E dimineață, devreme, deschid încet un ochi și îmi dau
seama că nici măcar soarele nu s-a trezit, iar pe peretele din fața mea încă
se mai văd alergând unele după altele umbrele stelelor. E liniște…
Îmi fac curaj și merg afară...Pășind prin grădină, am simțit
cum, la fiecare pas, strivind firele firave de iarbă, seva țâșnea, umplând
aerul de mirosul de vară necoaptă al lunii Mai. Mireasma de iarbă, cupe largi
de lalele se clatină de greutatea stropilor de apă lăsați de ploaia de astă
noapte. Din balans, dezvăluie și alte culori, pe care petalele catifelate le
țin ascunse de privirile curioase. Mai încolo, tufele de bujori înalță semețe
mici măciulii verzi, nelăsându-te încă să ghicești sângeriul florilor parfumate.
Și totuși, aerul e încărcat de parfum. Vinovate sunt lăcrămioarele
ce au cotropit orice loc lăsat liber în iarbă. Trec pe lângă lujerele deja uscate
ale narciselor galbene și caut urmele de cer ale florilor „nu-mă-uita”. Sunt de
mult vrăjit de privirea limpede a acestor flori, cu nume atât de potrivit. Ajung
la șirul de stânjenei albaștri și albi, apoi la cele câteva cuiburi de crini
ce-și anunță spectacolul prin lujerele înălțate majestuos.
Iată-mă ajuns și în colțul tufelor de liliac pe care le-aș
culege ciorchinii violeți ca noaptea și adânc parfumați, dar încă nu pot să
ajung la ei. În drumul spre rândul de trandafiri, mândria grădinii, dau de peticele acoperite de frunzulițe mici, verde crud, ce se vor transforma în șaluri
multicolore de gherghine, mixandre mirositoare și vesele margarete. Nimic nu
lipsește…iar eu sunt în RAI......
Lumina tot mai strălucitoare a soarelui, reflectată
în luciul apelor ori în verdele ierbii, cerul vioriu şi profund, cântecul
păsărilor, beţia de miresme şi de culori răspândită de exploziile florale
îndeamnă sufletul să treacă peste zăgazuri, să-şi regăsească inocenţa şi
bucuria. De asta îmi place aşa de mult primăvara în mai... pentru izvorul de
bucurie pe care reînvierea naturii îl dezleagă în oameni.
Florile de mai poartă culoarea purităţii, a eternităţii,
a păcii sufleteşti şi a aspiraţiilor înalte.
Îmi plac florile albe,pentru că îngerii - mesagerii lui
Dumnezeu - sunt întotdeauna înfăţişaţi în straie de un alb imaculat şi extrem
de strălucitor, la fel ca şi zânele şi alte spirite bune din credinţele
străvechi. Și-mi mai plac ciorchinii de flori albe şi parfumate ale
salcâmilor, atârnaţi ca nişte lampioane în copaci ce transformă lumea în
sărbătoare. Un miros de-a dreptul biruitor care parfumează tot
universul. Hrănite de ploi, scăldate în lumină de soarele tot mai puternic
şi mângâiate de vânturile blânde ale lui Mai, aceste flori sunt miresele albe
ale pădurii,ale grădinilor și-mi vrăjesc sufletul cu frumusețea lor.În nicio
altă lună de primăvară, natura nu este atât de puternică și de plină de seve,
ca în frumosul și însoritul Mai, luna florilor și a bucuriei de a trăi. În
timp ce sufletul se topește de plăcerea scufundării în priveliștea plină de
culori și miresme,ochii mei contemplă și florile de păducel, o tufă de iasomie
ori puritatea nemărginită a florii albe de crin,iar pacea mi se aşterne în
gânduri şi în trăiri.
Cred că nu e nevoie decât de puţină
bunăvoinţă, pentru a mă concentra conştient asupra petalelor colorate şi
parfumate, minunându-mă de marele geniu al Creatorului.
