test: ,,Fetița căreia nu-i plăcea numele său”de Elif Shafak + ,Nume și destin:cum ne influențează numele existența?”de Mihaela Stănescu

                              (începem pregătirea pentru evaluare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)

,, Într-un oraş mare, pe o stradă largă, la etajul al treilea al unui bloc albastru, locuia o fetiţă. Nu era nici prea înaltă, nici prea scundă. Culoarea părului ei era de un castaniu care vara bătea spre galben, iar toamna, spre roşcat. Poate că era un pic cam slăbuţă, dar nu s-ar zice nici că era slabă de s-o ia vântul pe stradă. Faţa îi era rotundă şi ochii, căprui. Cel mai mult îi plăcea să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea, să sară coarda şi să facă biscuiţi cu ciocolată. Jocul care îi plăcea cel mai mult şi pe care îl juca singură era acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer. Uneori, un nor se asemăna foarte tare cu un melc uriaş, alteori cu o girafă. Uneori semăna cu un hamburger, alteori cu o îngheţată care se topeşte în cornetul ei. Fetiţa avea şi animale preferate: pisicile, câinii, caprele, caii şi veveriţele dungate. Adevărul este că nu întâlnise încă în viaţa ei o veveriţă dungată, dar, chiar şi-aşa, le iubea. Pereţii camerei ei erau plini de poze cu veveriţe dungate. Încă de când era cât un dop îşi dorise o pisică. Sau un căţel. Sau o capră. Sau un cal. Dar mama ei, doamna Hayal, îi spunea întotdeauna „Nu se poate! Pisicii îi cade părul şi-am să fac alergie, capra behăie şi-o să deranjeze vecinii. Iar calul nu avem unde să-l ţinem, fetiţa mea”.

— Dar, mami, vreau şi eu să hrănesc un animal!

— Îl vei hrăni când vom merge la grădina zoologică!

— Dar e interzis! Şi, oricum, eu vreau să avem animalul nostru la noi acasă!

În cele din urmă, în decursul acelui an, bunicul ei, domnul Hasan, îi dăruise două broscuţe-ţestoase de apă. Le ţinea pe o măsuţă într-un bol de sticlă. Le chema Ziua şi Noaptea. Dar, cum semănau ca două picături de apă, era greu săţi dai seama cine-i Ziua şi cine-i Noaptea.

Era un copil curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor. Astfel aflase că ţestoasele se hrănesc cu râme. Într-o zi, după ce a plouat, a mers afară, a săpat în pământ şi a adunat o grămadă de râme. Unele erau scurte, altele lungi ca macaroanele. Le-a pus pe toate în borcan şi le-a adus acasă.

 — Priveşte, mami, am strâns de mâncare pentru Ziua şi pentru Noaptea!

Dar doamna Hayal s-a dat ţipând înapoi.

 — Ah, scoate repede creaturile astea din casa mea!

De atunci fetiţa n-a mai adus niciodată râme acasă. Le hrănea numai cu mâncare specială. Şi le mai dădea comprimate de calciu ca să li se îngroaşe carapacea. Pentru că, dacă nu aveau o carapace sănătoasă, nu se puteau apăra. Cine ştie, poate că şi oamenii sunt la fel. Da, nu au carapace, dar trebuie să fie puternici în faţa greutăţilor vieţii. Dar era şi un lucru important care nu-i plăcea absolut deloc: numele ei!!! Nu-i plăcea numele ei. Chiar îi era ruşine cu el. Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut alt nume.... Ce multe nume sunt pe acest pământ, unul mai frumos decât celălalt şi uşor de pronunţat… Dar mama şi tatăl ei nu luaseră în seamă niciunul şi, după atâta căutare, îl găsiseră pe cel pe care-l purta acum. Măcar dacă ar mai fi avut unul. Dar nu avea.... numele ei era chiar ăsta: Sakiz Sardunya. Adică Muşcată Curgătoare.

— Mamă, cum v-a trecut prin cap să îmi puneţi un astfel de nume? întrebase ea odată.

— E nume de floare....  Ce frumos! îi răspunsese mama.

--De mine râde toată lumea!

— Aşa ţi se pare ţie. De ce să râdă? Toată lumea iubeşte florile. Punct! Ori de câte ori doamna Hayal dorea să încheie un subiect, adăuga la sfârşit „Punct!”. 

Ori de câte ori doamna Hayal dorea să încheie un subiect, adăuga la sfârşit „Punct!”. Sakiz Sardunya, care îi cunoştea acest obicei, oftă. Uneori e foarte greu să le explici ceva celor mari. A deschis enciclopedia şi a citit. Într-adevăr, exista o floare care se numea „sakiz sardunya”, şi anume „muşcată curgătoare”. Numele ei în latină era şi mai straniu: Pelargonium peltatum. Florile ei erau albe, roz, galbene sau roşii. Ţara de origine, Africa de Sud. Era cultivată în ghivece şi putea înflori chiar pe parcursul întregului an. Era ţinută pe balcoane şi pervazurile ferestrelor. Frunzele ei miroseau interesant, la fel ca frunzele lămâiului. Din pricina acestui miros, insectele şi muştele nu se apropiau de ea.”

                                                                  (Elif Shafak,,Fetița căreia nu-i plăcea numele său”)

Textul 2

,, Din vremuri vechi, oamenii atribuie numelor puteri misterioase. Numele conţine o forţă puţin înţeleasă, tainică, dar reală, capabilă să înrâurească viaţa celui care îl poartă, credeau strămoşii Chiar şi azi, circulă tot felul de convingeri privind semnificaţia ocultă a unui nume sau a altuia. Dar, dincolo de credinţele naive în prevestirile numelor, studii psihologice şi sociologice dintre cele mai serioase arată că numele pot, într-adevăr, să ne influenţeze viaţa, în moduri uneori explicate, alteori încă neînţelese pe deplin.

„Nomen est omen”, spuneau romanii: „numele înseamnă destin”. Era expresia convingerii foarte larg răspândite că numele fiecărui om are o mare însemnătate în viaţa acestuia, influenţând felul în care i se va desfăşura existenţa. Multe alte culturi dădeau importanţă numelui ca fiind determinant pentru destinul fiinţei umane care-l poartă, iar acest fel de a gândi prevelază şi azi în multe populaţii ale lumii. De aici, grija de a alege un nume norocos, de bun augur, sau un nume eroic, sau unul care să-l plaseze pe purtător sub ocrotirea unei anumite zeităţi, a unui sfânt ori a unui animal cu puteri magice. Aşadar, numele ne modelează destinul?

Toate studiile menţionate mai sus arată că numele poate exercita o anumită influenţă, în funcţie de anumite situaţii specifice. Dar această influenţă este limitată, crede dr. Martin Ford, psiholog la George Mason University, SUA. 

“Numele au o influenţă semnificativă numai atunci când numele e singurul lucru pe care îl ştim despre o persoană”, spune el. Dar, pe măsură ce avem tot mai multe surse pe baza cărora să ne putem forma o impresie despre persoana respectivă, importanţa numelui descreşte. “Dacă adaugi o fotografie, impactul numelui slăbeşte. Dacă adaugi informaţii despre personalitate, motivaţii şi capacităţi, atunci impactul numelui se reduce la minimum”, afirmă dr. Ford.

Cu alte  cuvinte, rămâne valabil ceea ce am învăţat demult: e bine să nu ne grăbim să ne facem o părere despre o persoană, înainte de a o fi cunoscut cât de cât. 

Deşi trăim în oraşe, în societăţi cu diversitate tot mai mare, unde avem de-a face cu fel de fel de oameni, nume şi culturi, în adâncul psihicului nostru suntem încă, într-o măsură, tributari unui fel străvechi de a gândi; pe undeva, am rămas tot  fiinţe umane tribale, trăind într-un mic grup de oameni, familiar şi sigur, circumspecte faţă de ideea de “străin” şi ataşate profund lucrurilor care ne seamănă, pe care le cunoaştem, pe care, într-un mod obscur şi ciudat, le simţim “de-ale noastre”. În aceste condiţii, numele cu care suntem mai puţin obişnuiţi ne pot face să ne formăm păreri greşite, poate chiar să luăm decizii greşite, tocmai din cauza faptului că suntem predispuşi  să respingem ceea ce percepem ca nefamiliar.....

Deşi la ora actuală, după cum arată studiile, este încă avantajos, în general, pentru oricine să aibă un nume popular în ţara în care trăieşte, diversitatea implicată de multiculturalitate se reflectă şi în diversificarea tot mai accentuată a numelor.”

               (text adaptat duă Mihaela Stănescu,,Nume și destin:cum ne influențează numele existența?”)

  =a înrâuri—a influența

A.

