Textul 1
Cristea Busuioc era un român
năzdrăvan. El umbla cu
plutele de la şaisprezece ani şi încă de pe-atunci se arătase mai altfel decât
ceilalţi. Când ajungeau la Dunăre, ceilalţi îşi luau traista, toiagul şi-o
porneau. El zăbovea pe mal. Cunoştea Bistriţa, cunoştea
Siretul ca şi cum apele acestea ar fi şerpuit prin ograda sa. În faţa Dunării
rămânea mirat.
— Unde se duc?
se întreba, privind corăbiile și vapoarele. [...]
Îşi lăsase
barbă, iar părul de la tâmple îi încărunțea. Era flăcău la douăzeci şi cinci de
ani. [...]
Dar, cu toate
acestea, cât ținea valea Bistriţei, Cristea Busuioc rămânea cel mai bun plutaş.
Lumea îl socotea oleacă sărit, oleacă năzdrăvan. [...]
Așa se făcea că
la acest sfârşit de mai, cu cerul înnorat, când ceilalţi abia soseau la gura
Siretului, el cobora a doua oară, aducând doi pini înalţi, cum îl rugase acum
şase săptămâni, în portul Galaţiului, căprarul* Ieremia, cunoscut de la
Griviţa, unde regimentele lor luptaseră cot la cot împotriva pașei Osman. [...]
Aşa se hotărî să
coboare până la Sulina, drum încă neîncercat de vreun
plutaş.
Fârtaţii lui de
pe ţărm îl urmăreau din ochi şi-l căinau amar:
— Zăltat* rău!
Pesemne vrea să se sfârşească, s-a săturat de trai.
Dar iată că
pluta, în loc să se piardă în vârtejuri, să se dea peste cap, merse pieziş până
la firul apei, săltând uşor pe val, iar acolo se roti supusă şi porni spre
Galaţi. Cristea Busuioc stătea la partea ei din urmă şi o mânuia, trăgând de
frânghiile pânzei, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală şi pricepere de vechi
marinar.
Iacă în ce chip
naviga la vale Cristea Busuioc, spre uimirea pescarilor, a grădinarilor şi a
celorlalţi oameni aflaţi pe uscat. Unii chiuiau, alţii îşi aruncau căciulile pe
sus, alţii căscau gura şi se minunau: se întâmpla prima oară ca o plută să
meargă pe Dunăre, de parcă ar fi fost barcaz*.
Uneori întâlnea
vapoare sau remorchere cu convoaie de şlepuri care urcau la deal. Căpitanii
trăgeau de fluier speriaţi, dar pluta îi ocolea cum ocolea grindurile,
răgăliile şi buştenii duşi de ape, iar plutaşul îşi scotea căciula, salutându-i
pe căpitani cu buna-cuviință a lui de ţăran.
Aşa trecu pe la
Galaţi, trecu de Cotul Pisicii, o luă spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte şi
se duse pe braţul de mijloc al Dunării. [...] Şi deodată, în faţa plutaşului,
se deschise un hău înspumat. Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele
vinete ale cerului adumbrit, iar Cristea Busuioc o privea buimac. [...]
Plutaşul se prăvăli în apă cu spuma valurilor fierbând peste cap, dar nu-şi
pierdu cumpătul, ci porni să înoate spre mal. Câţiva oameni alergau speriaţi în
întâmpinarea sa. Pe cel din frunte, mai înalt, ciolănos şi răşchirat, ar fi zis
că-l ştie de undeva. Să juri că-i căprarul Ieremia întâlnit la Galați
— Tu erai, măi Busuioace? strigă lunganul, oprindu-se
ţeapăn, când fu la vreo zece paşi.
— Eu, dom’ căprar! Iacă, ţi-am adus pin de catarg! [...]
Ceva mai sus se ridica o corabie, prima corabie pe care o
vedea trasă pe uscat, şi el, fără să se mai uite la nimeni, cu apa şiroindu-i
pe trup, mustind în opinci, porni către ea. [...]
Întorcându-se din
port, Anton Lupan fu mirat să vadă între ai săi un străin.
— El e omul de
care ţi-am vorbit, domnule, îl lămuri Ieremia. Eu îi spusesem să lase pinii la
Galaţi şi să ne dea de veste prin cineva, da’ uite că ni i-a adus la nas!...
[...]
