test: Mihail Drumeș.,Srisoare de dragoste”(fragment) + ,,Competitivitatea la copii – sindromul ,,primul din clasă”,Gireada Luiza,în,,revistacariere.ro”

 

TEXTUL 1

,, În cursul superior, am un coleg de clasă care poartă un nume sonor şi destul de cunoscut pentru mine. îl strigă la  catalog Apelevianu I. Relu. Ştiu că boierul nostru, Apelevianu, are un frate, undeva, prin părțile Mehedințiului. Aşadar, acest Relu trebuie să fie odrasla acelui moşier. Îi ascund că sunt de fel din Apelevii. Nu-mi  vine deloc la îndemână să mă privească de sus, dându-şi aere de superioritate, fiindcă se trage din nobilimea rurală.

Chiar din prima zi, când „Moş Goriot” de franceză îl  scoate la lecție, Relu turuie la perfecție conjugă- rile. Cât îl suceşte şi-l învârteşte profesorul, nu-i chip să -l încurce Până la urmă , îl felicită în auzul clasei întregi:

― Bravo, Apelevianu, îți dau nota 10!

Urmăresc din bancă , numai ochi şi urechi, examinarea lui Relu. Nu ştiu cum de nu mă îmbolnăvesc. Sunt fiert, roşu de invidie, în stare să -l sugrum pe colegul care a dat răspunsuri atât de perfecte. Uneori îmi vin în fire, raționez, parcă , mai săntos. Ştiu, îmi dau seama, că franceza e pentru el o joacă  de fiecare zi, fiindcă o cunoaşte din familie. Dar asta n-aş zice că e o consolare pentru mine.

Ce-i de făcut ? Nimic alta decât să m-aşez cu burta pe carte. De aceea, m-apuc şi învăț zi şi noapte, noapte şi zi,ca un disperat care va fi osândit la moarte, dacă nu i-o ia rivalului înainte la învățătură, dacă eu, Gherghel-pricăjitul, nu voi fi deasupra odraslei Apelevienilor. Crâncena invidie care mă  copleşeşte şi-mi ia mințile,e fără doar şi poate, prima treaptă a scării pe care încerc s-o urc. Acest suiş al ambiției, sprijinit de o forță organică uriaşă , nu pare lipsită de sens la o analiză mai atentă.Admit ca alți colegi să mă depăşească la învățătură , nu-mi pasă de ei... Insă Relu n-are voie să mi-o ia înainte. Nu! Pentru nimic în lume!... Nu pot să-i iert meritele, în  ruptul capului.

Îmi dau destul de bine seama că nu numai invidia şi  ambiția mă înverşunează împotriva acestui coleg, ci și ura. E, în orice caz, un sentiment complex, febril, care nu mă va slăbi de-a lungul anilor. Şi continui a învăța pe deşelate, amestecând ziua cu noaptea, până la istovire. E curată nebunie, recunosc, dar nu pot face altfel.

În sfârşit, marea răsplată care mă unge cu miere pe suflet nu zăboveşte să vină pe firul timpului. În ziua aceea ―14 mai 1919, mi-o amintesc perfect „Moş Goriot” mă scoate la tablă . Culmea ciudățeniei: îl pofteşte şi pe Apelevianu odată cu mine. Spun „culmea ciudățeniei”,pentru că  profesorul nostru n-are obicei să examineze decât un singur elev. Ce l-o fi găsit de astă dată să ne scoată pe amândoi la lecție? Examinarea ține mai bine de o jumătate de oră.Nu rămân de căruță,mă țin dârz tot timpul. Va să zică , egalitate până acum.Şi, deodată,când mă aştept mai puțin,adversarul confundă o poezie de Verlaine, atribuind-o lui Baudelaire. Iii, mămulică! Doamne,l-am  băgat în cofă!

― Greşeală ! ripostez, fără a-i da răgaz să -şi îndrepte eroarea. ,,Chanson d'automne” nu e de Baudelaire, ci de Verlaine. E drept că şi Baudelaire are o poezie ,,Chant ă d'automne.”Dar asta e altceva!

Confuzia nu e chiar atât de gravă,însă foarte bine-venită,căci iau un mic avans față de potrivnic. Pentru toată clasa e o dovadă peremptorie c-am răspuns mai bine decât el. „Moş Goriot” judecă tot aşa: îmi pune nota 10, iar colegului meu 9.”

                                                                        (Mihail Drumeș.,Srisoare de dragoste”)

TEXTUL 2

, Unii părinți consideră competitivitatea bună și o încurajează, motivul fiind fie autodepășirea forțelor proprii, fie că ea face parte din viață și e bine să se obișnuiască copiii cu ea. Alți părinți, dimpotrivă, văd competitivitatea ca pe o sursă de tensiuni și stres emoțional și cred că ea nu ne ajută să devenim mai buni, ci dimpotrivă! Însă, fie că o considerăm benefică sau nu, competitivitatea o trăim cu toții, și mari și mici și va trebui să ne obișnuim cu ea și să găsim instrumente să o integrăm și să știm cum îi facem față.

  De ce însă își poate dori un copil să fie ,,cel mai bun” și nu ,,printre cei mai buni” sau ,,în grupul de mijloc”? De cele mai multe ori pentru a-și mulțumi părintele care fie îi spune direct, fie îi transmite non-verbal că își dorește să fie cel mai bun. Alteori pentru că nu se simte competent în alte domenii ale vieții lui, la sport, la muzică sau la desen și descoperă că la învățătură îi este cel mai ușor să fie bun! Și atunci, vrea să fie cel mai bun din dorința de a se simți valorizat. Orice copil se naște cu nevoia de recunoaștere a valorii sale, iar copilul „cel mai bun din clasă” își găsește valoarea acolo.

  Ce putem face noi, părinții, pentru a-i ajuta pe copiii cu ,,vreau să fiu cel mai bun din clasă”?

 Mai întâi să facem un exercițiu de introspecție legat de ce ne dorim noi pentru ei. Ce e important pentru noi, statutul de cel mai bun sau să se bucure de ceea ce învață și să fie lipsit de tensiune? Când punem presiune pe copil, mai mult sau mai puțin conștient, el nu se mai poate dezvolta așa cum îi dictează sinele. Este periculos pentru ei să le impunem dorințele noastre.

