test: Grigore Băjenaru ,,Bună dimineața, băieți!” + Georgiana Vasile-Anghel – ,,Cursurile de teatru pentru copii.”

Textul 1

,,Liceul „Schewitz-Thièrrin” obișnuia să facă prin decembrie, în fiecare an, o serbare școlară cu cântece, jocuri naționale, exerciții de gimnastică, concert de pian și vioară, recitări și o piesă de teatru.

La începutul lui noiembrie, într-o dimineață, abia intrasem în cancelarie și-mi pusesem pardesiul în cuier, când îl văd pe Gabor, directorul administrativ, că vine la mine și-mi spune încet, aproape șoptit:

– Băjenarule, după ce-ți faci orele, te rog să vii în biroul meu, că avem de discutat ceva. […] Ca să nu mai lungim vorba... am auzit că ești mare specialist în serbări școlare.

– N-am mai făcut așa ceva de vreooo... șapte ani.

– Tocmai bine, râse Gabor, că nu ești plictisit de ele și, deci, ai să faci una de care să se ducă vestea.

– Să fac, domnule director, acceptai eu. […]

Conform practicei mele din trecutul nu foarte îndepărtat, când eram învățător, am făcut o selecție din băieții cei mai talentați și am alcătuit programul serbării: coruri, recitări, două piese instrumentale – una la pian și alta la vioară – exerciții gimnastice și, la sfârșit, o comedioară originală inspirată din viața elevilor.

La executarea acestui program, care ar fi durat cam o oră și jumătate, cu pauze cu tot, îşi dădeau concursul, cum se spune, printre mulți alții, doi băieți dintr-a VII-a, deosebit de talentați, Paul Matache și Nicolae Mărgărit, acesta din urmă premiantul clasei și unul dintre cei mai buni elevi din liceu.

Pe el l-am ales să recite colindul scris de mine, iar pe Paul Matache, care era un băiat foarte frumușel, prezentabil, distins și cu un glas impresionant baritonal*, ca de actor format, l-am ales să joace rolul principal din comedie. […] Cu ei doi am avut de dus greul serbării sau, mai bine zis, unul dintre ei mi-a dat de furcă, iar al doilea m-a ajutat să ies din impasul creat de acesta.

De partea muzicală se ocupa, la repetiții, profesorul de resort, Constantinescu. Mie-mi reveneau recitările și mai cu seamă piesa de teatru, care, deși părea ușoară la prima vedere, fiind hazlie, necesita, totuși, o mare atenție din partea regizorului, adică a mea, întrucât replicile trebuiau spuse repede, șnur, una după alta, fără pic de pauză, ca să fie de efect. […]

La prima repetiție chiar, după distribuirea rolurilor, Paul Matache, interpretul principal și cel mai talentat din echipă, a întârziat zece minute. Îl cunoșteam ca pe un băiat serios; era, de altfel, unul dintre cei mai buni la română și i-am scuzat întârzierea, gândindu-mă că au fost de vină tramvaiele. Dar la a doua repetiție a întârziat cincisprezece minute, iar la a treia, douăzeci. De astă dată, i-am spus în glumă […]:

– Am auzit că dorești să te faci actor. Recunosc că te ajută atât fizicul, cât și glasul și talentul; altminteri, nici eu nu te-aș fi ales să joci rolul principal din piesa noastră. Dar să știi, Paule, că la marii artiști, și ți-o doresc s-ajungi, cea dintâi calitate este „punctualitatea”! Nu vreau să folosesc alt cuvânt, dar nu te jenează faptul că cinci colegi de-ai tăi, cu Mărgărit, care face pe sufleorul, și cu mine, care fac pe regizorul, te așteptăm și ne pierdem vremea din cauza ta? […]

Dar a doua zi după-amiază, pe cine am găsit în sala de repetiții, sosit înaintea tuturor? Pe Paul Matache. Am rămas toți surprinși. […]

E de prisos să mai spun că repetițiile se făceau cu mare conștiinciozitate din toate punctele de vedere. Ba, odată, ca să-l oblig și mai mult pe Matache să-și dea silința de care-l știam capabil, m-am prefăcut că sunt reținut de diferite treburi în cancelarie și l-am rugat să conducă el repetiția de a doua zi. Ei bine, a venit cu o jumătate de oră mai devreme și toate – după cum mi-au spus, la sfârșit, băieții, încântați – au decurs cum nu se poate mai mulțumitor.”

                                                                                           (Grigore Băjenaru – Bună dimineața, băieți!)

*baritonal – de bariton; registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas.

Textul 2

,,Cine a spus că teatrul pentru copii este doar o activitate distractivă? Mai mult, nu trebuie să te gândești că toți cei care urmează cursurile de teatru pentru copii sunt staruri în devenire.

În spatele luminilor și aplauzelor se ascund abilități deosebit de importante pe care cei mici le dobândesc la cursurile de actorie. Există mulți părinți care conștientizează beneficiile teatrului și îi dau pe cei mici la cursuri de la vârste fragede, din mai multe motive.

Cum influențează actoria dezvoltarea copiilor de diferite vârste?

Pe măsură ce copiii cresc, și nevoile lor se schimbă. Dar surpriză! Actoria are câte ceva de oferit fiecărui stadiu de dezvoltare. Fie că vorbim de cei mai mici, care abia încep să descopere lumea, sau de preadolescenți în căutarea propriei identități, cursurile de teatru pentru copii le oferă tuturor o scenă pe care să strălucească.

Adolescenții (13+ ani)

Adolescența poate fi un roller-coaster* emoțional, dar actoria oferă o cale de a explora și de a înțelege mai bine aceste trăiri. Prin intermediul teatrului, adolescenții descoperă cum să-și gestioneze emoțiile și să-și exprime ideile într-un mod clar și creativ.

Teatrul pentru copii, chiar și la această vârstă, este o metodă excelentă de a descoperi cine sunt cu adevărat, explorând, în același timp, concepte mai profunde, cum ar fi empatia și leadershipul*. În plus, la această vârstă pot deja să îmbine teatrul cu limbile străine.

Actoria și dezvoltarea personală a copilului

La cursurile de teatru, copiii învață să-și cunoască mai bine corpul, vocea și emoțiile. Și bonus – învață să se descurce în fața unui public care este cu ochii pe ei. Dacă cel mic este timid nu-i nimic. Teatrul este locul perfect pentru a-și depăși fricile și a prinde curaj. Și să nu uităm de spectacole. Acestea îi ajută să-și exerseze memoria, să se concentreze mai bine și să învețe să colaboreze.

Actoria dezvoltă, de asemenea, abilități sociale. Copiii vor învăța să lucreze în echipă, să asculte și să colaboreze pentru a pune în scenă o piesă. În plus, vor învăța să accepte feedbackul și să-și perfecționeze rolul. Așa cum fiecare piesă are nevoie de repetiții, fiecare copil are nevoie de spațiu să învețe și să crească, iar teatrul oferă acest mediu sigur și creativ.

Inteligența emoțională și empatia

Un alt beneficiu uriaș al cursurilor de teatru pentru copii este că le dezvoltă inteligența emoțională. Aici, ei învață să înțeleagă și să exprime o gamă largă de emoții, ceea ce îi ajută să fie mai empatici. [...] Empatia îi ajută să relaționeze mai bine cu cei din jur și să-și construiască relații sănătoase și pline de înțelegere.

Creativitate fără limite

Actoria îi ajută pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea. Fie că joacă un personaj fantastic într-o piesă de teatru pentru copii, fie că improvizează o scenă, copiii învață să gândească creativ și să-și exprime ideile într-un mod original. Această creativitate este un mare atu nu doar pe scenă, ci și în viața de zi cu zi. Va contribui la formarea unui copil flexibil și adaptabil, pregătit să găsească soluții creative la orice provocare.”

                                                              Georgiana Vasile-Anghel – Cursurile de teatru pentru copii.

                                                                               Cum ajută dezvoltarea micuțului tău?

                                                                    https://www.novakid.ro/blog/cursurile-de-teatru-pentru-copii/

*roller-coaster – trenuleţ dintr-un parc de distracţii;

*leadership – capacitatea de a conduce un grup. 

A.

1. Completează spațiile libere cu informațiile din textul 1.

Două dintre momentele artistice incluse în programul serbării şcolare organizate de Băjenaru sunt: ____________________ şi ___________________________________.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.

La Liceul „Schewitz-Thièrrin”, serbarea şcolară se organiza în anotimpul:

a                    primăvara.

b                    iarna.

c                     toamna.

d                    vara.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1

Recită colindul din serbare:

a                    directorul liceului.

b                    Paul Matache.

c                     profesorul de muzică.

d                    Nicolae Mărgărit.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.

