Compunere—TOAMNELE copilăriei mele

Îmi bate în geam… e vântul?…e soarele?…nu…e ea…                                                                         

                                  acea umbră călătoare care vine din cenuşa luminii şi care străbate munţi şi ape, ca să  ajungă până la mine.                                            

          Îmi face plăcere să o aştept, dar, când vine mă simt schimbat, îmi e teamă de prezenţa ei unică.Mă salută ca de fiecare dată, mişcându-şi mâna ruginie, clipind din ochii ei cenuşii, cu zâmbetul fluturându-i pe buzele  de culoarea merelor roşii şi mirosind a gutuie şi struguri învăluiţi în bruma dimineţii.Ştiam că va veni. A anunţat  asta calendarul din perete, prima ploaie, prima frunză îngălbenită şi prima castană căzută.

Toate îmi aduceau aminte de ea.

În toate se simţea parfumul ei.

În toate se afla ea.

Au trecut ani buni de când ne-am văzut prima dată.Dacă răscolesc printre amintiri, îmi dau seama că a  fost lângă mine din ceasul în care am venit pe lume. Poate că acesta e motivul ce ne leagă atât de mult. Mi-a fost alături în cele mai importante zile din viaţa mea: prima zi la grădiniţă, prima la şcoală …Şi ori de câte ori o văd e la fel, neschimbată.

Dar eu de ce mă schimb?!

 Acum , începutul toamnei, adică venirea ei înseamnă pentru mine sfârşitul unei etape a vieţii,intru în altă clasă,voi avea alți colegi?alți profesori?alte cărți noi?

Etapă ce o pot numi ,, Fericire”?

La începutul anilor mei de școală trăiam într-o lume construită din imaginaţie, totul căpăta viaţă şi gândire în lumea mea: păsările vorbeau, florile plângeau, pietrele se mişcau. Vedeam ziua de mâine ca pe un nou joc; îmi doream să fiu mare, să fac parte din altă lume.Dar, acesta este paradoxul omului- aspiră de la copilărie la adolescenţă.

Cu anii care trec, oamenii îmi par altfel, sentimentele sunt gândite altfel, responsabilităţile cresc de la an la an.

Din cenuşa florii, a răsărit o altă floare, care peste decenii, se va  lăsa furată de toamnă şi va deveni doar o amintire.

Ce elixir trebuie să beau, ca să rămân în copilărie?!

Ce trebuie să fac să pot  mişca limbile ceasului înapoi… ca anii să scadă cu fiecare secundă şi să rămân așa...copil?

Nimic.... Nu pot face nimic....

Doar să trăiesc  în visare.

Cine îmi bate  în geam…e vântul?…e soarele?… Aaa…. E  ea.

A venit în grădina copilăriei mele. E toamnă...toamnă...toamnă.....

Mâine, mă voi trezi adolescent, voi fi un alt eu??????……

Compunere--Când vine toamna...

 În copilăria mea nu există decât două anotimpuri: vara și iarna, pe care le trăiesc din plin. Primăvara și toamna nu sunt decât așteptări ale primelor două și,mi se pare, că se scurg oarecum prea repede, pe negândite.
  Îmi povestea bunica că sunt câteva daruri pe care toamna ni le dă în viață.

