marți, 5 noiembrie 2019

tabloul,,Faust și Mefisto”de Ary Scheffer

Imagini pentru ary scheffer faust și mefisto




Ary Scheffer a fost un pictor romantic olandez-francez, a fost cunoscut mai ales pentru lucrările sale inspirate din literatură;  tablouri sale sunt bazate pe operele lui Dante, Goethe și Lord Byron, precum și subiecte religioase. 
  Tabloul,,Faust și Mefisto” prezintă cele două personaje din opera lui Goethe,,Faust”.
În prim-planul tabloului este Faust, omul însetat de cunoașterea lucrurilor materiale, veșnic aflat în căutare a ceva nou, veșnic nefericit cu ce are, ajunge să facă un pact cu diavolul- Mefisto, pentru a avea acces la cunoașterea absolută, interzisă. Diavolul se oferă să-l slujească pe pământ, bineînțeles în schimbul sufletului său.
Atitudinea lui Faust pare gânditoare,chipul său  este cuprins în lumini și umbre:numai partea stângă a feței este ușor luminată;fruntea înaltă,palidă denotă incapacitatea de a face față unei situații sau de a găsi rezolvarea unei probleme. Cutele verticale dintre sprâncene pot  indica sensibilitate,iar ochii ușor întredeschiși exprimă oboseală, tensiune nervoasă, o participare redusă la ce este în jur și chiar plictiseală.Mimica acestora denota indiferență, inerție, resemnare, faptul că,, partenerul de discuție “ nu merită nicio privire.
Este o persoană adâncită în gândurile sale și care nu dorește să perceapă mediul înconjurător. Dar când aceasta este menținută în prezența unei persoane, este înțeleasă ca o încercare de ignorare a acesteia și de a o face pe aceasta să se simtă nedorită în mediul respectiv.Pictorul a acoperit ochii gânditori,triști cu o nuanță închisă,sunt acoperiți de un întuneric ce vine dinlăuntrul ființei.Își ține  gura închisă cu buzele strânse ceea ce indică închiderea în sine, solitudine,indispoziție.Fața acoperită cu o barbă subțire îi dă un aspect serios,matur,îl protejează,iar părul lung de culoare închisă dă impresia că îi păstrează sufletul care sălășluiește acolo.
   Este îmbrăcat lejer,de noapte,cu o cămașa albă,mărginită cu un guler rotund,încrețit asemănător unui veșmânt feminin și protejat de un halat de culoare închisă.
   Mâna stângă rezemată pe cărți, ca suport pentru cap dă impresia căutarea unor idei,înclinarea capului denotă scepticism,îndoială,se concentrează poate pe un punct în spațiu sau caută o lumină.Cealaltă mână întoarsă în spatele trupului pare că înlătură ceva,pe cineva cât mai departe.
  Faust, înconjurat de cărți,foi,o pană- aruncate pe masa de lucru, îi sunt insuficiente în a-i dărui răspunsul la întrebările despre tainele lumii,dar roșul unui postav aduce între nuanțele întunecate o apropiere de ce-i este drag:căutarea veșniciei.
   În spatele fotoliului său este Mefisto , dominant, impunător, sigur pe sine,  cu zâmbetu-i malițios ce-i trădează instinctul malefic de vânător de suflete. Coarnele diabolice pe care și le-a pus pe cap sunt expresia unei viclenii,nu acceptă un refuz.Ochii demonici,răi îl privesc pa Faust ca pe o victimă  a uneltirilor sale diavolești.Gestul mâinilor( cu unghii lungi) împreunate este cel al încrederii în sine,arată siguranța și puterea pe care o are, când știe sau poate ceva.Culoarea roșie purtată de Mefisto are multă încărcătură emoțională este simbolul puterii asupra slăbiciunii oamenilor.
   Fundalul tabloului are o nuanță închisă,cenușie,nedeslușită;pictorul a văzut în această nuanță noaptea originilor care precede creaţia, lucrurile ascunse, cu secretele și cu necunoscutul,misterul lor.