— Am auzit că plecaţi pe mări, domnule, zise arătându-şi
pieptul voinic. Iacă, nu-ţi cer nicio plată pe lemnul adus şi mă leg să-ţi fiu
de folos şi cu ascultare la tot ce mi-i porunci, numai ia-mă şi pe mine!”
( Radu Tudoran, Toate pânzele sus!-cap.IV)
*căprar – grad militar
*zăltat – aiurit, trăsnit
*barcaz – ambarcațiune pescărească, barcă cu pânze
Textul 2
,,Am copilărit într-un sat din sudul Transilvaniei, la
Viștea de Sus. Acolo e buricul pământului. Vă spun și de ce! De la mine din
curte, dacă mergi spre sud, în șapte ceasuri ajungi la cei mai înalți munți de
la noi din țară – Munții Făgăraș. Sunt aici de când lumea, țin cerul pe
vârfurile lor. Așa falnici cum îi vedeam, am crezut mereu că nimic nu-i poate
străbate. Asta până am descoperit Oltul. La Olt ajungi în două ceasuri dacă
mergi încet.
Dacă mergi repede, într-o oră ești la malul lui. E un râu
care m-a învățat că apa e mai puternică decât stânca, decât munții. Așa încet
cum curge, și-a făcut cale prin ei și a reușit să-i treacă. Dacă iei drumul
spre răsărit, ajungi la Templul Ursitelor, un loc magic săpat în stâncă. Dacă
mergi spre apus, ajungi la Râpa Roșie, unde, povestește Lucian Blaga, e o
văgăună mare în care se adăpostește un căpcăun. În spatele grădinii joacă
măiestrele, un fel de iele, fete cu părul despletit ce se învârt în horă noaptea
și binecuvântează pe toți cei care le văd și nu spun nimănui. Câți oameni din
sat nu le-or fi văzut, dar păstrează secretul de teamă să nu le atragă
blestemul! Sigur aici este centrul lumii: locul unde joacă măiestrele, unde se
întâlnesc ursitele și unde dorm căpcăunii. Mai este însă ceva, la fel de
important – o fântână secretă.
Cu această fântână
începe povestea jocului meu. De fapt, plecând de la joc, o să descoperim
împreună fântâna. Joc îi spuneau oamenii mari, dar noi, copiii, știam că nu ne
jucăm, era treabă serioasă. Când mă gândesc la cum ne jucam, atunci îmi dau
seama că ne luam mult mai mult în serios jocul decât își luau mulți adulți
propria viață. [...]
Tovarășii mei s-au prins repede de regulile lui și am
început să-l jucăm toți, toți copiii de pe ulița mea. L-am numit „Apă-Vie,
Apă-Moartă”. Prin fața casei mele trecea un șanț pavat frumos cu pietre, care
strângea apa ploilor și o conducea în drumul ei spre locuri neștiute. Între
șanț și zidul casei era un trotuar făcut din plăci de beton. Ei bine, toți
copiii stăteau în drum, la marginea șanțului, iar pe plăcile de lângă casă
stătea un zmeu. Oricare dintre noi putea să fie zmeu. [...]
„Apă-Vie, Apă-Moartă” a fost unul dintre cele mai
frumoase jocuri ale copilăriei mele. În adolescență, deși nu-l mai jucam, a
căpătat și mai multă valoare pentru că, într-o zi, bunicul mi-a povestit că se
afla o fântână chiar sub plăcile pe care stătea zmeul. Era acolo, mi-a spus, de
mult timp, de pe vremea în care oamenii aveau fântâna în afara curții, la
poartă, astfel ca orice călător însetat să poată bea apă.” (Alexandru N. Stermin, Apă-Vie, Apă-Moartă, în vol. „Jocuri și jucării”)
A
1.Notează, din textul 1, denumirea a două mijloace de
transport pe apă.
2.Ieremia i-a cerut lui Cristea să îi aducă :
a.busuioc verde. b. căciuli de lână. c. frânghii noi. d.
lemn de pin.
3. Se spune că la Râpa Roșie se ascunde:
a. o prințesă. b. o zmeoaică. c. un călător. d. un
căpcăun.
4. Bunicul îi spune nepotului că, pe vremuri, oamenii își
construiau fântâna:
a. în afara satului, într-o râpă. b. în mijlocul curții,
sub pomi. c. în afara curții, la poartă. d. în spatele casei, în grădină.
