Textul 1
,,Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge poetă! Prima
poezie din viața mea am compus-o pe la patru ani și, pentru că nu știam pe
atunci să scriu, i-am dictat-o lui Anton. Se numea ,,Mâine mergem la friptură!”
și evoca momentul în care eu, mama și Anton am mers la restaurantul Calul Bălan
din Neptun în ultima noastră seară la mare. Mama s-a îmbrăcat cu un costumaș cu
buline grena, pe care și-l cumpărase din Bucur Obor; Anton și-a pus un sacou.
Amândoi arătau foarte bine, deși mama zicea tot timpul că-i grasă. Arătau cum
trebuie să arate doi părinți în concediu la Neptun. La restaurant, am comandat
toți la fel – ceafă de porc cu cartofi prăjiți. Eu am băut Pepsi-Cola, ei, vin.
Cefele de porc erau atât de mari, încât ieșeau din farfurie. Asta m-a
impresionat. N-am putut să mâncăm tot, așa că ce a rămas a luat mama în
șervețele și a băgat în geantă. Apoi , pentru că era acolo o orchestră care
cânta muzică internațională, i-am rugat să danseze. Și au dansat. A fost totul
ca un vis. A doua zi , dimineața, pe balconul de la hotel, am mâncat resturile
de la friptură, cu chifle de la micul dejun, uitându-ne la mare și părându-ne
rău că trebuie să plecăm. O amintire atât de frumoasă nu putea să nu-mi inspire
o poezie. [...]
Prima poezie adevărată am compus-o în clasa a III-a și am
scris-o cu litere caligrafice pe un caiet dictando. Se numea,, Pacea.” Nu știu
ce mi-a venit s-o scriu. La început, m-am gândit să scriu despre pionieri, însă
tot timpul scriam diverse lucruri în Caietul de comandant de detașament și eram
sătulă de treburi pionerești. Dup-aia am vrut să scriu despre tovarășul Nicolae
Ceaușescu sau despre tovarășa Elena Ceaușescu. M-am uitat multă vreme la
portretele lor ca să mă inspir. Mi-am dat seama brusc că erau niște oameni pe
care nu-i întâlnisem niciodată, și cum poți scrie așa, pur și simplu despre
niște necunoscuți? Ca să scrii poezii despre oameni trebuie mai întâi să
vorbești cu ei, să afli ce le place și ce nu le place, pentru ca mai apoi să-i
poți compara, în cunoștință de cauză, cu un stejar sau
cu o grădină. Decât să scrii greșit, mai bine nu scrii deloc. Mai ales că
Anton mereu îi înjura pe acești tovarăși și nu știam exact ce impresie să-mi
fac despre ei. Și, dacă n-aveam nicio impresie, poezia ar fi fost nesinceră.
Așa că m-am hotărât să scriu despre pace, pentru că știam că pacea e un lucru
bun și că toată lumea e de acord cu asta. Așa că poezia mea suna cam așa:
,,Pacea e o floare / Menită să ne apere viața. /Pacea e dulce cântare/ Ce
se-aude în zori, dimineața.”Mai erau vreo două strofe, dar nu le mai țin minte.
La îndemnul tovarășei noastre, am trimis poezia la revista Cutezătorii. Am
băgat foaia dictando într-un plic și am scris pe el adresa redacției. Am pus,
împreună cu Anton, plicul la poștă și dup-aia am cam uitat de poezie, fiindcă
aveam de crescut viermi de mătase la școală, precum și alte activități
importante pentru care nu trebuia să fii cu capul în nori, ca poeții.”
(Adina Popescu,,,Cum am devenit poetă”, în vol. ,,Povestiri de pe Calea Moșilor”)
Textul 2
,,Am fost inițiat în poezia transei într-o după-amiază
ploioasă de la mijlocul lui octombrie 1958 (sezonul de baseball se terminase în
anul acela) când am făcut o incursiune în subsol ca să-mi aleg ce voiam din
cărțile uitate ale bunicului. Aveam opt ani. Îmi aminteam vag că bunicul
copiase poeme în coperta interioară a volumelor lui preferate, iar eu mă
hotărâsem să încerc să găsesc unul dintre ele. (Nu știam încă de fapt că, după
moartea lui, cărțile fuseseră date unei societăți caritabile evreiești și că
poemele lui erau prin urmare pierdute pentru totdeauna).