Mai întâi este lumina. Lumina aceea obosită de-atâta vară, care se retrage încet printre pomi,lipsită de putere- e blândă, duioasă și plină de arome care coboară pe oricine drept în ,,ulița copilăriei”, acolo, la marginea unei pădurii bătrâne,pe care am colindat-o în zilele de vară. Sau, poate, e doar ușor tristă, ca atunci când trecea prin ferestra unde mă ascund să număr frunzele ce cad sau să urmăresc șirurile de cocori ce se duc...se duc...
Apoi, e parfumul zilelor, altul decât înainte, diferit de la o zi la alta, dulce sau amar, iute sau înțepător... Dacă într-una din acele zile te-ai fi apropiat de casa bunicii, de departe, din timp, sau de departe, din lumea largă, ai fi crezut mai întâi că este o corabie ciudată, locuită de oameni și mai ciudați, care de dimineața bună și până seara nu se opresc din mișcare. La stâlpii cerdacului, ca de niște catarge, sunt legate sfori arcuite pe care se usucă la soare păstăi verzi, galbene sau bălțate, ardei, smocuri de ierburi de leac, ce flutură în vânt,aducând din înalturi alinări. Pe fețe de masă așezate direct pe iarbă sau în tăvi mari de nuiele împletite, așezate pe șiragul de lemne ce încă mai miros a pădure, se zbârcesc poame tăiate în bucățele, hribi, mânătărci și bureți iuți, gălbiori aromați. Erau atâtea mirosuri, parfumuri, arome, când te plimbi printre ele, în curtea ce pare neîncăpătoare, dar gata pregătită de războiul cel lung cu frigul și iarna.
Dar mai presus de toate, dincolo de gusturi și arome, de culori și melancolii, stăpână absolută peste ele, toamna și-a dăruit dintotdeauna ploaia. Mai demult, chiar știam când vine toamna după cum miroseau ploile, câteodată a lemne ude, proaspăt tăiate, altădată amar, a fum aspru de frunze de nuc. Erau ploi repezi și reci, mărunte, aduse de ceață și vânt. Acestea coborau în fuioare lungi dinspre munte. Erau apoi acelea ușoare, domoale, ca o părere de rău după zilele calde ale vacanței. Și mai erau acelea care începeau de dimineață și nu se mai sfârșeau.Mă trezeam cu ele și adormeam în pâcla pe care-o lăsau peste lume. Uneau cerul și pământul, ca într-o acuarelă peste care am vărsat, din întâmplare, un pahar cu apă.Ploi nesfârșite și încăpățânate, ploi de care mă rog să se sfârșească,ca să merg cu prietenii la o plimbare, și care se opresc doar după ce m-au înconjurat într-o ceață nedeslușită. Ploi care coboară dincolo de amintiri și mă poartă către cei plecați undeva sus,sus,sus...și pentru care bunica se roagă să aibă lumină. Ploi care șterg granițele dintre lumea lor și aceasta în care trăiesc, ploi făcute să fie iertare, ploi-durere, ploi-regret, ploi-veșnicie,pentru mine,unele ploi-bucurie. De undeva aud un glas ușor cântând:,,Triști și negri rămân norii,toamna când pleacă cocorii..."

   

gen liric--poezia,,Cântec pentru lumină”de Ion Pillat

Lumină, lumină, de ce
În toamna târzie te duci?
Amară e coaja de nuci
Şi floarea-soarelui e                 
Tăciune când tu ne-o usuci.

Lumină, lumină, mai stai -
Spre iarnă nu te grăbi!
Ce-or face în vânturi pustii
Foşnitele frunze şi mai
Mâhnite de nu le mângâii?

Lumină, lumină, n-ai nici
O milă de flori şi furnici
Dar greierii, bieţii, ce strâng
Doar bobul de soare din crâng,
Ce-or face la iarnă şi cui
Să ceară de nu-i îndestui?

Lumină, lumină, mai stai

La mine măcar pană-n mai...

GENUL LIRIC -Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

  ,,Cântec pentru lumină” este un text liric, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.

Titlul este format din substantivul,,cântec” care are sensul de  poezie lirică, melodie,rugăciune ce dezvăluie starea emoțională,iar ,,lumină” simbolizează cunoaşterea, adevărul şi speranţa, descoperirea şi descifrarea misterului - lumina face parte din registrul de minuni ale naturii, iar dispariţia ei echivalează cu nefericirea,moartea (prepoziția,,pentru” exprimă un raport de destinație).

Prin armonia şi echilibrul său lumina verii face parte din registrul de minuni ale naturii este un liant al sufletului uman cu natura, factor al mișcării eterne, iar dispariţia ei echivalează cu întunericul,moartea.

       În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale poetului în mod direct.Vocativul repetat,,lumină” este începutul unei rugăciuni,o interogație retorică rostită în fața  misterului luminii,este neliniștea omului simțită în,,toamna târzie”-moment al deteriorării, îmbătrânirii, al morții.Poetul privește cu tristețe semnele din jur,mâhnirea o simte din gustul împrăștiat de,,coaja de nuci”.Totul devine,,amar”-chinuitor,dureros,jalnic,iar floarea solară  cu lumina spirituală, cu căldura și mireasma verii se transformă în,,tăciune”-pulbere neagră,scrum.

Imaginea vizuală este dezolantă și poetul repetă rugăciunea adresată luminii,implorand-o,,mai stai”,îngrijorat că vânturile ,,pustii” vor stinge cântecul,șoapta frunzelor nemaimângâiate de lumină.Poetul privește cu durere stingerea micilor vietăți,,furnici,,greieri”,imagini grațioase,miniaturale,a florilor,iar ultimul strigăt este pentru propria ființă ,dorind să rămână în lumină,,până-n mai”,lună plină de prospețime și culoare,este dorința de a amâna existența anotimpurilor întunecate..Peisajul toamnei trist,lipsit de speranță,de lumina vieții ascunde durerea unui suflet.