Cursurile de teatru pentru copii au avantaje:

a                doar pentru copiii mici.

b                doar pentru adolescenţi.

c                pentru copiii de toate vârstele.

d                doar pentru copiii de gimnaziu.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1  Enunţul	Adevărat	Fals
Profesorul Constantinescu scrie un colind pentru serbare.
Interpretul principal din piesa de teatru este punctual la a treia repetiţie.
În spectacol, premiantul clasei are rolul de sufleor.
Textul 2 Enunţul	Adevărat	Fals
Cu ajutorul teatrului, adolescenţii învaţă doar gestionarea emoţiilor.
Participând la cursuri de teatru, cei mici află cum pot să-şi învingă timiditatea.
În cadrul cursurilor de teatru, copiii dobândesc şi abilitatea de a fi empatici

6. Precizează, în unu – trei enunțuri, o trăsătură a personajului Matache, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență:

„Ba, odată, ca să-l oblig și mai mult pe Matache să-și dea silința de care-l știam capabil, m-am prefăcut că sunt reținut de diferite treburi în cancelarie și l-am rugat să conducă el repetiția de a doua zi. Ei bine, a venit cu o jumătate de oră mai devreme și toate – după cum mi-au spus, la sfârșit, băieții, încântați – au decurs cum nu se poate mai mulțumitor.”

   Naratorul subiectiv prezintă prin caracterizare directă un personaj-Matache-despre care știe că se poate strădui atunci când este pus în situații deosebite.Prin atitudinea sa,Matache,caracterizat indirect,:fără să știe de prefăcătoria profesorului său,devine responsabil de sarcina primită și se implică în repetiții,este punctual,, a venit cu o jumătate de oră mai devreme” și își conduce colegii cu dăruire,responsabilitate și-a dat,,silința de care-l știam capabil.”

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text

    Un element comun celor două texte este teatrul în care sunt implicați copiii:în primul text personajul Matache este un elev ales pentru a avea un rol într-o piesă de teatru;dacă,la început,este delăsător,apoi devine responsabil,când conduce repetițiile:,, l-am rugat să conducă el repetiția de a doua zi. Ei bine, a venit cu o jumătate de oră mai devreme și toate – după cum mi-au spus, la sfârșit, băieții, încântați – au decurs cum nu se poate mai mulțumitor.” În al doilea text,sunt prezentate motivele pentru care copiii urmează cursuri de teatru: pentru  dezvoltarea personală;,, învață să înțeleagă și să exprime o gamă largă de emoții, ceea ce îi ajută să fie mai empatici”;își dezvoltă,, imaginația și creativitatea.”

8.Crezi că participarea la cursuri de teatru contribuie la dezvoltarea personală a copiilor? Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 2.

    Cursurile de teatru aduc o multitudine de beneficii semnificative asupra dezvoltării personalității copiilor. Prin explorarea lumii scenelor și a interpretării personajelor, aceste lecții oferă mai mult decât doar abilități teatrale, ele modelează și transformă în mod pozitiv modul în care copiii se raportează la sine și la ceilalți în viața de zi cu zi.

În primul rând, participarea la cursuri de teatru dezvoltă încrederea în sine a copiilor. Prin exerciții de improvizație și prezentare în public, aceștia învață să-și depășească teama de a fi în centrul atenției și își descoperă vocea și prezența scenică. Această încredere dobândită pe scenă se transferă în alte aspecte ale vieții, sporindu-le încrederea în abilitățile lor generale.Astfel,personajul din primul text,Matache,pus în situația de a conduce repetițiile unei piese de teatru devine responsabil,corect,,implicat.

 De asemenea, lecțiile de teatru dezvoltă abilitățile de comunicare. În cadrul pieselor de teatru, aceștia trebuie să înțeleagă și să transmită mesaje, să-și ajusteze tonul și expresia facială în funcție de situație și să interacționeze armonios cu colegii de scenă. Aceste abilități sunt esențiale în comunicarea cotidiană și îi ajută pe copii să devină ascultători mai atenți și vorbitori mai eficienți.

 Lecțiile de teatru promovează dezvoltarea abilităților sociale. Într-un mediu de grup, copiii învață să colaboreze, să împărtășească idei și să lucreze împreună pentru a crea o producție reușită. Această experiență le dezvoltă empatia, înțelegerea pentru perspectivele diferite și capacitatea de a-și asuma roluri de lider sau de susținător.Iată un exemplu din textul 2, cursurile,, de teatru pentru copii este că le dezvoltă inteligența emoțională. Aici, ei învață să înțeleagă și să exprime o gamă largă de emoții, ceea ce îi ajută să fie mai empatici.”

  Teatrul îi provoacă pe copii să-și exploreze creativitatea și imaginația într-un mod liber și neconvențional. Ei învață să găsească soluții inventive la diverse provocări scenice și să-și exprime ideile în mod original. Această stimulare a creativității îi ajută să găsească perspective noi în abordarea problemelor din viața reală și să-și dezvolte gândirea critică.

   De asemenea, teatrul învață copiii să-și gestioneze emoțiile și stresul. Interpretarea diferitelor roluri implică explorarea unui spectru larg de emoții, ceea ce îi ajută să înțeleagă și să-și exprime propriile sentimente. Prin gestionarea acestor emoții într-un mediu controlat, copiii învață să-și controleze reacțiile și să-și mențină calmul în situații tensionate.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Bună dimineața, băieți!” de Grigore Băjenaru cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

   O asociere a textului 1 poate fi cu capitolul IX,,Prometeu la Liceul LAZĂR”din romanul,,Cișmigiu &comp.”de Grigore Băjenaru,care povestește despre împlinirea a 65 de ani de la înființarea liceului,când directorul a plănuit o serbare deosebită,cu un program variat, recitări, coruri şi orchestră, exerciţii de gimnastică şi un fragment dintr-o piesă de teatru,iar profesorul de română,Avram Tudor a fost regizorul.,, Pe Zeus să-l interpreteze Ionaş Moscu, pe Hefaistos,Băjenaru, iar pe Prometeu, personajul principal, unul dintr-a VIII-a  reală,N.Stroe.”Repetițiile se desfășoară bine,iar băieții colaborează,fac o repetiție chiar  în Cancelarie,loc sacru,în fața profesorilor;Băjenaru este îndemnat de director să imite actorii de la Național și chiar pe unii profesori din liceu spre hazul tuturor din cancelarie.

  La fel și în textul 1,directorul îi propune profesorului Băjenaru,fostul elev din romanul de mai sus, să organizeze o serbarea școlară.Acesta a făcut o selecție printre băieții talentați,a alcătuit programul .În piesa de teatru se remarcă un băiat serios care primește rolul principal-Matache.Dar băiatul întârzie continuu la repetiții,iar atunci când i se vorbește despre punctualitate și este pus în situația de a conduce repetiția se dovedește corect,cu respect față de colegi într-o colaborare fericită,și-a dat,, silința de care-l știam capabil.”

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Conţin hiat ambele cuvinte din seria:

                 „teatru”, „specialist”.

                „strălucească”, „sociale”.

                „creativ”, „piesă”.

               „impresionant”, „emoţiile”.

              „îmi pare rău, nu voiam să dau răspunsul.”

             „cât de apropiat se simțea de ei”

             „mai aveți două încercări, se auzi...” 

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Seria care conţine doar cuvinte derivate este:

a                    „frumuşel”, „inteligenţă”.

b                    „douăzeci”, „după-amiază”

c                     „instrumental”, „copiilor”.

d                    „comedioară”, „învăţător”.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sensul secvenței subliniate în enunțul:

„Cu ei doi am avut de dus greul serbării sau, mai bine zis, unul dintre ei mi-a dat de furcă, iar al doilea m-a ajutat să ies din impasul creat de acesta.” este:

a                    a fost de folos.

b                    a creat dificultăţi.

c                     a fost în plus.

d                    a dat o furcă

4.Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sinonimul primului cuvânt subliniat și antonimul celui de-al doilea cuvânt subliniat din fragmentul :

„Un alt beneficiu uriaș al cursurilor de teatru pentru copii este că le dezvoltă inteligenţa emoţională.” sunt:

a                    avantaj, neînsemnat.

b                    folos, enorm.

c                     dezavantaj, enorm.

d                    profit, mare.

5. Precizează valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în următoarele secvenţe:

„Conform practicei mele din trecutul nu foarte îndepărtat [...] am alcătuit programul serbării.”;

Mie-mi reveneau recitările.”

6.Alcătuiește un enunț imperativ, în care pronumele personal „eu” să fie atribut (1) și un enunț interogativ, în care substantivul „creativitate” să fie în cazul genitiv (2).

