Textul
1
Poezia,,Iulie”
de Otilia Cazimir
,,De după dealuri arse și trudite,
Înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Și, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină și scrum
Întinde brațe lungi de colb în drum,
Apoi își strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri...
Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Și-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbușiri de stâncă...
Iar soarele s-arată alb și mat,
Și-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.”
Textul 2
,, Mi-am petrecut concediile ultimilor ani la casa
părintească din Aiud, judeţul Alba. Un orăşel cu puţin peste 20.000 de
locuitori, bine ascuns între dealurile prietenoase din Ardeal, scăldate mai
mereu într-o lumină despre care pictorul Horia Cucerzan, născut la Blaj, spunea
că are culoarea mierii. Am încercat să revăd locurile pe care le străbătusem cu
pasul, copil fiind, în drumeţii de o zi-două, cu rucsacul în spate, să-mi
amintesc poveştile lor, să observ în ce fel le-a schimbat trecerea timpului şi
cum le percepe adultul care am devenit.
În Cheile
Aiudului, numite şi Cheile Vălişoarei, nu mai fusesem de 20 de ani. Noi le
spuneam, şi mai simplu, Cheile Poienii. Aflate în estul Munţilor Trascău, la 15
kilometri de Aiud, pe drumul către Rimetea, erau unul dintre locurile ideale
pentru a-ţi petrece o duminică din două, cînd numărul autoturismului din
dotare, cu soţ sau fără, îţi permitea să te deplasezi. Pe dreapta, te întîmpină
Colţul Cetăţii şi Colţul Diacului, cu altitudini care pornesc de la peste 400 m
şi ajung la aproape 800. Mai înalt este Peretele Bogza, situat în partea stîngă
a drumului dinspre Aiud. El oferă trasee mai aventuroase pentru amatorii de
alpinism şi este şi un loc propice zborului cu parapanta, cu aterizare în
interiorul Cheilor. În anul 2000, zona a fost declarată arie protejată, de
importanţă geomorfică şi botanică.
Am crescut cu ochii la alpiniştii din Cheile Aiudului, în
vremea în care stîncile mi se păreau şi mai ameninţătoare, atingînd cerul. La
poalele lor, într-un spaţiu apărat, exista un castel vechi, care-şi mai păstra
încă turnurile şi meterezele, şi cîteva căsuţe de lemn. În anii ’80, pîrîul
Aiudului care străbate Cheile era loc de picnic, fotbal sau tenis. În timp ce
mama pregătea cartofii pentru ceaun şi salata, făceam cu tata o plimbare pînă
la castel şi uneori urcam într-unul dintre turnuri. De acolo, se vedea tot
locul ca-n palmă – valea, stîncile, drumul, maşinile parcate, căţărătorii care
se opreau la căsuţe. Ocheam maşina noastră roşie de departe şi o strigam pe
mama, în ciuda protestelor tatălui meu, care spunea că nu are cum să mă audă.
Dar ea mă vedea şi îmi făcea mereu un semn. Înţelegeam din asta că masa e gata
şi mă grăbeam să cobor.
Rimetea este
cunoscută drept localitatea din judeţul Alba cu case albe şi ferestre verzi.
Arhitectura unică, de secol XIX, cu influenţe secuieşti şi nemţeşti, a făcut ca
această comună să fie cea dintîi distinsă de Comisia Europeană cu premiul „Europa
Nostra“ pentru conservarea patrimoniului cultural şi arhitectonic, în 1999.
Casele au fost construite în jurul anului 1870, după un incendiu, şi de atunci
au fost frumos întreţinute. Din cele peste 300, mai mult de jumătate sînt albe.
Comuna, vestită şi pentru muzeul etnografic şi moara de apă, este străjuită de
Piatra Secuiului, atît de aproape şi de abruptă încît se crede că, în acest
loc, soarele răsare de două ori: o dată pentru întreaga lume şi a doua oară
cînd apare de după munte, pentru Rimetea. Despre acest masiv muntos, cu
înălţimea maximă de 1129 m, mama îmi spunea, în copilărie, că seamănă cu un
uriaş culcat pe spate. Îmi arăta capul căzut, pieptul, conturul corpului,
picioarele, iar eu încercam să-l vizualizez.
La 5 km sud-vest
de Rimetea, pe o stîncă, se mai păstrează ruinele unei construcţii medievale
impunătoare. Cetatea Trascăului, numită şi Colţeşti, după satul din care se
poate urca pînă la ea, are pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, o
inscripţie care menţionează că familia nobililor Thoroczkay a construit
castelul în secolul al XIII-lea.... Am urcat la Cetatea Trascăului în luna
iulie a anului trecut, pe un drum şerpuit din satul Colţeşti, trecînd pe lîngă
căpiţe de fîn sau pe sub copaci umbroşi, avînd în faţa ochilor, tot mai
aproape, meterezele ca nişte dinţi ce păreau a muşca din albastrul netulburat
al cerului. Într-o oră am ajuns la ruinele cetăţii, cu ziduri groase, la o
altitudine de puţin peste 700 m. Adevărata comoară o reprezintă priveliştea de
sus, o panoramă completă asupra zonei de nord a Munţilor Trascău, cu Cheile
Aiudului în dreapta, satul Colţeşti jos, în faţă, şi Colţii Trascăului în
partea stîngă.
