Cerul apusului şi pădurile verzi, decupate parcă din cărţi cu poveşti, mă transpun într-o stare de bine.Dealurile povârnite, îmbrăcate în păduri de foioase, străjuiesc îndeaproape curgerea micilor izvoare limpezi. Cerul este de cele mai multe ori doar o îngustă fâșie albastră, punctată din loc în loc cu scame mărunte de nori albicioși. În iarba verde, puzderie de păpădii clipesc galben-aurii,pregătindu-se de somn,apoi se închid usor... cred ca le și aud, atât e de liniște, și se vor risipi, plutind ca niște gânduri ale spiridușilor. Mici sceptre de puf, de abur, de duh, dintr-o lume ireală. Toate se răsfață în cântecul duios al păsărilor venite de niciunde,să-și caute culcuș de noapte.
Este noapte caldă de vară,țârâitul gigantic al greierilor e sporit,din depărtare,de un glas de fluier. Timid la început, crește tot mai mult in intensitate, sfredelind bolta nopții, pentru ca melodia să fie auzită și-n cer. Pășesc agale, amețit de-atâta liniște și miracol, simt vântul cald, mirosul de apă dulce, de frunze vechi aşezate în straturi umede, arămii, de piatră udată de apă şi arsă de soare.Ajung împreună cu Max,câinele meu credincios,lângă apa lacului verde ca de smarald topit. Pot să văd în adâncurile lui. Ierburi lungi unduiesc uşor în apă, iar pietrele au toate nuanţele de verde. Verde albăstrui, ca nişte bucăţi rotunde din cerul argintiu, ca presărate cu firmituri de lună, sau maronii, de parcă şi-ar trage seva din pământ. E un ochi magic, şi în oglinda apei se reflectă lumea. Stau pe malurile străvezii ale lacului şi fiecare piatră sau frunză pare făcută din acea lumină translucidă. Orice atingere le-ar putea transforma într-un abur uşor şi parfumat. Doi bondari de noapte se opresc pe o floare galbenă . Râul,venit de departe, transformat într-o spumă albă şi foşnitoare, se rostogoleşte în lac de la înălţime peste pietrele acoperite de muşchi gros şi verde. După furia înspumată a căderii, urmează calmul şi transparenţa, limpezimea răcoroasă a întinderii de apă, ce curge insesizabil pe sub umbra pădurii. Luna intră pieziş printre frunze. Gâze şi stropi de apă zboară prin lumina răcoroasă. Simplu şi liniştit, într-o armonie greu de descifrat, pe care o simt însă cum îmi învăluie sufletul. Stropii mi se usucă pe faţă. Cascada apei este dublată de cea a vegetaţiei abundente, acvatice, sufocante. Liane, iedere, buruieni şi flori, toate se îngrămădesc să existe, să îşi întindă frunzele şi rădăcinile, încolăcindu-se una peste alta, tot mai sus, către astrul nopții..Sunt uimit de ceea ce este în jur, de la fluturii de noapte mari cât palma, la libelule uriaşe sau buburuze cât o nucă. Până şi muştele par nişte avioane mai mici, iar ţânţarii sunt ca nişte lăcuste.Toate sunt pline de acest Paradis, de viaţa şi de bucuria de a trăi, pe care aș vrea să le învăț repede de la gândăcimea asta plină de fericire.
Este un loc magic, ce trebuie privit cu sufletul, stând lângă discul galben al unei flori,luminat de lună.....