  Revenind la exercițiul de introspecție, ne ajută să ne amintim care era poziția noastră la școală când eram noi mici, care erau luptele pe care le duceam în relația cu școala și cu colegii. Poate aveam o poziție de jos și ne-am jurat să nu lăsăm să se întâmple asta cu copilul nostru. Poate eram cei mai buni din clasă, acum avem tot ceea ce ne dorim (oare?) și vrem ca și cu ei să se întâmple la fel. O dată ce începem să povestim despre școală, vom vedea câte fire de izolare se desprind din țesătura amintirilor. Fire pe care le-am uitat și pe care le țesem fără să vrem și în relația cu copiii noștri.

  O dată depănate aceste fire, vom ști cum să le fim alături copiilor noștri. Vom ști să îi detensionăm de presiunea lui „vreau să fiu cel mai bun”. Vom ști să îi ajutăm să reintre în grupul de prieteni, dacă între timp au fost excluși. Vom ști să îi ajutăm să își păstreze statutul de cel mai bun ȘI să aibă prieteni! Vedeți, nu există o regulă în viață, dacă e mai bine să fii cel mai bun sau nu! Contează ce își dorește copilul și dacă această dorință este a lui sau dacă o îndeplinește pe a noastră. Important e ca noi să fim detensionați de presiunea „vreau să fiu cel mai bun”!

                 (,,Competitivitatea la copii – sindromul ,,primul din clasă”,Gireada Luiza      în,,revistacariere.ro”) 

=Precizează o trăsătură a personajului Gherghel și mijlocul de caracterizare din fragmentul:

,, De aceea, m-apuc şi învăț zi şi noapte, noapte şi zi,ca un disperat care va fi osândit la moarte, dacă nu i-o ia rivalului înainte la învățătură, dacă eu, Gherghel-pricăjitul, nu voi fi deasupra odraslei Apelevienilor.”

           (pricăjit. adj. v.-abătut,amărât,deprimat,descurajat;) 

Prin caracterizare directă-autocacaracterizare-personajul Gherghel-pricăjitul,își exprimă printr-un monolog interior ambiția de a învăța continuu,,ca un disperat”,deznădăjduit,exagerându-și starea în caz de nereușită de a-și întrece rivalul la învățătură.Prin persoana întâi singular,personajul este încrezător că această competiție în care se află este o mândrie personală care îi dă sentimentul că este puternic,deși își știe condiția umilă în fața celuilat,,odraslei Apelevienilor.”

=Precizează un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă.

Dorința de a fi cel mai bun, de a se simți valorizat este un element comun celor două texte.Gherghel,personajul din primul text este un singuratic,ambițios,disperat în dorința de a-l întrece pe colegul său la limba franceză.În sufletull său se unesc ura,invidia, învață cu neliniște doar pentru a-l vedea pe adversarul său învins.Îi urmărește răspunsurile,îl păndește și e fericit când găsește o greșeală.Aceasta este o competiție bolnăvicioasă.

 În textul al doilea,autoarea explică cu argumente rolul părinților în situația când un copil își dorește să fie,,cel mai bun”: să nu-și impună propriile  dorințe; să le fie alături copiilor;să-i detensioneze de presiunea„vreau să fiu cel mai bun”;să îndrume să aibă prieteni;să-i întrebe ce-și doresc.

  Sunt două texte care arată competitivitatea în mod diferit:egoism și înțelegere.

=Consideri că a fi competitiv este o calitate sau un defect?textul 1.

Să fii competitiv,să fii mai bun înseamnă să fii în fiecare zi o variantă mai bună din ceea ce ești.

Salturi nu există. Fiecare etapă are rostul ei în drumul nostru către autocunoaștere. Avantajul competitiv este acel atribut care permite unui om să se poziționeze deasupra concurenților săi.

Este și dorința personajului-narator din textul 1 care dorește să iasă în evidență comparativ cu colegul care l-a uimit pe profesorul de franceză.

Cred că  nu există oameni buni sau oameni slabi, există doar oameni diferiți.Cel ce intră într-o competiție poate irosi prea multă energie comparându-se cu alții. Comparația cu ceilalți ucide orice formă de bucurie,astfel personajul își spune,,pricăjit”-deprimat,deznădăjduit și crede că starea lui se va îmbunătăți ,dacă-l întrece la ora de franceză pe colegul său.

Am citit un sfat:,,Dacă chiar vrei să concurezi cu cineva, concurează cu tine însuți, uită-te doar la rezultatele tale și, dacă reușești să înveți câte ceva nou, vei deveni mai bun.”Competiția l-a împins pe Gherghel la egoism,bucurându-se de confuzia colegului său.

Concluzia mea este că dacă te vei uita la alții, poate vei câștiga față de ei,așa cum și-a dorit personajul--a luat nota 10-- dar vei pierde față de potențialul tău.  

=Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare morală/culturală comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

 Voi face o asociere inedită între două personaje:Gherghel din primul text și învățătorul din textul lui Mircea Sântimbreanu,,Elev”.

Gherghel este foarte bun la învăţătură, această capacitate se bazează mai mult pe încăpăţânare decât pe nişte calităţi înăscute, este ambiţios până la a deveni invidios şi frustrat, în special pe un coleg de-al său Relu Apelevianu, care provenea dintr-o familie bună. 

S-a ambiţionat  să se facă remarcat,pentru a-l întrece la ora de franceză pe cel care vorbea fluent această limbă. Gherghel este o persoana competitivă, chiar dacă nu recunoaște, are un complex de inferioritate în raport cu celălalt,gândind că se poate ridica,creându-și o poziție dominantă față de toți cei din jur.Este un personaj tragic.

   Învățătorul Dumitru Mironescu,venit din război fără o mână, se străduiește a fi un exemplu în scrierea literelor pentru elevii săi,iar elevii ajung să-i imite scrisul,,Pe nesimțite, îi imitam scrisul. Scriam mai toți aplecat spre stânga.”Acest om era în competiție cu el însuși,căuta să-și depășească infirmitatea,scriind cu mâna stângă,să fie exemplu pentru elevii săi.Este un exemplu,este omul ce a concurat cu el însuși, și-a dorit rezultate și a reușit să învețe ceva nou, a devenit mai bun pentru cei din jur.

=Caracterizează personajul din textul 1.