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca
dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două
texte.
Textul 1
Enunțul
Adevărat Fals
Ieremia și Cristea Busuioc se știu de pe front, de la
Grivița.
Oamenii de pe mal
sunt uimiți să vadă o plută coborând pe Dunăre.
Conform zvonurilor, corabia lui Anton Lupan nu mai pleacă
în larg.
Textul 2
Enunțul
Adevărat Fals
Munții Făgăraș se află la sud de Viștea de Sus.
Toți oamenii care văd ielele se grăbesc să povestească
despre această experiență.
Jocul copiilor de pe uliță se numește „Apă-Vie,
Apă-Moartă”
6. Transcrie, din secvența următoare, două figuri de
stil, pe care le vei preciza:
„Aşa trecu pe la Galaţi, trecu de Cotul Pisicii, o luă
spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte şi se duse pe braţul de mijloc al
Dunării. [...] Şi deodată, în faţa plutaşului, se deschise un hău înspumat.
Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele vinete ale cerului adumbrit,
iar Cristea Busuioc o privea buimac”.
,,hău
înspumat;apele cenușii;”--epitete
„gemea marea” –
personificare;
„apele vinete ale
cerului adumbrit” – metaforă
7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte
date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Un element
de conținut comun regăsit la nivelul ambelor texte este reprezentat de prezența
apelor. În textul 1, este prezentat Cristea Busuioc care navighează cu
pluta pe Dunăre, pentru a ajunge la Marea Neagră. Simte atracție pentru apele
pe care le străbăte:,,Cunoştea Bistriţa, cunoştea Siretul ca şi cum apele
acestea ar fi şerpuit prin ograda sa. În faţa Dunării rămânea mirat.”
În textul 2, autorul povestește cum descoperă râul Olt
cu„apa mai puternică decât munții”,apoi,, o fântână secretă.” Jocul apei
ascundea dorința de a descoperi miracolele vieții.
8. Crezi că lumea din jur poate fi cunoscută prin povești
și prin joc? Motivează-ți răspunsul valorificând textul 2.
Poveștile și
jocurile sunt forme de exprimare culturală și ludică care aduc bucurie și
distracție, stimulează imaginația și curiozitatea indiferent de vârstă, ajutând
ca să fie înțeleasă viața,lumea. Acestea stimulează interesul, imaginația și
curiozitatea, oferind oportunități de a înțelege și aprecia lumea muncii.
Da, cred că
poveștile ajută la cunoașterea lumii. Ele oferă o perspectivă asupra
diferitelor culturi, istorie, valori și emoții umane. Poveștile pot
explora locuri noi, pot prezenta personaje complexe,fantastice(iar cel mai iubit este îndrăznețul Făt Frumos)și pot dezvolta
înțelegerea contextelor sociale și culturale.
Poveștile pot fi instrumente puternice de
învățare. Prin intermediul personajelor, conflictelor și rezolvărilor,
poveștile pot transmite valori morale, pot dezvolta empatia și pot oferi
perspective asupra modului în care oamenii interacționează cu lumea. Poveștile
pot prezenta tradiții, obiceiuri, credințe și valori specifice diferitelor
culturi, permițând cititorilor să înțeleagă mai bine diversitatea lumii. Poveștile pot transpune cititorii în diferite
perioade istorice, oferind o perspectivă mai profundă asupra evenimentelor, a
modului în care oamenii au trăit și au interacționat în acele vremuri.
Poveștile explorează o gamă largă de emoții, de la
bucurie și tristețe la frică și furie, ajutând cititorii să își dezvolte
inteligența emoțională și să înțeleagă mai bine propriile emoții și pe ale
altora.
Poveștile pot stimula imaginația și creativitatea, permițând
cititorilor să exploreze lumi noi și să își dezvolte propriile idei și
perspective.Dar și prin joc sunt exprimate sentimente, se manifestă anumite
dorințe, sunt dezvoltate relații cu mediul înconjurător, cu familia sau cu cei
din jur. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii şi a unor deprinderi, de
cunoaştere şi autocunoaştere, mijloc de învăţare si socializare , cale de relaxare şi distracţie, dar şi un mod de exersare
şi exprimare a originalităţii, diversitatii, a imaginației si creativităţii.Piesa lui Matei Vișniec,,Omul cu o
singură aripă"explorează teme existențiale prin intermediul unui joc cu
personaje bizare. În textul 2, autorul descoperă o fântână reală pornind
de la un joc imaginar,iar poveștile despre iele, căpcăuni sau munți contribuie
la formarea unei viziuni magice și personale asupra lumii înconjurătoare.Prin
jocul,,Apă vie,apă moartă, adus parcă din fântâna altui tărâm de
dincolo,copiii au luat puterea unui erou asupra vieții.