Am deschis o
antologie prăfuită de poezie la o secțiune numită ,,Noapte” și m-a țintuit pe
loc: ,,Noaptea se-adâncește în juru-mi /Vuiesc vânturi haine și reci/ Dar o
vrajă mă ține /Și eu nu pot pleca, nu pot./ Copacii uriași își îndoaie/
Crengile goale sub neaua cea grea, /Furtuna coboară grăbit /Iar eu nu pot
pleca./ Noian de nori deasupra/ Noian de pustiu dedesubt/Dar această istovire
nu mă atinge; /Nu vreau, nu pot pleca.” Acest poem ca un cântec nu avea nici
titlu, nici autor și mi-am imaginat cumva că trebuie să-l fi scris bunicul.
L-am citit în întregime, iar ritmul lui simplu și progresiv m-a
captivat. L-am citit din nou încet, pronunțând fiecare cuvânt în gând și
deodată m-am pomenit în două locuri în același timp: stăteam lângă un raft de
cărți într-o cămăruță cu o fereastră din subsolul casei părinților mei și
rătăcit într-un câmp undeva în Letonia în mijlocul unei furtuni dezlănțuite. Am
simțit ca și când cuvintele poemului, ca și furtuna însăși, m-ar fi ținut
într-o vrajă. Nu mă puteam mișca. Încă mai simt urgența teribilă a acestui poem
scris la timpul prezent. Nu-mi dădeam seama dacă poemul era un farmec care
chema furtuna în lume sau o vrajă care o ținea departe.
Am citit prima strofă și am simțit cum în jurul meu se
lasă amurgul violet, cum bate un vânt înghețat și de nestăpânit, mâini
invizibile ținându-mă pe după umeri. Am spus: ,,Și eu nu pot pleca, nu pot.”
Întăririle repetitive se simțeau ca două lovituri în piept.
Am recitat a doua
strofă și am simțit povara uriașă a iernii cum se lasă. Simțeam copacii
gigantici cum cedează, cum ramurile li se apleacă sub zăpadă. Eram departe de
casă. Furtuna mă urmărea, dar eu nu mă puteam desprinde să plec. Am repetat cu
încăpățânare refrenul:,, Iar eu nu pot pleca.” Cuvântul ,,pleca” care rimează
cu,, nea”, era ca o ușă trântindu-mi-se în cap.
Am rostit strofa a
treia cu voce tare și am simțit că mă aflu în centrul lumii. Am văzut nori care
se adună dincolo de norii de deasupra mea. Straturile de nori urcau spre rai.
Am văzut spații goale care se întindeau la nesfârșit dedesubt – țara în flăcări
a iadului. Dar eu eram bine înfipt în sol, un copac cu
rădăcini în pământ. M-a îmbărbătat versul:,,Dar această istovire nu mă
atinge.”
(Edward Hirsch,,,Cum să citești un poem și să te îndrăgostești de poezie”)
==Precizează, în unu-două enunțuri, felul naratorului
din textul 1, susținând afirmația cu o secvență relevantă.
Tipul naratorului din primul text este subiectiv,prin monolog naratoarea își destăinuie gândurile,povestind cu plăcere despre prima poezie,apoi despre momentele petrecute cu părinții.Tonul povestirii devine serios când povestește despre prima poezie adevărată.Sunt folosite formele pronumelui personal-pers.I și verbele la timpul perfect compus,pers I sing.dau impresia că apropie acţiunea de momentul povestirii, ceea ce măreşte emoţia,creează impresia unui joc al destinului naratoarei:,, ,,Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge poetă!”
==Prezintă un element de conținut comun celor două
texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Un element de conținut comun al celor două texte este plăcerea pentru a scrie,plăcerea pentru lectură. În primul fragment, naratoarea mărturisește cum a scris primele poezii,momentele în care a creat poezii cu pasiune,gândind că a scrie despre oameni ar trebui să-i compare,, cu un stejar sau cu o grădină,”,elemente ale existenței. În al doilea text un băiat trăiește emoții deosebite citind un poem,el simte cum se transformă în copacul vieții,,eu eram bine înfipt în sol, un copac cu rădăcini în pământ”cu individualitatea,stabilitatea,puterea de a exista,nemurirea,veșnicia,pentru că,,istovirea nu mă atinge”va înfrunta greutățile vieții.