1. notează din primul text numele fetiței

2. Ziua și Noaptea locuiau:

a)într-un bol de sticlă,pe birou

b)într-un acvariu,pe birou

c)în afara casei,pe o masă

d)într-un bol de sticlăpe o măsuță

3.Conform psihologului Martin Ford,numele unei persoane este foarte important atunci când:

a)este bine ales

b)este familiar

c)reprezintă singura informație despre acesta

d)este popular în țara în care trăiește

4.Nomen est omen reprezintă:

a)un dicton latin

b)o credință populară

c)denumirea unui studiu psihologic

d)o părere greșită despre nume

5.adevărat sau fals

Textul 1

                                Enunțul                                                   adevărat                                   fals

Fetița are ohii de culoarea verde.

Bunicul fetei are alergie la părul de pisică.

Fata se informează în legătură cu numele ei.

Textul 2

                             Enunțul                                                    adevărat                                   fals

Conform studiilor,numele ne poate influența viața.

Legăturadintre nume și destin există în cadrul mai multor culturi.

Numele neobișnuite sunt agreate de toți oamenii.

6.Precizează o trăsătură a personajului,identificată în fragmentul de mai jos,și mijlocul de caracterizare utilizat,ilustrându-l cu o secvență relevantă:

   ,, Era un copil curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor. Astfel aflase că ţestoasele se hrănesc cu râme. Într-o zi, după ce a plouat, a mers afară, a săpat în pământ şi a adunat o grămadă de râme. Unele erau scurte, altele lungi ca macaroanele. Le-a pus pe toate în borcan şi le-a adus acasă.”

  Naratorul arată prin caracterizare directă curiozitatea personajului.Dorința de a citi,pentru a afla noutăți despre ceea ce o înconjoară,face să încerce cunoașterea mediului necunoscut,, a săpat în pământ şi a adunat o grămadă de râme.”

7.Precizează un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Elementul comun celor două texte este cel referitor la numele unui om.

În textul 1,fetiței nu-i place numele său. Colegii o ironizează mereu şi râd de numele ei, iar mama sa nu îi înţelege nemulţumirea şi nu e dispusă să îi răspundă întrebărilor şi curiozităţilor ei.,, Nu-i plăcea numele ei. Chiar îi era ruşine cu el. Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut alt nume.”Află dintr-o enciclopedie idei despre importanța numelui ei.

  În textul 2,autoarea afirmă importanța numelui unui om care ,,conţine o forţă puţin înţeleasă, tainică, dar reală, capabilă să înrâurească viaţa celui care îl poartă.”Există o legătură dintre nume şi comportamentul unui individ, iar felul în care este privit de cei din jur şi modul în care i se desfăşoară viaţa îl poate influența în bine sau rău.

8.Crezi că este necesar ca oamenii să fie puternici în fața greutăților vieții,chiar dacă nu au o,,carapace”Motivează-ți răspunsul,valorificând textul 1.

  Cred că toți suntem luptători, iar tăria de caracter duce la creștere personală. Fiecare a trecut la un moment dat prin situații grele și a învățat că trebuie să persiste pentru a reuși cu voință. Greutățile vieții apar tot timpul și de aceea trebuie să învățăm să le folosim în avantajul nostru.

Fetița din textul 1 gândește,privind țesoasele că protecția lor este carapacea,care le apără de obstacole.Își spune că oamenii,, nu au carapace, dar trebuie să fie puternici în faţa greutăţilor vieţii.” În interiorul nostru există o „busolă”,o protecție care ne ghidează în permanență și o putem numi voce interioară, intuiție, sinele nostru adevărat. Putem ajunge într-un punct critic al vieții pe care avem senzația că nu îl vom mai putea depăși niciodată, ne simțim fără speranță. Cea mai bună soluție este să ne propunem să devenim mai conștienți pe zi ce trece, adică să învățăm să trăim mai conștient. În fața mamei care nu-i ascultă nemulțumirea fațăde numele pe care-l poartă,fetița descoperă într-o enciclopedie idei interesante despre numele său care este o floare.Sigur că a înțeles că totul despre numele său a fost o iluzie a minții ei.A găsit puterea de trece peste nefericirea de a purta un nume ciudat prin dorința de cunoaștere.

9.Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare comună,prin referire la câte o secvență din fiecare text.

  Stilul scrierii îmi amintește de ,,Cronicile din Narnia” și de,, Alice în Țara Minunilor”, aș asemăna-o puțin pe Sardunyia cu Alice din cartea lui Lewis Carroll sau,,Fetița care voia să salveze cărțile” de Klaus Hagerup.

    Sakiz Sardunya și Anna, din ultima carte de mai sus, sunt două fetițe care iubesc cărțile. Pasiunile lor pentru lumea frumoasă a poveștilor le poartă în aventuri minunate.

   Sakiz Sardunya este o fetiță care locuiește într-un oraș mare, pe o stradă largă. Îi place să citească, merge la bibliotecă, locul pe care îl iubește foarte mult și știe foarte bine cum sunt așezate cărțile în raft. Citește din dorința de a afla noutăți și află despre hrana țestoaselor.Îi place să se uite la filme, să deseneze, îi plac biscuiții cu ciocolată, să se uite la nori și să ghicească forme, îi plac pisicile, câinii, caprele, caii și veverițele dungate. Un singur lucru nu îi place acestei fetițe:numele său, care în traducere înseamnă ”mușcată curgătoare”,iar la școală copiii râd de ea.

   Anna este o altă fetiță minunată care iubește cărțile. „Pentru Anna, cărțile erau mai adevărate decât viața.” Și ea merge des la biblitoecă, de unde împrumută cărți. Se înțelege foarte bine cu doamna Monsen, bibliotecara. Anna iubeste cartile atât de mult, încât e dispusă să le citească pe toate, ca să le salveze de la distrugere. „A cunoscut o mulțime de oameni despre care nu citise mai înainte. Unii erau buni. Alții erau răi. Unii erau fericiți. Alții erau triști. Unii erau înțelepți. Alții, nătângi. Unii erau oameni mari. Alții erau copii. Dar Annei i se părea că se regăsea în fiecare.” Planul ei e dat peste cap de o carte specială, care nu are final. Îi pare rău când alții nu citesc și când aude că urmează să fie distruse o parte dintre ele, pentru că nu le citește nimeni, vrea să facă orice să le salveze. Astfel, ea devine fetița care voia să salveze cărțile.

  Cele două fete iubesc cărțile, pasiunile lor pentru lumea frumoasă a poveștilor le poartă în aventuri minunante.

   Alice este personajul central al romanului,,Alice în Țara Minunilor", scris de Lewis Carroll, reprezintă simbolul curiozității și al dorinței de a explora necunoscutul, fiind o metaforă pentru copilărie și a dorinței de a descoperi lumea din jur.Alice este definită de curiozitatea ei nestăvilită, care o determină să urmărească Iepurele Alb și să exploreze lumea fantastică din Țara Minunilor.

Alice este o fetiță blândă, curioasă și politicoasă, dar și inteligentă, sceptică și adaptabilă la situații neobișnuite. Este curioasă și își pune întrebări despre sine și despre cine este ea cu adevărat.Sakiz este nefericită din cauza numelui ei,iar Alice din cauza banalității vieții pe care o trăiește

B.

1.În secvența:,, . Cel mai mult îi plăcea să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea, să sară coarda şi să facă biscuiţi cu ciocolată.”există:

a) 6 diftongi; b)8 diftongi; c)5 diftongi, d)9 diftongi,

2.Cuvintele subliniate în secvența:,, Culoarea părului ei era de un castaniu care vara bătea spre galben, iar toamna, spre roşcat. Poate că era un pic cam slăbuță~......

                                   s-au format prin:

a)compunere,conversiune

b)derivare,derivare

c)conversiune,derivare

d)conversiune,compunere

3.Seria care conține forme corecte este:

a)norii plumburii

b)unei fete frumoasă

c)zglobiii copii

d)ciocccolățile gustoase

4.Paronimul cuvântului subliniat în secvența:,,acest fel de a gândi prevalează și azi la multe populații ale lumii”este în enunțul:

a)Expertul prelevează probe de la locul accidentului.

b)Copilul s-a folosit de sfaturile adulților.

c)În grădina ei,prevalează randafirii.

d)Liniștea domina peisajul montan

5.Transcrie din fragmentul următor trei pronume de tipuri diferite,precizează-le:

,,  Nu-i plăcea numele ei. .... Ce multe nume sunt pe acest pământ, unul mai frumos decât celălalt şi uşor de pronunţat… Dar mama şi tatăl ei nu luaseră în seamă niciunul”.....

6.Alcătuiește un enunț asertiv în care un pronume nehotărât să îndeplinească funcția sintactică de complement indirect și o propoziție afirmativă în care cuvântul,,fetiță”să fie în cazul genitiv.

7.Completează cu o singură propoziție enunțul următor,precizând tipul raportului sintactic din fraza obținută:

  ,,Numele ne modelează destinul....................................................................

8.Subliniază forma corectă a cuvintelor subliniate:

 --Fetițo,vin-o/vino mâine la magazinul a/al cărui/cărei adresă o ști/știi deja,pentru a-ți/ați achiziționa animalul de companie care/pe care ți-l dorești.  

Subiectul al 2-lea

Scrie o compunere în care să o caractrizezi pe fetiță,personajul principal din textul 1.

