compunere---Sfârșit de august

Lumea se pre­găteşte în sfârșitul lui august de spectacolul de gală în care splen­doarea verii se întâlneşte cu primele semne, încă timide, ale toamnei. E un regal pe care an de an îl aştept cu nerăbdare, dar şi cu un fel de me­lan­colie.Luna august este cel mai propice moment, pentru a observa stelele,iar noaptea,stând  culcat sub întunericul scânteietor,le privesc cu ochii larg deschişi.

Dar....e dimineaţă, devreme, deschid încet un ochi şi îmi dau seama că nici măcar soarele nu s-a trezit, iar pe pe­retele din faţa mea încă se mai văd alergând unele du­pă altele umbrele stelelor. E linişte.. . un fluture mare, în culori de negru și roșu, catifelat, dă târcoale ferestrei,apoi pur si simplu intră, se așază pe o latură a mesei, de parcă ar fi fost trimis cu o solie. Pentru un moment, am rămas descumpănit, nu știam ce să cred. Am întins mâna spre el și i-am zis că, dacă este într-adevăr un sol trimis, să-mi dea un semn. Spre marea mea surprindere, a urcat pe degetul arătător pe care i-l întinsesem. M-am așezat așa cu el pe treptele casei. Frunzișul rar și verde al salcâmului lasă la vedere câteva cuiburi ale vrăbiilor zgomotoase.Căldura de august, dulce tulbură micile gâze din iarbă. Din timp în timp, acoperind concertul păsăretului, un sunet straniu se prăvale peste locuri: este cântecul inimitabil al unei păsări mistrioase, ascunsă privirii. Cântecul acesta, căzând în cascade trece pe deasupra bujorilor de vară roz și violet, împrăștiindu-le mirosul dulceag pe stratul din fața mea. Sălciile plângătoare, pomii cu coroane verzi străjuiesc acest paradis,grădina mea. Printre păpădiile galbene și firele de iarbă o mierlă pășește nestingherită, în căutarea insectelor. Pășesc și eu pe iarba de culoarea smaraldului spre fântâna veche ce dă o liniște adâncă,susurând în razele sclipitoare ale soarelui.Toate culorile curcubeului se împletesc în lumina stropilor de apă, dătătoare de viață. În liniștea adâncă a locului,urmăresc jocul luminii în curgerea apei, zborul gâzele ce caută racoare. E o liniște neobișnuită, densă a dimineții.... o liniște pe care parcă pot pune mâna... pot să o gust, să-i simt aromele împrumutate din aerul sfârșitului de vară,iar fluturele meu bate ușor din aripi si pleacă.....în curând va veni toamna.....

   Mai sunt puține zile din vara aceasta fierbinte, îi va lua locul în curând rugina toamnei.Acum însă  mă încălzesc la soarele uriaș.

 

 

poezia,,La lecție” de Marin_Sorescu

poezia,,La lecție”
                           de  Marin_Sorescu  

,,De câte ori sunt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitației?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.

- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.

Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.”

Poezia ,,La lecţie” de Marin Sorescu, apărută în volumul ,,Tuşiţi” (1970)semnifică repetate momente de confruntare a poetului cu propria conştiinţă, într-un nesfârşit examen al destinului.

 Răspunsul mereu greşit la întrebări, în momente esenţiale :

„De câte ori sunt scos la lecţie

 Răspund anapoda

 La toate întrebările.” relevă tema greşelii continue. Omul este o victimă a propriilor sale nedumeriri, iar lecţia de istorie este cea mai dificilă, fiindcă aici soarta se manifestă din plin:

„- Cum stai cu istoria?

 Mă întreabă profesorul.

 - Prost, foarte prost,

 Abia am încheiat o pace trainică

Cu turcii.”.

 Istoria este segmentul cel mai vulnerabil,mai slab al existenţei,al vieții, întrerupt, blocat cu o „o pace trainică / Cu turcii”, după care evoluţia umană revine în aceeaşi incertitudine,o nesiguranță.

 Legea gravitaţiei nu e nici ea lămurită pe deplin, creând imaginea unui univers în degradare, condus de probabilităţi, potrivit cărora:

 „Toate lucrurile trebuie să ne cadă

 În cap.”

 Civilizaţia materială făurită de om este a „pietrei neşlefuite”, a barbariei tehnologice.

 În plan spiritual omul rămâne încă un sălbatic, un primitiv:

 „Întrucât singura piatră şlefuită

 Care se găsise

 Inima,

 A fost pierdută”.  

 Sălbaticul om modern, personaj tipic al lumii contemporane, se înscrie într-un întreg proces al înlăturării prezentului, fără a schimba nimic din durata sa de viaţă, lucru ce se poate evidenţia printr-o, constatare simplă, exprimată alegoric: ca nişte baloane colorate, oamenii se nasc, îmbătrânesc şi mor:

„La fiecare vânt puternic

 Mai zboară câte un balon.”

Aceasta e „harta marilor noastre speranţe”, metaforă a lumii aflate în cădere liberă, ca un stol de baloane colorate, risipite în vânt.  

 La marile întrebări ale lumii, poetul a rămas „repetent”, exprimând, sub formă de parabolă, lipsa de speranţă a omului modern, rămas o fiinţă închisă în propriul destin.

Poezia,, La lecţie ”este o parabolă a întregii lumi, incapabilă să depăşească limitele condiţiei umane.   Adevăratul profesor este însăşi condiţia umană care, în cazul poetului, se reflectă în propria conştiinţă. În viziunea poetului, omul se situează încă în „epoca pietrei neşlefuite”, pentru că lumea nu se poate elibera de mentalităţile primitive.

Dincolo de pojghiţa de civilizaţie adusă de ultimele secole, omul rămâne aceeaşi fiinţă fără orizont, decăzută din condiţia mitică iniţială. „Marile speranţe” devin nişte „baloane colorate”, care zboară la un vânt mai puternic, exprimând fragilitatea condiţiei umane:,,fortuna labilis”—totul este schimbător,nicio stare a omului nu este permanentă.

   sper să vă placă!!!!!!!!!!!!!!

SESIUNEA SPECIALĂ---evaluare națională--iulie 2025

Textul 1

Cristea Busuioc era un român năzdrăvan. El umbla cu plutele de la şaisprezece ani şi încă de pe-atunci se arătase mai altfel decât ceilalţi. Când ajungeau la Dunăre, ceilalţi îşi luau traista, toiagul şi-o porneau. El zăbovea pe mal. Cunoştea Bistriţa, cunoştea Siretul ca şi cum apele acestea ar fi şerpuit prin ograda sa. În faţa Dunării rămânea mirat.

— Unde se duc? se întreba, privind corăbiile și vapoarele. [...]

Îşi lăsase barbă, iar părul de la tâmple îi încărunțea. Era flăcău la douăzeci şi cinci de ani. [...]

Dar, cu toate acestea, cât ținea valea Bistriţei, Cristea Busuioc rămânea cel mai bun plutaş. Lumea îl socotea oleacă sărit, oleacă năzdrăvan. [...]

Așa se făcea că la acest sfârşit de mai, cu cerul înnorat, când ceilalţi abia soseau la gura Siretului, el cobora a doua oară, aducând doi pini înalţi, cum îl rugase acum şase săptămâni, în portul Galaţiului, căprarul* Ieremia, cunoscut de la Griviţa, unde regimentele lor luptaseră cot la cot împotriva pașei Osman. [...]

Aşa se hotărî să coboare până la Sulina, drum încă neîncercat de vreun plutaş.

Fârtaţii lui de pe ţărm îl urmăreau din ochi şi-l căinau amar:

— Zăltat* rău! Pesemne vrea să se sfârşească, s-a săturat de trai.

Dar iată că pluta, în loc să se piardă în vârtejuri, să se dea peste cap, merse pieziş până la firul apei, săltând uşor pe val, iar acolo se roti supusă şi porni spre Galaţi. Cristea Busuioc stătea la partea ei din urmă şi o mânuia, trăgând de frânghiile pânzei, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală şi pricepere de vechi marinar.

Nu de pomană privise el ani şi ani corăbiile străine care se duceau la vale sau urcau la deal! Nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un sfat, dar tot uitându-se aşa la ele, le dibuise rosturile ascunse şi-acum le folosea. [...]

Iacă în ce chip naviga la vale Cristea Busuioc, spre uimirea pescarilor, a grădinarilor şi a celorlalţi oameni aflaţi pe uscat. Unii chiuiau, alţii îşi aruncau căciulile pe sus, alţii căscau gura şi se minunau: se întâmpla prima oară ca o plută să meargă pe Dunăre, de parcă ar fi fost barcaz*.

Uneori întâlnea vapoare sau remorchere cu convoaie de şlepuri care urcau la deal. Căpitanii trăgeau de fluier speriaţi, dar pluta îi ocolea cum ocolea grindurile, răgăliile şi buştenii duşi de ape, iar plutaşul îşi scotea căciula, salutându-i pe căpitani cu buna-cuviință a lui de ţăran.

