SUBIECUL I
Actul II
Scena III
PROFESORUL;NECUNOSCUTA
Profesorul rămâne
câteva clipe singur. Ascultă cu urechea aţintită spre stradă, ca să se convingă
că cei doi au plecat într’adevăr. E jenat şi buimăcit. Uşa din stânga se
deschide binişor. Necunoscuta intră cu precauţie. Aruncă o privire de
jur-împrejurul camerei, pe urmă îl priveşte lung pe profesor, apropiindu-se de
el.
NECUNOSCUTA Ascultă… Dă-mi cartea. Vreau s’o văd.
(Profesorul tace): Nu se poate? Nu vrei? (Profesorul tace): Nici mie? Nu mă
cunoşti, nu te cunosc. Sunt aici pentru o noapte, pentru o oră. N’am să văd pe
nimeni, n’am să povestesc nimănui… Arată-mi-o… Te rog.
PROFESORUL (O priveşte un lung moment, în tăcere. Pe
urmă, fără grabă, merge spre raftul cu cărţi, ia deacolo volumul misterios, se
întoarce spre necunoscută, care rămânând pe loc, i-a urmărit tot timpul cu
privirea şi-i dă cartea, cu un gest simplu).
NECUNOSCUTA (Ia
cartea, se duce la masă, ia loc pe scaun, deschide cartea, apropie lampa şi
rămâne câteva clipe aplecată asupra ei, atentă, absorbită. Pe urmă ridicând
capul): Nu pricep nimic. PROFESORUL Ţi-am spus. E o carte veche. De matematici,
de astronomie.
NECUNOSCUTA Cât de veche?
PROFESORUL Vreo
sută cincizeci de ani.
NECUNOSCUTA
(Minunându-se): Ţţ! Ţţ! o sută cincizeci?
PROFESORUL Mai mult chiar. (Vine şi el-lângă masă,
întoarce copertă şi arată cu degetul): Upsala. Goteburg, 1763.
NECUNOSCUTA De asta e aşa scumpă?
PROFESORUL (Pasionat): Nu e scumpă. E eftină. E un noroc
că am găsit-o.
NECUNOSCUTA Un
noroc?.....................
PROFESORUL (Se uită spre uşa, spre fereastră, la stânga,
la dreapta pe urmă cu un fel de teamă, se înclină spre ea şi spune şoaptă): Eu
am găsit o stea.
NECUNOSCUTA (După
ce l-a privit o secundă drept în ochi): Unde?
PROFESORUL
(Simplu): In cer.
NECUNOSCUTA
(Copilăreşte): Nu te cred.
PROFESORUL Nu mă crezi? (Ridicând o hârtie de pe biroul
lui): Uite-o. (Indicând cu vârful creionului un punct pe hârtie): Aici e.
NECUNOSCUTA
Spunea-i că e în cer.
PROFESORUL Asta-i cerul.
NECUNOSCUTA Eu credeam că…
PROFESORUL (Arătând cu creionul pe-hârtie): Uite. Aici e
sfera. Linia asta e axa lumii. Cercul ăsta e ecuatorul (ridicând o clipă capul
şi privind-o): Ecuatorul ceresc, se înţelege.
NECUNOSCUTA
(Puţin, foarte puţin speriată): Se înţelege.
PROFESORUL Aici sunt coordonatele orizontale; azimutul şi
distanţa zenitală. Steaua pe care am găsit-o eu, e aici. O vezi?
NECUNOSCUTA O văd… dar mai bine arată-mi-o afară, pe cer.
(Gest spre fereastra deschisă). PROFESORUL Nu, că acolo nu se vede.
NECUNOSCUTA Nu spui că ai găsit-o?
PROFESORUL Am găsit-o, dar am găsit-o aici… pe hârtie.
NECUNOSCUTA Pe
hârtie? Cum pe hârtie?
PROFESORUL Sigur. Am calculat-o.
NECUNOSCUTA Nu înţeleg.
PROFESORUL Ce nu înţelegi.
NECUNOSCUTA Multe. Dar mai ales nu înţeleg ce legătură
are steaua… cu cartea.
PROFESORUL E un catalog ceresc, un atlas. Catalogul lui
Van Mersch.
NECUNOSCUTA Van Mersch?
PROFESORUL : Steaua mea nu
se află pe niciun catalog de stele.”
( Mihail
Sebastian,, Steaua fără nume” (fragment)
Textul 2
,, Se tot povestește că nu mai citim cărți. După cum am
mai spus, eu nu sunt convins că nu se mai citesc cărți. Se citesc mai multe
decât oricând în trecut. Apar, de altfel, mai multe decât au apărut vreodată.
