caracterizarea personajului din fragmentul,,Viața ca o pradă”

,, Profesorul nostru de istorie de la Cristur-Odorhei, unde fusesem transferat în urma desfiinţării şcolii normale din Abrud, era un om mic de statură, chiar foarte mic, la limita dintre un pitic şi un om normal, cu toate acestea nu se întâmplă nimic rău între el şi noi, reuşi să ne impună respect fără să fie silit să ne determine să ne fie frică de puterea pe care o avea, ca orice profesor, de a ne da note pedepsitoare sau subiecte grele la teze. Pentru un om pândit de complexul staturii sale, desigur că asta era o victorie pe care o apreciam doar cu instinctul, ţinând la el în mod nejustiiicat, deşi în privinţa notelor era la fel de sever ca orice profesor care nu doreşte să aibă în clasa lui corigenţi. Nici măcar nu-mi amintesc să-mi fi dat seama că până la ora aceea ar fi ştiut atâta istorie încât să ne facă la orele lui să-l ascultăm cu răsuflarea tăiată. Şi într-o zi intră în clasă un necunoscut însoţit de directorul şcolii, un domn ale cărui picioare păreau mai înalte decât profesorul nostru întreg. Directorul s-a retras şi acest necunoscut s-a urcat la catedră şi a început să urmărească tăcut desfăşurarea orei. Era, desigur, un inspector. Micul nostru profesor începu să se plimbe liniştit printre bănci, deşi de obicei se ferea, fruntea lui abia se zărea dintre noi. Cu un glas al cărui timbru mă atinse ca o surpriză niciodată trăită de mine, îmi rosti, în tăcerea care se lăsase, numele. Glasul său era aproape frăţesc, părea să-mi spună: "Uite, tot ce gândeşti şi simţi tu, eu ştiu de mult, dar te-am lăsat şi nu ţi-am dat note mari fiindcă mi-am dat seama că dacă te turbur poate că nu vei mai iubi atât de mult istoria, care e secretul lecturilor tale, dar acum am nevoie de tine şi trebuie să-mi spui ce ştii"

                                                            (Marin Preda, Viața ca o pradă)

    Fragmentul din romanul,, Viața ca o pradă”este o scriere memoralistică(memoriile sunt scrieri care înregistrează o experiență proprie, acțiunile trăite de autorul însuși,scriitorul îmbină plăcerea de a povesti cu cea de a-și aminti faptele relatate)și descrie reflecțiile autorului-narator care-și amintește un capitol din viața de elev-o oră de istorie.

  Profesorul de istorie al cărui nume nu este dezvăluit,dar amintit cu simpatie și nostalgie prin adjectivul posesiv,,nostru” – arată o relaţie de apropiere față de omul care era simțit alături de clasă. În prezentarea personajului sunt folosite mijloace de caracterizare directă şi indirectă.

   Caracterizarea directă este făcută direct de autorul-narator cu ochii elevului de odinioară,zâmbind îl revede situându-l între,,un pitic și un om normal”,naratorul detaliază aspectul fizic. Îl privește și peste ani cu seninătate,nu i-a fost impusă,,frica”notelor sau a subiectelor dificile,,la teze”.Impresionant  este momentul de afecțiune discretă,chiar dacă notele reflectau severitatea profesorului.Peste ani îl înțelege pe profesorul său,fără a-și   aminti multe despre ,,atâta istorie”știută sau nu prea.O singură amintire îi revine în memorie:vizita unui ,,necunoscut”(am mai citit o întâmplare asemănătoare în povestirea,,Domnul Trandafir”).În antiteză apare o ușoară descriere a străinului,un om înalt,probabil,,un inspector”.Netulburat,calm ,fără a fi surprins,plin de hotărâre, profesorul se comportă normal și cu un,,timbru”neobișnuit,surprinzător,dar afectuos îi rostește numele elevului-narator.Acesta improvizează,închipuindu-și cuvintele spuse de ,,micul nostru profesor”,de parcă acesta pătrunsese în gândurile sale ca un magician,știindu-i plăcerea de a citi lecturi istorice,îi aude rugămintea sufletului de a spune ce știe.Sufletele lor sunt pe aceeași undă.

