Domnișoara Cristina de Mircea Eliade—argumentarea fragment la gen epic

,, D-l Nazarie deschise cu multă băgare de seamă uşa. Găsi pe săliţă o lampă cu gaz, cu flacăra scăzută. O desprinse din perete şi începu să păşească atent, silindu-se să nu facă zgomot. Podelele de lemn, vopsite vişiniu, trosneau totuşi, chiar şi acolo unde erau acoperite cu covoare. "Ce Dumnezeu ne-au dat camere atât de depărtate!" îşi spuse, puţin enervat, d-l Nazarie. Nu-i era frică, dar avea mult de umblat până la camera lui Egor; trebuia să treacă prin faţa multor uşi, fără să ştie dacă se află cineva în cameră, dacă deranjează pe cineva. Pe de altă parte camerele acelea — dacă ar fi fost într-adevăr goale — ar fi dat un aer pustiu coridorului; lucru la care d-l Nazarie nici nu voi să se gândească. Odaia lui Egor se afla tocmai la capăt. Ciocăni de câteva ori, cu bucurie.

— Nădăjduiesc că nu te deranjez prea mult, spuse deschizând uşa. Nu mi-e deloc somn...

 — Nici mie, răspunse Egor, ridicându-se de pe canapea. Era o odaie mare, spaţioasă, cu un balcon care se deschidea în parc. Patul, de lemn vechi, era aşezat într-un colţ. Un dulap, un lavoar, o canapea, un birou elegant, două scaune şi un chaise-longue alcătuiau restul mobilei. Odaia era totuşi atât de mare, încât părea simplu mobilată. Obiectele se aflau prea depărtate unele de altele. Te puteai mişca în voie.”                             (Domnișoara Cristina de Mircea Eliade)

Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.

Fragmentul din romanul,,Domnișoara Cristina”de Mircea Eliade, este un text epic, deoarece are trăsăturile acestui tip de text.

    În primul rând, are acţiune:Personajul din începutul fragmentului este urmărit de autor în momentul ieșirii dintr-o cameră,noaptea,ajutându-se de lumina unei lămpi,mergând încet pe podelele unui coridor.Este nemulțumit că va avea mult de mers până la camera unui prieten,pe care-l găsește treaz într-o încăpere simplu mobilată.

    În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje: d-l Nazarie,nume ce parcă îl arată într-o retragere din lume,este un om nemulțumit,fiindcă nu poate sta singur,va trebui să meargă pe un coridor ,fără să facă zgomot,până va ajunge la Egor,celălalt personaj,care-l primește cu amabilitate.Amândorura nu le era somn și întâlnirea se pare că îi mulțumește.

    În al treilea rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului, care povesteşte la persoana a3a,îi urmărește mișcările lui Nazarie,îi aude gândul ,observă că nu-i este frică de întunericul și liniștea coridorului și pătrunde cu acesta în odaia pe care o descrie.

    Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere. Naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea personajului. Dialogul celor două personaje este simplu. Descrierea apare foarte puţin, pentru a arăta o încăpere cu aspect simplu,iar autorul enumeră mobilele care permiteau lejeritate în mișcare.Atmosfera este ca-ntr-un film alb-negru,fantastică,stranie.

    În concluzie, fragmentul este un text epic, datorită acțiunii simple, a personajelor și a naratorului

  obiectiv,impersonal,care povestește la persoana a3a,fără a se implica în faptele prezentate.       

Eminescu.....

Din cuvinte și din amintire Eminescu se-ntrupează iar....ca un cântăreț rugând iubirea să apară,să-i dea lumină basmului ce i l-ar spune e,crăiasa din poveștile copilăriei,atunci când amintirile,când marea îl va-ntreba:ce e amorul?iar EL cu suflet trist va iscodi cânturi .Se-ntreba de câte ori viața îi va aduce despărțirea de o dragoste adevărată,iar în freamătul de codru se va lăsa acoperit de flori de tei,cu sufletul iubind în taină,cu dorința unui singur dor ca sara-n asfințit să stea-n cerdac numărând stele-n cer.Când se bate miezul nopții,fascinat de un Luceafăr,cuprins de-un farmec trist și ne-nțeles ca umbra  va auzi doar glasul vechilor păduri:            Lasă-ți lumea ta uitată
 mi te dă cu totul mie,
 de ți-ai da viața toată....


