Primăvara
are, în adâncuri, nostalgia începuturilor curate, dar ea este acoperită cu atât
de multă bucurie a vieţii şi cu atâta energie nouă, încât uiţi de ea, şi tot ce
îţi doreşti este să alergi,să respiri pământul
afânat al straturilor din grădini, să te rotești după soarele timid. Prin grădină mă urmează stoluri jucăuşe
de păsări care ciripesc cu glasuri vesele ce zbură, alergându-se printre
primii pomii înfrunziţi.
Soarele încălzeşte uşor şi simt cum în lumina lui, arborii încep să freamăte, Adie un
vânticel subţire şi încă rece, care mă învăluie cu mirosul umed.Păsările sunt încă lângă
mine, cântă şi
zboară cu o bucurie de neoprit.În aer s-au ridicat gâze ce par să se mişte fără
o direcţie anume: sunt doar bucuroase de căldură, se zbenguie în aerul
primăverii. Chiar lângă piciorul meu, o albină a găsit fericită o floare mică
şi albă de urzică. Merg, cu ochii închişi, dus de aburul acela de parfum dulce-amărui,
delicat şi profund al unui pomișor ascuns pe undeva. Poate îl găseam doar ascultând zecile de gâze
mici, ce lăsau în urmă, ca nişte firişoare invizibile, zumzetul lor, pentru a
deveni în jurul lui o vibraţie veselă şi neîntreruptă. Dar înainte să-i simt
adierile, l-am văzut. Era acolo, un pic înclinat, cu o coroană rotundă, albă,
de flori: primul cireș înflorit din an. Era
ca un soare alb şi strălucitor. M-am apropiat şi m-am alăturat şi eu grupului
de albine, gâze şi
musculiţe ce se învârteau înnebunite de fericire în jurul globului alb de
flori. Câteva păsăruici venite, neştiind ce altceva să facă de bucurie, săreau
de pe o crenguţă pe alta, cântând şi ciripind cât le ţinea pieptul. Fără
îndoială era momentul de glorie al cireșului.Când florile i se vor scutura, când alţi pomi vor
înflori, va deveni din nou banalul cireș, pe lângă care toată lumea trece, fără să întoarcă
măcar privirea. Dar
acum? Acum este vedeta primăverii. Şi, cu bunăvoinţa celui mai puternic, cireșul
lasă gâzele ameţite de parfumul şi strălucirea
lui să se odihnească, din când în când, pe câte-o floare albă din crengile lui,
înainte de a-şi relua zborul rotund şi euforic. Lasă trecătorii să îşi
odihnească privirea pe el, să se încarce din frumuseţea lui pură. Nu, nu era
doar bunăvoinţă din partea lui. Era iubire necondiţionată, revărsată prin
fiecare floare deschisă, prin fiecare petală, albă ca o lumină ce se lasă
atinsă. În mod ciudat, toţi cei aflaţi în jurul lui, oameni, păsări sau gâze,
îi răspundeam cu acelaşi fel de iubire.
Primăvara
mea revărsa valuri
nesfârşite de iubire.
