Textul 1
,,Numitul Isaac ne-a poftit să intrăm cu o uşoară
încuviinţare. O penumbră albăstrie învăluia totul, insinuând numai crâmpeie
dintr-o scară de marmură şi o galerie de fresce populate cu figuri de îngeri şi
de creaturi fabuloase. L-am urmat pe paznic de-a lungul acelui coridor de palat
şi am ajuns într-o mare sală circulară, unde o adevărată bazilică de neguri
zăcea sub o cupolă sfâşiată de fascicule de lumină ce atârnau din înalt. Un
labirint de coridoare şi de rafturi ticsite cu cărţi urca de la bază spre vârf,
configurând un stup urzit din tuneluri, scări, platforme şi punţi ce lăsau să
se ghicească o gigantică bibliotecă de o geometrie imposibilă. M-am uitat la
tata, cu gura căscată. El mi-a zâmbit, făcându-mi cu ochiul.
‒ Daniel, bine ai
venit în Cimitirul Cărţilor Uitate.
Presărate pe
culoare şi pe platformele bibliotecii se profilau mai multe siluete. Unele
dintre ele s-au întors să salute de la distanţă şi am recunoscut chipurile mai
multor colegi de-ai tatei din tagma librarilor de modă veche. În ochii mei de
copil de zece ani, acei indivizi apăreau ca o *confrerie secretă de alchimişti
conspirând fără ştirea lumii. Tata a îngenuncheat lângă mine şi, privindu-mă
ţintă în ochi, mi-a vorbit cu glasul şoptit al promisiunilor şi al confidenţelor.
‒ Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare
carte, fiecare *tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris şi
sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au visat. Ori de câte ori o
carte îşi schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile
ei, spiritual său creşte şi se întăreşte. Cu mulţi ani în urmă, când tatăl meu
m-a adus aici pentru prima oară, locul ăsta era deja bătrân. Poate la fel de
bătrân ca oraşul însuşi. Nimeni nu ştie cu siguranţă de când există sau cine au
fost cei care l-au creat. Am să-ţi spun ceea ce tatăl meu mi-a spus mie. Când o
bibliotecă dispare, când o librărie îşi închide porţile, când o carte se pierde
în uitare, cei care cunoaştem acest loc, paznicii, avem grijă să ajungă aici.
În locul acesta, cărţile de care nimeni nu-şi mai aminteşte, cărţile care s-au
pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, aşteptând să ajungă într-o bună zi în
mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit. În librărie noi le vindem şi le
cumpărăm, însă în realitate cărţile nu au
stăpân. Fiecare carte pe care o vezi aici a fost cel mai
bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decât pe noi, Daniel. Crezi că vei
putea să păstrezi secretul ăsta?
Privirea mea s-a pierdut în imensitatea acelui loc, în lumina
lui fermecată. Am încuviinţat, iar tata mi-a zâmbit.
‒ Şi ştii care-i partea cea mai bună? m-a întrebat.
Am tăgăduit în tăcere.
‒ Există obiceiul ca, atunci când cineva vizitează pentru
prima oară locul ăsta, să aleagă o carte, pe oricare ar prefera-o, şi s-o
adopte, asigurându-se că nu va dispărea niciodată, că va rămâne vie pentru
totdeauna. E o promisiune foarte importantă. Pe toată viaţa, mi-a explicat
tata. Azi e rândul tău.[…]
Am străbătut culoare şi galerii în spirală populate cu
sute, mii de tomuri ce păreau să ştie mai multe în privinţa mea decât eu despre
ele. În scurt timp, m-a năpădit ideea că în spatele copertelor fiecăreia din
acele cărţi se deschidea un univers infinit, ce trebuia explorat şi că, dincolo
de acele ziduri, lumea lăsa viaţa să treacă în după-amiezi, de fotbal şi în
seriale de radio [...]. Poate că a fost acest gând, poate că hazardul sau ruda
sa ilustră, destinul, însă chiar în clipa aceea am știut că alesesem cartea pe
care aveam s-o adopt. Ori poate că ar trebui să spun cartea care avea să mă
adopte pe mine. Se desluşea timid la capătul unui raft, legată în piele de
culoarea vinului şi susurându-şi titlul în litere aurite ce ardeau în lumina
distilată de cupola din înalt. Am înaintat până la ea şi am dezmierdat literele
cu buricul degetelor, citind în tăcere: ,,Umbra vântului” de Julián Carax.