                         

caracterizarea personajului Ispas- ,,Cerșetorul”de Liviu Rebreanu

  ,, Doctorul Ispas, de la spitalul Maica Domnului, se ducea într-o inspecție pe neașteptate în satul Ciolănești, unde se zicea că bântuie, ascunsă, o molimă strașnică de scarlatină.

Era un om blajin doctorul Ispas, veșnic cu zâmbetul pe buze și cu ochelarii pe nas, ras ca un englez, și un binefăcător din naștere. Oculist prețuit și miop, desfășura o muncă neobosită pentru ocrotirea celor ce-și chinuiesc viața într-un întunerec  fără sfârșit. Îi plăcea să-i zică lumea „apostolul meseriei doftoricești” De aceea nu primea niciodată bani pentru consultații, izbutind chiar să cheltuiască cu apostolatul o parte bunicică din averea frumoasă ce-i rămăsese de la părinți.

Acuma se înfunda în pernele de piele, foarte îngrijorat să nu-l azvârle în vreun șanț zguduiturile mașinii. Îi stătea mereu pe limbă să poruncească șoferului îndrăgostit de iuțeală să meargă mai cu băgare de seamă, dar parcă-i era rușine să arate că i-e frică... Poate din pricina aerului proaspăt, poate din pricina zguduiturilor nemiloase, Ispas simți deodată că i-e foame. Și fiindcă se apropiase de țintă, se plecă și strigă șoferului.

— Ascultă, Petre!… Auzi?… Oprești la cârciumă, nu la primărie, auzi?… Întâi luăm ceva și pe urmă…

În fața cârciumei se ivi hangiul, foarte plecat și încântat.

— Poftiți, conașule, poftiți!… Avem orice vă cere inima…

Doctorul Ispas porni să intre. În clipa aceea, însă, răsări ca din pământ un cerșetor orb, cu cămașa zdrențuită și murdară, desculț, încins cu o sfoară noduroasă, cu o căciulă cenușie într-o mână, iar în cealaltă cu un băț zdravăn, și se apropie mormăind jalnic și tărăgănat:

— Fie-vă milă de un biet orb… Bogdaproste… D-zeu să vă miluiască…

Ispas șovăi puțin, apoi se opri, scoase niște bani și-i aruncă în căciula cerșetorului. Intră pe urmă în cârciumă, întovărășit de bolborosirile de mulțumire ale orbului, care pipăise în grabă banii și se roșise de bucurie.

În vreme ce mânca, doctorul se gândi mereu la cerșetorul orb. Să fie oare orb din naștere? Să-și fi pierdut vederea pe urma vreunei boli? Ispas mânca, și-n gând se înfuria din ce în ce mai tare pe cei ce au putința să facă bine omenirei și care nici nu se sinchisesc de omenire. Bău de dușcă un pahar de bere de la gheață și-și zise hotărât:

„Trebuie să mai văd pe sărmanul cela! De unde știi că nu e vorba de vreo năpastă trecătoare? De ce să nu-l ajutăm să se facă om dacă-i cu putință?”

                                                                               ( Liviu Rebreanu,Cerșetorul)
         Ca personaj principal în fragmentul din povestirea,,Cerșetorul”,doctorul Ispas  se înscrie în categoria personajelor pozitive, el ilustrează optimismul,încrederea în el însuși,speranța,  reprezentând omul dornic de mai bine, cu aspirația de a salva pe cei în suferință.Titlul fragmentului este,,Cerșetorul”-un anonim ce imploră mila oamenilor,este orbul cu speranța că va găsi  compasiune faţă de suferinţa ,de nenorocirea în care trăiește.

      Doctorul Ispas este caracterizat în mod direct de narator-este medic la,,spitalul Maica Domnului”,nume ce  arată un loc sfânt de vindecare.Descris ca un om blând,omenos,,veșnic cu zâmbetul pe buze”,generos față de suferinzi este numit ,,apostolul meseriei doftoricești”-ca un trimis în lume, pentru a vindeca,a alunga întunericul și a aduce lumina ochilor,cunoașterea,adevărul și speranța.Merge purtat de viteza unei mașini să vindece oamenii de,,o molimă strașnică”,lăsându-l pe șofer să conducă cu rapiditate,chiar dacă simțea,,frică”.

