vineri, 9 decembrie 2016

compunere--Prietenul meu




În urmă cu doi ani,părinții mi-au făcut o surpriză,oferindu-mi ceva ce-mi doream de mult timp:   un cățeluș!Din cutie se vedeau doi ochișori care licăreau ca niște picături de rouă; mi-a sărit brusc în brațe,de parcă ar fi vrut să mă îmbrățișeze...și de atunci suntem nedespărțiți.  A crescut atât de mare... au trecut timpurile,când îl luam în brațe,pentru a pleca la plimbare pe câmpul plin de maci.Acum cred că ar putea să mă ducă el în spinare,dacă nu ar rupe-o la fugă,când vede și simte iarba deasă.În plimbările lungi,abia pot să-l prind din urmă cu bicicleta.Noroc că blana lui  arămie cu nuanțe maronii mă ajută să-l văd ușor.De altfel,este foarte afectuos,plăcându-i să fie mereu mângâiat și alintat. Este însă înțelegător cu mine și așteaptă cuminte sub birou, până-mi termin temele.                                                                                                                                                                                       Deși pare blând,îmi este foarte devotat și,dacă simte vreun pericol,își arată imediat colții.Le  spun  tuturor că este cel mai bun prieten al meu.Îi mărturisesc necazurile,bucuriile,mă sfătuiesc cu el,căutând răspunsuri în privirea lui,îl oblig să-mi asculte muzica preferată,chiar dacă dă semne de nervozitate.Mă întreb ce mi-ar spune ,dac-ar vorbi: ar fi mulțumit de prietenia mea,i-ar fi dor de ai lui sau și-ar dori un prieten asemenea lui. Dar îl privesc și-l văd așa cum este:mare,puternic,cu urechile atente,cu blana bogată,cu picioarele bine așezate,dar cu ochii blânzi.... sș-atunci îi spun doar atât: ești prietenul meu adevărat!!!!!!!!