7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul fiecăreia şi tipul de raport sintactic existent între acestea:

„Adolescenţa poate fi un roller-coaster emoţional, dar actoria oferă o cale de a explora şi de a înţelege mai bine aceste trăiri.”

 8. Completează spațiile libere din textul de mai jos, reprezentând mesajul unui elev, cu forma corectă a cuvintelor scrise între paranteze:

Mi- ____ (a plăcea, modul condiţional-optativ, timpul prezent, persoana a III-a, numărul singular) ca, după aceste cursuri de teatru, (a fi, modul conjunctiv, timpul prezent, formă afirmativă, persoana a II-a, numărul singular) receptiv la nevoile ______________ (ceilaţi- cazul genitiv).

Empatia este o abilitate emoţională ____ __________ (pronumele relativ care, cazul genitiv) rezultat se observă în viaţa de zi cu zi. Oare tu __________ (a deţine, modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular) această abilitate? 

SUBIECTUL al II-lea

Scrie un text narativ în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul unei serbări şcolare, incluzând o secvență descriptivă și o secvență dialogată, de minimum patru replici.

  E iunie,început de vară, soare....mi-amintesc o poveste și printre frunze privesc cerul însorit.Este despre o fată îndrăgostită de soare,care atunci, când l-a întâlnit, s-a transformat într-o floare.

 Tot ce se petrece în jurul meu mă în­car­că de lumină şi bucurie,parcă port cu mine un te­zaur ca­re îmi dă putere şi mă  ajută să depă­şesc norii fiecărei zile. Mirosul puternic al florilor de undeva ajunge și se așterne pe foile din fața mea-am un rol de învățat pentru serbarea de sfârșit de an.

-Se mai fac astfel de serbări?întreabă neîncrezător fratele meu,studentul familiei.

-Sunt Prințul din Castelul Norilor,îi răspund mândru și plec să mă văd în oglindă declamând.

Surâd și-mi amintesc cum proful de română a intrat în clasă prin luna mai,avea o figură nedumerită și ne-a spus nouă,dintr-a opta,că vom participa la serbarea de sfârșit de an cu o piesă de teatru.

-Ca ăia din,,Vrem să vă dăruim o fereastră”completează cineva din ultima bancă.

-Exact!am căutat o piesă de teatru ușor de învățat,dar în care vor juca cei care au înclinații actoricești.

 Deocamdată,nu s-a oferit numeni,apoi câteva mâini s-au ridicat timide,alte câteva,am dat așa numitele probe și...iată-mă prinț cu multe replici.

Ne-ntâlnim după amiaza și fiecare ne străduim să strălucim ca niște actori adevărați,parcă vrem să ne descoperim  alte emoții și să ne exprimăm cât mai clar și creativ.Îmi place că parcă ne descoperim acum,ne cunoaștem altfel și,sincer,regret că ne despărțim,fiecare vom pleca spre licee diferite.După repetiții mai rămânem și-l ascultăm pe proful-regizor cum ne povestește întâmplări din viața unor actori sau despre teatru,roluri,personaje.

 Dar nu voi uita niciodată ziua serbării cu profesori,părinți colegi mai mari,mici,și printre ei apariția unui actor pe care l-am auzit recitând la TV poezii de Eminescu și acum era în fața noastră ascultându-ne,iar la finalul reprezentației s-a ridicat și ne-a aplaudat.Emoționați,fericiți ne-am înclinat ca la teatru și toți,dar toți eram fericiți,fericiți...mă uitam în sală de spectacole și vedeam numai ochi,mulți ochi zâmbitori.

  Poate nu voi fi actor,dar acest iunie,finalul clasei a opta va rămâne de neuitat!!!

test: E. O. Chirovici, Cartea oglinzilor + Stefan Zweig, Lumea de ieri

 

Testul 1

,,A pus laveta pe birou, și-a așezat ochelarii pe nas, apoi și-a strâns genunchii la piept și i-a îmbrățișat

cu brațele, ca și cum i s-ar fi făcut dintr-odată frig.

― Simt că o să fie bine, Richard. Ești născut să fii scriitor, știu asta și o știi și tu. Însă nimic în viață

nu vine pe o tavă din argint. [...]

Eram împreună o săptămână mai târziu, la prânz, și mâncam într-o pizzerie de pe Nassau Street,

când brusc mi-a venit ideea să sun chiar atunci la redacția Signature. Am intrat în cabina telefonică de

lângă intrarea la toaletă, am vârât sfertul de dolar în fanta din metal și am format numărul de pe

cartea de vizită. Mi-a răspuns o femeie tânără și am cerut cu domnul Knox, spunându-mi numele.

Peste câteva secunde am auzit în receptor vocea editorului. Își amintea cine eram și a intrat direct în subiect:

― Vești bune, Richard. Materialul va fi publicat chiar în numărul viitor, în ianuarie. Asta este bine, în

general după sărbători crește numărul de cititori, mulți vor să vadă ce și cum când revin din vacanțe.

N-am schimbat nici măcar o virgulă.

Eram copleșit.

― Ce povestire ați ales?

― Sunt scurte, așa că am decis să le publicăm pe toate trei. Ți-am dat două pagini. Apropo, ne trebuie

și două fotografii de-ale tale. Alb-negru, tip portret. Vrem să-ți facem o mică prezentare.

― Nici nu știu ce să spun... Mi se pare incredibil, am rostit eu după ce am bâlbâit niște mulțumiri.

― De ce ți s-ar părea incredibil? s-a mirat el. Ai scris niște povestiri foarte bune și e normal să ajungă

la cititori. Vreau să ne vedem după sărbători, să ne cunoaștem mai bine și să-mi spui la ce mai lucrezi.

Dacă mergi înainte, te așteaptă un viitor frumos, Richard. Sărbători fericite! Mă bucur că am putut să-ți dau o veste bună.

I-am urat la rândul meu sărbători fericite și am pus receptorul în furcă.

― Radiezi, mi-a spus Laura când m-am întors la masă. Deci e de bine?

― Le vor publica pe toate trei în numărul din ianuarie, i-am zis eu. Pe toate trei, îți dai seama?!

Signature! N-am sărbătorit cu șampanie, nici măcar n-am mers la un restaurant scump după cursuri.

Ne-am petrecut seara acasă, în doi, făcând planuri și trăind cu senzația că stelele se apropiaseră de

Pământ suficient de mult, încât să le atingi dacă-ți ridicai brațul. Cuvintele gen Signature, trei

povestiri,fotografie alb-negru, scriitor publicat, toate se învârteau ca niște sateliți în jurul capului meu,

alcătuind un nimb invizibil al gloriei și al nemuririi.

Astăzi îmi dau seama că, fiind copleșit de schimbarea bruscă ce apăruse în viața mea și a cărei

importanță o exageram din toate punctele de vedere – la urma urmei, Signature nu era The New

Yorker,iar colaboratorii erau plătiți doar în exemplare gratuite –, n-am conștientizat că unele aspecte din atitudinea Laurei se schimbaseră în ultimele zile. Părea absentă, era mereu preocupată de ceva și

abia dacă mai schimbam câteva cuvinte unul cu celălalt. De două sau trei ori am surprins-o vorbind la

telefon pe un ton scăzut și de fiecare dată a închis repede imediat după ce m-a observat.”

                                                                                               E. O. Chirovici, Cartea oglinzilor

Textul 2

,,Recapitulându-mi viața, nu-mi aduc aminte să fi avut clipe mai fericite decât acelea din primii ani ai

studenției fără responsabilități de student. Eram tânăr și de aceea nu aveam încă sentimentul că am

obligația să realizez ceva. Eram destul de independent, ziua avea douăzeci și patru de ore – și toate

îmi aparțineau. Puteam citi și lucra după pofta inimii, fără să trebuiască să dau socoteală cuiva, norul

examenului academic încă nu tulbura seninul orizontului, căci ce lungi sunt trei ani măsurați cu

măsura vârstei de nouăsprezece ani, ce bogați, ce îndestulați, cât de bine pot fi făcuți să rodească surprize și daruri!

Primul lucru pe care mi l-am propus a fost să fac o selecție – după cum credeam eu, riguroasă – a

poeziilor mele și să le strâng într-un volum. Nu mi-e rușine să recunosc că pe vremea aceea, ca

proaspăt absolvent la nouăsprezece ani, al liceului, mi se părea că cel mai dulce parfum de pe

pământ mai dulce decât uleiul trandafirilor din Șiraz, este cel al cernelii tipografice; orice poezie care

mi-era acceptată de vreun ziar îmi dădea aripi noi, deși eram destul de neîncrezător din fire. Nu

venise oare timpul să fac pasul hotărâtor și să încerc publicarea unui volum?