Fragmentul este un monolog din perspectiva lui Gherghel, este scris sub forma unui jurnal. 

 Gherghel își spune,,pricăjitul”,știindu-se un copil sărac, tot ce avea era dorința de a învăța și de a-l întrece pe colegul său,,odrasla unui moșier.”

Gherghel este foarte bun la învăţătură, această capacitate se bazează mai mult pe o încăpăţânare de arivist, decât pe nişte calităţi înăscute, este ambiţios până la a deveni invidios şi frustrat, în special pe un coleg de-al său Relu Apelevianu, care provenea dintr-o familie bună. 

S-a ambiţionat  să se facă remarcat,pentru a-l întrece la ora de franceză pe cel care vorbea fluent această limbă.Ambiția de a fi mai bun scoate în evidență ce e cel mai bun la el, se va strădui să arate că-l poate depăși pe celălalt,pentru a putea să se simtă mai bine.

Personajul este caracterizat în mod direct prin autocaracterizare.Datorită perspectivei narative subiective trăsăturile personajului reies și din faptele săvârșite și vorbele rostite.Mărturisirea lui uimește atunci când simte,,crâncena invidie”,sentiment nemilos,iar treptele invidiei,ale nemulțumirii sunt presărate cu ură,deși înțelege că e,,curată nebunie”ambiția lui.Simte cum furia,ura îl transformă în neom,capabil de a-l distruge,,Sunt fiert, roşu de invidie, în stare să -l sugrum pe colegul care a dat răspunsuri atât de perfecte.” Trăirile pe care le experimentează devin un  adevărat haos interior, nu discerne binele de rău. Învață continuu,excesiv,iar atunci când sunt puși față în față cei doi,,Gherhel se bucură diabolic de confuzia celuilalt,fericit că a câștigat competiția.  

Gherghel este o persoana competitivă, chiar dacă nu recunoaște, are un complex de inferioritate în raport cu celălalt,gândind că se poate ridica,creându-și o poziție dominantă față de toți cei din jur.Este un personaj tragic.

Textul este scris într-un limbaj simplu și ușor de descifrat, accesibil oricui și oferă o lecție prețioasă,chiar dacă rămâi cu un gust predominant amărui. 

 

 

       

  

,,Să plângi tu plânsul tuturora…

Din zbuciumul eternei lupte,

 Să smulgi fulgerătoare versuri

Bucăți din inima ta rupte…

 S’aprinzi în bolta vremii aștri,

 Din zborul tristului tău gând…

Văpaie!…Ce-o să-i pese lumii

Că tu te mistui luminând!?”

                          Alexandru Vlahuță pentru Eminescu

Eu cred că spaţiul temporal 15 ianuarie – 15 iunie are deja o ciclicitate mistică. Poetul se naşte în fiecare 15 ale primei luni a anului, pe 15 iunie se duce să moară puţin ,iar celelalte şase luni ale anului se purifică în Nirvana creştină, pentru a reveni iarăşi în orizontul de referinţă al românilor. De fapt, ziua de naştere fiind oarecum în apropierea Crăciunului, iar ziua morţii aproape de ziua Învierii şi Înălţării la cer a lui Isus Hristos, momentele de referinţă ale vieţii lui Eminescu se înscriu între coordonatele principalelor sărbători ale creştinătăţii ortodoxe.

Dumnezeu a creat lumea, dar fiul lui Dumnezeu – Eminescu a creat neamul românesc!!!!!!!!!!

 

                Filmul,,Parfum de femeie” este o poveste despre conştientizare şi maturizare.

Spre finalul filmului este o scenă celebră,în care Frank Slade,lococotenentul-colonel orb,interpretat de Al Pacino,îi ia apărarea printr-un discurs memorabil lui Charlie,studentul care l-a însoțit într-un weekend.în New York și care urmează să fie exmatriculat pe nedrept din facultate.

   În fața mai marilor universității, Frank Slade ține o pledoarie memorabilă asupra faptului că școala ar trebui să construiască, în primul rând, caractere.Asta este o afirmație a primului rege al românilor, Carol I, că asta e misiunea școlii - până să furnizezi cunoaștere, trebuie să construiești caractere, adică persoane care să discearnă ce e bine de făcut în serviciul celorlalți.

 

                         Discursul personajului Frank Slade(interpretat de Al Pacino)

Rectorul colegiului:-,,Am să recomand Comitetului Disciplinar să fii dat afară.D-le Simms, sunteți un trădător și sunteți un mincinos.

Frank Slade:-Dar nu e un turnător!

Rector::-Scuzați-mă?

Slade:.-Nu, nu cred ca am să vă scuz.

Rector:-D-le Slade! Sunteți la școala Baird, nu în cazarmă.

D-le Simms, vă voi da o ultimă șansă să spuneți adevărul.

Slade:-D-l Simms nu o vrea. Nu are nevoie să fie numit...,,încă vrednic să fie numit bărbat Baird". Care este motto-ul dumneavoastră, aici? ,,Băieți, turnați-i pe colegii voștri, salvați-vă; orice mai puțin decât atât,și vă vom arde pe rug"?

Aici e Charlie înfruntând focul și acolo e George...ascunzându-se în buzunarul tatălui său. și dumneavoastră ce faceți? îl veți răsplati pe George...și îl veți distruge pe Charlie.

Rector.-Ați terminat, D-le Slade?

Slade:-Nu, doar mă încălzesc.Nu știu cine a mai fost aici.William Howard Taft, William Jennings Bryant, William Tell, orișicine.Spiritul lor este mort, dacă au avut vreodată unul.E dus. Și dacă credeți că îi pregatiți pe acești copii pentru bărbăție,ar trebui să v mai gândiți odată, pentru că eu spun că ucideți chiar spiritul...pe care aceasta instituție pretinde că îl inspiră.

Ce fel de spectacol ați pus astăzi aici? Adică, singurul om demn stă aici lângă mine.Sunt aici să vă spun că sufletul acestui băiat este intact. Nu este negociabil.Știți de unde știu?Cineva de aici, și nu am de gând să spun cine, s-a oferit să i-l cumpere.Numai ca Charlie nu l-a vândut.

Rector:-Domnule, liniștiți-vă.

Slade:- Nu stiti ce înseamnă neliniștea,d-le Trask.

