compunere--UN film care m-a impresionat--Viața lui PI(întâmplare în timpul vizionării unui film-cauți la data de mai sus)

duminică, 27 noiembrie 2016

compunere--UN film care m-a impresionat--Viața lui PI(întâmplare în timpul vizionării unui film-cauți la data de mai sus)

compunere--O întâmplare petrecută în timpul unei călătorii cu trenul(o poți căuta la luna aprilie)

sâmbătă, 4 aprilie 2020

compunere--O întâmplare petrecută în timpul unei călătorii cu trenul(o poți căuta la luna aprilie)

poezie de 10 mai

                                       10 Mai

                                                      De Vasile Alecsandri

                        A venit din munţi un vultur

                        Şi ne-a zis: – „Români Eroi,

                        Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr

                        Ce-ar veni cu drag la voi.

                        Dacă-l vreţi vi-l dau ca Vodă”.

                        Noi cu toţii: – „Să ni-l dai”.

                        Şi ne-a dat pe Vodă CAROL,

                        Într-o zi de 10 Mai.

                        Şi-a venit vulturul iară,

                        Şi ne-a zis: – „Popor Român,

                        Eşti viteaz, de ce mai suferi

                        Jugul unui neam păgân?

                        Fă-te liber, dezrobeşte-ţi

                        Mândra ţară care-o ai”.

                        Şi noi liberi ne făcurăm

                        Într-o zi de 10 Mai.

                        Vulturul venit-a iarăşi

                        Şi ne-a spus: „Popor Român,

                        Aţi luptat cumplit la Plevna

                        Duşi în foc de-al vostru Domn.

                        Vrednic e să-l faceţi Rege,

                        Într-o ţară ca în rai”.

                        Şi noi rege îl făcurăm

                        Tot în zi de 10 Mai.

                        Zece Mai ne-a fi de-a pururi

                        Sfântă zi, căci ea ne-a dat

                        Domn puternic ţării noastre

                        Libertate şi Regat.

                        Ridicaţi cu toţii glasul

                        De prin şesuri, de prin plai,

                        Să trăiască România

                        Ura! pentru 10 Mai!

de ziua Europei........

Pe harta Europei

                    De Ion Minulescu

,,Azi-noapte-am stat de vorbă cu plopii
Şi cu vântul!...
Mă cunoştea şi vântul,
Mă cunoşteau şi plopii –
Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul
Şi cu ochii
Pe harta Europei.

Şi mi-am adus aminte de nopţile de vară
Când o porneam de-acasă;
Abia ieşit pe poartă,
Mă şi vedeam departe, prin nu mai ştiu ce ţară...
Dar mă trezeam spre ziuă cu ochii tot pe hartă.

Şi mi-am adus aminte de ce-aş fi vrut să fiu –
Un plop ce se ridică spre cer
Şi-un vânt grăbit,
Ce-nconjură pământul mereu”...

gen epic--,,Gardul”(fragment)de Sorin Titel

  

,,Într-o după-amiază de primăvară, la câteva săptămâni după ce se însănătoși, omul se mută în casa cea nouă și începu să vopsească gardul. Mișca pensula cu gesturi măsurate, de departe părea cam greoi – în toamna trecută împlinise șaizeci de ani. Cu toate acestea, greu ai fi bănuit că bătrânul zăcuse bolnav toată iarna. Avea fața roșie, sănătoasă, iar părul era des și creț. Îl ajuta nepotul, un băiat care semăna mult cu bunicul. Avea părul des și creț, fața roșie, sănătoasă, doar ochii îi erau plini de surâs, surâs de om tânăr. Nepotul amesteca vopseaua cu multă atenție, cu teamă să nu o verse pe jos. Făcea lucrul ăsta cu seriozitate. Era un copil liniștit, care lua totul în serios. Își terminase lecțiile și acum îi ajuta bătrânului. Cei doi se iubeau mult și se înțelegeau bine.

— Mai adu ulei, îi spuse bătrânul fără să se întoarcă, și nepotul ascultător fugi spre casă, și după câteva minute se întoarse cu un bidon cu ulei și turnă în vopsea până când se făcu așa cum trebuie. — Să nu pui prea mult ulei, îi spuse bunicul vopsind liniștit mai departe gardul. [...]