==. Crezi că este importantă sinceritatea pentru a crea o poezie autentică? textul 1.
Cred că un poet nu se teme să-şi exprime emoţiile,frămîntările în texte de o mare autenticitate, care nu au cum să lase indiferent orice cititor. Probabil că secretul său este sinceritatea. A fi sincer înseamnă, în primul rând, să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi. Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este, în ochii celorlalți, care se descoperă cu bune şi cu rele, cu lumini și umbre, care conştientizează că nu este perfect și că pe lângă calităţi are şi multe defecte, care se lasă citit ca o carte deschisă, şi cu pagini curate, şi cu pagini murdare, şi cu poveşti frumoase, şi cu poveşti mai puţin frumoase şi plăcute. Un om sincer recunoaşte când greşeşte, nu dă vina pe nimeni pentru greșeli, şi le asumă şi nu vrea să găsească „ţapi ispăşitori” pentru ele. Unui om sincer îi poţi ierta cu uşurinţă toate greşelile. Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata prietenie. Indiferent de perspectiva din care citești aceste poezii sau ce cauți în ele, combinația de grijă și simplitate prin care autorul își potrivește în versuri trăirile proprii nu are cum să nu farmece.
Poezia, cea mai sinceră formă de artă,așa crede autoarea care a devenit ,,poetă”scriind despre,,friptură”și apoi după multe căutări a scris o poezie despre,,pace”,o noțiune pe care a socotit-o,,un lucru bun”pentru lume.Sinceritatea copilului de odinioară este exprimată în versurile naive,curate,originale în care și-a deschis porțile ființei, a dat glas adevărului.
==Asociază fragmentul din „Cum să citești un poem și să te îndrăgostești de poezie” de Edward Hirsch cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
O valoare culturală comună, la nivelul celor două texte
este interesul pentru creație și lectură.
În textul 2, un băiat ajunge în subsolul casei și
descoperă o poezie fără titlu și autor care-l impresionează și citind-o simte
că este purtat în peisajul descris,că trăiește sentimentele poeziei,
schimbându-și viziunea asupra lecturii,simțind transformări în propria ființă.
În scrierea,,.Poveste fără sfârșit” de Michael Ende, un
băiat,Bastian,intră într-un anticariat,pentru a evita copiii care îl amenințau.
Iese de acolo pe furiș cu cartea „Povestea fără sfârșit”și la fel ca băiatul
din textul 2 începe să o citească undeva ascuns,în podul școlii.Și el se lasă
transpus într-un alt tărâm magic, unde un întuneric distruge tot ceea ce
atinge. Regatul are nevoie de ajutorul unui copil,pentru a supraviețui. Când
Bastian citește o descriere a sa în carte, începe să se întrebe dacă tărâmul
magic este real și are nevoie de ajutorul său pentru a supraviețui. La fel ca
băiatul din textul 2 și el,treptat, se implică în versurile magice,trăiește cu pasiune emoțiile,trece prin peisaje imaginate și devine unul dintre eroii principali ai salvării tărâmului.
Astfel cei doi băieți prin interesul deosebit pentru lectură se lasă strămutați cu imaginația în lumi magice.
!!!!!!!!!!!puteți asemăna cu poezia,,Controverse”de Nina
Cassia()am publicat-o pe blog=data: 7 noiembrie 2020)
sau cu poezia:,,Ca să faci portretul unei păsări” de Jacques Prevert(am publicat-o pe blog=data: , 29 decembrie 2019)
==Scrie rezumatul textului 1.
O fată nu își imaginează că va ajunge poetă.La patru
ani, ea a compus prima poezie pe care o dictează.Este despre familia sa cu care
a fost la mare. Mai târziu,scrie o altă poezie adevărată despre pace. Înainte
de a o scrie se gândește la mai multe teme:despre pionieri,despre figurile din
tablouri.Apoi înțelege că în poezie trebuie să scrie despre teme cunoscute cu
sinceritate,așa că va scrie despre pace.Poezia o trimite la o revistă și își
continuă activitățile obișnuite la școală.