       Caracterizarea indirectă a personajului reiese din gândurile, faptele, comportamentul şi întâlnirea neașteptată.Se opresc la,,cârciumă” și doctorul este întâmpinat cu  bucurie de hangiu, în acest moment apare,,ca din pământ un cerșetor orb”.Autorul îl descrie,fără a-i da un nume, în nuanțe întunecate,descins din altă lume,contrastând cu înfățișarea doctorului: este zdrențăros,murdar,desculț,cu glas trist,jeluit,cerând milă.Generos,doctorul îi pune în căciula întinsă bani.Întâlnirea orbului îi răscolește sufletul doctorului,iar întrebările nu-i dau liniște,gândindu-se la cei care nu-și îndeplinesc menirea de a lecui suferințele. Impresionează hotărârea de a-l ajuta pe nefericitul orb,,să se facă om”întreg cu lumina ochilor.Totul e ca să găsească felul în care să ajungă să-și lămurească întrebările pe care și le pune în interiorul ființei,să adune din suferința cerșetorului orb un răspuns.

     Limbajul scrierii este bogat și variat.Pasajele descriptive realizează un contrast între cele două personaje:doctorul –o figură luminoasă ,aureolat ca un sfânt,un portret al unui apostol,este cel trimis de viață cu o misiune, propagator înflăcărat al dorinței de a alina suferința,iar epitetele accentuează portretul fizic și moral ; cerșetorul orb- imagine cenușie,nuanța bolii ce maschează tema,întunericul, iar zdrențele în care este îmbrăcat îl arată ca pe un om de nimic. Narațiunea se face la persoana a treia naratorul este exterior evenimentelor povestite:astfel este prezentat doctorul în drumul lui,în mașină,la cârciumă,iar stările interioare,  gândurile ,întrebările sunt relevate prin monologul interior  al conștiinței și sufletului, demonstrând astfel omenia celui ce vindecă durerile.

      Numele,,ISPAS”înseamnă ÎNĂLȚAREA DOMNULUI.

                             

În încheiere o poveste:

,, Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.” Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus. Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.” Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.”

   

apartenența unui fragment la specia literară basm popular

,, Atunci şi Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se făcu un buzdugan cu totul şi cu totul de oțel şi unde începu, nene, a lovi în stană de se cutremura pământul. De câte ori da, de atâtea ori cădea câte o zburătură de piatră. Şi lovi ce lovi, până ce îi sfărâmă vârful. Apoi deodată începu stana de piatră a tremura şi a cere iertăciune. Iară buzduganul, de ce da, d-aia îşi întețea loviturile şi dete, şi dete, până ce o făcu pulbere. Când nu mai fu în picioare nimic din stana de piatră, cătă prin pulberea ce mai rămăsese şi-şi găsi Greuceanu paloşul ce-i furase Satana. Îl luă şi, fără nici o clipă de odihnă, veni şi se înfățişă iarăşi la împăratul.

 - Sunt gata, mărite împărate, zise el, s-arăt oricui ce poate osul lui Greuceanu. Să vină acel sfetnic neruşinat, care a voit să te amăgească, spre a ne înțelege la cuvinte.

 Împăratul îl chemă. Acesta, dacă veni şi văzu pe Greuceanu cu sprânceana încruntată, începu să tremure şi-şi ceru iertăciune, spunând cum căzuse în mâinile lui paloşul lui Greuceanu. După rugăciunea lui Greuceanu, dobândi iertare şi de la împăratul, dar acesta îi porunci să piară din împărăția lui. Apoi, scoase pe fratele Greuceanului de la închisoare şi se făcu o nuntă d-alea împărăteşti şi se încinse nişte veselii care ținură trei săptămâini...

 Şi eu încălecai po şa, şi vă povestii dumneavoastră aşa.”(basmul popular-Greuceanu)

Basmul este o specie a epicii populare -de regulă în proză- și culte, cu o răspândire largă, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare :Feți- frumoși, zâne, ființe și animale năzdrăvane, aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale comunității, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare, care sunt învinse în final.

     Tema acestui basm este comună basmelor populare: lupta dintre bine și rău,binele iese învingător întotdeauna, dreptatea, cinstea sunt caracteristici esențiale ale optimismului uman.