Încurajarea ce-mi venea din partea colegilor care aveau mai multă încredere în mine decât aveam eu

însumi a fost hotărâtoare. Am trimis manuscrisul – câtă îndrăzneală din partea mea! – tocmai la

editura care pe-atunci era cea mai reprezentativă pentru lirica germană, Schuster Löffler, la care

fuseseră publicați Liliencron, Dehmel, Bierbaum, Mombert, toată acea generație care împreună cu

Rilke și Hofmannnsthal crease noua lirică germană. Și – minunea minunilor! – au venit una după alta

acele clipe fericite de neuitat care în viața unui scriitor nu se mai repetă nici după cele mai mari succese: a venit o scrisoare cu antetul editurii. O țineam cu emoție în mână și n-aveam curajul s-o

deschid. A venit și secunda când, cu răsuflarea tăiată, am citit că editura a hotărât să publice cartea și că, mai mult decât atât, își rezervă dreptul asupra celor ce vor urma. A venit pachetul cu primele

corecturi pe care l-am desfăcut cu nemăsurată emoție ca să văd literele, punerea în pagină, forma

embrionară a cărții și apoi, după câteva săptămâni, cartea însăși, primele exemplare pe care nu mă mai săturam să le privesc, să le pipăi, să le compar, o dată și încă o dată și încă o dată. Și apoi

hoinăreala copilărească prin librării ca să văd dacă au expus cartea și dacă i-au rezervat locul de onoare din mijloc, sau e undeva prin vreun ungher modest.”

                                                                              Stefan Zweig, Lumea de ieri

A.

1. Completează spațiile libere cu informațiile din textul 1

Richard îi mărturisește prietenei sale, _____________ , că i se vor publica trei povestiri

în revista _____________ .

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 1.

Persoana care îi dă lui Richard vestea publicării celor trei povestiri este:

a) Laura; c) un cititor; b) domnul Knox; d) o femeie tânără.

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 2.

Tânărul scriitor își trimite poeziile la editura:

a) Hofmannsthal; c) Rilke; b) Mombert; d) Schuser Löffler.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din

textul 2.

Ca absolvent de liceu la nouăsprezece ani, tânărul:

a) trebuie să dea socoteală cuiva;

b) este absolut independent;

c) simte că are responsabilități de student;

d) este destul de neîncrezător din fire.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau

fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                          Enunțul                                         Adevărat                   Fals

Lui Richard îi sunt alocate două pagini în revista Signature.

Cele trei povestiri ale lui Richard vor fi publicate înainte de sărbători.

Vestea bună este sărbătorită cu șampanie.

Textul 2

                          Enunțul                                         Adevărat                   Fals

Deschiderea scrisorii cu antetul editurii este amânată.

Tânărul trimite manuscrisul, fiind încurajat de colegii de liceu.

Editura îi trimite tânărului cartea după două săptămâni.

6. Precizează, în unu–trei enunțuri, o trăsătură a lui Richard, personajul din textul 1,

identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o

secvență relevantă:

„Ne-am petrecut seara acasă, în doi, făcând planuri și trăind cu senzația că stelele se

apropiaseră de Pământ suficient de mult, încât să le atingi dacă-ți ridicai brațul.

Cuvintele gen Signature, trei povestiri, fotografie alb-negru, scriitor publicat, toate

se învârteau ca niște sateliți în jurul capului meu, alcătuind un nimb invizibil al gloriei și al

nemuririi.”

  Personajul este caracterizat indirect prin comportamentul exuberant pe care-l manifestă alături de parteneră,când primește o veste importantă.Este fericit,trăiește emoția că se poate înălța spre stele,o bucurie intensă pentru o realizare personală.Se vede înconjurat de o  aureolă a,, gloriei și a

nemuririi”,pentru că va fi un,,scriitor publicat”,ca și când ar fi prins într-un cerc al satisfacției depline.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  În ambele texte personajele sunt scriitori debutanți care trăiesc emoția copleșitoare a primei publicării a scrierilor lor.Chirovici este încurajat de prietena sa,iar vestea dată la telefon de editor că îi vor fi publicate cele trei povestiri alături de propria fotografie,că scrierile au fost apreciate,,ai scris niște povestiri foarte bune și e normal să ajungă la cititori”și că este invitat,pentru a fi cunoscut, îl emoționează.Este încurajat,,dacă mergi înainte, te așteaptă un viitor frumos”și se simte înălțat spre glorie,spre stele.

  La fel este un alt debutant Stefan Zweig,încurajat și el dar de colegi,, care aveau mai multă încredere în mine decât aveam eu însumi”;și el este fericit pentru orice poezie acceptată,se simte înălțat de,,aripi noi”,iar publicarea la o editură a fost,,minunea minunilor.”Vestea de la editură a publicării cărții este primită printr-o scrisoare.Totul se petrece cu,, nemăsurată emoție”până la apariția primelor exemplare,,pe care nu mă mai săturam să le privesc, să le pipăi, să le compar.”

8. Ce simte tânărul Richard când primește vestea publicării celor trei povestiri? Justifică-

ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție, valorificând textul 1.

  Editorul îl anunță pe Richard că-i vor fi publicate cele trei povestiri,alături de fotogafia proprie,îl încurajează,iar el se simte copleșit de vestea primită.Este fericit,își face planuri,trăiește senzația înălțării spre glorie,simțind că și-a depășit cele mai înalte așteptări. Este starea lui interioară de împlinire și satisfacție.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Cartea oglinzilor” de E. O. Chirovici cu un alt

text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună prin

referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

    Eugen Chirovici este încurajat în pasiunea de a scrie de editorul care-i publică trei povestiri,prevestindu-i că,, te așteaptă un viitor frumos. Richard,,se simte copleșit de vestea primită, și trăiește bucuria devenirii ca scriitor, se simte înălțat spre glorie,spre stele.

    În cartea,,Cișmigiu & comp”Grigore Băjenaru povestește cum profesorul de română a trimis câțiva elevi la un concurs literar la,,Tinerimea română”,iar el,autorul, a scris,,O poveste”inedită.Scrierea este apreciată,este felicitat,a fost,,singurul lăzărist”premiat, obținând premiul al treilea la concursul pe țară”.Este încurajat de de profesorul de română și felicitat de profesorii din cancelarie.Iar mai târziu,cartea lui a fost,,un omagiu pe care l-am adus anilor de şcoală şi minunaţilor mei dascăli.”

B.

1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sunt corect despărțite în silabe ambele cuvinte din seria:

a) re-da-cția, ma-nu-scri-sul;

b) po-ves-ti-re, în-dră-znea-lă;

c) re-cep-to-rul, res-pon-sa-bi-li-tăți;

d) sen-za-ția, săp-tă-mâni.

2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Cuvintele subliniate în secvența :

„Puteam citi și lucra după pofta inimii, fără să trebuiască

să dau socoteală cuiva, norul examenului academic încă nu tulbura seninul (1)

orizontului, căci ce lungi sunt trei ani măsurați cu măsura vârstei de nouăsprezece (2) ani,

ce bogați, ce îndestulați, cât de bine pot fi făcuți să rodească surprize și daruri!” s-au format,

în ordine, prin:

a) derivare (1), compunere (2);

b) conversiune (1), derivare (2);

c) compunere (1), derivare (2);

d) conversiune (1), compunere (2).

3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Seria care cuprinde formele corecte de plural pentru sensul din text al următoarelor

cuvinte subliniate: „toate se învârteau ca niște sateliți în jurul capului meu”; „Nu venise oare

timpul să fac pasul hotărâtor...” este:

a) capete, timpuri; c) capete, timpi;

b) capi, timpi; d) capuri, timpuri.

4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sensul secvenței subliniate în enunțul „Însă nimic în viață nu vine pe o tavă din argint.”

este:

a) întâmplător; c) fastuos; b) greu; d) ușor.

5. Selectează, din fragmentele următoare, trei valori morfologice diferite ale verbului „a fi”,

pe care le vei preciza:

„Recapitulându-mi viața, nu-mi aduc aminte să fi avut clipe mai fericite

decât acelea din primii ani ai studenției fără responsabilități de student. Eram tânăr și

de aceea nu aveam încă sentimentul că am obligația să realizez ceva.”, „Nu mi-e rușine să

recunosc că pe vremea aceea, ca proaspăt absolvent la nouăsprezece ani, al liceului...”

6. Alcătuiește o propoziție negativă, în care substantivul „scriitor” să aibă funcția sintactică

de atribut și o propoziție afirmativă, în care pronumele nehotărât „toate” să aibă funcția

sintactică de complement prepozițional.

7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza următoare, precizând felul acestora:

„Mă bucur că am putut să-ți dau o veste bună.”

