul 1
enunțul
adevărat fals
Pădurarul trăia cu mama și cu surioara lui.
Băiatul nu a dat punga de galbeni Zânei pădurilor.
Băiatul auzea ce vorbesc florile.
Textul 2
enunțul adevărat fals
Anual, între 2008-2012 de copii revin în țară.
Peste 7000 de copii remigranți au cerut echivalarea
studiilor.
75% din cazurile de remigrație sunt datorate deciziei
copiilor de a se întoarce înapoi în România
6. Precizează o trăsătură a băiatului, personajul din
textul 1, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare
utilizat, ilustrându-l cu o secvență relevantă:
„– Dragul meu
pădurar, sunt Zâna pădurilor, ocrotitoarea codrilor şi a vietăţilor care
trăiesc într-însul. Am aflat că ai găsit o pungă de galbeni. Înapoiază-mi-o,
pentru că îmi aparţine!
– Dacă este precum spui, zise flăcăul cu tristeţe, atunci
iat-o!
– Nu fi supărat, te voi răsplăti cu dărnicie.
Băiatul scoase punga şi o întinse zânei cu strângere de
inimă. Ea îi presără o mână de flori înmiresmate deasupra capului, rostind
nişte cuvinte fermecate.”
Prin
caracterizare indirectă este prezentat personajul,băiatul-pădurar,care se
întâlnește cu Zâna pădurilor și-i cere acestuia punga găsită.Cu tristețe,regret
îi înapoiază punga,conștient că gestul său este firesc,sincer,o atitudine
conștientă.Primește botezul cu flori și cuvinte magice.
7. Prezintă o diferență între limbajul utilizat în textul
1 și cel din textul 2, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
În primul text,
limbajul este popular, expresiv, reflectă originea sa populară și adaugă un
farmec aparte povestirii:,, Asculta încântat poveşti felurite despre taine
pe care nicio minte omenească nu visa să le afle vreodată.” Autorul se exprimă în limbajul simplu, colocvial, însuşire ce
trimite
spre oralitatea basmului,a motivelor tradiţionale,iar
dialogurile sunt un mijloc de caracterizare indirectă a personajelor.
În al doilea text
nonliterar,este un limbaj specializat,lipsit de expresivitate, este folosit
aspectul corect, îngrijit al limbii,utilizarea termenilor științifici, cu
obiectivitate, claritate:,când migrează pentru a se alătura familiilor lor, ei
pot ajunge să fie discriminaţi şi excluşi social.”
8. Ce simte băiatul atunci când renunță la punguța cu
galbeni? Justifică-ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție,
valorificând textul 1.
Cu
tristețe,surprins,regret băiatul îi înapoiază punga Zânei,conștient că gestul
său este firesc,sincer,atitudinea sa este
conștientă.
9. Asociază fragmentul din opera literară ,,Băiatul care
vorbea cu florile”, de Petre Crăciun, cu un alt text literar studiat la clasă
sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire
la câte o secvență relevantă din fiecare text.
În primul text,băiatul-pădurar,muncește cu
iubire,pentru a-și îngriji mama și sora,iar norocul de a găsi o pungă cu
galbeni îl face fericit.Cu regret,renunță la darul găsit la rugămintea unei
Zâne care-i promite că va înțelege,,limba tuturor copacilor şi a florilor din
lume. Tu însuţi le vei putea vorbi şi ele îţi vor răspunde întocmai ca nişte
oameni.”Și-n curând vorbele Zânei se adeveresc și,vorbind cu florile,nu se mai
simte singur în pădure,primind astfel prietenia și grija lor.
La fel un exemplu
este relația dintre Micul Prinț și trandafirul său,care reprezintă iubirea și
vulnerabilitatea și-i arată că prietenia necesită atenție și grijă:,,a iubi
înseamnă încrederea deplină că, orice s-ar întâmpla.” Prințul învață să-și
asume responsabilitatea pentru trandafirul său și să-l protejeze,înțelegând că
prietenii sunt prețioși și necesită acordare emoțională. Prin dialogurile pe
care acesta le are cu trandafirul Micul Prinț învață despre grijă,prietenie și
iubire.
Cele două
personaje înțeleg că iubirea pentru oameni,flori și tot ce-i înconjoară este
esența vieții.
(-Te iubesc," a spus micul prinț....
-Te iubesc și eu", a spus trandafirul.