9. Asociază fragmentul din opera literară „Toate pânzele
sus!” de Radu Tudoran cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca
lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o
secvență relevantă din fiecare text.
Ambele opere
literare,,Toate pânzele sus”și,,Micul Prinț” tratează tema călătoriei.
Construită cu mijloacele fabluosului, povestirea prezintă călătoria Micului
Prinț prin univers, trecând de pe o planetă pe alta. Planeta devine simbolul
altei lumi.Micul Prinț, angajat într-o călătorie fabuloasă, este un erou al
căutarii, parcurge un traseu inițiatic, corespunzător unei profunde experiențe
de cunoastere. Astfel,întâlnirea Micului Prinț cu geograful,întrebările pe care
i le adresează în cascadă,arată dorința de a afla și de a întelege că există
adevăr și neadevăr, că în lume există forme eterne și forme efemere și înțelege
că viața este fragilă și trecătoare. În ,,Micul Prinț” călătoria este înscrisă
în fabulos, fiindu-i astfel subliniată valoarea simbolică, pe când în romanul
lui Radu Tudoran călătoria plutașului năzdrăvan este urmărită într-o viziune
realistă, care întreține ideea de autenticitate.
Fragmentul din
textul 1 consemnează plăcerea plutașului de a umbla pe ape ca pe un,, drum încă
neîncercat de vreun plutaş”cu îndrăzneala şi îndemânarea de vechi marinar. Și
el a avut dorința de afla și a înțelege secrete mai ales ale mersului pe
ape,lui însă ,,nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un
sfat”,singur,, dibuise rosturile ascunse şi-acum le folosea”,uimind
oamenii,fără a se teme de primejdii.
Deși diferiți
cele două personaje au curajul de a înfrunta necunoscutul,călătoria lor este un
mod de a cunoaște lumea,viața.
(Un roman
interesant:,,Pluta”de Jim Lamarche
Un băiat,
Nicky, îsi petrece vacanta la bunica sa, într-un orăsel îndepărtat. Copii cu
care se joacă sunt diferiți de el. Casa bunicii e pe malul unui râu lat și liniștit,
cu ape pline de pești, vidre și țestoase. Pe malurile sale împădurite cutreieră
tot felul de animale. Râul e măreț și plin de viață,iar băiatul e fermecat, mai
ales de apariția unei plute vechi. Scândurile ei uscate de soare sunt acoperite
de o mulțime de desene cu animale si păsări. Sunt făcute în cretă sau în
creion. Dar de cine si când? Și pluta, de unde vine? Adevărata minune este că,
inspirat de desenele de pe scândurile plutei, făcute de bunică în copilărie,
Nicky începe si el să deseneze si o face foarte bine. Și el este un personaj cu
dorința de cunoaștere.)
B.
1. Conțin diftong ambele cuvinte din seria:
a. „serioasă”, „ploilor”. b. „abia”, „ajungeau”. c.
„ceasuri”, „corăbiile”. d. „eu”, „sălbăticiunea”.
2. Seria care cuprinde doar cuvinte derivate este:
a. „călător”, „şaisprezece”. b. „ceilalţi”, „cineva”. c.
„copilăriei”, „ciolănos”. d. „vârfurile”, „plutaș”.
3. Sensul secvenței subliniate în fragmentul
„Am copilărit într-un sat din sudul Transilvaniei, la
Viștea de Sus. Acolo e buricul pământului.” este:
a.
loc foarte important. b. persoană modestă. c.
margine a satului. d. parte a corpului uman
4. Sunt omonime ambele cuvinte din seria:
a. „cum îl rugase
acum șase săptămâni, în portul Galațiului”; Și ia face parte din portul
național.
b. „dar păstrează secretul de teamă să nu atragă
blestemul”; Iepurașul tremura de spaimă.
c. „Plutașul se prăvăli în apă cu spuma
valurilor”; Nu îmi place să mănânc spuma laptelui.
d. „soseau la gura Siretului, el cobora a doua
oară”; „se duceau la vale sau urcau la deal!”.