 A fost un timp, când puteam vedea și am văzut.....Voi credeți că doar trimiteți acest minunat băiat...înapoi acasă,dar eu spun că voi...îi executați sufletul! Și de ce?

Nu știu dacă decizia lui Charlie de acum...este bună sau greșită; nu sunt nici juriu, nici judecător.Dar vă pot spune asta:el nu va vinde pe nimeni...pentru a-și cumpăra viitorul!Și asta, prietenii mei, se numește integritate.Se numește curaj.Ăsta este materialul din care liderii ar trebui făcuți.

Am fost si eu la răscruci în viața mea.Am știut întotdeauna care era calea cea bună.Fără excepție, am știut, dar nu am ales-o niciodată.Știti de ce? Era prea al naibii de greu.Acum, priviți-l pe Charlie.A ajuns și el la o răscruce.A ales un drum.Este drumul cel bun.Este un drum clădit din principii...care conduce la caracter.

Lăsați-l să-și continue drumul....îi țineți viitorul în mână.Este un viitor valoros, credeți-mă.Nu-l distrugeți. Protejați-l.Îmbrățișați-l.Vă va face mândri într-o bună zi, vă promit.’’

test ușor: Cezar Petrescu,, Apostol”(fragment) + Veronica D. Niculescu(,, Dar eu nu ştiu engleză!, în Cum a fost prima zi de şcoală”)

 Textul 1

       ,,E cincisprezece septembrie. Clopoțelul a sunat deschiderea şcolii şi în satul Ponoare tânărul învățător Nicolae Apostol intră în clasă emoționat. Patruzeci de suflete, elevi din toate clasele primare, îl întâmpină în linişte desăvârşită, încremeniți în băncile vechi de lemn.

     ─ Bună dimineața, copii!

     Nimeni nu scoate niciun sunet. ,,De ce nu răspund? Nu ştiu? Le e frică?” se întreabă învățătorul în gând. Apoi continuă:

     ─ Să facem cunoştință! Mă numesc Nicolae Apostol. Acum vreau să vă cunosc şi eu numele.

      Se îndreaptă spre un băiat, mărunțel din banca întâi, cu privirea în pământ. Îi prinde bărbia. Îi ridică uşor capul. Apoi îl priveşte în ochi cu blândețe.

     Copilul n-avea nimic prostesc ori încăpățânat în privirea decolorată. Numai un fel de sfială sălbatică, așa cum mai văzuse în ochii apoși ai cățeilor, când n-au învățat să descifreze intențiile din privirea stăpânului.

     ─ Ei, hai, băiatule, vezi? Nu te bat, nu te mănânc. Răspunde frumos, cum te cheamă?

     Cu o sforțare care păru că i-a sleit glasul, copilul abia șopti:

     ─ Culiță… zice băiatul cu glas sleit.

     ─ Şi mai cum?

     ─ Culițăăă…

     ─ Dar pe tatăl tău cum îl cheamă?

     ─ Gheorghe, rosteşte Culiță, de parcă îşi dă sufletul.

     ─ Cum îi mai zic oamenii ca să-l deosebească de ceilalți Gheorghe din sat?

     ─ Colțun… Aşa ne spune nouă.

     ─ Asta voiam eu să știu. Așadar și pe tine te cheamă Colțun. Culiță, adică Nicolae Colțun. Nicolae Gheorghe Colțun.

     ─ Da…

     ─ Nu da! Spune frumos după mine… Te-am întrebat cum te cheamă. Tu răspunzi: Nicolae Gheorghe Colțun.

     ─ Te-am întrebat cum te cheamă. Tu răspunzi: Nicolae Gheorghe Colțun! repetă cu fidelitate Culiță.

       Elevii izbucnesc în râs.

      ─ Nu râdeți, zice învățătorul. E vina mea. Voi începe cu cei mai mari.

     Şi priveşte în ochi o fetiță.

     ─ Pe tine cum te cheamă?

     ─ Toader Chihaia din clasa a III-a primară, satul Ponoare!

     ─ Foarte bine! Dar pe tine?... Dar pe tine?

     Toți răspund corect.

     ─ Dar pe tine? îl întreabă din nou pe Culiță.

     ─ Nicolae Gheorghe Colțun din clasa întâi primară, comuna Ponoare!

     ─ Bravo, Nicolae Gheorghe Colțun!

     Învățătorul zâmbeşte. ,,Sunt neştiutori, dar isteți. Trebuie să-i scot la lumină!”

                                                                                           (Cezar Petrescu,, Apostol”)

    Textul 2

      ,,Nu-mi amintesc deloc prima zi de şcoală, adică pe cea din clasa întâi. Dar mi-o amintesc pe cea dintr-a doua. Pe bancă era un manual superb (îl am şi acum), nu semăna cu celelalte, altă hârtie, alt gen de desene, iar pe copertă am citit: „Limba engleză”. Am ieşit îngrozită, am fugit, am prins-o pe mama din urmă şi am strigat cu toată disperarea: „Dar eu nu ştiu engleză!“

      Probabil că nu-mi amintesc prima zi de şcoală din clasa întâi nu atât din cauză că ştiam să citesc şi să scriu (urât!) de la 5 ani, dar mai ales pentru că, într-un fel, frecventam deja de un an şcoala. Sora mea mai mare îşi uita foarte des acasă câte ceva – ba faţa de bancă, ba pacheţelul… – aşa că la câteva minute după plecarea ei se auzea ţipătul de soprană al mamei, iar eu ştiam că trebuie să dau fuga după soră. Iarăşi! Goneam pe bulevardul lung bombănind uituca şi ajungeam fie înainte să se intre în clasă, când copiii făceau înviorarea în curte, fie în primele minute ale orei. Înduram clipa de teribilă ruşine când învăţătorul râdea cu toată faţa şi mă ciupea de obrajii dolofani de preşcolară în faţa întregii clase, apoi o tuleam înapoi în paradisul meu de ierburi înalte de la marginea oraşului, promiţându-mi că asta a fost ultima dată.

