Apa
lui e verde ca de smarald topit. Poţi să vezi în adâncurile lui.,este un
lac de lacrimi. Ierburi lungi unduiesc uşor în apă, iar pietrele au toate
nuanţele de verde. Verde albăstrui, ca nişte bucăţi rotunde din cer, auriu, ca
presărate cu firmituri de soare, sau maronii, de parcă şi-ar trage seva din
pământ. E un ochi magic, şi în oglinda apei se reflectă lumea. E ceva magic în
jurul acestui lac. Lumea vorbeşte în şoaptă, brazii stau neclintiţi, lumina
are ceva diafan şi mângâietor. E o frumuseţe excesivă,fără cusur. Merg pe sub
o cupolă verde, de-a lungul unui râu limpede, ce devine doar spumă în câteva
cascade. Stau pe malurile străvezii ale lacului şi fiecare piatră sau frunză
pare făcută din acea lumină translucidă. Orice atingere le-ar putea transforma
într-un abur uşor şi parfumat. Doi fluturi roşii stau nemișcați pe o floare
galbenă de arnică. Râul, transformat într-o spumă albă și foşnitoare, se
rostogoleşte de la înălţime peste pietrele acoperite de muşchi gros şi verde.
După furia înspumată a căderii, urmează calmul şi transparența, limpezimea
răcoroasă a întinderii de apă, ce curge insesizabil pe sub umbra pădurii. Soarele
intră pieziş printre frunze. Fluturi şi stropi de apă zboară prin lumina răcoroasă.
Albi, roşii, albaştri. Simplu şi liniştit, într-o armonie greu de descifrat,
pe care o simt cum îmi învăluie sufletul. Stropii mi se usucă pe faţă. Cascada apei
este dublată de cea a vegetaţiei abundente, acvatice, sufocante. Liane, iedere,
buruieni şi flori, toate se îngrămădesc să existe, să îşi întindă frunzele
şi rădăcinile, încolăcindu-se una peste alta, tot mai sus, către soare. Nu-mi
rămâne decât să fiu uimit de ceea ce este în jur, de la fluturii mari cât
palma, la libelule uriaşe sau buburuze cât o nucă. Până şi muştele par nişte
avioane mai mici, iar ţânţarii sunt ca nişte lăcuste, în timp ce lăcustele…
zboară în stoluri pe deasupra poienilor. Toate sunt pline de acest Paradis,
de viaţa şi de bucuria de a trăi, pe care aș vrea să le învăț repede, de la
gândăcimea asta plină de fericire, să
o pot lua acasă. Oriunde m-aș îndrepta,sunt pe un tărâm fabulos. Poteca
e îngustă, trece prin pădure, apoi coboară în povârnişuri abrupte, trece prin
stâncăraie şi timpul începe, încet-încet, să îşi schimbe cursul. Devine
tot mai lent, și, deodată, mă trezesc cu alt lac în faţă, nemişcat, tăcut, de
un verde sumbru. E în coasta muntelui, sub o cupolă gigantică de piatră, ca
o catedrală cosmică. Piatra se arcuieşte până în apa verde. Malurile sunt
abrupte, liane atârnă de sus, peştii înoată la suprafaţă şi le poţi vedea
spinările negre unduind. Imposibil de cuprins frumuseţea şi stranietatea
acestui loc, într-o singură imagine. Neprietenos cu oamenii, îi ţine la distanţă,
cu maluri verticale. Griul muntelui de piatră cu verdele lacului şi cel al
pădurii, cu maroniul frunzelor şi al pământului şi, sus de tot, cerul
albastru! Miroase a apă dulce, a frunze vechi aşezate în straturi umede,
arămii, a piatră udată de apă şi arsă de soare. Răcoarea vine aici din adâncul
muntelui, pe unde apa curge neştiută. Dacă ar apărea stăpânul locului, cu
siguranţă ar ieși din apa neclintită şi nu ar fi un spiriduş, ci unul gigantic
şi posomorât.
Soarele
mă încălzeşte, închid ochii şi văd doar lumină. Pornesc peste puntea
suspendată deasupra râului și ajung la un drum de vis. Poieni cu iarba înaltă din
care ţâşnesc păsări şi fluturi, mii de plante uriaşe, fiecare cu
altă mireasmă, cu altă formă a frunzei şi cu alt foşnet. Miros de lemn umed
intrat în descompunere şi râul lin în care intră razele soarelui, ca nişte
picioare ale unui pod de lumină. Pietre albe arătându-se din adâncuri, mii
de gâze şi păsări lunecând pe deasupra apei. Poteca urcă din nou către
asprimea stâncoasă a muntelui, din care ţâşnesc tufe de tisă. Calc pe trepte
făcute din rădăcinile copacilor, ca sute de şerpi împietriţi la suprafaţa
pământului, în încolăciri şi zvârcoliri fabuloase. Undeva, pe aici, sunt
bujorii de munte, şi în câteva locuri secrete cresc trei orhidee.
Sunt locuri magice, ce trebuie privite cu sufletul, stând lângă discul galben al unei flori de arnică, unde cândva s-au odihnit doi fluturi.