Nu auzisem
niciodată de acest titlu ori de autor, însă prea puţin mi-a păsat. Hotărârea
era luată. De ambele părţi. Am luat cartea cu cea mai mare grijă şi am
răsfoit-o, lăsându-i paginile să fâlfâie. Eliberată din celula ei de pe raft,
cartea a exhalat un nor de praf aurit. Satisfăcut de alegere, m-am întors pe
urmele paşilor mei prin labirint, purtându-mi cartea sub braţ, cu un zâmbet
întipărit pe buze. Poate că atmosfera vrăjită a locului mă subjugase, însă am
avut certitudinea că acea carte stătuse acolo să mă aştepte de ani de zile,
probabil dinainte ca eu să mă fi născut.”
(Carlos Ruiz Zafon – Umbra vântului)
*tom - volum, lucrare, operă;
*confrerie - grupare de oameni cu păreri comune.
Textul 2
,,Reporter: Cum ați început să scrieți literatură? A
existat un moment declanșator?
Ioana Nicolaie: Una dintre amintirile mele străvechi este
cum bunica mea blondă și cu ochi albaștri scoate din partea de sus a etajerei o
carte. Are foi îngălbenite, cu scris mare. Ne strânge lângă ea pe noi, cei
patru nepoți mai mari, și începe să citească o poveste cu un păstor, David,
care avea să ajungă împărat, după ce se va fi luptat cu un uriaș. […] Nu aveam
decât câteva cărți în casă, de aceea mi-am făcut fișă la bibliotecă încă din
clasa întâi. Cărțile au venit mai întâi spre a fi citite, explorate, ca niște
teritorii. Pe unele, ca ,,Aventurile lui Tom Sawyer”, le-am citit de cel puțin
patru ori. Cât despre scris, în clasa a III-a învățătoarea m-a dus în clasa a
IV-a, ca să le citesc copiilor ălora cu mult mai mari decât mine o compunere
făcută ca temă de casă. Tot atunci mi-au venit primele versuri în cap. Le-am
scris și, cu inima cât un purice, le-am arătat fratelui meu mai mare. A râs în
hohote. Chiar avea de ce s-o facă. Numai că eu nu m-am mai oprit din scris.
Reporter: Ce
faceți când nu scrieți?
Ioana Nicolaie:
Stau mult printre copii, căci predau într-o școală germană. Țin cursuri de
scriere creativă. Fac jurnalism specializat în educație. Mă străduiesc să
derulez cât mai multe proiecte printr-o fundație al cărei membru fondator sunt,,
Melior” (donăm sute de cărți noi, superbe, unor biblioteci școlare). Încerc să mă
descurc în rolul de mamă a unui adolescent căruia-i datorez foarte multe
lucruri, printre care descoperirea tehnologiei vechi, căci el are o pasiune
pentru asta. Particip la evenimente literare, sunt invitată la festivaluri în
țară și-n străinătate, țin ateliere de joacă și imaginație […].
Reporter: Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?
Ioana Nicolaie: Pe toate. Când se va descoperi
întinerirea, îmi voi cumpăra neapărat elixirul și voi lua ascensorul până la
zece-unsprezece ani. Apoi voi merge într-o bibliotecă nemaivăzută. Ar fi în ea ,,Huckleberry
Finn”, dar și toate cărțile lui Roald Dahl, ar fi Jim Năsturel, dar și Micul
Prinț, s-ar găsi Alice în cele două țări fără seamăn, ar fi Enciclopedia
zmeilor, de Mircea Cărtărescu, dar și Cartea fetiței vampir de Adina Popescu,
ar fi Val și Cetatea Sufletelor de Ana Alfianu, dar și Bătrânul din lună de
Grace Lin, ar fi Povestea fără sfârșit de Michael Ende, ar fi Apolodor,
Tinerețe fără bătrânețe și multe, multe altele. La nesfârșit.”
Interviu
cu Ioana Nicolaie
A.
1.Completează spațiile libere cu informațiile din textul
1.
Daniel se gândește că în spatele copertelor fiecărei
cărți se deschide un univers.........................., ce trebuie ......................
2. Când vizitează Cimitirul Cărților Uitate, băiatul are:
a. paisprezece
ani. b. zece ani. c. șase ani. d. optsprezece ani.
3.În copilărie, scriitoarea arată primele versuri:
a. învățătoarei.
b. bunicii. c. fratelui mai mare. d. colegilor din clasa a III-a.