      Când mi-a venit rândul să devin şcolăriţă, am descoperit o învăţătoare care nu ciupea copiii de obraji, era foarte rezervată şi cu răsfăţurile, şi cu notele. Niciun copil din toate generaţiile  ei

 n-a avut niciodată media 10. Ne dădea un singur 9 pe final, la Sport, la Caligrafie, la Lucru manual, la orice, aşa încât să avem medii generale de 9,9 şi ceva. „10 e doar pentru profesori“, spunea, iar noi le explicam asta cu seriozitate şi altor copii, care numai dintr-o neştiinţă a profesorilor lor terminau anul cu 10 şi purtau coroniţe la fel de frumoase ca ale noastre”…

 

                               (Veronica D. Niculescu,, Dar eu nu ştiu engleză!, în Cum a fost prima zi de şcoală”)

6.  Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală  a personajului Culiță, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

          ,,Copilul n-avea nimic prostesc ori încăpățânat în privirea decolorată. Numai un fel de sfială sălbatică, așa cum mai văzuse în ochii apoși ai cățeilor, când n-au învățat să descifreze intențiile din privirea stăpânului.”  

 Naratorul prin caracterizare directă prezintă prin descriere un copil timid,speriat cu o privire nedumerită,sfioasă; „un fel de sfială sălbatică”,comparându-l cu vietățile neajutorate.Sunt cuvinte pline de duioșie și înțelegere de către un străin pentru un copil derutat,singur,lipsit de apărare,neștiutor.                                                                                

7. Prezintă, în 30 - 70 de cuvinte, o temă comună celor două texte, valorificând câte un element de conținut

                             Tema comună a celor două fragmente este școala.

  Primul text prezintă ziua de 15 septembrie din perspectiva elevilor, dar și din cea a unui învățător tânăr.Învățătorul emoționat îi salută cu voioșie pe copii,se prezintă și este nedumerit de tăcerea din clasă.Dorește să afle numele copiilor, iar primul copil este atât de tulburat,încât nu știe să-și spună numele întreg,repetă cuvintele învățătorului și, abia după ce-i ascultă pe copiii mai mari, știe să răspundă complet,era doar în clasa întâi.Concluzia învățătorului,,Trebuie să-i scot la lumină”exprimă dorința de a le arăta copiilor adevărurile cărților,a învățăturii a cunoașterii.

  Al doilea text prezintă amintirile scriitoarei Veronica D. Niculescu,nu-și amintește decât impresia din prima zi de școală a clasei a doua când a primit cartea de engleză.Glumind,mărtirisește de ce nu-și amintește prima zi din clasa întâi:făcuse alături de sora mai mare această clasă,ajutând-o cu obiectele uitate.Reamintește severitatea învățătoarei sale,notele primite.

   Cele două texte prezintă trăirile unor copii din primele zile de școală cu naivitate și înțelegere.

8. Crezi că elevii din clasele mai mari pot fi modele pentru cei aflați în primul an de școală? Motivează-ți răspunsul,valorificând textul 1.

  Sigur că da,elevii cei mici văd întotdeauna în cei mari niște modele de urmat, caută sfaturi sau sunt mult mai atrași spre a-i asculta, mai mult decât sunt de un profesor, este unul de al lor, dar este dincolo de bancă,departe, dincolo de baricade și totuși le vorbește lor,uneori nu-l înțeleg.

Oricât de apropiat și prietenos s-ar purta un dascăl și indiferent de tehnicile abordate în predare, elevul îl va privi cu o anume distanță, pe când un elevmai mare, va duce la sporirea atenției, la creșterea gradului de interes. Elevul mai mare este un exemplu de urmat, cei mici vor încerca să îl imite și să se apropie cât mai mult de acesta.Așa a înțeles și Culiță,elevul timid care nu știe cum să  răspundă învățătorului în prima zi de școală.După ce ascultă răspunsurile elevilor mai mari,răspunsul lui este clar și hotărât.Răspunsurile celor mai mari  l-au inspirat,i-au  dat încredere.

9. Asociază fragmentul din ,,Apostol” după Cezar Petrescu cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

                   Voi asocia textul 1 cu povestirea,,Domnu Trandafir”de Mihail Sadoveanu.

În primul text este prezentat un tânăr învățător care vine într-o clasă cu mulți copii în prima zi de școală.Este emoționat și-i salută pe copii cu voioșie și căldură în glas,nedumerit de tăcerea cu care este întâmpinat.Este răbdător cu copilul care nu-și poate spune numele și înțelege că acesta era prea mic, îi cunoaște pe cei mai mari,astfel că cel mic înțelege cum să vorbească.Este hotărât,,să-i scoată la lumina”cărții,a învățăturii a adevărului.

,,Domnu Trandafir”este un dascăl cu experiența școlii.Și el are o clasă cu copii mari și mici.

Pasionat de munca sa, dascălul reușea să își captiveze elevii, avea un prisos de bunătate în el

,, pentru că în acest suflet era ceva din credința și din curățenia unui apostol." Era atașat de copii,le dă lumina cărții și mai ales învățătura sufletească,adică dragostea pentru muncă, pentru cinste, dreptate, adevăr și frumos,mai presus de toate, dragostea de țară.

   Cei doi sunt adevărați apostoli-oameni aleși ce dăruiesc învățătură,credință în adevărurile vieții.

Scrie rezumatul textului 1...................................................................................................

 

test de vacanță:,George Șovu,,Ochii timpului”(fragment)+ ,,Mihai Leu,campion la box și la raliu”,mediaflux.ro

 

Textul 1

,,Zâmbea, deşi cu numai câteva minute înainte adversarul îl aşezase cu umerii pe saltea. Zâmbea încă… Lumea din jur se întreba, desigur, de ce nu e supărat, fiindcă pierduse în ultima clipă. Fusese, în mod evident, mai bun decât celălalt băiat, cu care se luptase. Mai bun, deşi era mai mic decât el!… Când s-a aplecat în faţa spectatorilor, să-i salute, lumea, toată, a izbucnit într-un ropot de aplauze, ca şi când el ar fi fost câştigătorul. De fapt, era!… M-am repezit şi l-am îmbrăţişat…

 — Bravo, Dănuţ! Ai fost nemaipomenit! i-am şoptit, în timp ce-i sărutam obrajii îmbujoraţi de efort şi de emoţie… Nemaipomenit, să ştii!… Când ai învăţat tu să te lupţi aşa?! … Ai început antrenamentele doar de-o lună şi jumătate… Şi, gata-gata să ieşi campion naţional!