Aşa trecu pe la Galaţi, trecu de Cotul Pisicii, o luă spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte şi se duse pe braţul de mijloc al Dunării. [...] Şi deodată, în faţa plutaşului, se deschise un hău înspumat. Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele vinete ale cerului adumbrit, iar Cristea Busuioc o privea buimac. [...] Plutaşul se prăvăli în apă cu spuma valurilor fierbând peste cap, dar nu-şi pierdu cumpătul, ci porni să înoate spre mal. Câţiva oameni alergau speriaţi în întâmpinarea sa. Pe cel din frunte, mai înalt, ciolănos şi răşchirat, ar fi zis că-l ştie de undeva. Să juri că-i căprarul Ieremia întâlnit la Galați

— Tu erai, măi Busuioace? strigă lunganul, oprindu-se ţeapăn, când fu la vreo zece paşi.

— Eu, dom’ căprar! Iacă, ţi-am adus pin de catarg! [...]

Ceva mai sus se ridica o corabie, prima corabie pe care o vedea trasă pe uscat, şi el, fără să se mai uite la nimeni, cu apa şiroindu-i pe trup, mustind în opinci, porni către ea. [...]

 Întorcându-se din port, Anton Lupan fu mirat să vadă între ai săi un străin.

 — El e omul de care ţi-am vorbit, domnule, îl lămuri Ieremia. Eu îi spusesem să lase pinii la Galaţi şi să ne dea de veste prin cineva, da’ uite că ni i-a adus la nas!... [...]

— Am auzit că plecaţi pe mări, domnule, zise arătându-şi pieptul voinic. Iacă, nu-ţi cer nicio plată pe lemnul adus şi mă leg să-ţi fiu de folos şi cu ascultare la tot ce mi-i porunci, numai ia-mă şi pe mine!”

                                                                                            ( Radu Tudoran, Toate pânzele sus!-cap.IV)

*căprar – grad militar

*zăltat – aiurit, trăsnit

*barcaz – ambarcațiune pescărească, barcă cu pânze

Textul 2

,,Am copilărit într-un sat din sudul Transilvaniei, la Viștea de Sus. Acolo e buricul pământului. Vă spun și de ce! De la mine din curte, dacă mergi spre sud, în șapte ceasuri ajungi la cei mai înalți munți de la noi din țară – Munții Făgăraș. Sunt aici de când lumea, țin cerul pe vârfurile lor. Așa falnici cum îi vedeam, am crezut mereu că nimic nu-i poate străbate. Asta până am descoperit Oltul. La Olt ajungi în două ceasuri dacă mergi încet.

Dacă mergi repede, într-o oră ești la malul lui. E un râu care m-a învățat că apa e mai puternică decât stânca, decât munții. Așa încet cum curge, și-a făcut cale prin ei și a reușit să-i treacă. Dacă iei drumul spre răsărit, ajungi la Templul Ursitelor, un loc magic săpat în stâncă. Dacă mergi spre apus, ajungi la Râpa Roșie, unde, povestește Lucian Blaga, e o văgăună mare în care se adăpostește un căpcăun. În spatele grădinii joacă măiestrele, un fel de iele, fete cu părul despletit ce se învârt în horă noaptea și binecuvântează pe toți cei care le văd și nu spun nimănui. Câți oameni din sat nu le-or fi văzut, dar păstrează secretul de teamă să nu le atragă blestemul! Sigur aici este centrul lumii: locul unde joacă măiestrele, unde se întâlnesc ursitele și unde dorm căpcăunii. Mai este însă ceva, la fel de important – o fântână secretă.

 Cu această fântână începe povestea jocului meu. De fapt, plecând de la joc, o să descoperim împreună fântâna. Joc îi spuneau oamenii mari, dar noi, copiii, știam că nu ne jucăm, era treabă serioasă. Când mă gândesc la cum ne jucam, atunci îmi dau seama că ne luam mult mai mult în serios jocul decât își luau mulți adulți propria viață. [...]

Tovarășii mei s-au prins repede de regulile lui și am început să-l jucăm toți, toți copiii de pe ulița mea. L-am numit „Apă-Vie, Apă-Moartă”. Prin fața casei mele trecea un șanț pavat frumos cu pietre, care strângea apa ploilor și o conducea în drumul ei spre locuri neștiute. Între șanț și zidul casei era un trotuar făcut din plăci de beton. Ei bine, toți copiii stăteau în drum, la marginea șanțului, iar pe plăcile de lângă casă stătea un zmeu. Oricare dintre noi putea să fie zmeu. [...]

„Apă-Vie, Apă-Moartă” a fost unul dintre cele mai frumoase jocuri ale copilăriei mele. În adolescență, deși nu-l mai jucam, a căpătat și mai multă valoare pentru că, într-o zi, bunicul mi-a povestit că se afla o fântână chiar sub plăcile pe care stătea zmeul. Era acolo, mi-a spus, de mult timp, de pe vremea în care oamenii aveau fântâna în afara curții, la poartă, astfel ca orice călător însetat să poată bea apă.”                                                   (Alexandru N. Stermin, Apă-Vie, Apă-Moartă, în vol. „Jocuri și jucării”)

A

1.Notează, din textul 1, denumirea a două mijloace de transport pe apă.

2.Ieremia i-a cerut lui Cristea să îi aducă :

a.busuioc verde. b. căciuli de lână. c. frânghii noi. d. lemn de pin.

3. Se spune că la Râpa Roșie se ascunde:

a. o prințesă. b. o zmeoaică. c. un călător. d. un căpcăun.

4. Bunicul îi spune nepotului că, pe vremuri, oamenii își construiau fântâna:

a. în afara satului, într-o râpă. b. în mijlocul curții, sub pomi. c. în afara curții, la poartă. d. în spatele casei, în grădină.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1                    

                    Enunțul                                                                        Adevărat            Fals

Ieremia și Cristea Busuioc se știu de pe front, de la Grivița.

 Oamenii de pe mal sunt uimiți să vadă o plută coborând pe Dunăre.

Conform zvonurilor, corabia lui Anton Lupan nu mai pleacă în larg.

Textul 2

                    Enunțul                                                                        Adevărat                Fals

Munții Făgăraș se află la sud de Viștea de Sus.

Toți oamenii care văd ielele se grăbesc să povestească despre această experiență.

Jocul copiilor de pe uliță se numește „Apă-Vie, Apă-Moartă”

6. Transcrie, din secvența următoare, două figuri de stil, pe care le vei preciza:

„Aşa trecu pe la Galaţi, trecu de Cotul Pisicii, o luă spre răsărit, lăsă Tulcea într-o parte şi se duse pe braţul de mijloc al Dunării. [...] Şi deodată, în faţa plutaşului, se deschise un hău înspumat. Gemea marea, amestecându-și apele cenușii cu apele vinete ale cerului adumbrit, iar Cristea Busuioc o privea buimac”.

  ,,hău înspumat;apele cenușii;”--epitete

  „gemea marea” – personificare;

  „apele vinete ale cerului adumbrit” – metaforă

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

   Un element de conținut comun regăsit la nivelul ambelor texte este reprezentat de prezența apelor.  În textul 1, este prezentat Cristea Busuioc care navighează cu pluta pe Dunăre, pentru a ajunge la Marea Neagră. Simte atracție pentru apele pe care le străbăte:,,Cunoştea Bistriţa, cunoştea Siretul ca şi cum apele acestea ar fi şerpuit prin ograda sa. În faţa Dunării rămânea mirat.”   

În textul 2, autorul povestește cum descoperă râul Olt cu„apa mai puternică decât munții”,apoi,, o fântână secretă.” Jocul apei ascundea dorința de a descoperi miracolele vieții.

8. Crezi că lumea din jur poate fi cunoscută prin povești și prin joc? Motivează-ți răspunsul valorificând textul 2.

  Poveștile și jocurile sunt forme de exprimare culturală și ludică care aduc bucurie și distracție, stimulează imaginația și curiozitatea indiferent de vârstă, ajutând ca să fie înțeleasă viața,lumea. Acestea stimulează interesul, imaginația și curiozitatea, oferind oportunități de a înțelege și aprecia lumea muncii. 

   Da, cred că poveștile ajută la cunoașterea lumii. Ele oferă o perspectivă asupra diferitelor culturi, istorie, valori și emoții umane. Poveștile pot explora locuri noi, pot prezenta personaje complexe,fantastice(iar cel mai iubit este îndrăznețul Făt Frumos)și pot dezvolta înțelegerea contextelor sociale și culturale. 

Poveștile pot fi instrumente puternice de învățare. Prin intermediul personajelor, conflictelor și rezolvărilor, poveștile pot transmite valori morale, pot dezvolta empatia și pot oferi perspective asupra modului în care oamenii interacționează cu lumea. Poveștile pot prezenta tradiții, obiceiuri, credințe și valori specifice diferitelor culturi, permițând cititorilor să înțeleagă mai bine diversitatea lumii. Poveștile pot transpune cititorii în diferite perioade istorice, oferind o perspectivă mai profundă asupra evenimentelor, a modului în care oamenii au trăit și au interacționat în acele vremuri.

Poveștile explorează o gamă largă de emoții, de la bucurie și tristețe la frică și furie, ajutând cititorii să își dezvolte inteligența emoțională și să înțeleagă mai bine propriile emoții și pe ale altora.