4. Fundația Melior:
a. coordonează trupe de teatru școlar. b. finanțează
călătorii tematice în străinătate. c. donează cărți noi unor biblioteci
școlare. d. asigură echipament IT unor instituții de învățământ.
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a
marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele
două texte.
Textul 1
Enunțul Adevărat Fals
Cimitirul Cărților Uitate a fost creat de bunicul lui
Daniel.
Odinioară, fiecare carte de aici a fost cel mai bun
prieten al cuiva.
Din Cimitirul Cărților Uitate, băiatul alege cartea Umbra
vântului de Julián Carax.
Textul 2
Enunțul
Adevărat
Fals
Bunica le citea nepoților dintr-o carte veche.
Ioana Nicolaie a citit Aventurile lui Tom Sawyer de cel
mult patru ori.
Scriitoarea consideră că îi datorează foarte multe
lucruri fiului său.
6. Precizează, în unu-două enunțuri, o trăsătură a
tiparului descriptiv, ilustrând-o cu o secvență relevantă din primul paragraf
al textului 1.
Tiparul textual
este descriptiv prezintă prin descriere atitudinea unui personaj:,, o uşoară
încuviinţare”; atmosfera,, penumbră albăstrie”;interiorul,,o mare sală
circulară”; folosind grupuri nominale:substantive și adjective-epitete,detalii care
contribuie la descrierea unui loc magic,o bibliotecă: ,,culoare şi galerii în
spirală populate cu sute, mii de tomuri.”
7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte
date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
În ambele texte
cartea este obiectul important pentru pesonaj:în textul 1 biblioeca este un loc
mirific,magic,un mister,iar cartea are,,sufletul celui care l-a scris şi
sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au visat.”În textul 2, Ioana
Nicolaie își amintește de o carte cu,, foi îngălbenite, cu scris mare”,despre,,
o poveste cu un păstor, David”și arată dorința de a se întoarce spre lecturile
copilăriei.
8. Ce simte Daniel când își alege cartea din raft?
Justifică-ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție,
valorificând textul 1.
Daniel descoperă
o carte deosebită ce-i atrage atenția prin culoarea literelor,titlul,autorul și
simte bucurie răsfoind-o,învăluit de,,un nor de praf aurit”, semnul uitării şi
părăsirii,înțelege,,satisfăcut de alegere.... că acea carte stătuse acolo să mă
aştepte de ani de zile, probabil dinainte ca eu să mă fi născut.” Este bucuria
descoperirii unei comori.
9. Asociază fragmentul din opera literară ,,Umbra
vântului” de Carlos Ruiz Zafon cu un alt text literar studiat la clasă sau
citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare morală/culturală comună,
prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
În opera
dramatică:,,Vrem să vă dăruim câte o fereastră,trei elevi care ajung într-o
bibliotecă,unde înțeleg că aceasta nu este un spațiu în care se pot pierde,
pentru că, odată ce sunt deschise, cărțile devin ,,ferestre” spre realitatea
imediată și spre lumea îndepărtată. Pe măsură ce deschid cărțile din
bibliotecă, cei trei prind curaj, află că fiecare carte îi poate duce spre
locuri dorite sau necunoscute.Au pătruns ca într-un labirint cu emoția unor
copii speriați,necunoscători și au ieșit dintr-un labirint al
încercărilor,de parcă ar fi trecut ani, trei adolescenți dispuși să
împărtășească și celorlalți experiența lor,au înțeles că, citind, au posibilitatea
de a cunoaște trecutul și de a anticipa viitorul.
În textul 1,potrivit
tradiţiei, cine intră în Cimitirul Cărţilor Uitate,un anticariat, prima oară
trebuie să adopte o carte,explicație dată de tatăl său. Dintre mile de tomuri,
Daniel alege,,Umbra vântului„ de Julián
Carax și simte cum ,,cartea a exhalat un nor de praf aurit”, îl primește
de parcă pe el l-a așteptat de mult timp.
Dorința de
cunoaștere a cărților experimentează un repertoriu vast de emoții, cărțile
fiind locuri sigure în care aventura cunoașterii poate începe. Când copiii
citesc, ei își imaginează lumea relațiilor sociale și lectura devine astfel o
simulare a realității în care ei își pot exersa în siguranță propriile emoții
și pot învăța să recunoască emoțiile altei persoane. Cele două lumi, reală și
ficțională, se potențează reciproc, exersarea empatiei în viața reală va
conduce la atracția față de cărți și față de viața personajelor, stimulând
dorința și plăcerea cititului.
