,,Mă tem de privirea din urmă,
de vorbele de bun rămas,
de semnul vremelnic din poartă,
de zvonul pierdutului pas.
Mă tem de pustiu ,de tăcere,
de numele fără răspuns
din mijlocul nopțior rele.
Mă tem de regretul ascuns.
De somul și amăgirea
re-ntoarcerii pale din vis
mă tem,-de-ntreaga poveste
vorbind de-un pierdut paradis.”
Poezia „Vals vechi” de Ion Vinea, reprezentativă pentru
estetica modernistă, evocă o atmosferă elegiacă prin muzicalitate și tema trecerii
timpului, a contrastului dintre efemer și etern.
Eul liric își exprimă printr-o enumerare teama, spaima de
privi înapoia timpului,de a auzi ,,vorbele de bun rămas”,de adio ce exprimă
emoțiile profunde legate de despărțire. Fluturarea mâinii pentru rămas-bun este
gestul pentru a semnala o despărțire trecătoare însoțită de melancolia,
regretul și dorul stârnite de amintirea i ființei dragi care a plecat, precum
și nesiguranța sau trecerea ireversibilă a timpului.Este reluată teama trăită
într-un,,pustiu...tăcere” în singurătate, tristețe, sentimentul unui gol
interior trăit în întunericul urât.Temerea pentru „regretul ascuns” se referă
la o durere emoțională, regret,remușcare pe care a ținut-o secretă și nu a exprimat-o în fața
ființei iubite. Expresia „re-ntoarcerii pale din vis” este metafora falsității
în care și-a trăit iubire ca un somn ireal,ca o poveste,ca-ntr-,,un paradis
pierdut”,un timp al fericirii și purităii absolute.
Repetițiile,enumerările exprimă sentimentele profunde de
teamă, creează o cadență aparte, imagini artistice mai vii prin sugerarea
timpului trecut.Epitetele: ,,pierdutului ,rele, ascuns” exprimă regretul, misterul,
incertitudinea, lumea interioară a eului liric.Verbul repetat,,mă tem”arată nesiguranța, îngrijorarea pentru semnele unei
despărțiri de ființa iubită.
Titlul„vals
vechi”îl trimite pe eul liric cu gândul la o lume apusă, transpusă în imagini
crepusculare,iar ritmul valsului îl trimite într-un spațiu al visului și al
halucinației care estompează granițele dintre realitate și amintirile fantastice.
Muzica veche și melancolică reflectă o sensibilitate profundă, o privire
aruncată spre lucrurile care au fost și s-au pierdut în timp.