Sakiz Sardunya este descrisă de narator  în culori calde ca fiind o fetiță obișnuită:„Nici prea înaltă, nici prea scundă. Culoarea părului ei era de un castaniu care vara bătea spre galben, iar toamna, spre roșcat. Fața îi era rotundă și ochii, căprui”. La acestă caracterizare directă se adaugă portretul moral apărut pe tot parcursul acțiunii. Pentru a scoate în evidență dorința aprigă de cunoaștere și multitudinea activităților pe care le îndrăgește, sunt enumerate o multitudine de activități care o pasionau pe fată: „Cel mai mult îi plăcea să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea, să sară coarda și să facă biscuiți cu ciocolată.,,Este o fetiță foarte curioasă, îi plac multe lucruri, dar nu-i place numele său, care, în traducere, înseamnă „mușcată curgătoare”. E foarte necăjită,fiindcă toți copiii râd de ea.  Jocul care îi plăcea cel mai mult și pe care îl juca singură era acela de a ghici forme cunoscute în norii de pe cer”. Inteligentă, profundă, visătoare şi îndrăgostită de lectură, copila îşi pune întrebări despre felul în care oamenii se apără de greutățile vieții,chiar dacă nu au o,,carapace”,un scut care să-i protejeze.

Astfel, fetița desfășoară o serie de activități ce îi oferă posibilitatea de a se autodescoperi și de a descoperi lumea din jur:avea animale preferate și este fericită când primește două broscuțe țestoase. De asemenea, printre multe alte trăsături, Sakiz Sardunya iese în evidență prin curiozitatea continuă și află despre hrana broscuțelor:„Era un copil curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor”.

Sakiz Sardunya credea că are cel mai ciudat nume din lume „ Mușcată curgătoare”, era tare tristă, dorind chiar să și-l schimbe  pentru a înceta glumele colegilor. Sakiz nu înțelege de ce copiii nu au dreptul să-și aleagă singuri numele și de ce părinții au decis să o numească așa. Mama fetiței este severă, nu admite comentarii inutile, folosind replica    punct! ,considerând că trebuie să fie mulțumită cu numele său. Personajul central este un astfel de copil retras în lumea lui, care se simte în siguranţă printre cărţi. Lectura enciclpediilor îi dezvăluie informații interesante despre hrana broscuțelor.despre numele ei, o ajute să îşi exprime temerile şi să oprească efectele distructive ale tachinărilor de la şcoală.

Cel mai important mesaj transmis de fetiţa numită Muşcată Curgătoare este unul de autoacceptare, de rezistenţă interioară prin dezvoltarea imaginaţiei privite nu ca formă de evaziune alienantă, ci doar ca sursă a unor soluţii ingenioase care permit trăirea într-un mediu în care un copil poate întâlni şi obstacole.

Scriitoarea de origină turcă, ELIF SHAFAK, s-a născut în Franța, la Strasbourg, în 1971. A studiat relațiile internaționale la Middle East Technical University din Ankara. Are un masterat în Studii feminine și un doctorat în Științe politice. A predat la mai multe universități din Turcia, Marea Britanie și Statele Unite. A publicat mai multe romane, cele mai cunoscute fiind: Palatul Puricilor (2002), Sfântul nebuniilor incipiente (2004), Bastarda Istanbulului (2006), Cele patruzeci de legi ale iubirii (2010), Lapte negru (2011), Onoare (2012), Ucenicul arhitectului (2013) ș.a.

Iar în ceea ce privește cărțile, Sakiz Sardunya notează în jurnalul ei următoarele:

“Cu cât citesc mai mult, cu cât visez mai mult şi-mi las imaginaţia să zburde, cu cât scriu mai multe poveşti şi compun mai multe poezii, ştiu că, pe al optulea continent, cu atât mai des înverzeşte un copac, înfloreşte o floare, se însufleţeşte o apă care a secat, ciripeşte o pasăre.”

 ,,Doamnă profesoară, n-ați ieșit la pensie, vi s-a părut:

este o chestiune de vârstă, vă rog, chiar dacă asta v-a durut.
Dumneavoastră îmi predați în continuare, ca-n vremurile de glorii
când lecturile suplimentare, nu erau atât de obligatorii.
Pentru că povesteați ore-ntregi romane unor copii
ce-ar fi vrut să sune de ieșire tocmai a doua zi.
Ne-ați așteptat să trecem odată pe la școală, o știm,
dar nu găseam cuvinte potrivite să vă bucurăm, să vă mulțumim…
Știți, noi mai facem și în viață câte-o greșeală de ortografie
și mai trecem pe curat maculatoarele din copilărie.
De aceea imaginați-va că suntem cu toții la clase:
Deliu, Tocaci, Crăciunescu, Nicolescu, Spiridon, Tănase…
Dumneavoastră povestiți-ne ceva, despre ce vreți.
noi prin sugestii am influențat elevul de serviciu să nu sune de pensie.
Suntem în bănci, cuminți, vă ascultăm, vă sărutăm pe inimă, pe mână…
Pentru că nu pot fi pensionate Limba și literatura română.”

Nicolae Alexandru-Vest, Limba și literatura român

înainte de a pleca la școală?1?1?1???????!!!!!!!!!!!!!și cei mari și cei mici citiți rândurile de mai jos.....

   Filmul,,Parfum de femeie” este o poveste despre conştientizare şi maturizare.

Spre finalul filmului este o scenă celebră,în care Frank Slade,lococotenentul-colonel orb,interpretat de Al Pacino,îi ia apărarea printr-un discurs memorabil lui Charlie,studentul care l-a însoțit într-un weekend.în New York și care urmează să fie exmatriculat pe nedrept din facultate.

   În fața mai marilor universității, Frank Slade ține o pledoarie memorabilă asupra faptului că școala ar trebui să construiască, în primul rând, caractere.Asta este o afirmație a primului rege al românilor, Carol I, că asta e misiunea școlii - până să furnizezi cunoaștere, trebuie să construiești caractere, adică persoane care să discearnă ce e bine de făcut în serviciul celorlalți.

                         Discursul personajului Frank Slade(interpretat de Al Pacino)

Rectorul colegiului:-,,Am să recomand Comitetului Disciplinar să fii dat afară.D-le Simms, sunteți un trădător și sunteți un mincinos.

Frank Slade:-Dar nu e un turnător!

Rector::-Scuzați-mă?

Slade:.-Nu, nu cred ca am să vă scuz.

Rector:-D-le Slade! Sunteți la școala Baird, nu în cazarmă.

D-le Simms, vă voi da o ultimă șansă să spuneți adevărul.

Slade:-D-l Simms nu o vrea. Nu are nevoie să fie numit...,,încă vrednic să fie numit bărbat Baird". Care este motto-ul dumneavoastră, aici? ,,Băieți, turnați-i pe colegii voștri, salvați-vă; orice mai puțin decât atât,și vă vom arde pe rug"?

Aici e Charlie înfruntând focul și acolo e George...ascunzându-se în buzunarul tatălui său. și dumneavoastră ce faceți? îl veți răsplati pe George...și îl veți distruge pe Charlie.

Rector.-Ați terminat, D-le Slade?

Slade:-Nu, doar mă încălzesc.Nu știu cine a mai fost aici.William Howard Taft, William Jennings Bryant, William Tell, orișicine.Spiritul lor este mort, dacă au avut vreodată unul.E dus. Și dacă credeți că îi pregatiți pe acești copii pentru bărbăție,ar trebui să v mai gândiți odată, pentru că eu spun că ucideți chiar spiritul...pe care aceasta instituție pretinde că îl inspiră.

Ce fel de spectacol ați pus astăzi aici? Adică, singurul om demn stă aici lângă mine.Sunt aici să vă spun că sufletul acestui băiat este intact. Nu este negociabil.Știți de unde știu?Cineva de aici, și nu am de gând să spun cine, s-a oferit să i-l cumpere.Numai ca Charlie nu l-a vândut.

Rector:-Domnule, liniștiți-vă.

Slade:- Nu stiti ce înseamnă neliniștea,d-le Trask.

 A fost un timp, când puteam vedea și am văzut.....Voi credeți că doar trimiteți acest minunat băiat...înapoi acasă,dar eu spun că voi...îi executați sufletul! Și de ce?

Nu știu dacă decizia lui Charlie de acum...este bună sau greșită; nu sunt nici juriu, nici judecător.Dar vă pot spune asta:el nu va vinde pe nimeni...pentru a-și cumpăra viitorul!Și asta, prietenii mei, se numește integritate.Se numește curaj.Ăsta este materialul din care liderii ar trebui făcuți.

Am fost si eu la răscruci în viața mea.Am știut întotdeauna care era calea cea bună.Fără excepție, am știut, dar nu am ales-o niciodată.Știti de ce? Era prea al naibii de greu.Acum, priviți-l pe Charlie.A ajuns și el la o răscruce.A ales un drum.Este drumul cel bun.Este un drum clădit din principii...care conduce la caracter.