  Caracterizarea indirectă a personajului reiese din comportamentul şi relaţia cu elevii :se comportă impunând respect,deși se observă că este nefericit din pricina,,staturii”sale,sever,este totuși plăcut. Pe parcursul narațiunii naratorul se confesează prin scrierea la persoana I,,noi,ne”și adjectivul ,,nostru”,pentru a arăta afecțiune și nostalgie pentru anii ce au trecut,devenind propriul sau personaj,identificându-se cu naratorul și cu personajul principal. Perspectiva naratorului este subiectivă,naratorul ilustrează figura profesorului prin tehnica evocării cu recunoștință,respect, admirație.,astfel  autorul-narator trăiește o aventură a conștiinței. Scrie din amintire, retrăindu-și, recreându-și copilăria și adolescența.

.

gen dramatic-fragment,,Profesorul de franceză”

Dora: E a treia... bine ca mai avem anul ăsta şi scăpăm.

Carmen: Care an? Mai avem o lună şi jumătate. O lună, tu!

Dora: Şi bacul, crezi că-l luăm, tu?

Carmen: Dac-om învăţa tot ca astăzi, îl luăm sigur... peste 2-3 ani.

Dora: Da’ cum să-nveţi, tu, într-o zi ca asta? Duminică! Mai! Soare!Cofetăriile sunt pline. Au început să facă şi îngheţată. Cafe-glace, tu! Mai binefumez o ţigară, că mă doare capul.

Carmen: Păi de fumat te doare!

Dora: Nu! Mă doare că e duminică. Că e primăvară şi că trebuie să stau închisă în casă şi să tocesc. Hai să începem de mâine, că tot e luni!

Carmen: Nu se poate. Ne-am jurat că de azi începem să învăţăm pentru bac!Cu ce începem?

 Dora: Cu istoria.

Carmen: Citeşti tu, sau citesc eu?

Dora: Citeşte tu.

Carmen: Dar să nu caşti! Mai bine să citim câte două pagini fiecare. Două eu,două tu.

Dora: Bun! Şi căscăm cu rândul.

Carmen: Ştefan cel Mare: 1457-1504.

Dora: Oooofff! De ce o fi domnit şi ăsta atâtea pagini?(se aude o bătaie la uşă)

Dora: Intră!

   Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează rapid în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul de mai sus aparține unei opere dramatice:,,Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu.

                  În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Cele două personaje desemnate prin substantivele proprii,numele a două fete:Dora și Carmen, vor susține examenul de bacalaureat.Fetele schimbă replici într-un ritm foarte viu, alert.Niciuna nu are dorința de a învăța,chiar glumesc că în ritmul lor vor lua examenul peste doi-trei ani.Atmosfera primăverii,a lunii  mai cu soare,cu atracțiile plimbărilor,a înghețatei răcoritoare le îndeamnă să amâne pregătirea examenului.Înțeleg totuși că jurământul de a învăța trebuie respectat și încep cu istoria,vor citi pe rând,glumesc că tot pe rând vor căsca plictisite și obosite de citit. Discuția este destinsă și,în momentul când citesc anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare,Dora este uimită de anii mulți de domnie,dar,se pare că bătaia în ușă le va salva din greutatea învățatului.

             În al doilea rând,observ interesul autorului pentru construcția personajelor:Dora și Carmen sunt adolescente,au terminat liceul și se pregătesc pentru examenul de bacalaureat,încep să învețe la istorie.Amândouă n-au niciun impuls pentru a învăța.Dora este nehotărâtă,plictisită,este atrasă de vremea lunii mai,s-ar dori într-o cofetărie în duminica,ziua odihnei,ar prefera o țigară,iar anii mulți ai domniei lui Ștefan cel Mare o îngrozesc.Carmen este mai realistă,știe că timpul până la examen este scurt ,glumește spunând că vor lua examenul ,,peste2-3ani”,dacă nu vor învăța.Îi reamintește Dorei că au jurat ,,că de azi”încep a învăța și chiar începe să citească la istorie .Salvarea amândurora vine de la o bătaie în ușă.Autorul le ascultă cu simpatie și înțelegere pe cele două fete,de aceea le lasă ca prin dialog să-și arate,, interesul” pentru viitorul examen.  Remarcăm absența indicațiilor de regie-una singură - cadrul se constituie din replicile personajelor care curg într-un ritm normal, replicile sunt scurte,lăsând să descoperim două personaje simpatice.