 După ce nepotul termină cu vopseaua, se așeză pe marginea trotuarului și începu să privească liniștit la bătrân. Gesturile uniforme și precise ale acestuia îl încântau. Stătu aproape un ceas, urmărind pe bunic cu multă atenție. Fugi din nou după ulei și vopsea, le amestecă, având grijă ca de data asta să nu pună mai mult ulei decât trebuie. După aceea se așeză pe marginea trotuarului din nou, uitându-se în continuare la bătrân.

 După un timp se plictisi. […] Atunci îi veni ideea să se urce pe gard și să privească de acolo în curțile noi ale oamenilor. […]

Dincolo de grădina bătrânului era un pârâu îngust, iar dincolo de pârâu – un loc mare, viran. Era vorba să se amenajeze acolo un teren de fotbal pentru muncitorii din cartier. În alte zile era o mulțime de copii acolo, copii pe care băiatul nu-i cunoștea. Aceștia și începuseră să joace fotbal. De data asta nu era nimeni. Doar doi cai, mari și albi, pășteau liniștiți; soarele de primăvară le aurea coamele. „Parcă ar fi năzdrăvani”, se gândi copilul. Deodată, fața lui serioasă, cam simpluță și banală, se transfigură, se lumină ciudat. „Poate or fi năzdrăvani ...”

— Există cai năzdrăvani? îl întrebă el deodată pe bătrân.

Soarele se apropia de asfințit, iar câmpia se lumina dintr-odată. Iarba părea de sânge, caii deveniră și ei roșii, și copilului i se tăie răsuflarea. Caii se ridicară în două picioare, se închinară unul în fața celuilalt și începură să necheze prelung și duios, atât de duios, încât copilului i se umplură ochii de lacrimi. Începu să tremure și era cât pe-aci să cadă jos de pe gard.

 — Au început caii să se joace și să vorbească, bunicule, minți el pe jumătate, dorind cu orice preț să atragă atenția bătrânului. E și un călăreț în alb, minți el mai departe.

 Și deodată, copilul se gândi că totul era deosebit de frumos și de nou: și gardul, și casa în care se mutaseră acum, și caii care nechezau duios, așa cum numai un copil poate să-i audă.”

                                                                                                         (Sorin Titel, Gardul)

   Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.

                        Trăsăturile genului epic:

               - prezenţa naratorului, care poate fi obiectiv sau subiectiv. Atunci când naratorul este obiectiv, întâmplările sunt relatate la persoana a III-a; totodată, relatarea întâmplărilor se poate realiza şi la persoana I, atunci când autorul este narator şi personaj principal în opera literară; acest tip de narator este subiectiv.

                 -acţiunea operei literare,are la bază un conflict principal şi unul sau mai multe secundare. Acest conflict poate fi exterior şi are loc între două personaje, între personaj şi societate, între două concepţii despre  lume etc sau interior, conflict care se desfăşoară în sufletul personajului, care se zbate între sentiment şi raţiune.

                 -acţiunea este structurată în momentele subiectului. 

               - naraţiunea ca mod de expunere predominant,  împletită cu descrierea, dialogul sau monologul.

                - prezenţa coordonatelor spaţio-temporale, cele care fixează locul şi momentul în care are loc acţiunea.

                 

   

    În primul rând,fragmentul este epic, deoarece există acțiune, personaje.Autorul își urmărește cele două personaje anonime,într-o după-amiază de primăvară:îi descrie puțin,diferențiindu-i prin vârstă:bunicul și nepotul au aceleași trăsături,doar nepotul are ochii unui copil vesel.Bunicul este sprinten,vopsește gardul casei noi,de parcă-și înnoiește viața,după boala prin care trecuse,iar nepotul îl ajută,îndeplinindu-i cererile:aduce ulei,amestecă vopseaua.Între cei doi există o armonie deplină,nepotul îl urmărește pe bunic cu atenție,cu încântare.Gardul le dă un sentiment de protecție,securizează granița dintre real și fantastic.După un timp,băiatul se plictisește și se urcă pe gard-este un gest de a se desprinde de locul obișnuit ,de a se înălța spre altă lume necunoscută-trece spre un alt loc nou care devine un spațiu de poveste,de vis. Dincolo de gard se deschide necunoscutul. De la aceste graniţe, mai departe, băiatul poate trăi o viaţă de poveste, o călătorie într-un paradis pe care și-l creează.Locul mare,,viran”,gol devine scena în care fantezia băiatului transformă realitatea în lumina asfințitului,moment în care se pot înfăptui miracole,este clipa în care vede doi cai albi,luminoși,măreți,păreau ai pământului,dar și ai lumii de dincolo. Razele roșii ale amurgului  prefac realitatea într-un tablou sângeriu-cea mai turbulentă nuanță vizuală - și ca-ntr-un ritual în care cei doi cai,acum, roșii sunt asemenea cavalerilor înaintea unui turnir se-nclină,nechezând emoționant,tulburător.Astfel,băiatul și-a compus un. spectacol gratuit,pe care-l privește, fără a face niciun gest. Erau două ființe puternice,libere,grațioase,iar băiatul trăia,urmărindu-i,o emoție atât de puternică,încât în imaginea fantastică a adăugat un călăreț,,în alb”asemenea unui înger.Tabloul imaginat,aproape real,i-l relatează bunicului,deși știe că e o plăsmuire a închipuirii lui, a ieșirii din prezent:

Și tot ce s-a petrecut în fantezia lui i-a dat sentimentul că locul nou unde s-a stabilit este de poveste,că îi va fi prielnic lui și celorlalți din familie.  

     În al doilea rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului, care povesteşte la persoana a 3a. Impresionează naturalețea exprimării scriitorului care vede și judecă lumea din perspectiva vârstei băiatului ce poate trece dincolo de realitate Autorul își urmărește personajele cu simpatie,compunând un tablou viu de imagini în mişcare. 

   Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere. Naraţiunea este folosită,pentru a prezenta acţiunea care pendulează între spațiul real  și cel imaginar de poveste.Universul epic se descoperă printr-un anume sens al dezvoltării raporturilor dintre realitate și fantezie,se creează o lume prin închipuire. În dialog se aude vocea calmă a bunicului,apoi explozia de bucurie a băiatului care-și transmite plăsmuirile bunicului. Descrierea apare foarte puţin,pentru a contura asemănarea celor două chipuri:a bunicului și a nepotului;pentru a prezenta culorile tabloului imaginat de băiat în alb și roșu.

      În concluzie, fragmentul este un text epic, în care autorul comunică indirect un moment din viața a două personaje.

În fiecare clipă simt că bucuria este un simţământ susţinut de starea de bine şi pacea interioară

                              și-atunci mă bucur,

                                           când văd

                                                     că-mi citiți scrierile,le copiați

                                                                  și poate vă inspiră!!!!!!!!!!!!!!!

compunere--Descrierea unei nopți cu lună plină

 Este noapte adâncă și senină, cu stele care ard pe globul cerului ca miliarde de felinare aprinse.

Sunt culcat printre ierburi și printre mirosuri, aud foșnetele pomilor și sforăituri ale unor cai nevăzuți, venind de nu știu unde. Sunt milioane de zgomote mici pe care se sprijină noaptea și am sentimentul că aș putea auzi rostogolirea aștrilor de deasupra mea. Este trecut de miezul nopții și marele luceafăr de miazăzi s-a ridicat deasupra norilor de la orizont. Și, dintr-odată, ca într-un spectacol făcut special pentru mine, norii întunecoși ai orizontului au explodat, sfâșiați de lumina orbitoare a lunii. Stelele au pălit, întregul cer s-a tras înapoi în fața Marii Doamne, foșnetele nopții au urcat, ca și cum ar fi fost absorbite către ea, iar eu am rămas încremenit, fiindcă s-a făcut lumină ca ziua.

 Și în lumina aceea mi-am dat seama de frumusețea neînchipuită a acestei lumi în care mă cuibărisem Puteam vedea fiecare fir de iarbă poleit de această lumină nepământeană a lunii pline, fiecare copac, fiecare frunză. Era noapte și grădina strălucea sub luna plină, ce- și azvârlea asupra florilor adormite razele ca aripile unei păsări gigantice. Frunzele celor doi cireși sclipeau sub argintul fosforescent, selenar, încât păreau  pomi de Crăciun. Ca la un semn al unei raze  câteva flori de regina noptii au început să se legene,deși nicio adiere nu le înfiora. Sub luna plină,fosforescentă,sunetul unei viori se pierdea încetișor în aerul parfumat,iar eu mă simțeam toropit de lună,de flori,de stele și de liniște.  M-am simțit alintat,fiindcă părea că lumina lunii, într-un mod misterios, mă ocrotește de frică, de griji și toate se scurgeau în pământul rotund.
Au fost ore magice, în afara oricărui timp omenesc. Spectacolul lunii pline, dansând cu pământul, a fost unul copleșitor. Norii subțiri și strălucitori s-au scurs pe razele lunii, unindu-se cu aburii pământului, ridicați dintre florile nopții, au luat forme de păsări și de animale fantastice.