Lăsați-l să-și continue drumul....îi țineți viitorul în mână.Este un viitor valoros, credeți-mă.Nu-l distrugeți. Protejați-l.Îmbrățișați-l.Vă va face mândri într-o bună zi, vă promit.’’

(Premiul Oscar 1993 Al Pacino - Cel mai bun actor în rol principal)

(la început ...poate....nu înțelegeți,dar, dacă-l citiți de câteva ori,siguri veți înțelege!!!!!!!!!!!)

NOROC în noul an ȘCOLAR !!!!!!!!!

compunere---Sfârșit de august

Lumea se pre­găteşte în sfârșitul lui august de spectacolul de gală în care splen­doarea verii se întâlneşte cu primele semne, încă timide, ale toamnei. E un regal pe care an de an îl aştept cu nerăbdare, dar şi cu un fel de me­lan­colie.Luna august este cel mai propice moment, pentru a observa stelele,iar noaptea,stând  culcat sub întunericul scânteietor,le privesc cu ochii larg deschişi.

Dar....e dimineaţă, devreme, deschid încet un ochi şi îmi dau seama că nici măcar soarele nu s-a trezit, iar pe pe­retele din faţa mea încă se mai văd alergând unele du­pă altele umbrele stelelor. E linişte.. . un fluture mare, în culori de negru și roșu, catifelat, dă târcoale ferestrei,apoi pur si simplu intră, se așază pe o latură a mesei, de parcă ar fi fost trimis cu o solie. Pentru un moment, am rămas descumpănit, nu știam ce să cred. Am întins mâna spre el și i-am zis că, dacă este într-adevăr un sol trimis, să-mi dea un semn. Spre marea mea surprindere, a urcat pe degetul arătător pe care i-l întinsesem. M-am așezat așa cu el pe treptele casei. Frunzișul rar și verde al salcâmului lasă la vedere câteva cuiburi ale vrăbiilor zgomotoase.Căldura de august, dulce tulbură micile gâze din iarbă. Din timp în timp, acoperind concertul păsăretului, un sunet straniu se prăvale peste locuri: este cântecul inimitabil al unei păsări mistrioase, ascunsă privirii. Cântecul acesta, căzând în cascade trece pe deasupra bujorilor de vară roz și violet, împrăștiindu-le mirosul dulceag pe stratul din fața mea. Sălciile plângătoare, pomii cu coroane verzi străjuiesc acest paradis,grădina mea. Printre păpădiile galbene și firele de iarbă o mierlă pășește nestingherită, în căutarea insectelor. Pășesc și eu pe iarba de culoarea smaraldului spre fântâna veche ce dă o liniște adâncă,susurând în razele sclipitoare ale soarelui.Toate culorile curcubeului se împletesc în lumina stropilor de apă, dătătoare de viață. În liniștea adâncă a locului,urmăresc jocul luminii în curgerea apei, zborul gâzele ce caută racoare. E o liniște neobișnuită, densă a dimineții.... o liniște pe care parcă pot pune mâna... pot să o gust, să-i simt aromele împrumutate din aerul sfârșitului de vară,iar fluturele meu bate ușor din aripi si pleacă.....în curând va veni toamna.....

   Mai sunt puține zile din vara aceasta fierbinte, îi va lua locul în curând rugina toamnei.Acum însă  mă încălzesc la soarele uriaș.

 

 

poezia,,La lecție” de Marin_Sorescu

poezia,,La lecție”
                           de  Marin_Sorescu  

,,De câte ori sunt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitației?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.

- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.

Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.”

Poezia ,,La lecţie” de Marin Sorescu, apărută în volumul ,,Tuşiţi” (1970)semnifică repetate momente de confruntare a poetului cu propria conştiinţă, într-un nesfârşit examen al destinului.

 Răspunsul mereu greşit la întrebări, în momente esenţiale :

„De câte ori sunt scos la lecţie

 Răspund anapoda

 La toate întrebările.” relevă tema greşelii continue. Omul este o victimă a propriilor sale nedumeriri, iar lecţia de istorie este cea mai dificilă, fiindcă aici soarta se manifestă din plin:

„- Cum stai cu istoria?

 Mă întreabă profesorul.

 - Prost, foarte prost,

 Abia am încheiat o pace trainică

Cu turcii.”.

 Istoria este segmentul cel mai vulnerabil,mai slab al existenţei,al vieții, întrerupt, blocat cu o „o pace trainică / Cu turcii”, după care evoluţia umană revine în aceeaşi incertitudine,o nesiguranță.

 Legea gravitaţiei nu e nici ea lămurită pe deplin, creând imaginea unui univers în degradare, condus de probabilităţi, potrivit cărora:

 „Toate lucrurile trebuie să ne cadă

 În cap.”

 Civilizaţia materială făurită de om este a „pietrei neşlefuite”, a barbariei tehnologice.

 În plan spiritual omul rămâne încă un sălbatic, un primitiv:

 „Întrucât singura piatră şlefuită

 Care se găsise

 Inima,

 A fost pierdută”.  

 Sălbaticul om modern, personaj tipic al lumii contemporane, se înscrie într-un întreg proces al înlăturării prezentului, fără a schimba nimic din durata sa de viaţă, lucru ce se poate evidenţia printr-o, constatare simplă, exprimată alegoric: ca nişte baloane colorate, oamenii se nasc, îmbătrânesc şi mor:

„La fiecare vânt puternic

 Mai zboară câte un balon.”

Aceasta e „harta marilor noastre speranţe”, metaforă a lumii aflate în cădere liberă, ca un stol de baloane colorate, risipite în vânt.  

 La marile întrebări ale lumii, poetul a rămas „repetent”, exprimând, sub formă de parabolă, lipsa de speranţă a omului modern, rămas o fiinţă închisă în propriul destin.

Poezia,, La lecţie ”este o parabolă a întregii lumi, incapabilă să depăşească limitele condiţiei umane.   Adevăratul profesor este însăşi condiţia umană care, în cazul poetului, se reflectă în propria conştiinţă. În viziunea poetului, omul se situează încă în „epoca pietrei neşlefuite”, pentru că lumea nu se poate elibera de mentalităţile primitive.

Dincolo de pojghiţa de civilizaţie adusă de ultimele secole, omul rămâne aceeaşi fiinţă fără orizont, decăzută din condiţia mitică iniţială. „Marile speranţe” devin nişte „baloane colorate”, care zboară la un vânt mai puternic, exprimând fragilitatea condiţiei umane:,,fortuna labilis”—totul este schimbător,nicio stare a omului nu este permanentă.

   sper să vă placă!!!!!!!!!!!!!!

SESIUNEA SPECIALĂ---evaluare națională--iulie 2025

Textul 1

Cristea Busuioc era un român năzdrăvan. El umbla cu plutele de la şaisprezece ani şi încă de pe-atunci se arătase mai altfel decât ceilalţi. Când ajungeau la Dunăre, ceilalţi îşi luau traista, toiagul şi-o porneau. El zăbovea pe mal. Cunoştea Bistriţa, cunoştea Siretul ca şi cum apele acestea ar fi şerpuit prin ograda sa. În faţa Dunării rămânea mirat.

— Unde se duc? se întreba, privind corăbiile și vapoarele. [...]

Îşi lăsase barbă, iar părul de la tâmple îi încărunțea. Era flăcău la douăzeci şi cinci de ani. [...]

Dar, cu toate acestea, cât ținea valea Bistriţei, Cristea Busuioc rămânea cel mai bun plutaş. Lumea îl socotea oleacă sărit, oleacă năzdrăvan. [...]

Așa se făcea că la acest sfârşit de mai, cu cerul înnorat, când ceilalţi abia soseau la gura Siretului, el cobora a doua oară, aducând doi pini înalţi, cum îl rugase acum şase săptămâni, în portul Galaţiului, căprarul* Ieremia, cunoscut de la Griviţa, unde regimentele lor luptaseră cot la cot împotriva pașei Osman. [...]

Aşa se hotărî să coboare până la Sulina, drum încă neîncercat de vreun plutaş.

Fârtaţii lui de pe ţărm îl urmăreau din ochi şi-l căinau amar:

— Zăltat* rău! Pesemne vrea să se sfârşească, s-a săturat de trai.

Dar iată că pluta, în loc să se piardă în vârtejuri, să se dea peste cap, merse pieziş până la firul apei, săltând uşor pe val, iar acolo se roti supusă şi porni spre Galaţi. Cristea Busuioc stătea la partea ei din urmă şi o mânuia, trăgând de frânghiile pânzei, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală şi pricepere de vechi marinar.

Nu de pomană privise el ani şi ani corăbiile străine care se duceau la vale sau urcau la deal! Nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un sfat, dar tot uitându-se aşa la ele, le dibuise rosturile ascunse şi-acum le folosea. [...]

Iacă în ce chip naviga la vale Cristea Busuioc, spre uimirea pescarilor, a grădinarilor şi a celorlalţi oameni aflaţi pe uscat. Unii chiuiau, alţii îşi aruncau căciulile pe sus, alţii căscau gura şi se minunau: se întâmpla prima oară ca o plută să meargă pe Dunăre, de parcă ar fi fost barcaz*.