Titlul este numele personajului principal,Greuceanu,este un nume rar-al omului care întâmpină greutăți,iar sufixul „-eanu” folosit în numele de familie românești, este indicator al unui loc sau al unei stări. El reușește să-și demonstreze adevărata identitate, în ciuda vicleșugului sfetnicului necinstit. Mai mult, voinicul se arată iertător și omenos, convingându-l pe împărat să-l ierte pe sfetnic. Greuceanu rămâne un simbol al binelui, este posesorul unei arme năzdrăvane, are curaj, o forță impresionantă și este viteaz, este aspru și neîndurător cu dușmanii.       

Fragmentul citat aparţine unui basm, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia.

     În primul rând fragmentul este un text epic cu acţiune, personaje, narator. În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele subiectului este prezentat deznodământul- finalul este  ieșirea din lumea imaginară ,un element definitoriu al basmului, se conjugă fericit cu începutul, fiind opusul acestuia. Un mijloc specific basmului este metamorfoza - Greuceanu se transformă el însuși în buzdugan, spărgând stana de piatră în care se prefăcuse diavolul.Arătând puterea magică- ,,Greuceanu”, ar putea fi o metaforă pentru buzdugan/ghioagă, armă care strivește cu greutatea ei și are capătul plumbuit,este armă de luptă,dar și semn al puterii.Autorul folosește hiperbola:buzduganul luptă singur cu stana de piatră și, din pulbere,voinicul își recuperează paloșul;lovește,,de se cutemura pământul”. Paloşul simbolizează dreptatea, puterea , onoarea, curajul, credinţa jurată cuiva.

Dreptul la recompensa dobândită a fost obținut nu atât prin forța sa fizică, cât mai ales prin inteligență, generozitate, intuiție, cumpătare și tenacitate.

           În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece lumea înfăţişată are caracteristici supranaturale:Greuceanu are capacitatea de a se transforma din om într-un buzdugan .Este prezentă cifra magică „trei”care simbolizează miracolul:Greuceanu se dă  de trei ori peste cap,pentru a căpăta puterea de a învinge, nunta a ținut trei zile. Personajele sunt specifice basmului: Greuceanu-un Făt-frumos,iar împăratul,sfetnicul și fratele sunt personaje prezente, care nu vorbesc..

      Un al treilea element caracteristic basmului este formula de sfârşit :„Şi eu încălecai pe-o şa, şi vă povestii d-voastră aşa” închide universul supranatural şi readuce lumea reală. Naratorul povestește la persoana a3a.Seriozitatea povestitorului se menține astfel la sfârșitul basmului, când tonul de glumă specific formulei inițiale revine în formula finală, destramă lumea miraculoasă a basmului fantastic, iar contrastul dintre lumea ireală a basmului și lumea reală aduce satisfacție pentru triumful binelui,al lui Greuceanu, asupra răului,sfetnicul ce-și vânduse sufletul lui Satana. O alta trăsătura a basmului este oralitatea stilului marcată prin:adresarea directă unui auditoriu imaginar:,,nene,d-aia”.Modul de expunere este narațiunea prin care se realizează într-o succesiune întâmplările,iar dialogul apare doar în momentul în care Greuceanu îi cere împăratului să-l vadă pe sfetnicul mincinos.

       În concluzie, caracterul epic,personajele și universul supranatural, formula finală sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui basm.

   

     

poezia Pomul Crăciunului de George Coșbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,

Pădurea iarna doarme, c'aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară'ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă'ncet; şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s'anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr'însă Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe într-un staul e'n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
Dar el e bun si'mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te'nchină, zi: "Doamne-ți mulţumesc".

argumentare caracterul de operă literară a unui fragment

      Se numește operă literară creația literară -orală sau scrisă- în care autorul transfigurează realitatea în ficțiune. Opera literară prezintă caracteristici(trăsături):

.are caracter ficțional,este rezultatul imaginației autorului;

. are scop estetic,trezește în sufletul cititorului emoții și sentimente;

.se caracterizează prin expresivitate, obținută prin utilizarea imaginilor artistice și a figurilor de stil, explorându-se îndeosebi sensurile figurate ale cuvintelor;
. se pot utiliza arhaisme, regionalisme, termeni populari și cuvinte a căror formă se abate de la normele limbii literare;
. are caracter subiectiv;

.  are un conținut (idei, sentimente, acțiuni, tablouri) care este exprimat într-o forma artistică; între conținut și formă există o strânsă legatură- opera literară fiind un tot unitar;
.  are o structură (temă, idee, motiv, conflict, subiect, personaj, moduri de expunere, elemente de prozodie......);
.  , literatura este o artă a cuvântului;

(în alte arte :muzica, pictura, sculptura se folosesc sunetul, culoarea sau piatra). 