8. Rescrie corect mesajul de mai jos, preluat din comentariul unui cititor pasionat.

Am agreeat ultima apariție editorială, m-i s-a părut originară. Chiar autorul însuși va

venii în orașul nostru pentru o lansare de carte la care îmi propun să i-au parte.

 

SUBIECTUL AL II-LEA

Crezi că încrederea în sine a unui tânăr în formare poate fi consolidată prin susținerea celor

din jur?

Scrie un text argumentativ în care să susții, prin două argumente,răspunsul la întrebarea

dată, valorificând textul 1 și experiența personală sau de lectură.

   Cred că încrederea în sine a unui tânăr în formare este consolidată prin susținerea celor din jur, în special prin sprijinul oferit de familie, prieteni, profesori și mentori. Acest sprijin, care include încurajarea,autonomia și stabilirea unor așteptări realiste, ajută la dezvoltarea unui sentiment de competență, valoare și siguranță în sine.

  În primul rând,sigur că a fi încurajat și a primi validarea din partea celor apropiați întărește convingerea tânărului că este capabil și că eforturile sale sunt apreciate.Un exemplu este încurajarea scriitorului debutant din textul 1 de către prietena sa,, Simt că o să fie bine, Richard. Ești născut să fii scriitor, știu asta și o știi și tu.”În același timp,oferirea de sprijin în momente de neîncredere, fără a prelua controlul, îi arată tânărului că poate conta pe alții și că nu trebuie să fie perfect tot timpul.

Editorul îi vorbește tânărului cu optimism,spunându-i că prin perseverență îl poate aștepta,, un viitor frumos”,iar el trăiește bucuria devenirii ca scriitor, se simte înălțat spre glorie,spre stele.

  În aceeași ordine de idei,cred că stabilirea unor țeluri și așteptări realiste, care pot fi atinse, previne sentimentul de eșec și construiește o imagine de sine pozitivă, bazată pe progrese realizabile. Părinții, profesorii și mentorii care demonstrează ei înșiși încredere și un comportament pozitiv oferă un model valoros pentru tineri.Desigur că, dacă aceștia sunt prezenți activ în viața tânărului,îl ascultă și îi arată interes pentru activitățile și grijile lor, demonstrează că este totul este important și valoros.

Romanul "Minunea" de R.J. Palacio abordează încrederea în sine prin povestea lui Auggie Pullman, un băiat cu o malformație facială care începe să meargă la școală, și arată cum își găsește curajul și locul într-o lume care pare să-l judece. 

  Așadar, toate acţiunile şi sentimentele noastre sunt în concordanţă cu imaginea noastră personală. Ne vom comporta așa cum credem că suntem. Încrederea în sine este primul secret al succesului.

 

 

 

 

Exerciții:

 

1. Indică sufixele și prefixele din următoarele cuvinte: strămoșesc, auriu, lungan, portiță, dezgust,

dezinfectat, verișor, pisicuță, bogăție, coșuleț, răzgândi, deszăpezi, răscumpăra, măturică, descifra,

neegalat, împrospăta.

2. Precizează seria care conține numai cuvinte compuse:

a) binecuvânta, răufăcător, astfel, aseptic; c) zgârie-nori, numai, totuși, totaliza;

b) deseori, pierde-vară, altădată, bineînțeles; d) recunoaștere, răstălmăci, radiofonie, francofil.

3. Sunt corecte ambele forme de genitiv din seria:

a) câine-lupului, Câmpulungului; c) binelui-cunoscut, bunăstării;

b) florii-soarelui, Curții de Argeș; d) bunului-simț, bunăvoinții.

4. Subliniază forma corectă a cuvintelor compuse din seria: nou născut/nou-născut, du-te-vino/du-te

vino, scurtmetraj/scurt-metraj, astă-toamnă/astătoamnă, cal-de-mare/cal de mare, punct-și-virgulă/

punct și virgulă.

5. Cuvintele subliniate din secvența „Mă plimb acum prin curte și revăd în minte pomii de

altădată, violetele și florile japoneze… Spre garaj era un cais, în care mă suiam pe la cinci-șase ani,

închipuindu-mă Tarzan.”, s-au format, în ordine, prin:

a) derivare, compunere, conversiune; c) derivare, compunere, derivare;

b) compunere, compunere, derivare; d) derivare, compunere, compunere.

6. Alcătuiește enunțuri cu următoarele construcții: altădată/altă dată, odată/o dată, binevenit/bine

venit, bună-dimineața/bună dimineața.

7. Realizează enunțuri în care să utilizezi forma substantivizată a fiecăruia dintre următoarele cuvinte:

nimic, înalt, eu, preferat.

8. Încercuiește cuvintele care fac parte din familia lexicală a cuvântului floare: înfloritor, fluorescent,

florărie, floricol, Florica, inflorescență, florăreasă, florentin, florilegiu.

9. Cuvântul subliniat din enunțul „Profesoara de română scrie aplecat către stânga.” este obținut prin

conversiune din:

a) adjectiv propriu-zis; b) verb la participiu; c) verb la supin; d) verb la infinitiv.

10. Aparțin aceleiași familii lexicale ambele cuvinte subliniate din seria:

a) A rămas gânditor pe bancă. Te-ai răzgândit în privința plecării?

b) E hiperactiv și-i agită pe toți. Suferă din cauza hipertensiunii.

c) I s-a spus că e benefic lăptișorul de matcă. Acesta este un produs lactat.

d) Voi veni numaidecât. Numai tu puteai face asta!

test---Veronica D. Niculescu,,Cărămida”, fragment + Ioana Pârvulescu,, Aleea Solidarităţii”, fragment

Textul 1

,,Stau întinsă pe canapeaua mea, cu o pernă îndesată sub cap. Am palmele aspre, mi-a rămas în piele şi mirosul de la vase, aş vrea să mă dau cu cremă pe mâini, dar crema e în baie şi n-aş vrea să-i trezesc. Aşa că stau întinsă pe canapeaua mea cărămizie, cu o pernă îndesată sub cap, frecându-mi uşurel palmele pe sub plapumă, să se înmoaie. În sufragerie, pe cealaltă canapea, acum desfăcută pentru ocazia specială, dorm Ligia şi Dan, împreună cu micuţa lor Laura. Au sosit aseară, au poposit la mine doar pentru o noapte şi-o zi, în drum spre Maramureş, o vacanţă ieftină pe final de sezon. Stau întinsă pe canapeaua mea, răsucesc iarăşi perna, nu mi-e somn, nu obişnuiesc să dorm după prânz, dar e binevenită pauza. Sunt obişnuită singură, oaspeţii sunt păsări rare în casa mea, aşa că pauza e binevenită, vizitele astea te storc de puteri dacă nu eşti învăţat cu ele, nu mă refer la plimbări, mereu aceleaşi plimbări – Piaţa Mare, Piaţa Mică, Turnul Sfatului, poze cu fântâna din centru, popasul pe terasă la cafea, în cel mai bun caz o intrare la Brukental – , şi nici la mesele întinse şi strânse cu chiu, cu vai atunci când nici măcar n-ai o masă în sufragerie, e strict o chestiune de consum emoţional.

M-aş da cu cremă pe mâini, dar n-aş vrea să-i trezesc. Fetiţa trebuie să fie tare istovită, acum o jumătate de oră făcea pentru mine o demonstraţie de gimnastică pe o saltea improvizată dintr-o plapumă şi un cearşaf, la insistenţele mândrei mame. Părea să execute totul cu cea mai mare plăcere. [...] O fi obosită acum. Aşa că stau aici, cu perna îndesată sub cap, privind în tavan. Palmele aşa aspre. Aspru şi ticăitul ceasului, din care deodată se desprinde sunet de paşi, un scârţâit vag, apoi alţi paşi, nişte foşnete, linişte, din nou doar ticăitul, paşi mărunţi, stop la uşă, poate unul dintre ei se duce la baie, ba nu, ba da, ba totuşi nu, clanţa de la dormitor coboară, uşa prinde a se crăpa uşor, un ochi, un năsuc, alt ochi, chipul mic şi serios al Laurei în fanta de lumină. Ridic din sprâncene. Uite-o că zâmbeşte. Îi fac semn cu arătătorul cârlig. Aşa. Încet. Propteşte uşa la loc, codiţa îi tremură. I-a mai dispărut roşeaţa din obraji.

 - Ce-i cu tine?

 - Nu pot să dorm...

- Hai, vino aici.

 Activitatea fizică înainte de culcare nu e deloc recomandată, îţi creşte temperatura corpului, iar ca să adormi ai nevoie de un pic de răcoare. Mami şi tati dorm duşi, ea se plictiseşte.

- Haide, haide, stai cu mine aici.