-Nu e același lucru, răspunse el. A iubi înseamnă
încrederea deplină că, orice s-ar întâmpla, tu vei fi acolo, nu pentru că îmi
datorezi ceva, nu cu o posesie egoistă, ci pentru a fi, într-o companie tăcută.
A iubi înseamnă să știi că vremea nu te schimbă, nici furtunile, nici iernile
mele. A dărui iubire nu epuizează iubirea, dimpotrivă, o sporește. Modul de a
întoarce atâta iubire este să-ți deschizi inima și să te lași iubit.
-Înțeleg, a spus trandafirul.
-Nu înțelegeți, trăiți-o", a adăugat micul prinț.
("Micul prinț", Antoine de Saint-Exupéry
B
1.Sunt corect accentuate ambele cuvinte din seria:
a. bisericuță, telefonie. b. bisericuță,
telefonie. c. bisericuță, telefonie. d. bisericuță,
telefonie
2. Cuvintele subliniate în secvența:
,,Tinerelul
închisese ochii pentru a primi mângâierea plăcută a florilor”. s-au format
prin:
a. Derivare, derivare. b. Conversiune, derivare. c.
Conversiune, conversiune. d. Derivare, conversiune.
3. Seria care cuprinde formele corecte de plural pentru
sensul din text al următoarelor cuvinte subliniate:
,,Nu departe de codrul întunecat şi de izvoarele
cu apă dulce şi rece, trăia cândva un pădurar tânăr, chipeş şi harnic”,
este:
a.Codrii, pădurarii. b. Codri, niște pădurari. c. Codrii,
niște pădurari. d. Codri, pădurari.
4. Sensul secvenței subliniate
,,A doua zi se sculă în zori, îşi puse în traistă ceva
de-ale gurii” în enunțul este:
a.
Mâncare. b. Băutură c. Unelte . d. Haine.
5. Selectează, din fragmentul următor, trei forme
verbale la timpuri diferite, pe care le vei preciza:
,,Bucură-te! grăi muşcata. Nici nu gândeşti câte lucruri
folositoare poţi afla de la noi, dacă vei avea răbdarea să ne asculţi”
6. Alcătuiește o propoziție afirmativă în care
substantivul mușcată să fie
-complement indirect
-o propoziție negativă în care pronumele relativ care
să fie subiect.
7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând
felul acestora:
,,Băiatul scoase punga şi o întinse zânei cu strângere de
inimă”
8. Rescrie corect mesajul de mai jos:
El nu avea nici o treabă. Spunea că iar place să cumpere
cărți care să le citească în pauzele de la servici, dar abea atunci a realizat
că nu are bani la el.
SUBIECTUL AL II-LEA
Crezi că a fi sincer în relațiile cu ceilalți este
important pentru formarea unui copil?
Scrie un text argumentativ în care să susții, prin două
argumente, răspunsul la întrebarea dată, valorificând textul 1 și experiența
personală sau de lectură.
După părerea mea, a fi sincer
înseamnă a nu avea nimic de ascuns, a spune tot ceea ce gândeşti sau simţi. De
asemenea una din poruncile lui Dumnezeu este ,,Să nu minți”.Astfel, minciuna
devine un păcat. Consider că sinceritatea își are rădăcina în sânul familiei,
deoarece familia reprezintă locul în care copilul ia prima oară contact cu
lumea și interacțiunile interumane.
Din punctul meu de vedere, sinceritatea
este importantă şi apreciată, deoarece un om sincer obţine mai uşor respectul
celor din jur decât cineva care nu spune lucrurile direct şi clar. Sinceritatea nu este o valoare cu care
ne naștem, ci pe care o dobândim prin învățare de-a lungul întregii vieți.
Înțelegerea și asimilarea acestei valori depinde de fiecare dintre noi.Persoanele
sincere, însă, se pot confrunta cu probleme, deoarece, câteodată, sinceritatea
nu este privită bine.
În primul rând, a fi sincer implică a spune adevărul
şi, nu de multe ori, adevărul este acceptat. O metodă eficientă poate fi povestirea, deoarece
noi,copii,suntem receptivi la o astfel de metodă. Îmi amintesc o poveste care
m-a marcat în copilărie despre importanța sincerității în raportul cu ceilalți.
Povestirea „Răsplata”spune povestea unui băiețel care învață ce este
sinceritatea într-un mod ingenios,iar băiatul-pădurar din textul 1 a învățat
sinceritatea,limbajul inimii, în casa lui și în fața mamei și a Zânei s-a
comportat cinstit.