                           În concluzie, datorită argumentelor evidențiate mai sus, se poate afirma că textul citat aparține unei opere dramatice.

descrierea literară

,, Aşa liniştită şi blândă s-arăta marea, când am plecat din Sulina! Şi cât ne-a prins în larg a şi început a se posomorî şi, din ce în ce mai cu mânie, a-şi ridica oştirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfinţit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, ameninţător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca nişte matahale vii şi se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se luptă cu nămeţii de apă şi-şi taie cale dreaptă pe marea învolburată. Şuieră în vânt frânghiile întinse de catarguri. Legănarea neregulată a vasului mă ameţeşte. O căldură năbuşitoare îmi învăluie capul. Culcat pe spate, în aerul greu al cabinei, îmi încopcesc mâinile sub ceafă, închid ochii şi încerc să cuget; dar vijelia de afară pare că împrăştie şi gândurile mele. E o larmă, un zgomot înfiorător de scaune răsturnate, de uşi trântite. Aud paşi repezi pe punte, strigăte nedesluşite. Cu un vâjâit năprasnic se înalţă valurile, aruncându-se pe podelele vaporului, şi în hârtoapele ce se deschid, vasul scăpătând se pleacă într-o parte, păreţii trosnesc strânşi între mişcătoarele dealuri de apă. O amăgire a simţurilor zăpăcite de spaimă: mi se pare că în loc să înaintăm, ne lăsăm în jos, ne scufundăm încet în adâncul mării. Mă uit la uşă pe-acolo are să năvălească apa, pe acolo are să vie moartea. O aştept. Învălmăşit şi răpede, ca la lumina unui fulger, îmi apar icoane din copilărie, stoluri de amintiri vechi, nechemate, tresar deodată în scăpărarea unei clipe. Cuvinte şi lucruri, şi întâmplări la care nu m-am mai gândit de mult, vin acum stârnite din depărtările vieţii, aduse valvârtej ca de suflarea unei vijelii. Măsor cu gândul întinderea mării; peste talazurile-i furioase văd vasul nostru o jucărie, o coajă de nucă pe care iscusinţa omului o cumpăneşte ş- o poartă totuşi pe mări, înfruntând mânia furtunilor. În luptele-i de veacuri cu atâtea primejdii şi greutăţi ce-i stau în cale, omul îmi apare ca acel voinic năzdrăvan din poveşti, pe care nimic nu-l înspăimântă. Cine poate prevedea până unde-şi va întinde într-o zi hotarele puterilor lui cuceritorul acesta îndrăzneţ şi neobosit! În albul zorilor ies pe punte. Furtuna s-a potolit. Marea e liniştită ostenită parcă de atâta frământare în deşert. Un oraş frumos străluceşte înaintea noastră: Constanţa, farul României, aprins la porţile răsăritului, în pragul apelor nestăpânite. O, pământ binecuvântat!...

                                                 (Alexandru Vlahuță—România pitorească-cap.Constanța)

Descrierea literară este un text literar în care sunt prezentate obiecte, peisaje, chipuri umane cu trăsăturile lor, într-un mod care impresionează şi trezeşte sentimente. Se creează imagini artistice -vizuale, auditive, olfactive,motorii, prin folosirea unor procedee de expresivitate artistică. Din punct de vedere morfologic predomină construcţiile substantiv-adjectiv.

Fragmentul face parte din volumul,,România pitorească” -începutul capitolului,,Constanța” şi este o descriere literară, pentru că întruneşte toate caracteristicile unui astfel de text. 