— Am şi ieşit, unchiule Geo! mi-a răspuns copilul. De aceea sunt fericit!… Am rămas puţin încurcat. Mă gândeam că, la cei unsprezece ani ai lui, neîmpliniţi, Dănuţ nu înţelesese prea bine ce se petrecuse acolo, pe ring şi că, neluându-l în seamă pe arbitru, care ridicase mina celuilalt băiat,el se lăsase cuprins de aplauzele spectatorilor şi de strigătele de „Bravo!”, crezând că…

— Ai văzut cum am luptat cu mâna dreaptă? Dacă ai şti ce m-a durut în tot timpul antrenamentelor!… Astăzi însă am vrut să nu mă doară. Mi-era teamă că mă învinge Mihai în primele minute…

 — Bine, dar el este de doi ani luptător, judocan… A mai fost la concursuri, are experienţă… m-am grăbit cu vorbele, ca să-l consolez pe Dănuţ.

— Nu de asta îmi era frică, ci de mână, mi-a răspuns băiatul, privindu-mă drept în ochi. De mână, înţelegi? Mihai e bun… e cel mai bun din lot… dar eu pot să-l înving oricând! Am simţit în ultima săptămână de antrenament… Nu i-am spus antrenorului, că ar fi zis că mă laud…

În clipa aceea, antrenorul, care sosise lângă noi, l-a luat în braţe şi-a început să se învârtească, strângându-l la piept pe băiat…

— Vreau să merg în maşină cu unchiul Geo şi cu tanti Coca! a spus Dan, când am ieşit din clădirea în care avusese loc concursul.Alexandru, fratele lui, mai mare doar cu un an, dar mult mai înalt, ne priveşte cu jind. Ar vrea şi el să meargă…

— Nu, Alex! îi spune Dan, observându-l,tu te duci cu mama şi cu tata… Doar n-o să-i lăsăm singuri! Ne întâlnim la Cofetăria „Bucureşti”. Unchiul Geo a promis că „face cinste”!… adaugă el, zâmbind.”

                                                                                     (George Șovu,,Ochii timpului”) 

Textul 2

,, Mihai Leu, campion la box și raliu, este una dintre cele mai grele și, în același timp, discrete personaltăți din România. Publicul a avut ocazia să trăiască alături de fostul sportiv emoția câștigării unui nou titlu.

  Mentalitate de învingător pe care și-a antrenat-o de la vârsta de 9 ani, atunci când a dat „primul pumn la box” și până astăzi, când fericire pentru el înseamnă să apese adânc pe pedala de accelerație a bolizilor pe care îl conduce în timpul curselor de mașini la care participă.

 „Am început foarte devreme la 9 ani, am început boxul, dar după ce s-a dovedit în timp, cu cât începi mai devreme să practici un sport, cu atât este mai bine, pentru că automat toate deprinderile pe care ți le formezi, ți le formezi de la bun început într-un anumit mod pentru acel sport. Iar da, ca fizic nu am fost niciodată un tip foarte solid, foarte mare, dar cred că cel mai mult contează inima pe care o ai, psihicul, caracterul, adică fizicul chiar nu cred că este cel mai important.”, a povestit Mihai Leu în emisiune „Sport Arena la Zi”, prezentată de Alice Bodescu.

  Sportul l-a învățat pe Mihai Leu și corectitudinea, iar atunci când simte că este nedreptățit devine… cu adevărat LEU. Un astfel de episod s-a petrecut când nici nu împlinise 18 de ani, după ce a devenit campion la juniori, atunci când „sistemul” a considerat că nu merită cele două casetofoane pe care și le cumpărase din banii din premiu și i-au fost confiscate la vamă. Deși le-a primit înapoi, câteva ore mai târziu, nimic nu l-a mai convins pe Mihai Leu să rămână în țară. De foarte tânăr, Leu a plecat în Germania unde s-a angajat într-o măcelărie, unde a cunoscut sărăcia lucie, dar și unde și-a găsit marea dragoste.”                                   

                                                                          (,,Mihai Leu,campion la box și la raliu”,mediaflux.ro)

 

--Extrage din textul 1 cuvinte/grupuri de cuvinte care reprezintă indici de timp.

=,,câteva minute;ultima clipă; doar de-o lună şi jumătate; de doi ani; în clipa aceea;

-Prezintă un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Dorința de a învinge în concursul în care sportivul este încrezător în pregătirea sa,în forța trupului,în voința de a fi mai bun decât adversarul.Dănuț este un luptător ce-și învinge durerea,, m-a durut în tot timpul antrenamentelor!… Astăzi însă am vrut să nu mă doară.”este mărturisirea celui ce este  încredințat în puterea de a-și depăși suferința,încrezător în sine,are ambiția de a izbândi.

Mihai Leu, campion la box și raliu, este și el un învingător,sigur în puterea de a-și învinge adversarul,nelăsându-se învins de ceea ce se petrece în jurul său.

Ambii sportivi și-au format deprinderile din copilărie într-un anumit mod pentru sport cu dorința de a fi învingători.

-Consideri că un sportiv poate fi considerat campion,chiar dacă nu ajunge pe podium?text 1.

   Eu cred că sportul este considerat un șah în mișcare,e nevoie de un plan,de o strategie.Întotdeauna trebuie să te adaptezi și cred că cel mai important în sport este găsirea de  soluții.Dănuț(textul 1)și-a impus să uite durerea în timpul întrecerii și, chiar dacă nu a câștigat,nu a fost primul, a dovedit că este asemenea campionului. Nu l-a  interesat podiumul,deși l-ar fi dorit,l-a interesat cum să găsească soluția,cum să-și depășească durerea.

Astfel,am înțeles că nu trebuie să ne gândim neapărat la performanță, bătălia este cu tine însuți. Este cel mai greu meci,cea mai grea luptă.Sportul te învață tocmai acest lucru, să-ți dorești de la tine mai mult, să fii mai bun, să fii mai puternic, să vrei să fii mai sus. Și în momentul acesta poți să faci orice-ți propui în viață.Podiumul este doar înălțarea voinței,locul învingătorului,iar când nu este atins de cei care se întrec este o speranță ce se va împlini odată și odată...... 

-Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o valoare morală/culturală comună,prin referire la câte o secvență din fiecare text.