Poveștile pot stimula imaginația și creativitatea, permițând cititorilor să exploreze lumi noi și să își dezvolte propriile idei și perspective.Dar și prin joc sunt exprimate sentimente, se manifestă anumite dorințe, sunt dezvoltate relații cu mediul înconjurător, cu familia sau cu cei din jur. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii şi a unor deprinderi, de cunoaştere şi autocunoaştere, mijloc de învăţare si socializare , cale de relaxare şi distracţie, dar şi un mod de exersare şi exprimare a originalităţii, diversitatii, a imaginației si creativităţii.Piesa lui Matei Vișniec,,Omul cu o singură aripă"explorează teme existențiale prin intermediul unui joc cu personaje bizare.  În textul 2, autorul descoperă o fântână reală pornind de la un joc imaginar,iar poveștile despre iele, căpcăuni sau munți contribuie la formarea unei viziuni magice și personale asupra lumii înconjurătoare.Prin jocul,,Apă vie,apă moartă, adus parcă din fântâna altui tărâm de dincolo,copiii au luat puterea unui erou asupra vieții.

9. Asociază fragmentul din opera literară „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

   Ambele opere literare,,Toate pânzele sus”și,,Micul Prinț” tratează tema călătoriei. Construită cu mijloacele fabluosului, povestirea prezintă călătoria Micului Prinț prin univers, trecând de pe o planetă pe alta. Planeta devine simbolul altei lumi.Micul Prinț, angajat într-o călătorie fabuloasă, este un erou al căutarii, parcurge un traseu inițiatic, corespunzător unei profunde experiențe de cunoastere. Astfel,întâlnirea Micului Prinț cu geograful,întrebările pe care i le adresează în cascadă,arată dorința de a afla și de a întelege că există adevăr și neadevăr, că în lume există forme eterne și forme efemere și înțelege că viața este fragilă și trecătoare. În ,,Micul Prinț” călătoria este înscrisă în fabulos, fiindu-i astfel subliniată valoarea simbolică, pe când în romanul lui Radu Tudoran călătoria plutașului năzdrăvan este urmărită într-o viziune realistă, care întreține ideea de autenticitate.

 Fragmentul din textul 1 consemnează plăcerea plutașului de a umbla pe ape ca pe un,, drum încă neîncercat de vreun plutaş”cu îndrăzneala şi îndemânarea de vechi marinar. Și el a avut dorința de afla și a înțelege secrete mai ales ale mersului pe ape,lui însă ,,nu-i spusese nimeni o vorbă, nimeni nu-i dăduse un sfat”,singur,, dibuise rosturile ascunse şi-acum le folosea”,uimind oamenii,fără a se teme de primejdii.

  Deși diferiți cele două personaje au curajul de a înfrunta necunoscutul,călătoria lor este un mod de a cunoaște lumea,viața.

  

(Un roman interesant:,,Pluta”de Jim Lamarche

  Un băiat, Nicky, îsi petrece vacanta la bunica sa, într-un orăsel îndepărtat. Copii cu care se joacă sunt diferiți de el. Casa bunicii e pe malul unui râu lat și liniștit, cu ape pline de pești, vidre și țestoase. Pe malurile sale împădurite cutreieră tot felul de animale. Râul e măreț și plin de viață,iar băiatul e fermecat, mai ales de apariția unei plute vechi. Scândurile ei uscate de soare sunt acoperite de o mulțime de desene cu animale si păsări. Sunt făcute în cretă sau în creion. Dar de cine si când? Și pluta, de unde vine? Adevărata minune este că, inspirat de desenele de pe scândurile plutei, făcute de bunică în copilărie, Nicky începe si el să deseneze si o face foarte bine. Și el este un personaj cu dorința de cunoaștere.)

B.

1. Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „serioasă”, „ploilor”. b. „abia”, „ajungeau”. c. „ceasuri”, „corăbiile”. d. „eu”, „sălbăticiunea”.

2. Seria care cuprinde doar cuvinte derivate este:

a. „călător”, „şaisprezece”. b. „ceilalţi”, „cineva”. c. „copilăriei”, „ciolănos”. d. „vârfurile”, „plutaș”.

3. Sensul secvenței subliniate în fragmentul

„Am copilărit într-un sat din sudul Transilvaniei, la Viștea de Sus. Acolo e buricul pământului.” este:

a.       loc foarte important. b. persoană modestă. c. margine a satului. d. parte a corpului uman

4. Sunt omonime ambele cuvinte din seria:

 a. „cum îl rugase acum șase săptămâni, în portul Galațiului”; Și ia face parte din portul național.

b. „dar păstrează secretul de teamă să nu atragă blestemul”; Iepurașul tremura de spaimă.

c. „Plutașul se prăvăli în apă cu spuma valurilor”; Nu îmi place să mănânc spuma laptelui.

d. „soseau la gura Siretului, el cobora a doua oară”; „se duceau la vale sau urcau la deal!”.

5. Selectează, din secvența următoare, trei substantive în cazuri diferite, pe care le vei preciza: „Între șanț și zidul casei era un trotuar făcut din plăci de beton.”

6. Alcătuiește o propoziție negativă, în care verbul la infinitiv „a conduce” să fie complement direct (1), și o propoziție afirmativă, în care pronumele personal „ea” să fie în cazul genitiv (2).

7. Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

„E un râu care m-a învățat că apa e mai puternică decât stânca, decât munții”.

8. Scrie, în spațiile libere, forma corectă a cuvintelor subliniate în următorul enunț, reprezentând mesajul unui participant la o competiție nautică.

Dacă ar apărea / ar apare (1) ocazia, prieteni / prietenii (2) tăi, care sunt mândri / mândrii (3) de tine și al căror / a căror (4) părere este importantă, vor ca tu să nu fii / să nu fi (5) un simplu concurent, ci căpitanul echipei, fiindcă / fiind că (6) își doresc să câștige competiția.

Dacă _______________________________ (1) ocazia, ______________________ (2) tăi, care sunt _______________________ (3) de tine și ________________________ (4) părere este importantă, vor ca tu ___________________________ (5) un simplu concurent, ci căpitanul echipei, ____________________ (6) își doresc să câștige competiția.

SUBIECTUL AL II-LEA

Scrie o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să îl caracterizezi pe Busuioc, personajul din textul lui Radu Tudoran.

Cristea Busuioc este personajul principal din fragmentul narativ semnat de Radu Tudoran,, Toate pânzele sus!”. El este caracterizat direct de autor ca,,un român năzdrăvan”asemenea personajelor din basme,altfel decât alții,ce avea îndeletnicirea de a umbla cu pluta pe ape de la,,șaisprezece ani.” Nu se despărțea de apă,rămânea pe malul ei,curios privind corăbiile ce treceau prin fața lui.Odată cu trecerea anilor este descris ca un bărbat matur cu barbă și păr încărunțit.Deși este  cunoscut ca,,cel mai bun plutaș”prin curaj,forță și rezistență în lupta cu apele,pare rupt de realitate,,oleacă sărit, oleacă năzdrăvan.”Înfruntă apele Siretului venind în josul apei,pentru a îndeplini dorința unui vechi prieten de a aduce,,doi pini înalţi”,este respectul cuvântului dat..Curajos, se aventurează pe un drum necunoscut, coborând cu pluta până la Sulina, deși ceilalți îl consideră „zăltat” și se tem pentru viața lui. Înfruntarea necunoscutului fără sprijin exterior dovedește spiritul său îndrăzneț,moment în care este caracterizat indirect prin vorbele celor de pe țărm care privesc cu teamă curajul lui de a merge pe ape necunoscute.Îndemânatic înfruntă vârtejurile,, luptându-se cu cârma, cu îndrăzneală şi pricepere de vechi marinar.” Prinsese această pricepere observând corăbiile de pe ape.Perseverent cu voință și răbdare învățase singur„rosturile ascunse”—acestea sunt trăsături reliefate prin caracterizarea directă a naratorului și indirectă, prin fapte.Este văzut și admirat de ceilalți oameni de pe uscat ca un zeu al apelor,iar el,măreț,, îşi scotea căciula, salutându-i....cu buna-cuviință a lui de ţăran.”Ca un erou trece apele,înfruntând vitregiile unei furtuni,fără a- şi pierde cumpătul,înotând spre mal.În fața corăbiei,a oamenilor și mai ales a lui Anton Lupan este sincer impresionat și dorește să plece în aventura cunoașterii pe mări.Plutașul este un exemplu de demnitate şi înverşunare.

 Atitudinea autorului față de plutașul năzdrăvan este de admirație pentru curaj,îndrăzneală,dorință de aventură.De aceea cred că în fața dificultăților curajul poate permite oricui să facă față dificultăților, pericolului sau durerii, fără teamă,pentru că este forța emoțională care implică exercitarea voinței în atingerea scopurilor, în ciuda obstacolelor.

Subiect de REZERVĂ Evaluarea Națională 2025 (clasa a 8-a)

 

SUBIECTUL I (70 de puncte)

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1

,,Au înflorit magnoliile albe de sub ferestre. Deși stăm la etajul șapte, le văd foarte bine. Sunt doi copaci. Mama spune că unul este mai tânăr și altul mai bătrân. De aceea nu înfloresc chiar deodată, nici chiar la fel de mult. [...] Oricum, toată povestea asta nu durează decât trei, patru zile, așa că stau cu coatele proptite pe pervaz și mă uit. Fac fotografii cu telefonul. Am treisprezece ani şi, din câte mi-am dat seama până acum, sunt pasionată de fotografii și de plante.

Anul trecut, tata mi-a cumpărat un aparat de fotografiat Fuji, cu care pot mări și de zece ori o petală de magnolie – adică să mă apropii de ea mai mult decât dacă aş locui la etajul trei. Cu toate astea, acum fac poze cu telefonul. Mă cam feresc de tata, el spune că fotografiile făcute cu telefonul nu-s fotografii. [...]