   În primul rând,autorul descrie marea ,,liniștită și blândă”,un tablou plăcut vederii,ce degajă pace,o priveliște panoramică încremenită.Prin contrast este simțită și descrisă vijelia adusă de întuneric.Autorul asistă la furtuna care capătă dimensiuni gigantice,are impresia că asistă la un spectacol impresionant a forțelor naturii,ritmul zbuciumat al talazurilor și revărsarea apei,asemenea potopului biblic.Totul apare hiperbolizat.Avalanșa de imagini vizuale și auditive îl trimit cu gândul la trecut în așteptarea sfârșitului vieții.În zori,moment al începutului,al poruncii divine,peisajul este liniștit plin de lumină,este emoția în fața schimbărilor.  

    În al doilea rând, textul este o descriere după predominanţa figurilor de stil,calmul este sugerat de epitete:,,liniștită și blândă”,apoi spectacolul devine impresionant prin mișcarea forțelor naturii:epitete înfiorătoare:,,greu,amenințător,negre,zăpăcite,furioase”;comparațiile accentuează zbuciumul,groaza:,,ca niște matahale”,hiperbolele îl transpun pe călător din amintirile copilăriei în prezent,așteptându-și sfârșitul:,,nămeții de apă”.Atmosfera din jur ia forme fantastice ca în povești,îi năvălesc ca într-un film,,icoane din copilărie”,vasul  devine ,,o jucărie,o coajă de nucă”.Monologul liric este cugetarea despre soarta omului asemenea unui ,,voinic din povești”ce înfruntă zmeii,uraganele vieții. Imagini vizuale, auditive surprind mișcarea forțelor naturii ,iar verbele la timpul prezent întrețin impresia de mișcare continuă,cu ecouri înfricoșătoare.

  În al treilea rând, textul este o descriere literară prin scopul propus: toată desfăşurarea de forţe artistice: imagini, figuri de stil urmăreşte a impresiona  prin crearea unui cadru natural într-o noapte furtunoasă în mijlocul mării. Exclamația,,o,pământ binecuvântat!”exprimă speranța,bucuria călătoruluide a redeveni pământen,tărâm al vieții,al nașterii,al creșterii,al morții.

În concluzie, acest fragment este o descriere literară ,pentru că sunt prezentate elementele naturii şi trăsăturile lor caracteristice, folosindu-se un limbaj expresiv, capabil de a crea imagini vizuale, auditive - care să trezească emoţii.

                                         

argumentare basm-fragment-

,,A fost odată un împărat şi o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toţi vracii şi vrăjitorii, pe la toate babele şi cititori de stele, şi toţi rămaseră de ruşine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni şi milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis şi-i zise:

– Rugăciunea voastră am auzit-o şi vei face un copil cum nu se va mai afla pe faţa pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undiţa la gârlă, şi peştele ce va prinde să-l găteşti cu mâna ta şi să-l mâncaţi.

– Împărate! scoală c-a sosit alba în sat.

– Dar asta, răspunse împăratul, ce ai astăzi să mă scoli aşa de noapte; nu care cumva vrăjmaşii au călcat hotarele împărăţiei mele?

– Din mila lui Dumnezeu, de nici unele ca astea n-am auzit; dară am visat iaca ce...

Şi-i spuse visul.

Împăratul cum auzi, sări din aşternut, se îmbrăcă, luă undiţa şi se duse la pârâu gâfâind. Aruncă undiţa şi nu trecu mult, şi văzu pluta undiţii mişcându-se. Trase undiţa: când, ce să vezi? un peşte mare, cu totul şi cu totul din aur. Doară că nu-i căzu leşin de bucurie. Darămite când îl văzu împărăteasa?

Găti împărăteasa singură cu mâna ei peştele şi mâncară. Ea îndată se simţi însărcinată.

Roaba care ridică masa văzu pe talerul împărătesei un os de peşte şi o bătu gândurile să sugă acel os, ca să ştie şi ea gustul bucatelor gătite de împărăteasa.

Cum supse osul, se simţi şi ea însărcinată.

După nouă luni născu împărăteasa, ziua, un copil frumos, frumos, ca un îngeraş. Peste noapte născu şi roaba un copil, aidoma cu al împărătesei, încât nu aveau deosebire unul de altul. Cum era copilul împărătesei era şi al roabei. Semănau, cum se zice, ca două picături de apă.”