Problema este că nu se citesc neapărat cărțile care trebuie citite. […] La
însemnătatea lecturii, în general, m-am referit deseori. Nu însă și la motivele
care ne determină să citim literatură. Mai ales când suntem tineri. Nu atât în
copilărie, când de obicei ni se citesc cărți, înainte de a ști noi înșine să
citim. Cât în adolescență. Când citim primele cărți n-avem nevoie neapărat să
cunoaștem motivele care ne determină s-o facem. Uneori, nu ne punem întrebarea
nici mai târziu. În ce mă privește, nu mi-am pus-o nici când eram deja un
cititor matur. Întâmplare sau nu, iată, într-o noapte recentă de insomnie m-am
pomenit întrebându-mă de ce oare, pe la 12 sau 13 ani, am devenit un cititor
naiv. Ce m-a făcut să citesc tot ce-mi cădea în mână? Ba să mă mai și laud cu
nesațiul meu de lectură. Am pariat cu un coleg că voi reuși să citesc toate
cărțile scrise vreodată. Degeaba îmi opunea el calcule simple din care rezulta
cât se poate de clar că mi-ar fi necesare câteva vieți pentru a-mi realiza
visul. Acum știu ce înseamnă o viață, atunci habar n-aveam, așa că rămâneam
neclintit pe poziția mea de cititor al tuturor cărților.
Nu știu dacă e
numaidecât o explicație faptul că am început să citesc cu adevărat pe la 12-13
ani, cum spuneam, când, după arestarea părinților mei, ne aflam, fratele meu și
cu mine, în custodia bunicilor materni la Rm. Vâlcea. La Sibiu, unde absolvisem
clasa a șasea elementară, având-o profesoară de română pe mama mea, îmi
întocmisem o bibliotecă personală din câteva cărți, între care o ediție
Creangă, dar nu-mi aduc aminte să fi citit în mod constant și nici ce anume. Ce
s-a întâmplat la Rm. Vâlcea? Să fi fost șocul bruștei schimbări intervenite în
viața mea? Faptul că o bună bucată de vreme nu-mi făcusem niciun prieten? Sau
de ce nu apăsătoarele după-amieze petrecute în compania bunicilor mei, pe care
nu-i părăsea gândul la părinții noștri? Toate acestea pot fi considerate
explicații destul de bune, dar cu siguranță nu suficiente. Cea mai aproape de
realitate trebuie să fi fost descoperirea bibliotecii faimoasei mele
strămătuși. (N-am idee ce s-a ales de cărțile mamei și ale fraților ei, care se
născuseră în aceeași casă unde stăteam acum, înghesuiți, doi vârstnici și doi
copii). Casa strămătușii mele se afla în curtea alăturată. Acolo, în dormitorul
uriaș și luminos, mă refugiam și citeam de câte ori puteam. Când am dat gata
cărțile strămătușii, m-am abonat la Biblioteca Orășenească. Puțin a lipsit ca,
înainte de a reveni la Sibiu pentru ultima clasă de liceu, s-o dau gata și pe
aceasta.”
(Nicolae Manolescu, Primele cărți pe care le-am citit, în România
literară nr. 8/2021)
A
1.Completează spațiile
punctate cu informațiile din textul 2
Nicolae Manolescu nu știe ce s-a întâmplat cu
cărțile ………….. și ale …….. ei, care se născuseră în aceeași casă unde stăteau
acum, înghesuiți, doi vârstnici și doi copii.
2. Autorul absolvise clasa a șasea elementară
la:
a. București. b. Râmnicu-Vâlcea c. Sibiu. d.
Craiova.
3. Profesorul din textul lui Mihail Sebastian
și-a cumpărat o carte de:
a. biologie. b. astronomie. c.
chimie. d. istorie.
4.Necunoscuta îi cere
profesorului
a. să
îi împrumute o carte de biologie. b. să apropie lampa. c. să îi dea o hârtie.
d. să îi arate pe cer steaua descoperită.
5. Notează „X” în dreptul
fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe
informațiile din cele două texte.
Textul 1
Enunț
Adevărat Fals
Necunoscuta intră pe ușa din dreapta.
Cartea pe care profesorul a
cumpărat-o este scumpă.
Cartea cumpărată este
Catalogul lui Van Mersch.
Textul 2
Enunț Adevărat Fals
La Sibiu, Nicolae Manolescu o
avusese pe mătușa lui profesoară de română.
Autorul a pariat cu un coleg
că va reuși să citească toate cărțile scrise vreodată.
Casa strămătușii autorului se
afla pe strada alăturată.
6. Precizează două
trăsături ale textului dramatic, ilustrându-le prin exemple din textul 1
Fragmentul
cuprinde structura operei dramatice:actul II,scena 3,două personaje. Acțiunea
este declanșată de conflictul dramatic care constă în confruntarea a două
personaje.