Și deodată îmi dă prin minte că, de fapt, copacul cu florile trecute nu e neapărat cel mai bătrân dintre cei doi. Poate că, dimpotrivă, copacul tânăr înflorește mai repede. Dar mama trebuie să știe când au fost plantate magnoliile. Numai că să pun întrebarea ar însemna să las pervazul, să las fotografiile, să ies din camera mea. Și asta nu vreau. Mi-e bine aici. [...]

Cred că trebuie să fie îngrozitor să locuieşti mai jos de etajul patru. Să nu vezi apusul, păsările, lumina diferită din fiecare seară. Da, dar cine știe cum se văd de acolo magnoliile...

 Însă, indiferent la ce etaj locuiești, bănuiesc că la fel te strigă mama la masă la șapte, când încep ştirile.

— Serena!

Şi dacă nu răspunzi din prima, poți să fii sigură că a doua oară te strigă de două ori.

 — Serena! Hai odată, Serena!

Aşa că închizi fereastra, pui telefonul pe birou.

— Și spală-te pe mâini înainte să vii! Iar tu sigur că te duci la baie să te speli pe mâini, fiindcă:

— Pe tastatura computerului şi pe telefon sunt cele mai multe bacterii din toată casa. [...]

Aşadar, mă supun. Mama, tata și eu. Stăm cu toții la masa din sufragerie și luăm cina, în timp ce ne uităm la știri. Eu, de fapt, nu prea mă uit. [...] Dar iată că astăzi ştirea cu animalele se dă mai devreme. Nu mai e furată de pe internet. E de la noi. Pare și proaspătă. E singura știre la care tăcem cu toții. Tata a rămas cu o ceapă verde în mână. Mama se joacă în farfurie cu un cuțitaş de brânză. Ascultăm reportajul despre singurul cimpanzeu de la grădina zoologică din Băneasa. Vedem imagini. Oftăm. Zâmbim. Iarăși oftăm. Ştiu bine locul ăsta, mergem acolo de două, trei ori pe an. În treisprezece ani de viaţă, asta înseamnă ceva. Și știu animalul despre care se vorbeşte la televizor. Un cimpanzeu cu barba albă. Habar n-am avut că îl chema Thor. [...] Pe condor nu l-au arătat. Dar eu îl știu foarte bine. E o pasăre mută. Stă pe-un munte în miniatură, construit din bolovani, şi se joacă cu un băţ. Mută și eu, mă retrag în camera mea, de unde n-o să mai ies toată seara. Mama și tata au hotărât, zâmbind visători, în timp ce strângeau farfuriile, că duminică mergem la zoo. [...] Descarc fotografiile. Sting calculatorul. Îmi fac patul, încerc să citesc dintr-o carte. Dar rămân cu privirea pierdută între rânduri. [...]

  Cum de n-am știut că pe cimpanzeu îl cheamă Thor? În camera mea, proptită în perne, cu muzică în căştile albe, întrebările curg. Şi oare toate animalele de la zoo au nume? Are şi condorul un nume? Ce înseamnă „cel mai bătrân”? [...] A plouat toată noaptea. Am auzit stropii şi-n somn, răpăind pe pervaz. Apa şiroind în burlanele din curtea interioară. Dar iată că dimineața e soare.

 Mergem la zoo. Mi-am pus blugii preferați, un tricou, jacheta de piele și bascheții verzi. Îi aştept la uşă, îmbrăcată, încălţată.

— Aparatul foto nu-l iei?

Normal că l-am luat.

Am şi făcut câteva fotografii pe fereastră. Magnoliile sunt deja cafenii în copacul pe care-l bănuiesc mai bătrân.

Ajungem la grădina zoologică cu autobuzul luat de la Piaţa Romană, ca de obicei. [...]

E soare, dar o adiere încă rece scutură florile albe din copaci. Petalele o iau în stoluri în sus, surprinse de pala de vânt, apoi coboară și se alătură suratelor lor de pe alei, de pe gardurile vii, de pe bănci. Uneori nici nu simţi vreo adiere, dar petalele continuă să se desprindă și să cadă. De parcă ar exista adieri pe care le simt doar florile, nu și oamenii.”

                                                                            ( Veronica D. Niculescu, O vară cu Isidor)

Textul 2

—,, Bagă de seamă, mi-a spus George Topîrceanu. E pui de lup! [...]

Ca totdeauna, mama s-a uitat cam lung: atâta ne mai lipsea! Găzduiam într-o colivie două gaiţe şi-l țineam şi pe Black, cel mai bleg şi mai mâncăcios dintre prepelicari* şi, pe deasupra, mare haimana... Dar, ca totdeauna, mama n-a zis nimic. A zâmbit, închipuindu-şi cum o să umblăm prin vecini, căutând lupul când o va lua razna... [...]

După ce l-am aşezat în cuşca lui improvizată, pe fân moale, puiul de lup s-a mai liniştit. George Topîrceanu a plecat acasă, mort de oboseală: îi dăduse de lucru dihania. Peste noapte, „lupul” a început să latre la lună. Țăcănea grăbit, apoi se tânguia subțirel, prelung şi jalnic.

— Mi se pare mie că lupul vostru e vulpe toată ziua! a râs de noi tata, a doua zi.

Peste vreo săptămână, l-am găsit dimineața cu ghearele tocite și însângerate. Încercase să rupă plasa de sârmă. George Topîrceanu mi-a cerut repede tinctură de iod, vată și pansament. Și, curios, sălbăticiunea a stat liniştită până i-a bandajat toate patru labele betege.

— Vezi dacă n-ai fost cuminte? îl certa George Topîrceanu. Uite, acum parcă ești motanul încălțat! [...] Se apropia vremea când trebuia să plecăm, ca în fiecare vară, la mănăstire. Da, dar ce facem cu puiul de vulpe?... [...] Atunci, George Topîrceanu a hotărât:

 — Îl luăm cu noi!

 Și l-am luat, într-o colivie pentru sticleți*, în care ar fi încăput numai bine fără coadă. În tren a fost cuminte. [...]

De a doua zi, puiul de vulpe a fost una dintre atracțiile Mănăstirii Neamțului. Mergea cu noi la plimbare, cu zgardă și curelușă, ca un cățel. Părea așa de mic și de umilit sub poala pădurii înalte de brad! Numai coada mai era de el.

Toată lumea îl mângâia – de la distanță – și-i aducea pachețele de oase. [...]

După ce ne-am întors la Iaşi, vulpoiul a început a slăbi văzând cu ochii. Creştea prea repede, tăişul rău i se aprindea tot mai des în ochi și începea să răspândească miros pătrunzător de sălbăticiune. [...] Ne-am hotărât să-l ducem la pădure, sus, pe dealul lui Păun. În trăsură, puiul stătea liniştit, cu botul pe genunchii mei şi cu ochii închişi.

— Eu cred că înțelege, zicea George Topîrceanu. Şi poate că-i pare rău... mai ştii?

Ne-am coborât din trăsură în marginea pădurii, acolo unde drumul o ia în sus, spre Chetrărie. Am ales locul anume: erau pe-acolo câteva case, cu câteva cotețe... Puiul mergea între noi ca un căţelandru cuminte, fără să întindă curelușa. I-am simțit bătăile grăbite ale inimii. Apoi, încet, i-am desfăcut zgărduța... A scuturat din cap cu neîncredere, apoi s-a depărtat puțin. [...] Cu botul în vânt adulmeca aerul umed. Parcă încerca să-și aducă aminte de ceva de demult... Și fără veste a pornit-o drept înainte, cu coada roșie întinsă orizontal în urma lui. S-a dus.”

                                      ( Otilia Cazimir, Pui de vulpe, în vol. Amintiri despre G. Topîrceanu)

*prepelicar – câine de vânătoare

*sticleți – mică pasăre cântătoare

A.

1. Notează, din textul 1, doi termeni din câmpul lexical al vestimentației.

2. Familia Serenei locuiește într-un bloc, la etajul-textul 1:

a. doi. b. trei. c. patru. d. șapte.

3. Thor este numele-textul 1:

 a. unei stații de autobuz. b. unui cimpanzeu de la zoo. c. unui condor de la Băneasa. d. unei mărci de aparat foto.

4. Puiul își rănește labele-textul 2:

a. în propria zgardă. b. într-un geam spart. c. într-o creangă de brad. d. într-o plasă de sârmă.

5. 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.   

 Textul 1                  

                                  Enunțul                                                                                Adevărat             Fals

Serena are treisprezece ani.

Tatăl îi recomandă Serenei să facă poze cu telefonul.

 În dimineața în care familia merge la Băneasa, plouă torențial. 

Textul 2

                                Enunțul                                                                                   Adevărat               Fals

 Black este un motan.

 În călătoria spre Mănăstirea Neamțului, nu este luat niciun animal.

Când crește, puiul de vulpe este lăsat liber la marginea pădurii.

6. Transcrie, din secvența următoare, două figuri de stil, pe care le vei preciza:

„E soare, dar o adiere încă rece scutură florile albe din copaci. Petalele o iau în stoluri în sus, surprinse de pala de vânt, apoi coboară și se alătură suratelor lor de pe alei, de pe gardurile vii, de pe bănci”.