În al doilea rând,am observat adesea că sunt colegi care preferă
să audă o minciună, decât adevărul care doare şi care poate fi deranjant.
Astfel, cei care sunt sinceri, nu sunt întotdeauna agreaţi.
În opinia mea, între sinceritate şi insultă este uneori o
linie extrem de subţire, deoarece o părere sinceră, dar dură, despre o
persoană, poate fi jignitoare.Sinceritatea exagerată poate duce la dispute şi,
în acest caz, nu mai este o calitate, ci devine un defect.
În concluzie,cred că un copil și părinții
săi trebuie să aibă o relație foarte bună, bazată pe încredere, sinceritate,
respect, sprijin și dragoste necondiționată și astfel sinceritatea va fi preţuită,
deoarece ea implică spunerea adevărului, în limitele bunei cuviinţe, iar acest
lucru nu ar trebui să lipsească din viaţa noastră.
Basmul,,Băiatul care
vorbea cu florile”de Petre Crăciun
Nu departe de codrul întunecat şi de izvoarele cu apă
dulce şi rece, trăia cândva un pădurar tânăr, chipeş şi harnic, aşa cum nu
găseai altul prin preajma locului. Dis-de-dimineaţă se trezea la vremea
cocoşilor, îşi lua traista la spinare şi pleca în pădure, unde zăbovea până la
apusul soarelui. Azi aşa, mâine aşa, muncea omul nostru fără cruţare, dar bruma
de bănişori pe care o agonisea abia îi ajungea să-şi hrănească mama şi o
surioară.
Într-una din zile îşi luă ziua-bună de la cele două
fiinţe dragi şi se duse la ale lui. Nici nu intrase bine în pădure când, într-o
margine a potecii, văzu o pungă de galbeni, mângâiată de cele dintâi raze ale
soarelui. Bucuros, băiatul puse punga la chimir, gândind: ,,Uite norocul,
săracul, cum îmi surâde el, până în ziuă! De-acuma, s-a terminat cu sărăcia!”.
Cum stătea în locul unde găsise punga, iată că-i iese
înainte o femeie tânără, îmbrăcată într-o rochie albă, strălucitoare. Soarele
şi luna, laolaltă, nu erau mai frumoase decât ea! Văzându-l pe pădurar, faţa i
se lumină şi păşi către el, vorbindu-i cu un glas dulce, ca mierea:
– Dragul meu pădurar, sunt Zâna pădurilor,
ocrotitoarea codrilor şi a vietăţilor care trăiesc într-însul. Am aflat că ai
găsit o pungă de galbeni. Înapoiază-mi-o, pentru că îmi aparţine!
– Dacă este precum spui, zise flăcăul cu tristeţe,
atunci iat-o!
– Nu fi supărat, te voi răsplăti cu dărnicie.
Băiatul scoase punga şi o întinse zânei cu strângere
de inimă. Ea îi presără o mână de flori înmiresmate deasupra capului, rostind
nişte cuvinte fermecate.
– Din clipa asta, vei înţelege limba tuturor copacilor
şi a florilor din lume. Tu însuţi le vei putea vorbi şi ele îţi vor răspunde
întocmai ca nişte oameni.
Tinerelul închisese ochii pentru a primi mângâierea
plăcută a florilor. Când îi deschise, zâna nu se mai găsea în faţa lui.
Dispăruse întocmai ca o nălucă.
Se întoarse acasă cu inima grea. Văzându-l aşa de
mâhnit, mama sa îl întrebă:
– Oare ce nenorocire s-a abătut asupra ta, flăcăul
meu?
Mai de voie, mai de nevoie, îşi deschise sufletul,
povestindu-i toate cele întâmplate. Surâzând drăgăstos, femeia îşi mângâie
feciorul:
– Lasă, bunul meu copil, nu pune la suflet! Cine ştie
ce câştig are să-ţi aducă meşteşugul acela al zânei. Nu-i puţin lucru să fii
singurul om care înţelege limba florilor!
Flăcăul zise şi el la fel şi se culcă. A doua zi se
sculă în zori, îşi puse în traistă ceva de-ale gurii şi dădu să plece.
Deodată, un glas îl opri în pragul uşii:
– Bună dimineaţa, stăpâne!
Se uită cu luare-aminte prin preajmă şi pricepu că
muşcata de la fereastră cuvântase.
– Bucură-te! grăi muşcata. Nici nu gândeşti câte
lucruri folositoare poţi afla de la noi, dacă vei avea răbdarea să ne asculţi.