Uneori întâlnea vapoare sau remorchere cu convoaie de şlepuri care urcau la deal. Căpitanii trăgeau de fluier speriaţi, dar pluta îi ocolea cum ocolea grindurile, răgăliile şi buştenii duşi de ape, iar plutaşul îşi scotea căciula, salutându-i pe căpitani cu buna-cuviință a lui de ţăran.

Aşa trecu pe la Galaţi, trecu de Cotul Pisicii, o luă spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte şi se duse pe braţul de mijloc al Dunării. [...] Şi deodată, în faţa plutaşului, se deschise un hău înspumat. Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele vinete ale cerului adumbrit, iar Cristea Busuioc o privea buimac. [...] Plutaşul se prăvăli în apă cu spuma valurilor fierbând peste cap, dar nu-şi pierdu cumpătul, ci porni să înoate spre mal. Câţiva oameni alergau speriaţi în întâmpinarea sa. Pe cel din frunte, mai înalt, ciolănos şi răşchirat, ar fi zis că-l ştie de undeva. Să juri că-i căprarul Ieremia întâlnit la Galați

— Tu erai, măi Busuioace? strigă lunganul, oprindu-se ţeapăn, când fu la vreo zece paşi.

— Eu, dom’ căprar! Iacă, ţi-am adus pin de catarg! [...]

Ceva mai sus se ridica o corabie, prima corabie pe care o vedea trasă pe uscat, şi el, fără să se mai uite la nimeni, cu apa şiroindu-i pe trup, mustind în opinci, porni către ea. [...]

 Întorcându-se din port, Anton Lupan fu mirat să vadă între ai săi un străin.

 — El e omul de care ţi-am vorbit, domnule, îl lămuri Ieremia. Eu îi spusesem să lase pinii la Galaţi şi să ne dea de veste prin cineva, da’ uite că ni i-a adus la nas!... [...]

— Am auzit că plecaţi pe mări, domnule, zise arătându-şi pieptul voinic. Iacă, nu-ţi cer nicio plată pe lemnul adus şi mă leg să-ţi fiu de folos şi cu ascultare la tot ce mi-i porunci, numai ia-mă şi pe mine!”

                                                                                            ( Radu Tudoran, Toate pânzele sus!-cap.IV)

*căprar – grad militar

*zăltat – aiurit, trăsnit

*barcaz – ambarcațiune pescărească, barcă cu pânze

Textul 2

,,Am copilărit într-un sat din sudul Transilvaniei, la Viștea de Sus. Acolo e buricul pământului. Vă spun și de ce! De la mine din curte, dacă mergi spre sud, în șapte ceasuri ajungi la cei mai înalți munți de la noi din țară – Munții Făgăraș. Sunt aici de când lumea, țin cerul pe vârfurile lor. Așa falnici cum îi vedeam, am crezut mereu că nimic nu-i poate străbate. Asta până am descoperit Oltul. La Olt ajungi în două ceasuri dacă mergi încet.

Dacă mergi repede, într-o oră ești la malul lui. E un râu care m-a învățat că apa e mai puternică decât stânca, decât munții. Așa încet cum curge, și-a făcut cale prin ei și a reușit să-i treacă. Dacă iei drumul spre răsărit, ajungi la Templul Ursitelor, un loc magic săpat în stâncă. Dacă mergi spre apus, ajungi la Râpa Roșie, unde, povestește Lucian Blaga, e o văgăună mare în care se adăpostește un căpcăun. În spatele grădinii joacă măiestrele, un fel de iele, fete cu părul despletit ce se învârt în horă noaptea și binecuvântează pe toți cei care le văd și nu spun nimănui. Câți oameni din sat nu le-or fi văzut, dar păstrează secretul de teamă să nu le atragă blestemul! Sigur aici este centrul lumii: locul unde joacă măiestrele, unde se întâlnesc ursitele și unde dorm căpcăunii. Mai este însă ceva, la fel de important – o fântână secretă.

 Cu această fântână începe povestea jocului meu. De fapt, plecând de la joc, o să descoperim împreună fântâna. Joc îi spuneau oamenii mari, dar noi, copiii, știam că nu ne jucăm, era treabă serioasă. Când mă gândesc la cum ne jucam, atunci îmi dau seama că ne luam mult mai mult în serios jocul decât își luau mulți adulți propria viață. [...]

Tovarășii mei s-au prins repede de regulile lui și am început să-l jucăm toți, toți copiii de pe ulița mea. L-am numit „Apă-Vie, Apă-Moartă”. Prin fața casei mele trecea un șanț pavat frumos cu pietre, care strângea apa ploilor și o conducea în drumul ei spre locuri neștiute. Între șanț și zidul casei era un trotuar făcut din plăci de beton. Ei bine, toți copiii stăteau în drum, la marginea șanțului, iar pe plăcile de lângă casă stătea un zmeu. Oricare dintre noi putea să fie zmeu. [...]

„Apă-Vie, Apă-Moartă” a fost unul dintre cele mai frumoase jocuri ale copilăriei mele. În adolescență, deși nu-l mai jucam, a căpătat și mai multă valoare pentru că, într-o zi, bunicul mi-a povestit că se afla o fântână chiar sub plăcile pe care stătea zmeul. Era acolo, mi-a spus, de mult timp, de pe vremea în care oamenii aveau fântâna în afara curții, la poartă, astfel ca orice călător însetat să poată bea apă.”                                                   (Alexandru N. Stermin, Apă-Vie, Apă-Moartă, în vol. „Jocuri și jucării”)

A

1.Notează, din textul 1, denumirea a două mijloace de transport pe apă.

2.Ieremia i-a cerut lui Cristea să îi aducă :

a.busuioc verde. b. căciuli de lână. c. frânghii noi. d. lemn de pin.

3. Se spune că la Râpa Roșie se ascunde:

a. o prințesă. b. o zmeoaică. c. un călător. d. un căpcăun.

4. Bunicul îi spune nepotului că, pe vremuri, oamenii își construiau fântâna:

a. în afara satului, într-o râpă. b. în mijlocul curții, sub pomi. c. în afara curții, la poartă. d. în spatele casei, în grădină.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1                    

                    Enunțul                                                                        Adevărat            Fals

Ieremia și Cristea Busuioc se știu de pe front, de la Grivița.

 Oamenii de pe mal sunt uimiți să vadă o plută coborând pe Dunăre.

Conform zvonurilor, corabia lui Anton Lupan nu mai pleacă în larg.

Textul 2

                    Enunțul                                                                        Adevărat                Fals

Munții Făgăraș se află la sud de Viștea de Sus.

Toți oamenii care văd ielele se grăbesc să povestească despre această experiență.

Jocul copiilor de pe uliță se numește „Apă-Vie, Apă-Moartă”

6. Transcrie, din secvența următoare, două figuri de stil, pe care le vei preciza:

„Aşa trecu pe la Galaţi, trecu de Cotul Pisicii, o luă spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte şi se duse pe braţul de mijloc al Dunării. [...] Şi deodată, în faţa plutaşului, se deschise un hău înspumat. Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele vinete ale cerului adumbrit, iar Cristea Busuioc o privea buimac”.

  ,,hău înspumat;apele cenușii;”--epitete

  „gemea marea” – personificare;

  „apele vinete ale cerului adumbrit” – metaforă

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

   Un element de conținut comun regăsit la nivelul ambelor texte este reprezentat de prezența apelor.  În textul 1, este prezentat Cristea Busuioc care navighează cu pluta pe Dunăre, pentru a ajunge la Marea Neagră. Simte atracție pentru apele pe care le străbăte:,,Cunoştea Bistriţa, cunoştea Siretul ca şi cum apele acestea ar fi şerpuit prin ograda sa. În faţa Dunării rămânea mirat.”   

În textul 2, autorul povestește cum descoperă râul Olt cu„apa mai puternică decât munții”,apoi,, o fântână secretă.” Jocul apei ascundea dorința de a descoperi miracolele vieții.

8. Crezi că lumea din jur poate fi cunoscută prin povești și prin joc? Motivează-ți răspunsul valorificând textul 2.

  Poveștile și jocurile sunt forme de exprimare culturală și ludică care aduc bucurie și distracție, stimulează imaginația și curiozitatea indiferent de vârstă, ajutând ca să fie înțeleasă viața,lumea. Acestea stimulează interesul, imaginația și curiozitatea, oferind oportunități de a înțelege și aprecia lumea muncii. 

   Da, cred că poveștile ajută la cunoașterea lumii. Ele oferă o perspectivă asupra diferitelor culturi, istorie, valori și emoții umane. Poveștile pot explora locuri noi, pot prezenta personaje complexe,fantastice(iar cel mai iubit este îndrăznețul Făt Frumos)și pot dezvolta înțelegerea contextelor sociale și culturale. 