(,, Antrenorul lui Ursu nu nega valoarea calităţilor fizice, dar predica fără încetare elevilor lui ideea că în lupta cu pumnii contează, cel puţin în aceeaşi măsură, inteligenţa şi psihologia. Adversarul trebuie cântărit, judecat, susţinea el, stilul său trebuie studiat cu atenţie, de asemenea şi loviturile sale specifice şi, în raport cu rezultatul acestui studiu, boxerul angajat trebuie să-şi organizeze lupta. [...] Clipele decisive, fie pentru acumulare de puncte, fie pentru plasarea unor lovituri puternice, trebuiau alese fără greşeală. Provocarea unui asemenea moment şi fructificarea lui era, la urma urmei, o problemă de psihologie şi de inteligenţă. Antrenorul îi aminti lui Ursu toate aceste idei însoţindu-le cu exemple multiple din cariera lui şi din cariera altor boxeri care făcuseră faimă sportului cu mănuşi.

― Ce ştim despre adversarul tău? îl întrebă antrenorul pe Ursu. Că e puternic, mai puternic decât tine, că e tot atât de agil ca tine, că are mai multă experienţă decât tine. Două plusuri şi un egal în fişa lui, două minusuri şi un egal în fişa ta. Raţional şi psihologic, aceasta duce la o anumită concluzie: siguranţa. Adversarul e sigur de el. Adversarul e sigur de victorie. Nu se îndoieşte nicio clipă că va obţine victoria. Ei, eu cred că aici trebuie să căutăm ceva, aici trebuie să acţionăm noi. Adică, în raport cu această încredere în el, cu această siguranţă a victoriei să ne făurim tactica de luptă, toată concepţia noastră de luptă. Înţelegi, Ursule?”)

Voi asocia textul 1 cu un fragment din romanul,,Cireșarii”de Constantin Chiriță-vol.II-în care  privirea autorului se îndreaptă spre antrenor.În concepția despre box,acesta era de acord cu existența calităților fizice ale unui boxer,dar socotea importantă pătrunderea în gândirea adversarului,urmărirea stilului de luptă al acestuia,a loviturilor specifice.Și astfel,urmărindu-l cu inteligență vor fi alese clipele decisive ale meciului.Îi exemplifica elevului său experințele altor boxeri.Monologul inteligent expus în fața lui Ursu,adolescentul,personajul-boxeur,este o lecție despre cum să-și privească adversarul puternic,agil,cu experiență,însușiri care-i dau siguranța victoriei.

La fel în textul 1,micul judocan,Dănuț,a fost încrezător în puterea de a lupta în ring,deși trăiește durerea ,,am luptat cu mâna dreaptă.... Dacă ai şti ce m-a durut în tot timpul antrenamentelor!… Astăzi însă am vrut să nu mă doară.”Își cunoaște adversarul și simte că poate să-și învingă adversarul oricând,modest nu-și descoperă gândul în fața antrenorului.

   Cei doi:antrenorul din,,Cireșarii”și Dănuț din text 1 cunosc perseverența,încrederea în dorința de a învinge,de a depăși momentele dificile ale întrecerii cu adversarul.                                             

-Te-ai întors de la o competiție sportivă pe care ai câștigat-o.Scrie un text narativ în care să prezinți experiența trăită.

  A sosit ziua cea mare(parcă aș fi într-un film),este ziua în care turneul de tenis internațional va începe.Concurenții,băieți și fete,elevi,din diferite țări ale Europei se vor întrece pentru un loc cât mai bun în clasament.M-am pregătit în antrenamente sub atenta supraveghere a antrenorilor și am învățat că timpul petrecut pe terenul de joc trebuie să fie prioritar în programul meu de antrenament, dar nu voi ignora antrenamentele de forţă şi cardiovasculare, pentru a-mi perfecţiona jocul.Am  plecat însoțit de tatăl meu,fost tenismen amator,cu un bagaj consistent: mingi,rachete,prosoape,costum de schimb și multă încredere în puterea mea de a învinge.Pe teren,ne-am aliniat cei trei reprezentanți ai României alături de mulți,mulți... din alte țări.Am avut noroc,mi-a spus antrenorul,vom intra primii pe teren.Și-atunci,când am salutat arbitrul și pe adversar,am auzit câteva voci care strigau,,hai România!”,m-am simțit  acasă. Datorită suprafeţelor de joc moderne, meciul de tenis se desfăşoară mai intens şi mai accelerat, fapt ce surmenează din punct de vedere fizic,dar m-am concentrat,mi-am amintit toate indicațiile antrenorului: tenisul și modul în care a fost gândit scorul se bazează pe ideea că, a servi (a pune mingea în joc) este un avantaj, iar pentru a câștiga este necesar să te dovedești mai bun, să câștigi, pe serviciul adversarului (în cadrul unui tiebreak, se numește mini-break). Totul s-a jucat la intensitate maximă: bombe, pe dreapta şi pe rever, scurte, contrascurte, loburi, smeciuri returnate uluitor. Viteza de deplasare a mea și a adversarului părea ireală. Tensiunea a rămas atât de mare până la ultima minge, încât Italianul n-a observat că avea racheta,, varză” după o dreaptă năprasnică – se pregătea să servească, iar arbitrul i-a atras atenţia că i s-a rupt racordajul! Ultima minge: am 6-2 în tie-break, după ce avusem alte 3 mingi de meci, anulate cu forehand-uri trimise pe contre pied cu „mână rece” şi servesc. Bat mingea de pământ îndelung, respir adânc, parcă aș vrea s-o ţin aşa la nesfârşit, să nu se termine vreodată acest meci de basm,lovesc și....sunt CAMPION.Cu mâna întinsă merg spre adversar și-i spun:,,grazie,noi sono i campioni!”,chiar dacă am învins EU,îl socotesc EGALUL meu,asta înseamnă fair-play.         