Mirat de vorbele neobişnuite, mai aruncă o privire
spre fereastră şi îşi văzu de ale lui.
În drum, fu oprit de nişte clopoţei, apoi de
margarete, de năsturei şi, în fine, de sângele voinicului.
– Ziua bună, îl întâmpinară clopoţeii.
– Îţi dorim voie bună şi sănătate, spuseră năstureii
şi margaretele laolaltă.
– Fii încrezător în norocul tău, pentru că nu vei
rămâne veşnic pădurar! îl îmbărbătă sângele voinicului.
Mulţumi tuturor şi se apucă de treabă. Ziua trecu
neînchipuit de repede. Acum, avea cu cine schimba o vorbă, ceea ce-i făcea
singurătatea mai lesne de suportat.
Din zi în zi, prindea tot mai mult drag de florile,
ierburile şi copacii săi. Ceasuri întregi le petreceau împreună. Câte nu ştiau
florile…! Câte nu văzuseră copacii, de-a lungul îndelungatei lor existenţe…?
Asculta încântat poveşti felurite despre taine pe care nici o minte omenească
nu visa să le afle vreodată. Cât despre devotamentul noilor săi prieteni, ce să
mai vorbim? Bunăoară, se afla odată în pădure când un stejar uriaş îi spuse:
– Stăpâne, fugi cât poţi de repede! Un urs
înfricoşător vine spre tine şi tare-mi e teamă să nu te răpună!
Flăcăul fugi şi scăpă cu zile.
Trecură aşa zile nenumărate. Într-o seară se întorcea
ostenit de la muncă. Tocmai trecea prin dreptul unui răzor de margarete, când
una dintre ele cuvântă cu o voce sfâşietoare:
– Rogu-te, îndreaptă-mi tulpina pe care mi-a doborât-o
un cerb!
Flăcăul ridică firul de margaretă de la pământ, apoi
scoase plosca şi îi turnă apă la rădăcină.
– Îţi mulţumesc, bunul meu prieten! Acum nădăjduiesc
să văd încă multă vreme lumina binecuvântată a soarelui. Drept răsplată, am
să-ţi dezvălui o taină. O albină mi-a adus vestea că fata împăratului din ţara
vecină nu doreşte să se mărite decât cu acela care îi va ghici cele mai tainice
gânduri, vreme de trei zile. Mergi într-acolo şi încearcă-ţi norocul! În odaia
fetei se află o muşcată ce îţi va spune de fiecare dată ce gândeşte stăpâna ei.
Pădurarul mulţumi margaretei, îi mai turnă puţină apă
la rădăcină şi plecă spre casă. Povesti alor săi întâmplarea, dormi încă o
noapte în coliba sărăcăcioasă şi a doua zi se aşeză la drum.
Străbătu cale lungă, vorbind cu florile, cu iarba şi
cu copacii. Florile îi spuseră cât de frumoasă era fata împăratului, iarba îi
istorisi despre înţelepciunea ei, iar copacii îl desfătau cu păţaniile
feciorilor de împăraţi care încercaseră în zadar să desluşească gândurile
fetei. Flăcăul se arătă recunoscător tuturor şi îşi urmă drumul până ajunse la
porţile palatului. Ceru să fie înfăţişat craiului şi, când se văzu înaintea
tronului strălucitor, grăi:
– Măria Ta, auzind despre fata Înălţimii Tale şi
despre dorinţa dumisale, am găsit cu cale să-mi încerc şi eu norocul. Vorba
ceea, unde-au încercat feciori de împăraţi, merge şi unul mai din popor.
– Tinere, zise împăratul, uitându-se cu neîncredere,
de când mă aflu în scaunul acesta încă nu am întâlnit un om aşa de cutezător.
Fie! Primesc să-mi arăţi de ce eşti în stare, dar fii cu băgare de seamă! Dacă
te vei arăta a fi mincinos, atunci să ştii că multe zile n-ai să te mai bucuri
de lumina soarelui!
– Nu mă tem, Înălţimea Ta. Cer numai să fiu dus în
iatacul fetei pentru că unde sunt mai libere gândurile unui om decât în
propria-i odaie?
