,Pădurea-n primăvară-i o frescă luminoasă,
Cu cerul plin de pete, subţire şi-aburit,
Acum întâi schițată de-o pensulă sfioasă,
Mijind, neisprăvită, pe-un fond nedesluşit.
Dar vara e un triptic*: poieni, copaci, izvoare…
O pânză măiestrită din pastă-mbelşugată,
Trăind, fremătătoare, în rama ei de soare,
Cu mase mari de umbră, ce strălucesc deodată
În toamna caldă, plină de şopot şi ecouri,
Pe vale mărginită de ape ca de-un tiv,
Pădurea-şi desfăşoară bogatele-i panouri,
Cu galbene alaiuri în stil decorativ.
Apoi, târziu, în iarna cu ramuri îngheţate
Pădurea se preschimbă în friză* de zăpadă,
Sculptată-n alba piatră a zărilor crispate,
Pe-un strâmt frontal de ceruri ce parcă stau să cadă.
O frescă luminoasă şi dulce-n primăvară,
Un mare triptic vara şi toamna un panou,
În friză de zăpadă schimbată iarna iară,
Pădurea e de-a pururi acelaşi – alt tablou.”
Poezia ,,Pădurea”este asemenea picturii tăcute,este
o poezie vizuală.Poetul descrie pădurea folosind imagini artistice bogate:vizuale,
auditive,pentru a reda o stare de spirit sau un moment efemer.Este o descriere
de tip tablou, sunt folosite cuvinte în loc de culori. Această descriere
picturală îmbină poezia și pictura, pentru a oferi o experiență senzorială
intensă.
Primăvara este anotimpul ce realizează,, o frescă
luminoasă”,ca o pictură proaspătă,senină,strălucitoare, conturată timid într-un
început,moment inițial al nașterii unui timp.Cerul cu,,pete”,urme ale unui timp
trecut are imaginea unui acoperământ firav,ușor aburit, neclar, sugerează
vizual o stare de incertitudine, o „încețoșare” a orizontului.În acest,,fond
nedeslușit”,decor neclar, confuz,pădurea este abia o schiță,un aspect ușor zugrăvit,difuz
al naturii.
Epitetele:,,luminoasă,subțire,aburit,sfioasă,neisprăvită,nedeslușit”exprimă
o stare a începutului de lume,punând accent pe fragilitate, frumusețe discretă
sau emoție profundă și provoacă o stare de sensibilitate.
Vara este ca un
altar zburător,,triptic”,imagini derulate care se completează cu,,poieni,copaci,izvoare”,enumerație
a diversității din natură:lumină,renaștere,viață. Urmele lăsate de ,,pasta-mbelșugată”,gestul
naturii-pictor, transmite energie, dinamism și emoție, alcătuind un tablou
desăvârșit ce aduce o stare de calm, echilibru sufletesc sau frumusețe
absolută, adesea prin combinații cromatice specifice.Tabloul verii este
încadrat de o,,ramă de soare”,metaforă radiantă simbolizând adesea
strălucirea, noblețea, energia pozitivă și căldura anotimpului.Trăirea „fremătătoare”
din tabloul verii sugerează o stare de intensitate, dinamism și o mișcare
ușoară, în care jocurile de lumini și umbre,,strălucesc deodată”,răspândind
lumina vieții.
Toamna este
anotimpul cald,plin,,de șopot și ecouri” sugerează un moment în care natura se
transformă, iar atmosfera este plină de sunete subtile. „Ecourile” sunt ca o
privire înapoi, amintiri sau trecerea timpului,un moment de reflecție și
nostalgie.,,Pe vale mărginită de ape ca un tiv”,metaforă, un loc de liniște,împodobit,singuratic,de
poveste,pădurea își întinde,,bogatele-i panouri”,porțiuni
întinse de lumină caldă, veselă și plină de energie.,,în
stil decorativ”într-o o atmosferă armonioasă de echilibru.Epitetele
toamnei:,,caldă,bogatele,galbene” subliniază bogăția cromatică și atmosfera
nostalgică a anotimpului în peisaje ruginite, smerite sau visătoare.
,, Apoi, târziu,
în iarna cu ramuri îngheţate”,într-un moment de timp al sfâșitului, imagine spectaculoasă simbolizând o frumusețea rece,
pură și efemeră.Pădurea își schimbă înfățișarea,, în friză de zăpadă”,tablou al
purității.Sculptorul iernii creează o atmosferă tensionată cu,,zări crispate”, o
priveliște care provoacă sau reflectă tensiune,un orizont nu senin, ci
„încordat.”Imaginea vizuală descrisă,,pe-un strâmt frontal de ceruri”este a
unui spațiu restrâns între pământ și cer, unde cerul pare coborât și apropiat, o
vedere directă, panoramică.Cerurile „ce parcă stau să cadă”,metaforă ce indică un moment de maximă încărcătură
emoțională sau spirituală,de apăsare sufletească și neliniște, ca și cum cerul,universul,
s-ar prăbuși asupra ființei.,a naturii.
Iarna este contrastul dintre Viață și Moarte, supraviețuirea
este simbolul așteptării răbdătoare a renașterii,o frumusețe rece care precede
înnoirea.
Pădurea ca
spațiu ordonat și ritmat de legile unei estetici desăvârșite este pictură:,,o
frescă luminoasă”în primăvară,,,un triptic”,ansamblu al verii;..panou”,alt
tablou al toamnei;..o friză de zăpadă”,un ornament al iernii ce schimbă
aspectul pădurii. Natura eternă rămâne constantă în esența ei, indiferent de
trecerea timpului. Deși pădurea este aceeași,arată diferit în
anotimpurile care trec, oferind mereu o nouă imagine vizuală sau emoțională.Este
o dualitate(caracter dublu) dintre natura nemuritoare sau care se regenerează
și caracterul trecător al momentului-tabloul.Pădurea se reinventează vizual,
păstrându-și în același timp structura și identitatea. Imaginile se derulează
ca-ntr-un film colorat
În muzică,Vivaldi,a compus ,,Anotimpurile”: Primăvara lui Vivaldi este un moment străbătut de triluri de păsări, de murmurul apelor – renașterea naturii este sugestiv redată sonor. Vara este pentru compozitor o „tensiune” între căldura toropitoare și furtuni violente, Toamna aduce, desigur, celebrarea recoltei, hore și petreceri cu vin, veselie, partide de vânătoare, în vreme ce Iarna sugerează vântul puternic de afară în contrast cu momente liniștite în fața focului.
În pictură, ,Anotimpurile” pictorului Pieter
Brueghel cel Tânăr este o serie celebră de picturi pe lemn, realizată în
atelierul său din Antwerpen, care ilustrează viața rurală flamandă.