                                   Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte,cules de Petre Ispirescu)

Basmul este o specie literară epică, de mare întindere, în care personaje reprezentând binele şi răul se înfruntă, totul terminându-se cu triumful binelui. Lumea basmului, populată cu personaje tipice: împăraţi, Feţi-frumoşi, zmei stă sub semnul supranaturalului. Basmul are formule specifice, de început, de mijloc şi de final.
   Fragmentul de mai sus aparţine unui basm, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia.Titlul conține substantivul,,luceafărul”-steaua,mesagerul solar,intermediar între astrul zilei și oameni,cel de seară vestește întunericul,dar este și steaua magilor.
 În primul rând este un text epic: are acţiune, personaje, narator. În ceea ce priveşte acţiunea, în fragment identific ca moment al subiectului--expoziţiunea şi o parte din intrigă.  Naratorul povesteşte întâmplările la persoana a III-a și prezintă soarta nemiloasă a unui împărat şi a împărătesei sale,nefericiți,că nu puteau aduce pe lume un prunc, deşi fuseseră pe la vraci, vrăjitoare, babe sau cititori în stele, fără niciun rezultat; ultima cale rămăsese cea divină, aşa că după rugăciuni şi post, Dumnezeu i-a apărut împărătesei în vis, sfătuind-o ca împăratul să meargă la pescuit-moment de recuperare a dorinței de a fi părinte, iar peştele ce-l va prinde să fie gătit de mâna femeii şi apoi mâncat de cei doi-peștele este simbolul tainic trimis de Dumnezeu,este lumina și întunericul,norocul așteptat.Peștele prins este ireal,,cu totul și cu totul din aur”.Împărăteasa îndeplinește cerințele visului și minunea se produce.Dar intervine neprevăzutul:Roaba ,care a făcut curat după familia regală, a gustat un os de peşte rămas-o sămânță a vieții- și s-a întâmplat aceeași minune. După nouă luni, sorocul naşterii a sosit pentru cele două femei: împărăteasa a născut ziua, în timp ce roaba a născut noaptea. Cei doi copii semănau,, ca două picături de apă”,veneau din aceeași ființă a apelor.
 În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece lumea înfăţişată are caracteristici reale,dar și supranaturale. Deși dorința de a avea copii este normală,iar încercările sunt  felurite,credința în forța divină aduce împlinirea .Peștele este hrană și noroc, întâmplarea ciudată de a auzi vocea divină înseamnă credință,speranță,iar curiozitatea roabei va aduce o nouă viață. Personajele sunt specifice basmului: împăratul,împărăteasa,roaba, Dumnezeu este prezent ca fiind Creatorul și călăuzitorul. Narațiunea este modul principal de expunere .Dialogând,personajele au posibilitatea să se exprime, în felul acesta acțiunea devine mai alertă. Basmul are elemente de oralitate: vorbirea directă se îmbină cea indirectă, se folosesc verbe la perfectul simplu, inversiuni, repetiții, cuvinte și expresii populare.
  Un al treilea element caracteristic basmului este formula iniţială, introductivă de la început :,,A fost odată ca niciodată"- proiectează acțiunea într-un spațiu nelimitat și într-un timp nedeterminat.
  În concluzie, caracterul epic, universul supranatural şi formula iniţială sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui basm,autorul își exprimă în mod indirect viziunea despre viață prin intermediul acțiunii și al personajelor.

 
 

caracterizarea unui personaj dintr-un fragment(Ghiță-Moara cu noroc)

,,Si cum turmele plecau una cate una, Ghita intreba mereu cate mai sunt, si pe cat numarul turmelor ramase in urma scadea, pe atat el prindea pofta de a-si opri cei cinci grasuni.

 — A zis Lica sa-mi opresc cinci grasuni, ii zise in cele din urma unuia dintre porcari.

— Noi nu stim nimic, raspunse acesta.

— Apoi, adause altul cam in gluma, noi platim inainte, ori nu platim deloc.