  „Petalele o iau în stoluri în sus” – metaforă;

„de pe alei, de pe gardurile vii, de pe bănci” – enumerație

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

    În ambele texte sunt prezente animalele.În primul text,Serena,o fată,ascultă și privește  alături de părinți știrile de la televizor.Este reportajul despre singurul cimpanzeu ,, cu barba albă de la grădina zoologică din Băneasa”pe care-l cheamă Thor.Își amintește că,deși,, pe condor nu l-au arătat”,îl știe foarte bine.,, E o pasăre mută. Stă pe-un munte în miniatură, construit din bolovani, şi se joacă cu un băţ.” Serena are o sensibilitate aparte pentru animale și este profund afectată de știrea despre cimpanzeul bătrân și de situația lui Isidor, un condor bătrân și singuratic.

  În textul 2,autoarea este încântată de prezența unui pui de vulpe adus acasă,apoi îl vede cum,,mergea cu noi la plimbare, cu zgardă și curelușă, ca un cățel. Părea așa de mic și de umilit sub poala pădurii înalte de brad! Numai coada mai era de el.”Este alături de oameni,dar eliberat în mediul lui natural.

  Animalele din cele două texte sunt sălbatice,dar trăiesc în medii diferite:la zoo,singuratice și nefericite,în casa unor oameni care înțeleg că locul adevărat este în natură.

8. Crezi că a avea un animal implică multă responsabilitate? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 2.

   Cred că un animal de companie nu este o jucărie sau o posesiune, ci un suflet care va intra în familie și va face parte din aceasta pe durata întregii sale vieți Pe toată această durată  are nevoie de atenție, dragoste și îngrijire adecvată. Nu poate fi returnat dacă stăpânul,,s-a plictisit" de el - animalele se atașează de stăpâni și suferă când sunt despărțite de aceștia. Necesită timp, dragoste, bani pentru îngrijire, vizite la veterinar când se îmbolnăvesc, îngrijire specială când îmbătrânesc, amenajarea spațiului în care locuiesc, pentru a corespunde nevoilor speciei.Decizia de a lua un animal  trebuie luată conștient de persoana care își va asuma sarcina îngrijirii acestuia.

Bineînțeles că  un animal de companie nu reprezintă un cadou, ci o responsabilitate. Asupra deciziei de a introduce în familie un animal de companie trebuie să fie de acord toți membrii familiei care locuiesc în spațiul respectiv. Dacă si o singură persoană se opune, să se renunțe la idee – animăluțul va trăi sub stres simțindu-se nedorit.Astfel,puiul de vulpe găsit a fost acceptat,chiar dacă,, ca totdeauna, mama n-a zis nimic. A zâmbit, închipuindu-şi cum o să umblăm prin vecini, căutând lupul când o va lua razna.”A fost îngrijit și primit cu înțelegere,prietenie, tratat cu respect, cu atenție,plimbat de toată familia.Aceștia au înțeles însă că locul unui astfel de animal este în mediul lui natural și de aceea l-au eliberat.

  Ca o concluzie pot afirma că  prezența unui animal de companie înseamnă asumarea unei responsabilități pe întreaga durată de viață a acestuia. Animalele nu reprezintă cadouri sau obiecte, ci necesită din partea noastră dragoste, atenție și implicare; pentru toatea acestea ne răsplatesc înmiit!

9. Asociază fragmentul din opera literară „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

      Am ales o lectură studiată de mulți elevi,,Cum e lumea”de Veronica Niculescu.Și în acest text și în fragmentul din textul 1 autoarele explorează teme precum empatia,acceptarea diversității și respectul pentru natură.Prin intermediul personajelor: Bianca,ursulețul,și Mara,o fată asemenea Serenei,se aratărelația complexă dintre om,natură și animal.Puiul de urs este trezit de foșnetul aripilor fluturelui și pleacă de la zoo în lumea de dincolo de gratii. Naratoarea urmărește fuga ursulețului pe urmele fluturelui.Bianca-ursuleț fetiță,cu guler alb,admiră splendoarea lumii noi: lacul cu rațele,șirul de copaci,valea ca o palmă,iarba înrourată.Serena admiră de la fereastră copacii cu florile de magnolii.Apoi este impresionată de existența unor vietăți ce trăiesc la zoo.Am înțeles că empatia este capacitatea de a înțelege prin ce trec ceilalți, de a vedea lucrurile prin ochii lor, de a te imagina pe tine în aceeași situație. 

B.

1. Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a. „atracțiile”, „tăișul”.

b. „birou”, „construit”.

 c. „coada”, „mergea”.

d. „numai”, „tânguia”.

2. Seria care cuprinde doar cuvinte derivate cu sufix diminutival este:

 a. „cățelandru”, „retrag”.

b. „subțirel”, „cafenii”.

c. „ghearele”, „sticleți”.

d. „pachețele”, „curelușa”.

3. Sensul secvenței subliniate în enunțul „Habar n-am avut că îl chema Thor” este:

a. a nu îngriji.

b. a se mira.

c. a nu ști.

d. a poseda.

4. Sunt omonime ambele cuvinte subliniate din seria:

a. „sălbăticiunea a stat liniștită până i-a bandajat toate patru labele.”; „În tren a fost cuminte”.

 b. „se apropia vremea când trebuia să plecăm”; Era supărat că nu putea să vină la serbare.

 c. „tăișul rău i se aprindea tot mai des în ochi”; Aragazul cel vechi se aprindea foarte greu.

d. „trebuia să plecăm, ca în fiecare vară, la mănăstire”; Ana este vară primară cu Andrei.

5.  Selectează, din secvența următoare, trei verbe la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei preciza:

„Uite, acum parcă ești motanul încălțat! [...] Se apropia vremea când trebuia să plecăm, ca în fiecare vară, la mănăstire. Da, dar ce facem cu puiul de vulpe?... [...] Atunci, George Topîrceanu a hotărât.”.

6. Alcătuiește o propoziție afirmativă, în care pronumele personal „eu” să fie :atribut (1),

și o propoziție negativă, în care substantivul comun „motan” să fie complement direct (2).

7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza următoare, precizând felul acestora:

 „Mama și tata au hotărât, zâmbind visători, în timp ce strângeau farfuriile, că duminică mergem la zoo.”

8. Completează enunțurile următoare cu forma corectă a fiecărui cuvânt indicat în paranteză, reprezentând mesajul unui membru al echipei de voluntariat pentru protecția animalelor.

I-am spus ________________ (Denisa, cazul dativ) că suntem _____________ (mândru, masculin, plural) de acești noi ________________ (membru) ai echipei. Proiectele ____________ (creat) de către elevii _______ _______ (care, cazul genitiv) idei s-au dovedit utile sunt premiate.

SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)

            Scrie rezumatul textului 1.

 Magnoliile înflorite sunt observate de Serena,o fată de la etajul șapte.Sunt doi copaci care înfloresc în timpi diferiți.Fata,pasionată de fotografie și plante, fotografiază florile cu telefonul,deși are și un aparat de fotografiat.Este fericită că locuiește atât de sus.Merge la masa de seară alături de părinți,ascultă și  privește știrile de la televizor despre un cimpanzeu de la zoo și află numele acestuia:Thor.Își  amintește de un condor,pasărea mută.Părinții au hotărât să meargă duminică la zoo.Singură în camera ei fata  este nedumerită că nu a știut numele cimpanzeului,apoi se întreabă dacă toate animalele au nume.Dimineața pleacă spre zoo cu autobuzul și observă zborul petalelor florilor scuturate de vânt.

 

 

 

 

rezolvarea punctelor 6;7;8;9;din EVALUAREA NAȚIONALĂ iunie 2025

 

6.,,La aceste vorbe, Anton Lupan îl privi mai iscoditor. Omul de lângă el, înalt din cale afară, să fi zis că-i deșirat dacă n-ar fi fost destul de spătos, avea un cap cam micuț pentru trupul lui, un cap de păsăroi, cu nasul ascuțit, cu ochii apropiați, când vicleni, când glumeți, cu bărbia îngustă şi cu obrazul plin de țepi. Purta un fel de cioareci* zdrențuiți, strânși cu nojițele* opincilor până sub genunchi, dar în sus avea o haină de marinar, peticită cam peste tot, care nu se potrivea nici cu cioarecii, nici cu căciula de oaie din cap. ”

Portretul fizic se conturează prin ochii lui Anton Lupan care-l privește,,iscoditor”,fiind caracterizat direct de narator,privit cu atenție:un om înalt,,deșirat”,slab,dar spătos,robust cu,, un cap de păsăroi cu nasul ascuțit”- expresie ironică.Impresionanți sunt ochii,,vicleni și glumeți”,șireți și veseli ai unui om fără astâmpăr, cu umor.Vestimentația personajului este sărăcăcioasă,a unui om simplu,îmbrăcat țărănește cu,,cioareci,opinci,căciulă de oaie”,doar haina peticită de marinar contrastează în aspectul lui.Astfel,personajul Ieremia este un om simplu,obișnuit care îi atrage atenția lui Anton Lupan.

7=un element de conținut comun celor două texte:

Un element de conținut comun celor două texte date este reprezentat de dorința de explorare,de cunoaștere.

În textul 1, Anton Lupan începe o discuție cu Ieremia, pentru a-l iscodi și pentru a afla dacă se poate baza pe acesta în călătoriile sale pe mare, bucurându-se de calitățile pe care le descoperă „se cuvenea să nu-l mai scape din mâini, altul pe măsura lui fiind greu de găsit.”