10 motive să
începi să citești poezie
Poezia poate părea greu de
digerat, dar dacă îi dai o șansă, s-ar putea să te cucerească definitiv. Descoperă 10 motive pentru
care ar trebui să incluzi poeme în lista ta de lectură.
1. Poezia poate fi distractivă
Să citești poezie poate fi o
activitate distractivă, mai ales dacă reușești să găsești poeții pe gustul tău.
Poate dura ceva timp, până găsești autorii potriviți, dar căutarea merită. Vei
găsi versuri pentru orice stare, de la amuzante, nervoase, descriptive, sincere,
satirice, la triste, romantice și emoționante. Există poeme scurte, dar și
unele lungi, așa că va fi imposibil să nu găsești ceva pe gustul tău.
2. Versurile îți pot face ziua
mai frumoasă
Indiferent despre tema abordată în
poemul tău, autorul va folosi un limbaj diferit și frumos. Poeții se
concentrează, de obicei, pe cum spun lucrurile, nu neapărat pe ce spun, așa că
dacă îți dorești să îți dezvolți capacitatea de comunicare, poezia este un pas
bun în această direcție. În plus, o astfel de lectură îți va schimba, cu
siguranță, starea de spirit.
3. Vei fi surprins
Dacă citești poezie pentru prima
dată, pregătește-te să descoperi un teritoriu nou, dar vei fi surprins și dacă
ai experiență cu acest gen. Nu știi niciodată cum vei răspunde la poezie, așa
că fii pregătit pentru orice stare.
4. Poezia îți dezvoltă
imaginația
Poezia are o reputație care îi
face pe oameni să o ignore: este confuză! Uneori este adevărat, alteori nu.
Multe versuri sunt ușor de înțeles, iar cea mai bună metodă de a consuma acest
gen este să îți păstrezi mintea deschisă. Poemele îți pot dezvolta imaginația
și te ajută să ieși din zona ta de confort. Nu trebuie să înțelegi tot ce
citești, uneori confuzia este eficientă și te poate ajuta să pornești pe căi
necunoscute.
5. Te ajută să meditezi
Poezia te poate ajuta să te
liniștești și să fii mai concentrat. Poți citi versurile de mai multe ori, dacă
asta te calmează, iar procesul te va ajuta să uiți de grijile zilnice.
6. Poezia te face un cititor
mai bun
Poezia îți dezvoltă imaginația și
te ajută să fii mai atent la detalii, astfel că vei înțelege mai bine și alte
genuri. Versurile nu sunt atât de diferite de proză și pe cât citești mai multă
poezie, cu atât vei înțelege că este doar o altă formă de literatură. Poezia te
ajută să fii mai atent la limbaj și va schimba modul în care citești orice alt
gen literar.
7. Vei înțelege mai ușor
diferențele dintre genuri literare
Poemele te ajută să înțelegi mai
bine ce gen literar preferi și vei fi mai deschis să încerci și cărți pe care
le-ai evita în mod normal. Dacă vrei să crești ca cititor, este important să
citești și versuri.
8. Poți citi versuri oricând
Poemele sunt perfecte pentru acele
momente în care nu ai mai mult de zece minute, dar ai vrea să citești ceva,
pentru a te deconecta. Poezia îți oferă foarte multă flexibilitate și în doar
câteva minute poți citi mai multe poeme. Îți poți seta ca obiectiv să citești
cel puțin 2 poezii pe săptămână și cu timpul îți va fi mult mai ușor să incluzi
versurile pe lista de lectură.
9. Poezia este pe val
Sunt foarte mulți autori noi care preferă să scrie în
versuri, iar operele lor sunt chiar interesante.Alege singur după dorimța
inimii tale.
10. Te ajută să înțelegi
istoria
Poezia este cea mai veche formă
literară, existând dinainte ca oamenii să înceapă să scrie. Petrece câteva
minute pe zi făcând ce făceau oamenii cu multe milenii în urmă și
obișnuiește-te să citești versuri mai des.