Pe drumul de la Aiud la Alba-Iulia, cotind spre nord-vest în oraşul Teiuş, se ajunge, în 40 de minute, la unul dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe din Transilvania: Mănăstirea Rîmeţ. Considerate a fi cel mai mare obiectiv natural din Munţii Trascăului, Cheile Rîmeţului sînt decorul ideal pentru o mănăstire ridicată în secolul al XIV-lea, cu o istorie zbuciumată. În urma revărsării pîrîului Pleaşa, din 1926 a stat patru ani îngropată în mîl şi pietre, pînă la înălţimea de 1,60 m, pictura interioară fiind distrusă. ....Pentru a fi salvată de la distrugere, în 1988, biserica veche, ce are în interior opt straturi suprapuse de pictură murală, a fost ridicată 2 metri şi 8 centimetri. Concomitent, a fost construită biserica nouă, cu Hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.”
,,dilema veche,,Comoara dintre dealuri”—Anda Docea---
6.Transcrie din textul 1 două figuri de stil,precizând
felul lor.
,, Câmpia de
paragină și scrum
Întinde brațe=personificare//brațe lungi de colb=epitet.
7.Precizează un element de conținut comun celor două
texte,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Elemente comune celor două texte sunt
multe:lumina,stânca,soarele,dealurile.
În textul 1,,întâia rază de lumină lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.”-o imagine vizuală tristă,mohorâtă,o atmosferă apăsătoare.
În textul 2,, dealurile
prietenoase din Ardeal, scăldate mai mereu într-o lumină”-imagine vizuală
optimistă,prietenoasă,încântătoare.
8.Crezi că,oricât ne-am îndepărta de locurile
copilăriei,simțim nevoia să le revedem?-textul 2.
Nu știu să răspund la această întrebare,pentru că sunt în locul unde m-am născut și îmi trăiesc copilăria,nu am încă anii plecării de-acasă,așa că doar pot să-mi închipui cum ar fi.
Recunosc că mă
emoționez cu ușurință la orice,,amintire”-la anii mei am mici frânturi pe care
mi le aprobă părinții-mi- aduc lacrimi în ochi.Sper să-mi treacă aceste stări cu anii
care vor veni.
Sigur că m-ar emoționa întâlnirea cu prietenii din copilărie,nu
am pre mulți și suntem încă împreună,m-ar emoționa revedera unele locuri
de joacă,casa bunicilor unde am făcut primii pași,salutul bunicilor în prima zi de școală sau
revederea școlii,a Doamnei,așa îi spuneam,a băncii a doua,unde am
stat din prima clasă până acum.Orice
reîntâlnire ar fi o zdruncinare pentru mine.
Va fi greu pentru mine să văd că anii și-au pus amprenta
pe figurile celor dragi și m-aș ruga ca timpul să se întoarcă.Autoarei din
textul 2 îi place să-și amintească de anii copilăriei de,,locurile pe care le
străbătusem cu pasul, copil fiind, în drumeţii de o zi-două, cu rucsacul în
spate, să-mi amintesc poveştile, să observ în ce fel le-a schimbat trecerea
timpului şi cum le percepe adultul care am devenit.”Locurile copilăriei nu pot
fi uitate,întâmplările plăcute,peisajele așa cum le-a văzut în locurile de
poveste din munții Apuseni,toate i-au rămas în minte și tot așa mă vor încânta
și pe mine propriile amintiri peste ani...sper să scriu și eu astfel de
amintiri.Dar acum mă simt bine când am în preajma mea oameni buni, în care
umanitatea capătă cele mai senine forme. Oameni al cărui relief sufletesc este
blând, calm, iubitor și odihnitor.Aud vocea blândă și caldă a mamei, văd
prezența ei zâmbitoare în jurul meu și mi-e bine!!!!!!!!!!
9.Asociază poezia,,Iullie”cu un alt text
literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență din
fiecare text.
În poezia,,în
miezul verii”poetul George Coșbuc
deseneazaă un tablou al naturii într-o zi de vară, în amiază.,iată o strofă:
,, Liniştea-i deplin stăpână
Peste câmpii arşi de soare,Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.”
Liniștea (personificată)stăpânește peste câmpii, răspândind o stare de somnolență. Soarele este focul ce cuprinde totul:,câmpii,lunca,apa,fântâna,aerul.
Imaginea câmpilor,,arși”,,,lunca goală", ,pustiu" accentuează căldura excesivă din miez de vară.
Sub razele arzătoare ale soarelui nici ,,o boare”,vântul nu-și face simțită prezența. Este un aspect al naturii static, încremenit, copleșit de arșița verii. Sentimentele de melancolie și tristețe sunt modalitățile prin care eul liric este marcat in text.