Cutia cu bile chinezeşti a rămas pe birou de aseară. Mai jucăm una? Chipul fetiţei înfloreşte. Jucăm. De-acum ştie. O femeie şi o fetiţă joacă bile şezând turceşte pe canapea [...]. Flip, flap, clonc, clop, bilele o pornesc una câte una dinspre periferiile stelei de carton către centru, în curând aici se va produce o busculadă de nedescris, din care va fi nespus de dificil să ieşi. [...] În acest spaţiu intim, cu uşa închisă, cu sforăitul blând al părinţilor dincolo de hol, dincolo de încă o uşă închisă, o altă poveste se poate strecura acum, întâi un ochi, apoi un năsuc, alt ochi, apoi în fanta aceasta întunecată ivindu-se întreg chipul aspru al trecutului, când eu şi mama acestei fetiţe locuiam în aceeaşi cameră de cămin, în Bucureştiul de la sfârşitul anilor ’80.”

                                                                              (Veronica D. Niculescu,,Cărămida”, fragment)

Textul 2

,,Prima mea adresă bucureşteană a fost în Balta Albă, „la betonieră”, cum spuneau iniţiaţii, la capătul troleibuzului 92. Eram trei studenţi, în apartament, trei dintre cele patru personaje ale romanului ,,Inocenţii”: fratele meu, student la matematică, vărul meu, la chimie, iar eu la Litere. Fireşte, apartamentul era adesea plin de colegi şi de muzică. În sesiune, colocatarii mei învăţau din tomuri groase, formule şi demonstraţii, eu mă distram citind: alesesem bine! Făceam foame cu toţii şi de multe ori singurul prânz era pâinea prăjită în ulei şi presărată cu sare. De ce se numea aşa cartierul în care locuiam nu m-am întrebat, mai ales că totul băltea pe-atunci, şi toate cartierele ar fi putut primi un nume care să înceapă cu „Balta”. Am stat doar doi ani acolo, dar adresa mi-a rămas ciudat de clar în memorie: Aleea Solidarităţii, bloc M 36, scara 4, et. 8, apartamentul 168. Să locuieşti la capătul unei linii de troleibuz avea un anume avantaj: puteai găsi loc pe scaun, la plecare. În ce mă priveşte, rareori mi-l păstram mai mult de două-trei staţii, pentru că mereu se plasa lângă mine, ostentativ şi privindu-mă fix, o persoană bătrână, bolnavă sau o mamă cu un copil în braţe. Mă sculam oftând (doar în sinea mea: educaţie ardelenească). Făceam cam o oră până la Universitate, fără a socoti şi timpul de aşteptare, iar troleibuzul se umplea tot mai tare, de la o oprire la alta, până când oamenii dădeau pe-afară ca aluatul crescut, prin uşile care nu se mai puteau închide. Nu era nevoie să te ţii de bară, n-aveai cum şi unde să cazi, nu ştiu nici azi cum rezistau cei de la margine. Ajungeam oricum frântă, la ore.

  Deşi eram la Litere, ideea de a publica – nu neapărat o carte, dar chiar şi un articol – părea fantezistă. Era de la sine înţeles că n-am şanse, şi nici nu încercam. [...] Înainte de 1990 extrem de puţini tineri ajungeau să-şi vadă cărţile publicate. [...] Când vreun coleg de generaţie reuşea s-o facă fără mari compromisuri, ne înveseleam cu toţii şi ne anunţam bucuroşi unii pe alţii, socotind asta, pe bună dreptate, o victorie personală. Într-o lume a solidarităţii clamate* şi false, noi eram solidari cu adevărat.”

                                                                                (Ioana Pârvulescu,, Aleea Solidarităţii”, fragment)

 *clamat: exprimat zgomotos (dar fără substanţă);

6. Precizează, în unu – trei enunțuri, o trăsătură a Laurei, personajul din textul 1, identificată în fragmentul de mai jos, şi mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvenţă relevantă:

 „Aspru şi ticăitul ceasului, din care deodată se desprinde sunet de paşi, un scârţâit vag, apoi alţi paşi, nişte foşnete, linişte, din nou doar ticăitul, paşi mărunţi, stop la uşă, poate unul dintre ei se duce la baie, ba nu, ba da, ba totuşi nu, clanţa de la dormitor coboară, uşa prinde a se crăpa uşor, un ochi, un năsuc, alt ochi, chipul mic şi serios al Laurei în fanta de lumină. Ridic din sprâncene. Uite-o că zâmbeşte. Îi fac semn cu arătătorul cârlig. Aşa. Încet. Propteşte uşa la loc, codiţa îi tremură. I-a mai dispărut roşeaţa din obraji.” 

Atmosferă de liniște a casei este însoțită de sunetul ceasului și de foșnetul unor,,pași mărunți”ai unui copil.Prin caracterizare directă este urmărit chipul serios al fetiței ce apare treptat ca o surpriză,descris discret de o privire uimită prin ușa ușor deschisă.Fiecare parte a chipului mic,timid cu nas,ochi,codița tremurândă apar,,în fanta de lumină.”Intră încet ca o ființă diafană. 

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conţinut comun celor două texte date, valorificând câte o secvenţă relevantă din fiecare text  

 Un element comun celor două texte este viața împreună. În textul 1, naratoarea primește în casa sa familia unei vechi prietene.Este neobișnuită cu astfel de vizite,dar e plăcut surprinsă de vizita fetiței în camera sa ce-i amintește că a locuit cândva cu mama fetiței în studenție.

 În textul 2, autoarea își amintește tot de vremea studenției când locuia împreună cu fratele și vărul ei și ei studenți dar la alte facultăți,era sentimentul de solidaritate între oameni.

8. Crezi că un copil are nevoie de joacă, pentru a se simţi bine? Motivează-ţi răspunsul, în 50- 100 de cuvinte, valorificând textul 1.

  Cred că un copil are nevoie de joacă,pentru a se simți bine și pentru a se dezvolta armonios, deoarece joaca stimulează dezvoltarea fizică,cunoașterea,emoțiile. Joaca ajută copiii să învețe să rezolve probleme,să-și exprime emoțiile,să construiască încrederea în sine și să dezvolte abilități de cooperare,să cunoască  alți copii cu diferite trăiri.

Jocurile care implică rezolvarea de probleme, cum ar fi puzzle-urile sau construcțiile, contribuie la dezvoltarea gândirii logice și a creativității. De asemenea, copiii învață să ia decizii și să își asume consecințe.

 Joaca este o modalitate prin care copiii își pot exprima și gestiona emoțiile, ajutând la procesarea experiențelor și la construirea stimei de sine. De exemplu, pierderea unui joc îl învață pe copil să gestioneze sentimente de tristețe sau frustrare.

 Prin joaca în grup, copiii învață să coopereze, să împartă jucăriile și să comunice eficient. Ei dezvoltă empatia și o mai bună înțelegere a emoțiilor celorlalți.

 Activitățile fizice din timpul jocurilor, cum ar fi alergatul sau săritul, ajută la dezvoltarea musculaturii, la îmbunătățirea echilibrului și a coordonării.

 Joaca are un efect benefic asupra stresului și asupra funcționării creierului, ajutând totodată la reducerea anxietății și la sporirea creativității. 

 În textul 1,Laura,fetița serioasă și discretă,sosită în vizită, nu adoarme și-și vizitează gazda care-i propune un joc cu bile chinezești.Jocul o bucură,iar chipul ei,,înflorește”,se bucură de atmosfera calmă.

9. Asociază fragmentul din ,,Cărămida” de Veronica D. Niculescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

   În romanul,,Un fiu”de Alejandro Palomas,personajul,un copil.își urmărește mama cu plăcere,îi înțelege admirația pentru muzică și trăiește alături de ea filmele.Erau parteneri de dans,de joacă,distracție,de bucurii.Mama își privește copilul cu iubire. Este un personaj plin de sensibilitate,emoție și iubire ce împrăștie lumină și bucurie în jurul ei.

  În textul 1,Laura,o fetiță serioasă și discretă,,se plictiseşte”, își vizitează gazda și împreună stabilesc o legătură sentimentală de prietenie prin jocul cu bile,era ca o continuare a trecutului în aceeași atmosferă calmă de înțelegere.

Cele două personaje-copii alături de persoane mature înțelegătoare, dornice de joc își găsesc bucuria.

subiectul al II lea

Scrie, în 80-100 de cuvinte, rezumatul textului 1.   