 Peste putin sosi si Lica, ceru un pahar de vin, isi intreba de turme, apoi zise "noroc bun!" si pleca mai departe fara sa fi descalecat macar. Ghita ramase cuprins de gandurile omului pagubas. El era om cu minte si intelegea cele ce se petrec. Aci, la Moara cu noroc, nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica: afara de arandas si afara de stapanire mai era si dansul care stapanea drumurile, si in zadar te intelegi cu arandasul, in zadar te pui bine cu stapanirea, caci, pentru ca sa poti sta la Moara cu noroc, mai trebuie sa te faci si om al lui Lica. Iar Ghita voia cu tot dinadinsul sa ramaie la Moara cu noroc, pentru ca-i mergea bine. "Trei ani, numai trei ani sa pot sta aici, isi zicea el, sa ma pun in picioare, incat sa pot sa lucrez cu zece calfe si sa le dau altora de carpit." Dar acesti trei ani atarnau de Lica. Daca se punea bine cu dansul, putea sa-i mearga de minune, caci oamenii ca Lica sunt darnici. E numai vorba ce va fi cerand Lica pentru ceea ce da. Ghita intaia oara in viata lui ar fi voit sa n-aiba nevasta si copii, pentru ca sa poata zice: "Prea putin imi pasă!" Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii: de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie. Avea insa nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea. "Sa vedem! isi zise el in cele din urma, voind sa-si alunge gandurile rele. Deocamdata, e mai bine ca el sa-mi fie dator mie."                                                                                      (Ioan Slavici-Moara cu noroc)

                        

În construcția personajului prezentat în fragment, autorul recurge la procedeul caracterizării directe (realizată de narator și de personajul însuși), dar, mai ales, la procedeul caracterizării indirecte (prin comportament, limbaj,prin relația cu celelalte personaje). Personajul poartă numele desacralizat al Sfântului Gheorghe și nu poate fi decât antieroul învins de balaur, de forțele malefice (caracterizare indirectă, prin onomastică).

Personajul Ghiță este nedumerit de atitudinea ,,unuia dintre porcari”care îl ironizează,neonorând promisiunea făcută de ,,a-și opri cinci grăsuni”, devine conștient că va fi în pagubă,când Lică,personaj trecător, este indiferent,simte că acesta se poartă ca un stăpân.Autorul îl urmărește pe Ghiță,pătrunzându-i în gânduri. Monologul interior ilustrează frământările personajului (autocaracterizare):acesta înțelege că Lică este un om puternic,căruia nu i se poate opune.,dar care-l poate ajuta ,pentru a se îmbogăți.Prin intermediul monologului interior sunt  redate gândurile şi frământările personajului.  Cu toate că îşi dă  seama  că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage  ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra lui,  mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor etice  sunt  enorme: „se gândea la câștigul pe care l-ar pute face în tovărășia lui Lică”. La un moment dat, Ghiţă  ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii.

      Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează conflictul  interior şi se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Atitudinea lui Ghiță scoate la iveală incertitudinea și nesiguranța care-l domină, teama și suspiciunea. Conflictul interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit și ispita îmbogățirii,are un moment de iluzie optică:,,vedea banii gramadă înaintea sa și i se împăingenau parcă ochii”,moment în care trece în moartea spirituală,ca-n basme. 

  Convingerea autorului este că goana după bani zdruncină tihna și amărăște viața omului, generează numeroase rele.

    El va deveni victimă a lui Lică numai pentru că acesta îi descoperă slăbiciunea de a „ţine la bani”. De dragul acestui câştig ar fi fost gata să-şi pună pe un an, doi,viața în primejdie,, întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii, pentru ca să poată zice: „Prea puţin îmi pasă!”. Repetă insisistent =,,trei ani”-timp care i-ar fi schimbat viața.                                                                    Autorul nu ne povesteşte întâmplările vieţii personajului, ci îl pune pe el însuşi să acţioneze sub ochii noştri, întâmplările prin care trece îl frământă, îl zbuciumă dureros, dar, cu toate acestea, patima banului nu-l părăseşte. Personajul însuşi este convins că are o soartă dinainte stabilită, căreia nu i se poate opune,de aceea cedează,nu-i mai pasă de nimeni și nimic,doar de bani.

