Mă gandesc
așa că aș putea trăi într-un loc care să
mă lipsească de orice alt anotimp, mai puțin de toamnă.... și mă întreb de ce
am această dorință... Toamna...cu nopțile ei din ce în ce mai lungi și diminețile
reci, cu zilele călduțe, cu mirosul de
frunze uscate, cu adierea răscolitoare a vantului, cu soarele stins ce scaldă
natura într-o lumină difuză, cu norii cenușii ce mă trimit la visare, cu ploaia
calmă sau vijelioasă ce mă trezește în
diminețile cand aș vrea să mai dorm... toamna este incomparabilă! E tristă,
dar are o frumusețe unică,simt că și eu sunt la fel ca toamna.... Cred că
s-a moștenit de la dimineața aceea de septembrie în care m-am născut....
Mă identific cu toamna și simt cum face parte din mine....sunt puțin
melancolic, pentru că nu este un anotimp vesel , dar cred că este cel mai
romantic dintre toate.
Îmi amintesc
de toamnele copilăriei mele, când vârtejuri de vânt aduceau ploi neistovite ce
îndestulau brazdele lacomului pământ ale parcului,pe unde colindasem neobosit
în zilele și nopțile calde.
Mireasma de
gutuie coaptă și amarul nucilor îmi amintesc de prima zi de,,grădi”,cand
priveam după brațul mamei mulțimea de pitici,căutand-o pe Alba ca zăpada,așa mă
păcălise bunica că o voi găsi pe acolo printre locurile de poveste.Am intrat
apoi printr-un tunel de flori în școala unde am scris cu mana
tremurandă,,mama”și mi-am ascuns o lacrimă în pumnul mic,dar numerele cu
plus,minus,ori(X),cu semnul =(egal)m-au fascinat și cred că îmi vor conduce
mintea în anii mei.
M-am simțit schimbat cand am citit experiența,,micului
Prinț”m-a fascinat întrebarea unui,, copil”:...unde ești copilărie cu pădurea
ta cu tot...,am descoperit tainele din botanică,am urcat pe hărțile atlasului
munții și am urmărit alunecarea apelor,m-am bucurat de jocurile în curtea
școlii....
Privesc
melancolicul anotimp în dimineţile friguroase şi aspre, brumele reci ce se
întind ca o spumă de argint acoperind locurile candva pline de flori...acum golașe,
aud vântul oftand și tânguindu-se,
prevestind nemilostivele viscole ce vor veni. Pitite pe sub un gard sau în
ungherele unei grădinițe de flori, mă întreb cum crizantemele rezistă şi privesc
cum ultimele petale de trandafiri se topesc sub bruma dimineţii.
Culorile și
farmecul toamnei sunt adevărate provocări. Îmi place toamna care-mi adună
amintirile de vară,iar eu le ascund bine de frig, ca să le desfac în nopțile
reci de iarnă, atunci cand îmi va fi dor. Îmi place să merg prin covorul
de frunze ruginii și să le ascult șoaptele, nu cred că mă voi vindeca vreodată
de toamnă... de ce aș face-o??????!!!!!!!!!!!!!!