Craiul dădu din umeri, îl luă cu sine pe pădurar şi,
împreună, merseră înaintea tinerei odrasle împărăteşti. Când auzi fata care era
rostul acelui flăcău, îl privi cu interes şi îi spuse:
– Nu ştiu ce gând te-a făcut să-mi ceri un lucru aşa
de neobişnuit, dar nu ai făcut rău. Pofteşte şi arată-mi meşteşugul, iar de vei
izbândi, am să-ţi fiu soţie iubitoare.
Flăcăul căută din priviri muşcata, care-i spuse
neîntârziat gândul prinţesei.
– Multă cinste îmi face gândul tău, vorbi băiatul.
Întrucât îţi par cinstit şi bun la suflet ţi-e teamă să nu fiu omorât de
slugile împărăteşti. Aşa este?
Fata roşi până-n vârful urechilor şi recunoscu:
– Nu pricep cum de ai ghicit, dar aşa este. Du-te şi
întoarce-te mâine, pentru a doua încercare!
Pădurarul mulţumi muşcatei şi făcu plecăciune
prinţesei.
A doua zi se înfăţişă din nou în odaia fetei.
– Pofteşte şi dezvăluie-mi şi cel de-al doilea gând,
îl ademeni ea zâmbitoare.
– Iată-l: te bucuri pentru că mă vezi viu şi
nevătămat, însă nu-ţi piere teama că aş putea păţi ceva deoarece îţi par chipeş
şi înţelept.
– Adevărat ai grăit, roşi fata încă şi mai tare ca
rândul trecut. Te aştept şi mâine, pentru a treia încercare.
Dacă văzu împăratul că tânărul se descurcă printre
gândurile fetei ca şi prin pădure, îl chemă la sine pe înţeleptul curţii.
– Înţeleptule, tu care cunoşti tainele cele mai
ascunse, spune-mi cum se poate ca un tânăr aşa de simplu să ghicească fără nici
o greutate gândurile unei prinţese atât de delicate? Nu este vreun vicleşug la
mijloc?
– Luminăţia Ta, am băgat de seamă că omul nostru
priveşte întotdeauna spre fereastră. Acolo se află o muşcată. Nu ştiu dacă în
ea îi stă puterea, dar socot că este bine să îndepărtăm floarea din odaie, şi
dacă tot izbândeşte, atunci primeşte-l de ginere, pentru că nu sunt mulţi
oameni ca el!
Zis şi făcut. Două slugi împărăteşti intrară în odaie
şi luară muşcata, sub privirile îngrijorate ale domniţei.
Veni şi ziua ultimei încercări. Flăcăul nostru intră
liniştit şi încrezător, dar când descoperi lipsa muşcatei, simţi cum îl trec
apele.
– Haide, flăcăule, acum să te văd! zise împăratul.
Până aici ţi-au fost puterile?
Omul care vorbea cu florile îşi adună toată voinţa pe
care o avea şi privi atent chipul fetei. Surâsul ei drăgăstos îi umplu inima de
bucurie şi, din iubire, se născu minunea. Putea citi fără nici o greutate
gândurile fetei, la fel de uşor ca slovele unei cărţi.
– Măria Ta, zise el către împărat, frumoasa copilă
este mai îngrijorată ca niciodată de soarta mea. M-a îndrăgit nespus şi nu-şi
doreşte alt soţ afară de mine.
– Aşa este, tătucă, alt soţ n-are ce căuta în casa
noastră. Numai el a dovedit că mă iubeşte într-atâta încât să-mi ghicească şi
cele mai ascunse gânduri.
Mulţumit că n-a fost vreun vicleşug la mijloc,
împăratul îşi îmbrăţişă ginerele şi dădu poruncă slugilor să pregătească o
nuntă cu adevărat împărătească.
În toiul petrecerii, mireasa îl trase mai într-o parte
pe soţul său şi îl întrebă:
– Spune-mi, dragul meu, chiar nu ţi-a fost de nici un ajutor
muşcata de la fereastră?
– Mi-a fost numai la primele două încercări. A treia
oară însă te cunoscusem aşa de bine încât m-am putut lipsi de ajutorul ei.
Tare mult se bucură fata, convingându-se pe
de-a-ntregul că descoperise soţul îndelung căutat.
Și uite așa, darul Zânei pădurilor își arătă adevărata
sa valoare.
Se spune că în noaptea de Paşti, odată cu Învierea Mântuitorului, când cerurile se deschid, se lasă peste lume o lumină biruitoare. E un mit creştin, o metaforă sau chiar se schimbă ceva şi în sufletul nostru? Coboară cu adevărat Lumina Învierii în lume ca o promisiune de iertare şi de iubire?
