Parfumul tare al ierburilor cosite, mirosul pădurii,
adierea fructelor pârguite, toate acestea transformă sfârșitul verii într-o
sărbătoare..Acum, pentru mine, vara înseamnă un ,,sfârșit" plin de
culoare,un timp fericit, vibrând, încă, de sentimentele fierbinți ale verii, de
speranța că frigul și ploaia toamnei sunt departe... Mai mult ca oricând, la sfârșitul
verii mă gândesc la momentul când se
deschid gradat culorile roadelor de tot soiul: fructe, legume, cărţi,
amintiri. Verdele pălit al vegetaţiei secătuite se transformă într-o infinitate
de nuanţe calde.
Nu, n-am
nostalgii la venirea toamnei! Pe mine, anotimpul ăsta mă umple de încântare
şi bucurie. Sfârșitul verii e o minune... şi pentru că aerul ăsta, răcoros
noaptea şi cald încă ziua, îmi dă voie să mă
plimb, să admir cerul, mult mai adânc decât cel de iulie, șă-l urmăresc
cum se lasă tot mai aproape de pământ, până va deveni violent de albastru.
Privesc bogăţia de forme a frunzelor, în transformarea lor, până devin sămânţă
și-mi spun că Toamna, care va începe peste câteva zile,nu e nicidecum o
apropiere de final,este o poartă în timp,este ca o oglindă mare în care-și fac
loc aleile înfrunzite,castanele care cad,marcând secundele,cerul
resemnat,stropii reci ca o ninsoare invizibilă.Și-atunci îngerul meu păzitor îmi
îngăduie să cânt alături de vântul ușurel melancolia și regretul zilelor
vacanței ....începe școala .... Septembrie înseamnă sunetul clopoţelului.... prima
zi de şcoală... și apoi... mai sunt florile acelea cărămizii, ca nişte
capsule, pe care le pot păstra în vază toată iarna şi cărora le zic: ,,Ce
frumoase sunteţi! Îmi daţi voie să vă pictez?".