Autorul dă o mare atenţie felului în care se exprimă personajul,cum gândește,monologul interior dezvăluie intimitatea omului, are o mare putere de caracterizare psihică(observăm lipsa unei descrieri fizice). Limbajul scrierii se caracterizează prin apropierea de graiul vorbit ceea ce conferă autenticitate faptelor și accentuează realismul operei. Drama lui Ghiță este surprinsă magistral prin monologul interior, Slavici construind un personaj complex și puternic individualizat  prin sobrietatea stilului și prin concizia a exprimării.

câteva idei despre Genul liric

GENUL LIRIC- cuprinde opere literare în care predomină exprimarea unor gânduri,stări,sentimente ale autorului prin intermediul EULUI LIRIC;

                     -creaţiile lirice sunt compuse , de obicei , în versuri , dar pot fi şi în  proză;

                     -dezvăluie lumea interioară a autorului și viziunea unică,proprie despre lume;

      -modurile de expunere :monologul și descrierea;

     -limbajul este sugestiv și expresiv,folosindu-se figuri de stil: epitete , comparații , metafore , enumerații, hiperbole , alegorii , interogații retorice , aliterații =prin care autorul creează imagini vizuale,auditive,olfactive,motorii;

    -versurile au muzicalitate prin elemente de versificație:rimă,ritm,măsură;

    -verbele și pronumele la persoana I dau textului un lirism confesiv;

    -verbele și pronumele la persoana a 2a dau textului un lirism adresativ;

    -temele :iubirea,natura,omul,timpul;

    -sunt întâlnite motive terestre;astrale;cromatice(Verdele  simbolizează natura, viata, tineretea, renasterea, speranta ; Roșul simbolizează căldura, foc, pasiunea, entuziasmul; Galbenul crează senzația de căldură și stralucire,, lumina, creativitatea, culoarea razelor soarelui; Albastrul reprezintă singuratate, tristețe, depresie,dar și înțelepciune, încredere, loialitate; Albul transmite puritate , curățenie,inocență,adevăr;Negrul semnifică mister , rău , moarte, tristețe ,remușcare , nefericire , frică ;

    -legătura om-natură--natura poate constitui sursa de inspirație pentru creațiile lirice;poetul transpune în cuvinte sentimentele pe care le trăiește în mijlocul naturii, fiind in armonie cu aceasta; 

    -cifrele: 1- este începutul, simbolul creației; este simbolul universalului, al originii și al forței;

2- reprezintă perechea;diviziunea umană bine-rău, materie-spirit;

3- numărul perfect, are început, mijloc și final, simbolizează continuitatea dintre Trecut, Prezent și Viitor, echilibrul dintre Gând, Cuvânt și Acțiune, întregirea Sufletului cu Trupul și Mintea,conexiunea divină intre Tată, Fiu si Sfântul Duh;

4-simbolul puterii și al renașterii, poate fi considerat un semn al echilibrului;

5- simbolizează perfecțiunea; 

6- obiectivitate,răbdare;

7-este considerat a fi divin;

8-număr benefic al infinitului, abilitatea de a merge mai departe, la nesfârșit; cele două cercuri amintesc de legătura dintre cer și pământ;

9-numărul îngerului păzitor, capabil de o nețărmurită iubire;

   - labirintul este un simbol al curgerii timpului, iniţierii, căii şi evoluţiei spirituale, dezvoltării, iluminării, renaşterii, învierii;

   -dorul =sentiment profund şi răvăşitor, are ca principale atribute jalea, dorinţa umbrită de teama neîmplinirii, este înrobitor, plin de fantezie,impune stări profunde, adeseori de nedefinit;

   -copacul= simbol al vieţii, legătura, un intermediar între pământul în care îşi înfige rădăcinile şi bolta cerească pe care o atinge cu creştetul,evocă verticalitatea, înlesneşte comunicarea între cele trei niveluri ale cosmosului: cel subteran, prin rădăcinile ce răscolesc adâncurile în care se împlântă;suprafaţa pământului, prin trunchi şi crengile de jos; înaltul, prin ramurile dinspre vârf, atrase de lumina cerului; 

   - apa este un element primordial, simbol al vietii, al regenerării, al puritătii; 

  - luna întreţine feeria naturii,trăirea artistică, măsură a timpului, viaţa care se repetă ritmic,dorul de moarte, exercită o dulce teroare asupra fiinţei;

  - soarele înseamnă căldură, viaţă, începutul şi sfârşitul;

  - floarea este simbolul dragostei şi armoniei; atributul primăverii, tinereţii, virtuţii, este asociată unor stări de armonie şi de fericire lumească; taină a frumosului dăruit vederii;

 

!!!!!!!!!!!!Îți recomand să studiezi:Dicționarul de simboluri și arhetipuri culturale

compunere--Nu uita că ești ROMÂN!!!!!