Poveștile pot fi instrumente puternice de învățare. Prin intermediul personajelor, conflictelor și rezolvărilor, poveștile pot transmite valori morale, pot dezvolta empatia și pot oferi perspective asupra modului în care oamenii interacționează cu lumea. Poveștile pot prezenta tradiții, obiceiuri, credințe și valori specifice diferitelor culturi, permițând cititorilor să înțeleagă mai bine diversitatea lumii. Poveștile pot transpune cititorii în diferite perioade istorice, oferind o perspectivă mai profundă asupra evenimentelor, a modului în care oamenii au trăit și au interacționat în acele vremuri.

Poveștile explorează o gamă largă de emoții, de la bucurie și tristețe la frică și furie, ajutând cititorii să își dezvolte inteligența emoțională și să înțeleagă mai bine propriile emoții și pe ale altora.

Poveștile pot stimula imaginația și creativitatea, permițând cititorilor să exploreze lumi noi și să își dezvolte propriile idei și perspective.Dar și prin joc sunt exprimate sentimente, se manifestă anumite dorințe, sunt dezvoltate relații cu mediul înconjurător, cu familia sau cu cei din jur. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii şi a unor deprinderi, de cunoaştere şi autocunoaştere, mijloc de învăţare si socializare , cale de relaxare şi distracţie, dar şi un mod de exersare şi exprimare a originalităţii, diversitatii, a imaginației si creativităţii.Piesa lui Matei Vișniec,,Omul cu o singură aripă"explorează teme existențiale prin intermediul unui joc cu personaje bizare.  În textul 2, autorul descoperă o fântână reală pornind de la un joc imaginar,iar poveștile despre iele, căpcăuni sau munți contribuie la formarea unei viziuni magice și personale asupra lumii înconjurătoare.Prin jocul,,Apă vie,apă moartă, adus parcă din fântâna altui tărâm de dincolo,copiii au luat puterea unui erou asupra vieții.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

   Ambele opere literare,,Toate pânzele sus”și,,Micul Prinț” tratează tema călătoriei. Construită cu mijloacele fabluosului, povestirea prezintă călătoria Micului Prinț prin univers, trecând de pe o planetă pe alta. Planeta devine simbolul altei lumi.Micul Prinț, angajat într-o călătorie fabuloasă, este un erou al căutarii, parcurge un traseu inițiatic, corespunzător unei profunde experiențe de cunoastere. Astfel,întâlnirea Micului Prinț cu geograful,întrebările pe care i le adresează în cascadă,arată dorința de a afla și de a întelege că există adevăr și neadevăr, că în lume există forme eterne și forme efemere și înțelege că viața este fragilă și trecătoare. În ,,Micul Prinț” călătoria este înscrisă în fabulos, fiindu-i astfel subliniată valoarea simbolică, pe când în romanul lui Radu Tudoran călătoria plutașului năzdrăvan este urmărită într-o viziune realistă, care întreține ideea de autenticitate.

 Fragmentul din textul 1 consemnează plăcerea plutașului de a umbla pe ape ca pe un,, drum încă neîncercat de vreun plutaş”cu îndrăzneala şi îndemânarea de vechi marinar. Și el a avut dorința de afla și a înțelege secrete mai ales ale mersului pe ape,lui însă ,,nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un sfat”,singur,, dibuise rosturile ascunse şi-acum le folosea”,uimind oamenii,fără a se teme de primejdii.

  Deși diferiți cele două personaje au curajul de a înfrunta necunoscutul,călătoria lor este un mod de a cunoaște lumea,viața.

  

(Un roman interesant:,,Pluta”de Jim Lamarche

  Un băiat, Nicky, îsi petrece vacanta la bunica sa, într-un orăsel îndepărtat. Copii cu care se joacă sunt diferiți de el. Casa bunicii e pe malul unui râu lat și liniștit, cu ape pline de pești, vidre și țestoase. Pe malurile sale împădurite cutreieră tot felul de animale. Râul e măreț și plin de viață,iar băiatul e fermecat, mai ales de apariția unei plute vechi. Scândurile ei uscate de soare sunt acoperite de o mulțime de desene cu animale si păsări. Sunt făcute în cretă sau în creion. Dar de cine si când? Și pluta, de unde vine? Adevărata minune este că, inspirat de desenele de pe scândurile plutei, făcute de bunică în copilărie, Nicky începe si el să deseneze si o face foarte bine. Și el este un personaj cu dorința de cunoaștere.)

B.

1. Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „serioasă”, „ploilor”. b. „abia”, „ajungeau”. c. „ceasuri”, „corăbiile”. d. „eu”, „sălbăticiunea”.

2. Seria care cuprinde doar cuvinte derivate este:

a. „călător”, „şaisprezece”. b. „ceilalţi”, „cineva”. c. „copilăriei”, „ciolănos”. d. „vârfurile”, „plutaș”.

3. Sensul secvenței subliniate în fragmentul

„Am copilărit într-un sat din sudul Transilvaniei, la Viștea de Sus. Acolo e buricul pământului.” este:

a.       loc foarte important. b. persoană modestă. c. margine a satului. d. parte a corpului uman

4. Sunt omonime ambele cuvinte din seria:

 a. „cum îl rugase acum șase săptămâni, în portul Galațiului”; Și ia face parte din portul național.

b. „dar păstrează secretul de teamă să nu atragă blestemul”; Iepurașul tremura de spaimă.

c. „Plutașul se prăvăli în apă cu spuma valurilor”; Nu îmi place să mănânc spuma laptelui.

d. „soseau la gura Siretului, el cobora a doua oară”; „se duceau la vale sau urcau la deal!”.

5. Selectează, din secvența următoare, trei substantive în cazuri diferite, pe care le vei preciza: „Între șanț și zidul casei era un trotuar făcut din plăci de beton.”

6. Alcătuiește o propoziție negativă, în care verbul la infinitiv „a conduce” să fie complement direct (1), și o propoziție afirmativă, în care pronumele personal „ea” să fie în cazul genitiv (2).

7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

„E un râu care m-a învățat că apa e mai puternică decât stânca, decât munții”.

8. Scrie, în spațiile libere, forma corectă a cuvintelor subliniate în următorul enunț, reprezentând mesajul unui participant la o competiție nautică.

Dacă ar apărea / ar apare (1) ocazia, prieteni / prietenii (2) tăi, care sunt mândri / mândrii (3) de tine și al căror / a căror (4) părere este importantă, vor ca tu să nu fii / să nu fi (5) un simplu concurent, ci căpitanul echipei, fiindcă / fiind că (6) își doresc să câștige competiția.

Dacă _______________________________ (1) ocazia, ______________________ (2) tăi, care sunt _______________________ (3) de tine și ________________________ (4) părere este importantă, vor ca tu ___________________________ (5) un simplu concurent, ci căpitanul echipei, ____________________ (6) își doresc să câștige competiția.

SUBIECTUL AL II-LEA

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe Busuioc, personajul din textul lui Radu Tudoran.

Cristea Busuioc este personajul principal din fragmentul narativ semnat de Radu Tudoran,, Toate pânzele sus!”. El este caracterizat direct de autor ca,,un român năzdrăvan”asemenea personajelor din basme,altfel decât alții,ce avea îndeletnicirea de a umbla cu pluta pe ape de la,,șaisprezece ani.” Nu se despărțea de apă,rămânea pe malul ei,curios privind corăbiile ce treceau prin fața lui.Odată cu trecerea anilor este descris ca un bărbat matur cu barbă și păr încărunțit.Deși este  cunoscut ca,,cel mai bun plutaș”prin curaj,forță și rezistență în lupta cu apele,pare rupt de realitate,,oleacă sărit, oleacă năzdrăvan.”Înfruntă apele Siretului venind în josul apei,pentru a îndeplini dorința unui vechi prieten de a aduce,,doi pini înalţi”,este respectul cuvântului dat..Curajos, se aventurează pe un drum necunoscut, coborând cu pluta până la Sulina, deși ceilalți îl consideră „zăltat” și se tem pentru viața lui. Înfruntarea necunoscutului fără sprijin exterior dovedește spiritul său îndrăzneț,moment în care este caracterizat indirect prin vorbele celor de pe țărm care privesc cu teamă curajul lui de a merge pe ape necunoscute.Îndemânatic înfruntă vârtejurile,, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală şi pricepere de vechi marinar.” Prinsese această pricepere observând corăbiile de pe ape.Perseverent cu voință și răbdare învățase singur„rosturile ascunse”—acestea sunt trăsături reliefate prin caracterizarea directă a naratorului și indirectă, prin fapte.Este văzut și admirat de ceilalți oameni de pe uscat ca un zeu al apelor,iar el,măreț,, îşi scotea căciula, salutându-i....cu buna-cuviință a lui de ţăran.”Ca un erou trece apele,înfruntând vitregiile unei furtuni,fără a- şi pierde cumpătul,înotând spre mal.În fața corăbiei,a oamenilor și mai ales a lui Anton Lupan este sincer impresionat și dorește să plece în aventura cunoașterii pe mări.Plutașul este un exemplu de demnitate şi înverşunare.