În textul 2, exploratorii de pe „Belgica” au ca scop dorința de a descoperi ținuturile din Antartica „ca să aducem tot felul de observații pe timp de cel puțin un an de zile.”

8= Cred că reușita unei călătorii depinde de pregătirea acesteia.Astfel, planificarea unei călătorii presupune ceva timp de cercetare a zonei și condițiilor, pentru a determina unde, când și cum se va desfășura. Toti acești parametri cumulați vor determina ritmul de deplasare zilnic și distanțele de parcurs.Trebuie aleasă de la bun început destinația principală așa cum Belgica și-a stabilit un itinerariu,străbaterea Oceanului Atlantic spre Polul Sud.Desigur și condițiile meteo sunt un factor important în orice călătorie si e bine de știut despre cum va fi vremea în zona unde vom merge,fiind  util să fie stabilită și perioada sau data exactă când va avea loc călătoria. În funcție de mijlocul de transport, se va ști ruta parcursă, dar și timpul petrecut pe drum.Emil Racoviță prezintă vasul Belgica

,, o corăbioară trainică de felul pescuitoarelor de foci norvegiene”și ceea ce era pregătit pentru a naviga în siguranță.Reușita unei călătorii depinde și de traseul exact, opririle la alte eventuale obiective turistice întâlnite pe traseu sau activitățile desfățurate pe drum alături de participanții din  călătorie.

  În concluzie consider că reușita unei călătorii este o artă și o știință în același timp. Este o știință, pentru că necesită cercetare și organizare meticuloasă, și o artă, pentru că poți să-ți creezi propriul itinerar și să descoperi,să cunoști locuri noi și interesante.

9=Voi asocia fragmentul 1 cu un fragment din,, Ocolul pământului în 80 de zile”de Jules Verne,în care Phileas Fogg,personajul principal, angajează un valet, pe Passepartout, pentru a-l ajuta în timpul călătoriei:,,Mi-ai fost recomandat, informaţiile despre dumneata sunt bune”, având în vedere că acesta va avea sarcina de a se ocupa de bagaje, de a face rezervări și de a se asigura că toate detaliile logistice sunt puse la punct.La fel Anton Lupan îl cunoaște pe Ieremia,îi privește înfățișarea și discută cu el despre viața pe care a avut-o.Află că a fost,,marangoz”,că a colindat prin alte țări și-i propune

să-l însoțească în călătorie,constatând că,,altul pe măsura lui fiind greu de găsit.”

 Ambele personaje:Ieremia și Passepartout au o experiență de viață bogată,au călătorit,au avut multe îndeletniciri și vor ajuta în reușita unei călătorii.

Fragment din,,Ocolul pământului în 80 de zile”:,,În clipa aceea se auzi ciocănind în uşa micului salon, unde se afla stăpânul casei. James Forster, servitorul concediat, se ivi în prag. Noul servitor! vesti el. Un flăcău de vreo treizeci de ani se arătă în uşă şi salută

.-Eşti francez şi te numeşti John? îl întrebă Phileas Fogg.

- Jean, dacă domnului nu-i displace! răspunse noul venit. Jean Passepartout, o poreclă cu care am rămas şi care explică însuşirile mele fireşti de a ieşi din orice încurcătură. Cred că sunt un băiat cumsecade, domnule, însă, ca să fiu cinstit, trebuie să mărturisesc că am avut multe meserii: am fost cântăreţ ambulant, călăreţ de circ, în care calitate am făcut salturi ca Leotard şi am dansat pe frânghie ca Blondin, pe urmă, ca să dau un scop mai folositor talentelor mele, am ajuns profesor de gimnastică, şi în ultima vreme am fost sergent de pompieri la Paris; în dosarul meu am chiar incendii remarcabile. Însă iată că acum cinci ani am părăsit Franţa şi, vrând să gust viaţa de familie, am devenit valet în Anglia. Or, în clipa de faţă fiind fără serviciu şi aflând că domnul Phileas Fogg este omul cel mai punctual şi cel mai sedentar din Regatul Unit, m-am prezentat la domnia sa cu speranţa de a trăi aici liniştit şi de a-mi uita chiar şi numele de Passepartout…

-Passepartout îmi place, răspunse stăpânul casei. Mi-ai fost recomandat, informaţiile despre dumneata sunt bune. Cunoşti condiţiile mele?”

                                                                            (,,Ocolul pământului în 80 de zile”de Jules Verne)

Evaluare iunie====compunere---Întâmplare dintr-o excursie

 

 În sfârșit...ne-am hotărât Planurile sunt deja făcute:plecăm toți din familie întâi în excursie!!!!în Deltă,apoi ne întoarcem acasă,câteva zile la bunici,excursie departe,departe...nu spun,e secret,dar e cald,mare,muzică,vapoare și apoi,mai vedem...a!și lecturi... Se spune că o vacanță frumoasă trebuie să fie o vacanță de vis,o evadare într-un tărâm iluzoriu, o reverie care, ca prin farmec, devine adevărat.

Ajungem în Deltă cu un vaporaș și iat-o : exotică,misterioasă și sălbatică.Locul unde fluviul și-a făcut culcuș în drumul său spre mare,unde apa și pământul se îmbrățișează ,iar păsările cântă cerului,un ținut parcă din altă lume,care are întotdeauna ceva nou de arătat.

Diminețile sunt mereu superbe.Lumina se cerne cu grijă printre crengile copacilor,iar, când o adiere de vânt își face intrarea,ramurile bătrânelor sălcii capătă viață și încep a dansa prin văzduhul ce se lasă îmbătat de mireasma florilor de tamarix,e mirosul zeilor,îmi spun,lăsându-mă în voia parfumurilor.

-Săriți în barcă !ne îndeamnă tata,fost,,sportiv.”

Și plecăm...vrem să mergem la Sulina,dar până acolo colindăm pe canalele Dunării, cu stufăris,cu rădăcinile copacilor ieșite la suprafață ca niște gheare monstruoase,cu peștii argintii salutând soarele și mai ales cu nenumăratele păsări adunate de o poruncă auzită numai de ele.

-Lebedele,dansatoarele deltei,șoptește mama cu admirație.

Pe luciul apei apar lebedele albe ce se rotesc în cerc după o muzică neauzită de oameni,egretele  singuratice, cormoranii, pescărusi le privesc cu admirație. Oamenii Deltei,pescarii,ocolesc lacul lor,au alte locuri de pescuit.

Apoi,iar sălbăticie....un far ne dă de veste că am ajuns la Sulina,despre care citisem o povestire faimoasă, Porto Franco,,cu o fată exotică,o poveste nefericită.

 -Gata,am ajuns!

-Vreau să văd locul unirii apelor,e un loc unic,am pregătit o cunună de nuferi pentru Rusalka,zâna din adâncuri!strig familiei și-i văd zâmbind,când scot din rucsac nuferii.

La întoarcere ajung în Pădurea Letea,loc straniu cu copaci răsuciți, de parcă Strâmbă-Lume ar fi îndoit fiecare trunchi,fiecare creangă și le fac semne prietenoase cailor sălbatici,cu coamele fluturânde în galopul fericirii,al libertății,fără a le tulbura împărăția și mângâi o floare de nufăr.podoabe ale sălbăticiei.Un cal alb cu o stea în frunte se oprește,se ridică în aer,nechează și pleacă în galop sălbatic.A fost salutul libertății către noi,oamenii strânși într-o barcă,plutind spre nemărginire.

Amurgu-mbracă Delta toată-n aur.E linişte,iar barca noastră încremenește ascultând șoapta apei,apoi își croiește drum spre mal.Privesc apa și-i mângâi luciul,mă simt ca-n povestea în care o mreană a devenit zână și-i arunc apei un salut din inimă.

 

SÂNZIENELE---zânele fete--flori

                                Solstițiu de vară fericit pentru voi toți!

SÂNZIENELE---zânele fete--flori

 

  În preajma solstiţiului de vară, câmpurile şi poie­nile sunt ţesute cu mări imense de flori galbene, înalte şi parfumate, aromând puternic a fân cosit şi a miere. La cea mai mică atingere sau adiere de vânt, se scu­tură din ele o ploaie fină, de pulbere de aur. Sunt flo­rile solstiţiului de vară, iubitoare de lumină şi soare, având şi culoarea lui, iar viaţa lor este scurtă, de nu­mai două sau trei săptămâni, atâta vreme cât regele cerului se află încă la apogeu. Imaginea lor suavă le-a făcut ,,Zânele florilor de câmp", iar parfumul ador­mitor, nesemănând cu al niciunei alte flori şi cu al tuturora, le-a ridicat la un rang atât de înalt, încât se bucură de o sărbătoare a lor pe tot cuprinsul pământului, cum nu se mai întâmplă cu nicio altă floare. Culoarea galbenă a Sânzienelor este cea a soarelui, cea mai caldă dintre culori, alături de albastru şi roşu, cu­loarea zeilor, a aurului, asociată misterului, reînvierii, veşniciei şi nemuririi; culoarea pă­mân­tului roditor a spicelor date în copt, cea mai pământească dintre cu­lori. Galbenul de esenţă divină, expri­mând spiritualitatea cea mai înaltă, este asociat şi căldurii, vo­ioşiei, fecundităţii, magiei, legă­turii cu izvorul vieţii. De aceea, florile galbene de sânziene intră în numeroase practici magice închinate soarelui ,focului ce­resc, luminii şi vieţii, sub toate aspectele ei, incluzând şi moar­tea. Aceste flori marchează timpul în­tr-un mod evi­dent.Ca doamne ale florilor ce sunt, sânzienele galbene in­tră într-o mare diversitate de practici magice.. 