            În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric exprimat prin prezența pronumelor-persoana I și a II-a,,ne,mine,te”,a verbelor la modul indicativ și împerativ.

            În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit prin intermediul căruia poetul îşi exprimă emoţiile,privind semnele toamnei pe care le enumeră. Imaginile vizuale descrise ale toamnei sunt completate de epitete: „pustii,foșnitele,mâhnite”,metafore:,,bobul de soare,floarea soarelui e tăciune” care transmit un sentiment de nelinişte,de teamă, de mister tabloului.Personificarea vântului, a micilor vietăți, imaginile metaforice creează un tablou de natură așezat la limita dintre real și ireal, proiectând în exterior universul sufletesc. 

 Confesiunea lirică,rugămintea imperativă sugerează stările ciudate prin care trece poetul în fața semnelor toamnei, interogațiile retorice transmit emoțiile eului poetic, răspunsul toamnei,care nu va veni, este dorit cu multă nerăbdare, emoţie.

Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură de 8silabe, rimă îmbrățișată şi ritm iambic,melancolic..

   În concluzie, textul „Cântec pentru lumină” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de toamnă, folosind un limbaj expresiv ,desenând toamna lipsită de lumină.

poezia,,Povară”de Marin Sorescu

O carte mică,

N-am luat cu mine
Decat o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.

M-am gandit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.

  O carte mică, 

N-am luat cu mine
Decat o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.

M-am gandit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.

   Titlul poeziei, „Povară”,substantiv nearticulat, este o metaforă exprimand greutatea, încărcătura, sarcina  omului dusă sau primită în fiecare moment al vieții. Poetul-modest consideră că își poate dărui scrierile,pentru a fi citite cu înțelegere, oricărui semen. Discursul liric este confesiv, direct prin folosirea persoanei I singular a verbelor si a pronumelor, devenind familiar, mai aproape, mai uman, de parcă oferă o lupă cu care mărește și invită la „Spectacolul Lumii”.Mărturisește discret neputința de a-și împovăra cititorii cu scrieri banale,lipsite de originalitate,fără importanță-cărți mici-și alege ,,o carte subțire”-gandită,distinsă,rafinată în care a strans esența Lumii. Adverbul repetat,,așa” cu care încep cele două comparații exprimă simplitatea,delicatețea frunzei-simbol al veșniciei,dar și al vieții trecătoare a omului.Poetul este cuprins de îngrijorare(,,m-am gandit” )că scrierile neînsemnate îi vor umili numele,va fi sortit uitării.

   Limbajul poeziei este simplu și direct: epitetele delicate:,,mică,subțire”repetițiile,,o carte...așa...c-o să mă doară”...comparațiile:,,ca o frunză...ca o viață”...exprimă concepția poetului despre creație, despre misiunea artei sale-aceea de a da cititorilor opere valoroase,totul declarat într-un limbaj literar care-l particularizează.

începe școala....

În noaptea începutului de septembrie copacii poartă podoabe de argint-stelele ce se transformă în flori și coborâte se pierd în uitarea cerului....devin frunze foșnitoare ce-și trimit sunetele până departe...departe...Septembrie vine cu visele verii,cu gânduri uitate în infinitul nopților de vară,cu rugăciuni spuse în șoaptă :,,lasă-mi vară cerul tău,seninul tău,căldura ta,zilele cu bucuria vacanței”....

Aud sunetul vântului transformat într-un fir de argint al clopoțelului ce-mi amintește de timpul ce aleargă spre locul unde-mi întâlnesc prietenii,cărțile,temele,notele...

                                  și iată că toamna din nou a venit...croind prin sufletu-mi cale...
  Mă întreb înaintea zilei de ÎNCEPUTUL școlii:Ce elixir trebuie să beau, ca să trăiesc numai în vară?!!!

Ce trebuie să fac să pot  mişca limbile ceasului înapoi… ca zilelesă nu mai scadă şi să mă trezesc în aur aurul verii?

                             Nimic...... Nu pot face nimic....

                                            Doar să trăiesc  în visare.....

                                 Îmi bate  în geam…e vântul?…e soarele?… Aaa…. E  prima zi de școală....

SUCCESE...NOTE BUNE....MINTE LIMPEDE...TEME UȘOARE....UN AN BUUUUN!!!!!!!!!!!!!!!

septembrie