-replicile sunt precedate de numele personajului care le
rostește;
- autorul își face simțită prezența doar prin indicații
scenice(didascaliile)
- modul de expunere predominant al genului dramatic este
dialogul
7. Prezintă un element de
conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă
din fiecare text
În textul1,Personajul Profesorul,este atras de infinitul
cerului, de mirajul stelelor, este pasionat de cunoaștere,fericit că a găsit o
carte veche de astronomie și că a descoperit o stea necunoscută.
În textul 2,autorul scrie despre însemnătatea
lecturii,povestind despre lecturile sale din copilărie,mărturisind că citind,, n-avem
nevoie neapărat să cunoaștem motivele care ne determină
s-o facem”,iar lectura trebuie să aibă un scop pentru
fiecare cititor.
8. Crezi că astăzi se citesc
mai multe cărți decât în trecut? Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 2.
Cred că nouă,oamenilor ne place să cititm cărţi şi să
vorbim despre ele.
Adorăm să ne cuibărim mintea şi sufletul printre paginile
volumelor tipărite cu satifacţia că, prin lectură, reuşim să scăpăm de povara
existenţei cotidiene. În ziua de azi, când suntem prinşi în vâltoarea unui
ocean de informaţii de dimensiuni excepţionale,când nu se mai poate trăi fără
internet și se citesc ,,cu nesaț”banalități, răutăți,cărţile se ridică cu
mândrie din valurile mediocrităţii informaţionale, pentru a-şi croi drum spre
inimile şi minţile cititorilor. Întotdeauna am perceput cărţile ca pe nişte
balsamuri ale sufletului şi m-am hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor
continua să rămână surse sigure şi valoroase de consolidare spirituală şi
intelectuală.Nu știu dacă se citesc cărți multe sau puține,nu știu dacă
librăriile sunt vizitate cu plăcere sau așa în treacăt,dar cred că este o onoare să scrii cărţi, este o onoare să fi
cititor. Arta cititului ia locul acelei experienţe privilegiate care ne
dumireşte în legătură cu virtuţile infinite ale lecturii.
În textul 2,autorul crede că ,,se citesc cărți mai multe
decât oricând în trecut. Apar, de altfel, mai multe decât au apărut vreodată. Problema
este că nu se citesc neapărat cărțile care trebuie citite.”Cred că lectura i-a
smuls pe oameni din negura ignoranţei. Prin conţinutul lor variat, cărţile au
luat locul sutelor de dascăli, ele ne-au transformat, ne-au ajutat să ne găsim
un rost, limpezindu-ne mintea şi sufletul. Prin intermediul cărţilor reuşim să
facem călătorii în trecut, prezent şi viitor şi avem posibilitatea să stăm de
vorbă, atât, cu noi înşine, cât şi, cu lumea întreagă.
9. Asociază fragmentul din „Steaua fără nume” de Mihail
Sebastian cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură
suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență
relevantă din fiecare text.
,, N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca
tata. Cum avea un ban, cum își lua sau ne lua o carte, pe care o deschidea de
parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo, înăuntru. Nici nu mă auzea, dacă-i
vorbeam când citea. Tata avea la îndemână un Larousse* în care mă punea să caut
cuvinte franțuzești, chiar înainte de a ști limba asta, mi le spunea pe litere,
și așa franceza s-a amestecat încetul cu încetul între cuvintele mele. Mergeam
uneori cu el la librărie să vadă ultimele noutăți.”
(Ioana Pârvulescu,,Inocenții”)
Comportamentul
şi vorbele tatălui, definește o persoană căreia îi place să
glumească,comparând creșterea cu necesitatea de a cunoaște importanța
cărților,astfel folosirea cărților este mai importantă decât obiectele din
jur.Jocul cuvintelor este menit să apropie copiii de cărți.Naratoarea își
amintește cu încântare,cu respect de dorinţa puternică a tatălui său de a
citi,, n-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata”, și
povestește despre plăcerea de a cumpăra cărți,trecând din realitate
în fantezia paginilor.Vizita la librărie îi apropia sufletește pe tatăl de
fiică.
În fragmentul
din ,,Steaua fără nume”,Profesorul poate povesti despre marea lui iubire,
despre o stea pe care o descoperise abstract, pe hârtie, este o stea de poveste,,Steaua
mea nu se află pe niciun catalog de stele.” Dorea să afle dacă nu cumva
altcineva o făcuse înaintea lui. Căutase cu îndârjire în cataloagele de stele.
Nimeni nu o pomenea. Rămânea un singur loc în care ar fi putut fi: Catalogul
lui Van Mersch și este fericit că avea o carte veche din care află
adevăruri.Cartea veche,dorința de a cunoaște cerul, dialogul celor două
personaje au semnificaţia unui ritual mistic de iniţiere într-o lume cosmică, a
magiei, a stelelor şi trăirilor profunde.Profesorul este un visător mistuit de
năzuința nobilă a cunoașterii
Ambele personaje sunt atrase de lume
cărților,de pasiunea de a cunoaște,iar cuvintele le transformă viața.