În poezia,,Iulie”natura varii este
copleșită de arșița soarelui,dar imaginea este sumbră cu norii cenușii,fantomatici,cu
geamătul vântului.Aici câmpia se transformă miraculos într-o ființă cerând
ajutor.Liniștea este străpunsă de tunetul,,lung”.În atmosfera apăsătoare
soarele,,mat”,fără strălucire,se pierde,,pe câmpul prăfuit și resemnat”,într-o
atmosferă copleșitoare,tristă.
În ambele poezii
natura verii moleşită de căldura sufocantă pare fără viaţă, este descrisă prin
imagini vizuale,se accentuează ideea că
nimic nu se clinteşte. Atmosfera este apăsătoare, nemişcarea copleşeşte
întreaga fire, calm şi o linişte surprinzătoare.
--Redactează o notă de jurnal care să cuprindă prezentarea unei emoții/sentiment din timpul unei călătorii în localitatea Rimetea și a vizitării Cetății Trascăului,incluzând o secvență descriptivă și o secvență explicativă.
6 mai 2025
Dragul meu
jurnal-prieten,
Trebuie să scriu
despre o călătorie în satul Rimetea și apoi despre Cetatea Trascăului din
apropiere.
N-am fost pe acolo,recunosc,dar trebuie să scriu,altfel
nu iau notă mare.M-am gândit,m-am tot gândit și am citit textul 2,am căutat pe
Google....ce-am citit și pozele văzute...m-au încântat.Deci!după ce i-au
evaluarea asta la română și mate...plec cu bunicii pe acolo,mi-au promis.Până
atunci iată ce-am aflat de la niște călători și mi-am imaginat că am fost și eu
pe acolo:
Satul
Rimetea îmbină perfect frumuseţea naturală a locului cu arhitectura rurală
specifică. Acesta este motivul pentru care atunci când ajungi în Rimetea ai
impresia că ai păşit într-o altă lume.Intri în sat pe un drum și mergi pe drumul
ce serpuieşte printre casele frumos vopsite în alb.
Drumul este flancat de o parte de masive montane înalte,oferind
o privelişte superbă. Poate cel mai cunoscut dintre acestea este Masivul Piatra
Secuiului, un masiv calcaros, golaș și alungit, împărțit în două părți de o
râpă. Această împărţire a Masivului este şi motivul pentru care Rimetea este
denumită şi localitatea în care soarele răsare de două ori, astfel încât din mai
până în septembrie, soarele răsare de două ori pentru acei oameni care trăiesc
în partea de nord a localității;asta pentru că dimineața masivul păstrează
umbră asupra satului, deși afară e lumină, iar mai târziu, când se înalță spre
cer, ,,răsare” și în Rimetea, ivindu-se de după Piatra Secuiului.
Căsuţele albe cu ferestre verzui, întreținute, cu mândrie
și meșteșug, moara veche cu apă veche,biserica unitariană au fost incluse
în patrimoniul UNESCO.
Mergem,mergem,obosim,dar
parcurgem cinci kilometri de satul
Rimetea și ajungem la unul dintre cele mai vechi monumente arhitecturale
păstrate până în prezent în Transilvania. Cetatea Trascăului sau Cetatea
Colțești, cum mai este cunoscută, este situată la o altitudine de 740 de metri
pe un deal stâncos cu două pante abrupte. Este considerată de unii istorici cea
mai veche construcţie din Transilvania, un loc fascinant care oferă o
incursiune în trecutul zbuciumat de-a lungul secolelor al acestei regiuni de
munte.
Ce-am văzut prin ochii altora,m-a încântat: bucăți masive
de ziduri groase, turnurile laterale, ruine ale Cetății, bucăți de turnuri
avariate care se înalță spre cer, arcade, curtea interioară.Am admirat peisajul de acolo de sus.Din turnul de nord se
mai păstrează doar trei etaje din cele cinci construite inițial. Intrarea în
cetate era odată protejată de un sistem ingenios de porți și poduri mobile,
ceea ce îngreuna accesul invadatorilor. Intrarea, accesul spre cetate se face
pe o potecă prin spatele acesteia. Odată ajunși în vârful cetății, panorame
uluitoare mi-a tăiat răsuflarea. Peisajele sunt cu adevărat impresionante și
oferă imagini spre Colții Trascăului și Piatra Secuiului, precum și spre satele
Rimetea și Colțești din Depresiunea Trascăului. Vizita la Cetatea
Trascăului este o experiență captivantă. Ruinele fortăreței sunt ușor
accesibile, oferind posibilitatea de a explora încăperile și zidurile vechi. Mi-am
imaginat cum a fost viața în vremurile medievale și parcă,pentru o clipă m-am
simțit dus în trecut...am văzut oșteni păzind zidurile,domnițe trecând prin
sălile pline de flori parfumate,cavaleri duelându-se,copii învâțând sub
supravegherea unui dascăl cu tichie albastră.În noaptea liniștită, când lumina
lunii se revarsă peste ziduri aud ecouri din bătăliile trecute,ca un testament
neclar dar captivant al amplelor conflicte care au marcat istoria regiunii.
Pe curând,dragul
meu prieten,....sper că voi scrie mai original despre călătoria mea în munții
Apuseni,în satele și locurile istorice vizitate....