         Din categoria textelor literare fac parte opere literare aparținând genului liric, epic sau dramatic.

Fragment:  ,,Dănuț coborî treptele pridvorului cu mâinile în buzunar și umerii plecați.Zărind mingea de fotbal uitată în ogradă,își aminti că se jucase cu Olguța,că se rănise la genunchi mai adineaori-și că i se păru că treptele pe care le coboară sunt altele decât cele pe care le suise,și că ograda-i alta,și că Dănuț e altul...

  Ca și cum treptele suite atunci și coborâte acum ar fi fost ale vremii,nu ale pridorului casei părintești.

   Închise ochii...De multe ori,spre sfârșitul vacanțelor mai ales,Dănuț visa că s-a întâmplat o nenorocire.Și-ntotdeauna,deschizând ochii,nenorocirea se isprăvea.Și Dănuț era fericit,cu sufletul frăgezit de zâmbete desprinse din spaima somnului.Astfel,nenorocirile din somn îl deprinseseră  să scoată nenorocirea ca un prag peste care treci-deschizând ușa cu o deschidere de pleoaape-pentru a intra în alba încăpere a luminii,cu oglinzi numai pentru zâmbete și ferestre numai pentru soare....

   Deschise ochii.Mingea de fotbal aceeași;cerul,înalt și întins;începea școala,se apropria plecarea,Dănuț,mic și singur...

                                                              ( Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

            Opera literară cuprinde texte prin care autorul îşi propune să impresioneze şi să emoţioneze cititorii, exprimându-şi propriile gânduri, idei şi sentimente, prin folosirea unui limbaj artistic, 

     Fragmentul din romanul,,La Medeleni” este un text literar epic, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.

            În primul rând,autorul  îşi propune să impresioneze, să emoţioneze prin trăirile unui personaj romantic,Dănuț, înclinat spre visare, cufundându-se într-o realitate imaginată.               

            În al doilea rând, este un text literar, pentru că exprimă trăirile proprii ale băiatului aflat  într-o stare de liniște,de singurătate,amintindu-și întâmplarea nefericită trăită,,mai adineori”,când s-a rănit la genunchi.Fire melancolică,visătoare,trece în altă realitate,treptele devin un drum al timpului,al inițierii,le simte ca o călătorie,de parcă l-ar apropia de un adevăr căutat,sunt zilele,anii prin care a trecut.Se joacă cu ochii-simbolul cunoașterii-cu ei închiși visează nefericire și suferință,călătorind în altă lume.,,Nenorocirea”din somn este îndepărtată prin mișcarea pleoapelor,

este o trecere dintr-un spațiu în altul,un moment de cotitură al existenței unui copil,când va intra în viață va avea parte de cunoașterea luminii-semn al adevărului, bunătăţii, simbolizează totodată speranţa, este un mijloc de descoperire şi descifrare a misterului ,lumina zilei face parte din registrul de minuni ale naturii.          

           În al treilea rând, caracterul literar al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora personajul îşi exprimă trăirile. Astfel„treptele”, „pragul”,,,lumina”sunt metafore prin care Dănuț trece,visând, de la un timp al jocului spre începutul școlii, iar epitetele „frăgezit”, „alba”, „înalt”, „întins” accentuează inocența amestecată cu teama unui început.

            Limbajul arată  procesul sufletesc  trăit cu intensitate de personaj, caracterul tulbure al adolescenței, amestecul de visare cu revenirea la realitate,se observă cu ce finețe și tact sunt introduse tulburările care au luat exact culoarea sufletului poetic al lui Dănuț.

                În concluzie, fragmentul este literar, deoarece, prin intermediul unui limbaj artistic, expresiv, autorul comunică emoţii şi gândurile unui personaj care impresioneză.