,,Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis
pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină
de umbre și raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripile-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor și de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ți învins.
Ești demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare
Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaște trăsurile-ți pale,
Căci tu - tu ești el.”
(Mihai Eminescu, Înger de pază)
Poezia „Înger de
pază” de Mihai Eminescu este o confesiune lirică romantică în care tema iubirii
se îmbină cu meditația și visul. Autorul idealizează ființa iubită, ridicând-o
la rangul de divinitate protectoare. Îngerul veghează asupra poetului, aducând
alinare sufletului său tulburat printr-o atmosferă de taină și lumină.
Iubirea absolută și spiritualizată este tema centrală.
Motivele literare
precum somnul, visul, umbra și raza creează o atmosferă feerică, creând o lume
ideală, specifică universului eminescian. Poezia transmite o profundă stare de
melancolie, dar și de transă mistică. Femeia iubitului devine ocrotitoarea sa
spirituală, unică capabilă să aducă liniștea în universul interior al eului
liric.
Titlul poeziei „Înger de pază”constituie o metaforă
pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „Vedeam ca-n vis pe-al
meu înger de pază încins cu o haină de umbre şi raze. ” Percepută iniţial ca o
făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea
sfânta” – „căci tu – tu eşti el”.
Prima strofă a poeziei „Înger de
pază” debutează cu evidenţierea mitului oniric, manifestarea unei stări de
extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi îngerul său de pază:
„Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de
pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o haină de umbre şi
raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a cărei imagine
este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic: „te
văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ
cu determinant dublu: ,,copilă cuprinsă de dor şi de taină". Sugerarea
păcatului este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini
de patimi: „Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”.
Lirismul subiectiv
este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele
verbale şi pronominale la persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de
adresarea directă la persoana a II-a singular:,,te văzui" şi vocativul:
,,copilă". Verbele la imperfect :„veghea”, „vedeam” semnifică o acţiune
începută şi neterminată, ce pare continuă şi fără finalizare.
În cea de-a doua
strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin metafora: „Eşti
demon, copilă", prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge
îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare...făcuşi pe-al meu înger cu
spaimă să zboare.”
Eminescu folosește imagini vizuale și
auditive diafane. Portretul îngerului este conturat prin antiteze și metafore
sugestive:„haină de umbre și raze”, „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”;
subliniind puritatea și misterul absolut al femeii iubite.
Identific trăsături
romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire romantică)
şi utilizarea unei game variate de figuri de stil :comparaţie :„vedeam ca-n
vis”, metafore :„haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”, epitete :„palidă
haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”, precum şi crearea expresivităţii prin
verbele la conjunctiv :„să pot recunoaşte”, ce exprimă o dorinţă a eului
poetic, înscriu poezia în romantism.
Elementele ce compun prozodia sunt
măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima versurilor este încrucişată pentru
versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru versuri.
Ideea unui "inger de paza" nu vine din vreun text apocrif popular, ori din viziuni mistice mai mult sau mai putin eretice, ci chiar din textul evanghelic. La Matei:,,Căutați să nu defăimați pre vreunul dintr-acești mai mici; că zic vouă; ca îngerii lor în ceruri pururea văd fața Tatălui meu, care este în ceruri.”De asemenea, în Luca:,,Așa zic vouă, bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăiește".