           Sfârșit de iunie...dimineața de Sânziene..Din păienjenișul de drumuri care brăzdează codrul de la marginea orașului se desprinde la un moment dat o poiană mai largă, unde pădurea se retrage spre cer și piatra se acoperă cu iarbă. 

Uneori mă întreb dacă nu cumva visele mele sunt aripi cu care pot zbura spre cer... sau noi,oamenii, suntem păsări cu aripile crescute înăuntru???

Îmi întorc fața către soare și cred că umbrele vor rămâne în urma mea Este atât de cald, încât fluturii lasă în urma lor zigzaguri de lumină în aerul încins. Soarele se scurge din cer ca un trunchi de foc. Străbat desișul de salcâmi fragili și înalți, până acolo unde vântul devine subțire, până acolo unde ierburile devin de culoarea pietrei, până acolo unde încep cărările abia închipuite ale pădurii și până unde aerul se face de culoarea petalelor albe.

Sunt într-o pădure adevărată.Iarba e măruntă și deasă, străbătută de cărărui abia văzute, dar pe măsură ce înaintez, văd că salcâmii se fac mai mari și mai mari, pentru că, în cele din urmă, să facă loc stejarilor și fagilor uriași, printre crengile cărora abia pot vedea cerul. Abia atunci îmi dau seama că în pădure nu bate vântul, e ca și cum el ar aluneca pe deasupra și îmi dai seama că în jurul meu e o liniște stranie, că am intrat într-un spațiu diferit.Doar cucul cântă o dată de rămas bun...e ultima lui cântare.
Atunci am văzut pentru prima o piatră ciudată, chiar lângă stejarul ce părea o cetate,așa de mare era trunchiul.Era o piatră apărută din adâncurile pădurii și ale cețurilor, albă, uriașă, puțin înclinată, ca și cum s-ar fi clătinat sub apăsarea timpului. De departe, arăta ca o mare siluetă omenească alburind printre copaci. De aproape, fuioarele cețurilor de căldură se agăța de ea. O ating și eu, cu inima tremurând, nu știu de ce. E o piatră veche, grea, așezată ciudat, acoperită cu semne nedeslușite. În mijloc e o scobitură în care, poate, s-a aflat cândva un ascunziș, ca și cum niște mâini enorme ar fi săpat o groapă pentru a-și ascunde singurătatea.Mă întreb: Cine a pus-o aici? De ce? Ce e cu trupul acesta din piatră străjuind ascunzișul pădurii? Trebuie să se fi petrecut ceva important aici.... și așa am stat un timp acolo, trăgând în piept subțirimea diafană a cețurilor țesute între stejari, trăgând cu urechea la curgerea vântului și la zgomotele mărunte ale pădurii. Era o taină acolo. Ceva nefiresc. O poveste pierdută, închisă în tăcerea de piatră a locului. Un înțeles tulburător și neclar, care mă ispitea să-l dezleg,apoi am auzit o voce suavă chemând soarele...Am  fugit, rătăcind pe cărările aburoase,dar mi-am însemnat totul în minte, ca să nu uit drumul pe care urma sa mă întorc.Ceva mă-ndemna să-mi întorc privirea și-atunci le-am văzut pe ele,Sânzienele,ființe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase.Fuioarele ușoare de vânt se transformaseră în zâne cu părul galben și rochii albe de abur.Dansau o horă amețitoare, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase.

Peste câteva zile m-am întors cu bunicul și în locul acela răsăriseră flori galben-aurii, cu inflorescenţe mărunte, pline de polen mirosind puternic a câmp şi a miere. Era poiana numai cu flori de sânziene, o poiană încărcată de magie… din flori se scutura o ploaie fină de aur,  și...nici urmă de piatră.Am înțeles că pe-acolo trecuseră Sânzienele-zâne,sânzienele fete-flori....probabil că piatra va răsări din nou la anul,dar până atunci bunicul îmi spune râzând: sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie....ei bine ce să cred?????

test: Al. Mateevici – ,,Limba noastră” + Scrisoarea adresată de Baruțu Arghezi lui Tudor Cristea

 Textul 1

,, Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată. 

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici. 

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.”

                                                     (Al. Mateevici – ,,Limba noastră”)

slin – strat de murdărie de pe peiele sau de pe hainele necurațate

hram – biserică cazanie – predică prin care se explică un pasaj din evanghelie

Textul 2

,,Spunea tatăl meu printre altele:„Limba cuprinde poporul, fapta limbii lui si pământul acestui popor... Limba nu ne-au păstrat-o cărturarii întotdeauna... Gramatica limbii românești e risipită pe pământul românesc, cântă in copaci, zboară in văzduh, murmură in izvoare, se revarsă peste lumi, coace în grâu, geme în vânt ca orga, se subțiază in ecouri de vioară... Vreau să spun că în limba românească este pentru un român și altceva decât litere, silabe, conjuncții, prepoziții, articol, substantiv, verb si adverb. Una din marile taine ale vieții e limba... Limba nu este un fapt al voinței, e opera inconștientului. E prima și definitiva dominantă a omului în viață si aceea care îi dă o caracteristica proprie. Noi suntem lucrul limbii, nu limba e lucrul nostru... Limba noastră e și filozofia noastră și trebuie să ne încredem in ea...” Citatele sunt câteva dintre opiniile lui împărtășite în diverse momente de lucru în care notam sau imprimam pe benzi de magnetofon, păreri legate de unele „atitudini academice, universitate sau, simplu, scriitoricești, în ultimii lui ani de viață... Arghezi a fost si cel care, în plenul Secției de limbă si literatură din Academie, a cerut scrierea cuvântului României cu â din a, nesuportând imixtiuni străine în esența valorilor istorice, naționale și de grăire sau scris...” El mai spunea „Cultura e sfeșnicul minții!”

(Scrisoarea adresată de Baruțu Arghezi lui Tudor Cristea, din,,Corespondența criticului Tudor Cristea)

A.

1. Transcrie, din textul 1, două definiții ale limbii române

2. Aparțin aceluiași câmp lexical toate cuvintele din seria:

a) copaci, grâu, izvoare;

b) copaci, văzduh, murmură;

c) păsări, zboară, văzduh;

d) izvoare, povestiri, citind.

3. Atitudinea autorului celui de-al doilea text-suport față de concepția tatălui său cu privire la limba romănă este:

a) detașată; b) admirativă; c) negativă; d) dezaprobatoare

4. Tema centrală a primului text-suport este:

a) natura; b) timpul; c) istoria națională; d) limba română.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte:.

Textul 1

                            Enunţul                                                                                     Adevărat Fals

Structura: „S-a trezit din somn de moarte ca viteazul din poveste” conține o comparație.

Limba română este definită exclusiv „comoară”, „cântec”, „foc” și ”frunză verde”.

Secvența „Roi de fulgere ce spintec/ Nouri negri, zări albastre” conține două epitete cromatice

Textul 2

                                Enunţul                                                                                     Adevărat Fals

Baruțu Arghezi a cerut Academiei scrierea cuvântului România cu â.

Tudor Arghezi definea limba română drept opera inconștientului și o taină a vieții.

Doar cărturarii au putut păstra în timp limba română.

6. Precizează, în unu-două enunțuri, o trăsătură a textului liric, identificată în textul 1

   Poetul își exprimă emoții și sentimente în mod direct prin vocea eului liric. Adresarea directă către întregul neam este plină de patetism și are drept scop transmiterea mesajului de a păstra dulceața, muzicalitatea și splendoarea limbii. Verbul la modul imperativ,,strangeți",pronumele,,vi,vă” arată ideea de îndemn, iar prin verbele la viitor poetul dă o perspectivă fericită.Limbajul expresiv prin figuri de stil:metafore:limba este ,,o comoara, un șirag de piatră rară,foc ce arde”;epitete:,,vechi izvoade,veșnicele adevăruri”;comparații:,,ca viteazul din poveste.”

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Elementul comun al celor două texte este adânca dragoste și prețuire pentru limba română, creație a poporului nostru de-a lungul existenței sale istorice. Textul poeziei este o odă dedicată sufletului și liantului neamului nostru - limba română, o limbă veche,armonioasă.,, Limba noastră-i o comoară, un șirag de piatră rară, foc ce arde, numai cântec, doina,roi de fulgere, graiul pâinii, vechi izvoade, limbă sfântă, limba vechilor cazanii, piatra lucitoare."În textul 2,limba noastră este,,una din marile taine ale vieții”...e risipită pe pământul românesc, cântă in copaci, zboară in văzduh, murmură in izvoare, se revarsă peste lumi, coace în grâu, geme în vânt ca orga, se subțiază in ecouri de vioară.”

 Cele două texte glorifică limba română, este o armonie superioară între idei, imagini, mijloace de expresie ce reprezintă  efectul unei maxime  concentrări, a unei stricte selecții artistice. 

8. Crezi că limba română este una dintre valorile autentice definitorii ale neamului românesc/ale identității naționale? Motivează-ți valorificând textul 1.

