,,Numele meu este Olga Tomescu și am doisprezece ani(de
fapt,aproape treisprezece,dar mai e puțin până atunci).Sunt în clasa a
VI-a.Sunt slăbănoagă,am o claie de păr roșcat veșnic răzvrătit și(mi se spune
mereu)cea mai indiferentă față din lume.Ah,și am pistrui,mult prea mulți
pistrui-mai ales vara,când stau mult la soare.Sunt înnebunită după ciorapii
lungi cu dungi orizontale și,în general,cred că sunt foarte șic.Colegele,în
schimb,îmi spun mereu că poate n-ar strica dacă aș începe să mă îmbrac din
magazine în care se vând haine din secolul nostru.Niște invidioase.
Toată coplălăria am crezut că sunt cea mai
grozavă,mai frumoasă și mai deșteaptă fată din lume-sau cel puțin asta mi-au
tot repetat ai mei, până am ajuns să-i și cred.În fond,era plauzibil.După ce am
început să merg la școală,am văzut că nu chiar toată lumea era de acord,ba erau
unii care se credeau ei cei mai cei,dar asta,să fim serioși,n-avea cum să fie
adevărat....
Locuiesc la Cluj împreună cu mama
mea,Ana,într-un cartier aerisit,Andrei Mureșanu,cu case vechi și
frumoase,majoritatea construite în perioada interbelică.Avem o casă mică și
cochetă.Tata,obsedat de arhitectura din perioada aia,a ținut morțiș să ne
împărtășească pasiunea lui,așa că știu zona mai bine decât un agent
imobiliar.Locuitorii sunt,în general,oameni de afaceri,medici sau
avocați-practic,lume bună.”
(Alex.Moldovan,Olguța
și un bunic de milioane)
Fragmentul face
parte din romanul,,Olguța și un bunic de milioane” de Alex.Moldovan.
Construcția titlului este o manevră
ingenioasă: este un indiciu de la bun început asupra desfășurării
acțiunii: un bunic de milioane la propriu și la figurat - un om
extrem de bogat,care, în ciuda defectelor, are o inimă exagerat de bună. Mândru
de nepoata sa, convins că îi seamănă perfect, bunicul Olguței este cel care
manevrează toate personajele de la bun început.Regizor, scenarist și actor -
nimic nu se întâmplă fără știrea lui. Orchestrația lui se încheie cu bine, așa
cum și-a dorit, cu familia reunită și o nepoată demnă de a-i duce munca mai
departe. Este un roman citadin ancorat în realitatea imediată, al cărui
loc de desfășurare este Clujul.
(Numele,,Olga”vine
din rusă: sfânt, sfințenie, acest frumos nume amintind că omul este cel mai
sfânt lucru făcut de Bunul Dumnezeu. Chiar sufletul omului este dovada: o
fărâmă de cer și de sfințenie pe care fiecare o poartă mereu cu el. Iar
sufletul, asemenea cerului, poate fi mereu senin, luminat de dragoste și
credință sau, din păcate, poate fi înnorat de păcate și răutate.)
Când relatarea se face la persoana I,
naratorul se numește narator subiectiv, acesta devenind participant în
acțiune (subiect), exprimându-și părerea cu privire la fapte, locuri sau
personaje. Acest fapt poate interveni în adevărul faptelor relatate, narațiunea
devenind subiectivă.
Punctul de vedere unic si subiectiv, al
personajului-narator,Olguța,diminutiv,face ca situarea eului narativ in
centrul povestirii să confere autenticitate, iar vorbele personajului sunt
prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. Prin monolog
interior sunt analizate cu luciditate, trăirile, sentimentele, reflecțiile
personajului.Caracterizarea indirectă domină fragmentul:
numele,gândurile,limbajul,atitudinea,felul de a se îmbrăca,relațiile cu cei din
jurul său este personalitatea în jurul căreia se construiește o poveste.
Confesiunea personajului principal începe prin a se
prezenta: numele și prenumele,anii –doisprezece-și, glumind,își arată dorința
de a împlini treisprezece ani.Este un personaj credibil prin amănuntele
declarate despre sine: vârsta,clasa; este amuzantă când descrie felul în care
arată,,slăbănoagă”,cu,,o claie de păr roșcat răzvrătit”-culoare
îndrăzneață,sinceră, care o scoate în evidenţă oriunde s-ar duce, are convingeri proprii.Suspinul,,ah”dezvăluie
nemulțumirea pentru mulțimea,,pistruilor”,petele roșiatice de care nu este
împăcată.Împotriva celor din jur care o consideră anacronică(nepotrivită
timpului),consideră că are bun gust,,șic,purtând ciorapi deosebiți.
Olguța împrumută prea mult din limbajul și mentalitatea
unui adult,astfel le socotește pe colegele ei,,invidioase”,geloase,răutăcioase.Deși
are doar doisprezece ani se crede deosebită,unică:,,mai grozavă,mai
frumoasă,mai deșteaptă”,calități impuse de cei din familie.Enumerația
adjectivelor-gradul comparativ de superioritate,epitete, creează o atmosferă cuceritoare
a aspectului fizic,accentuează însușirile Olguței.Deși are încredere în
judecata apropiaților,,plauzibil”,credibil,este derutată de neîncrederea
celor,,cei mai cei”,care o ignoră. Fata se exprimă cam prea serios pentru
vârsta ei!!!
Dorește să arate
locul real în care trăiește și amănuntele sunt descrise prin ochii și mintea
adolescentină a Olguței:locuiește într-un cartier din Cluj,iar atmosfera
înconjurătoare este de basm: case vechi,frumoase,cochete,locuite de oameni
civilizați.A împrumutat de la tatăl său,arhitect, plăcerea de a privi stilul
caselor.Plină de energie,isteață glumește crezându-se cunoscătoare
a,,zonei”,comparându-se cu un agent imobiliar.
Autorul a
reușit să creeze un personaj credibil și cât se poate de real. A
surprins stilul acela ,,cool” și libertin al generației de adolescenți de azi:,,sunt
înnebunită,foarte șic,să fim serioși”, cântărește întotdeauna plusurile și
minusurile situațiilor în care se găsește
Olguța este o
fetiță plină de energie care vede mereu partea bună a lucrurilore.
Stilul autorului
este cursiv, limbajul curat folosit,cu multe jocuri de cuvinte, dar fără
artificii sau procedee spectaculoase.