   Cred că în apropierea centenarului celui mai important eveniment din istoria noastră, Marea Unire din 1918,o activitate școlară importantă o vom desfășura de 1 Decembrie,când  fiecare dintre noi trebuie să se simtă mândru, pentru că e român. Pentru cei care nu au suficiente motive să o facă, o să le dau eu câteva motive:
 - Mândria de-a fi român începe cu recunoașterea faptelor vitejești săvârșite de înaintașii noștri. 

  De veacuri, acest sfânt pământ a dat eroi adevărați, care au rămas modele până în zilele noastre, iar numele lor vor fi purtate de valurile vieții atâta timp cât românii există-n lume.

  Acest sacrificiu începe cu Burebista, făuritorul Daciei, acesta unind toate triburile dacice cu ajutorul preotului Decenu, sfătuitorul său. Se spune despre armata sa că era una enormă, iar teritoriul Daciei se întindea până la Dunărea Mijlocie.Această cruce a fost  purtată de urmașii săi: Decebal, Gelu Romanu', Ioan Vodă cel Cumplit, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazu sunt doar câțiva din cei care au murit pentr a duce idealul românesc mai departe.

Să nu uităm dovada de dragoste a credinței și a idealului ortodox de care a dat dovadă Constantin

 Brâncoveanu sau Ioan Vodă cel Cumplit, măreț în dragostea lui de țară.

  Această țara a fost binecuvântată de Dumnezeu cu milioane de eroi, care s-au jertfit la Independență, în Cele Două Războaie Mondiale și în toate răscoalele și revoltele țăranilor.

  Numeroși eroi s-au arătat și la 1848, între care trebuie să-l amintim pe Avram Iancu, care și-a dobândit renumele de "Crăişorul Munților" în luptele din Munții Apuseni, purtate împotriva revoluționarilor maghiari, aceste lupte nefiind în zadar, deoarece la 13 august 1849 aceștia capitulează la Siria.

  Al. Ioan Cuza, Întâiul domn al României, îl amintim pentru înfăptuirea Unirii de la 1859, consecință a Revoluției Pașoptiste. Cuza s-a confruntat cu numeroase probleme interne,până la 11 februarie 1866, când este nevoit să abdice.

 Ce român nu a auzit de Mihai Eminescu?de Ciprian Porumbescu,de George Enescu,de Brâncuși?

 Cu toți am auzit de ,,poetul tuturor românilor", dar mica problemă este că noi îl știm doar drept cel mai mare poet român, uitând sau neștiind contribuțiile sale politice sau jurnalistice

  Pe lista Marilor Români, s-au înscris și doi monarhi, niciunul dintre ei nu avea sânge românesc, totuși, au îndeplinit "Visele Poporului Român", Carol I dobândind independența țării noastre, iar Ferdinand I, împlinind idealul milenar ai României Mari.

 N-o putem uita pe Regina Maria, care s-a dovedit o adevărată româncă.

    În această activitate aș dori să-l înțelegem pe Nicolae Bălcescu care spunea că Istoria este cea dintâi carte a unei naţii,unde îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul ,ne ajută să ştim cine suntem, de unde venim, ne dezvăluie trecutul, ne arată parcursul înaintaşilor noştri, greşelile lor, trecutul cu bune şi rele.

    Un mod de a sorbi din acest izvor sunt şi cântecele şi poeziile patriotice, care ne pun în legătură cu toţi cei care le-au cântat de-a lungul veacurilor, făcându-ne adevărate transfuzii de dragoste, putere şi curaj

  În încheiere, doresc să mărturisesc că NU AM CERUT SĂ FIU ROMÂN, AM AVUT DOAR NOROCUL DE A FI!!!