Îmi bate în geam… e vântul?…e soarele?…nu…e ea…
acea umbră
călătoare care vine din cenuşa luminii şi care străbate munţi şi ape, ca
să ajungă până la mine.
Îmi
face plăcere să o aştept, dar, când vine mă simt schimbat, îmi e teamă de
prezenţa ei unică.Mă salută ca de fiecare dată, mişcându-şi mâna ruginie,
clipind din ochii ei cenuşii, cu zâmbetul fluturându-i pe buzele de
culoarea merelor roşii şi mirosind a gutuie şi struguri învăluiţi în bruma
dimineţii.Ştiam că va veni. A anunţat asta calendarul din perete, prima
ploaie, prima frunză îngălbenită şi prima castană căzută.
Toate îmi aduceau aminte de ea.
În toate se simţea parfumul ei.
În toate se afla ea.
Au trecut ani buni de când ne-am văzut prima dată.Dacă
răscolesc printre amintiri, îmi dau seama că a fost lângă mine din ceasul
în care am venit pe lume. Poate că acesta e motivul ce ne leagă atât de mult.
Mi-a fost alături în cele mai importante zile din viaţa mea: prima zi la
grădiniţă, prima la şcoală …Şi ori de câte ori o văd e la fel, neschimbată.
Dar eu de ce mă schimb?!
Acum , începutul toamnei, adică venirea ei înseamnă
pentru mine sfârşitul unei etape a vieţii,intru în altă clasă,voi avea alți
colegi?alți profesori?alte cărți noi?
Etapă ce o pot numi ,, Fericire”?
La începutul anilor mei de școală trăiam într-o lume
construită din imaginaţie, totul căpăta viaţă şi gândire în lumea mea: păsările
vorbeau, florile plângeau, pietrele se mişcau. Vedeam ziua de mâine ca pe un
nou joc; îmi doream să fiu mare, să fac parte din altă lume.Dar, acesta este
paradoxul omului- aspiră de la copilărie la adolescenţă.
Cu anii care trec, oamenii îmi par altfel, sentimentele
sunt gândite altfel, responsabilităţile cresc de la an la an.
Din cenuşa florii, a răsărit o altă floare, care peste
decenii, se va lăsa furată de toamnă şi va deveni doar o amintire.
Ce elixir trebuie să beau, ca să rămân în copilărie?!
Ce trebuie să fac să pot mişca limbile ceasului
înapoi… ca anii să scadă cu fiecare secundă şi să rămân așa...copil?
Nimic.... Nu pot face nimic....
Doar să trăiesc în visare.
Cine îmi bate în geam…e vântul?…e soarele?… Aaa….
E ea.
A venit în grădina copilăriei mele. E toamnă...toamnă...toamnă.....
Mâine, mă voi trezi adolescent, voi fi un alt eu??????……