B.
1.Conțin diftongi ambele cuvinte din seria:
a.fiecăreia, coridoare. b. fâlfâie, zăcea. c. crâmpeie,
ei. d. atârnau, chiar.
2. Fac parte din același câmp lexical cuvintele din
seria:
a. cititor, cititul, a citi. b. elixir, suflet, pasiune.
c. bibliotecă, librărie, tom. d. scriitor, lector, frate.
3. Cuvintele subliniate în secvența
„Se desluşea timid la capătul unui raft, legată în
piele de culoarea vinului şi susurându-şi titlul în litere aurite ce
ardeau în lumina distilată de cupola din înalt.”
sunt folosite, în
ordine cu:
a. sens propriu, sens figurat, sens propriu.
b. sens figurat, sens propriu, sens figurat.
c. sens propriu, sens propriu, sens figurat.
d. sens figurat, sens figurat, sens propriu.
4. Există o relație de omonimie între cuvintele din
seria:
a. „Acum nu ne mai
au decât pe noi, Daniel.” / Și-a cumpărat cărți noi.
b. M-am uitat la tata cu gura căscată. / Gura fluviului
devine tot mai largă.
c. Bunica ne strânge lângă ea. / Artiștii ne adună în
jurul lor.
d. „A existat un moment declanșator?” / Simțea că se
apropie punctul final.
5. Selectează, din
fragmentul următor, trei substantive comune aflate în cazuri diferite, pe care
le vei preciza:
„Cărțile au venit
mai întâi spre a fi citite, explorate, ca niște teritorii. […] Cât despre
scris, în clasa a III-a învățătoarea m-a dus în clasa a IV-a ca să le citesc
copiilor ălora cu mult mai mari decât mine o compunere făcută ca temă de casă.”
6. Alcătuiește (1)
un enunț asertiv în care să folosești un pronume personal, la persoana întâi,
cu funcție sintactică de complement prepozițional și (2) un enunț imperativ în
care substantivul ,,cititor" să aibă funcția sintactică de complement
direct.
7. Transcrie propozițiile din fraza:
„Când se va descoperi întinerirea, îmi voi cumpăra
neapărat elixirul și voi lua ascensorul până la zece-unsprezece ani.”,
precizând felul acestora.”
8. Rescrie textul de mai jos, corectând greșelile de
orice natură.
Cartea a cărei pagini erau îngălbenite mă aștepta.
Bibliotecarei înșiși nu i se părea că iar mai place cuiva un volum așa de vechi
și se gândea la cine îl v-a citii?
SUBIECTUL AL II-LEA
Crezi că un adult îi poate transmite unui copil interesul
pentru lectură?
Scrie un text argumentativ în care să susții răspunsul la
întrebarea de mai sus, valorificând unul dintre textele date și experiența
personală / de lectură.
Cartea reflectă ca
o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru
existenţă, pentru viitor,suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele
sale toate.Cartea este prieten credincios, de nădejde.,iar lectura are ca scop
să-i facă pe copiii mari și mici să
iubească şi să respecte cartea care le poate satisface interesul pentru a cunoaşte
viaţa. Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar
plăcerea de a citi - o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca adulții să se
implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de
învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi
culturală, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele
dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia. Gustul pentru citit
nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă caracterizată prin răbdare,
perseverenţă, continuitate, voinţă. Orizontul cunoştinţelor primite în clasă la
orele de literatură română e lărgit de lectura în afara clasei. Un copil care
citește va deveni un adult liber, pentru că a citi înseamnă a crește.
Lectura face parte din viață și ne ajută să înțelegem multe aspecte ale
acesteia. Atunci când imaginația copiilor este cultivată prin lectură, le vom
spori capacitatea intelectuală, creativitatea și dezvoltarea internă.Poate
de aceea tatăl își duce fiul în Cimitirul
Cărţilor Uitate,un loc misterios,,un sanctuar”unde fiecare carte are sufletul,,
celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au
visat.”Este o lecție pe care Daniel o primește așa cum a primit-o și tatăl său
cândva, înțelege că fiecare carte este cel mai bun prieten al cuiva și alege o
carte care,sigur, îi va schimba viața.
Concluzia este simplă: cred că un copil care citește și
care include cititul în viața sa, ca o îndeletnicire și ca ceva care îl motivează, va
fi un adult care gândește și care este capabil să aibă propriile
preocupări.