B.
1. Sunt despărțite corect în silabe cuvintele:
a. a-țin-tită, mis-te-ri-os.
b. a-țin-ti-tă, mis-te-ri-os.
c. a-țin-ti-tă, mis-te-rios.
d. a-țint-i-tă, mi-ste-ri-os.
2. Seria care cuprinde doar
cuvinte ce conțin diftongi este:
a.„spuneai”, „teoria”.
b. „teoria”, „steaua”.
c.„apropie”, „noapte”.
d.„cartea”, „mea”.
3. Cuvintele subliniate în
secvența:
„ Sau de ce nu apăsătoarele
după-amieze petrecute în compania bunicilor mei, pe care nu-i părăsea
gândul la părinții noștri?” sunt utilizate, în ordine, cu:
a. sens figurat, sens figurat.
b. sens propriu, sens figurat.
c. sens figurat, sens propriu.
d. sens propriu, sens propriu
4. Identifică seria care
conține numai cuvinte derivate:
a. matematică, deoparte.
b. numaidecât, fiindcă.
c. legătură, ceresc.
d. cercul, legătură.
5. Transcrie, din enunțul
următor, trei verbe la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei
preciza:
„N-am idee ce s-a ales de
cărțile mamei și ale fraților ei, care se născuseră în aceeași casă unde stăteam
acum, înghesuiți, doi vârstnici și doi copii.”
6. Alcătuiește o propoziție
afirmativă în care substantivul „bibliotecă” să fie în cazul genitiv și o
propoziție interogativă în care adjectivul ,,ieftină” să fie nume predicativ.
7. Completează cu o singură
propoziție enunțul următor, precizând tipul raportului sintactic din fraza
obținută:
„La însemnătatea lecturii, în
general, m-am referit deseori.”
8. Rescrie enunțul de mai jos,
reprezentând mesajul unui cititor pasionat, despre cartea preferată, corectând
greșelile de orice fel.
Cărțile influiențează viiața
unui cititor iar fericirea acestora este generată de călătoriile spirituale
care îi testează imaginația, oferindui șansa de a trăii în lumi posibile.
SUBIECTUL AL II-LEA
Imaginează-ți că ești în
vizită la profesorul din textul 1.
Scrie un text narativ în care
să prezinți o întâmplare petrecută în acea zi, incluzând o secvență dialogată
de minimum patru replici și una descriptivă.
Îl văd adeseori trecând cu pași ușori pe stradă pe
Profesorul,așa-i spun toți, îmbrăcat curat, chiar îngrijit, dar modest,om
blând, sensibil și visător, profund pasionat de meseria și de profesia sa.L-am
urmărit,crezând că nu mă vede,până într-o zi,când s-a întors brusc,mi-a zâmbit
și m-a întrebat care-i numele meu,apoi m-a invitat în căsuța lui.Am intrat cu
emoție în camera-birou și am rămas în loc.Pe rafturile unei mici biblioteci,pe
birou,pe două scaune, și pe jos erau teancuri de cărți,frumos aranjate.Pe
fereastra luminată de amurg pătrundeau
raze roșitice care mângâiau fiecare copertă.Era ca-n povestea cu o țară a
minunilor.
Noaptea se lăsa încet,o simțeam prin umbrele ce se jucau
prin cameră și prin vocea înceată a Profesorului care-mi povestea despre o
carte veche de astronomie.
-De ce privești cerul înstelat și vrei să înțelegi cifrul secret al stelelor?l-am întrebat nedumerit.
-Știi,eu simt acele chemări tainice ale necunoscutului,sunt
atras de infinitul cerului, de mirajul stelelor.
-Cum vezi cerul?altfel decât îl văd eu,cu
stele,lună,nori?
-Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele
reci, moarte, dar sunt alte seri când tot cerul foșnește de viață,când ascult freamătul
frunzelor din pădurile și oceanele cerești,apoi în alte seri cerul e plin de
semne și de chemări, voci ale unor ființe care nu s-au văzut niciodată se
cheamă,pentru a se întâlni.
Am înțeles că noaptea este pentru el un univers, un
refugiu din realitatea în care trăim,că Profesorul este un visător mistuit de
năzuința nobilă a cunoașterii.Era târziu și m-a condus spre casa mea,iar la
despărțire mi-a dat o carte înfășurată într-o hârtie albă.
Am petrecut o noapte privind cerul înstelat și descifrând
cifrul secret al stelelor,știut numai de el.
De-acum voi privi altfel cerul înstelat împodobit ca un
candelabru plin de lumină cu luna plină strălucind.