Și..să nu uit: Joacă “Aici și acum”-  Gândește pozitiv-  Respiră-Relaxează-te -energizează-ți musculatura....iar după meci: să-mi analizez și să-mi vizualizez meciul.

dac-aș fi ANUL NOU......

 dac-aș fi Anul Nou 

 ....ți-aș aduce un zâmbet în prima dimineață, apoi te-aș învăța să zâmbești tot restul anului

… ți-aș spune că, în ciuda tuturor greșelilor, ești iubit,să nu îți  fie teamă de lumea ,,oamenilor mari’’,

… ți-aș aduce în dar toate amintirile frumoase, toate clipele frumoase petrecute cu ai tăi,

… ți-aș asculta vocea ochilor, a inimii și a mâinilor,

… te-aș învăța să vorbești cu Universul,cu florile, cu copacii,cu frunzele lor, cu păsările, cu animalele, cu oceanele, cu râurile, cu TOT,

… ți-aș aduce în dar chiar Sufletul tău de Copil și te-aș învăța să trăiești cu bucurie și curiozitate fiecare clipă, să aștepți cu o și mai mare bucurie clipa ce urmează să vină,

… ți-aș ține în palmele mele toate clipele grele și te-aș lăsa să te joci, fără griji cu Timpul – măcar pentru câteva clipe,

… ți-aș lua mâinile între palmele mele și ți-aș asculta toate întrebările, fără să te întrerup – așa te-aș ajuta să afli răspunsurile, în tăcerea ascultării mele,

… te-aș invita la o plimbare în Țara Basmelor și a Sufletelor Frumoase, pentru că știu că ai nevoie de povești adevărate cu oameni frumoși,

… te-aș ajuta să îți faci ordine în gânduri și te-aș învăța cum să le păstrezi doar pe cele luminoase, vesele, tandre, jucăușe,

… ți-aș proteja fiecare gând, de dimineața până seara și apoi te-aș veghea până adormi,

… ți-aș picta un vis frumos despre inocență, bucurie adevărată, curiozitate, spontaneitate, curaj și energie pură,

… ți-aș spune că toate visele pot deveni realitate, dacă tu crezi în ele, dacă le hrănești cu energia de care au nevoie,

… ți-aș aprinde steluțe în priviri, pentru a te ajuta sa vezi CALEA pe care să o urmezi, dar și pentru a vedea frumusețea vieții, clipă de clipă, zi de zi,

… aș număra împreună cu tine toate florile de gheață pe care iarna le-a pictat pe fereastra camerei tale,

… ți-aș spune ca Viața este Minunată, că tot ce trebuie să faci este sa fii în acord cu tine și cu Existența,

… ți-aș spune că nimic nu este mai important decât Clipa de Acum, pe care îți doresc să o vezi ca pe un Miracol,

… ți-aș spune să asculți cu atenție, întotdeauna, ceea ce îți șoptește Sufletul,

… ți-aș spune să ai curajul să scrii o scrisoare către Inima ta, pentru a ajunge să experimentezi libertatea unei trăiri cu Lumina în Suflet și necesitatea unei trăiri cu Sufletul în Lumină,

… ți-aș spune să îți rogi Inima să îți spună Adevărul despre tine și să îți transmită ce anume are nevoie de la tine,

… te-aș încuraja să îți deschizi Sufletul … și să te încarci cu Iubire,

… ți-aș spune că toate deciziile pe care le vei avea de luat în viață TREBUIE să fie luate din Iubire, nu din frică,

… ți-aș mai spune că cel mai frumos dar pe care îl poți oferi celor din jur este Darul Iubirii … este un dar pe care nu îl vei găsi împachetat în hârtie colorată și nici ambalat în vreo cutie specială pentru cadouri … pentru că este un Dar, iar pentru Daruri nu există cutii pe care să le poți cumpăra din magazine; în magazine găsești doar cutii pentru cadouri,

… te-aș invita să descoperi cum să transformi un cadou într-un Dar, pe care apoi să îl oferi cu simpla intenție de a face o bucurie celui căruia îl vei oferi,

… ți-aș aminti că eu te iubesc, pentru că te iubesc și că dorința mea nu este să faci anumite lucruri- eventual să iei note mari  – unica mea dorință este să crești frumos, să fii ceea ce ești menit să fii, să fii în Armonie cu tine și cu tot ce te înconjoară – chiar și atunci când dăruiești și atunci când primești, dar mai ales atunci când iubești!!!!!!!!!!!!!!

                                         ANUL NOU să-ți aducă daruri,bucurii,zăpadă și o stea                                                                                                                                     luminoasă!

                       LA MULȚI ANI SUFLET DE COPIL!!!!!!!!!!!!

compunere--Cândva de Anul Nou..........

 

Zăpada pufoasă pare că arde sub lumina lunii, sclipeşte ca şi cum acolo, sub ea, ar fi un foc tainic ce ar trimite raze alburii de jos în sus. mă minunez de luna mare, care parcă se leagănă la fiecare pas pe care-l fac,  întune­ricul pare mai îndepărtat şi mai cald. Lumea se leagănă şi ea, la fiecare pas al tatii, ca şi luna, ca şi copacii de pe marginea drumului, care şi-au lăsat crengile îngreunate de zăpadă, până aproape de pă­mânt.  o bură subţire, stră­lucitoare, se desprinde de un­deva, de sus, şi cade în valuri argintii peste noi.. Din­colo  de apa care curge înfun­dat sub pătura de gheaţă începe o altă lume. Lu­mea pădurii parcă mă  cheamă în adâncurile ei. Um­brele lungi ale copacilor de pe margine taie drumul din loc în loc. E ca şi cum aș urca pe nişte trepte, une­le albe, lu­minate, al­tele cenuşii, mai sus şi tot mai sus, până la cerul în care sunt împrăştiate mii de lumini ce tre­mură mărunt. Din când în când, câte una se măreşte dintr-oda­tă şi apoi dispare, lăsând în locul în care a fost o urmă, ca o dungă luci­toare.

Întreb cine stinge becurile cerului. 

Şi după o vreme, când deschid iar ochii, mi se pare chiar că văd la marginea pădurii cerbii scăldaţi în lumina stră­ve­zie a lunii. Şi ochii lor sunt ca stelele care mor şi învie iar pe cer. Sau poate că mi se pare doar sau poate că am visat, sau poate că e numai jocul acela pe care lumina în­şelătoare îl strecoa­ră prin­tre crengile dezgolite, încreme­nite de ger.

               Anul Nou era cândva însoţit de zăpezi, uneori diafane, sclipind întretăiat sub lu­mina lunii, alteori, uriaşe, grele, maiestuoase. Era mare sărbătoare când vedeam căzând din nori pul­be­rea albă, care acoperea lumea de bucu­rie, linişte şi pace. Când nin­gea, ştiam că nu mai e mult până la ziua în care venea Îngerul, şi asta mă făcea întotdeauna fericit tare...............