 Atitudinea autorului față de plutașul năzdrăvan este de admirație pentru curaj,îndrăzneală,dorință de aventură.De aceea cred că în fața dificultăților curajul poate permite oricui să facă față dificultăților, pericolului sau durerii, fără teamă,pentru că este forța emoțională care implică exercitarea voinței în atingerea scopurilor, în ciuda obstacolelor.

Subiect de REZERVĂ Evaluarea Națională 2025 (clasa a 8-a)

 

SUBIECTUL I (70 de puncte)

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1

,,Au înflorit magnoliile albe de sub ferestre. Deși stăm la etajul șapte, le văd foarte bine. Sunt doi copaci. Mama spune că unul este mai tânăr și altul mai bătrân. De aceea nu înfloresc chiar deodată, nici chiar la fel de mult. [...] Oricum, toată povestea asta nu durează decât trei, patru zile, așa că stau cu coatele proptite pe pervaz și mă uit. Fac fotografii cu telefonul. Am treisprezece ani şi, din câte mi-am dat seama până acum, sunt pasionată de fotografii și de plante.

Anul trecut, tata mi-a cumpărat un aparat de fotografiat Fuji, cu care pot mări și de zece ori o petală de magnolie – adică să mă apropii de ea mai mult decât dacă aş locui la etajul trei. Cu toate astea, acum fac poze cu telefonul. Mă cam feresc de tata, el spune că fotografiile făcute cu telefonul nu-s fotografii. [...]

Și deodată îmi dă prin minte că, de fapt, copacul cu florile trecute nu e neapărat cel mai bătrân dintre cei doi. Poate că, dimpotrivă, copacul tânăr înflorește mai repede. Dar mama trebuie să știe când au fost plantate magnoliile. Numai că să pun întrebarea ar însemna să las pervazul, să las fotografiile, să ies din camera mea. Și asta nu vreau. Mi-e bine aici. [...]

Cred că trebuie să fie îngrozitor să locuieşti mai jos de etajul patru. Să nu vezi apusul, păsările, lumina diferită din fiecare seară. Da, dar cine știe cum se văd de acolo magnoliile...

 Însă, indiferent la ce etaj locuiești, bănuiesc că la fel te strigă mama la masă la șapte, când încep ştirile.

— Serena!

Şi dacă nu răspunzi din prima, poți să fii sigură că a doua oară te strigă de două ori.

 — Serena! Hai odată, Serena!

Aşa că închizi fereastra, pui telefonul pe birou.

— Și spală-te pe mâini înainte să vii! Iar tu sigur că te duci la baie să te speli pe mâini, fiindcă:

— Pe tastatura computerului şi pe telefon sunt cele mai multe bacterii din toată casa. [...]

Aşadar, mă supun. Mama, tata și eu. Stăm cu toții la masa din sufragerie și luăm cina, în timp ce ne uităm la știri. Eu, de fapt, nu prea mă uit. [...] Dar iată că astăzi ştirea cu animalele se dă mai devreme. Nu mai e furată de pe internet. E de la noi. Pare și proaspătă. E singura știre la care tăcem cu toții. Tata a rămas cu o ceapă verde în mână. Mama se joacă în farfurie cu un cuțitaş de brânză. Ascultăm reportajul despre singurul cimpanzeu de la grădina zoologică din Băneasa. Vedem imagini. Oftăm. Zâmbim. Iarăși oftăm. Ştiu bine locul ăsta, mergem acolo de două, trei ori pe an. În treisprezece ani de viaţă, asta înseamnă ceva. Și știu animalul despre care se vorbeşte la televizor. Un cimpanzeu cu barba albă. Habar n-am avut că îl chema Thor. [...] Pe condor nu l-au arătat. Dar eu îl știu foarte bine. E o pasăre mută. Stă pe-un munte în miniatură, construit din bolovani, şi se joacă cu un băţ. Mută și eu, mă retrag în camera mea, de unde n-o să mai ies toată seara. Mama și tata au hotărât, zâmbind visători, în timp ce strângeau farfuriile, că duminică mergem la zoo. [...] Descarc fotografiile. Sting calculatorul. Îmi fac patul, încerc să citesc dintr-o carte. Dar rămân cu privirea pierdută între rânduri. [...]

  Cum de n-am știut că pe cimpanzeu îl cheamă Thor? În camera mea, proptită în perne, cu muzică în căştile albe, întrebările curg. Şi oare toate animalele de la zoo au nume? Are şi condorul un nume? Ce înseamnă „cel mai bătrân”? [...] A plouat toată noaptea. Am auzit stropii şi-n somn, răpăind pe pervaz. Apa şiroind în burlanele din curtea interioară. Dar iată că dimineața e soare.

 Mergem la zoo. Mi-am pus blugii preferați, un tricou, jacheta de piele și bascheții verzi. Îi aştept la uşă, îmbrăcată, încălţată.

— Aparatul foto nu-l iei?

Normal că l-am luat.

Am şi făcut câteva fotografii pe fereastră. Magnoliile sunt deja cafenii în copacul pe care-l bănuiesc mai bătrân.

Ajungem la grădina zoologică cu autobuzul luat de la Piaţa Romană, ca de obicei. [...]

E soare, dar o adiere încă rece scutură florile albe din copaci. Petalele o iau în stoluri în sus, surprinse de pala de vânt, apoi coboară și se alătură suratelor lor de pe alei, de pe gardurile vii, de pe bănci. Uneori nici nu simţi vreo adiere, dar petalele continuă să se desprindă și să cadă. De parcă ar exista adieri pe care le simt doar florile, nu și oamenii.”

                                                                            ( Veronica D. Niculescu, O vară cu Isidor)

Textul 2

—,, Bagă de seamă, mi-a spus George Topîrceanu. E pui de lup! [...]

Ca totdeauna, mama s-a uitat cam lung: atâta ne mai lipsea! Găzduiam într-o colivie două gaiţe şi-l țineam şi pe Black, cel mai bleg şi mai mâncăcios dintre prepelicari* şi, pe deasupra, mare haimana... Dar, ca totdeauna, mama n-a zis nimic. A zâmbit, închipuindu-şi cum o să umblăm prin vecini, căutând lupul când o va lua razna... [...]

După ce l-am aşezat în cuşca lui improvizată, pe fân moale, puiul de lup s-a mai liniştit. George Topîrceanu a plecat acasă, mort de oboseală: îi dăduse de lucru dihania. Peste noapte, „lupul” a început să latre la lună. Țăcănea grăbit, apoi se tânguia subțirel, prelung şi jalnic.

— Mi se pare mie că lupul vostru e vulpe toată ziua! a râs de noi tata, a doua zi.

Peste vreo săptămână, l-am găsit dimineața cu ghearele tocite și însângerate. Încercase să rupă plasa de sârmă. George Topîrceanu mi-a cerut repede tinctură de iod, vată și pansament. Și, curios, sălbăticiunea a stat liniştită până i-a bandajat toate patru labele betege.

— Vezi dacă n-ai fost cuminte? îl certa George Topîrceanu. Uite, acum parcă ești motanul încălțat! [...] Se apropia vremea când trebuia să plecăm, ca în fiecare vară, la mănăstire. Da, dar ce facem cu puiul de vulpe?... [...] Atunci, George Topîrceanu a hotărât:

 — Îl luăm cu noi!

 Și l-am luat, într-o colivie pentru sticleți*, în care ar fi încăput numai bine fără coadă. În tren a fost cuminte. [...]

De a doua zi, puiul de vulpe a fost una dintre atracțiile Mănăstirii Neamțului. Mergea cu noi la plimbare, cu zgardă și curelușă, ca un cățel. Părea așa de mic și de umilit sub poala pădurii înalte de brad! Numai coada mai era de el.

Toată lumea îl mângâia – de la distanță – și-i aducea pachețele de oase. [...]

După ce ne-am întors la Iaşi, vulpoiul a început a slăbi văzând cu ochii. Creştea prea repede, tăişul rău i se aprindea tot mai des în ochi și începea să răspândească miros pătrunzător de sălbăticiune. [...] Ne-am hotărât să-l ducem la pădure, sus, pe dealul lui Păun. În trăsură, puiul stătea liniştit, cu botul pe genunchii mei şi cu ochii închişi.

— Eu cred că înțelege, zicea George Topîrceanu. Şi poate că-i pare rău... mai ştii?

Ne-am coborât din trăsură în marginea pădurii, acolo unde drumul o ia în sus, spre Chetrărie. Am ales locul anume: erau pe-acolo câteva case, cu câteva cotețe... Puiul mergea între noi ca un căţelandru cuminte, fără să întindă curelușa. I-am simțit bătăile grăbite ale inimii. Apoi, încet, i-am desfăcut zgărduța... A scuturat din cap cu neîncredere, apoi s-a depărtat puțin. [...] Cu botul în vânt adulmeca aerul umed. Parcă încerca să-și aducă aminte de ceva de demult... Și fără veste a pornit-o drept înainte, cu coada roșie întinsă orizontal în urma lui. S-a dus.”