                                                Povestea lui Faust
                                                                          de Johann Wolfgang Goethe

    Singur, în cabinetul său de lucru, bătrânul doctor Faust îşi recunoaşte înfrângerea la sfârşitul unei vieţi în
care munca intensă în domeniul ştiinţei i-a impus renunţarea la toate bucuriile şi plăcerile omeneşti. Cupa cu otravă i se opreşte lângă buze, când, de afară răzbate până la el un cântec vesel ce slăveşte natura şi dragostea.
Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Spiritul Pământului. Acesta apare sub înfăţişarea unui senior ce se pune în slujba lui, gata să-i împlinească orice dorinţă. Imaginea unei minunate fete pe care Mefisto i-o arată
pentru o clipă, frânge ultimele forţe de rezistenţă ale lui Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi va dărui lui Faust tinereţe şi frumuseţe, luându-i în schimb sufletul. La un semn al lui Satan, bătrânul Faust se transformă într-un chipeş cavaler în floarea vârstei
   În mijlocul unei mulţimi vesele şi gălăgioase care petrece, tânărul ofiţer Valentin stă retras suferind
la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa singură pe sora lui, Margareta. Valentin imploră cerul s-o ocrotească. Tânărul student Wagner începe un cântec vesel de pahar care este întrerupt brutal de
Mefisto. Acesta îi uimeşte pe toţi, făcând să curgă în pahare vin venit de nu se ştie unde, antrenându-i pe toţi într-un cântec în care preaslăveşte puterea aurului. Contrariat şi revoltat de purtarea lui Mefisto, Valentin îl provoacă la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriaţi, oamenii se retrag, iar soldaţii îndreaptă spre necunoscut, mânerul sabiei cu semnul crucii. Satan este nevoit să dea înapoi. După acest incident petrecerea reîncepe.Apare Margareta. Faust îi iese în cale şi se oferă să o însoţească până acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar ferm.
În grădina Margaretei, tânărul Siebel vine cu un buchet de flori pe care-l lasă pe o bancă, semn al curatei sale iubiri. După plecarea sa, în grădină pătrund Faust şi Mefisto. Impresionat de atmosfera de linişte şi pace a aceştui lăcaş, Faust încearcă o puternică emoţie. Mefisto aşează o casetă cu bijuterii alături de florile lui Siebel, după care cei doi se ascund în spatele unor boschete. Soseşte Margareta tulburată de imaginea frumosului cavaler necunoscut căruia îi refuzase braţul. Aşezându-se la roata de tors, ea cântă vechea Baladă a regelui din Thule, cel rămas până la moarte credincios iubirii sale. Deodată zăreşte caseta pe care nu se poate stăpâni să n-o deschidă. Împodobită cu bijuteriile minunate, Margaretei i se pare ca seamănă cu o fiică de rege.Faust și Mefisto se apropie. O vecină mai vârstnică, Martha, extaziată în faţa unor asemenea bogăţii este  discret îndepărtată de către Mefisto care se preface că o curtează. Rămaşi singuri, Faust şi Margareta sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de celălalt. Odată cu căderea noptii, Faust vrea să plece, dar, reţinut de Mefisto, ascultă glasul Margaretei care de la fereastra camerei îşi cântă dragostea stelelor chemându-şi iubitul. Faust răspunde la chemarea ei şi cei doi se pierd într-o îmbrăţişare pătimaşă. Cu un zâmbet sarcastic Mefisto îşi admiră victoria.
  Părăsită de Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar şi în sfântul lăcaş, glasul lui Mefisto
se face auzit, învinovăţind-o. Valentin se înapoiază acasă odată cu toti soldaţii, cântând gloria obţinută în bătălii. La întrebările lui, puse în pripă, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins de bănuieli.Pradă mustrărilor de conştiinţă pentru fapta săvârşita, Faust nu are curajul să bată la poarta iubitei. Mefisto, care îl însoţeşte ca o umbră, cântă o serenadă, dar la fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci Valentin care vrea sa spele în sânge dezonoarea surorii sale. În duelul cu Faust, Valentin este rănit mortal de spada lui Mefisto şi, înainte de a-şi da sufletul, îşi blestemă sora.
   Vrând să-l facă să uite dragostea Margaretei, Mefisto l-a dus pe Faust în
împăraţia sa unde, într-un dans fantastic, i se perindă prin faţă cele mai frumoase femei. Faust nici nu le vede. Gândurile sale sunt tot la blânda şi curata Margareta. El îi cere lui Mefisto să îl ducă la ea, pentru a o salva.
    Faust şi Mefisto pătrund în celula în care a fost întemniţată Margareta, cu minţile rătăcite, după ce şi- a ucis copilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei, Margareta se retrage îngrozită la vederea lui
Mefisto, refuzând categoric sa părăsească celula. Cu ultimele puteri ea cheamă îngerii, să-i salveze sufletul chinuit. Sufletul Margaretei se înalţă la cer.