Limba română este considerată o valoare autentică definitorie pentru poporul român. Este un element esențial al identității culturale și istorice, reflectând evoluția și unitatea neamului românesc. Limba română este un factor de legătură între vorbitorii săi și un depozitar al istoriei, tradițiilor și valorilor culturale ale românilor. 

Limba română este un element central al identității culturale a românilor, definind modul în care aceștia percep lumea, interacționează între ei și își transmit valorile de la o generație la alta. Deși vorbită în diferite regiuni geografice, limba română contribuie la unitatea poporului român, creând o legătură lingvistică și culturală puternică între toți cei care o vorbesc. 

Limba română este un martor al istoriei, conservând urme ale trecutului și reflectând evoluția limbii.

Limba română, prin specificul ei, contribuie la diversitatea culturală a lumii, oferind o perspectivă unică asupra lumii. O naţiune se defineşte prin comunitate de teritoriu, de viaţă social-istorică, de limbă şi de factură psihică, care se exprimă prin cultură în general şi prin poezie în special. Tezaurul spiritual al unui popor se găseşte ascuns, ca o comoară, în limbă. De aceea poetul Al. Mateevici începe poezia Limba noastră cu versul: „Limba noastră-i o comoară”. Această comoară spirituală, această factură psihică defineşte cel mai bine o naţiune, fiindcă ea se naşte din adâncul fiinţei naţionale.

În concluzie, limba română nu este doar un mijloc de comunicare, ci și un simbol al identității, istoriei și continuității neamului românesc.

9. Asociază fragmentul textul poetic ,,Limba noastră” de Al. Mateevici cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

În poezia,,Limba românească” Gheorghe Sion arată că limba română produce bucurie, plăcere şi are valoare estetică, fiind corectă,frumoasă,unică. Adverbul,,mult” antepus celor două adjective-epitet are aici sens superlativ,,foarte.”Îndemnul,,Vorbiți, scrieți românește”este asemănător cu cel al lui Mateevici: ,,Strângeţi piatra lucitoare, /Ce din soare se aprinde — / Şi-ţi avea în răvărsare / Un potop nou de cuvinte”. Astfel,rolul poetului şi al poeziei,al fiecărui vorbitor este să dea strălucire,

frumuseţe, vitalitate limbii neamului, să trezească puterile creatoare, să dea noi valori cuvintelor, să le perfecționeze.

,,Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.

Frați ce-n dulcea Românie
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiți!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?

Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!”

B.

1.Conține exclusiv cuvinte cu formă neliterară seria:

a) noastră-i, sudori;

 b) slinul, vatră;

c) spuie, spintec (roi de fulgere ce);

d) îi (aleasă), nicio.

2. Există doar cuvinte derivate în seria:

a) românești, zbuciumul;

b) academici, câteva;

c) lucitoare, scriitoricești;

d) luceferilor, revărsare.

3. Sensul contextual al cuvintelor subliniate din textul:

 „Citatele sunt câteva dintre opiniile lui împărtășite în diverse momente de lucru în care notam sau imprimam pe benzi de magnetofon, păreri legate de unele atitudini academice, universitare sau, simplu, scriitoricești, în ultimii lui ani de viață.”

 nu este corect precizat în seria:

a) gândurile, gândite;

b) ideile, reliefate;

c) părerile, exprimate;

d) concepțiile, ilustrate.

4. În secvența:

 „Limba noastră-i graiul pâinii

când de vânt se mișcă vara

În rostirea ei bătrânii

cu sudori sfințit-au țara.”

 există:

a) două adjective pronominale;

b) un adjectiv pronominal și un adjectiv propriu-zis;

c) două adjective propriu-zise;

d) un adjectiv pronominal și un adjectiv participial.

 5. Transcrie, din fragmentul următor, trei substantive aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza: „Spunea tatăl meu printre altele: «Limba cuprinde poporul, fapta limbii lui și pământul acestui popor... Limba nu ne-au păstrat-o cărturarii întotdeauna... Gramatica limbii românești e risipită pe pământul românesc, cântă în copaci.»”

6. Alcătuiește o propoziție negativă în care substantivul „limba“ să aibă funcție sintactică de:

-atribut în cazul genitiv și

-o propoziție interogativă în care substantivul „comoară” să fie nume predicativ în cazul acuzativ.

7. Transcrie propozițiile din enunțul următor, precizând tipul fiecăreia: „Limba noastră-i foc ce arde/într-un neam, ce fără veste/S-a trezit din somn de moarte/ca viteazul din poveste.”

8. Rescrie enunțul următor, corectând greșelile, indiferent de natura acestora.

Dragul meu dacă ți la neamul tău, să ști că limba care o vorbești este cartea ta de vizită. Cuvintele care le rostești, a căror origini vorbesc despre neamul tău și despre identitatea ta.

SUBIECTUL al II-lea

Scrie un text în care să prezinți mesajul textului poetic/o semnificație a poeziei „Limba noastră” de Al. Mateevici.

  Mesajul poezie este cultivarea limbii va duce la îmbogățirea ei, la sporirea frumuseții și expresivității ei. Ea va învinge timpul, străluminând veșnic în cuvinte existența noastră, a tuturor generațiilor, devenind comoara noastră de preț. Textul acesta nu este numai o definiție a limbii, ci și o definire a sentimentului de dragoste față de limba noastră atât de armonioasă.

  Poezia ”Limba noastră" exprimă sentimente de adâncă dragoste și prețuire pentru limba română, creație a poporului nostru de-a lungul existenței sale istorice. Compozițional, poezia cuprinde 12 catrene care pot fi grupate în doua direcții: primele 8 strofe, cristalizate în jurul verbului,,a fi”cuprind definiții lirice ale limbii române, iar ultimele 4 sunt adevărate îndemnuri pentru păstrarea și îmbogățirea ei. 

  Titlul poeziei este explicat prin enumerarea unor comparații cu valoare metaforică, care alcătuiesc ,,portretul" poetic al limbii române. Limba română este comparată cu termeni luați din diferite domenii ale existentei neamului:,,o comoară, un șirag de piatră rară, foc ce arde,numai cântec, doina,roi de fulgere, graiul pâinii,vechi izvoade,limba sfântă,limba vechilor cazanii, piatră lucitoare.”

,,Limba noastra-i o comoară, un șirag de piatră rară" – metaforă ce sugerează valoarea, strălucirea, frumusețea, tainica bogăție - evocând sclipiri diamantine, concretizează şi reliefează înţelesul de frumuseţe sclipitoare, fascinantă. Dar,,comoară" sugerează rădăcinile îndepărtate și statornice ale limbii;,,șirag de piatră rară” indică unicitatea.Metafora,,foc ce arde",focul, simbol al trezirii naționale, al luptei pentru libertate, preface cuvintele în flăcări purificatoare,reprezintă patima, dar și forța limbajului de a răzbuna orice nedreptate. O comparație hiperbolică:,, S-a trezit din somn de moarte,/Ca viteazul din poveste"arată lupta dusă de poporul român împotriva celor ce-au cotropit pământurile noastre.Limba este cântecul dorului,este,,roi de fulgere"cu puterea de transfigurare a lumii prin forța cuvântului;este,,graiul pâinii”, graiul faptelor, care-i asigură existenţa. Prin sacrificiul permanent, prin faptele de vitejie, de muncă, ei, străbunii, au împlinit destinul naţional, au sfinţit cu sânge şi sudoare pământul ţării. Limba noastră este natura ocrotitoare,,frunza verde”,metaforă-simbol a veșniciei;,, Nistrul lin”, apa sugerează cunoaşterea, viaţa spirituală neîntreruptă a poporului român, sedimentată în limbă aşa cum apele Nistrului ascund în adâncuri lumina luceferilor.Limba înseamnă început, evoluție și zbucium sufletesc,aici este sedimentată istoria naţională ca într-o cronică-metaforă „vechi izvoade”, fiindcă limba este o carte vie care determină viaţa,spiritul naţional când se descoperă în el această conştiinţă naţională: „se-nfioară şi „tremuri.” Definiția limbii ajunge la punctul maxim al simțirii și frumuseții, limba sfințindu-se odată cu rostirea marilor adevăruri din cărțile bisericești care înalţă şi înnobilează sufletul, modelându-i sensibilitatea şi frumuseţea.

  Partea a doua(ultimele patru strofe) are valoare de concluzie, de îndemnuri adresate întregii națiuni de a cultiva și de a șlefui,de a îmbogăți limba, până va avea lucirea pietrelor prețioase și forța solară. Adresarea directă către întregul neam este plină de patetism și are drept scop transmiterea mesajului de a păstra dulceața, muzicalitatea și splendoarea limbii. Verbul la modul imperativ,,strângeți"  sugerează ideea de îndemn, iar prin verbele la viitor,,- ţi avea,răsări-va” poetul dă o perspectivă fericită. Poezia are o anumită simetrie,se încheie prin reluarea primei strofe,ușor modificată,cu imaginea aceleiași comori" care acum reapare ca nouă, spre a rămâne vesnic să lumineze zarea nepieritoare a vieții noastre.Limba este capabilă să izvorască„un potop nou de cuvinte”,hiperbolă menită să exprime puterea creatoare ascunsă în ea.

  Ritmul este trohaic, măsura este de opt silabe ca în doinele populare, muzicalitatea desăvârșită, zicerea simplă,lexicul bogat.Tonalitatea este gravă și rezultă din marile, înălțătoarele adevăruri comunicate.