5. Selectează, din secvența următoare, trei substantive
în cazuri diferite, pe care le vei preciza: „Între șanț și zidul casei era un
trotuar făcut din plăci de beton.”
6. Alcătuiește o propoziție negativă, în care verbul la
infinitiv „a conduce” să fie complement direct (1), și o propoziție afirmativă,
în care pronumele personal „ea” să fie în cazul genitiv (2).
7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând
felul acestora:
„E un râu care m-a învățat că apa e mai puternică decât
stânca, decât munții”.
8. Scrie, în spațiile libere, forma corectă a cuvintelor
subliniate în următorul enunț, reprezentând mesajul unui participant la o
competiție nautică.
Dacă ar apărea / ar apare (1) ocazia, prieteni /
prietenii (2) tăi, care sunt mândri / mândrii (3) de tine și al căror / a căror
(4) părere este importantă, vor ca tu să nu fii / să nu fi (5) un simplu
concurent, ci căpitanul echipei, fiindcă / fiind că (6) își doresc să câștige
competiția.
Dacă _______________________________ (1) ocazia, ______________________ (2) tăi, care sunt _______________________ (3) de tine și ________________________ (4) părere este importantă, vor ca tu ___________________________ (5) un simplu concurent, ci căpitanul echipei, ____________________ (6) își doresc să câștige competiția.
SUBIECTUL AL II-LEA
Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe Busuioc, personajul din textul lui Radu Tudoran.
Cristea Busuioc este personajul
principal din fragmentul narativ semnat de Radu Tudoran,, Toate pânzele
sus!”. El este caracterizat direct de autor ca,,un român năzdrăvan”asemenea
personajelor din basme,altfel decât alții,ce avea îndeletnicirea de a umbla cu
pluta pe ape de la,,șaisprezece ani.” Nu se despărțea de apă,rămânea pe malul
ei,curios privind corăbiile ce treceau prin fața lui.Odată cu trecerea anilor
este descris ca un bărbat matur cu barbă și păr încărunțit.Deși este cunoscut ca,,cel mai bun plutaș”prin
curaj,forță și rezistență în lupta cu apele,pare rupt de realitate,,oleacă
sărit, oleacă năzdrăvan.”Înfruntă apele Siretului venind în josul apei,pentru a
îndeplini dorința unui vechi prieten de a aduce,,doi pini înalţi”,este respectul cuvântului dat..Curajos, se
aventurează pe un drum necunoscut, coborând cu pluta până la Sulina, deși
ceilalți îl consideră „zăltat” și se tem pentru viața lui. Înfruntarea
necunoscutului fără sprijin exterior dovedește spiritul său îndrăzneț,moment în
care este caracterizat indirect prin vorbele celor de pe țărm care privesc cu
teamă curajul lui de a merge pe ape necunoscute.Îndemânatic înfruntă
vârtejurile,, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală şi pricepere de vechi
marinar.” Prinsese această pricepere observând corăbiile de pe ape.Perseverent
cu voință și răbdare învățase singur„rosturile ascunse”—acestea sunt trăsături
reliefate prin caracterizarea directă a naratorului și indirectă, prin
fapte.Este văzut și admirat de ceilalți oameni de pe uscat ca un zeu al
apelor,iar el,măreț,, îşi scotea căciula, salutându-i....cu buna-cuviință a lui
de ţăran.”Ca un erou trece apele,înfruntând vitregiile unei furtuni,fără a- şi
pierde cumpătul,înotând spre mal.În fața corăbiei,a oamenilor și mai ales a lui
Anton Lupan este sincer impresionat și dorește să plece în aventura cunoașterii
pe mări.Plutașul este un exemplu de
demnitate şi înverşunare.
Atitudinea autorului față de plutașul
năzdrăvan este de admirație pentru curaj,îndrăzneală,dorință de aventură.De
aceea cred că în fața dificultăților curajul poate permite oricui să facă față
dificultăților, pericolului sau durerii, fără teamă,pentru că este forța
emoțională care implică exercitarea voinței în atingerea scopurilor, în ciuda
obstacolelor.
