|
Lăsând a sa colivie,
În pădure vru să vie Papagalu-a se plimba; Şi îndată ce ajunse Să judece el se puse Păsările ce cânta. Că deloc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ţine, Filomelei tot zicea. Şi aşa pe orişicare Pasăre mică sau mare El să tacă le făcea. Dar odată supărate, Păsările adunate, Împotriva lui strigând, Merseră ca să vorbească Cu dânsul, şi să-l silească Să cânte ceva, zicând: "Cântă dar tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai: Căci din a ta şuierare, Socotim cu-ncredinţare Că prea minunat glas ai." El atunci stă la-ndoială, Şi prea cu multă sfială Le răspunde c-un cuvânt: "Domnilor! eu râz prea bine De-alţii; iar cât pentru mine, Deloc cântăreţ nu sunt."
În opinia mea, scrierea,,Papagalul și celelalte păsări”,
de Grigore Alexandrescu este o fabulă,
deoarece autorul exprimă alegoric prin intermediul animalelor,păsărilor,plantelor,obiectelor
neînsuflețite, acțiuni specifice oamenilor,satirizând defectele acestora și
încheindu-se printr-o morală cu conținut educativ.
În primul rând, este o opera epică în versuri cu o structură specifică.Astfel, prima parte se povestește o scurtă întâmplare la care iau parte personaje-păsări:un papagal,pasăre de noroc,dar și de ghinion ce simbolizează flecăreala și alte păsări,considerate prevestitoare,mesagere ale cerului, imaginea sufletului liber, asemănate cu destinul.
Acțiunea fabulei
este simplă, urmează un singur fir narativ, este liniară și concisă. Putem
recunoaște în înlănțuirea evenimentelor schița unui subiect epic. Astfel se prezintă dorința unui papagal de,, a se
plimba”prin pădure,părăsindu-și,,colivia”ce-l lipsea de libertate,loc al
singurătății. Din acest moment,personificându-l, devine un critic al
păsărilor,,ce cântau”,este un fel greșit de a intra într-o situație care îi
este necunoscută: manifestarea păsărilor pe care le vedea pentru prima
dată.Le corectează,le ceartă,atribuindu-și rolul de dirijor,observând
filomelei-rândunica-adevărate reguli de teorie muzicală.Derutate,,supărate”,păsările
tac,își potolesc glasurile,apoi vor să li se exemplifice prin cântecul lui propriu,,cu
prea minunatu-i glas”,,șuierare”-o ușoară,subtilă ironie!- cum se cântă.Este o adevărată
revoltă păsărească exprimată prin verbe:,,strigând,merseră,să vorbească,să
silească,să cânte”,iar vocativul,,împărate”susține strigătul de nemulțumire,de
neliniște a vieții obișnuite tulburate acum de un oaspete nedorit.
Răspunsul,monologul-
papagalului constituie morala fabulei: are o atitudine de ezitare,din
certăreț devine timid,plin de jenă-nu s-a așteptat la o așa
cerință,recunoscând printr-un discurs adevărul:,,eu râz de-alții,iar cât
despre mine,deloc cântăreț nu sunt”. Prin morală, scriitorul își exprimă
dezaprobarea față de papagalul,obligându-l să recunoască adevărul,n-a fost
decât un moralist,a criticat pe alții,dar,în final, s-a dovedit un ipocrit. Principalul mod de expunere este narațiunea,
în final apare monologul papagalului,iar vocabularul este simplu.
În al doilea rând, opera prezintă un defect omenesc pus
pe seama unui papagal,prin intermediul alegoriei, sugerând omul superficial,căruia
îi place să dojenească;înțelegem că niciun
om nu-i este superior altuia. Autorul își exprimă atitudinea critică față
de defectul înfățișat, urmărind îndreptarea acestuia.
În concluzie,
ținând cont de argumentele menționate, putem afirma că textul citat este o
fabulă.
|