Textul,scris la persoana întâi,povestește un moment de odihnă al personajului nemulțumită de aspectul mâinilor obosite.Alături se odihneau oaspeții,Ligia,Dan și fetița lor,Laura, poposiți pentru o zi în casa ei.Naratoarea,neobișnuită să se odihnească după prânz,dar să și primească oaspeți,mărturisește că odihna totuși este bună.Nu vrea să-și deranjeze oaspeții,mai ales pe fetița care făcuse gimnastică în fața tuturor. E liniște și naratoarea aude sunetul ceasului,pași înceți,vede în ușa deschisă chipului timid al fetiței.Nu poate dormi și,invitată,continuă jocul cu bile chinezești.Este o atmosferă calmă și naratoarea își amintește anii trecuți ai studenției alături de mama fetiței.

test: Ion D. Sîrbu,, Dansul ursului”+ Ioana Pârvulescu,,Copiii își doresc metamorfoza, adulții mai degrabă se tem de ea(rezolvare parială)

Textul 1

— ,,Domnule inginer, eu am doi copii: un băiat mai mare, Daniel, care învață la un liceu în Chamonix şi locuieşte la internat, și o fată, Yolanda, care are numai zece ani, e elevă în clasa a patra primară, învață acasă cu soția mea și cu mine. Are tot ce-i trebuie: videotecă didactică, televizor de exerciții, tot felul de casetofoane. O dată pe lună cobor cu această neastâmpărată fetiță a mea la o institutoare care o examinează și o îndrumă. În septembrie, anul trecut, pe fiica mea, promovând în clasa a patra, am dus-o în faţa unei comisii severe. A reuşit cu „excepțional”: cărţile, pădurea și animalele sunt, pentru copii, cea mai inteligentă şi ultramodernă şcoală.

— Sunt absolut de aceeași părere, întării eu, care mi-am crescut copiii sub oblăduirea muntelui.

 — După examen, [...] Yolanda mea era veselă, se ținea bine în șa, mă tot bătea la cap cu urșii. Unde sunt urșii noștri, ce fac urșii noștri? [...] Am urcat, am tot urcat, era o toamnă frumoasă, caldă, strălucea tot văzduhul de lumină și viață. Yolanda mea cânta, eu o îngânam. Când am ajuns la curmătura* ce se cheamă Creuse, am zis: „Aici vom mânca, iar eu am să trag un pui de somn!”. Aşa şi făcurăm, e un loc stâncos, minunat pentru o oră de odihnă. Am mâncat, mie-mi și venise somnul. Catârii pășteau, aveau acolo o iarbă ca mătasea, neatinsă. [...] Yolanda ciripea de-ale ei: era fericită că scăpase cu laude de la examinare. Trebuie să vă spun două vorbe şi despre ea. Spre deosebire de Daniel, băiatul meu, care e foarte tăcut, Yolanda e deosebit de comunicativă. Vorbeşte cu păsările, cu veveriţa casei, cu popândăul. E copilă, are numai zece ani şi consideră absolut toate ființele pădurii, chiar şi copacii şi ierburile, ca fiind prietene cu ea. Adică niște copii cu care te poţi juca și cărora le poți spune ba una, ba alta. Când intră ea în grajd, toate vitele întorc capul. O cunosc și o iubesc. Câinii o adoră. Am văzut-o de departe, cu binoclul meu, jucându-se în dumbravă cu un pui de căprioară. Sub ochii ciutei, mama puiului. A îmblânzit o familie de iepuri. O bufniță singuratică iernează în podul casei noastre. Ce mai: Yolanda e nițel năzdrăvană, nu știe ce e frica, nu face nicio deosebire între om și animal. [...] Dar să nu mă îndepărtez. Boala noastră, a muntenilor, sunt parantezele. Am o bunică de optzeci de ani care se apucă luni să ne povestească ce a pățit la biserică şi care pierde, povestind, slujba din duminica viitoare. Parantezele ne omoară. Și ocolul ocolit. Muntele e mama imaginației – cei din stepă sau pustă nu au decât sabia, calul și vitejia de dragul vitejiei. Gata, am terminat, nu râdeți, mă întorc îndată în dumbrava aceea unde, după ce am mâncat bine, m-am culcat la umbra unui brad bătrân. Nu cred că am dormit mai mult de o oră. M-am trezit brusc. Nu sunt un om fricos, dar am trăit atunci cea mai cutremurătoare spaimă din viața mea. Cum? Simplu de tot: m-am trezit lins pe față de un cap brun de trei ori mai mare decât al meu. Am încremenit și încremenit aș fi rămas dacă nu aș fi zărit, la numai câțiva pași de mine, alt urs, la fel de uriaș [...]. Ursul, care se ocupa de obrazul meu (nu îndrăzneam să-i dau botul mai la o parte) după toate semnele şi judecând după mormăitul său paşnic, părea că mă iubeşte şi că tot ce face e din pură joacă sau prietenie. M-am sculat în picioare. S-a ridicat şi el în picioare, era cu două capete mai înalt decât mine. M-a cuprins pe după gât și iar m-a lins pe față. Avea ochii galbeni, dinții teribili, albi, ghearele de vreo zece centimetri. Negre, grozave. M-a îmbrățișat, eu simțeam că o voi sfârși în brațele acestui uriaș mult prea iubitor. Dar Yolanda m-a salvat: văzând că am devenit de culoarea ierbii, [...] a venit în ajutorul meu. L-a lovit cu pumnii pe ursul ce mă săruta, spunându-i: „Ajunge, Jacques, nu vezi că tata se teme de tine?!” şi, ca pe un câine blând, l-a dat laoparte... Ha, ha! Asta a fost... [...].

Ne-au condus, pe mine şi pe Yolanda, până aproape de casă. Catârii, parcă au fost înțeleși cu ei, i-au suportat fără scandal, deşi miroseau cumplit a urs și a sălbăticiune. Din ziua aceea şi-au stabilit domiciliul aproape de casa mea, împrietenindu-se cu copiii, cu nevastă-mea şi cu brigadierii. Câinii, e adevărat, au fugit. Dar ce nevoie am eu de câini când, la un simplu strigăt, apar de sub liziera codrului doi giganți înfiorători! Domnule coleg, iată, aici am martorii vii ai povestirii mele: urşii au iernat la mine în grajd, şi nu în pădure, sub o stâncă sau scorbură.”

                                                                                                       (Ion D. Sîrbu,, Dansul ursului”)

*curmătură – vale între doi munți

Textul 2

,Vă mai amintiți primele întâlniri cu veverițele din copilărie? Ce regăsim în personajul de peste ani, Vevi? Alături de mangusta din Cartea junglei, Riki-Tiki-Tavi, și de pinguini, animale pe care le-am întâlnit doar în cărți și filme documentare, veverițele sunt animalele mele favorite. Iar pe ele le-am tot întâlnit în excursiile copilăriei. Îți apăreau deodată în față, de obicei pe un trunchi de brad, silențioase, apoi, într-o fracțiune de secundă, dispăreau dintr-un salt pe partea cealaltă a trunchiului și reapăreau pe o creangă în mișcare, privindu-te o clipă cu ochii lor mari. Mă binedispuneau de fiecare dată, păreau întruparea spiritului ludic al pădurii, erau pentru mine jocul în esența lui cea mai grațioasă.

  Dar Vevi, așa cum povestesc pe coperta a 4-a a cărții ,,Trei zile nemaipomenite”, a fost, până la un punct, reală, pentru că e singura veveriță care a venit în vizită, din proprie inițiativă, chiar pe minuscula terasă a casei mele din inima Brașovului. [...]

  Când veverița Vevi și fetița Emi își doresc cu ardoare ceva, dorințele devin realitate și fiecare se trezește în pielea celeilalte. Acomodarea se petrece gradual, ele descoperind cu uimire cum e să aibă un alt trup și o altă familie. Dorința de a fi în pielea altcuiva e una dintre fanteziile universale ale copiilor! Sunt personajele pregătite pentru aventurile care se nasc odată cu împlinirea fanteziilor?

   Da și nu. Un copil e mai pregătit și mai dornic de schimbări miraculoase decât un adult. Copiii își doresc metamorfoza*, adulții mai degrabă se tem de ea, pentru că, de la un punct încolo al vieții, metamorfozele sunt primejdioase, iar asta e și tema din viitorul meu roman,,Aurul pisicii.” Dar nu înseamnă că un copil știe ce implică schimbarea. A dori viața altuia și a-ți închipui că e mai bună decât a ta este o naivitate. Vevi și Emi au timp să-și dea seama de asta. Pe de altă parte, a înțelege în profunzime ce trăiește altcineva, „a te pune în pielea/blana lui”, este pe cât de greu, pe atât de valoros, e o experiență fără de care ești sărac.