                                      ( Otilia Cazimir, Pui de vulpe, în vol. Amintiri despre G. Topîrceanu)

*prepelicar – câine de vânătoare

*sticleți – mică pasăre cântătoare

A.

1. Notează, din textul 1, doi termeni din câmpul lexical al vestimentației.

2. Familia Serenei locuiește într-un bloc, la etajul-textul 1:

a. doi. b. trei. c. patru. d. șapte.

3. Thor este numele-textul 1:

 a. unei stații de autobuz. b. unui cimpanzeu de la zoo. c. unui condor de la Băneasa. d. unei mărci de aparat foto.

4. Puiul își rănește labele-textul 2:

a. în propria zgardă. b. într-un geam spart. c. într-o creangă de brad. d. într-o plasă de sârmă.

5. 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.   

 Textul 1                  

                                  Enunțul                                                                                Adevărat             Fals

Serena are treisprezece ani.

Tatăl îi recomandă Serenei să facă poze cu telefonul.

 În dimineața în care familia merge la Băneasa, plouă torențial. 

Textul 2

                                Enunțul                                                                                   Adevărat               Fals

 Black este un motan.

 În călătoria spre Mănăstirea Neamțului, nu este luat niciun animal.

Când crește, puiul de vulpe este lăsat liber la marginea pădurii.

6. Transcrie, din secvența următoare, două figuri de stil, pe care le vei preciza:

„E soare, dar o adiere încă rece scutură florile albe din copaci. Petalele o iau în stoluri în sus, surprinse de pala de vânt, apoi coboară și se alătură suratelor lor de pe alei, de pe gardurile vii, de pe bănci”.

  „Petalele o iau în stoluri în sus” – metaforă;

„de pe alei, de pe gardurile vii, de pe bănci” – enumerație

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

    În ambele texte sunt prezente animalele.În primul text,Serena,o fată,ascultă și privește  alături de părinți știrile de la televizor.Este reportajul despre singurul cimpanzeu ,, cu barba albă de la grădina zoologică din Băneasa”pe care-l cheamă Thor.Își amintește că,deși,, pe condor nu l-au arătat”,îl știe foarte bine.,, E o pasăre mută. Stă pe-un munte în miniatură, construit din bolovani, şi se joacă cu un băţ.” Serena are o sensibilitate aparte pentru animale și este profund afectată de știrea despre cimpanzeul bătrân și de situația lui Isidor, un condor bătrân și singuratic.

  În textul 2,autoarea este încântată de prezența unui pui de vulpe adus acasă,apoi îl vede cum,,mergea cu noi la plimbare, cu zgardă și curelușă, ca un cățel. Părea așa de mic și de umilit sub poala pădurii înalte de brad! Numai coada mai era de el.”Este alături de oameni,dar eliberat în mediul lui natural.

  Animalele din cele două texte sunt sălbatice,dar trăiesc în medii diferite:la zoo,singuratice și nefericite,în casa unor oameni care înțeleg că locul adevărat este în natură.

8. Crezi că a avea un animal implică multă responsabilitate? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 2.

   Cred că un animal de companie nu este o jucărie sau o posesiune, ci un suflet care va intra în familie și va face parte din aceasta pe durata întregii sale vieți Pe toată această durată  are nevoie de atenție, dragoste și îngrijire adecvată. Nu poate fi returnat dacă stăpânul,,s-a plictisit" de el - animalele se atașează de stăpâni și suferă când sunt despărțite de aceștia. Necesită timp, dragoste, bani pentru îngrijire, vizite la veterinar când se îmbolnăvesc, îngrijire specială când îmbătrânesc, amenajarea spațiului în care locuiesc, pentru a corespunde nevoilor speciei.Decizia de a lua un animal  trebuie luată conștient de persoana care își va asuma sarcina îngrijirii acestuia.

Bineînțeles că  un animal de companie nu reprezintă un cadou, ci o responsabilitate. Asupra deciziei de a introduce în familie un animal de companie trebuie să fie de acord toți membrii familiei care locuiesc în spațiul respectiv. Dacă si o singură persoană se opune, să se renunțe la idee – animăluțul va trăi sub stres simțindu-se nedorit.Astfel,puiul de vulpe găsit a fost acceptat,chiar dacă,, ca totdeauna, mama n-a zis nimic. A zâmbit, închipuindu-şi cum o să umblăm prin vecini, căutând lupul când o va lua razna.”A fost îngrijit și primit cu înțelegere,prietenie, tratat cu respect, cu atenție,plimbat de toată familia.Aceștia au înțeles însă că locul unui astfel de animal este în mediul lui natural și de aceea l-au eliberat.

  Ca o concluzie pot afirma că  prezența unui animal de companie înseamnă asumarea unei responsabilități pe întreaga durată de viață a acestuia. Animalele nu reprezintă cadouri sau obiecte, ci necesită din partea noastră dragoste, atenție și implicare; pentru toatea acestea ne răsplatesc înmiit!

9. Asociază fragmentul din opera literară „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

      Am ales o lectură studiată de mulți elevi,,Cum e lumea”de Veronica Niculescu.Și în acest text și în fragmentul din textul 1 autoarele explorează teme precum empatia,acceptarea diversității și respectul pentru natură.Prin intermediul personajelor: Bianca,ursulețul,și Mara,o fată asemenea Serenei,se aratărelația complexă dintre om,natură și animal.Puiul de urs este trezit de foșnetul aripilor fluturelui și pleacă de la zoo în lumea de dincolo de gratii. Naratoarea urmărește fuga ursulețului pe urmele fluturelui.Bianca-ursuleț fetiță,cu guler alb,admiră splendoarea lumii noi: lacul cu rațele,șirul de copaci,valea ca o palmă,iarba înrourată.Serena admiră de la fereastră copacii cu florile de magnolii.Apoi este impresionată de existența unor vietăți ce trăiesc la zoo.Am înțeles că empatia este capacitatea de a înțelege prin ce trec ceilalți, de a vedea lucrurile prin ochii lor, de a te imagina pe tine în aceeași situație. 

B.

1. Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „atracțiile”, „tăișul”.

b. „birou”, „construit”.

 c. „coada”, „mergea”.

d. „numai”, „tânguia”.

2. Seria care cuprinde doar cuvinte derivate cu sufix diminutival este:

 a. „cățelandru”, „retrag”.

b. „subțirel”, „cafenii”.

c. „ghearele”, „sticleți”.

d. „pachețele”, „curelușa”.

3. Sensul secvenței subliniate în enunțul „Habar n-am avut că îl chema Thor” este:

a. a nu îngriji.

b. a se mira.

c. a nu ști.

d. a poseda.

4. Sunt omonime ambele cuvinte subliniate din seria:

a. „sălbăticiunea a stat liniștită până i-a bandajat toate patru labele.”; „În tren a fost cuminte”.

 b. „se apropia vremea când trebuia să plecăm”; Era supărat că nu putea să vină la serbare.

 c. „tăișul rău i se aprindea tot mai des în ochi”; Aragazul cel vechi se aprindea foarte greu.

d. „trebuia să plecăm, ca în fiecare vară, la mănăstire”; Ana este vară primară cu Andrei.

5.  Selectează, din secvența următoare, trei verbe la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei preciza:

„Uite, acum parcă ești motanul încălțat! [...] Se apropia vremea când trebuia să plecăm, ca în fiecare vară, la mănăstire. Da, dar ce facem cu puiul de vulpe?... [...] Atunci, George Topîrceanu a hotărât.”.

6. Alcătuiește o propoziție afirmativă, în care pronumele personal „eu” să fie :atribut (1),

și o propoziție negativă, în care substantivul comun „motan” să fie complement direct (2).

7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza următoare, precizând felul acestora:

 „Mama și tata au hotărât, zâmbind visători, în timp ce strângeau farfuriile, că duminică mergem la zoo.”

8. Completează enunțurile următoare cu forma corectă a fiecărui cuvânt indicat în paranteză, reprezentând mesajul unui membru al echipei de voluntariat pentru protecția animalelor.

I-am spus ________________ (Denisa, cazul dativ) că suntem _____________ (mândru, masculin, plural) de acești noi ________________ (membru) ai echipei. Proiectele ____________ (creat) de către elevii _______ _______ (care, cazul genitiv) idei s-au dovedit utile sunt premiate.

SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)

            Scrie rezumatul textului 1.

 Magnoliile înflorite sunt observate de Serena,o fată de la etajul șapte.Sunt doi copaci care înfloresc în timpi diferiți.Fata,pasionată de fotografie și plante, fotografiază florile cu telefonul,deși are și un aparat de fotografiat.Este fericită că locuiește atât de sus.Merge la masa de seară alături de părinți,ascultă și  privește știrile de la televizor despre un cimpanzeu de la zoo și află numele acestuia:Thor.Își  amintește de un condor,pasărea mută.Părinții au hotărât să meargă duminică la zoo.Singură în camera ei fata  este nedumerită că nu a știut numele cimpanzeului,apoi se întreabă dacă toate animalele au nume.Dimineața pleacă spre zoo cu autobuzul și observă zborul petalelor florilor scuturate de vânt.