                            (Ioana Pârvulescu,,Copiii își doresc metamorfoza, adulții mai degrabă se tem de ea,      interviu realizat de Andra Rotaru, blog.carturesti.ro )

*metamorfoză – transformare, modificare, schimbare

6. Transcrie, din secvențele următoare, două figuri de stil diferite, pe care le vei preciza:

„Am urcat, am tot urcat, era o toamnă frumoasă, caldă, strălucea tot văzduhul de lumină și viață.” „Catârii pășteau, aveau acolo o iarbă ca mătasea, neatinsă”.

   am urcat, am tot urcat—repetiție/// o toamnă frumoasă, caldă—epitet/// o iarbă ca mătasea--comparație

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

    O temă comună celor două texte este lumea animalelor.În textul 1,scriitorului i se vorbește despre o fetiță,,neastâmpărată”,Yolanda,pentru care,, cărţile, pădurea și animalele sunt cea mai inteligentă şi ultramodernă şcoală.” Fetei îi place să vorbească,,cu păsările, cu veveriţa casei, cu popândăul”,iar pe urșii pădurii îi consideră prieteni.

   În textul 2,text nonliterar, autoarea își amintește că în copilărie pe terasa casei o,,veveriță a venit în vizită”și mai tărziu a devenit personaj de carte alături de fetița Emi.

   Ambele texte arată legătura din natură dintre copil și animal,o legătură de acceptare,de conectare prin tandrețe și  iubire.

8. Crezi că întâmplările din copilărie pot fi o sursă de inspirație pentru scrierea unui text? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 2.

  Cred că pornirea în călătoria de a scrie despre amintirile din copilărie poate fi atât plină de satisfacții, prin notarea amintirilor cheie. Scrierea întâmplărilor  din copilărie ne permite să revenim și să experimentăm din nou momente din trecut, favorizând o înțelegere mai profundă a istoriei lor personale. Punând pixul pe hârtie, redescoperim emoțiile și evenimentele care ne-au modelat identitatea. Actul de a traduce amintirile în cuvinte poate ajuta pe oricine să-și elibereze emoțiile reținute și să obțină claritate asupra problemelor nerezolvate. Scrierea amintirilor implică folosirea memoriei, gândirea critică și expresia creativă. Astfel,amintirea primei zile de școală este o amintire comună pe care mulți oameni o împărtășesc. Aceste amintiri poartă adesea un amestec de entuziasm și frică, făcându-le o sursă bogată de profunzime emoțională în povestire. O amintire evocatoare din copilărie este vacanța în familie ,excursiile cu diferitele întâmplări. Prietenii din copilărie oferă, de asemenea, o mulțime de materiale,legătura formată prin secrete împărtășite, jocuri în parc sau crearea de lumi imaginare poate evoca emoții puternice. Amintirea acestor prietenii poate aduce la viață inocența și simplitatea copilăriei, precum și lecțiile învățate prin conflict și reconciliere.Dar amintirea bunicilor este copleșitoare pentru cei care se reîntorc la copilărie și scriu texte emoționante. Aceste povești pot explora teme de loialitate, încredere și natura dulce-amăruie a creșterii.

   Evocarea copilăriei este o temă inepuizabilă în literatură. Scriitorii se întorc la vârsta cea mică şi retrăiesc la intensităţi şi maniere diferite timpul magic al copilăriei,pentru că ea,copilăria nu dispare niciodată din noi, este  izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre. Unii îşi rememorează copilăria cu nostalgie şi tristeţe de exemplu poezia„O, rămâi” – Mihai Eminescu, alţii retrăiesc bucuriile copilăriei prin ochii părintelui, aplecându-se asupra celor mici cu grijă şi protecţie. Pentru unii autori copilăria constă din universul exterior, adică real, şi universul lăuntric, parţial magic, fermecător, adică fantastic. este modalitatea prin care sentimentele, gândurile şi trăirile scriitorului  ajung sub diverse forme la sufletul cititorului, pentru a-l sensibiliza, pentru a-l emoţiona Întoarcerea spre copilărie este o realitate frecvent întâlnită la scriitorii noștri: Creangă scrie,,Amintiri din copilărie”, înfăţişează copilăria veselă şi nevinovată, sub semnul neastâmpărului băieţesc şi al poznelor: ,,Aşa eram eu la vârsta copilăriei, la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de când lumea şi pământul” Autorul povesteşte istoria unei copilării în mediul ţărănesc (Humuleşti), la vârsta maturităţii.  După el abordează tema copilului Ioan Slavici, Al. Vlahuţă, I. L. Caragiale şi Barbu Delavrancea.

   Desigur că cei care scriu,amintindu-și de întâmplările din copilărie îşi lărgesc sfera de sensibilitate şi înţelegere, se complică sufleteşte şi se formează ca oameni. În textul 2 autoarea scrie despre întâlnirile reale cu veverițele,, în excursiile copilăriei”, prin felul jucăuș cu care apăreau și dispăreau ,,erau pentru mine jocul în esența lui cea mai grațioasă,”iar veverița Vevi,oaspetele terasei,a devenit personaj al unei cărți alături de un personaj,, fetița Emi.”Experiențele celor două personaje îmbină fantasticul cu realitatea,când își schimbă corpurile, fiecare dorindu-și să experimenteze viața celeilalte. Această schimbare aduce întâmplări comice, emoționante, în care ambele învață despre curaj, identitate și prietenie.

  Iată de ce cred că a scrie despre amintirile din copilărie este un exercițiu profund care servește drept punte între sinele nostru trecut și prezent.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Dansul ursului” de Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

    M-a impresionat cartea,,Hachiko: Povestea reală a unui câine loial", scrisă de Leslea Newman,(și mai ales filmul),câinele care este adoptat întâmplător,apoi îndrăgit de profesorul care pleacă cu trenul și revine zilnic,așteptat de câinele credincios. Stăpânul și prietenul lui Hachiko a murit, și ani de zile, lângă gară, câinele stă cu speranța revederii. Chiar dacă a fost adoptat de alți oameni, Hachiko a evadat în fiecare zi,mergând la gară.Și tot acolo,după un timp va muri. Atașamentul lui este caracterizat printr-o loialitate deosebită.

   În textul 1,scriitorul Ion Dezideriu Sîrbu ascultă o întâmplare stranie când cel ce-i povestește a fost cuprins,,pe după gît”de un urs masiv,Jacques,prietenul Yolandei,iar fata își salvează tatăl,vorbindu-i ursului cu convingere și curaj ca unui om.Urșii,, doi giganți înfiorători”au devenit prietenii familiei.

   Cele două vietăți:câinele și ursul sunt adevărați prieteni ai omului.

II

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să o caracterizezi pe Yolanda, personajul din textul lui Ion D. Sîrbu.

  Un om,naratorul, îi povestește cu mândrie interlocutorului său,,domnul inginer”despre copiii săi:un băiat și o fată,Yolanda,care are zece ani, este în clasa a patra, dar învață acasă cu părinții. Este inteligentă și la examinare obține,,excepțional.”Tatăl o vede deosbită,pentru că pădurea,cărţile și animalele sunt,,cea mai inteligentă şi ultramodernă şcoală.”Spaţiul poveştii este unul de blândă sacralitate al naturii,iar  timpul este  unul serafic - al copilăriei. Întâmplarea de pe munte,într-o toamnă luminoasă,, frumoasă, caldă”o are ca personaj principal pe Yolanda care se bucură de ziua fericită ,cu succese și cântă,, că scăpase cu laude de la examinare.”Iubește animalele casei,natura cu vietățile ei sălbatice pe care le îmblânzește.Curajoasă,ca prin magie,transformă totul într-un joc,iar tatăl o admiră:,,e nițel năzdrăvană”crezând că,,muntele e mama imaginației”,poate un loc sacru.De aceea prietenia cu care este îmbrățișat de un urs i se pare,,pură joacă sau prietenie.”Îl uimește atitudinea fiicei sale,Yolanda,care-l numește pe urs,,Jacques”,îl înlătură,salvându-și tatăl de atâta prietenie a ursului.

  Prin iubirea și încrederea în animale Yolanda este o fată magică cu o sensibilitate deschisă, empatică.

Curajul cu care se apropie de animalele pădurii înțelegându-le arată forța  interioară prin care le înțelege, oferă prietenie, sprijin.A învățat totul din puterea primită de la natură.

   Caracterizarea indirectă a fetei prin faptele povestite de tatăl său: se joacă cu animalele,le îmblânzește,le aduce în familie, intervine în joaca ursului; caracterizarea directă este a naratorului: tatăl Yolandei povestește despre caracterul fetiței.Yolanda este un personaj deosebit care respectă, înțelege și iubește viața naturii.

    Povestea aceasta este de dragoste pentru viață,este un fel de,,Medeleni”,pentru că suntem înrudiţi cu copacii şi vietăţile pădurilor, timpul nostru e spaţiul nostru, curgerea soartei e identică cu statul pe loc al firii noastre păstrătoare şi încăpăţânate....este singura lume adevărată.....